Romania si "Primavara de la Praga"

Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Istorie

Romania si

"Primavara de la Praga"

"Soarta socialismului se afla pe maini bune , caci acelea sunt mainile poporului nostru"(Alexander Dubček)

Evenimentul cunoscut in istoriografie sub denumirea metaforica de "Primavara de la Praga" a fost precedat de o serie de semnale venite din partea unor membri marcanti ai Partidului Comunist Cehoslovac,care, dupa Congresul al XIII-lea din 1966 , au decis sa procedeze la reformarea conceptelor proprii , in incercarea de a-si adapta programul la cerintele noi ale unei societati cehoslovace in plina transformare.

In toamna anului 1967, studenti cehi manifestau pe strazile Capitalei , cerand mai multa libertate si innoirea sistemului. Incidentul declansator a fost o pana de curent la caminele studentesti care a scos in strada pe tinerii cehi cu lozinca : "Vrem lumina!", transformata in lozinca politica : "Vrem lumina,vrem libertate!" .

Aceasta actiune a studentilor a fost precedata de o scrisoare a oamenilor de arta si stiinta cehi , publicata in Sunday Times prin care acestia cereau "libertate de cuget , libertate de opinie, ridicarea cenzurii".

Congresul scriitorilor cehoslovaci , intrunit la Praga in iunie 1967 acuza in manifestul lansat cu aceasta ocazie ca "reprezentantii Partidului s-au amestecat fara scrupule in alegerea Comitetului nostru si au ordonat in mod expres stergerea mai intai a 12 si apoi a 4 dintre numele colegilor celor mai curajosi de pe lista candidatilor ; ei au amenintat sa-i reduca la tacere si i-au pus sub supravegherea politiei , interzicandu-le sa-si publice lucrarile". In continuare , se protesta impotriva "vanatoarei de vrajitoare cu un pronuntat caracter fascist dezlantuita impotriva intregii comunitati a scriitorilor cehoslovaci" , iar acestia se pronunta in favoarea unui "socialism autentic, pentru imparatia libertatii asa cum a fost ea proclamata de Marx , si nu pentru o dominatie a terorii ". Printre revendicari se numara : libertatea cuvantului, gandirii si creatiei , renutarea la cenzura politica , incetarea persecutarii scriitorului rus Soljenitin , si adreseaza un apel impotriva antisemitismului si rasismului in politica oficiala a statului si in relatiile cu Israelul .

Momentul care declanseaza transformarile coincide cu Plenara C.C. al Partidului Comunist Cehoslovac din 3-5 ianuarie 1968 , unde se decide separarea functiilor de stat de cele de partid , iar Antonin Novotny este inlocuit de la conducerea partidului ("la cerere") si ramane doar Presedinte al Republicii . In Cehoslovacia , unde vechiul stalinist Novotny practica din 1963 o politica de semiliberalizare , mentinand aproapte intacte prerogativele Partidului Comunist , repunerea in discutie a sistemului are drept punct de plecare constatarea facuta de expertii adunati in jurul economistului Otta Sik , a existentei unor blocaje determinate de excesul de centralizare si de absenta unei rationalizari economice care , considera acestia , au dus la stagnarea tehnica si la scaderea nivelului de trai . Aceasta intarziere este cu atat mai mult resimtita , in special de tineri si de reperezentantii intelectualitatii , cu cat reluarea schimburilor turistice si comerciale cu Occidentul i-a pus pe multi dinre ei in contact cu tari aflate in acel moment in plin avant economic . Acestor revendicari de origine economica li s-au adaugat , asa cum am aratat mai sus , critici la adresa conducerii Partidului , ajungandu-se la o punere in discutie radicala a politicii guvernamentale . Timp de mai multe luni , Novotny va incerca sa distruga miscarea pintr-un continuu razboi de gherila , dar se loveste chiar in interiorul partidului de opozitia tot mai energica a liberalilor grupati in jurul lui Alexander Dubček , secretar al Partidului Comunist Slovac . Lipsit se sustinerea lui Brejnev si confruntat cu o fronda care reuneste in afara de intelectuali , studenti si elemente liberale ale partidului si numerosi reprezentanti ai elitei tehnice si ai mediilor muncitoresti , fostul conducator stalinist este pus in minoritate in fata Comitetului Central , si pe 25 ianuarie 1968 , trebuie sa- i cedeze functia de prim-secretar lui Dubček . Caderea lui Novotny , care va ramane Presedinte al Republicii pana in martie , a eliberat brusc niste forte pana atunci tinute in frau , incepand cu nationalismul ceh si scovac. Dubček este un comunist sincer , dar ar dori , ca si multi dintre tovarasii sai , sa impace socialismul cu libertatea , si sa canalizeze miscarea in asa fel incat sa nu alunece pe panta care in Ungaria , in 1956 , l-a dus pe Imre Nagy la o ruptura si la esec . In ianuarie si februarie 1968 , el se intalneste de doua ori cu Brejnev si incearca sa franeze procesul contestatar , dar de fiecare data incercarea consevatoare provoaca o puternica contraofensiva a progresistilor , carora primul secretar trebuie sa li se alature pentru increderea acordata de tara.

La sfarsitul lui martie , evenimentele se precipita si dau nastere "Primaverii de la Praga". Novotny este obligat sa demisioneze din functia de Presedinte al Republicii si este inlocuit cu Svoboda , supravietuitor al generatiei lui Benes si Masaryk , exclus mai tarziu din C.C. si curand si din partid . Pe 6 aprilie , instantele conducatoare ale P.C. adopta un " program de actiune" in care apar acceptarea pluralismului , reforma politicii de informare (adica libertatea presei) , dreptul cetatenilor cehi de a calatori in strainatate , reabilitarea si despagubirea victimelor epurarii arbitrare etc. Pe 18 aprilie Adunarea Nationala il desemneaza pe Iosef Smrkovski ca presedinte al sustinatorilor reformei.

Elaborat de un grup de marxisti luminati , "programul de actiune " descria modul in care in Cehoslovacia urma sa se contruiasca socialismul luminat. Se afirma ca drumul Cehoslovaciei catre socialismul matur trebuia sa fie unul propriu , determinat in parte de "baza materiala relative avansata [a tarii] , de nivelul educational neobisnuit de ridicat si de traditiile democratice incontestabile ". In sectorul economic , Programul sugera ca guvernul sa-si limiteze competentele la politicile economice generale , la planificarea pe termen lung si la protejarea intereselor consumatorilor , nu ale producatorilor. Intreprinderile industriale si cooperativele agricole urmau sa aiba un grad mai mare de libertate in identificare pietelor ; se cerea egalitatea deplina in relatiile economice dintre Cehoslovacia si URSS , ca si retragerea consilierilor sovietici ramasi . Problema esentiala a controlului asupra preturilor si salariilor era evitata . In ceea ce priveste problema libertatilor individuale , Programul nu incerca sa eludeze niciunul dintre aspectele mai dificile , definind ceea ce avea sa devina mai tarziu cunoscut sub numele de "socialism cu fata umana". El promitea libertatea absoluta de expresie , dezbatere , calatorie si asociere , odata cu sfarsitul arestarilor arbitrare , cerea transferul mai multora dintre atributiile pana atunci detinute de Ministerul de Interne , inclusiv controlul inchisorilor si a ceea ce mai ramasese din cenzura , si o mai mare autoritate a tribunalelor , chiar daca nu independenta deplina . In domeniul afacerilor externe , Programul pastra , in general , linia traditionala , dar cerea recunoasterea statului Israel si reducerea vanzarilor de arme catre Egipt si Nigeria .

