INDUSTRIA ALIMENTARA

INDUSTRIA ALIMENTARA

Industria alimentara | Repartitia geografica a industriei alimentare pe Terra

Industria uleiului si a altor substante grase

 Industria alimentara

Industria alimentara, extrem de diversificata, cunoaste astazi unul dintre cele mai alerte ritmuri de dezvoltare, ocupand, practic, dupa constructiile de masini, locul al doilea ca pondere in volumul total al productiei industriale a Terrei.

Dublarea populatiei Terrei in mai putin de 35 de ani a implicat eforturi uriase pentru asigurarea resurselor de hrana si, firesc, in reevaluarea noilor dimensiuni ale dezvoltarii agriculturii mondiale, principalul furnizor de materie prima pentru industria alimentara.

Industria alimentara cunoaste, mai ales in acest ultim sfert de secol, un avant remarcabil nu numai in statele dezvoltate, ci si in unele state in dezvoltare (Brazilia, India, Algeria s.a.), sau in dezvoltare (Cte d'Ivoire, Mauritania s.a.), care detin importante resurse de materii prime.

Principalele cinci tari europene: Marea Britanie, Franta, Olanda, Elvetia si Germania sunt, alaturi de S.U.A. si Japonia, principalii investitori internationali din industria alimentara.

Marea Britanie, primul investitor european, este reprezentata printr-un mare numar de societati (Broke Bond, Alied Lyous, Rank Hovis, McDougall, Cadbury, Barisford, George Weston Holdings s.a.) care opereaza, cu bune rezultate, in trei sectoare privilegiate: panificatia (biscuiteria), bauturile alcoolice si produsele alimentare diverse, in principal in S.U.A. si Commonnwealth.

Franta, cu mai putine societati alimentare investitoare (Lesieur, Peroud - Ricard, Perrier s.a.), are ca teren direct de interventie biscuiteria, bauturile alcolizate si produsele lactate, operand de preferinta in S.U.A. si numeroase tari europene.

Olanda, de asemenea cu putine societati operatoare, s-a dirijat spre spatiul european si treptat spre cel american detinand un important portofoliu in domeniul produselor grase, al berii si al produselor lactate (Unilever, Heineken, Wessanen s.a.).

Elvetia se sprijina pe doi piloni forta in domeniul investitiilor in strainatate, care opereaza, practic, pe toate continentele: Nestl si Jacobs-Suchard. Aceste doua mari grupuri ale industriei alimentare au cele mai multe societati in Europa si America de Nord, cu activitati in sectoare bine definite: produsele alimentare pe baza de lapte si cele de cofetarie (ciocolaterie).

Germania cu numeroase societati alimentare (Bahlsen, General Biscuits s.a.) opereaza cu deosebire in Europa, in domeniul productiei de ciocolata, biscuiti si produse de cofetarie.

Intre alte tari europene se detaseaza Danemarca, tara care se impune in domeniul produselor lactate si al berii (United Breweries - Tuborg), cu acest ultim produs, de calitate superioara, impunandu-se pe intreaga piata mondiala.

Statele Unite ale Americii detin un mare numar de societati cu activitate pe toate meridianele lumii si cu activitate in domenii bine delimitate: bauturi nealcoolizate (Coca Cola, Pepsi), produse pe baza de oleaginoase, produse pentru fast-food.

Cu o activitate 'de debut' in domeniul investitiilor internationale in industria alimentara, Japonia a inceput printr-o laborioasa activitate de cercetare si prospectare a pietelor de desfacere, patrunzand deja in numeroase tari din Extremul Orient.

Concluzionand, se poate aprecia ca toate marile transformari care s-au produs in industria alimentara in aceasta ultima parte a secolului XX s-au tradus, in plan geografic, prin modificari substantiale ale principiilor de localizare a centrelor de productie, iar in plan organizatoric prin regruparea acestora in mari firme multinationale cunoscute pentru produsele lor de succes.

Repartitia geografica a industriei alimentare pe Terra

Cerintele cotidiene ale pietii urbane, puternic amplificate de explozia urbana si cea demografica, au condus deopotriva la o noua redimensionare spatiala a acestei ramuri prin penetrarea sa in zonele industriale urbane sau periurbane. Localizarea sa in aceste spatii geografice se conjuga, dincolo de staisfacerea cerintelor pietii urbane, cu o anumita specializare a agriculturii periurbane (legumicultura, avicultura, cresterea intensiva a bovinelor si porcinelor) care-i ofera materia prima.

A. Industria prelucrarii cerealelor si a panificatiei. In conditiile prelucrarii industriale de astazi rata medie de extractie a fainii din grau este de 75%, aceasta putand varia in functie de sortimente. Producerea fainii de grau este complementata astazi de alte numeroase produse deosebit de agreate in alimentatia a numeroase natiuni ale planetei (lentile, concentrate, produse de expandare din seria corn flakes.

