Emil Garleanu

Emil Garleanu

S-a nascut in noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878. Parintii locuiau in apropierea Copoului, in fata gradinii lui Voda Sturza, loc cu incantatoare priveliste de care scriitorul isi va aminti. Copil ciudat, de o prea mare sensibilitate si concentrare, isi ingrijoreaza mama prin indelungile lui stari de visare. Se juca de-a soldatii si citea cu nesat 'Povatuitorul copiilor', editat de Creanga.[necesita citare] Dupa ani, cand il afla printre carti uitate, manualul e intreg, nemazgalit.

Parintii, locotenent colonelul Emanoil Garleanu, apartinand unei familii de razasesti din Bacau si mama, Pulheria Antipa, grecoaica de origine, se despart, lasand copilul in grija unor matusi din Iasi, care i-au cultivat inclinarea spre duiosie si frumos.

Doi factori l-au indrumat spre cariera armelor: influenta tatalui, precum si faptul ca locuind in aproprierea cazarmilor a avut deseori ocazia sa vada armele.

Publicistica literara

A debutat la revista ieseana "Arhiva" in 1900 cu schita dragul mamei si cu poezia Iubitei sub pseudonimul Emilgar. A colaborat la revistele Arhiva, evenimentul, Samanatorul, Luceafarul, albina, Convorbiri literare, Flacara, etc. Ulterior, a fost redactor la revista samanatorista "Fat-Frumos" si colaborator la "Convorbiri critice". A participat activ la infiintarea Societatii Scriitorilor Romani in 1908, al carei presedinte a fost intre 1911-1912. Reprezentant de frunte al Semanatorismului. Foarte apreciat de Nicolae Iorga, caruia ii dedica volumul de debut, apoi devine discipol al lui Mihail Dragomirescu.

Opera

A debutat cu volumul Batranii. Schite din viata boierilor moldoveni (1905), in care sunt evocati boieri de vita veche, patriarhali si visatori, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.

Cea mai cunoscuta opera a lui Emil Garleanu este Din lumea celor care nu cuvanta (1910), in care a relatat intamplari alegorice din viata gazelor, pasarilor, animalelor si plantelor.

Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvolta tot o tema samanatorista: disparitia taranimii patriarhale si a obiceiurilor traditionale.

Alte opere

Cea dintai durere, 1907

Odata!, 1907

Intr-o zi de mai, 1908

1877. Schite din razboi, 1908

Punga, 1909

Trei vedenii 1910

Amintiri si schite 1910

Visul lui Pillat, 1915

O lacrima pe-o geana, 1915

Povesti din tara, 1916

Culegatorul de roua, 1919

Opere alese

Opere alese, ingrijite de I.Negoiescu, 1955, postum

Scrieri alese, ingrijite de T. Vargolici, 1964, postum

Otilia Cazimir (n. 12 februarie 1894, Cotu Vames, judetul Neamt - d. 8 iunie 1967, Iasi) este pseudonimul literar al poetei Alexandra Gavrilescu, cunoscuta si ca autoarea unor versuri pentru copii. Acest pseudonim i-a fost ales de catre scriitorul Mihail Sadoveanu si de criticul literar Garabet Ibraileanu. Scriitoarei nu i-a placut noul nume dupa cum spune: 'Dati-mi voie sa va marturisesc, dupa atata amar de ani ca numele acesta, pe care totusi l-am purtat cu cinste, nu mi-a placut niciodata. N-am nimic in comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintai <Otilie> pe care am intalnit-o in viata - fetita cu care am stat in banca in clasa primara - era proasta, grasa si buboasa'.Cuprins [ascunde]

1 Biografie

2 Premii si distinctii

3 Opera

4 Volume de versuri

5 Proza autobiografica

6 Fragmente audio

7 Bibliografie

8 Case memoriale

9 Legaturi externe

Biografie

Era cel de-al cincilea copil al invatatorului Gheorghe Gavrilescu. Si-a petrecut copilaria in satul natal si a inceput sa scrie poezii de cand era mica. A urmat cursurile liceale si universitare la Iasi, oras in care si-a petrecut intreaga viata. A debutat in anul 1912 in revista 'Viata romaneasca', in care isi va tipari majoritatea scrierilor. Intre anii 1937-1947 a indeplinit functia de inspector al teatrelor din Moldova. Parintii ii spuneau in copilarie Luchi. Din proza sa autobiografica 'A murit Luchi' aflam ca numele de Luchi dispare odata cu intrarea in scoala, cand fetita a crescut si a devenit eleva. Atunci cand este strigata de invatatoare pe numele ei adevarat, fetita nu raspunde, pentru ca pe ea toata lumea o striga Luchi. O colega ii explica invatatoarei ca acasa i se spune 'Luchi, ca la catei!'. Mica poeta se simte rusinata si isi spune in sinea ei: 'Mi-e rusine de numele meu, mi-e rusine de mine, mi-e rusine de tot!'

In copilarie a simtit lipsa prietenilor de joaca, dupa cum ea insasi marturiseste: 'Am fost o fetita tare cuminte. Toti erau mai mari decat mine. Ma jucam singura. Ma sfiam de toti. Uneori cantam. Alteori priveam gazele, pasarile, cand se topeau zapezile'.