Heidegger Martin - filosof german (Messkirch 1889-1976)

Heidegger, Martin,

filosof german (Messkirch 1889-1976). Si-a facut studiile
la Freiburg, cu A. Schneider si Ff. Rickert, a colaborat cu
E. Husserl si a predat mai intai la Marburg si, dupa
aceea, la Freiburg, unde a devenit, in 1933, rector al
universitatii, pronuntand discursul Afirmarea universi-
tatii germane, interpretat ca o "inregimentare vremelnica
in miscarea national-socialista'. Dupa mai putin de un
an s-a indepartat de partidul nazist. Din 1945 pana in
1951 a fost suspendat din invatamant de autoritatile
aliate. Reprimit la catedra sa universitara, a depus o
activitate didactica intensa si rodnica de seminarii si
conferinte. Neokantianismul (v.) si fenomenologia (v.)
sunt reperele fundamentale in formarea lui H. Aceste
doua scoli ale gandirii sunt completate de influenta altor
ganditori, ca W. Dilthey, S. Kierkegaard, F. Dostoievski
si F. Nietzsche. Preluand invatatura acestora si expri-
mand climatul cultural al epocii sale, prima lucrare
importanta a lui H. {Fiinta si timp, 1927) a impus pe
scena filosofica problematica fiintei, caracterizata de
faptul ca sunt puse in discutie "modalitatile de a fiinta in
lume' ale omului, intr-o ituatie determinata si posibila.

■ Filosofia existentei. In Fiinta si timp, H. si-a propus sa
elaboreze problema ontologiei care, pornind de faptul
"unei intelegeri medii si vagi a fiintei', tinde sa determine
in mod complet "sensul fiintei'. Sarcina ontologiei este,
deci, "relevarea fiintei fiintarii si explicarea fiintei in
sine', iar metoda de tratare a acestei probleme este cea
fenomenologica. Metoda fenomenologica nu caracteri-
zeaza obiectul cercetarii, caci "maniera' sa si trasaturile
deosebite ale fenomenologiei lui H., fata de cea a lui
Husserl, rezida in structurarea ei ca hermeneutica (v.)
ontologica, prin care "se arata de la sine ceea ce apare'.
Si asa cum orice intrebare presupune un ceva asupra
caruia ne interogam, un intrebator si ceea ce se intreaba,
tot astfel si intrebarea referitoare la fiinta va fi alcatuita
in mod analog: acel ceva despre care ne intrebam este
fiinta, intrebarea se "adreseaza' Dasein-ului, iar ceea

ce se "cerceteaza', adica acel ceva datorita caruia fiinta
este inteleasa, este sensul fiintei. Se intelege arunci de
ce analiza Dasein-um devine esentiala pentru ontologie;
fiinta si sensul ei nu pot fi interogate decat plecand de
la Dasein: "aceasta fiintare, care suntem intotdeauna,
si care, printre altele, are posibilitatea de a fiinta sub
semnul interogatiei, va fi desemnata prin termenul
Dasein (a-fi-in-deschis)'. Si, pentru ca punerea pro-
blemei sensului existentei "cere o expunere preliminara
adecvata a unei entitati (a Dasein-ulm), referitoare la
existenta sa', devine esentiala, pentru ontologie, analiza
"modului de a fiinta' al Dasein-xAxii, adica a omului.
Acest mod de a fiinta este 'ek-sistenta si, de aceea,
ontologia va fi, inainte de toate, o "analitica a ek-
sistentei'. Ek-sistenta este caracterizata esential de
transcendenta, de trecerea dincolo (Despre esenta
temeiului, 1929), de capacitatea omului de a se situa
dincolo de el insusi, catre lume si, de aceea, omul este
caracterizat de "a-fi-in-lume'. Lumea devine cadrul
proiectelor si al actiunilor omului, locul in care el are un
comert cu lucrurile (folosindu-le, intelegandu-le, inter-
pretandu-le) si cu ceilalti oameni. in felul acesta, omul
poate decide pentru o forma inautentica, un simplu "a-
sta-impreuna' cu altii, printr-o existenta anonima,
guvernata de "se spune', "se face', lasata la cheremul
"palavragelii', "curiozitatii', "echivocului'. Sau poate
alege o forma autentica a fiintarii, in care "co-fiinteaza'
cu ceilalti si decide asupra propriilor posibilitati si, in
primul rand, asupra aceleia "neconditionate', "insur-
montabile', "certe': posibilitatea mortii, adica "posibili-
tatea imposibilitatii oricarui comportament', in fata
careia omul se simte cuprins de "angoasa', expus pre-
zentei nimicului, cufundat in nimicnicia fiintei.