Fabricarea painii, care a ramas multa vreme artizanala in numeroase state, este astazi din ce in ce mai mult industrializata, mai ales in tarile cu economie moderna. Producerea industriala a painii a debutat in 1920 in S.U.A.. Mai tarziu fenomenul castiga teren in Europa prin crearea in 1930 in Anglia a societatii 'Associated British Foods'.

Producerea artizanala a painii are inca traditii foarte puternice in numeroase tari ale lumii, unde aceasta detine ponderea absoluta (Spania si Italia 95%, Olanda 75%, Franta 73%, Germania 65%). Consumul mondial de paine pe locuitor in anul 1990 se prezenta astfel (in kg): Polonia 100, Cehoslovacia 93, Germania 80, Danemarca 78, Belgia 77, Spania 73 s.a.

Pastele fainoase, reprezinta o alta forma de utilizare a cerealelor, in particular a graului. Principalii producatori mondiali (1993) sunt: Italia, ex-URSS, Japonia, Franta, Germania etc. Fata de consumul mondial pe locuitor (6,8 kg in 1992), cateva tari se detaseaza prin consumuri mai mari legate de o anumita traditie gastronomica (Italia 25, Elvetia 9, Grecia 8,7), dupa cum altele se situeaza sub aceasta medie (Portugalia 6,3, Germania 4,8, Spania 4).

Industria zaharului si a produselor zaharoase. Productia a evoluat rapid, cererea de zahar fiind in continua crestere, dintr-un aliment de lux acesta devenind unul de consum curent (6 mil.t. in 1880, 9 mil.t. in 1900, 18 mil.t. la sfarsitul primului razboi mondial, 29 mil.t. in 1950, 80 mil.t. in 1975, 100 mil.t. in 1982). Pe fondul acestei evolutii spectaculoase, perioada 1960-1980 inregistreaza fluctuatii mari, trecand de la supraproductia anilor 1960-1965 cand apar noi producatori, la reculul din deceniul 1970-1980, cand zaharul incepe sa fie inlocuit cu alte substante zaharoase extrase din porumb si miere (educloranti) sau fabricate artificial (aspartan), folosite in productia bauturilor dulci, patiserie si cofetarie. Productia mondiala a anului 1995 (113 mil.t.) a fost obtinuta in 121 de tari producatoare (31% sfecla, 69% trestie) dupa cum urmeaza: 16 pe baza trestiei si sfeclei, 39 pe baza sfeclei si 66 pe baza trestiei. Zece state ale lumii au produs, in acelasi an, 56% din totalul mondial: India 10,5%, Brazilia 9,0%, China 7,3%, S.U.A. 6,1%, Germania 4,3%, Ucraina 4,0%, Franta 3,9%, Cuba 3,9%, Australia 3,6%, Thailanda 3,4%. Mai bine de 70% din productia mondiala a fost consumata in tarile producatoare.

Industria uleiului si a altor substante grase

Extractia uleiurilor vegetale la scara industriala este legata de tehnologia pusa la punct la sfarsitul secolului al XVIII-lea, aparitia presei hidraulice (1876) si in final descoperirea franceza (1919) de extractie a materiilor grase cu ajutorul unor solventi (sulfura de carbon).

Una dintre substantele grase deosebit de utilizata astazi este margarina, a carei productie a fost pusa la punct in anul 1969. Din productia mondiala a anului 1992 (9,3 mil.t) jumatate a fost obtinuta in tarile Uniunii Europene, unde se inregistreaza si cele mai mari consumuri anuale pe locuitor (in kg 1993): Danemarca 14,1, Benelux 11,0, Marea Britanie 8,7, Germania 7,7, Irlanda 4,2, Franta 3,8, Grecia 3,8, Spania 2,2.

In productia mondiala de unt (5 430 mii t in 1994) se detaseaza, de asemenea, tarile Europei de Vest (1 820, din care U.E. 1 610; Franta 445), la care se adauga cele din ex-URSS (Rusia 670, Ucraina 310) si America de Nord (693, din care S.U.A. 592). In spatiul geografic asiatic se remarca India (1110), primul producator mondial, iar in cel al Oceaniei, Noua Zeelanda (310).

Comertul mondial cu unt retine in prim planul exporturilor (744 mii t in 1993) contributiile Europei de Vest (260, din care U.E. 220; Franta 35), urmata de Noua Zeelanda (231), Rusia (182) si S.U.A. (160), iar in cel al importurilor Rusia (182), Europa de Vest (60), Polonia (35) etc.

