Viata cultural-artistica - Dacia

Viata cultural-artistica - Dacia

Pe teritoriul Daciei, se cunosc circa 3000 de inscriptii latine, provenind din circa 200 de localitati. Cele mai multe au iesit la lumina in orase si in asezarile mai importante ale provinciei; in schimb, in regiunile predominant rurale, indeosebi in cele mai departate de centrele urbane (in zona de dealuri a Olteniei, in vestul Munteniei, in estul si sud-estul Transilvaniei), monumentele scrise sunt mai rare. Dimpotriva, destul de raspandit este scrisul in castrele romane; in afara de inscriptiile oficiale, intalnim deseori inscriptii executate pe caramizi (inainte de ardere) sau exercitii de scriere.

Scrierea greaca este mai putin folosita; se cunosc astfel 11 inscriptii grecesti de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, 6 din zona Alburnus Maior, 11 de la Apulum, 3 de la Romula, cate 1 de la la Potaissa, Porolissum, Ilisua si Sucidava (aceasta din urma adusa probabil de la sud de Dunare, in antichitatea tarzie); fireste nu am luat in consideratie cele cateva zeci de stampile pe material ceramic de import (indeosebi amfore). Numarul mic de inscriptii grecesti nu reflecta insa cunostintele de limba greaca, deoarece proportia numelor grecesti in onomastica Daciei romane este mult mai ridicata (343 nume, reprezentand circa 13 % din total).

De asemenea, la Tibiscum, cateva inscriptii funerare ale unor arcasi palmireni sunt insotite de un scurt text palmirenian; pana acum, asemenea inscriptii nu au aparut si la Porolissum, unde se stie ca a stationat alt numerus de arcasi palmireni. O inscriptie siro-semita, pe o baza de statueta, a aparut si la Romula.

In general, monumentele epigrafice care au ajuns pana la noi sunt cele lapidare; in functie de existenta materialului de scris dur (calcar, marmura, gresie) ne apare si frecventa descoperirilor. Astfel, in zonele de campie ale Olteniei, unde piatra (buna pentru scris) trebuia adusa din alte parti (de peste Dunare ori de mai departe), monumentele epigrafice sunt mai rare; multe au pierit probabil in cuptoarele de var ori refolosite ca materiale de constructie (in antichitatea tarzie ori in cursul evului mediu: la lucrari de fortificatii, biserici etc.). Inscriptiile pe piatra sunt de obicei oficiale (dedicatii catre imparati si notabili ai provinciei, privitoare la lucrari de constructii), onorifice, votive (religioase) sau funerare, fiind gravate de pietrari (lapicidae, lapidarii) la cererea beneficiarilor. Un material accesibil pentru scris era caramida cruda, inainte de ardere; oameni de rand, scolari, militari fac exercitii de scriere: la Sarmizegetusa, un necunoscut invata sa scrie alfabetul; altul, la Porolissum, isi exprima bucuria ca a invatat sa scrie: oc(c)asionem nan(c)tus sum scrib(endi); altii inregistreaza unele evenimente sau se semneaza pe caramizi. O serie de grafiti (nume, cuvinte ori litere izolate) apar pe vase sau fragmente ceramice. Cei mai dornici sa invete sa scrie sunt militarii trupelor auxiliare din castelele de pe limes. Prin urmare, lipsa pietrei nu reprezinta o explicatie satisfacatoare pentru raritatea inscriptiilor in zonele mai departate de orase; in acele zone traia probabil masiv populatia dacica, indeplinind activitati predominant rurale, neavand prin urmare preocupari curente de scriere. Dar simpla prezenta (sau, dimpotriva, lipsa) inscriptiilor nu constituie un element semnificativ pentru aprecierea intensitatii romanizarii in Dacia, inclusiv in zonele rurale.

S-a remarcat adeseori caracterul bun al latinei scrise in Dacia; se observa putine abateri de la limba literara (lexic, gramatica), cu mult mai putine decat, spre exemplu, in Moesia Inferioara (Dobrogea) (unde inscriptiile, indeosebi cele din mediul rural, ne ofera insa interesante date privitoare la evolutia latinei provinciale). Explicatia se datoreaza probabil faptului ca majoritatea inscriptiilor din Dacia provin din mediul orasenesc si din zonele apropiate sau din castre; totodata, ele reflecta in mare masura cunostintele de latina si maiestria mesterilor lapicizi (care folosesc numeroase formule stereotipe).

