Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

1. Revista 'Zig-Zag', initiatoarea campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

        In interviul acordat ziaristei Lia Lucia Epure in 'Renasterea Banateana' din 15 septembrie 1990, la intrebarea: 'care este ziarul pe care-l cititi cu placere ?', Corneliu Vadim Tudor raspundea: 'Zig-Zag. Imi place baiatul acesta, Ion Cristoiu'. Simpatia lui Vadim Tudor pentru revista 'Zig-Zag', condusa, pe atunci, de Ion Cristoiu, este lesne explicabila. Aceasta revista este prima care, dupa decembrie 1989 (si in special dupa alegerile din mai 1990) a inceput campania de reabilitare a teoriei ceausiste despre revolutie.

        In nr. 9/1990 al 'Zig-Zag'-ului apare articolul 'Mortii din TIR-ul frigorific, ofiteri D.I.A.?', semnat de Gheorghe Olbojan, in care pentru prima oara este raspindita minciuna conform careia nimeni nu revendica cadavrele care, in decembrie 1989, au fost transportate de la Timisoara la Bucuresti pentru a fi arse. Mai apoi, teoria 'misterului' celor 40 de cadavre va deveni un punct forte in incercarile de demonstrare a prezentei agentilor straini la Timisoara. Domnul Gh. Olbojan, intimplator de meserie securist, este si autor al cartii 'Good bye, domnule Pacepa'.

        In 'Zig-Zag' nr. 15/1990 Felix Anton Rizea (intimplator, fost informator al Securitatii) publica articolul 'Un document care atesta actiunea agentilor straini'. Documentul respectiv este o inscriptie 'Jos Cioausescu!' scrisa pe un zid. Orice roman ar trebui sa stie cum se scrie numele Ceausescu, deci aici sigur e mina agentilor straini, sugereaza dl. Rizea cititorilor.

        Faptul ca in perioada respectiva au existat sute de lozinci 'Jos Ceausescu!' scrise corect nu prezinta importanta pentru autor. Ideea ca acea ortografiere gresita ar putea apartine unui copil care abia a invatat sa scrie nici macar nu este luata in consideratie.

        In 'Zig-Zag' nr.14/1990 incepe, in serial, campania de reabilitare a lui Nicu Ceausescu. Dl. Cristoiu a afirmat ca nu doreste sa-l reabiliteze pe 'printisor', ci doar sa-i ofere dreptul de a-si face cunoscute opiniile.

        Ni se pare indoielnica aceasta explicatie. Putine personalitati (exceptind ziaristii), au beneficiat, dupa revolutie, de atita spatiu tipografic pentru a-si expune opiniile. Tratarea cazului Nicu Ceausescu in revista 'Zig-Zag' a fost complet lipsita de obiectivitate. De pilda, ordinul acestuia 'trageti fara somatie!' (vezi 'Adevarul' din 9 ianuarie 1990), nici macar nu este pomenit. E adevarat ca, prin chichitele avocatesti ale Paulei Iacob, s-a sustinut ca acest ordin n-ar avea legatura cu mortii de la Sibiu.

        Dorinta reabilitarii cu orice pret a lui Nicu Ceausescu reiese insa din articolul 'Cazul Nicu Ceausescu' iscalit de Ion Cristoiu in 'Zig-Zag' nr. 23/1990. Nicu Ceausescu este prezentat aici ca un lider politic cu o mare popularitate, care, chiar dupa moartea tatalui sau, ar fi putut ameninta 'echipa pro-kremlineza' a lui Ion Iliescu: 'In contextul antisovietismului romanesc, exista riscul ca o parte a partidului, cel putin aripa tinara, inclinata catre reforme inca din timpul dictaturii, sa se adune in jurul lui Nicu Ceausescu' 'Fiul lui Nicolae Ceausescu () putea incurca multe din planurile unei echipe pro-kremlineze' 'Macelul de la Sibiu a avut drept rol si scoaterea din joc a lui Nicu Ceausescu'.

        Asadar, nu anticomunistii erau cei care ingrijorau 'echipa pro-kremlineza' instaurata in 22 decembrie 1989, ci Nicu Ceausescu!

        Observam si obsesia domnului Cristoiu despre aripile 'reformiste' din P.C.R. Acelasi Cristoiu a indemnat opozitia sa pactizeze cu 'aripa reformista' a lui Petre Roman, chipurile, fundamental diferita de 'conservatorii' lui Ion Iliescu, pentru ca apoi sa sustina ca si Ion Iliescu face parte dintre 'reformisti'.

        Acceptarea totala si fatisa a teoriei lui Ceausescu despre revolutie este marcata insa de editorialul 'Un nou an 1940 ?' din 'Zig-Zag' nr. 18-19/1990. Gasim in acest editorial informatii false strecurate insinuant: 'De ce a avut un rol atit de important in intoxicarea Vestului cu exagerarea masacrului de la Timisoara tocmai agentia de presa maghiara ?'.

        Rolul esential pe care l-ar fi avut in dezinformarea opiniei publice mondiale 'tocmai agentia de presa maghiara' exista numai in bogata imaginatie a domnului Cristoiu. Prima agentie de presa straina care a exagerat sensibil numarul mortilor din Timisoara nu a fost 'tocmai agentia de presa maghiara' ci 'tocmai agentia de presa est-germana ADN', care, in 20 decembrie a anuntat 3000-4000 de morti la Timisoara (vezi 'Ciudata evolutie a unui bilant', in 'Zig-Zag' nr. 12/1990). Ungurii au anuntat si ei 4630 de morti, dar abia in 22 decembrie, zi in care agentia iugoslava TANIUG vorbea chiar de 12000 de morti, iar ADN anunta 4600 de morti, 1860 de raniti, 7000 de condamnari la moarte, 13000 de arestati. De fapt, chiar articolul 'Ciudata evolutie a unui bilant' se bizuie pe o selectare tendentioasa a faptelor, neglijind existenta, in presa apuseana, a unor aprecieri realiste asupra revolutiei romane. De pilda 'New York Times' din 19 decembrie pomenea de un numar de morti intre doi si citeva sute ('as low as two and as high as several hundreds'). 'Chicago Tribune' din 20 decembrie aprecia numarul mortilor la duzini ('dozens').

        Despre o campanie dirijata de dezinformare se poate vorbi doar din 22 decembrie, dupa instaurarea noii puteri. Anuntarea a 60000 de morti prin procesul Ceausescu a facut credibile relatarile despre mii de morti la Timisoara.

        Revista 'Zig-Zag' este cea care a facut-o cunoscuta pe ziarista Angela Bacescu, transferata apoi la 'Europa'. In articolul 'Unde este mortul lui Veverca ?' din 'Zig-Zag' nr. 25/1990, aceasta incearca sa-l scoata basma curata pe Iosif Veverca, militianul care l-a ucis pe tinarul de 18 ani Ianos Paris. Veverca a fost gasit totusi vinovat de instanta de judecata, dar a scapat din puscarie datorita clasicelor motive medicale.

        Tot in 'Zig-Zag'-ul anului 1990 au iscalit alti doi actuali colaboratori ai lui Corneliu Vadim Tudor : Cristina Pat si Florian Popa Micsan (acesta din urma doar un singur articol).

2. Ion Cristoiu, virful de lance al campaniei de falsificare a istoriei revolutiei

        'Ne aflam oare, incepind din decembrie 1989, in fata unei manipulari grosolane apartinind unui scenariu care vizeaza insasi fiinta noastra nationala? () Sa fie oare acest scenariu urmarea intelegerilor secrete de la Malta?' (Ion Cristoiu - 'Ce se ascunde dincolo de evenimentele din 13,14,15 iunie?' in 'Zig-Zag' nr. 15/1990).

        Ideea ca revolutiile din decembrie 1989 se datoreaza, pur si simplu, vointei popoarelor respective (fenomen similar celui din 1848) este, pentru domnul Cristoiu, de neconceput. Domnia sa face parte din tagma, larg raspindita, a ziaristilor pentru care simpla repetare a unei afirmatii (de pilda, existenta unor intelegeri tainice la Malta) tine loc si de argument.

        Desigur, nu putem exclude ipoteza existentei unor acorduri secrete la Malta. Ciudat ni se pare ca nici unul, absolut nici unul, dintre inculpatii proceselor revolutionare nu a avut ideea sa sustina teoria lui Ceausescu despre revolutie inaintea lui Ion Cristoiu. Filip Teodorescu spune pe sleau: 'Nu afectez in nici un fel prestigiul contraspionajului roman recunoscind, asa cum am facut-o si in depozitia din 7 martie 1990, ca eu si ofiterii de contraspionaj de la Timisoara nu am reusit atunci sa evidentiem acest amestec strain () Este meritul presei in general, al unor gazetari iscoditori in special, ca au gasit dovezi indubitabile ale amestecului strain in evenimentele din decembrie 1989 in tara noastra' ('Un risc asumat', Ed. Viitorul Romanesc, Bucuresti 1992, pag. 314).

