John Wycliffe      

John Wycliffe, care a trait in timpul domniei regelui Edward III, in 1372, a fost profesor la Universitatea din Oxford. Intr-o vreme in care doar putini oameni s-au bucurat de educatie, Wycliffe a fost cunoscut pentru eruditia sa in filozofie si religie.      

In aceasta perioada crestinismul era intr-o situatie trista. Desi toata lumea cunostea numele lui Hristos, putini ii intelegeau invatatura. Credinta, mangaierea, folosul Legii, lucrarile lui Hristos, slabiciunea omeneasca, Duhul Sfant, puterea pacatului, lucrarile harului, mantuirea prin credinta si libertatea crestinului nu au fost pomenite niciodata in Biserica. In schimb, Biserica era preocupata doar de ceremoniile vizibile si traditiile omenesti. Oamenii isi petreceau toata viata ingramadind ceremonie dupa ceremonie in dorinta de a capata mantuirea, fara sa stie ca o puteau primi doar cerand-o. Oamenii simpli, needucati, care nu cunosteau Scriptura, se multumeau sa cunoasca ce le spuneau pastorii, iar acestia erau preocupati sa ii invete doar lucrurile venite de la Roma, majoritatea invataturilor fiind date spre folosul propriului lor ordin si nu pentru slava lui Hristos.      

Vazand ca Evanghelia lui Hristos este pangarita de greseli si inventii ale acestor episcopi si calugari, s-a hotarat sa faca tot ce-i sta in putere ca sa schimbe situatia si sa-i invete pe oameni adevarul. S-a luptat mult ca sa declare in mod public faptul ca intentia sa era doar sa scape Biserica de idolatrie, mai ales in ceea ce priveste sacramentele si impartasania.      

Acest lucru a infuriat desigur pe calugari, ale caror ordine au devenit avute in urma castigurilor intrate din oficierea ceremoniilor si plata serviciilor lor. In curand preotii si episcopii s-au alaturat nemultumitilor, urmati de arhiepiscopul Simon Sudbury, care a intrerupt salarizarea lui Wycliffe si i-a poruncit sa nu mai predice impotriva Bisericii. Cand nici macar acest lucru nu s-a dovedit eficient, arhiepiscopul a apelat la Papa. Insa Wycliffe a continuat sa-si expuna gandurile in predicile adresate poporului; regele Edward purta simpatie fata de predicile sale dar s-a putut bucura si de sprijinul unor nobili ca John de Gaunt, Ducele de Lancaster, fiul regelui si Lordul Henry Percy.      

Invataturile lui Wycliffe pot fi cuprinse in urmatoarele puncte, preluate din predicile sale:      

- Sfanta euharistie, dupa rugaciunea de consacrare, nu este chiar trupul lui Hristos;      

- Biserica Romei nu este mai importanta decat orice alta Biserica, si lui Petru nu i-a fost data mai multa putere de catre Hristos decat altor apostoli;      

- Papa nu are mai multa putere decat orice alt preot;       

- Evanghelia este suficienta fiecarui om, fara alte reguli adaugate de oameni si fara adaugiri la Evanghelie;      

- Nici Papa si nici o alta fata bisericeasca nu are puterea sau dreptul de a pedepsi pe pacatosi.      

In 1377 i s-a ordonat lui Wycliffe sa apara in fata episcopilor sai si sa raspunda acuzatiilor aduse de acestia, din moment ce el a continuat sa predice despre aceste lucruri desi i se interzisese. Wycliffe s-a infatisat inaintea lor in ziua de joi, 19 februarie 1377, insotit de patru calugari invatati, Ducele de Lancaster si Lordul Henry Percy, care era Lord Maresalul Angliei.      

Catedrala Sf. Pavel a fost inconjurata de o mare multime care s-a adunat ca sa ajunga la Capela "Doamnei Noastre", unde autoritatile bisericesti erau in asteptare. Dupa cateva minute, Ducele de Lancaster si lordul Percy s-au implicat intr-o discutie fierbinte cu episcopul, cu privire la Wycliffe, daca el ar trebui sa stea in picioare sau sa sada in timpul audierilor. In curand cearta a lasat loc amenintarilor, toti cei prezenti s-au alaturat grupurilor antagoniste si conciliul a trebuit sa fie dizolvat inca inainte de ora 9. Wycliffe a scapat astfel de pedeapsa pentru cazurile sale. In curand a murit regele Edward III si tronul a fost ocupat de nepotul sau, Richard al II-lea. Ducele de Lancaster si Lordul Percy au renuntat la slujbele lor guvernamentale si s-au retras din viata publica, dar Wycliffe inca se putea bucura de sprijinul multor nobili. In 1377 Papa Grigorie a trimis un mesaj la Universitatea din Oxford, in care o mustra pentru ca a lasat ca invataturile lui Wycliffe sa prinda radacina si cerea ca Wycliffe sa fie redus la tacere. Acest lucru l-a incurajat pe arhiepiscopul de Canterbury si pe alti episcopi, care s-au hotarat sa se intalneasca si sa cada de acord asupra modului in care va fi pedepsit Wycliffe.      

In ziua in care acesta urma sa fie audiat, un barbat pe nume Lewis Clifford, care era un membru al Curtii, fara insa a avea prea multa putere, s-a dus la episcopi si i-a avertizat foarte serios sa nu il condamne sub nici o forma pe Wycliffe. Episcopii au fost atat de uluiti de aceasta cerere incat nu au luat nici o atitudine impotriva lui Wycliffe in acea zi.      

"Secta" lui a inceput sa creasca in ciuda opozitiei Bisericii. Unele persoane autoritare de le Oxford au incercat sa il faca sa taca, altii l-au sprijinit cat au putut, iar Biserica l-a declarat eretic si i-a amenintat pe partizanii lui cu excomunicarea. O perioada de timp Wycliffe ori a stat exilat, ori a stat ascuns, dar s-a intors in parohia sa inainte de a muri in 1384.      

In 1415 Sinodul de la Constanz l-a declarat eretic notoriu pe Wycliffe, care a murit in erezia sa si s-a dispus mutarea oaselor sale din pamantul sfintit. In 1425 ramasitele sale au fost deshumate, oasele i-au fost arse si aruncate in rau. Cuvantul lui Dumnezeu si adevarul invataturii lui John Wycliffe nu vor fi nimicite niciodata. Desi regele Richard s-a lasat influentat de Papa Urban si Papa Bonifaciu IX si a publicat cateva decrete impotriva doctrinelor protestante, nu exista nici o marturie ca cineva sa fi fost condamnat la moarte pentru doctrine in timpul domniei sale.