Islamul - o lume in expansiune

1. Prezenta musulmana: 46 de tari si o cincime din populatia globului

Sa incercam o recapitulare a principalelor conflicte internationale din ultimul deceniu. Primul si unul dintre cele mai importante a fost cel care a opus Irakul unei largi coalitii internationale. Aceasta coalitie s-a format in urma agresiunii Irakului asupra Kuweitului. Era in 1991 (disputa s-a reluat la sfarsitul lui 1998, cand Irakul a fost bombardat de catre aviatia americana, intrucat acordurile si angajamentele convenite cu ocazia primului conflict nu fusesera respectate). A urmat apoi conflictul din Cecenia, republica musulmana din cadrul Federatiei Ruse care a incercat sa-si cucereasca independenta. Apoi cel din Bosnia Hertegovina, unde s-au luptat sarbii, de o parte, si musulmanii, de alta. Acelasi conflict s-a reprodus aproape identic cu cativa ani mai tarziu in Kosovo, unde fata in fata s-au aflat albanezii (musulmani) si sarbii. La granita dintre India si Pakistan, in zona Casmirului, au avut loc cu luni in urma bombardamente si schimburi de focuri; situatia prezinta un mare potential de risc, intrucat ambele tari sunt detinatoare de armament nuclear. Daca am ramane in spatiul asiatic, ar trebui mentionata de asemenea desprinderea Timorului de est din componenta Indoneziei, proces care a avut loc pe baza unui referendum, dar in urma unui conflict ce putea lua proportii. Semnificativ in aceasta privinta este si faptul ca, dupa desprindere, unitati armate indoneziene au patruns pe teritoriul Timorului. Pentru a stabiliza situatia in Timorul de est s-au deplasat trupe de mentinere a pacii. In sfarsit, un nou conflict a luat nastere in spatiul rusesc, cel din Daghestan (tinut situat in nordul Caucazului) unde locuieste tot o populatie musulmana.

De ce am conturat tabloul de mai sus? Nu pentru a face judecati asupra acestor conflicte, asupra partilor implicate si a mijloacelor folosite, ci pentru a semnala o prezenta, prezenta musulmana. Se pot formula diferite puncte de vedere, se pot face diverse evaluari asupra lumii musulmane; un singur lucru nu se poate spune, ca ar fi o lume in stagnare, care nu ar cunoaste un proces real de expansiune, ca nu ar fi un spatiu in fierbere. Cele mai multe dintre conflictele mentionate nu au loc la granita dintre doua state, ci, ceea ce este mai semnificativ din punctul de vedere care ne intereseaza pe noi, la granita dintre lumea musulmana si alte culturi si civilizatii. Un motiv suficient pentru a consacra un curs acestei lumi.

Fireste ca mai sunt si alte ratiuni. De pilda, perceptia confuza si preponderent negativa care exista in legatura cu acest spatiu: ca o lume conservatoare, puternic atasata unor valori traditionale, putin deschisa dezvoltarii contemporane, traversata de tot felul de orientari fundamentaliste, de miscari violente etc. Nu contestam ca realitatea din tarile musulmane nu ar contine si asemenea trasaturi. In orice caz, perceptia obisnuita despre aceasta lume este schematica, saracacioasa si, in ultima instanta, deformata. Deci, ceea ce ne propunem in ceea ce urmeaza este sa oferim un tablou mai bogat, mai nuantat si, daca se poate, mai aplicat referitor la aceasta lume. Pentru ca este vorba despre un spatiu care include 46 de tari si aproape o cincime din populatia globului (harta 8).

2. Mahomed, Coranul, Islamul

Islamul este religia noua pe care a intemeiat-o Mahomed. In araba, islam inseamna supunere devotata (fata de Dumnezeu). Termenul mai circula si cu intelesul de lume musulmana, lume care impartaseste credinta islamica, precum si de civilizatie islamica. Cel care se supune voiei lui Dumnezeu este musulman. Biblia Islamului este Coranul. Spre deosebire de crestinism, aceasta biblie nu este doar o invatatura morala, o intemeiere a credintei, nu numai un codice religios, ci si juridic, el reglementand "intreaga viata religioasa, politica, civila si penala, pana la ocupatia zilnica" (Coranul, Introducere). Prin urmare, existenta unui credincios musulman este reglata pana in amanunt de codurile prezente in Coran sau de alte norme de factura tot religioasa.