Productia mondiala de uleiuri vegetale si substante grase, care a depasit in 1994 10 mil.t a fost obtinuta in cea mai mare parte (cca 65%) pe baza prelucrarii oleaginoaselor. Uleiurile vegetale obtinute pe baza prelucrarii oleaginoaselor din zonele temperate (soia, floarea soarelui, rapita s.a.) au reprezentat aproape 80% din productie, restul provenind din tarile tropicale (coprah, palme, palmiste, arahide s.a.) sau mediteraneene (maslin).

Uleiul de arahide se produce, in principal, in statele mari cultivatoare, cele peste 25 mil.t de arahide (1994) provenind in principal din India (8,2), China (7,6), S.U.A. (1,9), Nigeria (1,2) si Indonezia (1,1), aceste cinci state contribuind cu cca 80% la productia mondiala.

Uleiul de copra (albumenul uscat al nucii de cocos) reprezinta specialitatea tarilor din Asia de Sud si Sud-Est, unde cocotierul a gasit cele mai bune conditii de adaptare la cultura de plantatie. Din productia anului 1994 (aprox. 3 mil.t) acestei zone i-a revenit peste 80% (Filipine 1,3, Indonezia 0,76, India 0,28 s.a.).

Uleiul de palmier. Ca si uleiul de coprah, si acesta se produce in principal in Asia de Sud-Est, in ambele cazuri Malaysia si Indonezia detinand cele mai importante pozitii in productia mondiala (peste 80%). Contributii importante mai aduc unele tari africane din zona ecuatoriala (Nigeria, Cte d'Ivoire, R.D. Congo, Camerun s.a.).

Uleiul de masline, deosebit de agreat in gastronomia de pe toate continentele, se obtine prin prelucrarea fructelor in conditiile unor randamente medii (5 kg masline pentru 1 ulei sau 1,5-3,5 ulei obtinut pe arbore). Cu exceptia contributiei simbolice a Argentinei, productia mondiala a anului 1993 (1,93 mil.t) a fost obtinuta in spatiul circummediteranean, de altfel prima zona de cultura a maslinului (Spania 0,58, Italia 0,55, Grecia 0,32, Tunisia 0,2 s.a.). Tot in acest spatiu se regasesc si principalii exportatori (mii t), Spania (205), Italia (145) si Grecia (140) contribuind impreuna cu aproape 70% la exportul mondial (cca 690 mii t).

Nu este lipsit de interes sa aratam ca industria uleiurilor vegetale este si o importanta producatoare de furaje, materialul rezidual rezultat (sroturi) fiind foarte bogat in proteine. Numai in tarile Uniunii Europene

s-au obtinut, in anul 1992, peste 20 mil.t, in principal prin prelucrarea soiei (50%), trei tari (Germania 25, Olanda 19 si Spania 12) realizand mai bine de 40% din productie.

Industria prelucrarii fructelor si legumelor. Unitatile de conservare a legumelor si fructelor sunt amplasate, de regula, in porturi, fie legate de operatiunile de import-export ori de prelucrarea pestelui in afara sezonului de conservare, precum si in zonele de cultura intensiva (Bretagne in Franta, California in S.U.A.). Statele Unite ale Americii reprezinta primul producator mondial de conserve de legume (cca. 6 mil.t sterilizate si 3 mil.t congelate), la care se adauga peste 1,8 mil.t fructe conservate sub diferite forme. Numeroase societati americane specializate (Del Monte, Reynolds Tobacco) au construit unitati de conservare in diverse zone ale Terrei pentru a prelucra fructele subtropicale: ananas (Hawaii), banane (Filipine si Guatemala) etc.

Intre alti producatori mondiali se remarca ex-URSS (cca. 3 mil.t conserve de legume si fructe, obtinute in uzinele din Ucraina, Moldova si Piemontul caucazian), Franta (locul 3 mondial), Japonia, Marea Britanie, Africa de Sud.

Exista, de asemenea, o anumita specializare a industriei din unele state in conservarea unor legume sau fructe pentru care acestea sunt recunoscute pe piata mondiala. Se poate exemplifica, astfel, cazul Italiei pentru tomate, Ungariei (ardei), Turciei (stafide), Romaniei (diverse fructe), Macedoniei (legume diverse), Spaniei si Greciei (masline) etc.

Industria bauturilor alcoolice si nealcoolice. Marea varietate a bauturilor are in vedere modalitatile diferite de elaborare prin care se poate recunoaste, dupa caz, rolul decisiv al alcoolului etilic, caracteristicile tonifiante pentru ceai, cacao sau cafea ori rolul zaharului sau al unor inlocuitori in procesele fermentative pana la obtinerea produsului final.

Intre bauturile alcoolice, berea se plaseaza categoric in frunte, consumul mondial fiind de trei ori mai mare decat cel de vin. Un moment important il reprezinta introducerea procedeului pasteurizarii (Germania), care a permis conservarea produsului pentru perioade mai mari.

