RELIEFUL ROMANIEI - Trepte si tipuri de relief

RELIEFUL ROMANIEI

Trepte si tipuri de relief

Relieful Romaniei este constituit din trei trepte de relief.

Carpatii sunt apreciati ca munti cu inaltime mijlocie si mica si au altitudinea medie de 840 m. De asemenea, circa 90% din suprafata lor se afla sub altitudinea de 1500 m. Cea mai mare parte din aria carpatica avand peste 2000 m, in proportie de 85%, se afla intre Valea Prahovei si culoarul Timis-Cerna.

Treapta muntilor prezinta, deci, diferentieri din punct de vedere hipsometric: Carpatii Meridionali, cu altitudinea medie de 1136 m, Carpatii Orientali, cu altitudinea medie de 950 m si Carpatii Occidentali, cu altitudinea medie de 654 m.

Dealurile si podisurile ocupa aproape 37% din suprafata tarii, avand o altitudine medie de 345 m. Relevant este faptul ca 60% din suprafata acestei trepte de relief este cuprinsa intre 200 si 500 m.

Campiile reprezinta cea mai joasa treapta de relief, in cadrul acestora ponderea cea mai mare avand-o suprafetele tabulare si cele joase nefragmentate. De fapt, 59% din suprafata campiilor o reprezinta altitudinile cuprinse intre 0 si 100 m si 35% intre 100 si 200 m.

Diversitatea tipurilor genetice de relief este caracteristica si spatiului romanesc. Relieful structural este pus in evidenta de abrupturi si denivelari in Carpati si Podisul Dobrogei de Nord. De asemenea, horstul dobrogean s-a constituit pe resturi hercinice, in conditiile eroziunii diferentiale a peneplenei. Muntii Rodnei au aspectul unui horst asimetric, in timp ce depresiunile si culoarele tectonice sunt arii de discontinuitate morfologica. In regiunile deluroase, relieful structurilor monoclinale este frecvent, asa cum structura in domuri este caracteristica in Podisul Transilvaniei. Relieful petrografic este dezvoltat pe roci cristaline in Carpati si Podisul Dobrogei. Relieful dezvoltat pe roci solubile reprezinta peste 20% din teritoriul tarii, mai relevant fiind relieful carstic din aria carpatica. Tot in Carpati este specific si relieful dezvoltat pe gresii si conglomerate, in ariile de orogen, alaturi de care evolueaza relieful vulcanic si cel grefat pe roci metamorfice. Pe spatiile mai joase se afla relieful dezvoltat pe argile, marne, nisipuri si depozite leossoide.

Relieful glaciar este bine reprezentat in partile inalte ale Carpatilor Meridionali si in Muntii Rodnei, prin circuri glaciare, in timp ce relieful preglaciar este distribuit, in mod variat, pe intreg teritoriul tarii. De asemenea, relieful fluviatil si cel litoral au o reprezentare specifica pe teritoriul Romaniei.

UNITATI MAJORE DE RELIEF

Carpatii Orientali repezinta 52,2% din intreaga arie carpatica romaneasca si se intind pe circa 3 grade latitudine. Formati ca si celelalte unitati ale Carpatilor romanesti, in timpul orogenezei alpine, prezinta varietate litologica, fiind constituiti din sisturi cristaline, roci sedimentare si roci vulcanice, dispuse in 3 sisturi paralele, orientate pe directia nord-vest -- sud-est. Altitudinea maxima este de 2303 m, iar gradul de fragmentare este ridicat, fiind dat de prezenta depresiunilor si vailor dispuse transversal si longitudinal. Pe parcursul evolutiei lor au suferit o nivelare continua, astazi, la anumite altitudini, remarcandu-se prezenta unor suprafete de nivelare. Depresiunile si culuarele de vale acopera 26% din intindere a Carpatilor Orientali, atenuand, astfel, masivitatea acestora.