Conducatorii conservatori ai P.C. polonez , est-german si bulgar sunt cuprinsi de o adevarata panica in fata a ceea ce ei considera o amenintare directa indreptata impotriva coeziunii blocului socialist si chiar a lor insisi. "Primavara de la Praga" pare intr-adevar sa fie contagioasa asa cum este si luna mai pariziana , fara sa existe insa o legatura directa intre cele doua evenimente . Manifestatii ale studentilor , profesorilor si intelectualilor au loc la Varsovia si in alte orase din Polonia , reprimate cu duritate de regimul lui Gomulka . In URSS , unde tendinta spre intransigenta reprezentata de Brejnev castiga teren in fata celei reprezentata de Kosighin , reactia fata de evenimentele de la Praga este tot atat de puternica mai ales dupa aparitia in "Literarni Listi", pe 27 iunie, a apelului catre populatia cehoslovaca ("2000 de cuvinte") , in care aceasta este chemata sa lupte impotriva vechilor forte , a tuturor celor ce au abuzat de putere si care au distrus patrimonial colectiv.

Ultimul act se joaca in cursul verii , pe 3 iulie liderul sovietic ofera o prima formulare a ceea ce se va numi "doctrina Brejnev", sau doctrina "suveranitatii limitate". "Noi nu putem , declara el , sa ramanem indiferenti fata de soarta construirii socialismului in celelalte tari ". Invitat la mijlocul lui iulie la o reuniune a Pactului de la Varsovia , Dubček refuza si respinge cererile celor "Cinci" , actiunea lui fiind aprobata de C.C. si sustinut de o populatie care saluta cu entuziasm noua cale a politicii partidului . Pe 26 iulie "Literarni Listi" lanseaza un apel pentru sustinerea primului secretar care are in intreaga tara un ecou aproape unanim . Aceasta unanimitate , subliniaza Francisc Fejto , nu era inca la aceasta data nici anticomunista , nici macar antisovietica , asa cum fusese miscarea ungara din toamna anului 1956 . Totusi , la Moscova se considera ca Dubček si prietenii sai au mers prea departe , ca au declasat un proces ireversibil , si chiar daca reusesc sa se mentina la putere , ei nu vor putea duce decat o politica externa diferita de cea Pactului de la Varsovia , si , in consecinta , URSS risca sa piarda in aceasta afacere una dintre piesele importante ale dispozitivului sau defensiv . Brejnev ia atunci hotararea de a interveni , de comun acord cu aliatii sai cei mai fideli , care , de altfel , cereau acest lucru : Polonia , R.D.G.,Ungaria si Bulgaria . "Ajutorul" a intrat in Cehoslovacia in noaptea de 20-21 august sub forma a ceea ce era , la vremea aceea , cea mai mare operatiune militara din Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial ; "solidaritatea proletariatului international" aducea 29 de divizii , 7500 de tancuri si peste 1000 de aparate de zbor , revarsate peste o tara aliata lipsita de aparare si care nici macar nu initiase mobilizarea . Efectivele folosite erau de doua ori mai numeroase decat cele din Ungaria , in 1956 , iar de data aceasta trupele sovietice erau insotite de mici contingente est-germane , poloneze , maghiare si bulgare. Cehii si slovacii au decis sa nu se opuna intr-o actiune armata , dar au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a-i scoate din ritm pe invadatori , refuzandu-le hrana si apa , scotand semnele de circulatie , sau certandu-se cu echipajele tancurilor . Inevitabil , s-au inregistrat ciocniri si accidente in care s-au pierdut intre 80 si 200 de vieti . Intregul comitet executiv al prezidiului a fost luat pe sus si dus la Moscova . Neputinta de a gasi un lider colaborationist i-a obligat pe sovietici sa negocieze cu Dubček si colegii sai , pe care Brejnev i-a terorizat fara mila . Antisemitismul ieftin a fost folosit impotriva evreilor si a unora dintre membrii neevrei ai delegatiei , iar conducatorul sovietic a amenintat chiar sa includa Slovacia in URSS , si sa faca din Boemia si Moravia regiuni autonome , sub administratie sovietica .

Rezultatul "negocierilor" l-a reprezentat protocolul de la Moscova , din 26 august , zi in care delegatia Cehoslovaca a revenit la Praga . Protocolul nu cuprindea nicio mentiune cu

privire la Programul de actiune si interzicea toate partidele politice , cu exceptia Frontului National . Pana la mijlocul lunii , guvernul , Adunarea Nationala si Comitetul Central al P.C.C. semnasera protocolul si se adoptase o noua lege a cenzurii . Dubček si colegii lui se intorsesera de la Moscova cu promisiunea ca vor continua procesul reformei si ca vor trece cat mai curand posibil la "normalizarea situatiei" , care avea sa le asigure retragrea trupelor straine. Dar sovieticii au actionat prudent . Reabilitarea victimelor epurarilor a continuat , chiar daca mai lent , iar reformistii nu au fost inlaturati imediat din functii. Pe termen lung insa , aspiratiile lor erau limpezi : "normalizarea situatiei" trebuia sa insemne restaurarea deplina a dominatiei partidului . Inlaturarea lui Smrkovski , unul dintre cei mai inversunati adepti ai liberalismului s-a produs la initiativa lui Gustav Husak , liderul Partidului Comunist Cehoslovac , care si-a convins colegii ca pozitiile fruntase din partid si din stat trebuiau impartite egal intre cehi si slovaci . In semna de protest fata de acest gest , Jon Palach si-a dat foc in Piata Wenceslas din Praga , pe 16 ianuarie 1969.

Pe 17 aprilie 1969 , Dubček a fost inlocuit cu Husak in functia de prim-secretar ,ca reactie la manifestarile de pe strazile capitalei in urma victoriei echipei cehoslovace asupra celei sovietice in cadrul campionatelor mondiale de hochei pe gheata de la Stockholm . Ministrul Sovietic al Apararii a sosit si a declarat ca situatia era mai periculoasa decat in 1968.

Alexander Dubčcek este trimis ca ambasador la Ankara , iar in iunie 1970 este rechemat si dat afara . De asemenea , a fost exclus din partid , fiind prima si cea mai important victima a epurarilor salbatice care aveau sa se abata peste Partidul Comunist Cehoslovac ; "normalizarea situatiei era aproapre completa".[9]

Comintern , sau comunism national ?

Pozitia de nealiniere a Romaniei in privinta invaziei Cehoslovaciei de catre trupele tarilor tratatului de la Varsovia este de notorietate . Pentru a explica aceasta pozitie , este necesara urnarirea in evolutie a atitudinii Romaniei fata de URSS si lagarul socialist .

