Ecosistemele lacurilor alpine

Ecosistemele lacurilor alpine

Lacul constituie formatiunea cea mai stabila de ape statatoare. Intinderea si adancimea lui ii confera un oarecare grad de dezvoltare de sine statator. Sub raport biologic, in lac se disting cel putin doua zone, si anume: zona litorala, acoperita de vegetatie de mal si subacvatica, denumita si zona trofogena sau fotica.

Zona profunda, lipsita de lumina, acoperita de mal la fund, in care traiesc numeroase bacterii, denumita adesea si zona trofolitica sau afotica, cu animale care consuma materia organica produsa in zona superioara - hipolimnion.

Intre aceste zone exista o patura de apa de o grosime mai mica -metalimnion in care saltul termic este foarte brusc si care da zonei de adancime o constanta a conditiilor de mediu destul de mare.

Dupa definitia clasica a lacurilor, in tara noastra numai cateva bazine intra in aceasta categorie: Snagov; Bucura; Sf. Ana. Restul bazinelor sunt prea putin adanci si nu au o zona profundala, astfel ca intra mai mult in categoria baltilor permanente.

Apele de la noi au un continut de saruri care variaza in general invers proportional cu inaltimea la care se gasesc.

Evaporarea apei de la suprafata lacului depinde atat de situarea geografica a bazinului; de altitudinea la care se gaseste,cat si de o serie de factori locali.Dar in general si in tara noastra procesul de evaporatie se incadreaza in legea generala privind diminuarea scaderii

nivelului de apa prin evaporatie odata cu cresterea inaltimii lacului.

Se observa insa ca lacurile din vestul tarii, cele care sunt mai supuse regimului oceanic,au o evaporatie mai mica de la inaltimea de cca.1500m in jos, decat lacurile din estul tarii,care sunt supuse regimului continental.

Nivelul apelor depinde si de aportul celor care se varsa in lac. Acest lucru este evident mai ales in cazul baltilor Dunarii.

Lacurile alpine sunt cele situate la inaltimi de peste 1500m. La noi unele au origine glaciara, altele s-au format in urma unor alunecari de teren sau au fost produse de morene.Dintre cele mai cunoscute lacuri alpine de la noi putem enumera lacul Bucura (din Retezat) cu cea mai mare suprafata(cca.10 ha),lacul Zanoaga(din Retezat) cu cea mai mare adancime(28m) ,lacul Galcescu(din Parang),lacul Balea(in Fagaras),lacul Lala Mare(in muntii Rodnei).

Desi adancimea acestor lacuri nu este mare, fiind in medii de 10m, totusi in raport cu suprafata lor mica, ele sunt lacuri adanci si se pot clasifica intre lacurile oligotrofe.

Apa acestor lacuri provine in mare parte din topirea zapezilor si din ploi, dar si din izvoare proprii.

Bazinul este situat in zone cu roci cristaline care permit sa se dizolve putine saruri, astfel ca apele lacurilor alpine sunt in general foarte sarace in saruri minerale (10-20mg/l).

Fundul lacurilor alpine este acoperit de un mal subtire si fin care provine din dezagregarea rocilor din jur. Nu sunt sedimente organice din cauza ca organismele vii sunt putine si resturile lor organice se mineralizeaza complet inca din paturile superioare ale apelor.

Din cauza sarurilor minerale in cantitate scazuta, culoarea lacurilor alpine este albastra,slab verzuie. Apele sunt foarte

transparente si aproape in toate lacurile se poate vedea pana la fund.

Transparenta este mai mica vara si toamna din cauza dezvoltari in aceste sezoane a unui plancton mai bogat.

Temperatura apei este in general scazuta. Lacul Bucura are vara 14C la suprafata si 10C la fund. Aici se produce in mod tipic procesul de circulatie si de stagnatie a apei in timpul primaverii, toamnei, iernii si verii. Deci oxigenarea se face pana la fund si pentru temperatura respectiva saturatia este aproape intotdeauna 100%.

Spectrul salin al lacului Bucura arata ca are ape bicarbonate dar cantitatea absoluta a bicarbonatilor este de abia 6 mg/l. Circuitul materiei este complet inchis. Din saruri minerale de azot si fosfor, din bicarbonati si energie solara, cloroficule si alte plante verzi

sintetizeaza substante organice pe baza carora se dezolta un zooplancton euriterm, unul stenoterm de ape calde (rotifere, cladocere, copepode) si un altul stenoterm de ape mai reci (cyclops, sternus, heterocope).

Dintre animalele in zona de tarm sau litorala (care este ingusta) s-au gasit cladocerii chydonus, larve de plecoptere, cleoptere tendipedide. Mai spre adanc se gaseste tubifen, dintre oligochete hridracarienii.

Adesea se gasesc planaria alpina, planaria polypharingiana, chirocephalus stagnalis de asemenea gasteropodul Ancylus, larve de Syalis.

In unele izvoare ale lacurilor alpine, cum este Bucura, s-a gasit Niphargus, un reprezentant lipsit de vedere al faunei subterane.

Dintre vertebrate s-a identificat adesea Triton alpestris. In lacurile alpine datorita caracterului oligotrof al majoritatii lacurilor, vegetatia acvatica are o dezvoltare redusa fiind reprezentata in special prin alge si alte plante inferioare.

Intre formele din lacurile alpine se pot identifica reliete interglaciare: difflugia piriformis lacustris(protozoare).

Planaria alpina(turbelariat), lumbriculus variegatus, conthocamptus echinatus. Unele din aceste forme sunt de origine marina: cytherides lacustris(in mari traieste azi cytherides torosa). Altele sunt forme cosmopolite: Candona,candida.

Bibliografie: