REVOLUTIA FRANCEZA si biserica - Date cronologice fundamentale

REVOLUTIA FRANCEZA si biserica

Date cronologice fundamentale

17 iunie: cu ocazia adunarii Statelor Generale la Versailles, Tiers tat (nu mai fusesera convocate din 1614) se constituie ca Adunare Nationala si Adunare Constitutiva (Constituanta). Pe 23 iunie, clerul de jos se alatura acestei Adunari.

14 iulie: (astazi, ziua nationala a Frantei) cade Bastilia, simbolul puterii opresive a vechiului regim.

4 august: clerul si nobilii renunta la vechile privilegii, cu aceasta incepind ultima faza a declinului feudal.

26 august: proclamarea drepturilor omului; catolicismul nu mai este considerat ca religie de stat.

5 octombrie: revolta maselor din capitala. Condusi de iacobinii lui Robespierre, masele fac presiuni asupra Adunarii Nationale.

2 noiembrie: la propunerea episcopului Talleyrand, se promulga legea nationalizarii bunurilor Bisericii. Clericii, considerati 'reprezentanti oficiali ai moralei', activitatile cultuale ale Bisericii si saracii trebuie sa fie finantati de stat.

13 februarie: suprimarea tuturor manastirilor contemplative; patrimoniul manastirilor este confiscat si vindut.

12 iulie: 'Constitutia civila a clerului'. Din 133 de dieceze, conform diviziunii teritoriale a dpartements-lor, sint desfiintate 50. Clerul diecezan trebuie sa fie ales ca orisice functionar statal; in plus, este interzisa orice comunicare dintre clerul francez si Sfintul Scaun.

27 noiembrie: tuturor clericilor le este impus juramintul de fidelitate fata de Constitutia civila a clerului. Din 133 de episcopi, au jurat doar patru; din rindurile clerului de jos, doua treimi.

13 aprilie: papa Pius al VI-lea condamna Constitutia civila a clerului; multi clerici 'jurati' declara ca nu accepta aceasta constitutie.

3 septembrie: regele jura pe Constitutie si accepta Constitutia civila a clerului.

29 noiembrie: preotii care refuza sa jure pe C onstitutia civila a clerului pierd drepturile civile. Aprox. 30.000-40.000 preoti emigreaza peste hotare.

10 august: cucerirea palatului Tuileries; regele isi pierde orice putere iar familia regala este aruncata in inchisoare.

2-5 septembrie: Deja incepusera executiile in masa; la Paris sint executati 1.000 de prizonieri, printre care 300 de preoti si 3 episcopi care refuzasera sa depuna juramintul pe Constitutie.

20 septembrie: pe colinele de la Valmy, armatele austro-prusace sint oprite de cele franceze.

21 septembrie: convocarea Conventiei Nationale, eliminarea monarhiei si instaurarea republicii; abolirea calendarului gregorian.

21 ianuarie: capul lui Ludovic al XVI-lea cade sub cutitul ghilotinei.

2 iunie: cad girondinii; Robespierre, investit de Conventie cu puteri executive depline, devine presedinte al Comitetului de Salvare Publica.

18 septembrie: preotii constitutionali nu mai sint considerati nici ca functionari publici.

10 octombrie: decapitarea pe esafod a reginei Maria Antoaneta.

20 noiembrie: in catedrala Notre Dame este intronizata solemn 'zeita ratiunii'. Continua persecutarea clerului si miscarile fanatice anticrestine.

21 decembrie: in pofida edictului de toleranta promulgat acum de Danton, in intreaga tara continua descrestinarea violenta a societatii.

8 mai: Danton fusese deja executat iar Robespierre proclama cultului 'Fiintei Supreme'. Continua executiile in masa. In fata persecutiilor si executiilor capitale ajunse la paroxism, multi preoti si unii episcopi apostaziasa si se casatoresc.

27 iulie: Robespierre este depus de 'atei' si executat.