Inainte de a prezenta cateva lucruri din viata intemeietorului celei mai tinere religii monoteiste, Mohamed, sa infatisam cateva date despre Peninsula Arabia, locul unde s-a zamislit noua credinta. Situata intre Africa si Asia, dar apartinand geografic de Asia, Peninsula Arabia are o teritoriu cam de cinci ori cat suprafata Romaniei. Adevarata punte intre cele doua continente, peninsula era locuita de beduini, pastori nomazi, traind in triburi aflate intr-o disputa permanenta, intrerupta doar de anumite legi severe, nescrise, cum ar fi pacea in decursul unor luni sfinte.

In ceea ce priveste viata religioasa, este semnificativ ca ideile care l-au impresionat cel mai mult pe profet din discutiile pe care le avea cu evreii si crestinii erau cele privitoare la un unic creator al lumii, la profetism, la invataturile despre Judecata de Apoi si inviere. Ar fi hazardat sa sustinem ca Mahomed a vrut, deliberat, sa dea o invatatura poporului sau. Un lucru este cert, anume ca divizarea locuitorilor Peninsulei, lipsa oricarei constiinte a unitatii, a oricaror forme de organizare politica, luptele interne neintrerupte i-ar fi dus mai devreme sau mai tarziu la pieire. Poate de aceea noua religie cauta sa reglementeze intreaga existenta a credinciosilor sai, ea substituindu-se si normelor de organizare politica si sociala.

Profetul Mahomed se naste la 20 aprilie 570 (unele surse vorbesc de 571 e.n.) la Mecca. Are o viata obisnuita pana in al patruzecilea an al vietii cand, in luna lui Ramadan, are o revelatie. Asa incepe opera de profet a lui Mahomed. La inceput afla putina aderenta. La Mecca nu reuseste sa castige decat sprijinul a doi partizani de vaza. Credinciosii care il urmasera pe Mahomed erau in majoritatea lor saraci si femei. Un moment important in constituirea Islamului este reprezentat de fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina, petrecuta la 16 iunie 622. De atunci incepe si datarea erei mahomedane. Incepe o noua perioada in viata lui Mahomed. Pana atunci era un profet "prigonit si batjocorit". La Medina (cetatea profetului) devine El Emir sau principe al orasului. Din acest moment activitatea de profet se estompeaza, in prim plan situandu-se "cea de legislator, de politician si de general", domenii in care arata calitati reale.

In revelatiile sale apare si porunca "razboi impotriva tuturor necredinciosilor". Este perioada in care Mahomed recurge la cele mai diferite mijloace pentru a-i converti la islamism pe necredinciosi. Este interesant din acest punct de vedere cum cucereste Mahomed cetatea care i se opusese la inceputuri, Mecca. In 630 organizeaza el o expeditie militara asupra Meccai. Cum profetul dispunea de aceasta data de o forta militara mult mai numeroasa, conducatorul cetatii vine sa ceara indurare. Profetul promite ca va fi "bland" cu cei care urmau "sa primeasca islamul". Dupa aceasta victorie, Mahomed devine, practic, stapan pe toata peninsula. Profetul moare la 8 iunie 632 in timp ce se pregatea pentru o expeditie contra Bizantului. A murit lasand drept "testament pentru urmasii sai cucerirea Siriei sau in inteles mai larg supunerea intregii lumi".

Este credem locul sa lamurim si doi termeni. Jihad inseamna razboiul sfant. Au existat unele controverse in legatura cu acest termen, daca nu cumva el semnifica razboiul impotriva tuturor necredinciosilor. Acest inteles este din ce in ce mai putin acceptat de catre adeptii islamismului; capata preponderenta semnificatia de lupta a credinciosului cu el insusi pentru a-si orandui viata in acord cu normele Coranului. Mudjahedin este luptatorul in cadrul razboiul sfant.

Legea canonica fixeaza cinci datorii fundamentale, cunoscute sub numele de "Cei cinci piloni ai Islamului":

Nu exista alt Dumnezeu decat Alah, iar Mahomed este trimisul lui Alah.

Rugaciunea rituala trebuie facuta de cinci ori pe zi.

Respectarea sarbatorii Ramadanului, care dureaza o luna, timp in care, de la rasaritul soarelui pana la apus, credinciosul trebuie sa manifeste o abstinenta totala de la mancare, bautura si viata sexuala.

Pelerinajul la Mecca, cel putin o data in viata.

Milostenia, constand in plata, in bani sau natura, a unui bir ce reprezinta a 40-a parte a veniturilor.