Prudenta emancipare a romanilor isi are originea in intentia sovieticilor de a consolida integrarea economica a statelor aflate pe orbita sa. Numarandu-se pana atunci printre aliatii cei mai fideli ai Kremlinului , Romania lui Gheorghiu-Dej isi proclama independenta in 1961 ca raspuns la proiectele lui Hrusciov , care incurajat de succesele Pietei Comune , dorea sa instaureze o specializare a sarcinilor in C.A.E.R. , transformat intr-un adevarat instrument de planificare supranationala . Acest plan ar fi mentinut Romania ,care figura printre statele cele mai putin industrializate din blocul socialist , intr-o situatie de inferioritate fata de tarile mai dezvolatate din Estul European ca R.D.G.,Ungaria sau Cehoslovacia . De aceea , in timpul conferintei la nivel inalt al tarilor din C.A.E.R. , din iulie 1963 , Gheorghiu-Dej propune un veto formal acestui proiect care , daca ar fi fost adoptat , ar fi conferit acestei organizatii o autoritate supranationala . Prin gestul sau , Dej il obliga pe conducatorul sovietic sa bata in retragere si da intr-un fel semnalul inceputului dezagregarii sovietice in Europa de Est . Cu toate acestea , pentru a evita o noua criza , dar mai ales pentru ca Romania nu se indeparteaza deloc de linia ideologica si politica a Moscovei , Hrusciov nu insista deoarece in acel moment se confrunta cu dificultati interne si externe care in anul urmator vor duce la caderea sa . Din acest moment , romanii isi maresc incetul cu incetul independenta , reiau legaturile cu statele care nu sunt termeni prea buni cu URSS , cer istoricilor sa rescrie istoria recenta a tarii si sa scoata in evidenta rolul jucat de trupele romanesti in "razboiul antinazist" , renunta la obligativitatea invatarii limbii ruse in scoli , refuza sa se alature Natiunilor Unite sub votul "marelui frate" si repun in sfarsit in mod direct "problema Basarabiei" anexata de URSS in 1940 . Sub conducerea lui Ceausescu , care ii urmeaza lui Dej dupa moartea acestuia , Romania urmeaza aceeasi cale , refuzand in 1968 sa participe la interventia fortelor pactului de la Varsovia in Cehoslovacia , primindu-l cu mare stralucire pe generalul de Gaulle in mai 1968 , apoi pe presedintele Nixon in august 1969 . Toate acestea cu pretul unui proces de radicalizare totalitara si terorista a regimului , "calea romaneasca spre socialism" transformandu-se intr-o dictatura personala a "Conducatorului" si intr-un instrument de imbogatire si glorificare a clanului Ceausescu . Riscul unei alunecari sper liberalism si pluralism fiind complet exclus , Kremlinul se linisteste si lasa lucrurile asa cum sunt .

In jurul orei 3 dimineata , pe 21 august 1968 , trupele sovietice au intrat in Praga , au luat pozitie in fata obiectivelor fixate din timp si au capturat conducerea reformista . Anuntat in legatura cu invazia Cehoslovaciei de catre corespondentul "Agerpres" , Eugen Ionescu ,Paul Niculescu-Mizil il informeaza pe Ceusescu . Imediat a fost convocat Prezidiul Permanent care a discutat situatia creata , iar la 6.30 a inceput sedinta Comitetului Executiv al CC al PCR .

"Toata Cehoslovacia a fost pur si simplu ocupata de trupele sovietice ", va incepe Ceausescu prezentarea cadrului politico-militar , si cehoslovacii ne-au cerut sa facem ceva . Se impune deci convocarea CC si a guvernlui intr-o plenara comuna . Pana atunci ," sa precizam ce pozitie trebuie sa luam si ce sa punem in fata plenarei".[12] Ceausescu hotaraste , nu pe loc , ci in urma deliberarii din Prezidiul Permanent , sa se trimita "celor cinci " o scrisoare prin care sa se exprime punctual de vedere romanesc asupra intregii "istorii" : "aceasta actiune constituie o grava incalcare a pricipiilor pe care se bazeaza relatiile intre tarile socialiste , intre partidele comuniste , o grava incalcare a prevederilor Tratatului de la Varsovia. [.] Noi am constatat ca in Cehoslovacia conducerea partidului era stapana pe situatie si nu impartasim punctual lor de vedere ca acolo exista elemente contrarevolutionare si consideram ca este o grava greseala interventia militara in Cehoslovacia" . Pe langa acesta scrisoare , se decide pregatirea si trimiterea unei declaratii catre celelalte partide comuniste si muncitoresti in care se exprima necesitatea de a se lua toate masurile pentru asigurarea securitatii Romaniei , precum si neamestecul altor state in treburile interne ale statului . Este chemat intregul popor la apararea intgritatii teritoriale , independentei si suveranitatii nationale . Cei prezenti au condamnat invazia si si-au declarat disponibilitatea de a se angaja in efortul de aparare . La scurt timp dupa plenara "cea mare" a CC , a guvernului si a Consiliului de Stat , in cadrul careia s-a exprimat aceeasi "unitate de monolit" , in Piata Palatului s-a desfasurat una dintre cele mai mari manifestatii ale populatiei Bucurestiului . Desi a fost "aranjata", ca toate manifestarile de aceste fel , numarul participantolor a depasit asteptarile organizatorilor . Pana la urma , Ceausescu s-a molipsit de starea de spirit a multimii si a "iesit" din textul pregatit de altii , printre care , Paul Niculescu-Mizil . "Nu exista nicio justificare , tuna Ceausescu din balconul CC , nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite , pentru o clipa numai , ideea interventiei militare in treburile unui stat socialist fratesc .Noi consideram ca pentru a aseza relatiile dintre tarile socilaiste , dintre partidele comuniste pe baze cu adevarat marxist-leniniste trebuie, o data pentru totdeauna , sa se puna capat amestecului in treburile altor state , altor partide.S-a spus ca in Cehoslovacia exista pericolul contrarevolutiei ; se vor gasi poate maine unii care sa spuna ca si aici , in aceasta adunare , se manifesta tendinte contrarevolutionare . Raspundem tuturor : intregul popor roman nu va permite nimanui sa incalce teritoriul patriei noastre ". Si pentru aceasta , spune Ceausescu , am decis sa constituim , chiar din aceasta zi , "garzile patriotice inarmate , alcatuite din muncitori , tarani si intelectuali , aparatoare ale independentei patriei noastre socialiste . Dorim ca poporul nostru sa-si aiba unitatile sale inarmate pentru a-si apara cuceririle revolutionare , pentru a-si asigura munca pasnica , independenta si securitatea patriei socialiste .

Rectii ale manifestarii au fost dintre cele mai diverse . Aprobata in mediile de informare occidentale , reactia romanesca a produs ingrijorare si chiar deruta printre statele inteventioniste . In privinta intentiei Romaniei de a-si apara "independenta", concluziile care au venit de peste Canal sau de peste Ocean nu erau deloc incurajatoare : desi se nega politica sferelor de influienta , invadarea Cehoslovaciei era considerata o problema interna a Pactului de la Varsovia . Prelungirea situatiei in Romania este , de asemenea , o afacere a blocului comunist , data fiind apartenenta Romaniei la pact , ea nu va putea fi sprijinita militar , asa ca Romaniei nu-i mai ramanea altceva de facut decat sa-si desfasoare politica cu prudenta .

