PRIETENII PERICULOASE. RAZBOIUL GALLO-COLOMBO, IMPARATUL GAMBINO, MOARTEA "DON"-ULUI, DREPTURILE DE SUCCESIUNE, SFARSITUL LUI GIANCANA (1970-1976)

Prietenii periculoase. Razboiul Gallo-Colombo, imparatul Gambino, moartea "Don"-ului, drepturile de succesiune, sfarsitul lui Giancana (1970-1976)

Pe 13 iulie 1967, Tommy Lucchese cadea victima unei tumori cerebrale. In aprilie, 1969, ii va veni randul miticului Vito Genovese, care va muri in spitalul detinutilor federali din Springfield (Missouri). Fara indoiala, ultimii reprezentanti ai unei faimoase generatii; insa viata mergea inainte, la fel si afacerile.

Joseph Colombo obtinuse conducerea familiei in 1963, cu deplinul sprijin al Comisiei si cu protectia speciala a lui Carlo Gambino.

Nascut in 1914, Colombo a crescut in tipicul ghetou newyorkez, insa, cu toate acestea, visul sau a fost mereu sa devina medic. In realitate, intrarea lui Joseph Colombo in Cosa Nostra a fost destul de tarzie. In 1938, cand Joe, la douazeci si patru de ani, se intorcea acasa, a descoperit masina tatalui sau in dreptul unui apartament din apropiere. Joe s-a apropiat de masina pentru a-i vedea mai bine pe oamenii care se aflau in interior. Pe locul soferului se afla corpul fara viata al tatalui sau, Anthony Colombo; de asemenea, fara viata, pe scaunul din drepta, o tanara de douazeci de ani, despre care Joe a presupus ca ar fi amanta sa.

Femeii i-au gasit gatul taiat, iar tatalui sau i se aplicase cravata siciliana. Politia a declarat ca batranul Anthony incalcase o regula importanta a Mafiei: interzicerea de a atinge copiii altui membru al Cosei Nostra.

Se pare ca tanara era fiica unui mafiot local lipsit de importanta; insa Joseph nu era dispus sa accepte aceasta situatie. Joe Colombo dorea razbunarea.

In primul rand, i-a cautat pe cei doi barbati care ii omorasera tatal. Torpila era un tip ce detinea o carmangerie si care, in timpul liber, pentru a castiga bani in plus, facea cate un ciubuc de la sefii din zona. Intr-o noapte, cand iesea din carmangerie, cineva il lovi cu o bata de baseball in ceafa. Sotia macelarului il gasi bagat intr-o punga, legat de maini si picioare si cu calusul pus, sa nu poata tipa. Punga o agatasera de un carlig de carmangerie, in congelator. Cand politia si medicii legisti au scos cadavrul, corpul parea o statuie de gheata.

Urmatorul obiectiv al lui Colombo va fi Mike Cutite Slatieri, un tip care nu folosea arme de foc, doar cutite, pe care le manevra cu multa indemanare. Intr-o seara, Joe Colombo l-a urmarit pe Slatieri pana la un bordel. Acesta apelase la serviciile unei prostituate. Colombo a asteptat ca acesta sa se dezbrace, pana sa intre in camera. Odata intrat, Slatieri se repezi spre jacheta sa pentru a apuca una dintre armele sale, dar Joe a fost mai rapid si il impusca in cap.

Colombo i-a dat cincizeci de dolari femeii, cu mentiunea ca, daca va mai calca vreodata in New York, o va omori.

Cand a ajuns politia in local, cadavrul lui Mike Slatieri era gol, asezat pe un scaun, iar doua cutite lustruite ii erau infipte in ochi. O parte din razbunarea fiului lui Anthony Colombo era dusa la bun sfarsit, insa mai ramanea in viata Don-ul, tatal fetei.

Colombo si-a schimbat numele si a reusit sa intre in banda mafiotului. Dupa opt luni a reusit sa se apropie foarte usor de el, iar, inainte de a-l impusca in ceafa, i-a spus: "Asta e pentru tatal meu, Anthony Colombo". Razbunarea era implinita, insa, dupa acel eveniment, Joe si-a abandonat visul de a deveni medic. Se intrezarea o indelungata si profitabila cariera in Cosa Nostra.

Om de actiune in cheiuri, perceptor de taxe, camatar si sechestrator in Brooklyn, Nassau si in aeroportul JFK, mereu la ordinele familiei Profaci, Joseph Colombo a reusit sa supravietuiasca razboiului dintre Maglioco si Bonanno[1], insa poate nu o va face si in razboiul sau personal cu cei din familia Gallo.

Multi au discutat despre intelegerea ca Joseph Colombo sa nu ocupe postul de sef al familiei Profaci, mai ales pentru ca doi dintre candidati aveau mai multa experienta: Salvatore Mineo si Joseph Giacovelli, de exemplu. Insa Colombo a stiut mereu cine era, de fapt, cel care avea puterea in Comisie. Cu o zi inainte de alegerea sa, Joseph Colombo l-a vizitat pe Carlo Gambino, pentru a-si prezenta omagiile. Dupa ce i-a sarutat mana si a pronuntat cuvintele de rigoare in dialect sicilian, a stiut imediat ca Gambino, Capo di tutti Capi, il va sprijini in lupta cu ceilalti sefi. Gambino il folosea pe Colombo ca pe un sclav, iar din acel moment in care Joe Colombo a preluat conducerea familiei Profaci, aceasta a devenit o diviziune a familiei Gambino[2].

O conversatie inregistrata de catre FBI dintre Sam DeCavalcante si seful sau adjunct, Frank Majuri, confirma suspiciunile despre lipsa de experienta a lui Colombo:

DeCavalcante: Ce experianta are ala [Colombo], ca sa ocupe functia de sef?

Majuri: A avut doar mici activitati la sfarsit de saptamana, pe parcursul intregii sale vieti. (Rasete)

Cand Joseph Colombo a fost aprobat de catre Comisie, Carlo Gambino l-a sprijinit pe neofitul Don in expansiunea afacerilor si mentinerea granitelor sale bine inchise, pentru evitarea vreunei rebeliuni. Ceea ce nu stia Colombo era faptul ca Gambino se intalnise in secret cu principalii capi ai familiei Profaci pentru a le promite ca, daca isi vor mentine "soldatii" linistiti, familia Gambino le va da tuturor afaceri profitabile. In acest fel, Carlo Gambino a crezut ca va putea sa cumpere pacea de la familia Profaci; insa, din nou, a comis o eroare de calcul. Nu se gandise la fratii Gallo.