Unitatile producatoare sunt amplasate, de regula, in orasele din tarile mari consumatoare si ocazional in unele zone rurale cu productie artizanala. Tarile producatoare sunt din ce in ce mai numeroase, productia mondiala a anului 1994 (1 189 mil.hl) fiind realizata in 26 000 de unitati de productie de pe toate continentele.

Primul producator mondial de bere este Anheuser Bush Companies (SUA), cu 12 unitati dispersate in 10 state, cele mai mari in Minnesota (St.Louis) si California, care controleaza cca. 30% din productia americana. Dimpotriva, Germania are o industrie 'dispersata' in peste 1 200 de intreprinderi, care acopera consumul tuturor landurilor, mai importante fiind cele amplasate in Rhenania-Westfalia (29% din total) si Bavaria (27%).

Marea Britanie se caracterizeaza si ea printr-o concentrare excesiva, 13% din unitatile producatoare realizand 65% din cifra de afaceri. Ceilalti producatori din topul mondial se caracterizeaza printr-o dispersie echilibrata a productiei in teritoriul national (Spania, Japonia) sau o repartizare conforma cu marile zone populate (nordul Marilor Lacuri si Columbia Britanica pentru Canada, zona Moscovei, Uralul si sudul Siberiei pentru Rusia, zona capitalei si cele litorale din Mexic, litoralul atlantic brazilian, zona litoralului estic si proximitatea acestuia in China.

Numeroase sunt tarile in dezvoltare, intre care unele din Europa Centrala si de Est, cu traditii vechi (Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania s.a.), cu productii importante si caliate superioara a berii, unele dintre ele producand prin cooperare cu importante firme internationale.

Cidrul este o bautura slab alcoolizata, raspandita pe arii inca restranse. Se produce, in primul rand in, Europa, din Marea Britanie pana in Rusia, si din Scandinavia pana in sudul Italiei, si in spatiul american din Argentina si Chile pana in S.U.A. si Canada.

Industria vinului ramane una dintre ramurile conservatoare ale industriei alimentare prin mentinerea, secole de-a randul, a procedeelor artizanale de obtinere. De la stadiul artizanal, producerea vinului a devenit in ultimul secol o activitate industriala in numeroase state mari producatoare, unde si cererea de consum era foarte mare (Franta, Italia, Spania). Aceste tari sunt, de altfel, primele care au scos produsul pe piata nationala si internationala in paralel cu dezvoltarea unor tehnologii de distilare si invechire (Cognac in Franta).

Tehnologiile oenologice actuale au devenit extrem de complexe, presupunand multe etape pana cand vinul ajunge la consumator: filtrare, fermentare, tratare, invechire, conservare, combinare (cupajare), ambalare, negociere, desfacere. Vinurile nobile axtrase din soiuri superioare de struguri (Bordeaux, Burgogne, Malaga, Porto, California etc.) sunt supuse unor examene foarte riguroase, in urma carora primesc certificate de clasificare internationala. Acestea sunt ambalate la locul de productie.

Cu unele exceptii care privesc obtinerea vinului de catre micii producatori din diferite tari, pe suprafete restranse, fabricarea acestuia in marile zone viticole ale lumii (Languedoc, Champagne, Mancha, Xeres, Emilia-Romagna, Bairrada, Murfatlar, Dealul Mare-Cotesti, Tokay s.a.) se face in regim industrial, beneficiind de suprafete enorme si fiind controlata de mari societati nationale sau internationale.

Productia mondiala de vin a scazut cu aproape 30 mil.hl. numai in perioada 1990-1994, ca urmare a unor perioade nefaste (seceta, poluare, daunatori) pe care le-au parcurs imense suprafete de vita-de-vie din marile state producatoare (S.U.A., Argentina, Franta s.a.).

Tabelul nr.6

Principalii producatori mondiali de vin (mii hl)

Alaturi de cei trei mari producatori europeni - Italia, Franta si Spania - care au realizat in 1994 mai mult de jumatate din productie, si de S.U.A., ultimul deceniu a adus in prim plan Argentina si Africa de Sud, tari care si-au castigat pozitii fruntase in ierarhia mondiala. Cu o productie de 5 840 mii.hl in 1994, Romania a ocupat locul 9 mondial (cca.2,3%). Se remarca, de asemenea, contributiile importante aduse in productia mondiala de catre celelalte tari balcanice (Grecia, ex-Iugoslavia, Bulgaria, Turcia), importante exportatoare, precum si unele state din Europa Centrala si de Est (Ungaria, R. Moldova, Cehia, Polonia), fara a lua in calcul ex-URSS, aflata de trei decenii intre primii 10 'podgoreni' ai Terrei.

