Relieful - sistem al mediului geografic

Relieful - sistem al mediului geografic.
Mediul geografic este o parte a mediului terestru ce include sase componente - relieful, apele, aerul, vietuitoarele, solul si omul cu activitatile sale, fiecare avand o desfasurare globala de unde si apelativul de 'sfere' cu sens de invelisuri terestre. Fiecare dintre acestea constituie un sistem bine definit spatial si cu o evolutie specifica. in acelasi timp ele se afla in stranse legaturi a caror complexitate s-a accentuat in timp datorita contactelor directe, intrepatrunderii si interconditionarilor. Aceasta situatie a generat individualizarea mediului geografic care constituie unul din cele mai complexe si dinamice sisteme terestre.
Relieful reprezinta pe de-o parte baza acestui macrosistem pe el aflandu-se toate celelalte. in al doilea rand prin intermediul sau se stabilesc legaturile cu invelisurile interne terestre ce nu apartin mediul geografic (fig. 3)
Relieful ca sistem este alcatuit dintr-o infinitate de elemente (forme de relief) cu dimensiuni, geneza, evolutie si varsta diferite fiecare din ele reprezentand sisteme secundare care se inscriu ierarhic in cadrul acestuia. in componenta formelor de relief intra mai intai un depozit alcatuit din materiale provenite prin macinarea in loc a rocilor supuse actiunii proceselor de dezagregare, alterare, precipitare, pedogeneza etc. sau prin acumularea produselor transparente de diferiti agenti (vant, apa din precipitatii, rauri, apa marii, vietuitoare, ghetari etc.). Ele au grosime diferita (de la 0,5 - 2 m in prima situatie la mai multi zeci si sute de metri in cea de a doua), compozitie variabila (de la prafuri la blocuri sub 1,5 m in diametru) si grad de cimentare deosebit. Sub acest depozit urmeaza rocile variabile ca origine, alcatuire chimica si fizica, dispozitie structurala. Acestea in functie de proprietatile lor au pe de o parte un grad de favorabilitate pentru anumite procese de modelare (sarea si calcarul pentru dizolvare, argila pentru alunecari etc.), iar pe de alta parte o reactie diferita la diversele procese in functie de conditiile de mediu (granitul este alterat in climatul cald si umed, dar devine rezistent si casant in climatul rece, periglaciar). in functie de geneza si evolutie, formele de relief au in componenta roci pe grosimi variabile (de la cativa metri la un torent, la mii de metri in cazul unui lant muntos, vulcan etc.) si cu proprietati deosebite ceea ce favorizeaza o desfasurare diferentiata a atacului agentilor de la un tip de roca la alta.
Deci spatial, orice forma de relief este delimitata de doua suprafete. Una se afla la exterior ce este usor de urmarit, ea suferind si cea mai rapida evolutie fiind supusa continuu atacului agentilor exogeni. Din pacate multi geografi limiteaza la aceasta relieful. Cea de a doua suprafata se afla in scoarta la o adancime coroborata cu punctele extreme de unde sau pana unde se manifesta actiunea agentilor si proceselor ce genereaza acea forma de relief. in cazul celor a caror geneza este dictata de miscarile tectonice adancimile sunt mari ajungand uneori pana la baza scoartei. Opus acesteia sunt microformele impuse de procesele agentilor externi a caror actiune se propaga pe adancimi reduse in acest fel ea constituind o suprafata limita de manifestare a lor. Pozitia celor doua suprafete (exterioara si interioara) nu este fixa ele suferind modificari in timp. Departarea dintre acestea variaza in functie de dinamica celei exterioare (ex. pe un versant favorabil producerii de alunecari distanta intre suprafata exterioara si stratul de argila ce poate asigura desfasurarea procesului este de 4 m. Dupa producerea alunecarii si ulterior prin reluarea deplasarii aceasta marime va fi extrem de diferita de la un sector la altul.
