Dinamica populatiei

Dinamica populatiei

Studiaza variatia in timp a efectivelor, fara sa excluda raporturile spatiale. Populatia este un sistem deschis, dinamica sa reducandu-se la ecuatia bilantului general : BG=BN+BM, in care BN este bilantul natural, rezultat din raportul intre intrari (nasteri) si iesiri (decese) iar BM este bilantul migratoriu, rezultat din raportul intre emigratie si imigratie. Modul de manifestare a dinamicii populatiei in timp si spatiu este cunoscut drept procesul de populare.

1.Evolutia procesului de populare a Terrei

Termenul de populare este utilizat cu doua sensuri : ocuparea unui teritoriu, mai mult sau mai putin liber, de catre noi implantari (de ex. popularea Australiei sau a pampasului argentinian incepand cu secolul al XIX-lea), care presupune existenta unui front pionier in lungul caruia sistemul de populare (de asezari) se difuzeaza; a doua utilizare este aceea care caracterizeaza situatia, la un moment dat, a formelor de ocupare a teritoriului de catre o populatie. Masura acestui proces este densitatea populatiei completata cu analiza dinamicii popularii, prezentata in acest capitol.

In evolutia procesului de populare a Terrei putem distinge trei cicluri distincte: primar, intermediar si actual. Primul comporta trei faze corespunzatoare celor trei mari perioade istorice : Paleolitic, Neolitic si Antichitate. Ultimul ciclu poate fi divizat la randul sau in doua etape : moderna si contemporana, separate de anul 1950. Fiecare din aceste cicluri si faze se distinge printr-o evolutie specifica, fiind deosebite de celelalte prin salturi calitative.

1.1.Ciclul primar

a)Faza paleolitica

Este cea mai indelungata etapa din lungul proces de populare a Planetei deosebindu-se printr-o evolutie extrem de lenta, pe fondul difuziunii continui a unor grupuri umane de dimensiuni reduse, dinspre aria de origine din estul Africii spre masa continentala eurasiatica, iar spre finalul perioadei si spre Oceania sau America.

Pentru evaluarea numarului locuitorilor Globului in aceasta perioada s-a recurs la comparatia cu acele grupuri umane aflate inca in stadiu preistoric. Astfel, necesarul de teritoriu pentru asigurarea subzistentei este de 8 km² in cazul pigmeilor din padurea congoleza (vanatori si culegatori), de 30 km² pentru aborigenii din Australia (culegatori) sau de 200-300 km² pentru inuiti (vanatori de animale polare). J.N.Biraben (Essai sur l volution du nombre des hommes, 1979, Population, nr 1/1979, pp. 13-25, INED, Paris) a evaluat populatia Globului la 1 mil. loc. spre anul 50 000 i.e.n. si la circa 5 mil. loc. spre anul 10 000 i.e.n. Ritmul de crestere a populatiei era extrem de redus, doar 0.0003% anual, dublarea efectivelor producandu-se in aceste conditii odata la 24 000 de ani.

Indiciile arheologice atesta formarea timpurie a unor areale in care prezenta omului era mai frecventa : Orientul Apropiat, Europa Central-Sudica, estul Asiei. Se pare ca spre Asia au existat doua directii de migratii : una meridionala, care atinsese intre 40 000-60 000 i.e.n. Noua Guinee si Australia; alta mai nordica si mai activa, care a colonizat cea mai mare parte a uscatului eurasiatic si Americile. La sfirsitul paleoliticului, Orientul Apropiat pare a fi fost principala arie de concentrare a populatiei de pe Glob, intr-un context climatic si social extrem de favorabil care a premers revolutia neolitica. In aceasta perioada s-au format cu certitudine si caracteristicile rasiale majore, asa cum s-au transmis pana astazi, ca si diferentierile lingvistice.

b)Faza neolitica

Etapa mai scurta, are ca principala caracteristica descoperirea culturii sistematice a plantelor si domesticirea animalelor care asigura omului resurse de hrana stabile, abundente, devenind mai putin dependent de circuitele naturale. Cunoscuta ca revolutia neolitica, acest proces complex incepe cel mai devreme spre 10 000 i.e.n., fiind clar conturat spre anul 6 000 i.e.n. in Asia Anterioara de unde s-a difuzat spre Europa central-vestica, in lungul vaii Dunarii si spre Asia Centrala, dupa anul 4 000 i.e.n

Tabelul nr.8 : Evolutia populatiei Globlui intre 10 000 i.e.n. si 1950(milioane locuitori)

Surse : Historical Estimation of World Population, document on-line al Population Reference Bureau al O.N.U.; J.N.Biraben, An Essay Concerning Mankinds Evolution, Population, 4/1980; J.D.Durand, Historical Estimates of World Population, Population Center, Univ.of Pennsylvania, 1974; C.Haub, How Many People Hase Ever Leved On Earth, Population Today, nr.2/1995, pp.5; C..McEvedy, R.Jones, A Population Atlas of World Population, Routledge, London, 1979; R.Thomlinson, Demografic Problems. Controversy of Population control, Population Today, nr.1/1975, pp.5; var varianta.

In estul Asiei, tecerea la agricultura era deja avansata in jurul anului 3 000 i.e.n., fiind destul de greu de apreciat daca este vorba de o difuziune dinspre vest sau de o evolutie separata, asa cum accepta multi autori. In Mezoamerica, acest proces se manifesta independent spre anul 2 000 i.e.n. Revolutia neolitica a impus procesul de sedentarizare a grupurilor umane, delimitarea teritoriilor de referinta fiind acum mult mai riguroasa. Nevoia continua de terenuri agricole, datorita cresterii continui a efectivelor, a dus la despadurirea si destelenirea unor intinse suprafete forestiere sau inierbate.

Comparatia cu populatiile care practica agricultura itineranta in padurile ecuatoriale, atesta o crestere sensibila a efectivelor. Populatia Terrei era de circa 15 mil. spre anul 4 000 i.e.n. ( o crestere de 3 ori in 6 000 de ani) si la 50 mil. spre 3 000 i.e.n., deci o inzecire a populatiei in 7 000 de ani (tab.nr.8). Perioada de dublare s-a redus astfel la 2000-2500 de ani, fapt ce presupune o crestere a excedentului natural pe baza reducerii mortalitatii.

c)Faza antica

Perioada antichitatii (3000 i.e.n - 476 e.n.), incheie ciclul primar printr-o crestere progresiva a populatiei, in ritm lent dar evident mai accelerat decat anterior. Este o perioada marcata de noi revolutii, in special de cea metalurgica si cea sociala care au condus la constituirea statelor sclavagiste si dezvoltarea unor tehnici agricole avansate, precum irigatiile, mai ales in tinuturile aride. Virful acestei evolutii relativ accelerate este atins la inceputul erei crestine, spre anul 200, cand se ajunge la circa 250 mil. loc. (vezi tab.nr.8). Dupa aceasta data urmeaza un declin consecvent marilor migratii din spatiul eurasiatic si destructurarii societatilor sclavagiste. Ritmul de crestere a fost in medie de 0.038%anual dar a culminat la 0.05% intre anii 400 i.e.n. si 200 e.n.

