JEAN BAPTISTE LULLY ( 1632 - 1687)

JEAN BAPTISTE LULLY

- 1687)

Arta secolului al XVII-lea , ale carei prime forme de manifestare aparusera in secolul anterior, este cunoscuta in istorie sub denumirea de arta baroca.

Muzica din perioada barocului este cunoscuta si sub denumirea de muzica preclasica, iar epoca ei de desfasurare, situata cronologic inaintea clasicismului, poarta si numele de preclasicism.

Secolul al XVIII-lea inseamna pentru muzica un moment de rascruce, de innoiri, de ample sinteze, cu repercursiuni asupra secolelor viitoare. Proprii acestei epoci este si inflorirea muzicii instrumentale, ce incepe sa capete pondere prin construirea unor instrumente de valori inestimabile, datorate marilor lutieri ai timpului: Amati, Stradivarius, Guarneri.

Genurile prezente in aceasta perioada sunt cele vocal-instrumentale (dramma per musica, oratoriul, cantata) si instrumentale (suita, sonata, concerto grosso).

Aparuta la Florenta in cadrul cenaclului frecventat de personalitati artistice de seama si cunoscuta sub denumirea de "Camerata florentina", opera are drept caracteristica principala reliefarea poeziei, a libretului de provenienta antica, printr-o muzica ce deriva din accentele expresive ale versurilor. Se naste astfel un stil cantat apropiat de vorbire, declamatia cantata sau recitativul secco. Momentele solistice vor avea melodii desfasurate mai larg, mai cantabile, numite arii de opera.

De la Florenta, opera va patrunde, sub forma mentionata mai inainte, la Roma, Venetia, Neapole, avand insa si unele particularitati datorate personalitatilor in creatia carora acest gen a ocupat un loc important.

Din Italia, opera se raspandeste treptat in toata Europa.

In Franta secolului al XVII-lea existau premisele aparitiei operei, concretizate in aria de curte si cantecul pe o voce, care impreuna cu dansul, se vor constitui in baletul melodramatic.

O data cu instalarea pe tronul Frantei a lui Ludovic al XIV-lea, absolutismul monarhic european atinge apogeul desavarsit. Aceasta perioada din istoria Europei reprezinta nu numai triumful regalitatii, dar si triumful Batranului Continent ca unica putere mondiala. Curtea Regelui-Soare era cea mai bogata si eleganta curte a lumii civilizate, iar construirea Palatului de la Versailles reprezinta punctul culminant in arhitectonica si arta decorativa europeana. In acest context, artele vor lua un avant nemaiintalnit. Curtea Frantei va deveni deci, centrul universului pentru toti intelectualii atrasi ca un magnet din toate colturile lumii de bogatia, toleranta estetica si relaxarea ei morala.

In aceasta perioada, un italian oarecare va deveni intr-un timp relativ scurt, compozitorul oficial al curtii lui Ludovic al XIV-lea si creatorul operei nationale franceze ca gen. Desigur, norocul a jucat si el un oarecare rol in ascensiunea acestui compozitor si acest noroc a fost reprezentat de insusi regele Frantei.

Iata deci, contextul general in care Jean Baptiste Lully, pe numele sau adevarat Giovanni Battista Lulli va face o cariera extraordinara in Franta.

Jean Baptiste Lully s-a nascut la 28 noiembrie 1632, la Florenta. Copilaria si prima sa tinerete sunt destul de neclare. Se stie doar ca era fiul unui morar destul de instarit pentru a-si permite sa plateasca lectii de chitara, vioara si dans pentru fiul sau. La doar unsprezece ani ramane fara mama si este incredintat unei curti locale pentru o mai buna educatie. In 1646, la cererea lui Roger de Lorraine, adolescentul este trimis in Franta pentru a fi camerist si maestru de conversatie italiana pentru nepoata acestuia, Mademoiselle de Montpensier.

In palatul acesteia, pe langa indatoririle curente, Lully va intra si in orchestra ei particulara. Din aceasta perioada dateaza primele creatii muzicale si literare ale lui Lully. Inca de pe acum , adolescentul muzician, incepe organizarea unei asa zise retele de relatii cu oameni influenti la Curte, construindu-si pas cu pas, legaturile. Asa se face ca in scurt timp va pune ochii pe fiica lui Michel Lambert, un cantaret foarte apreciat si influent, cu ajutorul caruia va face primii pasi spre Curtea Regala. Dupa o "curte" asidua si indelungata, cei doi se vor casatori.

In 1652 Lully paraseste Curtea Montpensier, in urma arestarii celebrei femei ca informatoare si sustinatoare a Frondei, insa are deja destule relatii pentru a-si continua neabatut drumul. Obsesia sa de a cultiva persoane influente si nepasarea cu care intorcea spatele celor mai putin importanti sau cazuti in dizgratie, i-au atras multa ura, dar si multa admiratie fata de "talentele" sale de curtean intrigant. In momentul in care Mademoiselle de Monspensier parasea Parisul, Lully era deja cunoscut la Curte si reusise sa atraga chiar si atentia Regelui. In februarie 1653 Lully si suveranul vor dansa impreuna in acelasi balet (Ballet de la nuit). Nu era un balet oarecare, ci chiar acela care ii va aduce lui Ludovic al XIV-lea supranumele de Regele Soare. La mai putin de o luna, Lully era numit in postul de Compozitor al muzicii regale (Compositeur de la musique instrumentale du Roi). Aceasta numire va fi inceputul unei legaturi indelungate dintre compozitor si Rege, marcand de asemenea, inceputul lungii si nemiloasei "dictaturi" muzicale a lui Lully in Franta si chiar mai departe.