Relieful constituie un sistem deschis intrucat permanent intre el si sistemele cu care intra in contact (apa, aer, vietuitoare etc.) se inregistreaza schimburi de materie si energie la scara redusa variabila. Raurile iau produsele dezagregate, alterate dar capata o anumita forta de eroziune in functie si de marimea pantelor reliefului pe care se dezvolta. Plantele isi extrag elementele necesare vietuirii din sol, depozit, din fisurile rocilor. Omul prin cariere, mine (sectionate in munti) preia combustibili si minereuri. De asemenea valorifica turistic anumite forme de relief: glaciar, carstic (pesterile) etc. Prin cumularea acestor actiuni ale agentilor ce apartin altor geosfere se ajunge la transferuri continui de materie ce apartine reliefului concomitent cu realizarea de cresteri sau descresteri ale valorii energiei consumate (raurile in sectoarele cu panta mare dispun de energie pe care o folosesc in procesul de eroziune pe cand in cele cu panta redusa o pierd treptat ceea ce conduce la stimularea acumularii materialelor transportate). Prin vulcanism lava, cenusa, gazele aflate in adancurile scoartei sunt aduse la suprafata unde prin acumulare creeaza forme de relief noi (vulcani si platouri vulcanice). Manifestarea diferentiala a energiilor tectonice din scoarta poate produce ridicari sau coborari lente ale unor compartimente ale scoartei dand nastere la masive muntoase sau depresiuni etc. Erodarea de catre agentii externi a caror lanturi de munti in sute de milioane de ani duce la micsorarea regionala a presiunii pe care o exercita blocul continental asupra mantalei Pamantului. Acumularile de sedimente de sute si mii de metri grosime in bazinele marine sau lacustre accentueaza presiunea asupra scoartei de dedesubt ceea ce conduce la lasarea ei (subsidenta).
Relieful este un sistem unitar caracteristica exprimata in suita de transformari pe care componentele sale le sufera permanent indiferent de marime. Spre exemplu, miscarile tectonice ridica o regiune cu mai multe sute de metri inaltime situatie care este insotita de modificari ale marimii pantelor, de cresterea puterii de eroziune a raurilor, de evacuarea de catre acestea a unei cantitati insemnate de materiale, de umplere cu sedimente a unor depresiuni, de crearea deltelor etc. Deci, un lant intreg de procese insotit la scara regionala de transformari ale reliefului initial. De asemenea, construirea unii baraj pe-o vale conduce la formarea unui lac in spatele acestuia, la disparitia proceselor fluviatile in sectorul de albie in care exista lacul, la dezvoltarea proceselor de sedimentare a materialelor provenite de pe versanti, la individualizarea unor conuri si delte lacustre la coada lacului etc.
Relieful este un sistem dinamic, caracteristica determinata de raporturile cu invelisurile limitrofe in care se afla locurile de concentrarea a surselor energetice principale care mai intai impun diferite modalitati de manifestare a agentilor interni si externi. Astfel miscarea materiei topite in astenosfera, in rifturi si in zonele de subductie conduce la deplasarea placilor, mezoplacilor si microplacilor tectonice si prin aceasta genereaza forme de relief precum blocurile continentale, lanturile de munti, bazinele oceanice etc. in aceeasi masura eruptiile lavelor din pungile magmatice aflate in scoarta formeaza platouri vulcanice si vulcani. Pe aceste forme cu dimensiuni mari, agentii exogeni (apele curgatoare, vantul, ghetarii, omul etc.) prin procese de eroziune, transport, acumulare determina modificarea continua a suprafetei exterioare a lor producand atenuarea neregularitatilor (erodarea inaltimilor si umplerea depresiunilor), dar mai ales crearea unei multimi de forme cu dimensiuni variabile. Al doilea aspect dinamic rezulta din faptul ca orice forma creata, indiferent de marime, sufera in timp modificari cantitative si calitative care conduc la transformarea ei. Astfel un lant de munti, in sute de milioane de ani, poate fi transformat intr-un podis (Podisul Casimcea) sau campie de eroziune (peneplena); treptele unei alunecari pot fi nivelate in conditii naturale in mai multi zeci de ani, iar prin interventia omului in cateva zile; o ravena evolueaza intr-un torent si acesta intr-o vale cu regim de scurgere permanenta in mai multi zeci de ani etc.; o campie piemontana la marginea unor munti poate fi inaltata prin ridicarea acestora si transformata intr-un podis (Podisul Getic), iar prin fragmentarea acestuia in sute de mii de ani se ajunge la o campie de eroziune; forma generala a unui versant drept se modifica in timp datorita actiunii proceselor care se produc pe acesta (eroziuni, deplasari in masa la partea superioara si acumulari la baza) devenind concava, concav-convexa, complexa etc.