In legatura cu stiinta de carte este si problema daca au existat in Dacia scoli publice (ludi litterarii). In aceasta privinta, inscriptiile nu ne ofera nici o informatie. In schimb, cateva monumente sculpturale (funerare) sunt totusi destul de sugestive: astfel, pe un fragment de perete de aedicula de la Germisara este reprezentat un copil tinand intr-o mana doua condeie (stili), iar in cealalta un saculet (crumena) pentru rechizite; o reprezentare asemanatoare apare pe peretele unei alte aedicula de la Micia, iar pe un medalion funerar din aceeasi localitate este reprezentat alt copil, tinand intr-o mana un stilus, in cealalta un mic ghizdan din care ies alti doi stili. De retinut iarasi descoperirea a numeroase condeie de scris (din bronz sau os) in cursul sapaturilor; cu acestea se scria pe tablite de lemn acoperite cu un strat subtire de ceara (tabellae ceratae); se foloseau probabil si caramizile, cum se intampla la Romula, unde un copil scrie inceputul unui hexametru in limba greaca: toû Trw[i]/koû po/lmou / kat Omh[ron.. Se mai scria desigur, in cancelaria provinciala sau in diferite alte birouri, pe papirus si pergament; pe un perete de edicula de la Zam-Sancrai (jud. Cluj), un barbat tine intr-o mana un sul, probabil materialul de scris, iar la soldul drept un obiect considerat a fi o calimara cu pene de scris (theca calamaris).

In scoli sau cu pedagogi privati (sclavi sau oameni liberi), copiii isi insuseau unele elemente de literatura si filosofie. In afara de exemplul citat de la Romula, se mai poate cita si inceputul unui epitaf funerar de la Sarmizegetusa, continand cuvintele hic pietatis honos, amintind un vers din epopeea lui Vergilius (Aeneis I 253). Homer si Vergilius erau se pare la mare cinste in cultura oricarui cetatean roman de vaza; sugestive sunt in acest sens si cele doua mozaicuri de la Sarmizegetusa cu subiecte inspirate din razboiul troian.

Interesanta este in privinta nivelului cultural relevarea unor incercari poetice. Astfel, la Germisara, o inscriptie contine o dedicatie catre o nimfa, regina apelor, podoaba padurii (regina undarum Nympha decus nemoru[m]); note de originalitate mai prezinta inscriptiile (epigramele) funerare versificate de la Romula (monumentalul sarcofag al lui Aelius Iulius Iulianus, fost magistrat al coloniei Romula) si Tibiscum (pentru veteranul P. Aelius Ulpius). Alte epitafuri sunt redactate dupa modele versificate, care circula in intreg Imperiul.

Arhitectura si urbanism. Prima realizare arhitectonica, cronologic vorbind, care inaugureaza civilizatia romana in Dacia, este podul de peste Dunare, opera celebrului arhitect Apollodor din Damasc; chiar dupa dezafectare, el a produs o puternica impresie asupra oamenilor, din antichitate pana in epoca moderna.