O sensibila repozitionare a lui Ceausescu fata de criza cehoslovaca se face simtita dupa reactiile occidentale , dupa intalnirea de la Varset cu Iosip Broz Tito si discutia avuta cu Basov, amabasadorul URSS la Bucuresti si se manifesta printr-un indemn la destindere : "suntem hotarati sa facem totul ca sa actionam sa se evite orice incordare ", si aduce in discutie necesitatea de a pune accent pe "relatiile de prietenie cu Uniunea Sovietica ". Un alt semnal al "normalizarii situatiei" este decizia liderului ca "este bine sa mergem si prin tara , ca mai sunt si probleme de rezolvat si sa mai participam si la adunarile cu activul de partid , cu oamenii muncii , sa nu stam numai aici. "

Amintirile unor fosti lideri comunisti despre invazia Cehoslovaciei

1) Alexandru Barladeanu , nascut la 25 ianuarie 1911 la Comrat , Basarabia si decedat la Bucuresti pe 13 noiembrie 1997. Economist si om politic roman , ministru, membru al Academiei Romane , a intrat in Partidul Comunist Roman in 1946 . In perioada 1955-1966 a fost Viceperesedinte al Consiliului de Ministri pentru coordonarea problemelor economice si reprezentantul Romaniei la CAER , iar in perioada 1966-1968 a detinut functia de Vicepre- sedinte al Consiliului de Ministri si a fost si presedintele Consiliului National pentru Stiinta . In 1989 a fost unul din semnatarii , cu voie de la Moscova , a scrisorii celor sase fosti lideri ai PCR care il criticau pe Nicolae Ceausescu[17] . In 22 decembrie 1989, ca urmare a revolutiei, a devenit membru in Consiliul Frontului Salvarii Nationale, iar apoi in biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala . A fost senator al Romaniei in legislatura 1990-1992 ales in municipiul Bucuresti pe listele FSN , fiind o vreme presedintele Senatului .

In interviul acordat Laviniei Betea , Alexandru Barladeanu este de parere ca momentul condamnarii publice a interventiei in Cehoslovacia a trupelor tarilor Tratatului de la Varsovia , celebrul discurs al lui Ceausescu din balconul CC al PCR , a fost o provocare gratuita la adresa sovieticilor. "Nu era momentul ca dupa ce iesi in fata tigrului , sa-l mai tragi si de coada . Asta este ceea ce a facut Ceausescu . Insa a prins foarte bine la lume , care a fost foarte impresionata de discursul lui . In acea perioada de inceput , il lua gura pe dinainte . Mi-aduc aminte ca intr-o delegatie , unde eram cu el si cu Dej , la Moscova , Dej l-a pus sa vorbeasca intr-o uzina . Si-acolo l-a luat gura pe dinainte . N-a spus nimic grav , dar s-a inflacarat copilareste , nu s-a putut stapani . Printre altele , se visa si orator ce inflacareaza masele ." In legatura cu evenimentele din august 1968 , Barladeanu marturiseste : "In '68 domnea un sentiment de ingrijorare . Stiam ce ganduri au cei din conducerea partidului de la Praga . Inainte de declansarea evenimentelor , Ceausescu ,Maurer , si Bodnaras fusesera invitati la Praga pentru a fi informati si pentru a li se solicita sprijinul . Fusesem si eu la Praga , delegat al PCR la Congresul partidului ceh , impreuna cu Manea Manescu .Am avut chiar convorbiri cu Shick . Ceausescu evolua in acea perioada inrelatiile prestabilite , in care Maurer era cel destept si cuvantul acestuia conta. "

Alexandru Barladeanu confirma faptul ca sedinta Prezidiului CPEx din dimineata zilei de 22 august nu fusese anuntata dinainte , dar se stia ca situatia este destul de incordata , invazia fiind iminenta . De asemenea , acesta neaga existenta unui plan prestabilit in legatura cu ceea ce ar fi trebuit facut in cazul unei invazii . Hotararea de a se impotrivi a fost luata in aceasta sedinta , urmand a fi convocata o adunare populara in care Ceausescu sa expuna situatia . Mai departe , Barladeanu exclude varianta existentei vreunui plan de actiune stabilit in sedinta din 22 august si declara ca "la adunarea populara l-a luat limba pe dinainte pe Ceausescu . S-a inflacarat si s-a montat singur " .

2) Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, Bucuresti - d. 8 februarie 2000) a fost prim-ministru al Romaniei in perioada 1961-1974 si presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane in perioada 11 ianuarie 1958 - 21 martie 1961. A studiat stiintele juridice si a activat ca avocat, calitate in care i-a reprezentat in instanta pe ilegalistii comunisti[20]. In anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din Romania , iar intre anii 1947-1951 a detinut functia de presedinte al Comitetului Olimpic Roman. A fost membru titular al Academiei Romane din 1955.

