Plimbare pe Valea Hartibaciului

Plimbare

Plimbare pe Valea Hartibaciului

Valea Hartibaciului, sudul Transilvaniei si bisericile sale fortificate, ideea ne-a venit anul trecut cand am facut un mic tur pe biciclete in jurul Brasovului. Mai tarziu planul s-a dezvoltat, ce ar fi sa urcam si Transfagarasanul, ce ar fi daca am urca pana acasa, sus in Maramures.

Asa ca la mijlocul lui Cuptor, pornim in sfarsit la drum. Luam autocarul pana la Curtea de Arges, pentru prim data in Romania, soferul (putea foarte bine sa fie nasul) nu avut nimic de comentat, cand ne-a vazut cu bicicletele. Deci la drum

Ajungem la Curtea de Arges pe la amiaza, si dupa ce vizitam manastirea unde gandul ne zboara la Manole si Ana lui, o luam la deal. Urcam constant, si langa Cetatea Poienari facem o pauza scurta. Ne intalnim cu primii cicloturisti, au bicicletele incarcate cu bagaje si coboara, bineinteles ca sunt straini. Avem si primul, si singurul accident, Ruxandra se ineaca putin cu un mar acru, rezolvam situatia cu un pahar de apa, umplem cocoasele (camel-bag-urile) si suntem din nou in sa.

Panta creste si incepe sa se simta aerul de munte, ce bine e sa fim din nou sus, printre creste si izvoare. Serpentina dupa serpentina, incepem sa ne apropiem de baraj, trecem de tunel, si iata-lbarajul Vidraru apare putin deasupra noastra cu arcada sa dubla de beton. Inca cateva pedale si ajungem, cascam gura, imortalizam momentul si o luam mai departe.

Desi nu aveam un plan precis, ne oprim dupa 40 de km, la cabana Valea cu Pesti, atrasi de perspectiva unei bai in lac si cu gandul la urcarea de maine. Cabana este anosta (arhitectura superba, dar se vad semnele anilor si a indiferentei proprietarilor), dar baia este superba, inotam pana tarziu, si doar apusul soarelui ne scoate din apa.

A doua zi (20 iulie), Sfantul Ilie nu se dezminte si ne intampina de dimineata cu cativa stropi de ploaie si nori pe creste, si totusi ne iarta de proverbiala-i manie si pe la ora 10 se insenineaza.

 Primii 25 de km trec repede, pedalam pe langa lac pe un drum valurit si dupa o ora incepe urcusul adevarat.

 Urcam incet dar sigur, dupa cum imi confirma si altimetrul, schimbarea se simte si in aer, incep sa se zareasca si crestele sudice ale Buteanului. Trecem pe langa Piscul Negru, unde un cioban ne cere niste tigari - 'N-avem Bade, ca nu merg toaclele la deal cu tigari!', si imediat iesim de sub poala paduri, apar paravalansele (dupa miros se pare ca pana la deschiderea drumului, au fost folosite ca adapost pentru oi) si creste si panta si lantul mai urca un pinion. Chiar inainte de cabana Capra ne ies in cale niste magari, care se plimbau agale pe sosea indiferenti la trafic, ca doar sunt de-ai locului.

Facem o mica pauza si mancam un sandwichla Capra si ne uitam la serpentinele care parca nu se mai termina. O luam din loc si ma gandesc din ce in ce mai mult la eroii mei din Turul Frantei, parca totusi este mai bine sus in sa, urcand spre creste, decat in fata televizorului privindu-i pe alti cum transpira. Urcam serpentina dupa serpentina, si ma uit tot mai des la Ruxandra, care ma uimeste din nou, pedaland sigur si constant.

Apare si zapada, mici blocuri compacte pe marginea soselei, atat a mai ramas din iarna. Prezenta unor 'iceberg-uri' in peisajul de un verde-smarald, ne mai racoreste si ne aduce aminte de aceleasi creste, de zapezi proaspete si coborari impetuoase. Si pe nesimtite ajungem la tunel, scot frontala si intram in maruntaiele umede ale muntelui, urmariti de vuietul permanent creat de masinile care trec din ambele sensuri. Nu a fost o experienta prea placuta, as fi preferat sa trecem creasta, dar asa, ne concentram la propriu pe luminita din cealalta parte si iesim rapid din tunel.