        Gazetarul iscoditor Ion Cristoiu ne explica in articolul 'Securistomania' ('Expres Magazin' nr. 22/1991) ca securitatea este cea care l-a rasturnat pe Ceausescu, deci, sa multumim securitatii!: 'Cazul Tokes. Sint acum destul de multe date care ne fac sa banuim ca el a fost creat de Securitate de la prima pina la ultima piesa'. Daca ar fi asa, probabil ca securistii s-ar lauda cu asta. Iulian Vlad, la proces, si Filip Teodorescu in cartea 'Un risc asumat', resping o asemenea ipoteza. Deja Sergiu Nicolaescu i-a facut o critica constructiva domnului Teodorescu pentru 'nesinceritate'. Din saptaminalul 'Romanul' aflam ca 'marele' Filip pregateste o noua carte despre revolutie. Hai Filipe, curaj! Spune-ne tu cum l-ai rasturnat pe Ceausescu!

        Ca dovada a faptului ca securitatea l-a rasturnat pe Ceausescu dl Cristoiu foloseste urmatorul rationament: 'e greu de crezut ca in mobilizarea coloanelor de muncitori din dimineata lui decembrie 1989 nu si-au spus cuvintul oamenii infiltrati de securitate in toate intreprinderile si institutiile. Celebra coloana de la Pipera a strabatut drumul pina in Piata Palatului in pas alergator, in perfecta ordine, cu insi care opreau circulatia pe la intersectii' ('Securistomania'). O logica imbatabila! Credem insa ca in fiecare intreprindere muncitorii ii cunosc pe cei care, in decembrie 1989, au mobilizat masele. Revista 'Expres Magazin' ar fi putut stabili nominal aceste persoane si verifica daca sint sau nu agenti ai securitatii.

        Despre teroristi dl Cristoiu scrie: 'Acum, la un an si ceva de la afacerea cu teroristii stim precis ca daca acestia au existat, ei nu puteau apartine securitatii', pentru ca, dupa doar o sapta-mina, acelasi Cristoiu sa afirme: 'Mult mai plauzibila e ipoteza ca nu toata Securitatea a participat la diversiune (diversiunea cu teroristii - n.n.) ci numai o parte a acesteia' ('Securitatea, un cadavru bun la toate' in 'Expres Magazin' nr. 23/1991).

        Adica teroristii n-au apartinut Securitatii dar, totusi, teroristii au apartinut Securitatii. Remarcam ca, inca o data, Cristoiu a avut dreptate!

        In editorialul 'Un moment ratat. Tribunalele revolutionare' ('Expres Magazin' nr. 26/1991) dl Cristoiu se manifesta fatis ca aparator al criminalilor din decembrie 1989: 'Cea mai buna solutie ar fi asadar curmarea lor (proceselor legate de revolutie - n.n.) si eliberarea tuturor celor implicati in evenimentele de la Timisoara si Bucuresti'.

        Un talent al domnului Cristoiu este de a convinge opinia publica ca este antiguvernamental sustinind insa toate ideile fundamentale ale celor aflati la putere. In 'Raspuns unui cititor (2)' ('Expres Magazin' nr. 17/1991) la intrebarea 'Credeti ca sint intr-adevar tradatori de tara infiltrati in functii de conducere publice?' dl Cristoiu raspunde: 'Nu cred, sint sigur () Imi bazez afirmatia pe doua realitati. Prima se refera la distrugerea serviciilor noastre secrete dupa un scenariu care a functionat in toata Europa de Est () A doua realitate trimite la numeroasele momente aberante ale istoriei noastre post-revolutionare. Punindu-le cap la cap vom observa o tendinta clara a unei permanente instabilitati'.

        Daca acceptam logica domnului Cristoiu, tradatori de tara sint cei care au participat la mitingurile antiguvernamentale ('permanenta instabilitate') din 1990, la care se striga si 'jos Securitatea!' ('distrugerea serviciilor noastre secrete'). In legatura cu 'scenariul care a functionat in toata Europa de Est', credem ca, daca acesta a existat, el nu putea fi pus la cale la Malta, dintr-un motiv foarte simplu: in momentul intilnirii Bush-Gorbaciov de la Malta (2-3 decembrie 1989), intr-o serie de tari est-europene miscarile populare anticomuniste deja incepusera. Asadar, la Malta nu se putea pune la cale izbucnirea acestor miscari ci doar sa se constate existenta acestora si eventual sa se analizeze urmarile posibile.

        O 'critica aspra' face dl Cristoiu si raportului comisiei senatoriale a lui Sergiu Nicolaescu ('Revolutia in ambalaj de Holywood' in 'Expres Magazin' nr.21/1992). Mentionam ca asociatia '17 Decembrie' nu se simte deranjata de 'ambalajul de Holywood' al raportului lui Sergiu Nicolaescu. Ceea ce ne deranjeaza la acest raport este minciuna (vezi 'Nu' nr. 78/1992; 'Ora' 25 februarie 1993). In articolul respectiv dl Cristoiu scrie: 'Momentul decembrie 1989 reprezinta o lovitura de stat pusa la cale din exterior. Dar o lovitura de stat cu complicitate din interior. Ar fi absurd sa credem altfel'. Totodata domnia sa considera ca teoria caracterului spontan al revolutiei apartine 'noii puteri'. Se mizeaza pe reactia de tip pavlovian a majoritatii cititorilor 'Expres Magazin'-ului. Acestia, fiind in majoritate antiguvernamentali, au tendinta de a considera fals orice vine de la 'noua putere'.

        Nu ne pronuntam asupra evenimentelor din Bucuresti de dupa fuga lui Ceausescu. Insa in legatura cu evenimentele din Timisoara asociatia '17 Decembrie' sustine ideea caracterului lor spontan. Il rugam pe dl Cristoiu ca, daca se va mai ocupa de teoria aia caraghioasa a izbucnirii spontane a revolutiei sa nu o mai prezinte ca 'teoria lui Iliescu' ci, eventual, ca 'teoria lui Iliescu si a Asociatiei 17 Decembrie'.

        Trebuie sa remarcam ca in publicatiile conduse de Ion Cristoiu au aparut si lucruri adevarate despre revolutie. Aceasta a sporit credibilitatea dezinformarilor.

(aparut, cu unele scurtari, in 'Almanahul Banatului' 1994)

3. Scrisoare deschisa domnului Cristoiu

        In editorialul 'Iluzia justitiei italiene' ('Evenimentul Zilei' 23 aprilie 1993) ati scris : 'Justitia romana s-a temut sa sfideze opinia publica a momentului si, in consecinta, i-a condamnat pe fostii membrii ai C.P.Ex.'.

        Ideea ca judecatorii care i-au condamnat pe membrii C.P.Ex. au actionat conform propriilor lor constiinte vi se pare o absurditate? Va amintim ca persoanele respective au fost osindite nu pentru apartenenta lor la C.P.Ex. ci pentru participarea la sedinta in care s-a hotarit, in unanimitate, reprimarea revolutiei.

        De ce credeti ca sfidarea opiniei publice este un lucru pozitiv? Esenta democratiei consta tocmai in faptul ca guvernantii trebuie sa tina seama de parerile guvernatilor (exemplu: rejudecarea procesului care a provocat violentele din Los Angeles). Numai regimurile dictatoriale isi ingaduie sa sfideze opinia publica.

        Daca opinia publica este sfidata, aceasta se face prin valul de eliberari cu certificate medicale dubioase (de pilda Paul Niculescu Mizil, chipurile bolnav, in loc sa stea la spital se plimba pe la diferite redactii). Sfidare a opiniei publice este si faptul ca persoane implicate in reprimarea revolutiei, precum generalii Stanculescu, Guse, Chitac, nu sint trase la raspundere. Vinovatia acestora reiese nu din ipoteze sau scenarii, ci din dovezi clare cuprinse in dosarele Comisiei Guvernamentale de Ancheta din 1990. 'Vinatoarea de vrajitoare' declansata in armata impotriva ofiterilor din C.A.D.A. care au cerut dezvaluirea adevarului despre revolutie este tot o sfidare a opiniei publice.

Pledoaria dv. in favoarea membrilor C.P.Ex. coincide cu cea a lui Corneliu Vadim Tudor. Nu e singura coincidenta.

        Intreaga campanie de reabilitare a fostului dictator a fost inceputa de dumneavoastra. De pilda, teoria patriotismului lui Nicolae Ceausescu ati sustinut-o (cu oarecari nuantari) in editorialele din 'Zig-Zag' nr. 18, 19, 25/1990. Pentru dv., Nicolae Ceausescu este un om inteligent, dotat cu un 'mare instinct politic' ('Nostalgia dupa Ceausescu' in 'Zig-Zag' nr. 21/1990), iar a contesta inteligenta lui Ceausescu inseamna a insulta poporul roman. 'Intreaga campanie dusa dupa revolutie pentru a demonstra ca Nicolae Ceausescu a fost un cismar analfabet' reprezinta 'un proces de umilire nationala' caci 'un popor care a fost condus timp de 25 de ani de un ins sarac cu duhul nu poate fi decit un popor de pigmei' (I. Cristoiu - 'Ipoteza complotului' in 'Zig-Zag' nr. 14/iunie 1990).

