Grecia antica in epoca bronzului

Grecia antica

In epoca bronzului apar in Grecia forme importante de organizare statala. Cretanii sunt primii care isi creeaza un stat infloritor, care e la apogeu in jurul anului 1500 i.Hr. Cretanii dominau un vast imperiu maritim. Civilizatia lor a decazut din cauza unor catastrofe naturale si a cuceririi succesive de catre ahei si apoi dorieni. Aheii s-au stabilit in sudul Greciei si al Asiei Mici. Ei creeaza civilizatia miceniana. Dorienii, care apar in jurul anului 1200, aduc cu ei metalurgia fierului si ii inving pe ahei.

In secolul VIII i.Hr., apar primele orase-state, Polis. Acestea erau niste organizari statale specifice grecilor si erau formate din orasul propriu-zis si teritoriile agricole inconjuratoare. In decursul istoriei, polisurile grecesti au cunoscut aproape toate formele de conducere ale lumii antice, de la monarhie la conducere aristocratica si democratie.

In paralel cu dezvoltarea polisurilor, a avut loc marea colonizare greaca, o etapa vitala in istoria grecilor. Acestia au plecat din metropole ca Megara, Corint, Milet si s-au raspandit in tot bazinul mediteranean. Cauzele migratiei au fost mai ales economice, dar si politice si demografice. Emigrantii care fondau o colonie pastrau legaturi cu metropola si se organizau dupa modelul ei. Colonia semana foarte mult cu metropola si intretinea legaturi politice, economice si culturale cu ea, dar avea o conducere autonoma si institutii proprii. Coloniile au avut un rol foarte important in stabilirea si dezvoltarea relatiilor dintre lumea greaca si comunitatile celte, trace si scitice din vecinatatea Marii Mediterane si Marii Negre. Principalele directii de colonizare au fost bazinul Marii Negre, coastele Asiei Mici si sudul Italiei si Sicilia.

Dintre multele polisuri ale lumii grecesti, se vor evidentia in special doua, foarte diferite intre ele: Atena si Sparta, avand modele foarte diferite de conducere.

Sparta a fost intemeiata in secolul IX i.Hr. Organizarea sa politica era bazata pe dominatia absoluta a minoritatii razboinice a spartanilor, care constituia 5% din populatie. Acestia se ocupau doar cu razboiul si cu antrenamente zilnice si traiau intr-o disciplina stricta, inca de la nastere. Numai ei aveau dreptul de a participa la viata politica si ei erau singurii care aveau cetatenie spartana. Restul, adica mai mult de 90% din locuitorii Spartei nu aveau nici un drept si erau supusii spartanilor. Hilotii, 70% din populatie, erau sclavi, munceau pamantul impartit in loturi si ii intretineau pe spartani. Ei nu aveau nici un drept politic sau cetatenesc. Periecii erau straini stabiliti in Sparta. Nici ei nu aveau drepturi politice, insa erau oameni liberi. Ei se ocupau cu negotul si mestesugurile. Licurg a impus folosirea monedei de fier, in locul celor de aur, argint sau bronz, pentru a impiedica clasa negustorilor sa se dezvolte, ca si in Atena sau Milet.

Legile dupa care era organizata cetatea au fost elaborate in secolul VII i.Hr. Aceste legi contineau elemente monarhice, aristocratice si democratice. Teoretic, Sparta era o monarhie, insa cei doi regi apartinand familiilor Agizilor si Eurypontizilor aveau puteri limitate: ei erau lideri religiosi, conducatorii armatei si prezidau curtea suprema. In toate celelalte activitati erau subordonati senatului. Senatul era elementul aristocratic care domina in conducerea Spartei. Se mai numea Gerusia, si era constituit din douazeci si opt de membri, toti mai in varsta de saizeci de ani. Functia de senator era pe viata. Senatul avea functii legislative, juridice si politice. Adunarea poporului, Apella, era singura concesie facuta democratiei in Sparta. Ea era formata din toti cetatenii barbati ai Spartei. Aceasta adunare era departe de a fi reprezentativa pentru populatia Spartei, pentru ca avea doar 8000 de membri dintr-o populatie de peste 350000. Apella se intrunea in fiecare zi cu luna plina. Ii erau supuse toate problemele importante ale cetatii. Teoretic, nici o lege nu putea fi promulgata fara aprobarea sa. Insa adunarea nu putea decat sa aprobe sau sa respinga legile, fara sa le discute. Puterea adunarii a fost diminuata si dupa moartea lui Licurg, cand a fost adaugat un amendament constitutiei, conform caruia, daca senatul hotara ca adunarea nu a judecat cum trebuie, ii putea anula hotararea. Cinci efori, sau supraveghetori, aveau atributii foarte largi. In timp, acestia vor dobandi puterea suprema in stat.

