Discursul comunist

Discursul comunist

1. Originile discursului

1.1. Precedentul Revolutiei franceze

"Iacobinii, socotiti fondatori ai erei burgheze, sunt primul exemplu graitor de burghezi care-i urasc pe burghezi in numele in numele principiilor burgheze."[1]. In aceste sens au fost un model pentru extrema stanga a secolului XX. Acest precedent va crea o confuzie incepand cu perioada interbelica cu atat mai mare cu cat era alimentata de intelectualii secolului XX care vedeau o analogie intre evenimentele de la 1789 si cele din octombrie 1917.

Desi evenimentele de la 1789 fac ideile democratice cunoscute secolul XIX, sunt departe de a inspira un regim democratic autentic in acest secol. Masele, abia dupa primul razboi mondial, vor juca un rol central in politica. Asa poate fi explicat si esecul evenimentelor de la 1848 in care Marx isi pusese sperante. La inceputul secolului XX fenomenul integrarii maselor in politica ia amploare, apar partidele de masa, nationalismul se dezvolta, antisemitismul devine tot mai vizibil. Ideea revolutionara devine fapta dupa primul razboi mondial, atat pentru formatiunile de stanga cat si pentru cel de dreapta.

Revolutia franceza este un exemplu de ruptura a necesitatii istorice. Acest eveniment a demonstrat ca negarea radicala a vechilor valori ale trecutului si inlocuirea lor cu o noua etica este posibila. In acest sens evenimentele de la 1789 au marcat importanta si rolul vointei in schimbarea politica. Recunoastem in acestea aspecte ale discursului comunist interbelic.

In alta ordine de idei, Revolutia franceza prin afirmare rolului individului in schimbare cursului istoriei, este o negare a divinitatii ca fiind parte a vechilor valori, o reconsiderare a sacrului si o plasare a izbavirii umane in registru politic: "Pasiunea revolutionara vrea ca totul sa fie politic, adica totul, incepand cu omul, si ca intr-o societare buna totul poate fi rezolvat, cu conditia s-o instauram. Or, societatea moderna se caracterizeaza printr-un deficit al politicului in raport cu existenta individuala privata. Ea nu recunoaste ideea de bine obstesc, devreme ce fiecare dinte oameni ce o compun , traind in relativ, avand-o pe a lui. Individul nu o poate concepe decat prin ideea de bunastare, care mai mult ii separa decat ii uneste pe asociati, si astfel distruge comunitatea ce se pretindea a fi construita in numele sau. Ideea revolutionara este imposibila exorcizare a acestei fatalitati" Astfel marxismul se vede dator de a contribui si el la schimbare dorind sa stearga imperfectiunile secolului XIX.

Negarea divinitatii lasa un spatiu de libertate individului. Aici isi gaseste loc si ideea de egalitate, care merge in comunism pana la ultimele consecinte, pana la pierderea identitatii, la atomizare individului.

Apoi ateismul si vizionarismul era tot o mostenire a revolutiei de la 1789: "Revolutia franceza a hranit politica europeana aproape un secol, si nu a inventat numai o societate bazata pe egalitate civila si guvernare reprezentativa, ci un mod de a privi schimbarea, o ideea asupra vointei omenesti, o conceptie mesianica asupra politicii."

1.2. Mostenirea marxista

Utopistii au construit dintotdeauna programe cu accent pe dimensiune economica avansand un optimism idealist si umanitar. Manifestul comunist debuteaza cu ideea schimbarii: "O naluca strabate Europa - naluca comunismului"[4].

Marx nascut in secolul XIX in Renania, intr-o atmosfera muncitoreasca, aglomerata, apoi traind in Franta si Anglia, unde sectoarele economiei industriale erau masiv populate, a vazut societatea ca o uzina uriasa. In acest mecanism forta motrice era conflictul de clasa. Dorinta sa de a vedea emancipate populatii intregi de muncitori a facut din proletariat o clasa cu o misiune istorica. In aceasta perspectiva "analiza marxista ramane marcata de un principiu determinist, pentru motivul foarte simplu si de neinlaturat ca asa se gandea in secolul XIX." Asta si fiindca Marx isi sprijina argumentele pe teoria valorii si plus valorii care sunt deterministe. Si fiindca "acum singura clasa care poate vorbi in numele societatii intregi este proletariatul" va face ca revolutia declansata sa aiba o amplitudine universala.