Exista doua mari secte ale Islamului. Sunnitii, sau Islamul ortodox, sustin ca adevarurile pot fi cunoscute numai prin revelatie. Este interesant ca miscarea sunnita a aparut ca reactie la o puternica miscare rationalista din secolele VII-VIII, care considera ca ratiunea umana est capabila sa distinga intre bine si rau si ca revelatia are un rol auxiliar. Sunnitii recunosc traditia pastrata de la Mahomed si legitimitatea celor trei califi dintai. Siitii reprezinta cam 10-15 la suta din credinciosii musulmani. Siit in araba inseamna "parte" si semnifica grupul de credinciosi care l-au sustinut pe Ali, varul lui Mahomed, casatorit cu Fatima, fata Profetului. Siitii cred in existenta a 12 "lideri infailibili", primul dintre acestia fiind Ali. Ultimul dintre ei a disparut in secolul al IX-lea, iar aparitia lui va insemna infaptuirea dreptatii pe pamant (ceea ce ar putea semnifica un gen de echivalent islamic al Judecatii de Apoi).

3. State - pivot

Din punct de vedere al geopoliticii, lumea musulmana prezinta o semnificatie majora. Nu numai prin marimea propriu-zisa. Tarile acestei civilizatii se intind pe trei continente si detin zone-cheie din punct de vedere strategic. Din totalul de noua state identificate ca detinand o pozitie de "pivot" de care Statele Unite trebuie sa tina cont in elaborarea politicii sale externe, 5 apartin universului islamic: Egipt, Indonezia, Algeria, Turcia si Pakistan. Celelalte state-pivot sunt: Mexic, Brazilia, Africa de Sud si India (harta 10).

Ceea ce defineste un stat-pivot este "capacitatea sa de a influenta stabilitatea regionala si internationala". Statul-pivot este atat de important pentru regiunea in care este situat, incat prabusirea lui ar determina haos cu mult peste granitele sale. In egala masura, daca un astfel de stat cunoaste o perioada de inflorire economica si stabilitate politica, acestea se raspandesc in toata zona. Deci care ar fi criteriile dupa care poate fi identificat un stat-pivot? Numarul mare al populatiei si o pozitie geografica importanta; potentialul economic; marimea statului (conditie necesara, dar nu si suficienta). Cel mai important criteriu si oarecum o suma a primelor patru este cel enuntat mai sus: capacitatea de a influenta stabilitatea regionala si globala. Provocarile carora trebuie sa le raspunda aceste state nu sunt nici amenintarea comunismului (ca in timpul Razboiului Rece) si nici agresiunea externa, ci suprapopulatia, emigratia, problemele mediului inconjurator, conflictele etnice si instabilitatea economica.

In primul rand, datorita pozitiei geografice si a proximitatii fata de regiunile bogate in petrol, Egiptul a jucat un rol important de-a lungul istoriei atat in dezvoltarea zonei, cat si in dinamica relatiilor dintre marile puteri (lucru de care Statele Unite sunt perfect constiente, dovada fiind ca, la momentul publicarii articolului, Egiptul beneficia de cel mai mare ajutor extern din partea SUA, dupa Israel). Un exemplu convingator este importanta Egiptului pentru evolutia procesului de pace din Orientul Mijlociu. De asemenea, Egiptul este esential pentru sustinea planului american de a izola statele fundamentaliste din zona, ostile Occidentului, deci de a mentine un echilibru intre elementele moderate si cele radicale din lumea islamica. Schimbarea orientarii moderate si a celei pro-occidentale ar incuraja manifestarile extremiste in toate tarile apropiate, de la Algeria pana la Turcia.

Indonezia este una dintre cele mai dens populate zone ale lumii. Este un nod comercial important deoarece detine controlul asupra unor rute de navigatie esentiale pentru comertul din zona, iar resursele sale de petrol prezinta interes deosebit pentru Japonia si Statele Unite. O Indonezie instabila ar destabiliza, economic si politic, intreaga Asie de S-E.

Un rol de mentinere a echilibrului intre moderati si radicali in lumea islamica joaca si Algeria. In acest sens, Egiptul ar avea putine sanse de supravietuire, in orientarea sa moderata si pro-occidentala, daca Algeria, Marocul, Tunisia si Libia si-ar uni eforturile in vederea implinirii unor obiective fundamentaliste. Prin proximitate, Algeria constituie o preocupare permanenta pentru Spania si Franta, primele care s-ar confrunta cu valurile de emigranti dinspre aceasta tara si care ar suporta consecintele deteriorarii mediului inconjurator. Mai mult, situatia Algeriei influenteaza, in mod esential, securitatea tarmurilor mediteraneene si a pietelor de petrol si de gaze naturale.