        Infatisarea revolutiei ca o parte dintr-un scenariu extern care vizeaza dezmembrarea tarii a fost facuta initial de Ion Cristoiu ('Un nou an 1940 ?' in 'Zig-Zag' nr. 18-19/1990). Minciuna ca deschiderea focului impotriva revolutionarilor s-a datorat unor provocari tot dv. ati raspindit-o ('Zig-Zag' nr. 16/iunie 1990).

        Din punct de vedere al eficientei reabilitarii fostei nomenclaturi sinteti neintrecut. Ce pacat ca polonezii, ungurii, cehii, est-germanii n-au stiut ca fostii nomenclaturisti sint cei mai priceputi la demolarea comunismului. 'Cei mai mari dusmani ai comunismului sint insisi comunistii' (I. Cristoiu - 'Domnul presedinte Ion Iliescu primeste binecuvintarea NATO' in 'Expres Magazin' nr. 6/1993).

        Sinteti, domnule Cristoiu, promotor al unui ceausism mascat cu lozinci anticomuniste. Va respectam dreptul la opinie dar, va rugam, nu va mai pretindeti anticomunist.

('Timisoara' 5 mai 1993)

        Reactia ziarului 'Evenimentul Zilei': Sint citate frazele scrise cursiv din scrisoarea deschisa, iar apoi se scrie:

        'Rindurile de mai sus sint extrase din scrisoarea Asociatiei '17 Decembrie' Timisoara, Comisia pentru Adevar si Dreptate, semnata de domnul Marius Mioc.

        Dragii nostri revolutionari, primul care a respectat opinia publica a fost Pillat din Pont. Urmarea judecatii poporului, admisa de Pillat, o cunoasteti. Daca ar fi cum spuneti voi, nu ar mai fi nevoie de Tribunal si nici de stampila pe care ati aplicat-o pe scrisoare. Mai bine ginditi-va si trageti iute concluzii asupra singurei revolutii din istoria omenirii: cea a lui Iisus din Nazareth. Asta in cazul in care mai vreti sa mai faceti una!

        Referitor la Ceausescu, faptul ca a fost impuscat dupa acea parodie de proces (deci fara adevarata Justitie) recunoasteti, da posibilitate nostalgicilor sa-i puna flori pe presupusul mormint, sfidind crucile albe ale tinerilor omoriti pentru 'cauza'! Mai bine golan, decit activist! Dar nu orice fel de golan!'.

('Mai bine golan decit activist?', text nesemnat, in 'Evenimentul Zilei' din 11 mai 1993)

4. Cpt. (r) I. Popescu: Lovitura de stat s-a pregatit si la frontiera cu Ungaria

        In august 1989, g-ral Iulian Vlad a facut demersuri la M.Ap.N. pentru preluarea de catre M.I. a pazei granitelor, scop in care l-a vizitat pe g-ral mr Stefan Guse, seful M.St.M. Aceste demersuri erau motivate de informatiile care demonstrau ca organizatii maghiare, din Romania si din strainatate, pregatesc o lovitura antiromaneasca ce urma sa fie infaptuita cu forte paramilitare masive, in scopul ruperii Ardealului din trupul tarii. Atunci era deja conturata platforma UDMR, publicata imediat dupa 22 decembrie 1989 dar, intimplator, antedatata. Din partea Ungariei actiunea era condusa, dupa informatiile adunate de organele romanesti de contrainformatii pina la revolutie, de doi membri ai corpului diplomatic al Ungariei in Romania. (Daca planurile au fost dejucate, aceasta se datoreaza numai faptului ca populatia Romaniei a transformat diversiunea antiromaneasca in rascoala anticomunista, iar armata si trupele M.I. au trecut de partea populatiei. Fara aceasta unitate de actiune e foarte probabil ca aceste planuri sa fi reusit.)

        In septembrie-noiembrie 1989, organele graniceresti infruntau zilnic cite 50-100 de treceri frauduloase la frontiera cu Ungaria. Majoritatea erau romani, care cautau o cale spre Occident, dar si multi maghiari. La 12 octombrie '89, imputernicitul maghiar al granitei de est, col. Janos Pl, a comunicat organelor de granita romanesti ca, avind in vedere numarul mare de cereri de returnare a celor trecuti fraudulos in Ungaria (exista o conventie ce prevedea returnarea celor ce nu se declarau refugiati politici), partea maghiara nu mai poate face fata situatiei si nu va mai respecta intocmai intelegerea.

        In aceeasi perioada, toti conducatorii administratiei locale din localitatile unguresti aflate in apropierea granitei cu Romania au fost inlocuiti cu ofiteri din ministerul de interne maghiar.

        Urmare a nerespectarii intocmai a tratatului bilateral, ungurii aduceau grupuri masive, intre care persoane neidentificate, nenominalizate, determinindu-le sa treaca inapoi in Romania. Cu aceste grupuri au trecut, probabil, majoritatea agentilor care au devastat la Timisoara: agenti unguri si de alte nationalitati, instruiti in terorism si diversiune in tari din Occident. Dovezile concrete au existat, dar au fost sustrase din arhive, din ordin, cu ajutorul colonelului Gh. Mirita, seful arhivelor. O multime de ofiteri de graniceri cunosc aceste fapte si sper ca vor vorbi. Caci diversiunea de la granita, apoi deschiderea granitelor, au produs tarii pagube enorme, incit pot afirma fara exagerare ca poporul acesta va munci zeci de ani sa le plateasca. Nu contestam ca aceasta a fost probabil o scinteie pentru revolutia care a dus la caderea clanului Ceausescu. Dar aceasta scinteie are si o alta fata, care va trebui analizata in numele adevarului istoric.

        Intre 20 noiembrie si 1 decembrie '89, s-au produs mai multe incidente grave de frontiera, care erau, evident, bine pregatite: fuga unor ciobani cu 2000 de oi si alte bunuri; fuga Nadiei Comaneci si a insotitorilor ei. In urma acestor incidente, s-au deplasat in zona Postelnicu, ministrul de interne, insotit de generalii Milea si Vlad, precum si procurorul general Nicolae Popovici. Aceasta inspectie simandicoasa, desfasurata in conditii neobisnuite (au fost dusi cu tractorul, au mers si prin noroi pina la genunchi), a constatat numeroase nereguli, in special in privinta conditiilor de hrana, cazare si dotare a trupelor. S-au luat masuri: multe cadre au fost sanctionate, destituite. Au fost chiar sapte arestari. Aceasta a creat o stare si mai mare de nemultumire, de revolta, in rindul celor ce trebuiau sa asigure paza granitei, precum si in militia si primariile din zona, deoarece mustruluiala, sanctiunile si demiterile i-au atins si pe ei. Astfel a slabit si mai mult paza granitelor, au fost zdruncinate si autoritatile administrative din zona. (In timpul acestei inspectii, Postelnicu nu-l baga in seama pe Iulian Vlad, iar cind trebuia sa i se adreseze, tipa la el in fata subalternilor.)

        Toate acestea au favorizat miscarile ce au urmat, facind posibila ulterior atacarea, inclusiv a unitatilor militare din zona, cu arme de foc si sticle incendiare, pentru a le provoca sa traga.

        Dupa 22 decembrie, declarindu-se granitele deschise, s-au putut evapora atit agentii si diversionistii straini infiltrati, cit si unii dintre ofiterii de securitate care ii urmarisera si aveau date despre ei si care se simteau in pericol vazind ce se petrece in tara. Tot asa s-a platit si datoria contractata de anumite persoane particulare, devenite intre timp persoane oficiale, fata de tara vecina si prietena: sute, daca nu mii de vagoane de cherestea si alte bunuri, din toate depozitele din Transilvania, au luat drumul Ungariei. Marfa era cumparata direct din depozite, expediata urgent, o parte fiind oprita in Ungaria, alta vinduta de unguri (o luau de la noi la preturi ridicole) in Germania. Actiunea facea parte dintr-un plan mai general, care urmarea aducerea tarii in stare de faliment.

        Sper ca si alti ofiteri care stiu aceste fapte vor scrie la ziare, pentru a dezvalui opiniei publice adevarul afirmatiilor mele si a-l completa cu noi fapte.

('Expres Magazin' nr. 20 din 20 mai 1991)

5. Unul din huligani am fost eu

        Domnule Cristoiu,

        Va scriu in urma aparitiei, in 'Expres Magazin' nr. 20/1991, a articolului 'Lovitura de stat s-a pregatit si la frontiera cu Ungaria'. Sint membru al asociatiei '17 Decembrie' Timisoara.

        Dupa citirea articolului am ramas nedumerit: Nadia Comaneci este spioana maghiara sau KGB ? Dar oile care au trecut fraudulos granita ?

        Noi, la asociatia '17 Decembrie', avem adunate vreo 300 de marturii despre revolutie (fiecare membru, la inscriere, a dat o declaratie). Domnii ziaristi, inainte de a face tot felul de speculatii, ar putea trece si pe la noi. Asta daca nu cumva ne considera niste timpiti care nu-si pot da seama de 'adevarata' desfasurare a evenimentelor.

        Se scrie in articol ca unitati militare au fost atacate cu arme de foc. Din cite stiu, au existat intr-adevar arme de foc care au ajuns pe mina revolutionarilor. Acest lucru a facut ca, pentru multi dintre membrii organelor de represiune, frica fata de popor sa devina mai mare decit frica fata de sefi, ceea ce a contribuit la caderea lui Ceausescu. Insa despre atacarea unitatilor militare cu arme de foc n-am auzit. Nu pretind la cunoasterea adevarului absolut, de aceea cer revistei 'Expres Magazin' sa precizeze:

        -care unitate militara a fost atacata cu arme de foc inainte de 22 decembrie ?

-cind si in ce imprejurari s-a intimplat asta ?

        -ce dovezi exista despre aceasta ?

        Chiar daca asemenea caz a existat (ceea ce nu cred), exista o multime de alte cazuri cind cei care au tras nu pot invoca nici legitima aparare, nici stavilirea actelor de vandalism. De multe ori s-a tras fara somatie.

        Fiindca s-a scris atita despre huliganii care au actionat in Timisoara, va fac o marturisire: unul din huligani am fost eu. Am instigat lumea la violenta impotriva militienilor fiindca asa am considerat necesar. In 16 decembrie oamenilor le era inca frica. Pentru ca Ceausescu sa cada era nevoie ca poporul sa-si infringa teama. De aceea, unele acte de violenta erau necesare.

        In cadrul actualei campanii de masluire a istoriei revolutiei, care are drept scop salvarea criminalilor din decembrie 1989, se incearca impartirea evenimentelor din Timisoara in 2 perioade: inainte si dupa 20 decembrie. Trebuie spus ca, chiar din 16 decembrie, demonstrantii cintau 'Desteapta-te romane !', 'Hora Unirii', strigau catre militieni 'Uniti-va cu noi!', 'Si voi sinteti romani !'. Mai trebuie spus ca teoria cu Timisoara - oras liber din 20 decembrie, teorie care are meritul de a maguli orgoliul local al timisorenilor, are si un cusur: e falsa. Pe 22 decembrie la ora 11 (dupa moartea lui Milea!) generalul Guse incerca sa-l trimita in fata Tribunalului Militar pe Viorel Oancea. Singura unitate militara care se declarase de partea revolutiei inainte de fuga lui Ceausescu era U.M. 01955 (unde lucra si Oancea). Retragerea armatei in cazarmi pe 20 decembrie s-a datorat faptului ca trupa nu mai putea fi stapinita, existind primejdia fraternizarii ostasilor cu demonstrantii.

('Expres Magazin' nr. 27/1991)

Turistii straini in timpul revolutiei

        Victor Stanculescu, proaspat numit ministru al apararii nationale, raspunzind intrebarii puse de Sergiu Andon: '-Puteti confirma prezenta unor mercenari straini in zilele exercitarii actiunilor teroriste ?' ; '-Nu, nu pot, nu avem date in acest sens'.

('Dupa 20 de ore', in 'Adevarul' din 18 februarie 1990)

        Dragomir Horomnea: 'Nimeni n-ar putea crede ca inculpatii de astazi n-ar folosi in sprijinul lor tocmai rezultatele pozitive ale unor astfel de investigatii convergente [despre agentii straini -n.n.]. Cu atit mai incarcata in semnificatii si nuante este deci revelatia asupra acestei activitati sustinute, ultraspecializate, exprimata in instanta: nu au fost depistati nici un fel de agenti veniti de peste hotare si nici un fel de instigatori autohtoni in rindul populatiei. Reproducem o intrebare a presedintelui completului de judecata: Dar de ce n-au fost depistati? Pentru ca n-ati fost dumneavoastra competenti?. Raspunsul a fost clar: Cred ca n-au existat nici agenti si nici instigatori'.

('Procesul de la Timisoara', in 'Adevarul' din 9 martie 1990)

        Liviu Valenas: 'In perioada imediata falimentarului Congres al 14-lea peste 2000 de turisti maghiari si 800 de sovietici intrau in Romania. Majoritatea erau agenti KGB. La Timisoara, in perioada 16-23 decembrie 1989 sint prezenti doar ziaristi de la TASS [1], care anunta presei mondiale asasinarea a 5000 de cetateni pasnici (in realitate au murit 122 de persoane [2]) () Seful contrainformatiilor, colonelul Filip Teodorescu (un nume de serviciu) se pare ca a arestat citiva agenti straini la Timisoara, carora, ulterior, le da drumul'.

('Baricada' nr. 22/1990)

        Aurel Perva, Carol Roman: 'intr-un amplu documentar publicat in ziarul francez 'Le Point', si avindu-i ca autori pe Olivir Weber si Radu Portocala, acestia semnaleaza prezenta la Timisoara a unor agenti straini, dintre care unii ar fi fost arestati de colonelul de contrainformatii Filip Teodorescu'.

('Misterele revolutiei romane', casa de editare 'Rascruci de milenii' SRL, pag. 57)

        I. Baicu: 'citeva mii de agenti infiltrati de Budapesta (si de Moscova) au impins la moarte - personal chiar cred ca i-au impuscat cu mina proprie - pe citiva zeci de romani nevinovati'.

('Procesul lui Filip Teodorescu si neorevizionismul maghiar', in ziarul 'Azi' din 30 august 1990)

Revista 'Democratia' (redactor sef: Eugen Florescu - fost consilier a lui Ceausescu), intr-un text nesemnat publicat in nr. 36/24 septembrie 1990, afirma ca cei care au tras in demonstrantii timisoreni sint 'turistii' din Ungaria 'care incep - pe fondul sonor al salvelor trase in aer - sa impuste si sa injunghie din spate manifestantii in mijlocul carora se aflau si pe care ii incitau'.

        Pentru lamurirea problemei presupusei invazii de turisti straini, ne-am adresat fostului Oficiu Judetean de Turism Timis, acum Societatea Comerciala 'Banatul' S.A. Iata raspunsul primit:

SOCIETATEA COMERCIALA 'BANATUL' SA

         T I M I S O A R A

Nr. 4802 din 4.06.1991

      Catre ASOCIATIA '17 Decembrie' TIMISOARA

   Urmare solicitarii dumneavoastra, va facem cunoscute raportarile operative pe lunile noiembrie si decembrie 1989 privind cazarea turistilor straini din hotelurile din municipiul Timisoara.

Redam mai jos situatia susmentionata:

DIRECTOR ec. Dorin Munteanu (3)

        Deasemeni, am cerut date similare de la hotelul 'Pecotim' (acum S.C. 'Ariveti' SA), care nu apartinea O.J.T.-ului. Iata raspunsul:

S.C.'ARIVETI-PECOTIM' S.A.

TIMISOARA, DOROBANTILOR 94-98

     CATRE ASOCIATIA '17 DECEMBRIE 1989'

        Urmare solicitarii dv., va facem cunoscute raportarile operative pe lunile noiembrie decembrie 1989 si 1988, privind cazarea turistilor straini din hotel 'Ariveti-Pecotim'.

Redam mai jos situatia susmentionata:

Nu am observat in timpul revolutiei numarul turistilor straini in crestere.

23.04.1993              Lechin Jova

                       DIR. EXECUTIV HOTEL ARIVETI-PECOTIM

Asadar, in total au fost cazati in hotelurile timisorene 1638 de turisti straini in decembrie 1989, fata de 2190 in noiembrie 1989. Informatiile despre un numar neobisnuit de mare de turisti straini in timpul revolutiei nu se verifica.

(statistica O.J.T.-ului a aparut in 'Renasterea Banateana' din 21 iunie 1991)

Note: 1. Informatie inexacta

      2. De fapt, 93 de morti, din care 73 inainte de 22 decembrie

      3. Dl. Dorin Munteanu va deveni ulterior deputat P.D.S.R. de Timis

Pavel Corut si 'dezvaluirile' sale

1.Un anumit gen de dezinformare

        In 'Expres Magazin' nr. 45/1991 fostul ofiter din Directia de Informatii a Armatei, Paul Cernescu (1), publica interesantul articol 'Moartea se numea dezinformare'. 'Stirile difuzate pe postul national de televiziune vorbeau insistent de teroristi ultrainstruiti si ultradotati, capabili sa tinteasca din goana autoturismului, pe intuneric etc.' ne explica dl Cernescu. Ceea ce domnia sa uita sa spuna este ca aceste dezinformari nu veneau din partea a niscaiva forte obscure, ci au fost lansate de dl. Ion Iliescu personal, in cuvintarea tinuta la TVR in 23.12.1989 (vezi 'Luptatorul Banatean' din 24.12.1989).

('Timisoara' din 4 decembrie 1991)

Nota: 1. Paul Cernescu este un pseudonim a lui Pavel Corut

2. Un masluitor al istoriei revolutiei: Pavel Corut

        Comisia pentru adevar si dreptate a asociatiei '17 Decembrie' s-a mai referit la activitatea diversionista a fostului securist Pavel Corut, alias Paul Cernescu (vezi 'Un anumit gen de dezinformare' in ziarul 'Timisoara' din 4 decembrie 1991). Recent, domnul Iosif Costinas (1) ne-a atras atentia asupra continuarii acestei activitati.

        In cartea 'Fulgerul Albastru' (Editura Miracol, Bucuresti 1993) domnul Corut sustine teoria existentei unor legaturi intre diversiunea 'teroristilor' inceputa in seara de 22 decembrie 1989 si izbucnirea revolutiei la Timisoara (16 decembrie). Neavind argumente, autorul foloseste o metoda simpla, dar eficace : minciuna.

        Referindu-se la ziua de 16 decembrie domnia sa scrie (pag. 161-162): 'Abia in seara zilei de 16 decembrie am reusit sa intram in legatura cu rezidentul de Timis. Raportul sau, sec, prindea ce este esential. Ceea ce nici un jurnalist n-a prins in faza initiala: in Timisoara incepuse razboiul psihologic () Se trasese putin, de catre fortele armate. Si nu in plin. Cazusera oameni, morti si raniti'.

        Nu ne mira faptul ca nici un jurnalist n-a remarcat cele observate de 'rezidentul' domnului Corut. Deschiderea focului impotriva revolutionarilor s-a facut incepind din 17 decembrie. In 16 decembrie nu s-a tras nici un foc, deci nici n-au cazut morti sau raniti prin impuscare.

        Din cartea domnului Corut mai aflam (pag. 162) ca la Timisoara au actionat 'trupe de comando maghiare' care 'lansasera in oras un pluton de distrugatori din care murisera citiva. Trei dintre ei fusesera identificati cu precizie. Fotografiati. Filmati'.

        Asa cum s-a dovedit la procesele legate de revolutie, toti mortii cunoscuti ai revolutiei timisorene sint cetateni romani. Cei trei membri ai comandoului maghiar 'fotografiati, filmati' exista doar in imaginatia bolnavicioasa a domnului Pavel Corut.

        Ignoranta autorului in materie de istorie a revolutiei poate fi constatata si la pagina 163: 'Pe data de 18 decembrie, situatia a fost stationara. Muncitorii din Timisoara au iesit masiv in strada. Focurile de arma au incetat'.

        Daca domnul Corut si-ar fi dat osteneala sa se documenteze inainte de a scrie, ar fi aflat ca muncitorii timisoreni au iesit masiv in strada doar in 20 decembrie. In 18 decembrie s-au inregistrat 5 morti si 15 raniti prin impuscare, iar in 19 decembrie au fost 2 morti si 5 raniti.

        Remarcam tactica domnului Corut de a presara in carte citeva lozinci antiguvernamentale si antiprezidentiale, pentru a avea credibilitate la OAPP (o anumita parte a populatiei). Aceasta nu schimba cu nimic caracterul mincinos al scrierilor dumisale.

('Romania Libera' 23 septembrie 1993)

Note: 1. Un articol pe aceeasi tema fusese publicat de domnul Iosif Costinas in ziarul 'Timisoara'. Textul de fata a preluat unele observatii din articolul domnului Costinas, cu acordul domniei sale.

      2. Textul a fost trimis initial publicatiilor 'Meridian' si 'Cuvintul', care comentasera elogios cartile lui Pavel Corut, dar acestea au refuzat sa-l publice.

        Reactia lui Pavel Corut: 'Un revolutionar din Timisoara, Marius Mioc, mi-a atras atentia asupra unei greseli de informare : pe 16 decembrie nu s-a tras si nu a murit nimeni.' (Pavel Corut - 'Cintecul nemuririi', Editura Varanha, Bucuresti 1993, pag.125)

Politicienii si revolutia din 1989

        Cine a tras in noi 16-22? Cine a tras in noi dupa 22? au fost intrebari des auzite pe la mitingurile din 1990, si care ne preocupa si astazi.

        Simtamintul ca politicienii care preluasera puterea in 22 decembrie 1989 au ceva de ascuns referitor la aceste subiecte era generat de doua realitati:

        - Prezenta in noile structuri de putere a unor persoane despre care existau informatii ca fusesera implicati in reprimarea revolutiei (de pilda, generalul Mihai Chitac, numit ministru de interne, sau generalul Victor Stanculescu, numit ministru al economiei, ulterior ministru al apararii).

        - Disparitia teroristilor, despre care initial se afirmase ca reprezinta o armata numeroasa, bine inzestrata.

        Dintre politicienii care au dat amanunte despre teroristi amintim:

        - Ion Iliescu spunea la TVR in 23 decembrie ca teroristii 'trag din orice pozitie'.

        - Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie lansa la Comitetul Central zvonul ca este minata cladirea. Ulterior domnia sa va explica ca a lansat acest zvon pentru a indeparta 'marii comunisti' care ar fi stat in camera respectiva a Comitetului Central (vezi 'Romanul' din 8-14 martie 1993).

        - Cazimir Ionescu spunea in 22 decembrie la TVR: 'O coloana blindata motorizata se indreapta spre Pitesti pentru a ocupa punctul atomic, rafinaria, rezervoarele de cianura, barajul de la Curtea de Arges! Odata cu caderea acestor puncte, orasul Pitesti poate sa dispara complet de pe harta tarii!'.

        Pe linga politicieni, intretinerea isteriei cu teroristii a fost realizata de lucratori ai TVR, precum Teodor Brates sau de militari precum Cico Dumitrescu.

        Dupa mitingul din 12 ianuarie 1990 problema 'cine au fost teroristii?' ameninta sa ajunga in centrul atentiei opiniei publice. Silviu Brucan, in 'Adevarul' din 16 ianuarie 1990 ofera insa o explicatie opiniei publice: teroristii au fost oamenii lui Iulian Vlad.

        Poporului i s-a oferit un raspuns, plauzibil pentru majoritate. Iulian Vlad era arestat, va fi chiar osindit mai tirziu, dar problema teroristilor nu figureaza printre motivele condamnarii sale.

        La presiunea manifestatiilor de strada si a Comitetului de Actiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.) guvernul accepta infiintarea unei Comisii Guvernamentale de Ancheta a evenimentelor din decembrie 1989. Comisia a functionat doar pentru orasul Timisoara, doar aici presiunea opiniei publice fiind suficient de mare pentru a determina guvernul sa cedeze. Prin infiintarea respectivei Comisii, puterea FSN-ista contracara acuzatiile de ascundere a adevarului despre revolutie, care se faceau auzite.

        Conflictele interetnice din martie 1990 de la Tirgu Mures vor abate un timp atentia opiniei publice de la problemele revolutiei. Este de remarcat ca multi dintre politicienii care s-au afirmat in urma acestui conflict, prin eforturile lor de aparare a patriei in fata primejdiei unguresti, s-au aratat ulterior si sustinatori ai amnistierii vinovatilor din decembrie 1989.

        Manifestatia din Piata Universitatii va readuce in atentie problema revolutiei. Partidele istorice, aflate in opozitie, isi declara formal sprijinul fata de revendicarile celor din Piata. Acest sprijin nu merge insa atit de departe incit sa sustina, in CPUN, o cerere de destituire a ministrului de interne (chiar daca manifestantii, informati asupra rolului jucat de acesta la Timisoara, aveau lozinca 'jos Chitac si ras in cap!') sau sa depuna interpelari, in acelasi CPUN, in legatura cu problema teroristilor ('unde-s teroristii? i-ati facut ministri!' se striga in Piata).

        Confruntarea televizata a candidatilor la presedintie Ion Iliescu, Ion Ratiu si Radu Campeanu a aratat ca, pentru candidatii opozitiei, nu exista o problema a adevarului din decembrie 1989. Ratiu si Campeanu, cei doi candidati care se presupune ca reprezentau acea parte din electorat care se plingea ca revolutia a fost furata, n-au pus nici o intrebare incomoda pe acest subiect presedintelui Ion Iliescu.

        Mai mult, in contextul discutiei despre punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (interzicerea ocuparii de functii politice a fostilor nomenclaturisti comunisti) a existat un moment in care 'echidistantul' moderator Emanuel Valeriu a pus intrebarea: generalul Vasile Milea a fost nomenclaturist, totusi e un erou al revolutiei. Nu este deci o nedreptate condamnarea in bloc a nomenclaturistilor?

        Exemplul acesta, cu generalul Milea 'nomenclaturist, dar totusi erou', cred ca a avut efect in fata milioanelor de telespectatori. Cei doi pretinsi sustinatori ai punctului 8 al Proclamatiei timisorene, domnii Ratiu si Campeanu, nu au pus la indoiala statutul de erou al generalului Milea, desi acesta a dat ordin sa se traga in demonstranti, fiindu-i mai potrivit calificativul de criminal decit cel de erou.

        Dupa alegerile din mai 1990 puterea FSN-ista, legitimata prin votul popular, renunta la aparente. Miscarea din Piata Universitatii, loc unde se puneau intrebari incomode, este desfiintata. Deasemeni este desfiintata, fara explicatii, Comisia Guvernamentala de Ancheta a evenimentelor din 1989, cit si C.A.D.A. Ciudat este ca nu s-a gasit nici un membru al Parlamentului care sa protesteze fata de desfiintarea Comisiei Guvernamentale de Ancheta. Daca din partea FSN, partidul de guvernamint responsabil de hotarirea respectiva, lucrul este explicabil, total inexplicabila este lipsa de reactie a parlamentarilor opozitiei.

        In ciuda indiferentei parlamentarilor, presa si opinia publica continua sa manifeste interes fata de problemele revolutiei. FSN este acuzat tot mai insistent ca ar fi inscenat o falsa lupta antiterorista.

        O replica la aceste acuzatii este publicata in oficiosul FSN 'Azi' din 17 iulie 1990. In articolul 'Industria scenariilor' iscalit de Tudor Balteanu, se afirma ca in 22 decembrie 1989 la Timisoara s-a deschis focul de la ora 15,45 'inainte ca FSN sa apara'. Aceasta dovedeste falsitatea teoriilor care acuza FSN de complicitate cu teroristii, explica ziarul 'Azi'. Faptul este neadevarat: in 22 decembrie la Timisoara s-a deschis focul mult mai tirziu, dupa aparitia FSN. Dar acest lucru il stiu doar timisorenii. Covirsitoarea majoritate a romanilor pot ramine convinsi de trainicia alibiului FSN, mai ales ca opozitia este mai preocupata de problemele globale ale societatii (jos comunismul, integrarea in Europa, ritmul reformei) decit de contracararea punctuala a propagandei FSN.

        Necesitatea explicarii problemei teroristilor devine totusi evidenta pentru partidul de guvernamint. In articolul 'Un front credibil' semnat de Valentin Muresan in ziarul 'Azi' din 2 august 1990 se cere, printre altele, formularea unui punct de vedere oficial al FSN despre acest subiect. 'Trebuie sa ne fie clar ca pe acest teren opozitia este in avans si cronicizarea acestei ramineri in urma poate deveni nerecuperabila' scrie Valentin Muresan.

        Silviu Brucan este cel care incearca din nou sa potoleasca opinia publica. In ziarul 'Adevarul' din 23 august 1990 el enumera unitatile militare ale securitatii conduse de Nicolae Andruta Ceausescu, colonel Ardeleanu, general Neagoe si colonel Goran, plus vreo 30 de arabi, ca fiind teroristii. Dupa scurt timp insa, afirmatiile lui Brucan vor fi dezmintite de insusi Ion Iliescu, in 'Adevarul' din 28 august 1990: 'nu m-as incumeta sa fac afirmatii cu atita siguranta despre lucruri care mai necesita numeroase clarificari'.

Fara a exista inca o initiativa oficiala in plan politic, FSN pregateste terenul pentru o viitoare amnistie. Ziarul 'Azi' din 30 august 1990 publica articolul 'Procesul lui Filip Teodorescu si neorevizionismul maghiar' de I. Baicu. Aici se afirma ca responsabilitatea crimelor savirsite in decembrie 1989 revine nu regimului Ceausescu ci 'celor citeva mii de agenti infiltrati de Budapesta (si de Moscova)'. Articolul justifica si deschiderea focului impotriva demonstrantilor: 'In fata vandalilor care au provocat pagube de milioane de lei si au palmuit obrazul armatei aflate sub juramint si sub drapel, orice militar din orice tara a lumii ar fi tras'.

        Ziarul 'Armata poporului', oficios al M.Ap.N. incepe si el o campanie de justificare a crimelor din decembrie 1989. I se alatura saptaminalul 'Romania Mare' a lui Corneliu Vadim Tudor, care, la vremea aceea, nu intrase inca in politica. Articolele lui Vadim Tudor provoaca chiar o demonstratie, cu mii de participanti, la Timisoara, impotriva falsificarii istoriei revolutiei.

        Presedintele Ion Iliescu va adopta o pozitie agnostica legata de problemele revolutiei: opinia publica trebuie sa se obisnuiasca ca aceste probleme sint sortite sa ramina o enigma, precum a ramas o enigma asasinarea lui presedintelui american Kenedy. Comparatia este totusi fortata: in cazul Kenedy avem un mort, la revolutie au fost peste 1000 de morti. Daca se poate intelege ca un asasinat sa ramina o enigma (totusi, in cazul Kenedy justitia americana a gasit un vinovat), 1000 de asasinate nu pot ramine o enigma intr-un stat in care functioneaza un minim de sistem judiciar.

        In cadrul Asociatiei '17 Decembrie' Timisoara a ranitilor si familiilor indoliate din revolutie, se infiinteaza, din februarie 1991, Comisia pentru Adevar si Dreptate, a carei scop era de a contracara falsificarea istoriei revolutiei si incercarile de legitimizare a reprimarii revolutiei. Printre primele actiuni ale acestei Comisii este cererea de destituire a ministrului apararii nationale Victor Stanculescu. Motivul acestei cereri este interviul dat de ministru in ziarul 'Romania Libera' din 18 aprilie 1991, in care acesta tagaduia faptul ca, in timpul revolutiei, armata ar fi tras in popor. Comisia pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie, considerind ca 'minciuna este incompatibila cu rangul de ministru' cere, prin ziarul 'Renasterea Banateana' din 23 aprilie 1991, sprijinul parlamentarilor de Timis pentru destituirea ministrului apararii nationale. Nici un parlamentar n-a reactionat la aceasta cerere. Parlamentarii n-au fost contactati direct, fiind posibil sa nu fi citit ziarul cu cererea Asociatiei 17 Decembrie. Victor Stanculescu isi va nuanta pozitia ulterior, acceptind la procesul Timisoara, unde a fost chemat ca martor, faptul ca armata a tras, dar 'numai in legitima aparare' (Asociatia 17 Decembrie va depune plingere penala, pentru marturie mincinoasa, impotriva lui Stanculescu, fara rezultat insa). Trebuie amintit ca tragerea la raspundere penala a ministrului Stanculescu fusese ceruta de Comisia Guvernamentala de Ancheta in 1990, pentru rolul jucat de acesta la Timisoara, in perioada 16-20 decembrie 1989. Referatele Comisiei Guvernamentale au ajuns sa fie publicate in presa, dar n-au stirnit reactii printre politicieni. Nici un partid politic nu s-a aratat deranjat de faptul ca in Guvern exista un ministru acuzat de crime.

        Campania in favoarea amnistierii celor vinovati de crimele din timpul revolutiei va primi sprijinul fatis al unor parlamentari. In revista 'Totusi iubirea' nr. 25 / 1991 este publicata o petitie in favoarea amnistiei, iscalita de 23 de parlamentari, dintre care pomenim pe: Gelu Voican, Romulus Vulpescu, Constantin Ivanovici (FSN), Ioan Gavra, Adrian Motiu (PUNR), Victor Surdu (PDAR), dar si Cezar Buda (PNL).

        Infiintarea Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989', la propunerea senatorului Sergiu Nicolaescu, a avut chiar de la inceput, dupa parerea mea, scopul sa oficializeze justificarile celor care au reprimat revolutia si sa ofere cadrul necesar unei propuneri de amnistie.

        Dupa publicarea primelor rezultate ale 'cercetarilor' senatorului Nicolaescu, Asociatia 17 Decembrie a denuntat, prin presa, falsurile cuprinse in acesta ('Renasterea Banateana' din 02.06.1992; 'Nu' din 10.06.1992; 'Expres' din 07.07.1992; radio Timisoara). Cu scopul justificarii reprimarii revolutiei, raportul senatorului Nicolaescu exagereaza pagubele materiale produse in timpul revolutiei din Timisoara (5 miliarde lei, e scris in raport), sugereaza punerea la cale din afara Timisorii a evenimentelor (peste 100 de arestati dintre revolutionarii din Timisoara ar fi venit din Tirgu Mures) si nascoceste militari ucisi in noaptea de 21/22 decembrie (respectivii fiind omoriti in 22 decembrie, dupa inceperea luptei cu 'teroristii'). Sergiu Nicolaescu isi ia precautii pentru a nu putea fi acuzat direct de minciuna: pentru valoarea pagubelor materiale e citata declaratia fostului membru C.P.Ex. Paul Niculescu Mizil, iar pentru informatia despre arestatii din Tirgu Mures e citata o declaratie a lui Ilie Ceausescu. Afirmatiile respective sint prezentate in raport lasindu-se impresia ca ar fi adevarate, desi exista dovezi clare ca sint false. Sergiu Nicolaescu, de altfel, nu va veni niciodata in Timisoara pentru a stringe marturii de la revolutionari, desi va scrie 5 carti despre revolutie.

        O alta stratagema folosita de Sergiu Nicolaescu este de a prezenta in calitate de eroi nationali persoane despre care admite de altfel ca ar fi dat ordin sa se traga in populatia rasculata, cum este cazul generalului Milea. Acesta este un prim pas pentru pregatirea propunerii de amnistiere a criminalilor din decembrie 1989 (cum sa condamnam niste eroi nationali?).

        Pe linga contestarea in presa a raportului Nicolaescu, Asociatia 17 Decembrie a incercat o contestare a acestuia pe cale parlamentara. Am luat legatura cu unicul (pe vremea aceea) senator de Timis din opozitie, Mihai Ruva (PNL), cerindu-i sa prezinte in Senat obiectiile pe care Asociatia 17 Decembrie le are fata de raportul Nicolaescu. Senatorul Ruva a fagaduit ca va face acest lucru, dar numai cind problema comisiei 'Decembrie 1989' va fi pe ordinea de zi a Senatului. I-am replicat ca acest lucru s-ar putea sa nu se intimple niciodata. Domnul senator a spus ca in acest caz nu are ce face. Staruinta mea a sfirsit prin a-l enerva pe domnul senator. De mentionat ca la vremea respectiva, Sergiu Nicolaescu abandonase FSN si se inscrisese in grupul parlamentar PNL. Pina la alegerile din septembrie 1992, problema comisiei 'Decembrie 1989' nu a ajuns pe ordinea de zi, dl Ruva neavind posibilitatea de a-si tine fagaduiala.

        Deasemeni, s-a trimis o scrisoare senatorului revolutionar Dan Iosif (FSN) cu rugamintea de a fi instiintata comisia de disciplina a Senatului despre dezinformarile din raportul Sergiu Nicolaescu. Fara rezultat.

        Dupa alegerile din septembrie 1992, Asociatia 17 Decembrie a luat legatura cu PNTCD, prin senatorul Tanase Tavala, si cu PAC, prin deputatul Vasile Popovici, cerind sa fie contestat in parlament raportul lui Sergiu Nicolaescu.

In Senat, raportul Comisiei 'Decembrie 1989' a ajuns in sfirsit pe ordinea de zi. Sergiu Nicolaescu a fost contestat cu acel prilej de catre Ion Coja (PDAR, Vatra Romaneasca), persoana cu care Comisia pentru Adevar si Dreptate a Asociatiei 17 Decembrie tinuse legatura, fara insa a-i pretinde explicit o contestare a raportului Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989'. In sprijinul lui Sergiu Nicolaescu a sarit Corneliu Coposu, presedintele PNTCD.

        La Camera Deputatilor, Vasile Popovici a avut o interventie prin care l-a acuzat pe Sergiu Nicolaescu ca ascunde adevarul despre revolutie. Din pacate, domnul Popovici nu a indicat concret care sint neadevarurile din raportul lui Sergiu Nicolaescu. Opinia publica a putut astfel ramine cu impresia ca interventia lui Vasile Popovici este pur propagandistica.

        Subiectul 'adevarul despre revolutie' a fost si o tema a campaniei electorale din 1992. Candidatul opozitiei, Emil Constantinescu, nu a izbutit sa fie convingator, piezind la scor alegerile. Dupa acele alegeri, la o emisiune radiodifuzata, i-am pus proaspatului infrint Emil Constantinescu intrebarea: de ce in rastimpul campaniei electorale nu s-a referit la Comitetul de Actiune pentru Democratizarea Armatei, desfiintat abuziv cu sprijinul adversarului sau electoral. Raspunsul domnului Emil Constantinescu a fost: a discutat cu ministrul apararii Nicolae Spiroiu, si s-a convins ca acesta este un adept al reformei in armata si al integrarii noastre in NATO. Raspunsul nu avea legatura cu intrebarea, dar aceasta este o caracteristica des intilnita la raspunsurile pe care politicienii le dau la intrebarile cetatenilor. Daca domnul Constantinescu ar fi fost intrebat despre programul Conventiei Democratice in problema cresterii iepurilor de casa, probabil tot despre integrarea in NATO ar fi raspuns.

        Existind o Comisie a Senatului care se ocupa de 'aflarea adevarului despre revolutie', influentarea activitatii acestei Comisii a devenit problema prioritara pentru Asociatia 17 Decembrie, in relatiile acesteia cu politicienii. In martie 1993 a fost trimisa acestei Comisii o adresa prin care Asociatia 17 Decembrie cerea respingerea, de catre Comisia Senatoriala 'Decembrie 1989', a teoriei legitimitatii reprimarii revolutiei (teorie raspindita prin unele ziare, inclusiv oficiosul M.Ap.N.), cit si dezmintirea afirmatiilor false din rapoartele precedente ale lui Sergiu Nicolaescu. Se amintea in finalul adresei ca lipsa unui raspuns satisfacator face 'indoielnica' colaborarea viitoare dintre Asociatia 17 Decembrie si Comisia Senatoriala 'Decembrie 1989'. Cum Comisia Senatoriala 'Decembrie 1989' nu a avut nici o reactie, in 19 noiembrie 1993 Asociatia 17 Decembrie revine cu un comunicat in care 'atrage atentia' ca refuzul Comisiei Senatoriale de a raspunde pozitiv cererilor asociatiei va duce la refuzul membrilor asociatiei de a depune marturii in fata Comisiei Senatoriale. In 9 decembrie 1993 apare in ziarul 'Timisoara' explicarea motivelor care vor face membrii Asociatiei 17 Decembrie sa refuze depunerea de marturii pentru Comisia Senatoriala, iar pina in 18 decembrie 1993 alte 3 asociatii revolutionare timisorene adera la punctul de vedere al Asociatiei 17 Decembrie.

        Un singur politician a reactionat la boicotul declarat de asociatiile de revolutionari din Timisoara: este vorba de Laszlo Tokes care a refuzat si el sa se prezinte in fata Comisiei Senatoriale. De remarcat ca multe mijloace de informare in masa care au neglijat boicotarea Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989' de catre revolutionarii timisoreni, au comentat cu accente negative boicotarea Comisiei de catre Laszlo Tokes. Trebuie precizat ca Laszlo Tokes nu a refuzat de capul lui sa depuna marturie la Comisia Senatoriala. El nu a facut decit sa adere la un boicot initiat de Asociatia 17 Decembrie.

        La conducerea Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989' ajunsese secretarul general al PNTCD Valentin Gabrielescu. SI acesta a ignorat cererile asociatiilor de revolutionari timisorene. Abia la sfirsitul lui martie 1994 trei dintre membri comisiei s-au deplasat la Timisoara (inclusiv Valentin Gabrielescu). De remarcat ca cei doi membri ai Comisiei care si-au creat in opinia publica imaginea de specialisti ai istoriei revolutiei, publicind carti cu 'senzationale dezvaluiri' despre acest subiect, anume Sergiu Nicolaescu (PDSR) si Serban Sandulescu (PNTCD), n-au binevoit sa se deplaseze la Timisoara. In opinia lor, ca si a majoritatii membrilor Comisiei 'Decembrie 1989', revolutionarii timisoreni sint martori de categoria a doua, care nu merita atita atentie precum fostii nomenclaturisti comunisti (audiati de plenul Comisiei).

        Conform hotaririi anterioare, conducerea Asociatiei 17 Decembrie a refuzat depunerea de marturii in fata Comisiei, dar a avut loc un dialog cu presedintele acesteia, in care s-au reamintit, fara succes, revendicarile precedente ale Asociatiei.