Pozitia lui Ion Gheorghe Maurer nu se deosebeste radical de cea exprimata de Alexandru Barladeanu . Relatand despre intalnirea delegatiei romane cu cea cehoslovaca de la Praga , premergatoare invaziei , Maurer marturiseste : "Nu intamplatoare a fost vizita . Ce au vrut ei sa ne explice a fost pozitia pe care doresc s-o adopte . Ce-am constatat , eu pot sa spun . Ce-a constatat Ceausescu , nu mi-e prea clar pentru ca nu avea obiceiul sa discute deschis . Ceea ce am vazut eu limpede era ca , in Cehoslovacia , lucrurile mergeau spre democratie si spre sistemul economiei de piata . Nu numai rusii erau speriati de pericolul contaminarii democratiei ." Odata revenita delegatia in tara , ambasadorul sovietic informeaza ca invazia va avea loc , iar Romania trebuie sa participe in calitatea ei de stat membru al Tratatului de la Varsovia . Ceasescu refuza , in calitatea sa de presedinte al partidului , iar Maurer ii urmeaza exemplul in cea de presedinte al Consiliului de Ministri . Acesta din urma informeaza ambasada franceza si pe cea americana asupra celor petrecute . "Ceea ce a urmat s-a facut cu o viteza fulgeratoare . In cateva ceasuri , imprejurul tarii s-a trecut la masare trupe apartinand armatelor ce semnasera Tratatul de la Varsovia . In Basarabia aveam , in coaste , trei divizii , doua la granitele Ungariei cu noi si alte doua divizii stationau la granitele bulgaresti." . Dupa Maurer , faptul ca Romania nu a fost invadata la randul ei , se datoreaza interventiei presedintelui Frantei , de Gaulle , si celui american , Johnson , care au protestat impotriva intentiei sovieticilor de a ataca Romania , dar si dificultatii de a motiva aparitia unor miscari contrarevolutionare simultane in cele doua tari . Ca si Barladeanu , Gheorghe Maurer sustine ca nu se consultasera in prealabil in privinta acelei celebre cuvantari din 22 august : "In acest timp , Ceausescu s-a pus pe cuvantat . A facut si atunci ce-l taia capul .[.] Nu trebuia o asemenea atitudine violenta care era pur si simplu o provocare . Printre altele , i-a amenintat pe rusi ca daca intra ei aici , intregul popor se va ridica impotriva lor . Era pur si simplu o invitatie la invazie , ca de sorti de izbanda , nu putea fi vorba ! Iar de suferit , nu Ceausescu ar fi suferit , ci niste oameni nevinovati care nu aveau de-a face cu ceea ce-i trecea lui prin cap ." Mai departe , Maurer sustine ca Ceausescu nu avea cum sa inteleaga natura schimbarilor care se petreceau in Cehoslovacia , si chiar daca le-ar fi inteles , nu avea cum sa fie de acord cu ele : "Ceausescu n-avea cum sa fie de partea masurilor de liberalizare intreprinse de cehoslovaci . El nu voia nici democratie , nici economie liberala . Si putinul ce-l facuse Dej , in privinta aceasta , il starpise . Ceausescu nu voia sa faca un regim mai liberal , n-avea sa fie de acord cu ceea ce facusera cehoslovacii , dimpotriva , ingradea pe zi ce trecea libertatile din interiorul tarii . Daca a avut ceva impotriva amestecului rusilor in problemele interne ale tarii , a fost tocmai pentru a nu-i fi stricate lui socotelile. Nicaieri nu era mai putina libertate ca in Romania lui Ceausescu , dupa ce el reusise sa-si consolideze puterea ". Intrebat daca stie despre intalnirea de la Varset , cu Tito, Maurer raspunde ca aceasta i-a ramas necunoscuta , si este de parere ca aceasta alianta nu i-ar fi fost de mare folos lui Ceausescu , impotriva sovieticilor . Fostul lider comunist este de accord cu ideea ca liderul partidului a dobandit un imens capital politic , care va urma sa fie folosit mai tarziu , dar sustine ca gestul lui Ceausescu a echivalat cu un mare risc pentru tara . Mai departe , Maurer relateaza episodul vizitei in Romania a presedintelui de Gaulle , care a reusit sa se convinga la fata locului asupra intentiei liderului communist de a adopta "un regim mai liberal" : "Cand s-au intors , de Gaulle m-a invitat la masa , la ambasada Frantei . Acolo mi-a spus ca Ceausescu este "un taran mincinos". Se convinsese ca omul nu este asa cum si-l inchipuise ".

3) Corneliu Manescu ( n. 8 februarie 1916, Ploiesti - d. 26 iunie 2000 ) a detinut functia de Ambasador al Romaniei la Budapesta (1960-1961) , Ministru al Afacerilor Externe (1961-1972) , timp in care a fost ales presedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a ONU , Ambasador la Paris (1978-1982) , semnatar al protestului public numit "scrisoarea celor sase" , din martie 1989 , senator FSN de Prahova in 1990-1992 .

Lavinia Betea sta de vorba cu fostul demnitar comunist din vara lui 1997 pana in februarie 2000, cand interlocutorul sau , bolnav de leucemie , se stinge. De aceea, convorbirile sunt "neterminate": povestea ajunsese deja pana la episodul Revolutiei din decembrie, iar proiectul era "sa va mai spun si ce cred eu despre timpul de acum si despre actuala politica externa a Romaniei".

Corneliu Manescu este atat martor si participant la cateva dintre deciziile si evenimentele politice care au avut ca efect o pozitie privilegiata a Romaniei in relatiile internationale din deceniile sapte si opt , dar si un cunoscator avizat al indivizilor si relatiilor din grupul puterii de la Bucuresti in acea perioada , si , prin urmare , marturia sa este extrem de valoroasa .

In inceputul dialogului cu Lavinia Betea , Corneliu Manescu subliniaza ca anul 1968 a fost un an plin de evenimente in plan diplomatic , deoarece toate preocuparile diplomatiei romanesti erau indreptate inspre pregatirea tratatelor bilaterale cu URSS si cu celelalte state socialiste , deoarece valabilitatea lor expirase . De asemenea , Manescu remarca diferenta dintre aceste tratate si cele din urma cu 20 de ani , care erau doar semnate de catre diplomatii romani , ele fiind pregatite de catre cei sovietici . Acest lucru denota o "emancipare" a Romaniei in relatiile internationale , cu Uniunea Sovietica si cu celelalte state socialiste . Relatand despre intalnirile la nivel inalt si vizitele efectuate de reprezentantii romani , Corneliu Manescu mentioneaza si intalnirea preliminara de la Budapesta , care a avut rolul de a pregati Conferinta Internationala a partidelor comuniste si muncitoresti de la Moscova , programata pentru sfarsitul anului . La Budapesta a avut loc un incident declansat de reprezentantul Partidului Comunist Sirian , care a criticat pozitia Romaniei in legatura cu "razboiul de sase zile" , punand-o pe seama unei "lipse de solidaritate". Reprezentantul Romaniei , Paul Niculescu-Mizil a protestat fata de acest atac si a cerut stabilirea unei ordini de zi a reuniunii . Informat asupra acestui atac , "Ceausescu a convocat ambasadorii tarilor socialiste la Bucuresti si le-a cerut sa informeze ca ar dori sa se desolidarizeze cu totii de atacurile impotriva noastra si a altor partide " . Aceasta solicitare nu a fost indeplinita , iar delegatia romana s-a intors in tara , unde a expus intr-o sedinta a CPEx cele petrecute . Ca urmare a acestei decizii , Romania nu mai fost invitata la celelalte reuniuni , de la Dresda , Varsovia si Moscova , unde s-a pregatit atat conferinta de la internationla de la Moscova , cat si invazia Cehoslovaciei . In primavara anului 1968 , s-a desfasurat la Sofia o reuniune a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varsovia pentru pregatirea pozitiilor pentru reuniunea de la Geneva , unde urma sa fie semnat Tratatul de neproliferare a armelor nucleare . La Sofia , Ceausescu a intrat din nou in dezacord cu sovieticii deoarece ceruse amendamente la proiectul prezentat , in sensul ca tarile cu armament nuclear in dotare trebuie sa ofere celorlalte state care nu poseda arma nucleara garantii ca nu o vor folosi impotriva lor .

