Ideile si miscarile europene ale secolului XX

Ideile si miscarile europene ale secolului XX

Secolul XX este epoca miscarilor europene; ea a inceput la 1900 - Paris - cand Congresul de Stiinte politice a propus proiectul: 'Statele Unite Europene': a continuat cu o concentrare a actiunilor in directia constituirii unei 'Europe Unite' pentru ca perioada de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial sa duca la      concretizarea ideii de unitate. De aceasta idee si-au legat numele o seama de personalitati ale lumii.

Astfel, Victor Hugo arata ca 'unitatea Europei este optiunea cea mai inteleapta pentru popoarele care o alcatuiesc pentru ca numai unitatea va deveni scutul in fata tuturor furtunilor care, altfel, ar putea pustii una din cele mai vechi civilizatii ale lumii'[1]. Albert Camus observa ca 'uniti europenii vor fi in masura sa sporeasca tezaurul de valoare acumulat in decursul istoriei', iar Nicolae Titulescu - in interventia la Comisia de Studii pentru Uniunea Europeana 'Caile practice de formare a Uniunii Europene' - aprecia ca prin constituirea Uniunii Economice Europene va fi posibila dezvoltarea colaborarii dintre statele continentului, precum si dintre aceste state si alte state, deoarece numai o asemenea colaborare constituie garantia progresului.

In cadrul Ligii Natiunilor - in 1930 - referindu-se la viitoarele proiecte federaliste, Nikolas Politis preciza: 'patriile nu au a se teme de nimic, nici un sacrificiu nu le va fi cerut, nici in ceea ce priveste independenta lor, nici cu privire la traditiile sau institutiile lor si nici asupra vreunei trasaturi a individualitatii lor; Uniunea Europeana departe de a slabi patriile, le va intari, garantand mai bine si mai eficient drepturile si interesele lor'[3]. G. Mironescu, reprezentantul tarii noastre la Liga Natiunilor, in cursul aceleiasi dezbateri, afirma: 'profund atasata ideii de pace, tara mea sprijina in mod calduros aceasta initiativa in care vede cea mai puternica garantie pentru consolidarea pacii, precum si pentru progresul continuu al Europei si al umanitatii. Convingerea mea este ca infaptuirea federala europeana este o necesitate absoluta pentru a asigura viitorul batranului nostru continent si civilizatia sa'.

A) Manifestul Pan European - 1926

Dupa ce popoarele Europei traisera experienta tragica a Primei conflagratii mondiale, in 1926, la Viena, 2000 de reprezentanti din 24 de state - ingrijorati de      perspectiva unor noi tensiuni si confruntari nu doar intre statele continentului dar si cu alte state ale lumii - s-au intrunit pentru a examina viitorul posibil al continentului . Congresul de la Viena si-a propus sa 'lanseze un mesaj statelor europene si statelor din celelalte zone ale lumii' care, in urma negocierilor, a luat forma 'Manifestului Pan European' . Dintre obiectivele convenite la Congres si consemnate in Manifest pot fi amintite: garantarea egalitatii, securitatii si suveranitatii; infaptuirea uniunii vamale; stabilirea unei monede comune; respectarea civilizatiei fiecarui stat; dezvoltarea cooperarii intre statele membre si cu celelalte state.

Rezulta ca Manifestul Pan European a prefigurat 'principiile care au fost puse la baza constructiei de mai tarziu', dar Congresul de la Viena mai ramane in memorie si pentru meritul reprezentantilor care au reusit atat sa elaboreze cele mai importante directii de actiune ale popoarelor continentului pentru ca 'dezideratul unitatii sa devina realitate' cat si sa precizeze obiectivele care urmau sa se infaptuiasca. In acelasi timp meritul rezida si in reusita elaborarii unui mesaj coerent adresat atat statelor Europene cat si celorlalte state[6].