Cresterea insemnata a populatiei a fost insotita de progrese remarcabile ale nivelului de cultura si civilizatie, prin dezvoltarea formelor de organizare sociala, aparitia scrisului, dezvoltarea matematicilor elementare (care au permis efectuarea primelor numaratori de populatie,), amplificarea relatiilor de schimb la mari distante.

In aceasta perioada au fost efectuate primele inregistrari partiale de populatie, asupra populatiei impozabile (capii de familie) sau incorporabile(barbatii tineri, buni de lupta). Cele mai vechi inregistrari apartin Egiptului (la sfirsitul mileniului al III-lea i.e.n., partial pastrate), apoi Mesopotamiei, Greciei, Chinei, Israelului si Imperiului Roman. Acesta din urma a instituit censul periodic la intervale egale (cinci ani) incepand cu secolul al V-lea i.e.n. Imperiul Roman la apogeu (spre 200 e.n.) numara 55 mil.locuitori (intre 20-25%din populatia Globului). In Extremul Orient, la apogeul Imperiului Han, in secolul I e.n., China avea circa 40-70 mil.locuitori. Prin extrapolare, se poate aprecia ca cea de-a treia mare concentrare umana era subcontinentul indian, cu circa 40-50 mil.loc. la inceputul erei noastre. O concentrare importanta era si aceea din aria platourilor iraniene, cu circa 8-10 mil.locuitori. In Africa subsahariana locuiau probabil circa 15-17 mil.locuitori iar Americile erau slab populate nedepasind 5-6 mil. Oceania cu circa 1 mil.locuitori ocupa, ca si astazi, ultima pozitie, frontul de populare avansand pina in Melanezia, unele arhipelaguri mari nefiind inca populate (Noua Zeelanda, Hawaii, Polinezia).

Asa cum s-a subliniat, acest ciclu primar se termina printr-o perioada de declin, specifica in primul rand celor trei mari nuclee de concentrare a populatiei. Cauzele acestui declin sunt diverse : slabirea autoritatii statului, in contextul unei fiscalitati apasatoare; slabirea vitalitatii demografice datorata frecventei foametei, razboaielor continui dar si frecventei celibatului definitiv; sclavajul, care afecta o mare parte din populatie; invaziile unor populatii nomade dinspre centrul Asiei ori dinspre nordul impadurit al Europei; frecventa epidemiilor de ciuma sau de tifos exantematic.

1.2.Ciclul intermediar

Se remarca prin extensia temporala mai scurta (1200 de ani) si o dinamica specifica, in zigzag, cu perioade mai lungi de crestere lenta, urmate de perioade mai scurte marcate de un declin brusc datorat unor epidemii, invazii sau razboaie care au afectate selectiv ariile de veche civilizatie din spatiul eurasiatic dar si Lumea Noua dupa marile descoperiri geografice.

La inceputul ciclului, efectele cumulate ale invaziilor succesive si ale fenomenelor mentionate anterior, au creat prima mare perioada de declin demografic la nivel global din ultimele doua milenii. Pornite din inima Asiei, migratiile populatiilor nomade s-au dirijat spre toate vechile focare de civilizatie ale Antichitatii, antrenand in miscarea lor si alte popoare. Evul Mediu apare in prima sa parte ca o epoca de regres : scaderea sperantei de viata, precaritate a igienei colective, care vor favoriza molimele.

Declinul amorsat la sfarsitul Antichitatii se stabilizeaza la nivel global in jurul anului 600 e.n. la circa 200 mil.locuitori, cele mai afectate fiind regiunile din bazinul mediteranean.

Stabilizarea efectivelor este urmata de o crestere destul de rapida al carei varf se situeaza intre 1000-1200, legat de consolidarea statelor feudale din vestul Europei unde se si inregistreaza cele mai notabile salturi. Aceasta unda de progres a pornit din regiunile italiene aflate sub jurisdictia Imperiului Bizantin (Ravenna, Venetia).

Un rol important l-a avut noua revolutie agrara de la inceputul mileniului al II-lea, manifestata prin asolamente si tehnici agricole mai evoluate decat cele antice. Aria de difuziune a acestei unde de progres a fost nord-vestul Europei, in spatiul fostului Imperiu Carolingian, unde se observa si o sporire a impactului antropic prin defrisari masive, drenarea unor zone umede etc.. Aceasta va determina constituirea unui curent secular de difuziune a populatiilor germanice spre est (marsul spre rasarit) pana in Transilvania si Tarile Baltice.

O evolutie similara o cunoaste si populatia Asiei Musonice, mai ales prin difuziunea riziculturii in Indochina si Insulinda unde se constituie pentru prima data formatiuni statale puternice generate fie de populatiile locale (khmeri, austronezieni) fie de populatiile migrate din sudul actualei Chine (birmani, thai).

Prima parte a Evului Mediu se impune si prin popularea unor spatii insulare mai izolate, in contextul dezvoltarii tehnicilor de navigatie :Islanda, Madagascar, Hawaii, Noua Zeelanda, Marchizele etc.

Spre 1340 populatia Globului depasea 400 mil.lo., durata de dublare scazand la 750 de ani, corespunzator unui ritm de crestere anuala de 0.088%. Aceasta crestere a fost anulata de efectele catastrofale ale epidemiei de ciuma din 1348-1349   care a decimat populatia din zonele dens populate ale Europei (Italia, Tarile de Jos, Franta, tab.9).

Tabelul nr.9. :Evolutia numerica a populatiei mondiale intre anii 600-1700 e.n. (milioane locuitori)

Surse : Estimari personale pornind de la sursele mentionate la tabelul 8

Sfarsitul ciclului medieval cunoaste o evolutie similara, in zigzag, pe fondul unei redresari. La 1550 populatia Globului depasea 500 mil.locuitori (in sec. al XVI-lea inregistrandu-se cel mai rapid ritm de crestere de pana atunci, 0.23% anual) dar la nivel regional sunt semnalate fluctuatii extreme, mai ales in America proaspat descoperita de catre europeni, unde populatia locala a fost masiv decimata in Antile sau in zonele costiere. Tot acum se face resimtit si comertul cu sclavi negri de pe coastele vestice ale Africii care va perturba echilibrul demografic al acestui continent, ponderea populatiei africane scazand continuu pina la 1950.