"Proiectul originar al comunismului viza inainte de toate eliberarea omului, a omului alienat, cum spunea Marx, de nedreptatea, ipocrizia si minciuna oranduirilor structurate pe exploatare."[7] Astfel omul isi cauta propria libertate prin lupta impotriva sistemului capitalist, isi cauta propria natura. In comunismul deplin formele de organizare ale vechii societati ieseau din uz: disparea statul, familia, banii etc. In asemenea conditii exigenta egalitatii se putea realiza in sensul sau deplin. Aici marxismul poate fi criticat pentru influentele sale anarhiste. "In ceea ce priveste imaginea viitorului, marxismul apare ca o forma secularizata de milenarism, o solutie de iesire din istorie, nu prin gratia lui Dumnezeu, ci prin functionarea legilor stiintifice, atat de dragi epocii lui Marx." Considerarea marxismului ca fiind un demers stiintific intarea pozitia discursului comunist, ii conferea un statut aparte, ii sporea din credibilitate si notorietate.

Una din exigentele stiintei este impartialitatea, de aceea marxismul pare sa recunoasca cateva din meritele incontestabile ale burgheziei: "Prin repedea perfectionare a tuturor instrumentelor de productie si prin nemarginita inlesnire adusa de comunicatie, burgheziea taraste in curentul civilizatiei pana si natiunile cele mai barbare." Avantul civilizator burghez apare ca o etapa, ca o treapta in dezvoltarea umanitatii, superioara relatiilor feudale datorita progresului economic, dar si ca o forma de perpetuare a tensiunilor de clasa si a unei eticii a inechitatii sociale.

Cele mai mari avantaje in urma muncii fizice proletare revin capitalistului. Asa explica Marx marile contraste ale sistemului capitalist dupa criteriul proprietatii: "Singurul izvor al valorii luat in considerare de Marx este munca, dar nu orice fel de munca, ci munca fizica a proletariatului."[10] De aceea la Marx "realitatea nu este Ideea ca la Hegel, ci simtirea, in sensul cel mai cuprinzator, in care in primul rand sta activitatea in contact cu lumea, activitatea economica, munca. Pe scurt dialectica marxista este miscarea vietii umane prin actiune, prin munca, deci prin producerea si reproducerea bunurilor ce intretin viata."

Burghezia "Gramadeste populatiile, centralizeaza mijloacele de productie si concentreaza proprietatea in mainile cator-va indivizi."[12] Marx aminteste ca aceasta forta duce in cele din urma la supraproductie deci la crize: "In crize izbucneste o epidemie sociala, care in toate epocile precedente, ar fi parut absurda, epidemia supraproductiei." Asa apare necesitatea instalarii socialismului. Prin urmare socialismul profita de prosperitatea capitalista ca o conditie imperativa de existenta.

1.3. Marxism-leninismul

Discursul comunist al secolului XX postuleaza ca adevar incontestabil marxismul-leninismul, adica acel marxism interpretat de Lenin a carui crez era: "fata de nepomenita raspandire a denaturarilor marxismului, sarcina noastra este inainte de toate de a restabili adevarata invatatura a lui Marx asupra statului."[14] Asadar filtrul cunoasterii era Lenin: "Numai urmand ideile si directivele expuse si date pana aici, vom putea invinge si vom putea trai comunismul asa cum il intelege Lenin." Prin urmare numai el, Lenin putea stabili cu exactitate valoarea de adevar a preceptelor marxiste. Din acest punct fix de vedere numai alternativa sa era plauzibila, pluralismul de idei era catalogat drept oportunism. Implicit ceilalti autori nu numai ca nu erau recunoscuti ca valoare, dar odata cu instaurarea regimului bolsevic au devenit interzisi, publicarea lor fiind un delict incadrat penal. Supunerea neconditionata fata de vectorul bolsevic era un deziderat leninist: "Partidul nostru nu trebuie sa degenereze intr-un club de discutii, cum de atatea ori ne-a prevenit Lenin."