Importanta strategica a Turciei e chiar mai mare decat cea a Algeriei. Situata la o rascruce de civilizatii, religii si rute comerciale, Turcia influenteaza situatia din tari aflate la mii de kilometri departare de Bosfor. Cu atat mai importante devin problemele interne cu care se confrunta, precum presiunile demografice, rivalitatile etnice, renasterea fundamentalismului islamic, dar mai ales problemele externe. Dintre acestea, cele mai importante sunt: rivalitatea cu Grecia, nascuta din problema controlului asupra Ciprului, cu Macedonia, controversele cu Siria referitoare la navigatia pe raul Eufrat, conflictele cu Irakul, alimentate de problema kurda, relatiile delicate cu statele musulmane din Asia Centrala.

Pakistanul este incadrat in randul statelor-pivot, in primul rand datorita exploziei demografice care il face sa ocupe unul dintre primele locuri in ierarhia mondiala a populatiei, in al doilea rand, datorita pozitiei geografice critice in Asia de Sud. Oricand este posibil ca divergentele de natura etnica si religioasa cu India sa scape de sub control si sa se transforme intr-un conflict cu atat mai periculos cu cat ambele state dispun de potential nuclear. Conflictul s-ar raspandi cu usurinta din Casmir in Afganistan si inca mai departe, implicand, prin sprijinul acordat Pakistanului, intreaga lume musulmana.

Fireste ca lista statelor pivot nu este exhaustiva iar selectia operata nu e una definitiva. Mai important este efortul de a face un asemenea demers, de a intelege si de a explica de ce, pentru o anumita perioada, din punct de vedere geopolitic, unele state sunt mai importante decat altele.

Potentialul strategic al petrolului

Pe langa pozitia geografica, importanta geopolitica a lumii islamice este sustinuta, deopotriva, si de existenta, din abundenta in acest spatiu, a unei bogatii vitale pentru civilizatia contemporana, petrolul. Petrolul este hrana civilizatiei moderne: circa 40% din totalul consumului mondial de energie este asigurat in momentul de fata de catre aceasta resursa naturala. El a inlocuit carbunele din pozitia de resursa energetica privilegiata cam la mijlocul secolului nostru si nu exista semne ca o alta resursa il va detrona din acest rol cheie. Dimpotriva, rolul sau va creste, pentru ca va creste considerabil consumul mondial de energie. Evaluarile expertilor in domeniu arata ca pana in 2020 consumul de energie electrica si termica va creste cu 75%. Astfel ca petrolul a devenit o marfa de schimb majora care domina comertul si viata politica internationala.

Importanta strategica a petrolului poate fi discutata cel putin in doua planuri. In primul rand, intreaga evolutie tehnologica din ultimele decenii confera acestei resurse un rol privilegiat, in sensul ca instituie un gen de dependenta fata de petrol. Tehnologia moderna, prin urmare, lumea dezvoltata, sunt dependente de petrol. Din cele 3,2 miliarde tone de petrol produse in 1996, statele puternic industrializate au consumat trei patrimi, cea mai mare parte a lor fiind provenite din import. Astfel, prima zona importatoare de petrol din lume este Europa occidentala (40-45%), urmeaza America de Nord (25-30%), estul si sud-estul Asiei (in principal Japonia). De remarcat ca, in ultimii ani, atat Europa occidentala, cat si Statele Unite au cautat sa isi diversifice sursele de aprovizionare cu petrol si, acolo unde a fost posibil (SUA), sa isi intensifice productia interna.

Al doilea plan este conferit de ceea ce se numeste "superconcentrarea excesiva" a rezervelor de petrol ale globului in regiunea Orientului Apropiat si Orientul Mijlociu* care detin circa 60 la suta din rezervele sigure de petrol existente la aceasta data, asa cum rezulta si din tabelul de mai jos.

*In Orientul Apropiat sunt incluse tarile aflate in zona de intalnire a Asiei cu Europa si Africa: Turcia, Cipru, Siria, Liban, Israel, Arabia Saudita, Yemen, Egipt, Sudan, iar in Orientul Mijlociu Irakul, Iranul si Afganistanul. In ultima vreme, granita dintre cele doua notiuni se estompeaza si aceasta arie geografica este denumita fie Orientul Apropiat, fie Orientul Mijlociu, sub fiecare din aceste denumiri fiind inglobate toate tarile mentionate.