Spre mijlocul secolului al XVII-lea se remarca o alta perioada de declin, mai redus decat cel din secolul al XIV-lea, datorat razboaielor pustiitoare din Europa (cel de 30 de ani,, foametei legata de unii specialisti si de racirea climatica (mica glaciatiune) la care s-a adaugat incidenta comertului cu sclavi africani.

Cele circa 612 mil.loc. de la 1700 se repartizau in aceleasi arii de maxima concentrare, conturate in Antichitate, fiecare cu peste 100 mil.loc.: China, subcontinentul indian, Europa (aici statul cel mai populat era Franta, 22 mil. Progresul cel mai spectaculos l-a inregistrat insa Japonia, care devansa toate statele cele mai populate din Europa, situandu-se pe locul al III-lea in lume, cu circa 29 mil. Cele mai multe dintre statele cu pondere insemnata in Antichitate si la inceputul Evului Mediu, din Orientul Apropiat, si-au pierdut importanta, evoluand dupa 1200 in directia unui declin lent sau a unei stabilitati relative. Centrul de greutate al populatiei din bazinul mediteranean s-a deplasat durabil pe versantul nordic al acestuia, dupa ce in perioada romana se instaurase un echilibru aproape perfect intre pars occidentalis si pars orientalis.

1.3.Ciclul actual

Limita inferioara a acestui ciclu se situeaza la 1700, din mai multe motive : acum este initiata revolutia industriala, al carei rol in modificarea sistemului de populare al Planetei a fost capital; relativa izolare a diverselor regiuni ale Globului este rupta din aceasta perioada datorita colonizarii europene a Lumii Noi; tot acum se manifesta, cu mai mare eficienta, primele forme de control al cresterii populatiei, sunt intreprinse primele inregistrari fiabile ale populatiei iar in agricultura se petrec transformari spectaculoase introducerea masiva a unor plante de cultura din Lumea Noua in cea Veche si invers. In cadrul acestui ciclu deosebim doua faze distincte : moderna si contemporana.

a)Faza moderna

Se suprapune perioadei marcate de impunerea relatiilor capitaliste in Europa si America de Nord avand drept corolar expansiunea coloniala vest-europeana in Asia si Africa (1750-1950).

Tot acum debuteaza explozia demografica, fenomen concomitent revolutiei industriale declansata in Anglia, Germania, Franta si Tarile de Jos, propagata treptat spre sudul si estul Europei sau peste ocean, in America de Nord. Acest fenomen este si expresia cresterii vizibile a standardului de viata, indeosebi pe plan .

O crestere sensibila a populatiei se constata si in Extremul Orient (Japonia, China) determinata de progresele inregistrate in agricultura.

Africa a ramas in afara acestor evolutii dar America si Australia, intra intr-o faza accelerata de crestere sustinuta de o puternica emigratie europeana, efect al exploziei demografice si al expansiunii coloniale. Perioada de varf a acestei migratii se suprapune celei de-a doua parti a sec.al XIX-lea si primei parti a sec. al XX-lea (tab.nr.10).

Tabelul nr.10 :Evolutia numerica a populatiei mondiale intre anii 1700-1950 e.n. (milioane locuitori)

Sursa : Estimari personale pornind de la matarialele mentionate in tabelele 5-9

Cresterea populatiei a fost progresiv accelerata pe parcursul intregii perioade (ritmul mediu anual a ajuns la 0.48%, cu valorile cele mai mari dupa 1900, in ciuda influentei nefaste a celor doua razboaie mondiale, dar in contextul debutului manifestarii exploziei demografice in Africa, America Latina si Asia).

Durata de dublare a populatiei mondiale scade la circa 150 de ani intr-o prima faza (pana la 1900), cresterea cea mai insemnata revenind Americii (de 11 ori), Oceaniei (3.6ori) si Europei (de 3.3 ori). La 1900, Europa a inregistrat proportia maxima atinsa vreodata (peste din populatia mondiala), fapt ce explica rolul sau politic pregnant. In ierarhia statelor europene s-au produs insa reasezari importante, datorita comportamentului demografic diferentiat. Franta este depasita treptat de celelalte state europene importante (Rusia, Germania, Marea Britanie si Italia, tab.nr.11). Un caz particular in Europa sec. al XIX-lea l-a constituit Irlanda care, dupa 1815, a intrat intr-o faza de descrestere accelerata a populatiei, datorata atat emigrarii cat si foametei teribile din 1848-1851.

Tabelul nr.11 :Evolutia populatiei unor state europene, 1800-1900 (milioane)

Nota : cifrele corespund teritoriului din acea perioada

Sursa : H.Moller, Population Movements in Modern European History, New York, Macmillan, 1964, pp.5.

Un alt fenomen capital al acestei perioade este urbanizarea, corolar al industrializarii, care a condus la formarea unor mari concentrari de populatie de tip urban-industrial, prin deplasarea unor mase imense de populatie rurala, fenomen cunoscut sub numele de exod rural.

Intre 1900 si 1950, America si Oceania cunosc acelasi proces de crestere rapida, rezultat al punerii in valoare a unor teritorii anterior slab populate. Totusi, in valori absolute cresterea este mult inferioara celei din Europa, chiar daca spre sfarsitul perioadei se impun cu claritate trei noi puteri demografice S.U.A., Brazilia si Mexic.

Chiar daca in Asia ritmul de crestere a fost mai lent, aplicat la imensele aglomerari umane de aici, s-au inregistrat cele mai mari cresteri in valori absolute, continentul mentinandu-si suprematia la nivel mondial, osciland in jurul unei proportii de 60%. China s-a distantat dupa 1800 tot mai mult de subcontinentul indian. Foarte dinamice au fost in aceasta perioada regiunile din sud-estul Asiei Insulinda, Taiwanul si Indochina. Spre deosebire, in centrul si sud-vestul Asiei, letargia instaurata inca din Evul Mediu a continuat pina dupa 1900.

Dupa 1900 se produc mutatii importante. Europa isi pierde dinamismul anterior, ca urmare a generalizarii procesului de tranzitie demografica, a emigratiei peste ocean si a efectelor catastrofale ale celor doua razboaie mondiale America isi pastreaza dinamismul, prin inertie populatia a pastrat o structura mult mai favorabila pe varste.