Arhitectura civila in Dacia se impleteste strans cu urbanismul. Regulile pentru intemeierea unui oras sunt expuse de arhitectul roman Vitruvius (De architectura I 9-12) si se regasesc in planul primului oras intemeiat in Dacia: Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa; cercetarile arheologice, chiar daca au scos la lumina doar o mica parte din orasul roman, au pus in evidenta planul regulat (geometric): cu cele doua artere principale, kardo (nord-sud) si decumanus (est-vest), corespunzand directiei drumului mare imperial al provinciei; paralel cu acestea s-a organizat reteaua stradala si s-au construit principalele edificii publice (in primul rand, forul). Colonia a fost inconjurat cu zid de piatra (blocuri legate cu mortar), inchizand o suprafata de 540 600 m (= 32,4 ha); cresterea populatiei urbane a facut insa ca orasul sa se reverse si dincolo de ziduri. Descoperirile arheologice au pus in evidenta un plan regulat si la Napoca; si aceasta a fost inconjurata cu ziduri din blocuri de piatra (650 500 m; 32,5 ha). Dintr-o inscriptie aflam ca Romula a fost inconjurata cu ziduri pe timpul lui Filip Arabul; observatiile arheologice au aratat ca aceasta incinta avea un aspect de hexagon neregulat, inchizand o suprafata de 64 ha. Atat cercetarile arheologice, cat si inscriptiile ne ofera date interesante privitoare la constructiile publice din orasele Daciei (templum, aedes, balneum, schola, familiaricum), parti componente sau anexe ale unor edificii (accubitum, aetoma, apparatorium, arcus, crypta, exedra, porticus), locuri publice si amenajari in locuri publice (area, campus, fons, horologium, statera publica). In peisajul urban, un loc important ocupa amfiteatrele: la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cunoscut pe cale arheologica (axele masoara 88 69 m; arena 47 61 m); la Porolissum, cunoscut pe cale epigrafica (fiind ruinat de vechime, vetustate dilapsum, a fost refacut in 157 de procuratorul provinciei: denuo fecit) si scos la lumina prin sapaturi (axul lung al arenei masoara 60 m); o scena de pe Columna lui Traian (C) prezinta alt amfiteatru la Drobeta; un altul a fost identificat, pe baza fotografiilor aeriene, la Stolniceni (Buridava); in sfarsit, cercetarile arheologice au pus in evidenta un asemenea edificiu, de mai mici proportii, si la Micia (arena: 31,60 29,50 m).

Un loc important detine in vecinatatea oraselor arhitectura militara cu numeroasele castra si castella, burgi, turres si nelipsitele bai (thermae, balnea).

Arta provinciala in Dacia.Principalul domeniu de cercetare priveste arta sculpturala.

Atentia ne este atrasa mai intai de statuaria mare. Cele mai impunatoare erau statuile imperiale, de piatra sau bronz, care impodobeau forurile oraselor si principia castrelor: se pot cita capul statuii atribuita imparatului Traianus Decius de la Ulpia Traiana, fragmentele de statuie ecvestra a imparatului Caracalla de la Porolissum, fragmentele de statuie imperiala din castrul de la Racari etc.; toate erau aduse din afara si rareori ramaneau pe locurile lor dupa moartea (adesea violenta) a principelui; atunci capul celui cazut era inlocuit cu cel al imparatului abia urcat pe tron. In schimb, o serie de statui de piatra reflecta mai exact nivelul atins de mesterii lapicizi provinciali, unii adevarati artisti - precum realizatorul anonim al statuii unui general roman (probabil legat provincial) ori Claudius Saturninus, realizatorul statuii unei matroane romane de la Ulpia Traiana. De mentionat aici un numar important de statui funerare feminine descoperite la Potaissa (matroana cu copil), Sarmizegetusa, Apulum, Drobeta, Romula.

Un loc important detine sculptura ornamentala, ca un auxiliar permanent al arhitecturii, fie ea publica ori privata.

Un domeniu larg de manifestare a artei provinciale este oferit de reprezentarile religioase, in general de caracter votiv: statui si statuete reprezentand divinitatile greco-romane ori orientale si basoreliefuri ilustrand mitul unor divinitati (vezi in aceasta privinta si capitolul privitor la viata religioasa a Daciei romane); dar unele piese pot sa fie aduse si din alte provincii, indeosebi din cele vecine dunarene, daca nu chiar de mai departe, in bagajele soldatilor.