Deocamdata, Colombo conta pe puternicul sprijin al lui Gambino, iar acesta, abia implinind saptezeci de ani, reprezenta o adevarata garantie. In primi ani ai deceniului, sub conducerea sa, cea care acum era cunoscuta ca familia Colombo a cunoscut o perioada de pace si afaceri profitabile, controland jocurile de noroc din Brooklyn si Queens, furturile de marfuri din aeroportul JFK, distributia ilegala de tigari scutite de taxe pe toata suprafata New York-ului, si controlul camatarilor din zona Manhattan-ului.

Insusi Joe Colombo ducea o viata de lux si extravaganta, foarte asemanatoare celei lui Al Capone[3], un pesonaj pe care il admira. Don-ul traia intr-o mare vila, in Brooklyn, avand propria-i pista de curse de cai si un garaj pentru douazeci de masini. Insa un singur lucru il deranja pe seful familiei Colombo: putinul respect al societatii nord-americane, mai ales a celei anglo-saxone, fata de italieni, pe care-i priveau ca pe niste autentici mafioti. Filmul Nasul, al lui Coppola, sau cartile lui Gay Talese si ale celor doi Bonanno nu ajutau la schimbarea acestui mod de a gandi.

Cu permisiunea Comisiei, Joseph Colombo a infiintat Liga Drepturilor Civile Italo-americane, insa nu a obtinut prin aceasta altceva decat sa intre in vizorul Agentiilor federale, care cercetau legaturile din Crima Organizata.

De exemplu, Joe a organizat o mare manifestare a Ligii, cand FBI-ul l-a retinut pe fiul sau, Joseph. Acesta fusese acuzat ca a emis monede de argint, dolari comemorativi cu o greutate mai mica decat trebuiau sa aiba. Problema a fost ca Joseph le vindea pe piata monetara internationala cu o valoare superiora celei reale.

Liga a actionat rapid si l-au pus pe tava agentilor federali pe un barbat care se ocupa cu presele, care a declarat ca el a fost cel care manipulase greutatea monedelor, fara consimtamantul lui Joseph Jr. Acuzatiile impotriva lui Colombo au fost retrase. Nasul a vazut prin aceasta un triumf datorat presiunilor din partea Ligii, desi eliberarea sa a fost obtinuta in cel mai pur stil mafiot.

Oamenii lui Colombo i-au dat o suma enorma de bani celui ce se ocupa cu presele, odata cu promisiunea ca familia va avea grija de sotia si de cei trei copii ai barbatului. "Daca iti tii gura in timpul celor patru ani de detentie, familia va avea grija de ai tai. Fiii tai nu vor avea niciodata probleme", ii spusera.

Sigur este ca Liga creata de Joseph Colombo incepea sa apara in titlurile diferitelor mijloace de comunicare, insa acest fapt nu le pica foarte bine membrilor Comisiei.

Inca purtau amintirea acelei Federatii Democratice a Organizatiilor Italo-americane, FIADO[4], care a avut in perioada anilor '60 o mare popularitate in randul comunitatii italiene, cand a organizat o campanie nationala impotriva imaginii pe care o afisa despre ei popularul serial Intangibilii lui Elliot Ness. FIADO a initiat un boicot impotriva firmei de tigarete Chesterfield, principal sponsor al serialului. Dupa trei luni de boicotare din partea italienilor din Statele Unite, firma proprietara a Chesterfield a decis sa isi retraga anunturile.

De exemplu, printre reusitele Ligii create de catre Colombo, se numara faptul ca a reusit sa obtina ca in scenariul filmului Nasul sa nu apara niciodata cuvintele "Mafia" sau "Cosa Nostra". In schimbul acestui fapt, Colombo i-a asigurat pe producatorul si pe regizorul filmului ca, in timpul rularii, nu vor avea nicio problema cu sindicatele industriei cinematografice.

Au reusit, de asemenea, ca directorul FBI-ului, J. Edgar Hoover, sa accepte protestele impotriva imaginii italienilor ce reiesea din seria de televiziune FBI. Hoover nu reusi sa obtina acest lucru, insa, cel putin, i-a obligat pe producatorii seriei sa elimine stema oficiala a Agentiei federale din toate episoadele. O alta izbanda a fost determinarea unei firme ce producea sos de tomate sa elimine jargonul italian folosit in reclama acesteia difuzata la televizor. De fapt, ceea ce voia Joseph Colombo sa obtina prin Liga sa Italo-americana, era sa schimbe proasta impresie a anglosaxonilor si a nord-americanilor despre ei. Activitatea batranului Joe in Liga l-a facut sa neglijeze afacerile familiei sale, iar aceasta putea fi o chestiune periculoasa, ca si faptul ca atragea atentia mass-mediei asupra diferitilor sefi ai Cosei Nostra.

Pe 28 iunie 1971, de Ziua Unitatii Italiene, Joseph Colombo a fost eroul; insa nu a fost singurul. Pe neasteptate, Carlo Gambino a aparut printre oamenii care celebrau acea zi speciala pe strazile Micii Italii. Acela trebuia sa fie un mesaj pentru Colombo, care transmitea clar faptul ca sefii Cosei Nostra nu vedeau cu ochi buni atractia pe care o simtea seful familiei Colombo pentru mass-media. Joseph DeCicco si-a dat demisia de la conducerea Ligii, invocand motive de sanatate. Tony Scotto, responsabil de cheile familiei Gambino, a respins postul pe motiv ca avea prea mult de munca. Acesta era semnul cel mai evident ca sefii Comisiei isi retrageau sprijinul fata de Ligia si, implicit, fata de Joseph Colombo.

In aceleasi zile, unul dintre cei mai periculosi inamici ai lui Colombo era pus in libertate dupa ce a executat o indelungata condamnare intr-o inchisoare federala de maxima securitate. Joe Nebunul Gallo era in strada, iar dorinta sa de putere nu scazuse deloc in acea celula stramta, in care isi petrecuse cativa ani. Cand Joe a ajuns cu un taxi in vechiul sau cartier din Brooklyn, lucrurile se schimbasera. Larry Gallo murise de cancer in 1968, iar celalalt frate al sau, Albert, a facut ca familia sa sa piarda destul de multa putere. Albert nu avea acelasi spirit dur ca fratelui sau, Joe, insa situatia se va schimba.