Aceasta perioada se remarca poate si prin cea mai rapida extindere a sistemului de populare inregistrata vreodata. Este de fapt, perioada in care ekumena, asa cum o cunoastem astazi, se constituie in liniile sale generale.

b)Faza contemporana

Cea mai scurta dintre etapele evolutiei numerice a populatiei Globului dar si cea mai spectaculoasa, acopera timpul scurs dupa 1950, caracterizat prin cel mai inalt ritm de crestere atins vreodata, efect al exploziei demografice manifestate in continentele ramase anterior in afara acesteia Africa, Asia si America Latina. Este o epoca in care cresterea populatiei devine o preocupare majora de interes global, dovada fiind succesivele conferinte asupra populatiei de dupa 1968. Acest interes se justifica si prin durata redusa a dublarii populatiei, de 36 de ani daca luam ca baza anul 1950 sau de 40 de ani daca ne raportam la anul 1960. Dupa 1950, populatia mondiala a crescut cu circa 3.5 md locuitori (1950-2000), mai mult decat in toate perioadele anterioare(tab.nr.12).

Tabelul nr.12 : Evolutia numerica a populatiei mondiale intre anii 1950-2025 e.n. (milioane locuitori)

Sursa : Estimari personale pornind de la sursele mentionate la tabelele 5-8

Astfel, cresterea populatiei se aplica la mase tot mai mari desi dupa 1970 se constata o reducere progresiva a ritmului anual (valoarea maxima, de peste 2%, corespunde anilor 1965-1975, scazand apoi treptat pina la 1.4% intre 1995-1999 si la 1,26% in 2003). In valori absolute, valoarea maxima a cresterii a intarziat doua decenii, abia dupa 1995 se constata o scadere dupa un nivel record de circa 90 mil.loc. anual.

Cu toata generalizarea recensamintelor, efectivele populatiei mondiale sunt inca relativ cunoscute, multe state nu au afectat inca o astfel de ancheta. Aceste inregistrari sunt de natura sa confirme sau sa infirme estimarile oficiale sau ale diverselor institutii mondiale, putand aparea surprize intr-un sens sau altul.

In contrast cu evolutiile din tarile in curs de dezvoltare, in tarile dezvoltate, aceasta ultima perioada a ciclului actual este marcata de tendinta generala de scadere a ritmului de crestere a populatiei. Este de fapt tendinta inversa, de implozie demografica, fenomen care nu ingrijoreaza atat prin efectul reducerii populatiei cat prin acela, deja puternic resimtit, al imbatranirii acesteia. Este o situatie care va determina modificari majore in ierarhia regionala sau mondiala chiar daca globalizarea miscarilor migratorii ar putea compensa diferentele (tab.nr.13).

Tabelul nr.13 :Evolutia ierarhiei primelor 10 state cele mai populate (milioane locuitori,1000 i.e.n.-2003

Sursa: Estimari personale pornind de la sursele mentionate la tabelele 5-8. Valorile corespund teritoriului actual.

Evolutiile din ultima jumatate de secol au adus in prim plan o serie de state care au devansat statele cele mai populate din Europa Indonezia, Brazilia, Pakistan, Bangladesh, Nigeria, Mexic, toate cu peste 100 mil.locuitori in 2003, la care se adauga Vietnamul, Filipinele, Egiptul, Turcia, Iranul, Thailanda, Etiopia, state a caror pondere depaseste 1% din populatia mondiala.

2.Bilantul natural al populatiei

Bilantul natural este determinat de doua componente esentiale in cresterea populatiei, natalitatea si mortalitatea, care in functie de nivelul lor pot asigura un excedent (spor) natural sau un deficit natural. Natalitatea este elementul activ in acest bilant iar mortalitatea cel pasiv. Ambele se supun unor legi biologice comune cu ale tuturor vietuitoarelor, specia umana distingandu-se prin posibilitatea unui control care le poate modifica nivelul. Astfel, progresul societatii umane a implicat si un progres continuu al controlului acestor doua componente vitale, rezultanta fiind tendinta de crestere accelerata a populatiei Globului, asa cum a fost prezentata in capitolul anterior.

2.1.Natalitatea

Componenta activa a bilantului natural se exprima prin numarul de nascuti vii (Nv), raportat la mia de locuitori (Pt*1000) si este mai usor controlabila, fie de catre familie, in functie de dorinta acesteia de planificare a dimensiunii proprii, fie de catre stat, prin masuri restrictive sau stimulatorii : N=Nv/Pt*1000

Aceasta particularitate implica o mare variabilitate in timp, natalitatea putand inregistra salturi remarcabile, conjuncturale. Spre deosebire, mortalitatea este mai greu de controlat, factorul biologic fiind mult mai puternic impunand o evolutie mai lenta.

Numarul nascutilor vii nu este totdeauna cunoscut, mai ales in tarile slab dezvoltate unde sunt declarati adesea mai tarziu sau nu sunt declarati decat daca se dovedesc viabili. In plus, ceea ce este cunoscut este natalitatea bruta, care prezinta unele inconsecvente datorate structurii diferentiate pe grupe de varsta si sexe intre diversele populatii. Este motivul pentru care in practica demografica sunt utilizati si alti indicatori ai fertilitatii precum :

-natalitatea standardizata (Ns), obtinuta prin raportarea la o populatie standard (Ps) si nu la una reala (o populatie cu o structura ideala pe grupe de varsta) : Ns=Nv/Ps*1000;

-fertilitatea generala a populatiei, mult mai utilizata, se obtine prin raportarea numarului de nascuti vii intr-un an la populatia feminina de varsta fertila, Pf (15-49 de ani): F=Nv/Pf*1000. Este mai relevant decat natalitatea bruta, putand fi utilizat in prognoza pe termen mediu, pentru ca elimina acele segmente de populatie care nu participa efectiv la reproducerea populatiei (femeile aflate in afara varstei fertile si barbatii);

-indicele conjunctural (sintetic) al fertilitatii, ISF, tot mai utilizat in statisticile O.N.U., fiind obtinut prin raportarea numarului de copii nascuti de femeile de varsta fertila la totalul acestei populatii la un moment dat. Valoarea obtinuta se exprima in copii/femeie de varsta fertila si reflecta cel mai bine tendintele de evolutie ale unei populatii ca si posibilitatile de regenerare a efectivelor. ISF poate fi interpretat in functie de pragul de 2.1, considerat ca fiind limita pana la care o populatie isi asigura inlocuirea. Practic toate statele europene se afla sub limita mentionata, cu exceptia Albaniei, in unele cazuri fiind foarte coborit (Bulgaria, Cehia, Letonia, Armenia, Georgia, Spania, Rusia, Romania cu 1.1-1.2. Pe parcursul anilor 1990-2000 s-a observat insa o rapida scadere a acestui indicator in majoritatea statelor Lumii a Treia, fapt pozitiv daca il raportam la gravele probleme de dezvoltare ale acestora. Aceasta tendinta obliga la revizuirea continua a prognozelor O.N.U. pe termen mediu.