Recunoastem cu greu Balea, zeci de masini parcate, sute de 'iubitori ai muntelui' casca gura prin caldare -'uite ba, zapada, ti-am zis io ca ii racoare pe aicea pe sus, hai sa ne dam un pic cu plasticul', alti isi cumpara gablonturi de la tarabele de prin parcare, oare pentru asta au urcat pana aicea, cu siguranta aceasta nu e Balea pe care o cunoastem noi. Mancam ceva la Paltinu si o luam la vale, vom reveni la iarna, cand va fi mai putina aglomeratie prin zona. Coboram cu 50 km/h, depasind soferii mai inceti, o adevarata desfatare, in aproximativ o jumatate de ora suntem in Cartisoara. Ne cazam la o pensiune si abia acuma, rememorand ziua reusim sa ne bucuram pe deplin de cei 80 de km parcursi prin dragul nostru Fagaras, de care ni se face deja dor. O sa-i zarim crestele si in restul zilelor, tot mai departate si acoperite uneori de valul gros al norilor. De maine intram pe Valea Hartibaciului, cu ale sale biserici fortificate, celelalte obiective ale turului nostru.

Dimineata o luam devreme spre Carta, unde vizitam ce a mai ramas din abatia calugarilor cistercieni. Desi secole bune au trecut peste biserica si incinta manastirii, frumusetea ei transpare peste secole spre noi, si ne incanta prin proportiile sale, prin porticul roman al bazilicii, prin turnul ce vegheaza vechile ziduri. Amprenta ulterioara a sasilor nu sterge caracterul normand-romanic al ansamblului arhitectonic.

Trecem Oltul umflat de ploile acestei ciudate veri, pe o punte aflata la 300 de metri de abatie, spre satul Nou Roman. De aicea urmam un drum desfundat de tara pana la Colun, urcand si coborand dealuri joase, incercand sa zarim crestele Fagarasului care inca se ascund sub valul norilor. Dupa ce ne realimentam cu apa de la o fantana din Colun si o luam spre Sacadate. Chiar inainte de Glamboaca parasim drumul de tara (greseala mea) pentru digul Oltului, am zarit in departare cele doua drumuri unindu-se, lucru aproape adevarat, doar un canal adanc si plin de apa le desparte. Continuam pe dig pe care il parasim pentru un alt drum de tara (de fapt o poteca intre miristi) cand ajungem aproape de Sacadate. Scurtam ceva, dar reusim sa ne innamolim intr-un asa hal incat franele aproape blocheaza rotile. Le curatam sumar la o adapatoare si intram 'triumfal' in Sacadate, unde luam o mica pauza si mancam frugal. Urcam din nou, de data aceasta un deal mai serios, traversand cumpana apelor dintre Olt si Hartibaciu, de aceasta data spectacolul culmilor fagarasene se desfasoara tulburator in fata ochilor nostri.

Coboram rapid spre Cornatel, intrand in spatiul etno-geografic al vaii Hartibaciului, de unde intram pe drumul judetean Sibiu-Sighisoara si ajungem imediat la Hosman (Holzmengen). Suntem intampinati de o multime de tigani, noii locuitori ai Hartibaciului, care au luat locul sasilor, plecati aproape in totalitate in Germania. In urmatoarele zile spectacolul frumoaselor case sasesti lasate in paragina de noi 'gospodari' ne va intrista profund, mai ales pe Ruxandra, crescuta intre sasii din Ghimbav. Ajungem la biserica unde tocmai venise un grup de copii nemti, asa ca nu ne mai putem caza la casa parohiala. Vizitam superba biserica si incinta fortificata impreuna cu Johann (un neamt care s-a stabilit la Hosman si are grija de biserica), si discutam indelung despre soarta sasilor si a locurilor in care alta data au trait. Este foarte interesant sa vedem si parerea cuiva care a venit din afara si a felului cum el vede aceasta situatie. Noaptea se va dovedi o noua aventura, vom dormi in cartierul 'cel mai select' din Hosman, unde chiar cand intrasem in sat un puradel de 7 ani il injunghiase pe varusu (de 6 ani), si toata lumea era super agitata. Am luat-o ca pe o experienta sociala, gazdele au fost foarte primitoare, dar saracia si mai ales mizeria in care traiau ne-au pus serios pe ganduri.