21 februarie: separarea ostila a Bisericii de stat.

Revolutia franceza nu s-a declansat ca o miscare ostila Bisericii. Mai mult, in primele luni ale revolutiei, conform principiului de colaborare dintre Biserica si stat, clerul s-a asociat in mare parte grupului Tiers tat, incercind chiar sa accepte atit cit ii era posibil 'Constitutia civila a clerului'. Biserica avea in posesie terenuri imense, bunuri mobile si imobile si o cantitate considerabila de bani. Alaturi de nobilime, clerul vechiului regim (ancien rgime) raminea o clasa privilegiata, si chiar daca statul avea numeroase drepturi asupra Bisericii (numirea episcopilor, conferirea beneficiilor, impunerea de taxe, etc.), spiritul iluminist al revolutiei nu mai poate suporta acest sistem. In ochii statului exista o unica societate perfecta, statul. Biserica nu mai este considerata o societate perfecta; ea reprezinta un organism in interiorul statului, care trebuie sa renunte sau sa fie constrinsa sa renunte la multe din prerogativele sale feudale si sa se conformeze noii mentalitati a timpului, mentalitate plamadita pe spiritul iluminist, rationalist si anticatolic.

Aspecte pozitive ale revolutiei

Conform celor trei principii enuntate de revolutionari la 26 august 1789: egalitate, libertate, fraternitate, putem sintetiza ceea ce este pozitiv in aceasta revolutie doar in doua cuvinte: egalitate si libertate(1), renuntind la ultimul deziderat, fraternitatea, intrucit acesta reprezinta mai mult un deziderat evanghelic, stringent si necesar de altfel, dar imposibil de realizat in orice conjunctura istorica in care oricind factorul uman, fragil si schimbator, isi pune amprenta determinanta, tot la fel de fragila si schimbatoare.

Egalitatea. Inainte de proclamarea declaratiei drepturilor fundamentale ale omului, Constituanta decretase deja abolirea drepturilor si privilegiilor nobililor. Declaratia din 26 august precizeaza inca din primul articol ca: 'Oamenii se nasc si traiesc liberi si egali in drepturi, iar deosebirile sociale nu pot fi fundamentate decit pe utilitatea comuna'. Art. 6: 'Toti cetateniisint admisi in mod egal la toate demnitatile, oficiile si serviciile publice, conform capacitatilor lor'. Trebuie precizat insa ca aceste afirmatii vor ramine pentru mult timp doar principii teoretice; nobilimea reprezenta o forta si o structura istorica determinanta pentru viata Frantei, ca si a celorlalte tari europene, nobilime ce-si va pastra intr-un ritm descrescator vechile privilegii.

Tot acum incep sa inceteze si discriminarile confesionale (24 septembrie 1789, 28 septembrie 1791, 17 martie 1808), ca si imunitatile clericilor in fata legilor civile; statul ii considera cetateni egali in drepturi si datorii cu toti ceilalti. In baza egalitatii tuturor in fata legilor, deriva, printre altele, obligativitatea generala a serviciului militar (Napoleon avea nevoie de o armata din ce in ce mai numeroasa). In practica, insa, vechea nobilime si noii imbogatiti vor gasi numeroase cai pentru a evita acest serviciu.

Principiul egalitatii favorizeaza crearea unui nou tip de stat, cu o organizare juridica si administrativa valabila pentru intreg teritoriul sau. Incep sa dispara particularitatile legislative ale vechii Frante impartite in multe circumscriptii teritoriale de origine feudala. Acum isi fac simtita prezenta prefectii; in plus, tribunalele locale autonome sint desfiintate, inlocuite fiind cu trei grade de instanta, subordonate puterii centrale.