Orice situatie surprinsa in evolutia unei forme de relief reflecta anumite raporturi dinamice care se stabilesc intre agentii si procesele care le sunt specifice. Astfel de cazuri pot fi urmarite la scara mare in raportul dintre actiunea agentilor interni si externi. Astfel ridicarea neotectonica a unei regiuni determina modificarea pantelor generale, stimularea eroziunii si fragmentarii realizata de catre rauri dar si acumulari bogate de materiale in regiunile joase aflate intr-un proces general de lasare. Oprirea ridicarii va facilita tendinta de echilibru dinamic in sensul ca pantele generale ale raurilor se vor micsora, eroziunea pe verticala va fi tot mai scazuta cedand locul eroziunii laterale, vaile se vor largi in conditiile in care si procesele ce au loc pe versanti vor determina micsorarea inclinarii acestora. O noua faza de inaltare neotectonica a regiunii va intrerupe sensul general al acestei evolutii impunand reluarea fragmentarii prin adancirea raurilor s.a.m.d.
Modificarile globale de natura climatica provoaca schimburi radicale in rolul pe care il ocupa in modelarea unei regiuni agentii externi si procesele lor. in Carpati in prima parte a pleistocenului in conditiile unui climat temperat a precumpanit modelarea fluviatila, pentru ca in pleistocenul superior odata cu modificarea generala a climatului care a devenit rece favorabil instalarii ghetarilor evolutia regiunii inalte sa fie dominata de actiunea acestora in timp ce la baza muntilor precumpaneau procesele periglaciare.
Deci, datorita caracterului dinamic orice forma de relief reflecta prin trasaturile sale un anumit moment (faza) de evolutie, iar prin coroborarea unei multimi de situatii se poate realiza intreg sirul de transformari de la stadiul incipient pana la cel al disparitiei. Acest lucru are un rol esential in stabilirea etapelor de evolutie prin care trece un relief si in precizarea pe baza formelor identificate a stadiului in care se afla.
Relieful este un sistem complex ierarhizat, caracteristica determinata de pozitia acestui invelis fata de locul si directiile de actiune ale agentilor care creeaza multitudinea de forme ce au dimensiuni si evolutii variate.
Cea mai mare forma de relief este Globul terestru rezultat al concentrarii in miliarde de ani a materiei cosmice. Urmeaza continentele si bazinele oceanice, lanturile de munti, dealurile, treptele din oceane si mari generate dominant de fortele tectonice in zeci si sute de milioane de ani. Acestea sunt formele cele mai extinse, dar si cu evolutia cea mai complexa si mai lunga in timp. Pe uscat se adauga o multime de alte forme de relief care au rezultat indeosebi prin actiunea agentilor externi (fluviatile - vale, terase, lunci, albii, grinduri, popine, maluri, conuri aluviale, ostroave etc.; eoliene - campuri de nisip, dune, hamade, blocuri etc.; glaciare - circuri, vai, umeri, praguri, striuri, morene frontale, laterale, de fund etc.; antropice - diguri, halde, cariere, canale, movile etc.; periglaciare - poligoane de pietre, grohotisuri, hidrolacoliti, pingo etc.; meteorizare - blocuri dezagregate, scoarte de alterare etc.), a gravitatiei (alunecari de teren, curgeri, forme de sufoziune, tasare etc.). Ele au dimensiuni variabile si se inscriu pe mai multe trepte ierarhice. De exemplu intr-un lant muntos exista munti care sunt fragmentati de vai care sunt alcatuite din versanti, terase, lunca, albie minora, pe versanti au rezultat alunecari de teren care au valuri, trepte, microdepresiuni etc. Asezarea tuturor formelor de relief intr-o schema impune necesitatea stabilirii unor criterii de ierarhizare. Cele mai importante sunt - factorii genetici (agenti - procese - stadiul de evolutie), fizionomia si dimensiunile, varsta etc. Gruparea pe orice treapta implica identificarea tipurilor de forme de relief (fluviatil, glaciar, eolian etc.) si nu diversele forme intalnite pe Pamant, acestea din urma putand fi folosite pentru exemplificari (ergurile din Sahara, ghetarul Aletsh etc.).