Ne trezim devreme, si o luam spre Agnita, aerul racoros si proaspat al diminetii ne face sa uitam noaptea originala petrecuta la Hosman. Trecem fara sa oprim prin Nocrich (Leschkirch)si ne oprim la Altana (Alzen), unde incercam sa vizitam biserica fortificata. Din pacate poarta este inchisa, in incercarea de a afla de unde sa o luam avem o discutie haioasa cu o batranica:

-         Buna ziua De unde luam si noi cheia de la biserica?

-         Da de unde stiti romaneste?

-         Pai suntem romani!!!

Aaa, da traiti in Germania!

In drum spre persoana care tine cheia, ne distram pe seama infatisarii noastre 'straine'- probabil ca pentru batrana, nemtii is niste nebuni arsi de soare, cu casti in cap, cocotati pe biciclete, care nu au altceva de facut decat sa se plimbe. Din pacate FrauRosi are de plecat la Sibiu asa ca nu vedem biserica.

Ne continuam drumul spre Agnita, dar iesim din nou de pe asfalt si o luam prin Benesti (un satuc foarte pitoresc) si de aicea pe un drum desfundat de tara care ne umple din nou de noroi, spre 'bucuria' mea (tocmai spalasem bicicletele dupa innamolirea de ieri). Ajungem la Agnita (Agnetheln) la tanc ca sa vedem biserica, paznicul tocmai pleca (venise) sa traga ceasul din turn. Asa aflam si noi mai multe istorioare despre cetate, despre ultimii sasi din zona si zilele de glorie ale acestora de altadata. Ne povesteste si despre batranul SpechTurn, care nu mai adaposteste slaninile obstii ca pe vremuri, dupa plecare sasilor nu s-au mai putut intelege in privinta proprietatii asupra slaninilor pe care le aduceau la pastrat.

Mancam bine si o luam spre Dealul Frumos (Schnberg), care se dovedeste un deal adevarat care ne solicita putin (mai ales dupa o masa copioasa), dar ne rasplateste cu o panorama superba odata ajunsi in varf si cu o coborare pe cinste pana in sat. Aicea gasim din nou biserica inchisa, dar reusim sa intram in incinta fortificata, care este foarte bine pastrata si partial renovata, poate si datorita faptului ca aicea au loc cursurile scolii de vara a Facultatii de Arhitectura  'Ion Mincu'. Asteptam pe treptele portii si spre surpriza noastra apare si persoana cu cheile de la biserica, cica a vazut nepotul ei 'doi cascadori intrand in cetate' - din nou castile bata-le norocu! Stam mult la povesti, aflam despre legendele si secetele bisericii, din nou despre trista plecare a sasilor, despre greutatile mentinerii ei (au fost calcati de hoti de vreo doua ori).