Colombo, suspectat din ce in ce mai mult de catre sefii familiilor din tara, pierdea sprijinul lui Carlo Gambino si al Comisiei. Cu Joe Nebunul pe strazi, tensiunile dintre "soldatii" lui Colombo si cei din familia Gallo isi faceau prezenta din ce in ce mai mult pe strazile din New York. Joseph Colombo stia ce il asteapta, de aceea a decis sa se retraga in mod strategic, pentru a cauta sprijinul mai multor sefi din Cosa Nostra. Dupa putine saptamani, "soldatii" sai au inceput sa invadeze teritoriile celor din familia Gallo si ale altor familii, purtand afise ale Ligii de la o petrecere organizata de catre Colombo pentru sarbatorirea Zilei Unitatii Italiene. Oamenii lui Joe Gallo si ai celorlalte bande au intrat in magazinele italiene si au smuls afisele. Doar magazinele din cartierele ce se aflau sub controlul familiei Gambino si-au exprimat deschis refuzul acelor afise. Multi dintre "sodatii" familiei Colombo l-au informat pe Nas despre ce se intamplase cu oamenii lui Gallo.

In sfarsit, luni, 28 iunie 1971, evenimentele au luat o intorsatura radicala. In acea zi, zeci de mii de italo-americani mergeau printre indicatoarele stradale instalate pe Columbus Circle din New York. Entuziasmul datorat petrecerii inunda toate coltisoarele strazilor decorate cu mari pancarte care sugerau mandria de a fi italieni, pe muzica Corul Sclavilor, din opera lui Giuseppe Verdi, Nabucco. Traiasca Italia! Facem parte din Statele Unite! Italia si Mandrie! si alte sloganuri asemanatoare erau cel mai des auzite.

Pe la 11:30 in acea dimineata insorita, Joseph Colombo a ajuns la locul unde avea loc festivitatea, insotit de bodyguarzii sai. Cei mai apropiati sfatuitori ai sefului au incercat sa il convinga sa nu participe la petrecere. Prea multa lume, ceea ce va ingreuna protejarea lui Joseph Colombo, daca cineva incerca sa il atace.

"Soldatii" lui s-au imprastiat in toata piata pentru a anihila orice atentat care ar putea pune in pericol viata Nasului. Aparitia lui Joe Colombo in Columbus Circle a fost apoteotica. Sute de persoane l-au inconjurat in cateva secunde pe seful familiei Colombo, in timp ce acesta strangea mainile, saruta copiii mici si ii imbratisa pe oamenii cei mai de incredere.

Dintr-o data, mai multi ziaristi autorizati s-au apropiat, cu scopul de a obtine declaratii de la Joe Colombo. Unul dintre ei, un tanar de culoare, care avea un Bolex de 16 milimetri, isi muta camera si il filma pe Colombo vorbind cu alti reporteri. Tanarul isi cobori camera, si scoase din geanta pe care o purta de-a curmezisul pieptului un pistol automat de 7,65 milimetri. Fara sa fie vazut de catre bodyguarzi, falsul ziarist puse pistolul in dreptul capului lui Joseph Colombo si trase de trei ori. Colombo se prabusi la pamant cu parti din creier imprastiate in jurul sau. Unul dintre "soldatii" familiei si-a scos arma si a tras in atacant, care fugea inspre el, uitandu-se in urma. Prima impuscatura, care l-a nimerit in picior, il dobori; a doua, intre ochi, l-a omorat.

Batranul Joseph Colombo a fost transportat la apropiatul spital Roosevelt, unde a fost resuscitat timp de cinci ore. Chiar in acea noapte, un membru al echipei de chirurgi a transmis presei ca Joseph Colombo era in afara pericolului, insa ca pierderea masei encefalice l-a lasat pe Don complet paralizat, fara a putea vorbi, auzi sau merge. Nasul va trai in stare vegetativa timp de sapte ani, pana cand s-a stins, in sfarsit, in 1978.

Cercetarile Departamentului de Politie din New York duceau spre un singur suspect, Joe Nebunul Gallo. Detectivii de la omucideri au descoperit ca atacantul, Jerome A. Johnson, de douazeci si cinci de ani si de rasa neagra, fusese inchis in aceeasi inchisoare federala in care fusese inchis si Joe Gallo. Mai multi gangsteri din Harlem au fost interogati, dar niciunul dintre ei nu a putut sa garanteze ca l-a vazut pe Johnson in compania lui Gallo sau a vreunuia dintre oamenii sai.

Detectivii au aprofundat cercetarile si au descoperit ca "Johnson a avut contact doar cu un gangster de culoare alba". Se pare ca Jerome A. Johnson era un client fidel al unui local de homosexuali de pe strada Christopher, in Village. Localul il avea ca proprietar pe Paul DiBella, un "soldat" al familiei Gambino, si era administrat de Michael Umbers, un cunoscut traficant de pornografie si asociat al familiei Gambino[5]. Umbers si Johnson au fost vazuti impreuna in timpul saptamanii anterioare atacului impotriva lui Joseph Colombo.

Politia nu a putut gasi probe suficiente ale implicarii lui Carlo Gambino in atentatul de asasinare a sefului familiei Colombo, desi erau convinsi ca fusese Don Carlo cel care ordonase executarea lui Colombo. La sfarsitul anului 1971, seful familiei Gambino ocupa deja cea mai inalta ierarhie in cadrul Comisiei Nationale a Cosei Nostra.

In conclavul de sefi s-a decis in unanimitate ca succesorul la conducerea familiei Colombo trebuia sa fie pe placul lui Don Carlo[6]. Candidatul era Vincent Aloi, un baiat bun de trezeci si opt de ani, fiul unui bun prieten al lui Gambino si prieten al lui Tommy insusi, fiul mai mic al lui Don Carlo. Seful familiei Gambino a reusit sa-l convinga pe Joseph Colombo sa-l accepte pe Vincent drept caporegime al familiei sale.

Acum, tanarul Aloi avea maxima putere a familiei, cu ajutorul lui Gambino. Liga Italo-americana de Depturi Civile a disparut din comunitatile italiene. Cu Colombo si Liga sa supusi la tacere, Carlo Gambino a domnit peste crima Organizata din New York, desi mereu a refuzat sa fie numit in mod oficial Capo di tutti Capi. El nu avea nevoie de asta, din moment ce cuvantul sau in cadrul Comisiei, in Cosa Nostra si in cadrul Mafiei era, pur si simplu, lege[7].

Joe Gallo s-a mutat intr-un apartament cu sotia sa pe strada numarul 14, in Manhattan, si s-a incojurat cu trupele rebele, ca un soi de garda pretoriana. Imaginea sa in fata celorlalti "sodati" era a adevaratului invingator al razboiului Gallo-Colombo, insa el stia in adancul sufletului ca nu castigase nimic.