-rata de inlocuire (reproductie) a populatiei, R, se obtine prin raportarea numarului total de copii de sex feminin care au sansa sa ajunga la varsta reproducerii si care sunt nascuti de catre o femeie in decursul vietii sale. Este cel mai important indicator pentru prognoza natalitatii. Atunci cand valoarea sa este supraunitara, populatia are tendinte de crestere iar daca este subunitara, are tendinte de scadere. Valoarea medie pentru 1980-1984 era de 1.59 iar pentru 1995-1999 de 1.34, ceea ce inseamna ca populatia mondiala va continua sa creasca in urmatoarele decenii.

2.1.1.Factorii care influenteaza natalitatea

Natalitatea este un fenomen natural supus unor influente puternice din partea unor factori social-economici si politici. Putem distinge astfel o natalitate naturala (potentiala) in absenta oricaror masuri de ordin social si o natalitate reala, consecinta a influentei factorilor care vor fi prezentati in cele ce urmeaza.

a)Natalitatea potentiala (fiziologica)

Daca asupra unei populatii nu intervin nici un fel de constringeri sociale, valorile potentiale ale natalitatii s-ar inscrie intre 45-50, in functie de particularitatile fiziologice putandu-se ajunge pina la 60 cazul unor populatii africane sau, in trecut, al unor populatii europene (colonistii francezi din Quebec). Totusi, natalitatea potentiala este rareori atinsa, fiind influentata de starea sanatatii populatiei, de bolile endemice si mai ales de cele venerice, care induc sterilitatea. Regimul alimentar are, pare-se, o influenta notabila, fertilitatea feminina fiind invers proportionala cu consumul de proteine si direct proportionala cu cel de vegetale. Rolul particularitatilor rasiale in diferentierea natalitatii potentiale este discutabil si delicat. Sigura este frecventa mai mare a fenomenului gemelar la negroizi (2% din nasteri), la tigani (pana la 4.5%) dar mult mai slaba la mongoloizi (0.6%) sau europoizi (1.1%).

Contextul climatic poate de asemenea influenta natalitatea bruta. Climatele excesiv de reci, cu ierni lungi, unde omul s-a adaptat mai greu, au o influenta negativa (cazul eschimosilor). O influenta majora o are structura pe grupe de varste si sexe. Populatiile cu o structura deformata cazul emigrantilor, au o natalitate mai redusa sau dimpotriva, foarte ridicata in cazul in care exista un aflux sporit de populatie tanara venita din mediul rural.

b)Natalitatea reala

Natalitatea reala este diferita de natalitatea potentiala. Cei mai importanti factori care conduc la aceasta sunt :

-standardul de viata, esential, impune o relatie invers proportionala, cu cat este mai ridicat cu atat natalitatea este mai redusa. Cresterea nivelului de trai determina familiile sa-si diminueze descendenta. Mediul urban are de asemenea o influenta certa, corelata insa cu nivelul veniturilor. Gradul de ocupare a populatiei active feminine, antrenarea lor in activitati productive este la fel de important;

-politica statului, in functie de orientarea careia se pot distinge : politici nataliste, care cauta sa sustina o natalitate ridicata, atunci cand statul se vede amenintat de reducerea naturala a populatiei, sau se ghideaza dupa idei expansioniste; politicile denataliste, care urmaresc diminuarea cresterii naturale prin intermediul reducerii natalitatii. Constau in masuri de planning familial : raspandirea mijloacelor anticonceptionale, legiferarea unor varste limita la casatorie (cazul Chinei), impunerea unor sume familiilor cu multi copii, pana la masuri socante de tipul sterilizarilor in masa (India, China, Thailanda); politica indiferenta, in care autoritatile nu intervin in nici un mod, cazul S.U.A., al majoritatii statelor latino-americane si africane iar mai recent si al unor state est-europene;

-structura traditionala a familiei are un rol important acolo unde poligamia este frecventa, contribuind la diminuarea natalitatii, majoritatea barbatilor ramanand necasatoriti. Tendinta de disparitie a acestui fenomen are drept efect cresterea natalitatii, fapt observat in Africa si in unele state din Orientul Apropiat.;

-varsta medie la casatorie, este de asemenea foarte importanta. Acolo unde este traditional coborita, natalitatea se mentine ridicata. Cresterea acesteia poate impune o scadere sensibila a natalitatii. Casatoria precoce a populatiei feminine in Africa subsahariana explica partial mentinerea unui nivel al natalitatii apropiat de maximumul biologic (Nigerul, in contextul celei mai scazute varste la casatorie din Africa, 16 ani fem. si 24 ani masc.).Indicatorii care exprima relativ acest fenomen sunt nuptialitatea (numarul de casatorii la mia de locuitori) si divortialitatea (numarul de divorturi la mia de locuitori). Nuptialitatea redusa si divortialitatea mare contribuie de regula la scaderea natalitatii, cazul majoritatii statelor europene si Americii de Nord. Un indicator util in prezent este frecventa nasterilor ilegitime, aflat in crestere rapida in Europa si America de Nord (peste 50% in statele scandinave;

-prescriptiile religioase sunt uneori foarte importante, acestea putandu-se opune politicilor de planning familial sau divortialitatii. Se disting prin aceasta statele musulmane, unde Coranul sustine natalitatea, alocand femeii un statut inferior, dar si statele catolice mai traditionaliste din Europa (Irlanda).

2.1.2.Tipurile de evolutie a natalitatii si distributia acesteia pe Glob

Lumea contemporana este marcata de tendinta generala de reducere a natalitatii, ca o adaptare la noile conditii impuse de raportul dintre om si natura (tab.nr.14). Se disting trei tipuri de evolutie a natalitatii:

-evolutie normala, caracterizata prin tendinta de descrestere lenta, dar continua, frecventa in statele dezvoltate unde industrializarea si modificarea comportamentului demografic s-au manifestat de multa vreme;

-evolutie accelerata, caracterizata prin mentinerea unei natalitati ridicate timp mai indelungat si prin introducerea la un moment dat a unor masuri de reducere a natalitatii;

Tabelul nr.14 : Evolutia natalitatii intre 1970-2003 (in )

Nota : America de Nord cuprinde numai Canada si S.U.A. iar Federati Rusa este inclusa la Europa.