Dupa vizita presedintelui de Gaulle , Corneliu Manescu este "sfatuit" de Ceausescu sa se intoarca la New York : "Ca e mai bine sa fiu acolo . Ca e nevoie de mine . Probabil ca intre timp , Ceausescu reflectase si la raportul meu despre intalnirea ce-o avusesem cu ambasadorul Americii la ONU , inainte de a veni la Bucuresti . Acesta ma abordase sa ma intrebe despre pozitia noastra fata de evenimentele din Cehoslovacia .Ei voiau sa stie de la mine mai multe despre cele ce se petrec in Cehoslovacia , dar in acelasi timp pareau mai la curent cu ideea invaziei . Mie mi s-a parut atunci imposibila . Si cum credeam ca in cazul acelei invazii trupele sovietice vor trebui sa treaca prin tara noastra , le-am dat asigurari ca Romania nu va permite un asemenea lucru ." Urmatoarea intalnire de pe agenda diplomatica despre care aminteste Corneliu Manescu este cea din Iugoslavia , la care nu participa , apoi urmeaza vizita delegatiei romane la Praga , cu cateva zile inainte de invazie , pe 15-17 august . Aici se semneaza Tratatul de prietenie , colaborare si asistenta mutuala romano-cehoslovac . Fostul diplomat atrage atentia asupra importantei acestui tratat pentru noua conducere cehoslovaca deoarece aceasta "nu se mai simtea sprijinita de nimeni din lagarul socialist ". Intrebat asupra starii de spirit a conducerii de la Praga , Manescu raspunde : "Se asteptau la invazie . Ce se intampla atunci ? In momentul acela , noi romanii eram singurii care-i sprijineam . Faptul ca eram acolo , era o dovada incontestabila pentru intreaga lume politica . Avusese loc o sedinta a Tratatului de la Varsovia , la care Romania nu a participat . Acolo s-au luat masurile de reprimare a ceea ce fusese numit "Primavara de la Praga". Cat despre evenimentele din august 1968 , Corneliu Manescu tine sa sublinieze insemnatatea acestora . A fost un moment istoric nu numai pentru tara nostra , dar a fost important pentru intregul mapamond , deoarece putea declansa un al treilea conflict mondial al secolului al XX-lea . "Cand se vorbeste insa despre acest moment insemnat - invadarea Cehoslovaciei de catre trupele sovietice , la care au participat toate statele membre ale Tratatului de la Varsovia , cu exceptia Romaniei - se aduce in dicutie un singur fapt : discursul lui Ceausescu de la balconul din Piata Palatului . Urmat de adeziunea si inflacararea ce a cuprins toata tara . A fost momentul cand am avut o rezistenta unanima in fata pericolului de a fi pedepsiti pentru aceasta atitudine . Atunci toata lumea a apreciat , pe drept , ca in fata multimii , Ceausescu a condamnat invazia si a a firmat , in numele romanilor , ca daca ne vor invada si pe noi , ne vom opune cu arma in mana . " Cat despre atitudinea lui Ceausescu in privinta reformelor impuse de conducerea de la Praga , Corneliu Manescu declara: "Lui Ceausescu nu cred ca-i placea prea mult ce se intampla la Praga , dar voia sa se opuna cu orice pret sovieticilor ". In ceea ce priveste intalnirea de la Varset pe care a avut-o liderul comunist roman cu Iosip Broz Tito , fostul diplomat insista asupra caracterului secret al acesteia si marturiseste ca liderul partidului venise de acolo "cu coada intre picioare" deoarece conducatorul iugoslav nu oferise atat de mult cat asteptau romanii : "Va deschidem frontierele , va dezarmam si va oferim azil politic "

Aceasta atitudine a lui Tito a avut rolul de a mai calma spiritele : "Ceausescu s-a intors dezamagit" , si a marcat o relaxare in relatiile romano-sovietice . Corneliu Manescu a fost trimis la New York cu indicatia sa impiedice convocarea Consiliului de Securitate al ONU , care fusese solicitata de reprezentantii Frantei , Canadei , Marei Britanii , Danemarcei , Paraguay si Statelor Unite . In continuare , fostul diplomat relateaza un episod interesant care s-a petrecut dupa celebra declaratie a presedintelui Johnson , care recomanda "sa nu asmutiti cainii razboiului" , si anume , vizita la Bucuresti a maresalului Iakobovski , comandantul trupelor Tratatului de la Varsovia , care vine insotit de primul adjunct a ministrului de Externe soveitic , Kuznetov . Aceasta participare a adjunctului ministrului de Externe avea semnificatia "de a calma atmosfera , spiritele , care , intr-adevar , urcasera la cele mai inalte temperaturi " . Cu prilejul mesei organizate acasa la Ministrul Afacerilor Externe roman , acesta aduce vorba despre situatia de incercuire militara in care se afla Romania , si primeste asigurari din partea lui Kuznetov ca Uniunea Sovietica nu are intentii agresive la adresa Romaniei .

In concluzie la cele mentionate mai sus , Corneliu Manescu este de parere ca atitudinea lui Ceausescu din august 1968 a determinat acumularea unui imens capital politic , care a provocat o schimbare a opiniei internationale , Romania fiind tratata in mod diferit fata de URSS si de ceilalti membri ai Tratatului de la Varsovia .

4) Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923) a fost Ministru de Finante al Romaniei in perioada comunista . In 1945 a devenit membru al PCR . A detinut functia de rector al Scolii Superioare de Partid "Stefan Gheorghiu" si director adjunct al Institutului de Istorie a PCR (1955) . Intre 1956 si 1968 a fost seful sectiei de propaganda si agitatie a CC al PCR, ulterior fiind numit Viceprim-ministru al guvernului (1972-1981) , Ministru al Educatiei si Invatamantului (1972-1976), Ministru al Finantelor (1978-1981), presedinte al Centrocoop (1981-1989) . Totodata , a fost membru al CC al PCR (1955-1989) si al Comitetului Politic Executiv (1965-1989).

Pentru a justifica pozitia Romaniei din august 1968 , Niculescu-Mizil aduce in favoarea argumentatiei sale ideea ca "tara noastra incepuse sa promoveze de mai multi ani un curs politic a carui esenta era afirmarea independentei nationale , nerecunoasterea hegemoniei vreunei mari puteri , fie ea si socialista" si enumera etapele care demonstreaza ca Romania s-a opus "hegemonismului in diverse forme , fatis sau nefatis " . Acesta respinge pe rand ideile conform carora Romania s-a opus interventiei in Cehoslovacia din oportunism , pentru captarea bunavointei vreunui stat sau pentru obtinerea vreunei aliante , sau ca Romania ar fi dus o politica de "cal troian " al Moscovei , si sustine ca atitudinea Romaniei a fost una de reala opozitie si nicidecum " o pacaleala pentru Occident , cum sustin unii in prezent" .