        Relevant pentru modul de lucru al Comisiei Senatoriale este lista martorilor audiati de aceasta, prezentata in cartea senatorului Serban Sandulescu 'Decembrie 89 - Lovitura de stat a confiscat revolutia romana'. In aceasta lista, cu 202 pozitii, apar 13 pozitii de martori care au legatura cu evenimentele din Timisoara. Dintre acestea, 12 pozitii se refera la persoane care au avut sarcina sa reprime revolutia, si numai una, intitulata 'audiati judetul Timis' se refera la revolutionari timisoreni. De remarcat anonimatul in care sint invaluiti revolutionarii timisoreni audiati, o exceptie pentru lista domnului Sandulescu, unde in covirsitoarea majoritate a cazurilor martorii sint prezentati cu nume, prenume, ocupatie inainte de 1989 si rolul jucat in revolutie. Se poate explica asta fie prin lipsa de importanta a marturiilor revolutionarilor timisoreni audiati, care, spre deosebire de covirsitoarea majoritate a martorilor Comisiei Senatoriale, nu merita pomeniti cu nume si prenume, fie prin boicotul la care Comisia a fost supusa de revolutionari. Atentionarea pe care Asociatia 17 Decembrie o facea in comunicatul din 19 noiembrie 1993, cum ca, prin Comisia Senatoriala, se incearca scrierea istoriei revolutiei 'pe baza marturiilor persoanelor care s-au aflat de partea ceausista a baricadei', pare indreptatita.

        Un alt eveniment petrecut in martie 1994 a aratat indepartarea de idealurile revolutiei a politicienilor romani: moartea generalului Stefan Guse, unul din principalii calai ai Timisoarei. Atit in Senat, cit si in Camera Deputatilor, acest eveniment a determinat tinerea unui moment de reculegere, de parca generalul Guse ar fi fost un erou national. Propunerea de a se tine un moment de reculegere a venit, in Senat, de la Sergiu Nicolaescu (PDSR), iar in Camera Deputatilor, de la Anghel Stanciu (PRM). Este uluitor consensul de care s-a bucurat aceasta propunere din partea parlamentarilor tuturor partidelor. In Camera Deputatilor, conform Monitorului Oficial, a existat totusi un deputat (nenominalizat) care a parasit sala in respectivul moment.

        Printre politicienii care au facut declaratii elogioase despre Stefan Guse se numara si presedintele Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989', Valentin Gabrielescu (vezi 'Timisoara' din 5 aprilie 1994).

        Asociatia 17 Decembrie a incercat sa faca cunoscut in parlament faptul ca, din punctul de vedere al Asociatiei, generalul Guse n-a fost un erou ci un criminal. Am luat legatura cu senatorul Tanase Tavala (PNTCD) si cu deputatul Teodor Vintilescu (PNLCD) cu rugamintea de a prezenta in parlament un comunicat al asociatiei in care se protesta fata de cultul personalitatii generalului Guse. Fara rezultat. De precizat ca, urmare a refuzului de a prezenta in parlament punctul de vedere al Asociatiei 17 Decembrie, senatorul Tanase Tavala a primit titlul de 'persona non-grata' a Asociatiei 17 Decembrie.

        Activitatea Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989' s-a sfirsit in decembrie 1994, prin audierea presedintelui Ion Iliescu. Audierea, desfasurata sub conducerea secretarului general al PNTCD Valentin Gabrielescu, a fost un triumf pentru Ion Iliescu, care s-a si grabit sa publice stenograma acesteia in cartea 'Revolutia traita'. Intrebarile incomode, dar lamuritoare, pe care opinia publica se astepta sa fie puse presedintelui Iliescu, au lipsit. In schimb n-a lipsit propunerea initiatorului Comisiei, senatorul Sergiu Nicolaescu, de a se da o amnistie pentru faptele criminale din decembrie 1989, fiindca 'numai asa vom putea afla adevarul'. Televiziunea a prezentat respectiva propunere ca o concluzie a activitatii Comisiei, desi aceasta era doar o propunere a unuia dintre membri.

        Asociatia 17 Decembrie a incercat deasemeni sa determine destituirea unor demnitari care falsificau istoria revolutiei. Pe linga cazul deja amintit al ministrului Victor Stanculescu (care va fi indepartat doar in urma actiunii din septembrie 1991 a minerilor condusi de Miron Cozma), s-a cerut destituirea ministrului apararii nationale Niculae Spiroiu (conferinta de presa in decembrie 1992), sefului SRI Virgil Magureanu (conferinta de presa august 1994), ministrului de interne Constantin Dudu Ionescu (autorul acestor rinduri a cerut-o prin presa inca din noiembrie 1997, dar hotarire a Asociatiei 17 Decembrie in acest sens s-a luat doar la adunarea generala din 27 februarie 1999). Impotriva lui Constantin Dudu Ionescu s-a pronuntat si Asociatia 'Memorialul Revolutiei', in februarie 1998.

        De fiecare data cind s-a cerut destituirea vreunui demnitar s-au precizat, concret, motivele cererii (citat din declaratii facute de acesta sau, in cazul lui Magureanu, din raportul SRI).

        Se poate constata esecul complet de a determina vreo inlocuire a vreunui demnitar pe baza faptului ca acesta spune neadevaruri despre revolutie sau incearca musamalizarea crimelor de atunci.

        O mentiune speciala merita cazul lui Virgil Magureanu, fostul director SRI. Cererea din 1994 de destituire a acestuia nu a fost sprijinita de nici un parlamentar. Totusi, acesta era des criticat in presa favorabila CDR, iar motivul lipsei unei cereri de destituire a acestuia din partea vreunui parlamentar CDR era considerat inutilitatea unui asemenea demers in conditiile in care 'neo-cripto-comunistii' au majoritatea parlamentara. Dupa venirea la putere a CDR (1996), presa favorabila acestei formatiuni politice si-a schimbat atitudinea, Virgil Magureanu fiind laudat pentru atitudinea sa 'reformista'. In decembrie 1996, la simpozionul despre revolutie organizat de Fundatia Academia Civica, am 'blestemat' pe sustinatorii lui Magureanu. Ulterior, prin revista '22', in ianuarie-februarie 1997 a inceput o discutie pro si contra Magureanu. In aprilie 1997 Virgil Magureanu a demisionat. A demisiona nu e acelasi lucru cu a fi destituit. Nu e exclus insa ca articolele de presa anti-Magureanu care au urmat simpozionului organizat de Fundatia Academia Civica sa fi avut o contributie la acea demisie, ceea ce ar dovedi ca asemenea simpozioane nu sint complet ineficiente.

        Dupa 1996 s-a putut observa redeschiderea de catre Parchetul Militar, a unor dosare ale revolutiei. Condamnarea (inca provizorie) a generalilor Victor Stanculescu si Mihai Chitac, a determinat energice luari de pozitie in favoarea decretarii unei amnistii din partea unor sefi de partide precum Ion Iliescu (PDSR) sau Petre Roman (PD), cit si din partea unor membri ai guvernului, precum Victor Babiuc (PD) sau Constantin Dudu Ionescu (PNTCD). Au existat si politicieni care au declarat inoportune cererile de amnistie, precum Remus Opris (PNTCD). Tinind seama ca dintre membri guvernului au existat persoane care au criticat hotarirea justitiei, dar nimeni care sa declare limpede in favoarea acesteia, putem aprecia hotarirea de condamnare a generalilor Stanculescu si Chitac drept un act antiguvernamental. Din fericire, exista in Romania o separatie a puterilor in stat.

        In concluzie, clasa politica nu considera tragerea la raspundere a criminalilor din decembrie 1989 o prioritate. Exemplul care s-ar crea, prin pedepsirea unor persoane care au avut functii importante, nu incinta pe politicieni, de aici si insistentele cereri de 'reconciliere nationala'.

        Independent de vointa politicienilor, pedepsirea crimelor din decembrie 1989 ramine o problema a instaurarii unui adevarat stat de drept in Romania. Daca se accepta musamalizarea a 1000 de crime din decembrie 1989, sa nu ne miram daca, in viitor, tot in numele 'reconcilierii nationale', vor fi musamalizate citeva mii de miliarde furate de la Bancorex, de pilda.

Bibliografie selectiva:

Ziare:

'Azi' (17 iulie 1990, 2 august 1990, 30 august 1990)

'Adevarul' (16 ianuarie 1990, 23 august 1990, 28 august 1990)

'Renasterea Banateana' (23 aprilie 1991, 2 iunie 1992, 18 decembrie 1993, 21 aprilie 1994)

'Timisoara' (23 martie 1993, 23 noiembrie 1993, 9 decembrie 1993, 5 aprilie 1994, 9 februarie 1998)

'22' (21 ianuarie 1997, 28 ianuarie 1997, 11 februarie 1997, 18 noiembrie 1997)

'Romanul' 8-14 martie 1993

'Ora' 25 februarie 1993

Rapoartele Comisiei Senatoriale 'Decembrie 1989' scrise de Sergiu Nicolaescu in 'Adevarul' din 25 mai 1992 si 'Strict Secret' din 17 martie 1992

Carti:

'Revolutia Romana in direct', volum editat de Televiziunea Romana in 1990, sub coordonarea lui Mihai Tatulici

Serban Sandulescu - 'Decembrie 1989 - Lovitura de stat a confiscat revolutia romana', Editura Omega Press

Marius Mioc - 'Revolutia din Timisoara si falsificatorii istoriei', Editura Sedona, Timisoara 1999