La jumatatea lunii ianuarie a anului 1972, Joe Nebunul s-a intors din exilul sau si si-a petrecut timpul plimbandu-se prin barurile si restaurantele cele mai faimoase ale orasului zgarie-norilor. Era foarte probabil sa fie vazut alaturi de fratele sau, Albert, stand la masa 10 din Sardi's, in plin Times Square. In scurt timp, figura lui Joe devenise populara si a inceput sa se amestece cu lumea din Broadway. La masa sa stateau personaje cum ar fi producatorul si regizorul Neil Simon, actrita Joan Hackett, sau actorul Jerry Orbach. Dar, in pofida polularitatii sale, Carlo Gambino nu era la fel de prost ca Joseph Colombo si nu avea de gand sa permita ca Joe Gallo sa treaca de linia impusa de catre atotputenicul sef al Cosei Nostra.

La mijlocul lunii martie, Gallo a fost convocat de catre Carlo Gambino, care i-a recomandat sa fie un baiat bun. "Vreau strazi pasnice pentru a putea face afaceri profitabile. Daca le tulburi, vei provoca asa o situatie, incat nu vom mai putea face afaceri profitabile; atunci te voi obliga sa platesti pentru asta", ii spuse Don Carlo.

"Ce treaba data dracului vreti sa fac, Nasule?", intreba Gallo. Gambino, cu acel suras ce il caracteriza, ii spuse: "In primul rand, vreau sa nu mai intervii in operatiunile mele din estul Harlem-ului. Vreau sa-ti iei mainile murdare de pe afacerile mele si de pe droguri. Acela este acum teritoriul meu". Insa cuvintele acelea nu au avut efect asupra lui Joe Gallo.

Incidentul va fi relatat de revista Time, cu un titlu simbolic, care spunea: "Gallo il scuipa pe puternicul Gambino". Fara indoiala, Joe Gallo se indrepta spre moarte, infruntandu-l pe Carlo Gambino.

Pe 12 martie, Joe a decis sa invadeze cu "soldatii" sai Harlem-ul lui Gambino si sa ocupe mai multe localuri cu jocuri de noroc controlate de catre Carmine Sarpele Persico, indepartat de afaceri din cauza faptului ca indeplinea o sentinta de paisprezece ani pentru sechestrare, intr-o inchisoare federala din Atlanta. In ziua de 17, Gallo, divortat de sotia sa, s-a casatorit cu o asistenta medicala numita Sina Essary si a adoptat-o pe fiica acesteia de zece ani, ca pe propria sa fiica.

Pe 7 aprilie, Joe, Sina, Carmela Gallo si garda sa de corp, Pete Grecul Dipioulis, s-au intalnit pentru a sarbatori cei patruzeci si trei de ani ai lui Joe Gallo. Pe la ora trei dupa-amiaza, Joe si insotitorii lui s-au indreptat spre restaurantul lui preferat, Umberto's Clam House, pe strada Mulberry, in Mica Italie. Dupa o ora, patru barbati inarmati cu pistoale au intrat in local. Doi dintre ei au inceput sa caute masa unde era asezat Joe Gallo.

Gangsterul nu si-a dat seama de descinderea torpilelor in local, insa Sina, sotia lui Joe, si Carmela Galo, da. Joe a privit chipurile celor doua femei si a vazut in ochii lor un amestec de surprindere si teroare. In acel moment, Gallo si Dipioulis s-au intors spre locul in care se uitau femeile.

Garda de corp era pe punctul de a se ridica in picioare, sa incerce sa isi scoata din teaca arma, cand o voce ii spuse: "Tu, fiu de catea!". In cateva secunde, magazinul de fructe de mare s-a transformat in camp de batalie, cu ceilalti comeseni lungiti la pamant, sub mese[8].

Doua gloante il atinsesera pe Pete Grecul Dipioulis, unul dintre ele in cap. Altele doua l-au nimerit pe Gallo, unul dintre ele in genunchi, ceea ce l-a facut sa cada la podea, iar al doilea in stomac. De durere, a pierdut arma. Joe Nebunul striga la sotia lui, paralizata de panica, sa ii arunce un pistol, in acelasi moment in care unul dintre executori s-a apropiat de la spate si l-a impuscat in cap. Gallo era mort cand cei patru au fugit afara, au urcat intr-un Ford negru si au disparut[9].

Din cartierul sau general, Albert Gallo, mostenitorul bandei de rebeli, a decis sa contraatace. Primele obiective ar fi importantii capi ai mai multor familii: Alphonse Persico, fratele lui Carmine si Joe Yacovelli, din familia Colombo; Nick Bianco, un mafiot sub conducerea lui Raymond Patriarca, sef al familiei din Noua Anglie care participase la medierile din timpul razboiului Gallo-Profaci[10], cu aproape un deceniu in urma.

Micile batalii dintre cei din familiile Gallo, respectiv Colombo, au continuat sa aiba loc in urmatoarele luni cu consimtamantul lui Carlo Gambino. Ideea machiavelicului Don Carlo era ca, cu cat sunt mai multi morti in ambele bande, cu atat mai mult s-ar destabiliza familiile, ceea ce le-ar face sa piarda puterea in diferite sectoare. Gambino era mereu atent la aceste situatii, pentru a le anexa familiei sale.

Pe 1 iulie 1972, Thomas Eboli, unul dintre membri Consiliului care conducea familia Genovese, a fost asasinat prin impuscare pe o strada din Brooklyn. In acea zi, Eboli, de saptezeci si unu de ani, iesea din casa sa din Crown Heights, Brooklyn. Soferul si bodyguardul sau, Joseph Sternfeld, deschidea portiera Cadillac-ului cand un barbat dintr-o furgoneta vopsita cu rosu si galben a tras de cinci ori in fata si in ceafa Don-ului. Carlo Gambino finantase cu patru milioane de dolari o operatiune de trafic de narcotice a lui Eboli. Agentii federali au descoperit afacerea si Gambino a pierdut banii. Acela a fost motivul pentru care a ordonat uciderea sefului familiei Genovese.

Cu Eboli eliminat din batalie, Gerardo Catena in inchisoare si Mike Miranda, la saptezeci si opt de ani, destul de inaintat in varsta pentru a putea actiona in vreun fel, Gambino a dobandit controlul asupra familiei Genovese. Incepusera asasinatele selective ale liderilor mafioti. In total, douazeci si doi de membri ai Cosei Nostra au fost executati. Singura mare castigatoare a tuturor acelor conflicte va fi, fara indoiala, familia Gambino.