Principala resursa petroliera a lumii, Orientul Mijlociu prezinta si alte avantaje. Petrolul din aceasta regiune are o vascozitate redusa, se afla la adancimi foarte mici (in medie intre 300 si 2000 m), concomitent cu o foarte buna plasare geografica a zacamintelor, in proximitatea Golfului Persic. Toate acestea fac din petrolul exploatat aici un produs competitiv, mai cautat decat cel produs in alte zone ale lumii.

Toate acestea creeaza un atu formidabil tarilor din zona, conferindu-le nu numai o putere economica prin vanzarea petrolului, dar si o influenta politica cu certe dimensiuni strategice.

In cursul nostru nu vorbim doar de tarile din Orientul Mijlociu, ci de lumea islamica. Este foarte instructiv de relevat ca descoperirile de noi rezerve sunt departe de a diminua importanta acestui atu indiscutabil al Islamului. Dimpotriva, am spune. Nu putem face, in acest context, in nici un fel abstractie de zacamintele din zona Marii Caspice, "care ascund rezerve de gaze naturale si petrol fata de care cele din Kuweit, Golful Mexic sau Marea Nordului par nesemnificative" (Z. Brzezinski, "Marea tabla de sah", pag.141). Descoperirile spectaculoase facute in ultimii ani in aceasta regiune situeaza Marea Caspica printre marile regiuni detinatoare de rezerve petroliere, alaturi de Golful Persic, Golful Mexic, Sahara etc. Cu Marea Caspica se invecineaza si Rusia, este adevarat. Dar aproape trei patrimi din vecinatatile acestei mari sunt formate din tari islamice sau cu preponderenta islamica: Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Kazahstan.

Africa are o pondere de 7,2 1% din rezervele mondiale de petrol, dar in cadrul acestei ponderi rolul decisiv revine tot unei tari musulmane - Libia - care detine aproximativ o treime din aceste rezerve, precum si altor state islamice, cum ar fi Algeria, Egiptul, Marocul.

In spatiul Asiei de est si sud-est, Indonezia, deci tot o tara musulmana, detine considerabile rezerve de petrol, printre cele mai importante din regiune.

Un rol important in prefigurarea unei "politici mondiale a petrolului" 1-a avut crearea in 1960, la Bagdad, a Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) care includea urmatoarele tari: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela. Acestor tari li s-au alaturat mai tarziu Quatarul (1961), Indonezia (1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador (1973). Aceasta organizatie nu cuprinde, dupa cum se observa, numai tari islamice, dar ea este alcatuita in principal din aceste state si a avut un rol important in coordonarea eforturilor pentru a impune lumii dezvoltate anumite preturi, masuri de protectie a propriilor rezerve etc.

In tot cazul, petrolul constituie pentru statele musulmane o arma strategica. Este suficient sa aruncam a privire asupra ultimelor decenii pentru a constata acest lucru. Inceputul deceniului 8 al acestui secol este marcat de "criza petrolului", care a reprezentat un prim mare soc pentru lumea dezvoltata. Promptitudinea cu care au reactionat nu numai SUA, ci lumea dezvoltata in ansamblul ei la atacarea Kuweitului de catre Irak, in 1991, a avut drept principala explicatie protejarea surselor de aprovizionare cu petrol.

Un lucru este cert: de cate ori a intervenit o criza de o anumita amploare in lumea islamica, ea a luat forma unei crize globale. Fapt care vorbeste de la sine despre importanta - inclusiv in plan strategic si geopolitic - a acestui spatiu. Dupa cum am cautat sa aratam, arma petrolului nu este doar una potentiala. Dar tot atat de adevarat e ca ea prezinta potentialitati, inclusiv in plan geopolitic, ce nu au fost neaparat relevate.

5. Vectorul cresterii demografice

Am insistat pana acum asupra a doi factori foarte importanti care confera lumii islamice o importanta geopolitica de netagaduit: pozitia geografica si existenta din abundenta a petrolului, ca arma strategica. Lor li se adauga un al treilea factor cel putin la fel de important, populatia. Fiecare regiune are atuuri geopolitice, intre care unul se poate detasa prin semnificatia sa aparte. Daca vom analiza evolutia lumii islamice in ultimele decenii putem spune, fara teama de a gresi: cresterea demografica este vectorul geopolitic principal care developeaza importanta pe care acest spatiu o are in lumea de astazi si de maine.