Nu ne dam seama si timpul trece rapid, ne trezim ca este aproape ora 18 si noi mai avem 40 de km pana la Medias. Asa ca o luam serios la drum, urcam inapoi dealul, trecem din nou prin Agnita, Birghis Brgesch) si ne grabim spre Mosna Meschen). Mai urcam un deal pe drum, urmat de o coborare in tromba, si cu 7 km inainte de Mosna iesim din drumul principal la stanga, 4 km pana la Alma Vii (Almen). Dupa o culme ne apare o superba cetate, pe care odata ajunsi in sat, nu o putem vizita din cauza unui paznic ocupat cu constructia gardului de acasa. Ii dam ocol, povestim putin cu o familie de olandezi la fel de ghinionisti ca noi, si o luam din loc. Inca un deal si ajungem la Mosna, la timp sa auzim explicatiile date unor medieseni si clujeni, care vizitau cetatea. Foarte frumoasa si aceasta cu o biserica uriasa, complexul fiind in renovare completa, dar bine intretinut, cu o pensiune chiar in incinta. Nu ramanem aicea ci, continuam spre Medias, impreuna cu grupul celalalt, care erau tot pe biciclete. La iesirea din Mosna, apusul ne prinde pedaland de zor, pentru prima oara in compania altor ciclisti. Ajungem pe la ora 22 si ne cazam la o pensiune superba in orasul vechi. Un dus prelungit este o binecuvantare dupa cei 100 km parcursi, dupa care mai avem puterea sa-l vizitam pe fratemiu care era si el in oras, si apoi pe la miezul noptii adormim bustean.

            Pe la 8, cand ne trezim pe o ploaie usoara, luam un mic dejun copios si vizitam orasul vechi. Ne codim sa pornim din cauza cerului incarcat, dar pe la 12 o luam din loc spre Biertan Birthlm). Nu iesim bine din Medias si incepe sa ploua torential si o tine tot asa pana la intersectia spre Biertan. Ajungem repede la Biertan, fosta resedinta a episcopilor evanghelici, lucru care se vede si in dimensiunea cetatii si bisericii. Aicea sunt mai multi turisti, grupuri vin si pleaca in timp ce noi vizitam cetatea, totul este bine ingrijit si se mai renoveaza in unele parti. Stam la povesti si mancam la un restaurant aflat langa cetate. O luam peste deal pe un drum cu piatra destul de abrupt pana la Copsa Mare (Groshopisch), vizitam vechea biserica, care sta sa cada. Este superba si aceasta, dar aicea nu mai exista nici un sas, biserica este in patrimoniul statului si ar necesita urgente lucrari de consolidare la acoperis. Cei care locuiesc in incinta si au cheile nu stiu nimic despre istoria locului, lucru care ne intristeaza si mai mult. Aceasta va fi ultima biserica fortificata vizitata in periplul nostru, plecam ingandurati si parca cerul simte astaincepe sa ploua torential si o va tine tot asa pe cei 30 de km pana la Sighisoara. Sunt tot mai ingrijorat pentru Ruxandra, care are un inceput de tendinita la calcaiul stang, cu siguranta ca ploaia rece nu ii face bine. Pedalam cu incapatanare prin valurile de ploaia care bat asupra noastra, la care se adauga dupa iesirea in drumul national masinile care ne stropesc si ele. Ploua si ploua, soseaua a devenit o balta continua in care rotile noastre lasa siaje albe, iar noi pedalam si pedalam, kilometru dupa kilometruinca un deal si ajungem. Pe drum durerea Ruxandrei se accentueaza asa hotaram ca din Sighisoara sa luam trenul spre casa, la Brasov. Ajungem 'la timp' sa vedem trenul plecand din gara, este ora 20, 30 si nu mai sunt alte trenuri, suntem uzi si  nu vrem sa ramanem in Sighisoara. Mergem in centru si asteptam in ploaie o ocazieavem noroc, microbuzul de Targu Mures este aproape gol si dupa o scurta negociere cu soferul ne urcam cu tot cu biciclete. Urmeaza un exercitiu a la Mr. Bean, ne schimbam in masina sub privirile mirate ale pasagerilor. La 23 suntem acasa, e cald si bine, adormim

            A fost o tura superba, am parcurs 330 de km pe bicicleta printr-o parte a  tarii care ne doream de mult sa o vizitam, pacat ca din cauza ploii si a piciorului Ruxandrei nu am mai putut continua spre Maramures. Vom reveni pe Valea Hartibaciului in cautarea altor cetati si povesti din alte vremivom reveni in Fagaras la toamna si la iarna manati de dorul crestelor si piscurilor semete.