Surse : Statistical Yearbook of O.N.U, World Population Data Sheet

-evolutie in zig-zag, combina tendintele generale de scadere cu reveniri temporare, care se pot repeta din cauze social-politice (razboaie, imigratia unor populatii mai prolifice). Tipica a fost situatia care a urmat celui de-al doilea razboi mondial, cand in majoritatea statelor beligerante s-a constatat un puternic reviriment datorita cresterii nuptialitatii, fenomen numit baby boom, manifestat mai ales in S.U.A. si vestul Europei. Un alt caz tipic este acela al Romaniei, unde dupa 1966 politica natalista a condus la dublarea nivelului natalitatii (14.3 in 1966 si 27.6 in 1967), nivelul din 1966 fiind regasit abia in 1990, dupa care s-a revenit la o evolutie normala (9,6 in 2002).

2.2.Mortalitatea

Elementul pasiv al dinamicii populatiei este calculat prin raportarea numarului de decese intr-o perioada data (un an de regula), la populatia totala. Este de fapt mortalitatea bruta, care, ca si natalitatea nu este cunoscuta cu exactitate, mai ales in Lumea a Treia : Mb=D/Pt*1000

Valorile mortalitatii sunt foarte diferite raportate la grupele de varsta, fiind mai ridicata sub 1 an, scazand rapid pana la un minimum atins intre 15-25 de ani, pentru ca apoi sa creasca lent, cu o accelerare dupa 60-70 de ani.

Un indicator important pentru calitatea vietii este astfel mortalitatea infantila, obtinut prin raportarea deceselor copiilor sub un an la numarul de nascuti vii : Mi=D<1/Nv*1000. Acest indicator cunoaste o distributie sensibil diferita de aceea a mortalitatii generale (brute) fiind puternic corelat cu nivelul de dezvoltare. Valorile sale oscileaza la nivel mondial intre 3 si 150 (tab.nr.16).

Pentru a detalia analiza mortalitatii, un indicator des utilizat si foarte concludent este speranta medie de viata la nastere (SVN), indice conjunctural care exprima nivelul mediu al duratei vietii la un moment dat, posibil a fi modificat prin imbunatatirea asistentei sanitare. Si acesta polarizeaza statele Globului in doua grupuri:

-unul avansat, in care SVN depaseste 65 de ani, cuprinzand intreaga Europa, cea mai mare parte a Americii, SV si E Asiei. Diferentele intre cele doua sexe sunt de regula semnificative si favorizeaza populatia feminina;

-un al doilea grup, mai putin avansat, grupeaza restul Asiei, cea mai mare parte a Africii si unele state insulare din Oceania ((tab.nr.15). Cu toate progresele notabile din unele state, diferenta fata de statele dezvoltate se mentine. Intre statele asiatice si cele africane sunt diferente sensibile, in primul caz media osciland in jurul valorii de 60 de ani pe cand in unele state ale Africii Subsahariene coboara sub 40 de ani (Zambia, Zimbabwe). O caracteristica generala a acestui grup este diferenta redusa dintre cele doua sexe, de multe ori in favoarea populatiei masculine, in special in Asia de Sud, unde raportul de masculinitate atinge valori foarte ridicate.

Tabelul nr.15 :Speranta de viata la nastere in anii 2000-2003 (in ani)

Sursa : World Population Data Sheet

2.2.1.Factorii determinanti ai mortalitatii

-nivelul de trai este si in acest caz un factor decisiv. Statele avansate au mortalitati scazute, mai evident la grupele de varsta tinere si la sexul feminin. Acest nivel poate fi corelat cu diferiti indicatori statistici : consumul alimentar, puterea de cumparare etc.;

-gradul de instructie, este un alt factor fundamental, fiind un indicator des utilizat de catre organismele internationale in stabilirea indicelui de dezvoltare umana (IDH);

-structura sociala, are o importanta extrema in statele cu societati sunt puternic stratificate. Influenta sa se manifesta prin diferentierea nivelului mortalitatii, mai ales a celei infantile, cu atat mai evident cu cat stratificarea se suprapune unei segregari rasiale sau etnice;

-progresele medicinei, formeaza un factor restrictiv, a carui importanta s-a accelerat in paralel cu modernizarea intregii vieti social-economice. Primul pas a fost descoperirea vaccinurilor contra maladiilor epidemice, generalizate incepand cu sfarsitul secolului al XIX-lea. Progresle inregistrate au eliminat acesti factori de risc, controland partial si pe cei care domina astazi bolile degenerative ale sistemului circulatoriu, cancerul, bolile sistemului nervos s.a., bolile infectioase contribuind doar cu 2%;

-urbanizarea este un factor cu rol contradictoriu. In prima faza a acestui proces (1800-1900) s-a constatat o crestere a mortalitatii in orase spre deosebire de mediul rural. Astazi situatia este inversata, chiar si in statele slab dezvoltate. Mortalitatea urbana este mai mica decat cea rurala, ca efect al imbatranirii mai accentuate in ultimul caz;

-conditiile climatice nu sunt deloc neglijabile, dat fiind faptul ca ele constituie un factor favorizant pentru anumite maladii. La latitudini mici sunt mai frecvente bolile aparatului digestiv iar la latitudini mari cele ale aparatului respirator;

-sexul intervine in diferentierea mortalitatii pe grupe de varsta. De obicei mortalitatea feminina este mai mica, aceasta categorie de populatie fiind mai putin expusa unor accidente sau excese. Diferenta in favoarea sexului feminin este foarte mare la varstele mici, echilibrandu-se la varstele adulte pentru a se accentua la cele avansate;

-distributia inegala a obisnuintelor alimentare. Notabila este incidenta alcoolismului care cauzeaza 1/3 din decese in Rusia, direct sau indirect. Consumul exagerat de grasimi animale este adesea indicat ca un factor de risc in producerea maladiilor cardio-vasculare, explicand incidenta mare a acestora in Europa Centrala. Spre deosebire, regimul mai degraba vegetarian, cu un consum ridicat de grasimi vegetale (ulei de masline), favorizeaza tarile mediteraneene, unde chiar si cele mai putin dezvoltate au o speranta de viata ridicata . Consumul ridicat de produse lactate alaturi de mediul mai salubru favorizeaza longevitatea in unele zone muntoase;

-violenta si accidentele intervin intr-o masura destul de importanta, legat adesea de consumul alcoolului sau a drogurilor. Frecventa ridicata a mortilor violente (accidente, crime, suicid) este adesea corelata si cu mediul marilor metropole, fara prea multa relevanta. Se adauga influenta episodica, dar catastrofala adesea, a conflictelor (civile sau interstatale). In perioada contemporana cel mai citat exemplu din aceasta categorie este acela al genocidului generat de regimul khmerilor rosii in Cambodgia, care a facut intre 1975-1979 peste 1 milion de victime.