Inainte de a incerca o argumentare a acestei aprecieri, sa reamintim ca, in sine, populatia, cresterea ei accentuata, nu reprezinta neaparat un atu. Exista cazuri in care numarul mare de locuitori poate genera chiar mari necazuri si tulburari. De ce consideram, totusi, ca populatia reprezinta un atu, un instrument pe care lumea musulmana il va folosi pentru cresterea propriei influente?

Primul argument este ca, in acest caz, ea se cupleaza cu alte doua atuuri de care am vorbit mai sus si, astfel, se pune in valoare ca instrument geopolitic. Fara avantajele indiscutabile pe care le prezinta existenta petrolului, ca si dispunerea lumii islamice pe spatii cu certa importanta strategica, populatia musulmana, chiar cunoscand ritmuri de crestere considerabile, nu ar putea reprezenta un mijloc de expansiune, ci doar de turbulente si tensiuni. In acelasi timp, nu putem omite faptul ca populatia musulmana creste, in timp ce populatia din regiunile invecinate sau din alte zone ale lumii stagneaza sau chiar scade, ceea ce conduce la prefaceri extrem de importante ale raporturilor demografice din lumea de astazi, in favoarea populatiei musulmane. In mod constant, rata de crestere demografica din statele musulmane este net superioara celeia din alte tari.

Din punct de vedere geopolitic, densitatea demografica superioara genereaza o presiune foarte mare la granitele lumii islamice, mai ales la acele granite care despart aceasta lume de tari si regiuni unde rata de crestere demografica este mai redusa. Asa se explica tensiunile si conflictele din spatiul iugoslav si rusesc. Ceea ce nu inseamna ca presiunea demografica, reala, este singura explicatie a conflictelor respective. Dar populatia este vehicolul multor altor interese si prin ea acestea se pot realiza.

Dupa cum stiti, Kosovo este leaganul de formare a poporului sarb. Un loc, deci, cu o puternica incarcatura simbolica. Schimbarea dramatica a raportului intre populatiile acestui teritoriu a creat o situatie cu totul instabila, la accentuarea careia au contribuit si diverse puteri mondiale ale momentului. Deci noi trebuie sa "citim" ceea ce s-a intamplat in Kosovo din cel putin doua perspective. In primul rand, ca un rezultat al schimbarii dramatice a raportului demografic dintre sarbi si albanezi; o rata cu totul inegala de crestere naturala a celor doua populatii a facut ca, in timp, albanezii sa detina aproape 90 la suta in ansamblul populatiei din provincie. Amintim in acest context ca la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, albanezii din Kosovo reprezentau 52% din populatia provinciei. Dupa ce, iarasi trebuie spus, in timpul razboiului au fost stramutati din Kosovo 200 000 de sarbi care nu s-au mai intors niciodata, ceea ce a fost de natura sa accelereze si sa "ajute" instalarea dezechilibrului de care vorbeam. S-a intalnit o populatie aflata in expansiune, cea musulmana, care, datorita superioritatii numerice, a pretins controlul asupra provinciei cu una de credinta crestin ortodoxa, care, istoriceste vorbind, are toate drepturile asupra tinutului respectiv.

Nu vom intelege cum se cuvine acest conflict daca nu luam in calcul si interesele care s-au intalnit in aceasta provincie, interese regionale, interesele intruchipand optiunile puterilor timpului. Iar puterile timpului au inclinat in mod vizibil balanta dreptatii de partea populatiei albaneze. Nu de dragul drepturilor omului, ci de dragul propriilor interese si proiecte in zona si in Europa in ansamblu.

In Sudan, o confruntare sangeroasa a avut loc intre musulmanii din nord si crestinii din sud. Un conflict similar a intervenit in Nigeria, conflict care a evoluat pana la limita unui proces de secesiune. In Tanzania, partea continentala (crestina) si insula Zanzibar (prepon-derent musulmana) au fost, de asemenea, la un pas de secesiune. Tensiuni intre crestini si musulmani au existat si in Kenia. Eritreea, preponderent musulmana, s-a separat in 1993 de Etiopia majoritar crestina, dar in care a mai ramas totusi suficienta populatie musulmana.

Dupa opinia noastra, toate acestea par palide pe langa potentialele conflicte din Asia de sud, intre populatia musulmana si cea hindusa (indiana). In multe privinte, recentul conflict dintre Pakistan si India poate prefigura un conflict de durata, pentru ca are loc intre doua populatii cu mari cresteri demografice si pe spatii cu o considerabila densitate demografica.