Frank Funzi Tieri, noul sef al familiei Genovese, Carmine Tramunti, sef al familiei Lucchese si Natale Evola, sef al familiei Bonanno, au decis sa ii aduca omagii lui Don Carlo Gambino.

Dupa cateva luni de la asasinatul lui Joseph Colombo, sotia lui Don Carlo, Kathryn, va muri de cancer in casa sa din Brooklyn[11].

Kathryn Castellano Gambino, nepoata mamei lui Don Carlo si sora lui Paul Castellano, sosise in Statele Unite cu putin inaintea sotului ei. Ea, linistita si politicoasa, traise, conform celor din familie si prietenilor, o viata exemplara. Agenti ai FBI isi amintesc ca au vizitat casa lui Gambino pentru a-l interoga pe Don: "In timp ce asteptam, doamna Gambino ne-a invitat in salon si ne-a oferit ceai si fursecuri. Era amabilitatea intruchipata", isi aminteste unul dintre agentii federali.

In ziua inmormantarii sale, mii de persoane s-au adunat in fata bisericii Sfintei Fecioare Maria, unde sotia lui Gambino mergea in fiecare duminica din viata sa. Fiind vorba despre un eveniment privat, "soldatii" familiei si agenti ai politiei din New York ii indepartau pe curiosi si pe ziaristii care incercau sa se apropie sa faca vreo fotografie cu puternicii capi ai Crimei Organizate.

In vara anului 1972 puternicul Don incepu sa fie cuprins de boala. Deplasarile sale s-au redus, iar cind mergea, era mereu ajutat de doi dintre "soldatii" lui. Una dintre ultimile sale aparitii in public va fi acel 4 iulie, la sarbatoarea nationala a Statelor Unite, pe strazile Micii Italii. Don Carlo, cu numeroase escorte, mergea incet pe Mulberrys Street, salutand si ducandu-si mana la palarie. Din cand in cand, se oprea la vreo cafenea, in timp ce patru dintre garzile sale de corp ii restrictionau intrarea acesteia.

Era permis accesul la masa lui Don Carlo doar pentru cei care veneau cu petitii exprese pentru Nasul lor. Un batran s-a apropiat de Gambino si i-a spus ca sotia sa era foarte bolnava, insa pentru ca nu avea fonduri, nu putea sa ii cumpere tratamentul de care avea nevoie. Don Carlo i-a ordonat secretarului sau sa ii trimita acelui barbat banii necesari pentru tratamentul sotiei sale.

Un alt barbat ii povestise ca, niste tineri cu care iesea fiica lui de saisprezece ani, au violat-o si lovit-o in interiorul unei masini. Acel tata nu a apelat la politie, in cautarea dreptatii; il prefera pe Don Carlo.

Saptamana urmatoare, cei doi adolescenti au fost sechestrati de catre "soldatii" familiei Gambino. Unuia dintre ei i-au taiate testicolele, iar celuilalt, doua degete de la mana dreapta. Dupa aceea, oamenii lui Don Gambino i-au transportat pe cei doi la sectia de urgente a unui spital, unde i-au abandonat. Aceasta era dreptatea pe care o facea Don Carlo Gambino. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Aceste audiente informale in cartierele italiene ii aduceau lui Don Carlo mai multi adepti, dar si viitori "soldati" pentru cauza Cosei Nostra.

Din ce in ce mai bolnav si slabit, Gambino s-a refugiat in fortareata din Bay Ridge, in Staten Island, inconjurata non-stop de garzi foarte bine inarmate. Unicul musafir care era acceptat in casa era parintele LoGatto, care facuse parte din Comisia de Drepturi Umane, in timpul mandatului primarului John Lindsay. Poate ca sanatatea sa s-a deteriorat puternic cand agentii federali l-au retinut in luna martie a anului 1970, suspectat ca a condus asaltul asupra unei firme de masini blindate din Bronx si a carui captura se estima la aproximativ treizeci de milioane de dolari, bani gheata. De atunci, Nasul a suferit patru atacuri cerebrale.

In 1974, sanatatea lui Carlo Gambino s-a inrautatit grav. De la casa sa si cu ajutorul a doi dintre ai sai consiglieri, conducea cu o mana de fier puternica sa organizatie, in timp ce bea supa fierbinte. Era inconjurat doar de catre membrii cei mai apropiati din familia sa de sange, cum ar fi fratii sai, Joe si Paul, fiii sai, Tommy, Carl si Joe si verii lui, Peter si Paul Castellano.

In ianuarie 1975, inima Don-ului zvacnea pentru ultima data. Acel om puternic, care nici macar nu se ridica din pat, incepu sa se gandeasca la succesiune. Cel mai portivit candidat pentru a ocupa postul de sef al familiei Gambino era seful adjunct, Aniello Dellacroce, care, de la cartierul sau general din Ravenite Social Club, din Mica Italie, conducea miile de "soldati" ai familiei.

O alta varianta la succesiune ar fi Carmine Fatico, la conducerea importantelor operatiuni ale familiei, incepand cu Bergin Hunt and Fish Club, din cartierul Queens.

Insa, alesul va fi varul lui Don Carlo, Paul Castellano, fiul surorii mamei sale. Paul, sau Marele Paul, cum era cunoscut, petrecuse un an in inchisoare dupa cele intamplate la Apalachin, pentru ca a refuzat sa dezvaluie in fata Marelui Juriu motivele organizarii conclavului. Paul era un om cu acelasi sange, "sange da suo sange", va spune insusi Gambino in agonia sa. De asemenea, Paul a dat dovada de o fidelitate fara limite fata de familie timp de aproape mai mult de jumatate de secol. Pe patul de moarte, Carlo Gambino l-a numit pe Paul Castellano succesor al sau la conducerea atotputernicei familii Gambino.

Aniello Dellacroce va fi premiat cu controlul absolut al tuturor afacerilor familiei din zona Manhattan-ului. In sfarsit, pe 15 octombrie, 1976, in casa sa din Massapequa, in Long Island, Carlo Gambino murea, la saptezeci si patru de ani. Don Carlo era inconjurat de fiii lui Tommy, Carl si Joe si de sotiile lor; de fiica sa, Phyllis si sotul ei; de fratii sai Paul si Joe; de verii sai, Peter si Paul Castellano, noul sef al familiei; si de Providencia Villano, cumnata sa.