Carpatii Meridionali se intinde pe aproximativ 21% din spatiul montan romanesc. Caracteristicile morfometrice sunt superioare celorlalte unitati carpatice. Dovada o constituie inaltimea maxima de 2507 m, inclinearea medie a reliefului de 25-35% si adancimea fragmentarii, care, pe alocuri, variaza intre 500 si 1000 m. Masivitatea pronuntata se explica prin structura litologica, prin predominarea sisturilor cristaline. In plus, aceste tipuri de roci au conservat cel mai bine urmele glaciatiunii pleistocene si, ca urmare, Carpatii Meridionali adapostesc cea mai mare de varietate de forme glaciare: circuri si vai glaciare. Aceastea sunt fie izolate, fie grupate, in acest din urma caz formand complexe glaciare. De asemenea, rocile metamorfice sunt cele care au conditionat mentinerea urmelor modelarii policiclice, in cadrul lor evidentiindu-se 3 suprafete de nivelare (Borascu, Rau-Ses, Gornovita), precum si umeri de vale. Nu in ultimul rand, este de mentionat relieful carstic prezent pe calcarele din care sunt constituite extremitatile muntilor.

Carpatii Occidentali au trecut, pe parcursul orogenzei alpine, prin etape de inaltare si de coborare, prin accidente tectonice pe parcursul carora s-au definitivat masivele sub forma de horsturi si grabene. Liniile de falii formate au pemis aparitia efuziunilor vulcanice si conturarea unor forme vulcanice care s-au pastrat pana azi. Ponderea mare a rocilor dure (sisturi cristaline, granite, banatite) explica masivitatea reliefului. Prezentza calcarelor a favorizat dezvoltarea reliefului carstic pe o suprafata de 2467 km patrati, aceasta fiind marcat prin pesteri si forme carstice minore. Si in cadrul lor, procesele tectonice sacadate, cu faze de inaltime urmate de lungi perioade de liniste tectonica, au contribuit la formarea suprafetelor de nivelare, insa la inaltimi mult nai reduse in comparatie cu celelalte ramuri carpatice. Altitudinea maxima este de 1849 m in Muntii Apunseni.

Depresiunea Colinara a Transilvaniei prezinta un fundament carpatic puternic faliat si scufundat, ale carui compartimente se regasesc la adancimi ce variaza intre 2000 si 6000 m. La suprafata se suprapune o cuvertura de roci sedimentare, formata din argile, marne, nisipuri, gresii, conglomerate, tufuri vulcanice, sare. Dupa exondare, relieful a suferit nivelari policiclice, in urma carora au rezultat vai largi, etajate, mai cu terase, cu procese de versant si de degradare a terenurilor, mai ales pe rama sudica. Structura geologica a depresiunii contine cute diapire, domuri si straturi monoclinale, pe ultimele dintre ele dezvoltandu-se cueste.

Subcarpatii s-au format prin tectonizarea sedimentelor depuse in fosa precarpatica in ultimele faze ale orogenezei alpine, Caracterul morfologic principal este dat de prezenta vailor (axate in general pe sinclinale) si a depresiunilor (axate pe anticlinale), dispuse in unul sau doua siruri. Daca dealurile interne au o structura cutata si inaltimi mai mari, cele de la exterior prezinta, de cele mai multe ori, o structura monoclinala si inaltimi sub 400 m. Depozitele de molasa, in care se intercaleaza straturile groase de argila, favorizeaza producerea unor alunecari de teren de mare amploare. Tot ele sunt cele care au permis o fragmentare intensa, exercitata mai ales de vaaile numeroase care ii strabat.

Podisul Mehedinti reprezintadoar 0,33% din suprafata tarii noastre si constituie o unitate de relief carpatic, dar cu altitudini si aspect de podis. Spre deosebire de Subcarpati, este o peneplena reinaltata, cu relief intinerit. In alcatuirea petrografica se includ sisturi cristaline si calcare. Din punct de vedere morfostructural, se impune relief carstic activ si fosil, cu o varietate de forme atat endocarstice, cat si exocarstice.

Podisul Getic reprezinta o unitate de platforma aparuta in urma acumularilor piemontane, rezulatete din modelarea Subcarpatilor Getici si a Podisului Megedinti, care s-a incheiat dupa regresiunea cuaternara, Tototdata, reprezinta un piemont puternic fragmentat de ape.

Podisul Moldovei este o unitate de platforma care se suprapune peste un fundament foate vechi. Sedimentele, depuse in straturi cu dispunere monoclinala de la nord-est catre sud-vest, incepand cu sfarsitul paleozolicului, au dat nastere unui relief structural tipic, cu platouri structurale in Podisul Sucevei si cuestre in Podisul Barladului, la care se adauga vaile consecvente sau subsecvente. Prezenta argilelor, mai ales in partea de nord-est, a permis o modelare rapida si distrugerea suprafetelor de nivelare, precum si evacuarea rapida a materialelor erodate. Din acest motiv, unitatea de nord-est este cea mai joasa si poarta denumirea improprie de Campia Moldovei. In sud, prezenta argilelor determina o dinamica activa a proceselor geomorfologice actuale, in cadrul carora apar, mai ales, alunecari de teren si pluviodenudarea.