De o parte si de alta a "subcontinentului indian" se afla doua state musulmane. La est, Pakistanul cu o populatie de peste 135 milioane de locuitori si o suprafata de 800 000 km patrati si, la vest. Bangladesh, cu o populatie asemanatoare dar cu o suprafata de 143 000 km patrati (deci considerabil mai putin decat suprafata tarii noastre). Lor li se adauga un alt "stat" de existenta caruia se aminteste mai putin: este vorba despre populatia musulmana de 100 milioane locuitori care traieste in interiorul statului indian.

In statele occidentale traiesc circa 20 milioane de musulmani, o parte importanta a acestei populatii apartinand clasei de mijloc. Evaluarile spun ca din randul acestui segment de populatie se vor ridica membri ai elitei politice si economice, care vor avea un cuvant de spus in decizia strategica de maine.

6. Renasterea islamica

Vorbeam la inceputul cursului de modalitatea oarecum stereotipa in care este perceputa lumea musulmana. Un element al acestei imagini standard este reprezentat de "fundamentalismul" islamic, vazut ca o miscare paralela cu modernitatea epocii contem-porane, ca o orientare nu de putine ori rebela, chiar violenta.

Samuel Huntington incadreaza "fundamentalismul" intr-un concept mai larg: Renasterea Islamica este un proces considerat de autor "la fel de semnificativ" ca si Revolutia americana, Revolutia Franceza sau Revolutia Rusa.

Renasterea islamica ar fi o forma de modernizare a lumii musulmane, o cale specifica de a pune in valoare potentialul de dezvoltare si de afirmare al acestei lumi; ea nu este numai intelectuala si culturala, nu este nici numai politica, ci vizeaza, in primul rand, o "reconstructie a societatii". Se numeste islamica, pentru ca este conceputa in stransa legatura cu doctrina si valorile acestei religii. Un lucru este sigur: aceasta miscare a condus la o serie de rezultate si, oricum, ea nu poate fi ignorata.

Asupra urmarilor Renasterii Islamice pot exista diferite puncte de vedere. Numitorul comun al tuturor actiunilor initiate de gruparile islamiste 1-a reprezentat constituirea unor structuri ale societatii civile sau "ocuparea" institutiilor deja existente ale societatii civile laice. Aceste noi structuri au preluat, in mod neoficial, dar efectiv, multe dintre atributiile unor institutii de stat, interpunandu-se practic intre conducerea statului si cetatean. Ele au creat scoli, spitale, institutii de asistenta sociala. Structuri active, cu o vadita conotatie umanitara; asa incat la cutremurul din 1992 din Egipt, "se aflau pe strazi ore intregi, impartind mancare si paturi, in timp ce eforturile de ajutorare din partea guvernului intarziau sa apara".

Intr-o societate puternic ierarhizata si puternic polarizata, asemenea initiative vin in intampinarea unei nevoi reale de sprijin material dar si de compasiune umana, arata ca s-ar putea si altfel, cultivand, implicit, un gen de adversitate implicita sau chiar deschisa la adresa guvernelor. Organizatiile islamiste au plamadit, astfel, in timp, o stare de spirit in care atitudinea politica propriu-zisa, hranita de valorile Islamului, si-a putut infige, durabil, radacinile.

Este instructiv sa analizam si care a fost publicul - tinta al acestei strategii. In prim plan s-au situat studentii si intelectualii. Prima etapa a procesului de islamizare politica a fost reprezentata de castigarea controlului de catre fundamentalisti asupra organizatiilor studentesti. Universitatile au reprezentat o prioritate absoluta iar o prima bresa in mediul universitar s-a facut deja in anii 70. De-abia in anii 90 a aparut "a doua generatie indigenizata" de studenti pregatiti in limba lor materna, modelati in lumina valorilor islamiste. Asa cum arata un studiu, liderii islamisti au urmatoarele caracteristici:

sunt tineri, majoritatea avand intre 20 si 30 de ani;

80% dintre ei sunt studenti sau proaspeti absolventi;

peste jumatate provin din elita colegiilor sau din cele mai cerute domenii de specializare, cum ar fi medicina si ingineria;

peste 70% provin din segmentul de jos al clasei de mijloc, deci cu "origini modeste dar nu sarace" si reprezinta prima generatie in familia lor care a urmat invatamantul superior;

majoritatea si-au petrecut copilaria in orase mici sau in zone rurale, dar au devenit rezidenti ai marilor orase.