Bauturile alcoolice tari se obtin prin distilarea unor amestecuri fermentate de fructe sau plante zaharoase (prune, mere, pere, struguri, sfecla si trestie de zahar), cereale (grau, porumb, orz, secara) sau cartofi, care contin amidon. Sunt produse intr-o mare varietate de sorturi, cu denumiri diferite, respectand traditiile de consum ale diferitelor comunitati umane din intreaga lume.

Sunt cunoscute pretutindeni unele bauturi alcoolice precum: aguardiente in Spania, grappa in Italia, slibovita in Iugoslavia si toate tarile balcanice, tuica in Romania, palinca in Ungaria, uzo in Grecia, mao-tai in estul si sud-estul Asiei, raki in Turcia si Egipt, arak in Orientul Apropiat, armagnac in Franta, appelbraunvin in Scandinavia.

Intre baturile obtinute prin prelucrarea cerealelor se numara: whiskyul, vodca si ginul. Primul, originar din Scotia si Irlanda, este produs pe baza maltului de orz si alte cereale. Se produce astazi in intreaga lume, unde a fost raspandit de emigrantii britanici.

Vodca a fost creata in Evul Mediu, prin distilarea produselor de fermentatie a graului si orzului in manastirile poloneze si letone, patrunzand rapid in tarile ex-sovietice, unde a devenit bautura nationala.

Ginul s-a produs mai intai in Olanda, iar dupa 1689 in regim industrial la Londra, extinzandu-se rapid in America de Nord, Brazilia, India si Japonia. Este, in fapt, un amestec de alcool din grau cu arome.

Spatiul geografic al Americii Centrale si de Sud este cunoscut pentru bauturile obtinute din amestecul de struguri (dupa vinificatie) si unele fructe ale unor arbusti tropicali (Cocui in Venezuela, mezcal si tequila in Mexic) sau prin distilarea sucului obtinut din trestie de zahar (romul, obtinut in variante multiple in majoritatea tarilor din Antile - Haiti, Martinica, Republica Dominicana -, Trinidad-Tobago s.a.).

Se impune a fi amintit cognacul, bautura a carui productie a ajuns in Franta in stadiul de veritabila 'lucrare de arta'. A fost produs incepand cu secolul al XIV-lea, prin distilarea unor soiuri de vin alb obtinute in zona atlantica centrala (Jarnac, Cognac, Saintes, din regiunea Charente), unde se afla astazi principalele 'case de Cognac' cunoscute in intreaga lume (Courvoisier, la Jarnac, Camus, Chateau du Cognac, Martell, Hennessy, la Cognac s.a.). Reteta s-a extins rapid, aceasta bautura fiind produsa, in diferite variante, pe toate continentele.

In consumul mondial de bauturi spirtoase al anului 1994 prioritatea a revenit pentru whisky (36% - din care Scotia 15, Japonia 8, Canada 6, S.U.A. 6, altii 1), urmat de alcoolul alb (34% - din care vodca 12, rom 11, gin 8, altele 3) si diverse specialitati (29% - din care brandy 14, lichior 18, altele 7). Repartitia consumului mondial de alcool releva aceleasi valori importante (l/loc./an), care se regrupeaza cu mici interferente in spatiul geografic al Uniunii Europene (Luxemburg 12,3; Franta 11,9; Portugalia 11,6; Germania 10,9; Elvetia 10,7; Ungaria 10,5; Spania 10,4, Austria 10,3; Danemarca 9,9; Belgia 9,4;Romania 7,4).

Baturile tonifiante (cafea, cacao, ceai) sunt astazi consumate pe intreaga planeta sub diferite retete de preparare, in cantitati variabile de la o zona la alta, in varietati si concentratii dintre cele mai diferentiate.

Repartitia geografica a productiei, pietelor de desfacere si consumului pune in evidenta mari variatii teritoriale, de la superconcentrare excesiva (55% din productia de cacao in Africa de Vest, 73% din cea de cafea in America Latina, 75% din cea de ceai in Asia de Sud si Sud-Est s.a.) pana la valori simbolice.

Bauturile nealcoolice. In mod obisnuit acest tip de bauturi include toata gama sucurilor naturale de fructe si apele minerale. Daca decenii de-a randul sucurile de fructe au constituit un produs de consum privilegiat iar apele minerale un element de cura terapeutica, astazi ele se inscriu intre produsele de consum cotidian in variante la alegere, functie de preferinte (substante zaharoase, aditivi, arome, coloranti, aciditate) sau diferite prescriptii legate de compozitia chimica (apele minerale).

Franta, de exemplu, a devenit in acest secol unul din marii consumatori de apa minerala imbuteliata (cca. 50 l/an/persoana), fiind al doilea producator si exportator al lumii. Marile societati, precum Perrier, Vittel, Evian au patruns deja pe piata americana castigand, treptat, teren in defavoarea bauturilor dulci.