Libertatea. Art. 4 al declaratiei drepturilor omului precizeaza ca orice cetatean are 'puterea de a face tot ceea ce nu dauneaza altora'. In baza acestei libertati, omul decide cui sa-i incredinteze puterea de a conduce, putere care de acum inainte nu va mai fi considerata ca avind o origine divina, ci una umana, omul fiind acela care decide cum si in ce forma sa fie organizata si condusa societatea in care traieste. Art. 3 al declaratiei noteaza cu toata claritatea: 'Principiul oricarei suveranitati rezida in mod esential in natiune'. Conducatorul statului nu va mai recurge la formula 'prin harul lui Dumnezeu', ci 'prin vointa natiunii', iar despre faptele sale va trebui sa se justifice in fata poporului, format de acum inainte nu din supusi, ci din cetateni. Aici se poate observa cu usurinta atit laicizarea gindirii, cit si cea a societatii, intr-un contrast evident cu gindirea si lumea feudala. Alte aspecte ale libertatii: libertatea de opinie si de tipar, ceea ce implica abolirea cenzurii. Legat de libertatea de opinie, art. 10 afirma ca 'nimeni nu poate fi deranjat (impiedicat n.n.) pentru opiniile sale, chiar si cele religioase'. In acest fel, este recunoscuta libertatea oricui de a profesa orice convingere ideologica si religioasa. Revolutia sanctiona astfel, cel putin in parte, sfirsitul perioadei de intoleranta religioasa; trebuie precizat insa ca daca libertatea de gindire reprezenta atunci ca si astazi una din conditiile de baza ale progresului intelectual, optimismul ingenuu cu care era imbratisata totala libertate religioasa si cea a gindirii umane comporta un grav pericol pentru oamenii mai putin pregatiti ca si pentru curentele ideologice anticrestine si anticatolice.

In domeniul economiei, celebra lege a lui Le Chapelier din 1791 suprima corporatiile medievale, in care intrau membrii claselor conducatoare, dind mai mult spatiu de munca noii clase a muncitorilor. Desi, conform formatiei lor iluministe, exponentii revolutiei afirma egalitatea tuturor in drepturi si datorii, in practica insa apara interesele burgheziei din care faceau parte si limiteaza drepturile vechiului regim. Aici vedem unul din marile contraste (nedreptati) ale revolutionarilor, care in actul practic calca principiul egalitatii tuturor oamenilor.

Aspecte negative ale revolutiei

Revolutia izbucnise printr-o revolta singeroasa, atroce chiar. Incercind sa distruga arbitrarul si privilegiile, ea a exasperat principiile de egalitate si libertate, uitind astfel un aspect simplu dar esential: orice reforma, oricit de necesara si de importanta s-ar prezenta, trebuie facuta cu mijloace pasnice si tinind seama de contextul general al societatii. Sub aspect teoretic, revolutionarii cuprinsi total de ideile iluministe considerau natura umana necorupta si incoruptibila, capabila de a discerne fara posibilitate de eroare intre bine si rau si inclinata spre adevar si binele comun. De la aspectul teoretic, se trece imediat la cel practic. Intrinsec si fara interventii din afara, omul este capabil sa-si realizeze binele propriu. Principiul da nastere individualismului. Omul, muncitorul isi fixeaza singur ziua de munca (in teorie) si forma de asociere cu ceilalti in procesul muncii. Statul nu poate impune conditiile concrete de munca; datoria sa este doar aceea de a apara ordinea juridica pozitiva. In acest fel, muncitorii sint abandonati in miinile si puterea noii burghezii, fapt generator de noi si flagrante discriminari sociale, mai grave decit cele ale vechiului regim.

Pe plan politic, revolutia loveste in stat ca organism central de conducere si de asigurare a binelui comun. Acum se nasc parlamentele in intelesul modern al cuvintului, iar acestea vor degenera deseori in parlamentarism: discutii interminabile si sterile care genereaza numeroase crize de guvern. Si ca intr-un cerc vicios, parlamentarismul ve recere necesitatea unei autoritati inatacabile: totalitarismul si dictatura de stat, adevaratele drame ale Europei si ale Americii Latine de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului nostru.