In expunerea sa , Paul Niculescu-Mizil confirma desfasurarea unor evenimente mentionate si in marturiile celorlalti fosti conducatori comunisti , precum vizita delegatiei romane la Praga , intre 15 si 17 august 1968 , absenta de la consfatuirile statelor socialiste de la Dresda , Varsovia si Bratislava , unde Romania nu afost nici macar invitata . Fostul lider communist este de parere ca reinfiintarea garzilor patriotice , care "au fost puse pe picioare peste noapte " reprezinta expresia hotararii Romaniei "de a apara cu arma in mana pamantul sfant al tarii " , si sugereaza un razboi de partizani , un razboi total , si este in deplin acord cu chemarea la apararea patriei , adresata de Partidul Comunist poporului . Mai mult , Niculescu- Mizil sustine pregatirea conducerii de atunci pentru eventualitatea retragerii din tara in cazul pierderii bataliilor , aducand drept dovada convorbirile de la Varset , cu liderul iugoslav . Mai departe isi exprima dezacordul cu afirmatia lui Corneliu Manescu , conform careia Ceausescu ar fi venit de la Varset "cu coada intre picioare" , si sustine ca nu corespunde sub nicio forma adevarului , aceasta fiind pusa pe seama unei "ostilitati bolnave si nemeritate fata de Ceausescu" pe care o considera "jignitoare la adresa acestuia , a intregii conduceri romane , inclusiv la adresa mea" . In viziunea lui Niculescu-Mizil , intrevederea de la Varset a fost multumitoare pentru ca Romania se putea astepta la sprijin politic , diplomatic si umanitar din partea iugoslavilor , acestia vor acorda chiar gazduire conducerii romane si unor unitati militare , "dar fara niciun fel de arme , nici chiar arme albe , pentru a se da niciun pretext unei interventii sovietice" . Cat despre un ajutor venit din partea altei natiuni , Mizil marturiseste ca a reflectat indelung la dictonul oferit de Mao Zedong cu privire la divergentele romano-sovietice : "focul nu se stinge cu apa de la departare" si conchide ca intr-o situatie critica , factorii pe care se putea baza conducerea erau "poporul roman si muntii Carpati". De altfel , Paul Niculescu-Mizil recunoaste ca au mizat pe faptul cu Uniunii Sovietice "nu-i convenea sub nicio forma un nou conflict deschis , mai ales militar , cu o noua tara socialista" si deci , hotararea de neparticipare si condamnare a invaziei Cehoslovaciei a fost luata in urma acestui rationament : "Acesta era socoteala facuta de conducerea romana . Am fost unul din cei care au facut aceasta socoteala , am participat la luarea deciziei ." Factorii care au sprijinit acesta viziune au fost pusi pe acelasi plan de catre cel care explica , si anume faptul ca imaginea Uniunii Sovietice in lume era destul de "sifonata" in urma conflictelor cu Iugoslavia si China , de evenimentele din R.D.G. si Polonia , de reprimarea miscarii de la Budapesta si in urma invaziei Cehoslovaciei , iar un razboi cu o tara aflata in interiorul lagarului socialist era cat se poate de neconvenabila . Al doilea factor care a contribuit la nedeclansarea unei interventii armate in tara noastra a fost hotararea romanilor de a rezista , "se cunostea darzenia ostasului roman".

De asemenea , Niculescu-Mizil insista asupra neamestecului Occidentului in acesta problema considerata a fi doar a lagarului socialist : "o tara comunista a atacat o alta tara comunista". In acelasi timp , sovieticii dadeau asigurari ca "nu vor fi afectate sub niciun motiv interesele de stat ale SUA" , ceea ce pare a fi o aluzie clara la intelegerea de la Ialta privind impartirea sferelor de influienta . Cat despre declaratiile oficialilor americani prin care se cerea "sa nu se invadeze Romania intrucat consecintele vor fi imprevizibile" , acestea fac parte din asa-zisul razboi al declaratiilor si sunt destul de tardive (29 si 30 august) . Niciuna dintre puterile occidentale nu ar fi riscat ruperea echilibrului de forte implicandu-se intr-un razboi cu URSS doar de dragul Cehoslovaciei sau al Romaniei . Paul Niculescu-Mizil sustine ca este insuficienta condamnarea invaziei sovietice in Cehoslovacia , si istoria ar trebui sa condamne si complicitatea tarilor occidentale fara de care invazia nu ar fi avut loc . Cat despre hotararile din 1968 , Mizil sustine ca Ceausescu nu le-a luat singur , asa cum lasa de inteles unii , ci ca in acea perioada deciziile erau luate de comun acord de catre membrii Prezidiului Pemanent al C.C. si ca mult mai tarziu conducerea colectiva a fost inlocuita cu una unipersonala , ceea ce a constituit o frana in dezvoltarea Romaniei , multe dintre hotarari fiind insuficient chibzuite . Astfel , fostul lider comunist isi exprima nedumerirea si ingrijorarea cu privire la declaratiile atribuite lui Ion Gheorghe Maurer in dialog cu Lavinia Betea . Niculescu-Mizil arata ca Maurer a fost prezent la consfatuirea din dimineata de 21 august si ca si-a exprimat acordul cu propunerile lui Ceausescu , iar acesta a expus inaintea mitingului cu populatia doar hotararile care fusesera luate de comun acord . De asemenea , intalnirea de la Varset a fost aprobata in prealabil , iar rezultatele au fost analizate in Prezidiul Pemanent , cu participarea activa si contributia lui Maurer insusi . Niculescu-Mizil pune pe seama tensiunii zilelor de dupa decembrie 1989 , presiunii exercitate de atacurile anticomuniste asupra fostului om de stat , toate pe fondul unei sanatati precare si a unei minti istovite de boala si de imbatranire . Acesta aduce in sprijinul sau o intamplare la care a fost martor , si anume , mijlocirea unui interviu pentru Paul Anghel , ocazie cu care si-a dat seama ca nu se mai poate conta pe luciditatea lui Maurer, pentru ca acesta dadea niste raspunsuri care denotau serioase "goluri de menorie" , care il puneau intr-o ipostaza "neadecvata", motiv suficient pentru a-l ajuta sa-si aduca aminte , iar pe urma sa dea niste raspunsuri "corecte" . Mai departe , Paul Niculescu-Mizil comenteaza si afirmatiile lui Alexandru Barladeanu aducand aceleasi idei in sprijinul sau , precum caracterul colectiv al hotararii de a condamna invazia si constientizarea deplina a riscului la care se expune prin aceasta , dar si declaratia lui Barladeanu prin care se declara de acord cu propunerile conducatorului . Mizil se declara impotriva ideii schimbarii de atitudine a Romaniei dupa mitingul din 21 august , dar este de acord ca au existat diferente de continut si ton intre cuvantarile din 21 august si cele de dupa , dar aceasta nu este expresia schimbarii politicii romanesti , ci a schimbarii situatiei in special in Cehoslovacia . Acum nu mai era nevoie de o condamnare a invaziei , ci de o cerere de retragere a trupelor straine de pe teritoriul Cehoslovaciei , impreuna cu recunosterea conducerii legale tarii . In ultima parte a expunerii sale despre acest eveniment , Mizil analizeaza efectele politicii Romaniei din august 1968 si ajunge la concluzia ca roadele acestei politici au fost culese de catre intregul popor roman , tara noastra aflandu-se de partea celor care apara independenta si libertatea popoarelor. Acesta nu neaga ca gloria obtinuta in 1968 a fost folosita de catre Ceausescu pentru intarirea propriei puteri , dar considera ca acesta nu este un motiv suficient pentru a diminua "maretia actului" din 1968 , si nici rolul de mare insemnatate pe care l-a jucat Ceausescu atunci . In incheiere , Paul Niculescu-Mizil se declara impotriva parerilor ca pozitia lui Ceausescu a fost dictata de interese personale , iar atitudinea Romaniei ar fi fost "deturnata in folosul propriu", "confiscata de regimul Ceausescu" .