Sparta se baza foarte mult pe armata sa care, datorita educatiei si pregatirii militare pe care o primeau toti cetatenii era cea mai puternica din Grecia. Astfel, dupa mai multe razboaie, Sparta a impus polisurilor din Pelopones o alianta numita Liga Peloponeziaca prin care cauta sa obtina hegemonia in Grecia, hegemonie pe care o obtine in urma razboaielor cu Liga de la Delos condusa de Atena.

Spre deosebire de Sparta, Atena a evoluat inspre un regim democratic. Initial, a fost condusa de regi, acest regim fiind apoi inlocuit de unul aristocratic in secolul VII. Atena era condusa de 9 arhonti, alesi anual din randul eupatrizilor, arhonti care, dupa terminarea mandatului, intrau Areopag, organ suprem de judecata si control. Mai exista si Ecclesia, adunarea poporului, dar aceasta avea, ca si in Sparta, un rol secundar. Din punct de vedere politic, cetatenii Atenei erau impartiti in trei categorii: hippes, care puteau fi alesi arhonti, preoti si judecatori iar in armata formau cavaleria; zeugitai, care erau cetateni care detineau cel putin 2 boi si formau infanteria grea si thetes, care erau saracii, care formau infanteria usoara si nu aveau cetatenie ateniana. Din punct de vedere economic, existau tot trei clase in Atena: eupatrizii, adica marii proprietari de pamanturi, carora sclavii le lucrau pamanturile si negustorii le valorificau capitalurile, demiurgoi, care erau negustori, mestesugari si muncitori si georgoi, care erau taranii si saracii.

In timpul acestui regim aristocratic au inceput sa apara unele probleme economice si sociale. Micile proprietati ale taranilor se micsorau continuu, erau vandute sau arendate si astfel, ajungeau in posesia marilor proprietari. Acestia isi lucrau pamanturile cu sclavi, care au inlocuit muncitorii liberi. In acest fel, munca fizica a devenit foarte ieftina, dar a inceput sa fie considerata umilitoare de catre atenieni. In 621 i.Hr., arhontele Dracon incearca sa remedieze situatia prin primele legi scrise, legi foarte dure, care insa doar au consolidat obiceiuri ale unui feudalism anarhic; ele nu au facut nimic pentru a salva pe datornici de pericolul de a fi vanduti ca sclavi, nici pentru a micsora exploatarea celor slabi de catre cei puternici. Pe la sfarsitul secolului VII, Atena era in prag de revolutie din cauza inegalitatii imense dintre bogati si saraci.

In 594 i.Hr., Solon este ales arhonte eponim, dar cu toate puterile dictatoriale, pentru a preveni razboiul social care era pe punctul de a incepe. Reformele lui Solon vor fi inceputul democratizarii in Atena. Solon sterge toate datoriile, elibereaza pamanturile ipotecate si rascumpara pe cei facuti sclavi din cauza datoriilor. De asemenea, el limiteaza proprietatile eupatrizilor si anuleaza multe dintre legile lui Dracon. El indreapta evolutia Atenei spre democratie prin sporirea rolului Ecclesiei, prin crearea Consiliului celor 400, Bule, care avea rol legislativ si creeaza tribunalul poporului, Heliaia. Solon a impartit cetatenii Atenei dupa avere, devenita criteriu de participare la conducerea cetatii. Apoi s-a retras din viata politica.