Mult mai sugestive pentru arta provinciala sunt insa monumentele funerare. In afara de statuile funerare, la care ne-am referit mai sus si care impodobeau unele monumente (morminte) mai somptuoase, retinem ca tipuri: pereti de edicule, stele (acestea inscriu adesea, intr-un registru separat, numele defunctilor), coronamente de monumente funerare, medalioane (lucrate separat, pentru a fi incastrate in peretele unei constructii funerare, ori asociate cu un coronament), altare si baze de monumente funerare (pe care sunt gravate inscriptii). Asemenea monumente sunt extrem de interesante prin repertoriul figurativ: divinitati sau reprezentari mitologice (Attis, Ammon, Hercules, Eroul cavaler, medusa etc.), figuri ale defunctilor (portrete sau scena banchetului funerar), scene din viata cotidiana (scena de vanatoare, pe un relief funerar de la Napoca (?); personaj intr-o trasura cu doi cai, pe o lespede de la Gherla; dar cel mai interesant este un perete de edicula de la Seica Mica, jud. Sibiu, cuprinzand trei registre: in cel superior, un calaret doborand dusmanul; in cel mijlociu, personajul la arat; in cel inferior, scena de sacrificiu, la care asista o femeie, probabil sotia defunctului). Unele din aceste reprezentari se inscriu intr-o simbolistica larg cunoscuta, care a circulat prin albume de modele pe arii geografice intinse. Analogiile cautate cu grija de istoricii artei provinciale conduc spre nordul Italiei, Noricum si Pannonia. O mentiune merita in acest context si sarcofagele, unele extrem de frumos decorate, precum cel al lui Aelius Iulius Iulianus de la Romula (pe care sotia defunctului a pus sa fie sapat un epitaf in versuri) sau cunoscutul sarcofag Ghica, bogat decorat (Erotes, Victorii, togati); in Dacia Superioara, sarcofagele de piatra sunt mai rare, niciunul neatingand monumentalitatea celor de la Romula (care provin probabil din centre grecesti, ajunse deci in Dacia sudica pe calea apei; transportul lor peste munti ar fi fost prea greu si costisitor).

Un loc important detine sculptura ornamentala, ca un auxiliar permanent al arhitecturii, fie ea publica ori privata.

Unele edificii erau impodobite cu picturi, cum lasa sa se inteleaga doua inscriptii de la Sarmizegetusa: astfel, un necunoscut a impodobit un edificiu - probabil aedes Augustalium - cu stucatura si picturi, cu scari, statuete si draperii si a dat in dar colegiului candelabre de bronz: aed[em] ope[re tect]orio et picturis item sc[alis sigi]llis et linteis exornavit it[em can]delabra aerea duo colleg[io dedit dedi]c[avit]; din cealalta inscriptie aflam cum un augustal al coloniei, patron al primei decurii (probabil din colegiul fabrilor), a impodobit cu pictura porticul edificiului (picturam porticus). Un pictor este atestat epigrafic la Apulum. Cercetarile arheologice dau uneori la iveala fragmente de tencuiala cu zugraveala in culori (in special rosu pompeian).

Romanii au excelat de asemenea prin impodobirea caselor cu mozaicuri (opera musiva). Cele mai remarcabile descoperiri s-au facut in 1823 la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, intr-un edificiu din afara incintei fortificate a orasului, infatisand unul judecata lui Paris, celalalt implorarea lui Achile de catre Priam (acesta insotit de o inscriptie greaca). Tot la Sarmizegetusa s-a mai descoperit in 1832 alt mozaic, reprezentand pe Venus cu amorasi. Alte mozaicuri au aparut la Apulum (motive geometrice si florale), dar au fost semnalate si in alte parti (Napoca, Porolissum, Ilisua).

Un domeniu interesant, apartinand artelor minore, este gliptica. In Dacia se cunosc doua centre mai importante pentru producerea pietrelor gravate: Romula si Porolissum; subiectele predilecte ale gravorilor sunt cele religioase. Unele piese sunt adevarate opere de arta, precum cameea de la Romula reprezentand o imparateasa din epoca Severilor, sau cea de la Porolissum cu reprezentarea chipului zeitei Atena Pallas.

In incheiere, se poate retine concluzia lui M. Macrea din binecunoscuta sa sinteza, ca definitorie pentru trasaturile principale ale artei romane din Dacia:

Progresele tehnice si in general conditiile vietii economice si sociale introduse de romani au determinat si o mare dezvoltare, in forme noi, deosebite de cele din epoca dacica, a diferitelor ramuri ale artei. Arta provinciala romana din Dacia se alcatuieste si se dezvolta in legatura cu nevoile vietii. Ea nu este o arta de factura superioara si de mare valoare, ci mai degraba o arta modesta, creata mai adeseori de simpli mesteri decat de adevarati artisti. Executand lucrari comandate de autoritati provinciale sau municipale, dar mai adeseori de particulari, cu posibilitati financiare limitate, ei incearca sa aplice canoanele consacrate sau modelele cunoscute.