Industria laptelui si a produselor lactate este una din ramurile industriei alimentare care furnizeaza produse cu mare valoare nutritiva, consumate de-a lungul timpului, incepand cu populatiile nomade pana la locuitorii de azi ai oraselor din tarile industrializate cu standard ridicat de viata pentru care marile societati prelucratoare ofera o gama foarte larga de produse. Daca in 1950 jumatate din productia de lapte a Terrei era prelucrata in industria alimentara, astazi aceasta pondere a depasit 75%.

Branzeturile reprezinta, fara indoiala, primele produse lactate obtinute prin coagularea laptelui, folosind diferiti acizi, procedeele de obtinere evoluand rapid gratie aplicarii rezultatelor cercetarilor biochimice cu privire la procesele fermentative, folosirea unor substante conservatoare sau aromatice.

Untul, a carui fabricare este mentionata in antichitate, a cunoscut, de asemenea, o evolutie rapida datorita cererii mari de consum si mai ales dupa inventarea separatorului centrifugal al grasimii din lapte, la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Consumul de lapte proaspat a crescut considerabil mai ales in secolul XX, odata cu expansiunea urbana si dezvoltarea transporturilor, altfel spus, extinderea cererii si crearea unor piete de desfacere in paralel cu accesul rapid al acestui produs la consumator. In plus consumul a crescut datorita introducerii laptelui in compozitia unor produse alimentare, folosirea sa sub diferite forme (concentrat, degresat, pudra) sau ca urmare a conservarii prin pasteurizare.

Productia totala de lapte proaspat a anului 1994, care a depasit cu putin 61 mil.t, a fost consumata astfel: lichid 8,7%, concentrat 0,8%, pudra 7,2%, unt 43,5%, branzeturi 31%, smantana de consum 8,2%, produse proaspete (branza, iaurt s.a.) 2,3%, diverse 1,7%.

In general industria de prelucrare a laptelui este localizata in zonele de crestere intensiva a animalelor de lapte, fie in unitati mai mici dar numeroase (Normandia, Lombardia) sau altele mai mari incluse unor mari societati industriale (Nestl, Unilever, Danone). Aceasta veritabila 'centura' a productiei si prelucrarii laptelui cuprinde regiuni de pe toate continentele devenite 'proverbiale' prin produsele lor: Scotia si Tara Galilor (Cornwall) specializate in obtinerea cremelor concentrate, Frise in Olanda cu celebra branza Gonda, Asturia in Spania, Campia Padului (P) in Italia, Hokkaido care asigura 70% din productia Japoniei, Pampa in Argentina, fatada litorala a Noii Galii de Sud (Australia), zona insulara nordica a Noii Zeelande, cu 87% din efectivele de bovine ale acestei tari s.a. Ex-URSS detine astazi peste 7 000 de unitati de prelucrare a laptelui, dispersate in marile zone de crestere a bovinelor si ovinelor. Este primul producator mondial de unt si ocupa un loc important in productia de branzeturi.

In Statele Unite ale Americii unitatile de prelucrare sunt amplasate cu deosebire in nord-est pentru a deservi cu produse proaspete zona urbana din sudul Marilor Lacuri si Megalopolisul Atlantic. Acestea prelucreaza laptele din zona de crestere a animalelor din vestul Marilor Lacuri, care este prin excelenta si o importanta zona cerealiera (Dairy Belt). In ultimii ani industria lactatelor a patruns in spatiul de nord-vest (Washington, Oregon) si in California

Industria carnii si a produselor din carne a evoluat in deplina concordanta cu procesul de urbanizare. Aprovizionarea oraselor cu carne si produse derivate este astazi, in fapt, o activitate comerciala care pune in aplicare tehnologii industriale dintre cele mai diversificate de prelucare, conservare, transport si desfacere pana cand produsul ajunge in faza gastronomica.

Micile centre de prelucrare primara a carnii amplasate in zonele rurale si-au restrans activitatea odata cu aparitia marilor abatoare si 'uzine de carne', care lucreaza in lant, dispunand de mari capacitati de conservare prin refrigerare. Un astfel de exemplu il reprezinta zona central-vestica a S.U.A. (Kansas City, Omaha, St.Joseph, St.Paul), cunoscuta pentru prelucrarea 'pe loc', Masivul Central si cel Armorican (Franta), cu mari abatoare pentru bovine situate in zonele marginale. Marile abatoare de porcine sunt, in general, amplasate in proximitatea oraselor, livrand in cea mai mare parte carnea in carcasa pentru sectiile specializate in prelucrarea secundara (mezeluri, conservarea prin fum s.a.).