Podisul Dobrogei , cea mai complexa arie geologica si geomorfologica a Romaniei, este o unitate de orogen in partea nordica si o unitate de platfoma in partea sudica. Succesiunea orogenezelor a contribuit, inca din paleozoic, la definitivarea unitatilor acestui podis, astfel: orogeneza baikaliana este cea care a dus la individualizarea unitatii formate din sisturi verzi, adica a Podisului Casimcei, in timp ce orogeneza hercinica a ridicat Muntii Macinului, cunoscuti pentru diversitatea formelor aparute pe granituri. Partea sudica a podisului, formata prin sedimente, prezinta un relief cu interfluvii netede, dar cu vai puternic adancite, cu caracter de canion. La suprafata se dezvolta un strat de loess, cu grosimi care pot ajunge pana la 40 m si care favorizeaza procesele de sufoziune si tasare.

Dealurile de Vest fomeaza o fasie aproape continua intre Valea Somesului si Valea Dunarii, la vest de Carpatii Occidentali, prezentandu-se ca un piemont de eroziune. Au altitudinea medie de 400 m. Partea lor nordica, mai inalta, precum Masivul Preluca - 810 m, si masiva, reprezinta o veche unitate de legatura intre Carpatii Orientali si Carpatii Occidentali puternic coborata tectonic. Partea sudica, mult mai fragmentata si discontinua, este alcatuita din roci sedimentare, printre care se intercaleaza maguri din sisturi cristaline sau vulcanice.

Campia de Vest este regiune de sedimente lacustra, pe un fumndament cristalin faliat si scufundat. Reprezinta o fasie ingusta de 15-17 km, care patrunde in interiorul M-tilor Apuseni sub forma depresiunilor-golf. Prezinta, de la nord la sud, o succesiune de sectoare joase, de o remarcabila netezime, pana nu demut inundabile, si sectoare inalte, unele cu campuri de dune - Campia Carei si depuneri piemontane de loess. Altitudinea media este de 100 m si urca pana la 200 m la contactul cu Dealurile de Vest.

Campia Romana cea mai intinsa unitate de campie a Romaniei (aprox 20% din suprafata tarii) , s-a format in cuaternar, in urma depunerilor succesive de sedimente aduse de raurile care au erodat masivele Carpatilor Meridionali, pe un fundament care apartine Platformei Moesice. Apare ca o depresiune in care, sub mantaua de loess, pietrisuri, argile si nisipuri formeaza o succesiune foarte groasa, ajungand pana la 3000 m adancime. In partea de est, relieful este dominat de crovuri aparute in urma tasarii loessului, an timp ce, pe alte suprafete, prezenta nisipurilor duce la aparitia dunelor de nisip. Altitudinea medie este de 64 m,i timp ce 22% din suprafata ei are altitudini cuprinse intre 100 si 200 m. In general, Campia Romana are un relief plat, tabular, larg desfasurat si compartimentat de vaile largi ale afluentilor Dunarii. Diversiunea reliefului acestei unitati este o consecinta a modului de formare, evidentiat de prezenta teraselor,a ariilor joase de subsidenta, a reliefului de dune sau crovuri. Partea vestica a Campiei Romane este alcatuita dintr-o campie de terase si campii piemontane, pe cand jumatatea estica este reprezentata, in cea mai mare parte, de campii tabulare, netede. In partea sudica, Lunca Dunarii este o adevarata campie aluviala, cu o latime de 1 - 4 km, respectv 15 - 20 km in estul Campiei Baraganului, fiind influentata, pemanent, de variatiile de nivel ale apelor Dunarii.

Delta Dunarii este o campie in formare, cu relief pozitiv, format din campuri de loess ale uscatului predeltaic, grinduri, ostroave si relief negativ, cu depresiuni in care s-au instalat apele Dunarii, prin bratele principale si secundare, garle si suprafete mlastinoase.