Succesul discursului comunist sub steagul leninist este strans legat de razboiul mondial. De aceea evocarea conditiilor acestuia dau un sens ascensiunii bolsevice in eopca: "Razboiul din 1914 are pentru istoria secolului XX are aceleasi caracter matricial pe care l-a avut Revolutia franceza pentru secolul XIX."[17]Efectele negative ale razboiului, inrautatirea conditiilor de trai a unei majoritati covarsitoare din populatie, ineficienta solutiilor gasite de guvernele acestor state au dus la alunecarea catre solutii extreme pentru iesirea imediata si eficienta pentru problemele existente. In acest fel initiativele radicale s-au raspandit rapid ca un ecou al acestor conditii. P Primul Razboi Mondial a fost de fapt expresia conflictelor de interese economice, financiare, politico-diplomatice dintre marile puteri. O alta dimensiune a conflictului, una mai ascunsa, a fost disputa pentru sferele de influenta, cucerirea unor piete de desfacere, accesul la materii prime. Daca tratatele din 1915 neglijasera aspectele nationale, cele din 1919 au nascut miscari radicale ample: Rusia devenea comunista, Italia si Germania din democratii deveneau regimuri totalitare. Politicile sociale din perioada conflagratiei sunt deficitare. Masurile de protectie sociala sunt reduse sau inexistente. Acestea determina greve, demonstratii largi si chiar revolutii ca in Rusia. Muncitorii din aproape toate statele europene au conflicte cu autoritatile. Printr-o lovitura de stat bolsevicii pun mana pe putere ajutati de conjunctura evenimentelor si de finantele germane.

Opozitia impotriva razboiului da un sens discursului comunist. In Rusia in 1917 au loc doua revolutii: in februarie - revolutia democratica - burgheza si in octombrie cea bolsevica. Dupa revolutia din octombrie Rusia devine cel mai mare stat totalitarist. In perioada imediat urmatoare miscarile de extrema stanga s-au intins in mai multe state Germania, Slovacia, Ungaria, dar nu numai in Europa, ci si in state din America si Asia. Perioada 1919-1921 a fost una prodigioasa pentru partidele comuniste. In Rusia si in curand in estul Europei comunismul va triumfa.

Amploarea conflictului mondial a democratizat societatile supuse inca de la inceputul secolului atotputerniciei opiniei publice, a stimulat direct marile emotii colective. La prima vedere tindem sa credem ca acest om al maselor nu este educat. Din contra grupurile de intelectuali au jucat un rol fundamental in raspandirea discursului comunist.

Raspandirea discursului comunist este direct proportionala cu resentimentul fata de monstruozitatea razboiului mondial. Razboiului si-a pierdut din sustinatori atunci cand acesta a incetat sa mai devina previzibil, cand soldati au inceput sa lupte robotic nesperand la pace fiindca ideea unei paci li se parea neverosimila. Resentimentul fata de razboiul mondial sta tocmai in noutatea sa, in caracterul sau industrial.

In acest context discursul comunist care vedea razboiul ca un rezultat al ambitiilor capitaliste castiga tot mai multi sustinatori. Comunistii invinuiau imperialismul, monopolurile capitaliste, burghezia internationala. In aceasta atmosfera Lenin devine un simbol al sperantelor a milioane de oameni. Comunismul devine sinonim cu pacea.

Ca discipol a lui Marx, Lenin vede in fenomenul revolutionar unul democratic, menit sa elibereze masele de muncitori exploatati. Vizionarismul marxist este acum adaptat scopurilor leniniste: "Discursul comunist devine acum superior din doua aspecte: revendica marxismul, care este un demers stiintific din secolul XIX atat pentru intelectuali, cat mai ales pentru cei simpli si sustine principii umanitare ca egalitatea oamenilor, emanciparea in fata exploatarii etc. Astfel "Marx nu era doar un savant, el era de asemenea un om politic si un profet .Iar echivocurile, departe de a impiedica succesul unei doctrine, il favorizeaza."[18]

Implementarea si adaptarea teoriei marxiste la realitatile societatii rusesti, care nu era una dezvoltata nici macar capitalista, ci majoritar feudala a facut ca marxismul sa-si piarda multi sustinatori. Dar curios nu este acest lucru, ci faptul ca a declansat multa admiratie si chiar fanatism. Aceasta adaptare fortata a starnit multe controverse privind rolul voluntarismului in perspectiva marxista.

Lenin contrazice ideea marxista conform careia statul piere de la sine, dereglat de epidemia supraproductiei lasand loc societatii socialiste. Ipoteza disparitiei naturale a vechii societati nu justifica revolutia bolsevica. Dupa Marx conditiile naturale determina aceasta disparitie, acest fenomen fiind strans legat de legile istorice.

In viziunea leninista: "Inlocuirea statului burghez prin cel proletar este cu neputinta fara revolutie violenta."[19], iar pe langa aceasta, toate marile prefaceri istorice, mari evenimente au in structura lor conflicte violente. De aceea "statul este produsul si manifestarea antagonismelor de clasa." , iar cand aceste antagonisme vor disparea si statul va deveni inexistent.