Dupa ce a verificat daca Don murise, fiul sau, Tommy, l-a sunat pe reverendul Dominick Sclafani, care i-a facut ultima sfanta impartasanie. "A murit cu constiinta impacata", va spune dupa cateva zile sacerdotul. Carlo Gambino, unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei Cosei Nostra, murise in patul sau, ceva cu adevarat foarte ciudat pentru un Nas.

Lungul sir de masini funerare, aproape o suta, dupa cronica din The New York Post, escortau sicriul lui Don Carlo. Insotind cortegiul, mii de vecini din Brooklyn pe care Gambino ii ajutase mergeau incet kilometri intregi, in semn de respect.

In prima masina, Paul Castellano, imbracat cu un elegant costum negru si cravata de aceeasi culoare, se lasa zarit, in timp ce inalti conducatori ai familiei se apropiau de el pentru a-i saruta mana, si a-si prezenta condoleantele. Era destul de clar cine era mostenitorul.

Desi fusese unul dintre criminalii cei mai faimosi din istorie, de la Al Capone sau Lucky Luciano, Carlo Gambino era al treilea dintre faimosii barbati a caror viata s-a stins in acel an, chiar dupa milionarii Howard Hughes si Paul Getty. "Carlo Gambino construise in douazeci de ani una dintre cele mai mari corporatii din America, ce avea la baza scurgeri de sange, coruptie si extorsiune", va declara dupa cativa ani Bruce Mouw, sef al Escadronului Gambino, al FBI.

Cu cateva luni inainte era, de asemenea, asasinat unul dintre cei mai cunoscuti gangsteri din Statele Unite si poate unul dintre cei care pastrau cele mai multe secrete. In 1966, Paul Ricca si Tony Accardo decisesera sa-l elimine din afaceri pe Sam Giancana, din cauza popularitatii sale, putin recomandabila pentru afaceri, pe care o capatase in anii cat a fost sef al familiei din Chicago. Giancana fusese substituit de catre trei sefi interimari, Sam Battaglia, Phil Alderisio si Jackie Cerone, pana la numirea definitiva a lui Joseph Aiuppa, ceea ce nu i-a placut lui Giancana. Pentru dorinta sa de celebritate, l-au eliminat.

Legaturile cu cei din familia Kennedy, in special cu Presedintele asasinat; relatiile sale cu stelele de la Hollywood, ca Frank Sinatra si Rat Pack-ul sau; implicarea sa in "presupusul" asasinat al lui Marilyn Monroe; misterioasa sa relatie cu CIA-ul, cu intentia de-al asasina pe Fidel Castro sau invazia de la Baha Cochinos, cu cardinalul Paul Marcinkus, Michele Sindona si finantele Vaticanului, ii confereau statutul de frumoasa incarcatura explozibila, pe care nimeni nu voia sa o aiba in preajma.

Inca din acea zi a eliberarii sale fortate din functie, Sam Giancana, insotit de fidelul sau consigliere si frate, Chuck Giancana, a decis sa se stabileasca in Mexic, sub protectia lui Jorge Castillo, puternicul sfatuitor al presedintelui Luis Echeverra. De acolo, a inceput sa opereze sprijinit de catre Richard Cain, un fost politist din Chicago, devenit gangster. Ideea lui Sam era sa stabileasca o retea de control a jocurilor de noroc in principalele orase de la coasta tarilor latino-americane. Cu ajutorul familiei din Chicago, Giancana a inceput o etapa teribila de calatorii in Peru, Venezuela, Bolivia, Panam, Chile, Brazilia, Columbia, Honduras, Guatemala, Nicaragua si Costa Rica, in cautarea de asociati.

FBI-ul crede ca in timpul acestei etape Momo Giancana a colaborat cu o echipa de asasini ai CIA, care se ocupau cu impunerea ordinelor acestuia in acele regiuni, executandu-i pe insuportabilii lideri sindicali, lideri studentesti sau ai partidelor de stanga[12].

Cu interpretul sau alaturi, Richard Cain, fostul Nas al Chicago-ului, mergea din tara in tara, intarindu-si aliantele politice. Se pare ca ei ii ajutau pe diversi lideri politici sa scape de insuportabilii opozanti, iar, ca rasplata, primeau o concesiune a jocurilor de noroc intr-unul dintre orasele de la coasta.

Unul dintre punctele forte ale noilor afaceri ale lui Giancana ar fi relatiile acestora cu Biserica Catolica, pe care insusi fostul sef al familiei din Chicago o definea in bigrafia sa: "Acei preoti sunt mai periculosi decat oricare dintre pustanii din Chicago. Nu trebuie sa le intorci niciodata spatele, ca altfel raman ei cu toti banii"[13].

Din 1958, gangsterul a mentinut relatii cu ierarhii eclesiastici. Cardinalul Cody, inlocuitorul cardinalului Strich, care fusese chemat la Roma sa ocupe o functie importanta, a fost primul "asociat" al lui Giancana. Memo spunea despre el ca, desi era un om bolnavicios, a stiut mereu sa traga foarte bine sforile pentru a mentine o relatie stransa cu familia din Chicago. In timpul sederii lui Cody in Statele Unite, milioane de dolari, nu se stie de unde, au aparut in conturi speciale ale bancii Continental Illinois, o institutie financiara cu importante legaturi in Finibank, o banca elvetiana, proprietate a Vaticanului si condusa de procurorul Michele Sindona, omul de contact pe care Giancana i l-a oferit lui Carlo Gambino[14].

Timp de trei ani, Giancana a trimis corespondenta speciala, din Chicago in Washington, pentru a schimba bani gheata in bonuri, care erau mai apoi depozitati in Finibank si alte institutii financiare controlate de catre Sindona, in Roma, Londra si Atena. Cu ajutorul cardinalului Cody, Sam Giancana transfera milioane de dolari lunar Bancii Vaticane, care, la randul ei, ii transfera la Finibank, iar de acolo la diferite banci, mai ales in Panam.

Operatiunile lui Sindona erau "binecuvantate" de catre puternicul cardinal Paul Marcinkus.

Din Mexic, Sam Giancana a tesut o plasa de putere si aliante, care i-au atras atentia familiei din Chicago, in special, iar lui Tony Accardo, in particular. Batranul gangster s-a decis sa-l supravegheze indeaproape pe vechiul Nas. "Cred ca ar trebui sa nu-l pierdem din vedere pe Momo [Giancana]", ii spuse Accardo lui Aiuppa.