2.2.2.Tipurile de evolutie si distributia mortalitatii pe Glob

In evolutia mortalitatii se pot distinge trei faze distincte : o descrestere concomitenta imbunatatirii asistentei sanitare, scadere mai rapida decat in cazul natalitatii; o stabilizare la valori foarte coborate, constituind plafonul minim, diferit de la caz la caz, in functie de structura pe varste; o tendinta usoara de crestere, sub impulsul scaderii continui a natalitatii, pana la plafonul minim si al imbatranirii efectivelor. Sse pot distinge trei tipuri de state :

-state in care reducerea mortalitatii generale a inceput de multa vreme (dupa 1800) coborand lent si ajungand la plafonul minim dupa 1950, ulterior intrand in faza de usoara crestere. Este cazul Europei, al Americii de Nord, Australiei si Japoniei;

-state care au mentinut valori ridicate pana la inceputul perioadei postbelice, cand au intrat intr-un proces rapid de reducere a mortalitatii, reflex al imbunatatirii conditiilor de viata. In prezent, aceste state se disting prin valori foarte coborate, neatinse de statele din prima categorie (sub 5 adesea). Este o situatie caracteristica mai ales Americii Latine, Asiei si celei mai mari parti a Africii;

-un al treilea grup de state, in curs de disparitie, grupeaza tarile in care nu s-a manifestat niciodata un proces de reducere evidenta, explicat prin inapoierea economica, cazul unor state africane Guineea Bissau, Niger, sau al unor state insulare din Melanezia. Valorile inregistrate aici nu au coborat decat ocazional sub 20(tab.nr.16).

Tabelul nr.16 Evolutia mortalitatii pe Glob intre 1970-2000 (in )

Nota : America de Nord cuprinde numai Canada si S.U.A. iar Federati Rusa este inclusa la Europa.

Surse : Statistical Yearbook of O.N.U, World Population Data Sheet

2.3.Sporul (excedentul) natural

Evolutia diferentiata a celor doua elemente ale bilantului natural (natalitate si mortalitate) determina o varietate de situatii la nivel global. Generalizarea acestora conduce la 4 mari tipuri de crestere naturala a populatiei :

-tipul primitiv, caracteristic populatiilor aflate in faza de trecere de la un regim demografic anterior exploziei demografice la un regim modern. Natalitatea este in acest caz ridicata, fara a se inregistra o tendinta de reducere, apropiata de maximul biologic, dar si mortalitatea se apropie de nivelul acesteia, sporul natural fiind astfel redus. Specific intregii populatii a Planetei pina in secolul al XIX-lea, este pe care de disparitie in perioada actuala, fiind intilnit doar la populatiile izolate in conditii naturale dificile (padurile ecuatoriale);

-tipul tanar, deriva din cel anterior, fiind marcat de reducerea masiva a mortalitatii, in timp ce natalitatea se mentine la valori ridicate inregistrand o tendinta usoara de reducere (mult mai lenta decat a mortalitatii). Este de fapt prima faza a modernizarii economice care genereaza fenomenul de explozie demografica, exprimat printr-un spor natural foarte ridicat. Aceasta situatie a fost specifica mai intai statelor vest-europene (1750-1900) pentru ca dupa 1900 sa se generalizeze in restul Europei iar dupa 1950 in America Latina, Asia si Africa, la un nivel fara precedent, in contextul unor posibilitati mult mai mari de reducere a mortalitatii;

-tipul matur, rezulta dintr-o natalitate in reducere accelerata si o mortalitate plafonata la nivelul minim, rezultand astfel un spor natural foarte scazut sau in cazul extrem (tot mai frecvent) deficit natural. Este de fapt faza de restrangere a exploziei demografice, amorsata in Franta inca dinainte de 1800, urmata apoi de celelalte state europene si de cele colonizate de europeni (S.U.A., Argentina, Australia). Dupa 1950 se extinde si in Extremul Orient, in insulele Antile sau in insulele din jurul Africii;

-tipul senil, impus de situatia actuala a multor state dezvoltate, in care s-a instaurat durabil deficitul natural ca urmare a fenomenului cunoscut de demografi drept baby crach. In Germania aceasta situatie dureaza de peste trei decenii, in Ungaria de doua decenii iar in multe state est-europene, de circa un deceniu (tab.nr.17).

Tabelul nr.17 :Evolutia sporului natural intre 1970-2001

Nota : America de Nord cuprinde numai Canada si S.U.A. iar Federati Rusa este inclusa la Europa.

Surse : Statistical Yearbook of O.N.U, World Population Data Sheet

Aceasta evolutie diferentiata sta la baza teoriei tranzitiei demografice, larg acceptata pe plan mondial desi este criticata de unii specialisti. Tranzitia demografica in formularea sa teoretica este o descriere schematica a schimbarilor demografice care caracterizeaza istoria contemporana a omenirii. Ea porneste de la constatarea ca cei doi indicatori demografici principali (natalitatea si mortalitatea) sunt intr-o scadere continua odata cu modernizarea economica si culturala. Inainte de toate este caracterizata printr-un decalaj cronologic intre scaderea nivelului natalitatii si cel al mortalitatii, consecinta a progresului social-economic.

Initiatorul acestei teorii a fost Antoine Landry care propune trei faze de regim demografic : primitiv, intermediar si contemporan, corespunzatoare primelor trei tipuri de spor natural descrise anterior. W. Thomson (1929) a preluat ideea iar teoria in sine apare prima data formulata de catre F.Notenstein care ii asigura o explicatie clara, cauzala, avand intuitia de a spune ca modelul demografic european este universal (1945, 1953, citat de Noin, 1981). Si acesta distinge trei tipuri de crestere naturala : high potential growth, declansata de explozia demografica; transitional growth, pe parcursul exploziei demografice; incipient decline in momentul in care tranzitia este incheiata iar valorile celor doi indicatori demografici tind sa se egalizeze la un nivel cat mai coborat.

