VIOLENTA OSTILA SI SOCIETATEA OSTILA

VIOLENTA OSTILA SI SOCIETATEA OSTILA

Una dintre marile probleme ale umanitatii a constituit-o problema

violentei si agresivitatii umane,a acelor tipuri de personalitati pentru care agresivitatea si violenta le apar ca cele mai corespunzatoare pentru existenta si supravetuirea sociala.
In epoca marximului din Romania,ideologii partidului din psihiatrie negau existenta sociopatiilor si mai ales in societatea socialista (care nu putea sa aiba decat un rol sanogen,in ciuda tarilor si a totalitarismului care agresa personalitatea umana.In acest fel s-a constatat ca fenomenele violentei si agresivitatii si chiar a criminalogiei pot sa coincida partial si cu domeniul psihiatriei sociale.
Furia si agresivitatea.
In ultimii 30 de ani,aproape ca nu a trecut un an fara a se consacra acestui subiect,cel putin un congres,la care au participat profesionisti foarte diferiti (psihologi,sociologi,psihiatri,geneticieni,neurochimisti etc).
Daca la animal comportamentul agresiv apare ca motivat (sexual,legat de instinctul de aparare sau alimentar),la om apare adesea fara asemenea motivatii (bande de tineri care agreseaza trecatorii,luarea de ostatici etc).Numerosi autori vorbesc,in sens social de agresivitate,in sensul unor ambitii comportamentale competitive.Von Bertalanffy (1958) descrie omul ca pe o fiinta cu instincte sarac desvoltate,consecinta fiind aparitia unei fiinte periculoase pentru el insasi si mediu.Acest lucru,subliniaza Bastians (1972),se bazeaza pe faptul ca omul nu are totdeauna capacitatea de a conduce si controla universul simbiolic care face comunicarea posibila.Intrebarea daca natura umana este buna sau rea a fost pusa de multa vreme.Hobbes spunea ca 'home homini lupus',in timp ce Locke arata ca in natura oamenii traiesc impreuna,fara lideri,in raport cu dreptatea si legile naturale,ca o comunitate a virtuosilor anarhisti,aceasta lege naturala fiind,spune Locke 'de origine divina'.Dar subliniaza Hiwert (1969) criminalul,ca si bolnavul mintal participa la aceiasi mitologie a omului alienat.Contrar numeroaselor pareri,in acest domeniu,Durkheim (1885) nu vede caracterul patologic al crimei,pentru el crima fiind un fapt social normal,deoarece fenomenul nu apare doar in unele societati sau la unele specii,ci in toate societatile,din toate timpurile.Din acest motiv,delictul,crima apar legate de conditiile vietii colective,de toate varstele,ceea ce face din violenta o adevarata maladie sociala.

Mai mult,chiar,Durkheim subliniaza ca aceasta este un 'fapt social normal',deoarece ar fi util si necesar,legat de conditiile fundamentale ale vietii sociale si utila caci aceste conditii care o genereaza sunt ele insasi indispensabile evolutiei normale a moralei si a dreptului.Din acest motiv,raufacatorul nu mai apare ca un antisocial radical,ca o specie parazit,un corp strain,inasimilabil in sanul societatii,ci ca un agent regulator al vietii sociale.Transformand crima intr-un fapt oarecare,nu inseamna sa nu o uram,deoarece nici durerea nu este dezirabila (Durkheim).Desi individul si societatea urasc violenta si crima-acesta fiind aspectul normal al problemei-ea ar juca totusi un rol util in societate.
Totusi trebuie subliniat ca Durkheim scria acestea in 1895,in anumite conditii specifice si ca,a denatura aceasta viziune,in sensul ca el ar face apologia crimei nu este real,deoarece autorul avea nevoie de aceasta exagerare pentru a se opune,la acea epoca,unor conceptii statice sau religioase ale timpului sau si pentru a implica fenomenul violentei in cadrul unui complex studiu sociologic,in care insasi autorul a fost printre pioneri.Realitatea este ca fiinta umana se afla angajata continuu in gasirea de solutii in ceea ce priveste agresivitatea si crima,aceasta fiind poate mult mai actual decat in secolul trecut.
Imaturitatea afectiva a tinerilor va face ca la acestia furia si agresivitatea sa apara in conditii mult mai usoare,fiind implicati mai ales factorii familiali (parinti cruzi,criticism exagerat,favorizarea unui frate etc).Exista,subliniaza Jersild si colab. (1978) o serie de conditii care cresc susceptibilitatea adolescentilor si maresc frecventa si intensitatea comportamentelor agresive,a furiei si a urei.Aceste fenomene ar fi:foamea si oboseala fizica si psihica,ironizarea permanenta,lezarea constanta a mandriei si autostimei.Esecul este o adevarata trauma psihica,el produce adesea sentimentul de rusine din care mai ales tinerii cauta sa iasa prin violenta.