REGIMUL ANTONESCU

23 IANUARIE 1941-23 AUGUST 1944

- la 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern din militari si tehnicieni (din cei 13 ministri-secretari de stat, 9 erau militari, 3 profsori universitari si unul, functionar de cariera; din cei 12 subsecretari de stat, 7 erau militari si 5 tehnicieni civili; caracterul preponderent militar al regimului Antonescu a fost completat de lista prefectilor care evidentia la 30 ianuarie 1941 ca toti cei 48 conducatori de judete erau militari activi- 37 colonei si 11 lt. colonei), "o alternativa de dreapta opusa dictaturii Garzii de Fier"; si totusi, o dictatura recunoscuta ca atare de insusi Antonescu intr-o stenograma oficiala a Consiliului de Ministri: "Am constituit un sistem de dictatura in Tara Romaneasca, trebuie sa ne folosim de toate avantajele pe care acest sistem ni le ofera nu sa avem toate dezavantajele dictaturii fara vreun folos de pe urma ei";

- Antonescu a remaniat in anii urmatori guvernul, realizandu-se treptat o largire a bazei civile fata de componenta militara, aceasta mai ales prin promovarea de specialisti civili in domenii esentiale precum cel economic, agricol, finantelor, lucrarilor publice si comunicatiilor si, nu in ultimul rand, in domeniul educatiei nationale, cultelor si artelor la care a fost promovat ministru prof. univ. Ion Petrovici

- invingator in confruntarea cu legionarii, Antonescu a cunoscut, in urmatorii trei ani, solitudinea puterii. Lipsit de un partid si fara harisma aducatoare de popularitate, el s-a impus prin stilul autoritar. "Conducatorul statului" (titlul sau oficial) avea o parere excelenta parere despre el insusi. Stenogramele Consiliului de Ministri dezvaluie in el un amestec de megalomanie si egotism. Discutiile despre diversele probleme sunt intrerupte de lungi relatari despre felul in care a reusit el sa solutioneze problemele in timpul primului razboi mondial, apoi ca sef al Marelui Stat Major si, ca ministru al Apararii Nationale;

- in moravuri a fost un puritan, care are impresia ca pana si in textele biblice se afla pasaje imorale. "Ar trebui studiata, spunea el, chestiunea scoaterii din Evanghelie a anumitor pasaje indecente";

- hotarat sa nu-si creeze un partid sau o clientela politica, Antonescu preconiza un regim dictatorial, sprijinit pe armata: "eu sunt general, nu sunt politician si nu-mi fac partid, ca Averescu";

- totul avea sa graviteze in jurul persoanei Conducatorului, iar regele urma sa fie readus la un rol pur decorativ;

- avand "puteri depline", Antonescu se vedea indreptatit sa se ocupe de toate problemele si sa faca din opinia lui lege, indiferent ca era vorba de compozitia si gustul painii, manusile cu care vamesii sa socoteasca in geamantane, sumele date de credinciosi la acatiste, etc;

- intr-o tara neinvatata cu disciplina, generalul a vrut sa instaureze o ordine similara celei militare, reglementarile mergand, uneori, pana la detalii nesemnificative (interdictia de a merge pe strada in camasa, in timpul verii);

- absenta partidului fascist unic inlatura dintru inceput caracterizarea regimului sau ca fascist; a fost o carmuire dictatoriala, a carei ideologie s-a inspirat din temele traditionale ale nationalismului autohton, intre care vechimea si continuitatea au fost exaltate cu precadere (se afisau lozinci ca: "De 2000 de ani suntem aici"); nu a lipsit nici componenta antisemita, viguros afirmata in anii 1940-1942, pentru ca apoi, pe masura deteriorarii situatiei pe frontul de est, sa i se puna surdina, si chiar sa dispara;

- situatia lui Antonescu prezinta anologii cu cea a maresalului Petain;

- moderatia dictaturii lui Antonescu este observabila si in atitudinea sa fata de opozitia democratica (PNT, PNL, PSD), ai caror lideri au fost lasati in libertate, desi rapoartele SSI il tineau la curent permanent pe Antonescu despre activitatea lor politica, indreptata impotriva lui;

- cand Antonescu a venit la putere, el a fost considerat de liderii democratici solutia ideala pentru imprejurarile de atunci, adica, intr-o perioada cand se parea ca Romania va fi strivita intre Reich si Uniunea Sovietica.

- Antonescu a convocat in doua randuri Adunarea Obsteasa Plebiscitara a natiunii romane pentru a-i supune spre aprobare politica pe care o promova. Institutia in cauza lasa impresia reminiscentelor unei democratii, deoarece era alcatuita "din toti cetatenii romani de orice profesiune care au implinit 21 de ani", dar exceptie faceau totusi, evreii si femeile; votul nu era secret ci pe fata; momentele alese au adus lui Antonescu aprobarea asteptata, astfel ca dupa prima adunare plebiscitara din 2-5 martie 1941 in care solicitase natiunii, in fapt, aprobarea politicii promovate dupa 6 septembrie 1940 de Garda de Fier si implicit, eliminarea acesteia, rezultatul a fost cel asteptat: 2.960.298 voturi "Da" si 2.996 -"Nu". A doua adunare, din 9 noiembrie 1941 avusese ca obiect aprobarea campaniei de eliberare a tinuturilor romanesti ocupate de URSS in iunie 1940. Si de aceasta data, rezultatul a fost aproape in totalitate cel asteptat de Antonescu (devenit maresal la 21 august 1941): 3.446.889- "Da" si 68- "Nu".