Controversa iscata in jurul acestui subiect continua prin declaratia lui Corneliu Manescu , care se arata nedumerit de fidelitatea aratata de Niculescu-Mizil fostului dictator , incat continua sa prezinte evenimetele in favoarea acestuia , rastalmacind adevarul : "Eu l-am citit pe Mizil . Si nu pot intelege de ce continua sa prezinte mereu lucrurile in favoarea lui Ceausescu . Ma uimeste ca un om a carui familie a fost atat de umilita de Ceausescu pastreaza atat de multa credinta celui cae l-a calcat in picioare . Ma refer la cele ce i s-au intamplat fiicei lui Mizil in urma relatiile ei cu Nicu Ceausescu . Nu pot sa-l aprob pe Mizil si pentru ca e in impotriva adevarului in multe privinte . Eu nu vad niciun fel de patriotism in faptul ca prezinta lucrurile in favoarea lui Ceausescu , daca nu acesta e adevarul" .

5) Silviu Brucan (n. Saul Bruckner, 18 ianuarie 1916, Bucuresti; d. 14 septembrie 2006, Bucuresti) a fost un nomenclaturist comunist roman de origine evreiasca. In timpul Romaniei comuniste a fost ambasador in Statele Unite in 1955 si la ONU intre 1959 - 1962 . In 1989 a fost unul din semnatarii 'Scrisorii celor sase' demnitari comunisti impotriva lui Nicolae Ceausescu . Dupa revolutia din 1989 a devenit analist politic si autor a mai multor carti despre comunismul din Europa de Est . Din 1996 a fost invitat permanent al emisiunii de analiza politica "Profetii despre trecut" de la Pro TV[37].

Silviu Brucan imparte "domnia" lui Ceausescu in patru perioade faze distincte de metamorfoza si comportare politica : 1965-1971 , 1971-1980 , 1980-1987 , 1987-1989 . Prima faza a inceput cu Congresul al IX-lea al Partidului Comunist , congresul promisiunilor si al deschiderilor menite a crea imaginea unui lider mai liberal , mai democratic si mai luminat , imagine opusa celei a lui Gheorghiu-Dej , "ale carui prestigiu si popularitate il iritau si-l torturau pe Ceausescu"[38]. La acest congres , Ceausescu a criticat in termeni foarte duri violarea de catre Dej a principiului conducerii colective sustinand ca acest principiu constituie o axioma fundamentala a partidului , si in consecinta , nicio persoana nu trebuie sa detina functii atat in partid cat si in stat . Manipularea simbolurilor nationale initiata de Gheorghiu-Dej ca o politica timida si oarecum restrictiva , a fost ridicata acum la nivelul unei strategii generale de partid si de stat . Campania lui Dej de re-romanizare s-a transformat intr-o celebrare a figurilor istorice si cultural asociate luptei pentru independenta , si totodata intr-un efort ingenios de a infatisa pe noul lider ca o reincarnare virtuala a vechilor regi si voievozi de seama de la Burebista su Decebal la Mircea cel Batran , Mihai Viteazu si Stefan cel Mare . Culmea acestei strategii a fost , desigur , marea adunare din Piata Palatului din 21 august 1968 , cand Ceausescu s-a adresat unei multimi entuziaste , condamnand invazia sovietica in Cehoslovacia ca "o mare greseala si un mare pericol pentru pacea in Europa , pentru soarta socialismului in lume si un moment rusinos in istoria miscarii revolutionare". El a subliniat punctual care il interesa cel mai mult : "Nu exista nicio justificare pentru interventia militara in afacerile unui stat socialist fratesc" . El a enuntat , de asemenea , ceea ce va deveni ulterior doctrina militara romana a "razboiului popular" , adica formarea garzilor patriotice inarmate compuse din muncitori , tarani si intelectuali . Silviu Brucan considera ca aceasta declaratie istorica l-a facut pe Ceausescu nu numai un erou national , dar si o stea internationala , popularitatea lui crescand imens . Fara niciun fel de indoiala , toti romanii l-au aplaudat , inclusiv cei care petrecusera ani lungi in inchisoare si lagare de condamnare . La sfarsitul anilor '60 , peste un sfert din academicieni si detinatorii de doctorate , circa 46% din ingineri si jumatate din profesori intrasera in partid . Occidentul era impresionat si liderii occidental au inceput pelerinajul lor spre Bucuresti incepand cu premierul britanic Harold Wilson , presedintele de Gaulle , si culminand cu presedintele Nixon , "care s-a prins intr-o hora apriga in jurul Arcului de Triumf din Bucuresti" inaugurand o noua era in relatiile romano-americane .

Asadar , Silviu Brucan considera ca momentul august 1968 face parte dintr-o strategie atent elaborata care are menirea de a indeparta Romania de controlul Moscovei , inaugurand "calea romaneasca de construire a socialismului" , adica exact punctul principal din expunerea liderului comunist roman , dar cu accent pe rolul conducatorului , chestiune care nu a fost mentionata atunci .

In loc de concluzie .

"Toata lumea este de acord ca imediat dupa '89 literaturii romane contemporane i s-a adaugat un gen nou, care in scurt timp le-a pus in umbra pe celelalte : memoriile. Memorii de inchisoare, de prizonierat, de deportari, dar si memorii ale unor oameni politici interbelici, ramase in manuscris sau prin sertarele Securitatii, au umplut librariile, au devenit bestsellers si unele dintre ele au reusit chiar sa clatine ierarhiile si canoanele estetice.

Scrise la sfarsitul unor vieti de suferinte, uneori aproape incredibile, de simple taranci sau de mari intelectuali, aceste carti sunt tulburatoare analize ale capacitatii sufletului si trupului omenesc de a rezista raului si, prin asta, sunt carti de invatatura, in sensul pe care il dadeau acestei notiuni hrisoavele cronicarilor.

Ceva mai tarziu, dupa ce s-au stins si amintirea executiei Ceausestilor, si ecourile Pietei Universitatii, si amenintarea punctului 8 de la Timisoara, au inceput sa apara alt fel de memorii. Apartinand unor membri ai Biroului Politic al PCR, unor apropiati ai familiei dictatorului sau unor generali de Securitate de neagra celebritate , aceste carti au de obicei forma unor convorbiri in care rolul formularii intrebarilor si al redactarii cu subiect si predicat a raspunsurilor revine unor ziaristi sau istorici.

Nu se mai pune problema amenintarii ierarhiilor literare, in schimb se asteapta informatii senzationale despre o epoca inchisa inca in arhivele neliberalizate. Cei ce raspund la propriu au grija sa faca tot ce pot pentru a nu raspunde la figurat, dovedesc ca vinovat este doar el si sinistra sa sotie si nu se sfiesc sa raspandeasca astazi, despre victimele lor de ieri, povesti lansate de fostele servicii de dezinformare , responsabile cu 'spargerea anturajului' acestora ."

Aceste randuri ii apartin poetei Ana Blandiana si au fost publicate in articolul "Memoriile , ca detergenti" in Ziarul Financiar din 23 octombrie 2002 . Ceea ce a mai ramas de adaugat este ca memoriile in general , si cele prezentate aici in particular , au fost scrise cu rolul de a explica , de a justifica anumite actiuni petrecute in anumite circumstante . Asadar , informatia cuprinsa este diluata , contorsionata si adesea exagerata . De aceea devine posibil ca acelasi eveniment sa capete dimensiuni si motivatii diferite , in functie de interesele celui care scrie , in functie de ceea ce are de impartasit , dar mai ales tinand cont de ceea ce intentioneaza sa ascunda .