In acelasi grup de prioritate au intrat si femeile, actiunea grupurilor islamiste obtinand si in aceasta zona sociala o influenta considerabil mai mare. De ce am insistat asupra acestor categorii sociale? Pentru ca, potrivit studiilor de specialitate, aceste doua categorii sunt cele care au impactul hotarator asupra opiniei publice. Cu alte cuvinte, cei care au elaborat strategia au tinut cont si de achizitiile din domeniul opiniei publice, dar au avut in vedere si evaluari serioase privind evolutia demografica, atunci cand si-au fixat prioritatile.

O a doua categorie de public - tinta este reprezentata de oamenii din clasa de mijloc de la orase care alcatuiesc cea mai mare parte a populatiei active. Ei provin fie din grupurile traditionale de negustori, comercianti, patroni de mici afaceri, dar mai ales din reprezentanti de prestigiu ai intelectualitatii: avocati, medici, ingineri, profesori, functionari de stat, fata de care islamistii au manifestat o preferinta vadita. In sfarsit, este vorba despre paturile defavorizate care au migrat spre oras, oameni in cautare de destin, cetateni lipsiti adesea de speranta si pierduti in suburbiile unor orase, precum Cairo, Ankara, Alger etc. Potrivit lui Ernest Gellner, islamul a oferit "o noua identitate" acestei "noi mase dezradacinate".

7. Mostenirea Ataturk

Lumea musulmana este masiva, este bogata (cel putin in resurse), se afla in expansiune datorita unui ritm de crestere demografica situat in medie intre 2-3 %, care asigura dublarea populatiei cam la 50 de ani. Dar lumea musulmana nu poate reprezenta, cel putin in aceasta perioada, un model de dezvoltare. Ea nu propune cel putin o tara care sa fi inregistrat ritmuri constante de cresteri economice, sa fi asigurat un standard de viata rezonabil locuitorilor sai, intr-un cuvant, sa inspire si alte state in alegerea strategiilor de dezvoltare viitoare.

Dupa opinia noastra, aici putem identifica principala vulnerabilitate a lumii musulmane. Cauzele acestui adevar dureros, sunt, neindoielnic, multiple. Nu o sa insistam asupra lor. O sa citam o voce autorizata, care s-a pronuntat cu privire la cauza declinului civilizatiei musulmane, atat de infloritoare candva.

Istoricii spun ca apogeul Islamului s-a situat intre secolele VIII-XII. In ceea ce priveste declinul, unii autori vorbesc de veacul al XIII-lea, altii de veacul care a urmat. Lumea musulmana este confruntata din nou, la un interval de cateva secole, cu o problema de alegere. De alegere intre traditie si fortele noi ale progresului si modernizarii. Pana acum alegerile facute au fost, cum a reiesit din cele prezentate mai sus, neinspirate si au marcat declinul vizibil al unor importante cicluri de afirmare a acestei civilizatii. Ramane de vazut care va fi alegerea actuala a acestei lumi sau a unor tari importante din cadrul sau.

Am dori sa mentionam ca istoria lumii musulmane ofera si o pagina extrem de instructiva, cand alegerea s-a facut intr-adevar cu fata la viitor. Este vorba de adevarata lectie de modernitate si vizionarism pe care a oferit-o Kemal Ataturk, intemeietorul Turciei moderne, atunci cand s-a desprins intr-un mod radical de nostalgia si seductia unui imperiu bolnav si ruinat, a pus bazele unui stat secularizat, ale unei jurisdictii de inspiratie occidentala, si ale unui sistem de invatamant adecvat contemporaneitatii si cerintelor sale. Astazi, Turcia este unul dintre cele mai dinamice state islamice, care, fara a abandona credinta religioasa, a inteles ca statul si conducerea moderna se cer orientate de alte criterii si valori decat cele religioase.

In alegerea pe care lumea islamului urmeaza sa o faca, ceea ce am putea numi "mostenirea Ataturk" este sau ar trebui sa fie un foarte important punct de luare aminte. Este important ca lumea moderna sa nu considere, asa cum avertizeaza Akbar S. Ahmed "in mod simplist, islamismul drept un nou dusman, un gen de reeditare a comunismului"("Towards the Global Millennium: The Challenge of Islam"), dar este la fel de important ca si lumea islamica sa nu se adanceasca in propria traditie, desprinzandu-se, incet dar sigur, de modernitate si rigorile ei.

A ignora o asemenea experienta plina de invataminte inseamna asumarea riscului de a reconstrui doar pe terenul traditiei indepartate, a condamna intr-un anume fel lumea islamica la o existenta care impune prin masivitate si forta numerica dar nu prin stralucire si, deci, prin atractivitate.