Mecanismul exercitarii puterii antonesciene

- fundamentele puterii antonesciene au fost consacrate prin decretele 3052 si 3053/5 septembrie 1940, 3067/6 septembrie 1940 si 3072/8 septembrie 1940 prin care Antonescu fusese investit si reinvestit "cu puteri depline" in statul roman;

- decretele in cauza au creat institutia politica de "conducator al statului" care concentra atat puterea legislativa cat si puterea executiva in mainile sale; in virtutea acestora, Antonescu putea initia si promulga legi; numea si revoca ministri secretari de stat si subsecretarii de stat, incheia tratate cu alte state; declara razboi sau putea incheia pace;

- ce a scapat lui Antonescu in momentul reinvestirii sale cu puteri depline a fost tocmai prevederea cuprinsa in art. 2 al decretului-regal din 6 septembrie 1940 (care nu aparea in 5 septembrie) potrivit careia regele, aproband modificarea legilor organice numea "pe primul ministru, insarcinat cu puteri depline"; ori dintr-o astfel de perspectiva, este limpede ca regele avea dreptul legal de a-l si destitui. Importanta acestei "scapari" a putut fi apreciata, in fapt, abia la 23 august 1944.

- in activitatea guvernului, ministrii in cadru organizat prezentau informari primului-ministru Antonescu; acesta hotara pe loc sau ulterior masurile care se impuneau;

- paralel cu Consiliul de Ministri, inca din 14 septembrie 1940, Antonescu constituise asa-numitul Consiliu de Cabinet pentru "conducerea si rezolvarea afacerilor curente ale statului"; din Cabinet faceau parte conducatorul statului, vicepresedintele Consiliului de Ministri, ministri Apararii Nationale, Afacerilor Interne, Afacerilor Straine, Justitiei, Economiei Nationale si Finantelor. Insusi Antonecu recunostea ca acest Cabinet era in fapt "adevaratul guvern care este responsabil de politica statului si de coordonarea in cadrul guvernului a tuturor activitatilor". Consiliul de Cabinet se intrunea saptamanal in vreme ce Consiliul de Ministri o data la doua saptamani, daca era nevoie. La Consiliul de Cabinet participau alaturi de ministri si seful SSI, Eugen Cristescu si Constantin Piki Vasiliu, reprezentantul Internelor si al Jandarmeriei. Problemele cu caracter secret Antonescu le discuta doar cu Eugen Cristecu si Piki Vasiliu sau numai cu Eugen Cristescu (asa cum rezulta din documentele Procesului Antonescu din mai 1946). In sfarsit, un rol deosebit il avea si Consiliul Economic in domeniul "afacerilor curente" specifice agriculturii, industriei, comertului si finantelor;

- in ianuarie 1942, pentru controlul mai eficient al administratiei publice, Antonescu a creat Inspectoratul General Administrativ cu responsabilitati pe circumscriptii si cu obligatia de a inspecta terenul dupa cum urmeaza: inspectorii generali administrativi 20 de zile/luna; prefectii-10/luna si subprefectii-8/luna

- in octombrie 1942 Antonescu a extins atributiile prefectilor, considerati reprezentantii conducatorului statului in teritoriu cu drept de control si sanctiune asupra tuturor serviciilor publice din judete.

- Antonescu a promovat o legislatie exceptionala, specifica unui regim dictatorial, urmarind "reprimarea faptelor ce pun in pericol interesele statului" (6 februarie 1941) si instituind pedeapsa capitala pentru cei care distrugeau in parte sau in intregime fabrici, intreprinderi si depozite (19 aprilie 1941), pentru talharie, furturi, violari de domiciliu, in timpul bombardamentelor;

- impotriva sabotajului economic a instituit internarea in lagare de munca de la o luna la doi ani, dar si pentru "crima de sabotaj" promovand pedepse intre 5 si 20 de ani. Regimul muncii dovedeste militarizarea intreprinderilor de stat si particulare (18 februarie 1941), prevedere care putea fi aplicata oricarei intreprinderi "daca interesele statului o cer";

- in mai 1941 a fost adoptat decretul-lege care instituia obligativitatea muncii pentru toti cetatenii tarii iar in octombrie acelasi an, decretul-lege asupra regimului muncii in timp de razboi, in virtutea caruia intreprinderile lucrau cu trei schimburi de muncitori, 8 ore/zi, 56/saptamana, fiindu-le interzis orice incetare a lucrului;

- dictatura lui Antonescu nu a cunoscut formele aberante de represiune din Uniunea Sovietica sau din cel de al treilea Reich. In anii 1940-1943 au fost anchetate, arestate, condamnate sau amendate sub acuzatia de activitate politica 10.566 persoane, dintre care 5463 au fost comunisti sau afiliatii lor. Au fost pronuntate 313 condamnari la moarte, dintre acestea, 72 fiind executate. De retinut ca au fost executati comunisti care actionau ca agenti ai URSS, savarsind acte de sabotaj si spionaj. Daca cei arestati erau dovediti ca faceau parte din PCdR, erau, dupa 1942, gratiati.