Intr-o zi, Giancana a luat legatura cu Sam Battaglia, aflat la conducerea familiei in absenta lui Joey Aiuppa, pentru a-i comunica faptul ca vrea sa faca o calatorie-fulger in oras. In aceeasi dimineata in care Giancana trebuia sa plece in calatorie, a primit un telefon de la Accardo, care il informa ca familia ii permitea sa mearga doar pana in aeroportul O'Hare din Chicago. Giancana a acceptat, si a decis sa se intalneasca intr-o sala a terminalului aeroportului cu Accardo si cu Paul Ricca. Sam il respecta pe Ricca, insa nu si pe Accardo, pe care-l definea ca "un macelar imbracat in haine scumpe"[15].

In vara lui 1967, FBI-ul a aflat de prezenta lui Sam Giancana in Mexic, prin intermediul numarului din septembrie al revistei Life. Reporterul publicatiei in Chicago, Sandy Smith, inchiriase chiar un elicopter pentru a putea fotografia zone ale luxoasei resedinte a mafiotului, din Cuernavaca. Textul care insotea fotografiile relata vasta cariera a lui Giancana, ca si stransele relatii cu importanti membri ai Guvernului din Mexic.

De la cartierul general al FBI-ului, din Washington, biroul din Chicago a primit ordine sa intensifice supravegherea lui Giancana si a asociatilor sai, in special a lui Richard Cain. Din nefericire pentru el, consilierul lui Momo a fost condamnat, impreuna cu alti douazeci si patru de membri ai familiei din Chicago, de catre un tribunal federal.

In nesfarsitele sale deplasari, Momo a calatorit la Rio de Janeiro, unde se va intalni cu Meyer Lansky; la Roma, pentru a fi primit in audienta speciala de catre papa Paul al VI-lea; si la Acapulco, pentru a o vizita pe noua sa iubita, Phyllis McGuire.

Ordinele date de catre FBI au fost foarte explicite, iar agentul federal David Hale, de la biroul din Tucson, le-a luat ca atare. Ideea lui Hale era sa-i inchida pe cei din familia lui Giancana si pe prietenii sai, pentru a-l obliga pe acesta sa se intoarca in statele Unite si astfel sa il poata aresta.

Primul obiectiv al agentului era casa lui Bonnie Giancana, fiica lui Momo, si a sotului ei, Tony Tisci, in Tucson, un oras aflat sub controlul familiei Bonanno, din New York.

Intr-o seara, in timp ce Bonnie era in salonul casei impreuna cu cei doi copilasi, cineva trase in ferestre, la nimereala. Dupa doua saptamani, casa lui Bonanno din oras si a altor conducatori din familia din Tucson au fost asediate. Explozibile puternice au fost detonate in gradini, garaje si la intrarile in casele gangsterilor.

Dupa cativa ani, o cercetare din interior va demonstra ca agentul federal David Hale era in spatele tuturor acelor atacuri. Hale a fost obligat sa isi dea demisia din FBI. Unicul martor care putea sa il relationeze cu asaltarea casei lui Bonnie Giancana a fost gasit cu gatul taiat intr-un motel din apropierea Tucson-ului. Dupa acel eveniment, Hale a fost pus in libertate, fara acuzatii, iar cazul a fost inchis.

In acel an, 1968, Sam Giancana s-a mutat in San Cristbal, un elegant oras din zona Las Quintas, in Cuernavaca. Momo petrecea ore intregi jucand golf si facand plimbari indelungate. Intr-o zi, in timp ce juca cu prietenul sau, Chuck Nicoletti, au auzit la radio vestea asasinarii lui Bobby Kennedy in Hotelul Ambasador din Los Angeles, dupa un miting din timpul campaniei de alegere a democratilor pentru prezidentiale. Asasinul fusese un anume Sirhan Bishata Sirhan, un imigrant iordanian ajuns in Statele Unite in 1957, care isi cauta minutul de glorie.

In urmatorii ani, Momo s-a indepartat treptat de afacerile sale clandestine si s-a ocupat cu jocul de golf. Din cand in cand, vorbea la telefon cu vechii sai prieteni, cum ar fi Joseph Bonanno, stabilit acum in Tucson, dupa exilul care i-a fost impus de catre Comisie, si chiar cu Carlo Gambino, pentru a se interesa de sanatatea sa.

Pe 19 iunie 1975, membrii Comitetului de Inteligenta a Senatului au ajuns la Chicago cu intentia de a-l supune unui interogatoriu pe Sam Giancana. Momo fusese deportat in Mexic, chiar cu un an inainte. Intentia senatorilor era de a aranja mutarea in siguranta a lui Giancana din confortabila sa resedinta din Oak Park, in sala de audiente a Senatului din Washington. Senatorii si agentii federali credeau chiar ca Giancana ar putea deveni un PCI[16], un criminal cu posibilitati de a deveni un informator al Guvernului.

Primul interogatoriu al lui Sam Giancana era pregatit pentru seara de 24. Senatorul Frank Church si colegii sai erau extrem de interesati de relatiile lui Giancana cu CIA-ul si cu tentativa de asasinare a lui Fidel Castro.

In seara de 19, Sam se afla singur in casa. Relatia sa cu Phyllis McGuire se deteriorase destul de tare, din momentul in care fostul sef al familiei din Chicago fusese retinut de catre autoritatile de la Imigratie, din Mexic, si trecut de frontiera cu Statele Unite, la mijlocul anului 1974.

Sam era in bucatarie, pregatindu-si o omleta, cand auzi soneria de la usa. Gangsterul a intrebat cine era la capatul celalalt al interfonului. Vocea ii era cunoscuta, astfel ca apasa butonul rosu pentru a permite accesul musafirului. Nu era necesar sa ia pistolul din cutia aflata pe masa, langa patul sau. Musafirul era de incredere maxima.

Imbracat intr-o camasa, pantaloni negri si niste pantofi, Momo l-a invitat pe musafir sa il insoteasca in bucatarie, unde isi pregatea cina. In timp ce tinea cu o mana tigaia, iar cu cealalta furculita, celalalt scoase arma de 22 de milimetri calibru, cu amortizator si, dupa ce pronunta cuvintele: "Sam, nu e nimic personal, doar afaceri", trase in capul lui Giancana[17].

Faimosul gangster, care pastra cel mai mare numar de secrete dintre toti, a cazut pe podeaua rece din bucatarie. Un fir de sange continuu ii curgea din spatele capului. Inca cu ochelarii pe ochi, Momo incerca sa se intoarca ca sa poata respira si sa nu se inece cu propriul sange.