Tranzitia celor doua componente demografice esentiale, natalitatea si mortalitatea este atat un proces social inovator cat si un fenomen cultural. Difuziunea sa in spatiu se desfasoara in sens descendent in lungul scarii socio spatiale : de la paturile aflate in avangarda modernizarii (burghezie, intelectualitate) spre cele situate la baza societatii (muncitori, agricultori) si dinspre marile metropole spre orasele mai mici sau localitatile rurale. Studiile ulterioare au adus corecturi legate de faptul ca aceasta tranzitie implica si o schimbare a structurilor demografice (pe varste) sau a comportamentului demografic (nuptialitate, divortialitate etc.). Critica principala care poate fi adusa acestui model este aceea ca nu explica tendintele manifestate in faza finala si nu propune un model post-tranzitoriu. Pare incredibil astazi, dar pana in anii 80 s-a crezut ca in final se va ajunge la un echilibru relativ, fecunditatea stabilizandu-se la nivelul inlocuirii generatiilor, 2.1 iar speranta de viata la nastere, undeva la 85 de ani.

II.2.4.Perspectivele evolutiei populatiei Globului

Evolutia viitoare a populatiei mondiale este una din marile teme de interes ale geografiei populatiei. De obicei, prognozele pleaca de la prelungirea tendintelor actuale in perspectiva apropiata sau mai indepartata, pentru fiecare indicator demografic principal (mortalitate, fertilitate) dar si pentru structura pe varste si bilantul migratoriu. Toti acestia nu pot fi anticipati decat cu o marja de eroare, unele accidente politice majore neputand fi prevazute.

Mult timp, analistii au pornit de la ipoteza existentei unui prag minim al ISF (2.1) sub care nu s-ar fi putut cobori, tendintele din unele state europene (Germania, Ungaria) fiind considerate conjuncturale. Generalizarea unei fertilitati reduse, a determinat organismele internationale de prognoza, dupa 1980, sa revizuiasca aceste analize in fiecare an. Astfel pana in 1977 populatia Globului era estimata pentru anul 2000 la minimum 6.3md.locuitori, conform ipotezei unui ISF de 2.1 in statele dezvoltate si in cadere libera in statele in curs de dezvoltare. Aceasta prognoza s-a dovedit aproape de realitate, doar cu 4% mai mare (fata de cifra atinsa de 6.06 md.loc.), diferenta fiind rezultata tocmai de scaderea notabila a fertilitatii in Europa si in cateva state asiatice. In prezent, aceste prognoze pleaca de la trei ipoteze : una inalta, una medie si una joasa, bazate pe continuarea tendintelor actuale sau modificarea acestora in sens pozitiv si negativ. Pentru anul 2000 s-au dovedit mai realiste ipotezele joase.

Politica demografica a statelor poate fi o alta variabila desi cuantificarea sa este relativa. Daca intr-o prima faza, organismele internationale au avut un succes limitat in impunerea unei politici denataliste in statele in curs de dezvoltare, incepand cu anii 80 au modificat discursul, in locul obiectivului de limitare a cresterii demografice fiind pus cel al sanatatii reproducerii. Ultimele conferinte asupra populatiei (Mexico 1984, Cairo-1994, Beijing 2000) au pus de acord specialistii in privinta acestui obiectiv avand trei componente : planificarea familiala, reglarea fecunditatii, maternitatea fara risc. O rezistenta puternica a impiedicat includerea oficiala a componentei care autoriza sterilizarea si avortul. Tot in acest context s-a ajuns la un consens in privinta scaderii continui a natalitatii care va atinge probabil la nivel mondial circa 16 in 2025, iar mortalitatea va inregistra o crestere redusa, pana la 10, nivelul actual fiind considerat plafonul minim. Astfel va rezulta o crestere minima, de circa 6, aplicata insa la o masa mult mai mare. Previziunile anterioare, de 10 md. in 2050 cu o plafonare la circa 10.5 md in 2100, par deja improbabile, acelasi organism avansand pentru 2050 o varianta medie de 9.036 md. Nu este exclusa intrarea Planetei intr-o iarna demografica, adica in descrestere si imbatranire, asa cum se prezinta deja situatia in Europa.

Avand in vedere diferentele existente in distributia populatiei pe Glob, schimbarile vor fi spectaculoase, asteptandu-se o ascensiune continua a Africii, care va insuma probabil in momentul plafonarii 20-25% din populatia mondiala si un regres continuu al Europei si Americii de Nord care nu vor insuma mai mult de 10%. Asia va inregistra o usoara scadere a ponderii, indeosebi datorita previzibilei intrari a Chinei in faza de deficit demografic, iar America Latina isi va mentine actuala pondere, data fiind speranta de viata la nastere mai ridicata. Acest tablou arata o deplasare a centrului de greutate al populatiei mondiale spre regiunile calde, dar poate fi sensibil modificata de migratii, fenomen greu de prevazut si controlat, devenit o necesitate atat pentru tarile de plecare, dar si in cele de primire. Pentru multe state europene (Germania, Italia, Suedia) imigratia este singura sursa a cresterii populatiei.

Disproportia dintre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare se va accentua la maximum, primele abia vor mai cumula 10% in perspectiva avansata, dar vor continua sa concentreze cea mai mare parte a economiei mondiale (tab.nr.18). Consecintele asupra standardului de viata, suprasolicitarea unor medii naturale fragile, pot fi previzibile, ca si destabilizarea situatiei politice, simptomele acestei crize fiind resimtite in anii 1990 in unele state africane (Ruanda, Somalia).

O solutie umanista ar fi practicarea unor masuri care spre reduca enormul decalaj din domeniul nivelului de trai, al dezvoltarii economice si culturale. De exemplu, la o medie mondiala de 2500 kcal/loc., in Africa nu se asigura nici 2000, pe cand in Europa si America de Nord se depasesc 3000-3500kcal/loc., la aceasta adaugandu-se si structura deficitara in proteine de origine animala.

Tabelul nr.18 :Evolutia populatiei mondiale in perspectiva anului 2050

Sursa : World Population Data Sheet, P.R.B., O.N.U., iulie 2000-iulie2003

Fara a adopta o viziune malthusianista, se poate aprecia totusi ca raportul dintre populatie si resurse este departe de echilibru, iar suprapopularea este o problema cu caracter regional si relativ fiind dependenta de modul in care omul reuseste sa-si adapteze la propriile necesitati, favorabilitatea mediului.