Un aspect tipic il reprezinta capacitatile situate in proximitatea oraselor Paris, Shanghai (China), Sao Paulo (Brazilia), Moscova (Rusia), Dortmund (Germania), Bucuresti si Timisoara (Romania) etc.

Productia mondiala de carne a crescut continuu ( de la 45 mil.t in 1950 la 176 mil.t. in 1990) in deplina consonanta cu evolutia demografica si a procesului dinamic de urbanizare inregistrate pe planeta. Numai in anii 1990-1994 productia a crescut cu 16 mil.t. Luand insa in calcul consumul anual pe locuitor, in acelasi interval s-a inregistrat o scadere cu aproape 1%, cresterea productiei de carne neputand tine pasul cu cea demografica (Brown, 1993). Cresterea productiei s-a realizat indeosebi pe seama cresterii in regim industrial (porcine, pasari) inregistrat in tari cu efective importante de animale (tabelul nr.10) si mari producatoare de carne (SUA 7%, China 6%, Brazilia 3%, pentru carne de porc; China, SUA si Germania pentru carnea de pasare). Scaderea productiei de carne la animalele rumegatoare (bovine, ovine) este legata de scaderea calitatii furajelor, mai ales a pasunilor naturale asupra carora se exercita o presiune extraordinara in unele tari cu efective foarte mari.

Tabelul nr.10

Repartitia efectivelor de animale din septelul mondial, pe categorii,

in primele state detinatoare in 1996 (mii capete).

Patru tari din Uniunea Europeana (Franta 6,1 mil.t, Germania 5,8, Italia 4,0, Spania 3,7) se regasesc intre primii 10 producatori de carne ai Terrei. Urmeaza spatiul geografic asiatic, in care se detaseaza China, primul producator mondial, India (pentru carnea de bovine si ovine), Pakistan, Japonia s.a. In emisfera sudica se disting: Brazilia, al treilea producator mondial, si Argentina, ambele cu contributii importante in productia de carne de bovina.

Statele Unite ale Americii, al doilea producator mondial, detine suprematia in productia de carne de bovina si de pasare si locul doi pentru carne de porc.

Rusia se regaseste intre primii zece productori mondiali pentru speciile importante, situandu-se pe locul patru in topul producatorilor de carne.

Intre furnizorii de carne si produse din carne, specializati, ai lumii se remarca Australia, Brazilia, Argentina si mai ales tarile din Uniunea Europeana (Marea Britanie, Franta, Olanda, Danemarca) pentru carcasa de bovina, China, Olanda si Franta pentru carnea de porc, Noua Zeelanda si Australia pentru carnea de oaie si capra, Franta si S.U.A. pentru carnea de pasare.

Pentru productia de conserve si mezeluri se inregistreaza o concurenta sustinuta din perspectiva calitatii, care tine de specializarea si traditia in domeniu a unor tari (China, pentru conservele de carne de porc, India si Argentina pentru cele din carne de vita, Franta, Ungaria, Rusia, S.U.A., Romania, Germania cu carnatii de Frankfurt si jambonul de Westfalia-, Marea Britanie cu vestitul bacon etc., pentru productia de mezeluri s.a.

Repartitia geografica a consumului mondial pe locuitor demonstreaza, exceptand S.U.A. si Australia, 'specializarea gastronomica' a tarilor din Uniunea Europeana, cu valori anuale pe locuitor cuprinse intre 100,4 kg (Germania) si 62 kg (Suedia).

Industria pestelui si a produselor din peste. Consumul pestelui sub forma proaspata are traditii foarte vechi, fiind mentionate de timpuriu in 'bucataria' tuturor popoarelor. In 1994 s-au pescuit pe Terra cca. 5 000 de specii de pesti, 40% reprezentand speciile comune, iar dintre acestea 24% cele mai valoroase si cu cea mai mare frecventa in alimentatie (scrumbiile 8,3 mil.t, leul de Alaska 4,6, macroul de Chile 3,4, sardelele de Japonia 2,3, capelanul 1,7). Acestora li se adauga heringul, pescuit in Atlanticul de Nord-Est, somonul de Gasconia, thonul (marile Asiei de Sud-Est)s.a. Pe mari familii, pescuitul mondial se exercita asupra unui numar restrans: 65-70% din productia anului 1993 implicand 13-15 familii, iar 25% din capturi fiind cuprinse in patru familii (Gadide, Clupeide, Engraulus, Osmeride).

Marile zone de pescuit ale Terrei sunt situate in Oceanul Pacific exploatate de flotele japoneze, ex-sovietice si americane si care contribuie cu 60% la productia mondiala, Oceanul Atlantic (30%), restul fiind dispersate in zonele de golf ale Oceanului Indian si bordurile Oceanului Arctic si ale apelor antarctice (fig.nr. 4).