Torpila trimisa isi tinti din nou cu arma in dreptul fruntii lui Giancana si trase din nou, chiar de doua ori.

Dupa aflarea despre asasinarea lui Sam Momo Giancana, William Colby, director al CIA, a declarat in mod oficial: "Noi nu am avut nimic de-a face cu moartea sa. Nu stim nimic despre asta".

Putin cate putin, itele afacerilor murdare ale lui Giancana si ale CIA-ului au inceput sa se descurce, dupa ani de cufundare in mizeria cloacelor Guvernului nord-american. De exemplu, una dintre chestiunile descoperite de catre ziaristii de la Chicago Tribune va fi relatia fostului Nas al Cosei Nostra din Chicago cu sahul Mohamed Reza Pahlevi. La inceputul anilor Momo vizita necontenit orasul Beirut. Acolo a reusit sa faca parte din exclusivistul Club Campo, unde l-a cunoscut pe imparatul Iranului. "Prin Sam Giancana, CIA a operat in tara liber si si-a antrenat temuta Savak, politia secreta a regimului", au scris reporterii publicatiei din Chicago.

Investigatiile facute de catre Unitatea de Inteligenta a Departamentului de Politie din Chicago (CPD), sub conducerea lui Jerry Gladden, prezentau mai multe piste diferite depre cine ar fi putut sa organizeze sau sa ordone asasinarea lui Giancana. Prima dintre ele lua in considerare posibilitatea de a fi fost asasinat la ordinul lui Tony Accardo. Puternicul sef din Chicago era satul de neincetatele interventii ale lui Giancana in afacerile familiei, conduse de catre Joseph Aiuppa.

A doua posibilitate era ca el sa fi fost asasinat de vreun executor, la ordinele CIA-ului. Agentia era in acel moment cea mai putin interesata de faptul ca Giancana putea sa dezvaluie in fata Comisiei de Inteligenta a Senatului ceea ce stia despre relatiile de spionaj nord-american, in complotul de asasinare a liderului cubanez.

A treia optiune ar fi aceea cum ca Sam Momo Giancana ar fi putut fi asasinat la ordinele lui Carlos Marcello, seful familiei din New Orleans. Marcello facuse publica, in mai multe ocazii, necesitatea lichidarii lui Giancana, din cauza ca stia despre operatiunile de trafic de droguri in est, intre Costa Rica si Panam, spre Statele Unite.

A patra optiune data de catre cercetatori ar fi cea a implicarii in asasinat a lui Santo Trafficante Jr., seful familiei din Florida. Trafficante Jr.[18] mostenise de la tatal sau, Santo Trafficante Sr., primele retele de trafic de narcotice spre Statele Unite.

Don-ul din Florida colaborase foarte strans cu inteligenta militara a Statelor Unite, in cazul operatiunilor sale din Laos, Vietnam si Cambodgia, prin asociatii mafiotului traficanti de narcotice din Hong Kong si Thailanda. Se pare ca Sam Giancana stabilise primele legaturi intre militari, CIA si Santo Trafficante.

A cincea supozitie din mainile lui Gladden ar fi posibilitatea ca Momo Giancana sa fi fost asasinat la ordinul lui Carlo Gambino. Vechiul sef al familiei din Chicago cunostea legaturile sefului familiei Gambino cu traficul de heroina.

Dupa cativa ani se vor cunoaste si relatiile lui Sam Giancana cu cardinalul Paul Marcinkus si cu bancherul Michele Sindona[19]. Omul de legatura al acestor operatiuni, fostul politist Richard Cain, aparuse in masina sa, asasinat, pe data de 20 decembrie 1973, impuscat in gura.

Bancherul Sindona a fost un apropiat consilier financiar al Papei Paul al VI-lea si "unul dintre cei mai periculosi criminali ai societatii italiene", dupa cum va relata un procuror din tara aceea. De exemplu, consilierul a apelat la un "soldat" dintr-o familie mafiota din Sicilia pentru a-l asasina pe un auditor angajat de catre Guvernul Italiei pentru a lichida societatile financiare ale lui Sindona. Auditorul era gasit spanzurat chiar in vestibulul casei sale.

Analistul financiar stia, de asemenea, ca autoritatile nord-americane erau pe urmele sale, astfel ca a decis sa ia legatura prin telefon cu un asasin pe nume Luigi Ronsisvalle. Obiectivul lui Michele Sindona era John Kenney, asistentul procurorului general al Statelor Unite. Kenney conducea de cativa ani buni o extinsa investigatie a afacerilor murdare ale lui Sindona in Statele Unite.

Analistul financiar i-a ordonat lui Ronsisvalle ca, odata mort Kenney, sa i se introduca in corp heroina sau cocaina, pentru ca politia sa considere ca moartea sa ar avea legatura cu drogurile.

Intr-un final, asasinul s-a retras cand a descoperit ca, probabil, Sindona il inregistrase cand i-a dat ordinul sa se ocupe de Kenney. In sfarsit, Michele Sindona a fost condamnat de catre un tribunal al Statelor Unite la douazeci si cinci de ani de inchisoare pentru conspiratie, si a fost ceruta extradarea sa in Italia, unde avea de indeplinit o condamnare de ani de zile pentru delapidare de fonduri publice, falsificare de documente publice si conspiratie pentru a duce la faliment mai multe institutii financiare. In 1986, cu cateva luni inainte de a fi extradat si in timp ce bea o ceasca de cafea in celula sa, Sindona a murit. Legistul descoperise ca fusese inveninat pentru a nu dezvalui secretele pe care le stia.

Cazul asasinarii analistului financiar inca nu a fost rezolvat, la fel ca si cazul lui Sam Momo Giancana. Ambii au dus cu ei in mormant mii de secrete, pe care doar ei le stiau.

Chuck Nicoletti, confidentul lui Momo, va fi asasinat in 1977, imediat dupa ce un Comitet de Cercetare Special al Congresului il citase pentru a da declaratii.

George De Morhenchildt, un alt asociat al lui Giancana, s-a "sinucis" in acelasi an, chiar cu o zi inainte de a fi chemat de catre acelasi Comitet sa dea declaratii. Lui ii vor urma Jack Ruby, asasinul lui Lee Harvey Oswald; David Ferrie, Guy Banister si multi altii.

Urmau ani prosperi, o etapa de mari afaceri pe care Cosa Nostra nu era dispusa sa le piarda. Anii conspiratiilor faceau loc altora, de glorie.