Dupa o serie de lupte intre partidele din Atena, Pisistrate a ajuns tiran. Sub conducerea sa si a fiilor sai, Atena a prosperat si a ajuns sa joace un rol important in lumea greaca. Tirania a distrus aristocratia si a pus capat regimului eupatrizilor. Democratia este instaurata sub conducerea lui Clistene, care vine la putere in 510 i.Hr. Acesta a impartit populatia Atenei in triburi si deme. Fiecare nou trib numea unul dintre cei zece strategi si alegea cincizeci de membri in Bule, Consiliul celor Cinci Sute, care il inlocuia pe cel al lui Solon. A marit Ecclesia prin admiterea de noi cetateni dintre straini. Acum, Ecclesia avea o seama de puteri judiciare, exercita functii administrative si avea in subordine toti functionarii publici.

Democratia ateniana va fi desavarsita in timpul guvernarii lui Pericle (443-429 i.Hr.), secolul V fiind considerat "secolul de aur la Atenei". Democratia ateniana este directa, toti cetatenii participa la luarea deciziilor, pana si cei mai saraci, care sunt platiti pentru a participa la adunari. Cetatenii sunt egali in fata legii, democratia da toate puterile: legislativa, juridica si executiva unri Adunari populare si unui consiliu reprezentativ format din cetateni. Demaocratia ateniana are insa si limitele ei: femeile, strainii si sclavii sunt exclusi din viata politica.

Atena obtine o serie de succese militare impotriva Persiei, la Maraton (490 i.Hr.), Salamina (480 i.Hr) si Plateea (479 i.Hr), insa triumful nu dureaza, puterea Atenei fiind mult diminuata in lupta pentru hegemonie in Grecia si in cadrul Ligii de la Delos pentru a fi apoi zdrobita de Sparta ca urmare a razboiului peloponesiac (431-404 i.Hr.).

Pe langa sistemul de conducere, educatia era un lucru care era foarte diferit in Atena fata de cel din Sparta. In Sparta, copii erau crescuti ca razboinici. Pentru a le inocula deprinderi atat de contrare inclinatiei naturale, baietii erau luati imediat dupa nastere si supusi celei mai severe discipline. In prima etapa din formarea lor se aplica o selectie nemiloasa: copilul era examinat de o comisie care decidea daca era sanatos sau nu. Copii handicapati sau slabi erau aruncati de pe muntele Taiget. Spartanii isi cresteau copii cu severitate pentru a creste puternici si sanatosi. Copiii erau tinuti afara pe vreme rea, pentru ca cei slabi sa fie eliminati. La 7 ani, copilul spartan era luat din familie si dus intr-o unitate pe jumatate militara, pe jumatate scolara sub autoritatea unui preceptor. In fiecare clasa, cel mai bun devenea seful colegilor sai, care trebuiau sa-i dea ascultare si sa se supuna pedepselor pe care le dadea. Copii trebuiau sa suporte in tacere suferinta fizica, necazurile si nefericirea. Scopul scolii era sa formeze luptatori. De la 12 ani, copii nu mai purtau decat o haina tot anul. Nu se spalau prea des, cum faceau tinerii atenieni. Educatia intelectuala era limitata: spartanii nu invatau decat putin citit si scris si studiau cantatul coral si poetii nationali ai Spartei. La fel, si tinerele fete erau crescute sever si faceau exercitii fizice pentru a naste copii sanatosi.

La Atena, copiii erau crescuti de catre tata pana la 18 ani, acest lucru constituind o indatorire civica. Baietii incepeau scoala la 7 ani, iar fetele erau educate acasa. Pana la 14 ani, educatia baietilor era preponderent intelectuala, ei invatand scrisul, cititul, aritmetica si muzica. Importanta era studierea poemelor homerice Iliada si Odiseea.La 16 ani, educatia era in general terminata. Cei cu posibilitati urmau studii filosofice in Academie sau Liceu. Intre 18 si 20 de ani, tinerii faceau o scoala militara, efebia, dupa terminarea careia deveneau cetateni ai Atenei. Tanarul ideal atenian era tacut si timid. Tinerii nu trebuiau sa vorbeasca tare sau neintrebati si trebuiau sa fie respectuosi fata de cei mai in varsta.