Cele mai mari cantitati se pescuiesc in zonele de tarm (pelagice), cu deosebire speciile planctonofage, pescuitul 'economic' realizandu-se pana la 1 000-1 200 m, respectiv in platforma litorala si partea superioara a pantei continentale. Este zona care contribuie cu 65% la productia mondiala, diferentiandu-se prin productivitate (Marea Mediterana 1,5 kg/ha/an; Marea Barents 4,5; Marea Nordului 16-24,5; Marea Japoniei 28,8; Marea Azov 80). Aceasta este una din motivatiile extinderii, de catre cea mai mare parte a tarilor lumii, a zonelor de pescuit cu mult dincolo de limita apelor teritoriale, situatie ce a constituit 'samburele' unor dispute regionale care au capatat, pe alocuri, forme violente: 'razboiul somonului' intre Spania si Franta asupra domeniilor de pescuit din Golful Gasconiei, cel ruso-chinez asupra sardelelor din zona Marii Ohotsk, cel dintre Islanda si Marea Britanie, dintre Franta si Canada privind zona de pescuit Saint-Pierre-et-Miquelon, cel dintre Spania si Canada privind protectia balenelor din zona Terra Nova etc.

Aproape 65% din productia mondiala de peste a anului 1993 a fost pescuita de catre 10 state ale lumii: China (17,3%); Peru (8,3%); Japonia (8,0%); Chile (6,0%); SUA (5,9%); Rusia (4,4%); India (4,3%); Indonezia (3,6%); Thailanda (3,3%); Coreea de Sud (2,6%). Peru, spre exemplu, si-a sporit productia cu 39% gratie contributiei favorabile a Curentului Humboldt (El Nino), ramanand in continuare in fruntea producatorilor mondiali de faina de peste.

In mod similar, Namibia, la al carei PIB pestele aduce o contributie substantiala, si-a dublat productia in 1994 (850 000 t) si aceasta in ciuda conditiilor vitrege ale sfarsitului de an legate de cresterea temperaturii apei si, implicit, migratia bancurilor.

In afara pestelui, 'produsele marii' privesc importante cantitati rezultate din 'aquacultura' (alge, crustacee, moluste s.a.) in cele mai multe cazuri acestea fiind plasate ca 'traditionale' in gastronomia unor popoare (Japonia, Thailanda, Vietnam s.a.) sau delicatese in cea din S.U.A., Canada si tarile Uniunii Europene (60% din productia de crustacee si moluste a anului 1992 a fost produsa in tarile Asiei). Una dintre cele mai mari zone ale aquaculturii mondiale, care furnizeaza 'fructe de mare' in toate tarile din vestul Europei si nu numai, este regiunea atlantica a Frantei cu deosebire cea situata intre estuarele Gironde si Loire (Marennes-Olron).

Industria conservarii pestelui. Din cele aproximativ 100 mil.t. de peste pescuit anual pe Terra in intervalul 1990-1994, incluzand si produsele de aquacultura (10% au provenit din apele continentale), 70% au fost destinate consumului uman (45% proaspat, 16% congelat, 9% uscat, afumat sau in conserve), restul fiind folosite pentru producerea hranei animalelor (faina si ingrasamintele naturale). Pestele proaspat sau prelucrat furnizeaza astazi 6% din disponibilitatile mondiale de proteine si un sfert din proteinele animale consumate de om.

Japonia ocupa primul loc, aproape 70% din productia anului 1992 fiind prelucrata sub diverse forme. Importantele sale capacitati sunt plasate in zonele litorale ale insulei nordice - Hokkaido - si in marile orase ce apartin Megalopolisului nipon.

Rusia si-a plasat industria sa de prelucrare in centre situate in toate zonele de tarm. Extremul Orient rus ofera, prin capacitatile sale plasate intre Petropavlovsk (Kamceatka) si Vladivostok (cunoscut pentru conservele de sardine din seria Socra), 40% din intreaga cantitate de conserve ce se consuma in ex - URSS. Alte capacitati sunt amplasate pe tarmul Marii Caspice (Guriev, Astrahan), Marii Baltice (Kaliningrad) s.a.

Statele Unite ale Americii dispun de mari capacitati de prelucrare in porturi situate in statele Louisiana (Cameron), Mississippi (Pascagoula-Moss Point), Massachusetts (New Bedford) si California (San Pedro).

Tarile Uniunii Europene se plaseaza, de asemenea, pe pozitii fruntase in conservarea pestelui sub diverse forme (Spania, Marea Britanie, Franta, Olanda, Germania cu conoscutele societati 'Hanseatiche' si 'Nordsee').

Intre alti producatori mondiali se numara Norvegia, care a devenit un mare producator de faina de peste, Danemarca, Peru, Chile etc.