B) Uniunea Pan Europeana - Aristide Briand

Aristide Briand - sef al diplomatiei franceze din anii sfarsitului celui de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea - si-a legat numele atat de Tratatul General de renuntare la razboi ca instrument al politicii nationale (cunoscut si sub numele de Pactul Briand-Kellogg)[7] cat si de miscarea 'Uniunea Pan Europeana'. Presedinte de onoare al miscarii 'Uniunea Pan Europeana' Aristide Briand a stimulat si alte initiative care sa contribuie la promovarea proiectului de creare a Uniunii Europene (constituirea Uniunii Economice si vamale Europene si a Federatiei pentru intelegerea europeana). Dar initiativa cea mai spectaculoasa a constat in propunerea - la 7 septembrie 1929 - in cadrul Adunarii Generale a Societatii Natiunilor - de creare intre statele membre a unei Uniuni Federale (care sa nu aduca atingere suveranitatii acestor state). Guvernul francez a fost solicitat sa detalieze propunerea facuta de Aristide Briand astfel ca in 1930 Guvernul francez a prezentat un Memorandum cu privire la organizarea unui regim de Uniune Federala Europeana . Desi statele au primit favorabil proiectul el nu a putut fi pus in aplicare datorita afirmarii la scurt timp a miscarilor national-socialiste in Italia si Germania astfel ca ideea unitatii europene nu mai putea fi afirmata.

C) Miscarea federalista dupa cel de-al doilea Razboi Mondial

Ideea a fost preluata dupa razboi - de miscarea federalista alcatuita din: Uniunea europeana a federalistilor, Uniunea parlamentara europeana, Noile echipe internationale, Miscarea socialista pentru Statele unite ale Europei , iar in decembrie 1947 un Comitet international de coordonare a miscarilor pentru unitate europeana a fost constituit de catre aceste organizatii. Dintre reuniunile acestui Comitet cea mai importanta a fost Congresul de la Haga din 8-10 mai 1948 deoarece concluziile acestui congres au fost cuprinse in actul cunoscut sub titlul 'Mesajul catre europeni' care a stat intr-o forma mult denaturata la baza constituirii la 5 septembrie 1949 a Consiliului Europei[11].

Consiliul Europei - constituit ca un adevarat forum al democratiilor europene deoarece obiectivele sale vizau realizarea intr-un cadru institutionalizat a protectiei valorilor democratice, a libertatilor individuale precum si a regulilor de drept ce formeaza baza oricarei democratii adevarate[12] - este net diferit de Uniunea Europeana deoarece: 1) este o organizatie de cooperare si nu de integrare; 2) dispune de puteri foarte mici in raport cu Uniunea Europeana ale carei decizii sunt obligatorii pentru statele membre; 3) are un scop general politic, cultural si de aparare a drepturilor omului fara sa reprezinte un mecanism de integrare economica si politica.

Conditiile existente la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial au stat, in mod hotarator, la baza aparitiei Comunitatilor europene. Astfel situatia economica, politica, militara a Europei era foarte complexa si se datora modului in care se incheiase pacea si urmarilor ei; aparitia celor doua centre de putere Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica si a zonelor lor de influenta, inceputul razboiului rece, nevoia de refacere a economiilor distruse de razboi, gasirea unui sistem de garantii reale pentru mentinerea pacii.

In plan economic se remarca lansarea Planului Marshall - de catre SUA, in 1947 - de ajutorare a statelor europene aflate in evidente dificultati economice si sociale la sfarsitul razboiului, sub conditia aplicarii de catre aceste state a unor programe de restructurare; in legatura cu aplicarea planului Marshall, la 16 aprilie 1942 a fost infiintata Organizatia de Cooperare Economica Europeana - OCEE, ca o organizatie a carei activitate sa poata continua si dupa ce planul respectiv va fi avut efectul scontat si care sa promoveze cooperarea europeana[13]. Obiectivul OCEE era de a promova dezvoltarea productiei si a schimburilor internationale de marfuri si servicii, reducerea taxelor vamale si a altor obstacole in calea comertului, mentinerea stabilitatii valutelor nationale si a echilibrului balantelor de plati. In 1961, statele membre OCEE impreuna cu SUA si Canada au incheiat un acord privind crearea Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) care a preluat functiile.

Pe langa organizatii cu vocatie preponderent economica - cum e cazul OECE - in Europa, in primii ani dupa razboi, dar si pe plan international, s-au creat organizatii cu vocatie militara (UEO[15] si NATO ) sau cu vocatie politica (ONU , Consiliul Europei). Aceste organisme datorita inconvenientelor pe care le prezentau - fie nu reuneau aceleasi state europene, fie participau si alte state neeuropene care detineau, uneori, pozitia dominanta (cum e cazul SUA in cadrul NATO) - nu raspundeau nevoilor Europei mai ales sub aspect economic.