REGIONAREA CLIMATICA A EUROPEI

Climatul temperat-oceanic se manifesta pe tarmul de vest al Europei, din Portugalia, de la nord de fluviul Duoro, pana in Norvegia, si se insinueaza in interior, pe mari suprafete, cu exceptia unei parti din Peninsula Iberica si a celei Scandinave,unde bariere locale montane impiedica patrunderea spre est a maselor de aer umed.

In spatiul temperat-oceanic, amplitudinea termica anuala este redusa si, ca urmare, iernile sunt blande, practic lipsite de geruri, iar verile racoroase.Vecinatatea oceanului justifica dominanta vanturilor de vest, totdeauna umede, fapt ce explica abundenta ploilor, cerul acoperit cu nori in mare parte din an si umiditatea sporita din timpul iernii. Ninsorile sunt rare, la fel si zapada la sol.

Temperatura medie anuala variaza intre 16sC(la Lisabona)si 8sC(in nordul insulelor britanice).

Precipitatiile medii anuale variaza frecvent intre 1000 si 2000 mm/an si chiar peste 2000 mm in functie de anumite conditii locale. In regiunile montane aflate in calea maselor de aer oceanic precipitatiile sunt abundente,urcand la 3000 mm/an pe versantii de vest ai Pirineilor.

Climatul temperat-continental, localizat intre 40s si 60s latitudine nordica, se caracterizeaza prin: - mari variatii termice (amplitudinea foarte mare),

prin predominarea vanturilor de est si a precipitatiilor mai sarace, datorita amplei dezvoltari a maselor continentale.

Temperatura medie a lunii ianuarie variaza intre 0sC in sud si -15sC, in nord.

Temperatura medie a lunii iulie este de 21-22sC in sud si 16-18sC in nord.

Precipitatiile sunt relative putine si cad cu deosebire vara sub forma de averse. Iarna sunt geruri, iar nisorile nu sunt prea insemnate. Precipitatiile sub forma de zapada sunt mai abundente in partea de vest si mai putine in est.

In zona de climat de tranzitie, aflata la trecerea din Europa continentala spre vest, ce alterneaza cu invazii de aer oceanic spre est si chiar cu invazii de aer tropical, cald si uscat, spre nord.

La nord de Marea Neagra si pana la Marea Caspica, climatul semiarid este caracteristic.

Climatul mediteranean se suprapune Europei de sud si Bazinului Marii Mediterane, unde verile sunt toride si secetoase, in timp ce iernile sunt relativ calde si ploioase. Acesta se explica atat prin apropierea de Marea Mediterana, cat si prin prezenta barierelor muntoase din Europa Meridionala, cu orientare vest-est, care franeaza sau impiedica influentele oceanice si, mai ales, pe cele continentale orientate spre partea sudica a continentului. Relieful mai accidentat, propriu zonei mediteraneene, contribuie, in mare masura, la crearea de nuante locale ale climei mediteraneene, care este departe de uniformitatea climei oceanice.

Acest climat se caracterizeaza prin temperaturi medii ale iernii de peste 8sC(8,2sC la Atena sau 8,4sC la Nisa) si valori ridicate ale temperaturilor de vara:20-25sC. Precipitatiile sunt variabile, de la 1200 mm/an in sudul Spaniei, la 700 mm/an la Marsilia, existand insa si valori exceptionale, precum cea din 1927, cand, pe riviera Croatiei, la Crivica, in polul "ploii" din Europa, s-au inregistrat 6800 mm/an. Vanturile: - mistralul pe Valea Rhonului si bora in Dalmatia(pe tarmul Croatiei). In sudul Italiei, Spaniei si Siciliei, vara se manifesta siroco, vant fierbinte pornit din nordul continentului african.

Caracteristic pentru climatul mediteraneean tipic sunt verile fierbinti, precipitatiile reduse, iernile blande si numarul mai mare de zile insorite decat in restul Europei.

Clima prepolara(subpolara) este prezenta in nordul Scandinaviei, Rusiei si al insulei Islanda. Se caracterizeaza prin temperaturi medii anuale cuprinse intre 0 si -4sC si precipitatii reduse in jur de 200 mm/an. Iarna dureaza circa 9 luni, avand zile scurte, nopti lungi si temperaturi medii cuprinse intre -18 si -20s C. Vanturile puternice, reci si uscate, bat cu precadere din nord.

Nuantele climei polare sunt frecvente in insulele Svalbard si Franz Josef.

Climatul rece montan este frecvent in Alpi, Pirinei, Caucaz, Alpii Scandinaviei si Carpati.