In 1657 Lully era deja responsabil al Baletelor Curtii si pusese mana pe "Les petits violons du Roi", orchestra care il insotea pe Rege in toate deplasarile si care ii canta la masa, fiind considerata de specialisti prima orchestra simfonica din Istoria Muzicii.

In mai putin de zece ani, Lully castigase controlul total asupra intregii muzici care se facea la Curte. Odata ajuns "la putere", muzicianul profita de libertatea de care dispune      pentru a incepe sa experimenteze tehnici noi si sa creeze un nou stil, care va cuceri Europa si va avea o influenta covarsitoare asupra intregului Baroc muzical.

Sub mana sa de fier, "Les petits violons du Roi" si-au depasit in curand statutul de orchestra a Curtii, devenind faimosi in intregul continent.

Moartea cardinalului Mazarin, in 1661, il aduce definitiv pe tron pe Ludovic al XIV-lea si face din el stapanul deplin al regatului Frantei. Lully este imediat numit Maestrul Muzicii familiei regale, iar la nunta sa cu Madeleine Lambert va participa intreaga Curte, in frunte cu Majestatea Sa. Din acesti ani dateaza si colaborarea lui Lully cu dramaturgul Jean Baptiste Poquelin, devenit celebru sub numele de Moliere. Compozitorul a creat pentru acesta dansuri, momente de muzica vocala si scene complexe. Piese ca "Burghezul gentilom", "Casatoria fortata", "Sicilianul", au purtat amprenta muzicala si scenografica a lui Lully. Colaborarea dintre cei doi mari artisti a dat nastere la asa-numitele balete-comedii, in care Lully a insistat in crearea unei unitati dramatice fara precedent. Ascensiunea lui Lully concide, din fericire, cu un moment de varf al literaturii franceze.

Curand, muzicianul castiga (nu fara siretlicuri) dreptul unic de a prezenta opere. Mai mult, in 1672 creeaza "L'Academie royale de musique" care va deveni unicul organism de aprobare a unei lucrari publice in Franta. Orice concert sau productie neaprobata de aceasta Academie al carei fondator si stapan absolut era Lully, era limitata la doi cantareti si sase instrumentisti. Tot ce depasea acest numar trebuia sa aiba girul Academiei si deci al lui Lully.

Insa steaua lui Lully nu a atins inca stralucirea deplina. Regele va deveni nasul fiului sau mai mare, iar in anul 1681 il va numi Secretarul sau particular, cea mai influenta functie de la Curte.

Atacurile si criticile la adresa compozitorului, nu au intarziat sa apara. Dupa ce "Academia Regala de Muzica" a absorbit si "Teatrul Regal"- impreuna cu toate drepturile ce decurgeau din aceasta - in urma mortii lui Moliere, multi intelectuali francezi au considerat ca paharul se umpluse. La Fontaine si Boileau se numarau printre cei mai inversunati dusmani ai compozitorului, iar multe ziare il "balacareau", sub protectia anonimatului. Insa, singurele urmari ale acestor atacuri au fost doar mai multe onoruri si demnitati acordate de protectorul sau.

In aceasta perioada, Lully incepe sa compuna tragediile sale lirice, opere combinate cu balet. Dansul si muzica au fost expresiile artistice favorite ale compozitorului si din aceasta combinatie s-a nascut stilul francez, care va cuceri Europa. Intre anii 1658 si 1671, Lully scrie nu mai putin de treizeci de balete. In acestea el va exploata si va impune in lumea muzicala dansuri ca menuetul, gavota si boure-ul. Aceste dansuri vor fi coloana vertebrala a Suitei baroce, forma care va conduce in final la crearea simfoniei.

Odata ajuns atotputernic pe taramul artistic, Lully incepe productia sa de opere : una pe an in urmatorii 14 ani, cu exceptia anul 1681. Operele muzicianului erau structurate in cateva sectiuni distincte : uvertura, simfonii (parti de atmosfera      si actiune) si balete. Toate aceste sectiuni evoluau in jurul ariilor si recitativelor ce urmau o actiune specifica. Aceasta forma de opera a devenit cunoscuta drept "tragedie lyrique" si a constituit un pas enorm in dezvoltarea ulterioara a operei. Compozitorul aduce si inovatii indraznete : in opera "Le Triomphe de l Amour" foloseste pentru prima oara in istorie balerine, dansatoare profesioniste. Pana atunci numai barbatii aveau privilegiul sa apara ca dansatori. De asemenea, recitativele acestei opere sunt pentru prima oara insotite de acompaniament instrumental. Toate aceste inovatii au fost posibile datorita nu numai pozitiei privilegiate de care se bucura muzicianul la Curte, ci si norocului de a fi pe placul atotputernicului sau stapan si - mai mult decat atat - publicului francez, care desi nu il prea avea la suflet pe muzician, ii adora totusi muzica.

Spre sfarsitul anului 1686, Ludovic al XIV-lea cade la pat, grav bolnav. Dupa o indelungata suferinta si lupta cu boala, suveranul se insanatoseste complet. Pentru a celebra vindecarea aproape miraculoasa a Regelui, Lully scrie un "Te Deum" (lucrare religioasa vocal-simfonica de mari proportii) pe care o va dirija chiar el, la 6 ianuarie 1687. In timpul acestui concert Lully se va rani grav la picior cu bastonul cu care dirija. In urma refuzului sau de a i se amputa un deget de la picior, muzicianul va dezvolta o cangrena care ii va fi fatala. La 22 martie 1687, la trei luni dupa accident, "dictatorul muzical" al Frantei se va stinge din viata, inconjurat de onoruri si lasand in spate o avere imensa, pe care, in cele trei luni de agonie, avusese grija sa o imparta legal si cu meticulozitate tuturor rudelor sale.

Jean Baptiste Lully a fost un om de o ambitie rar intalnita, a carui cariera s-a construit prin lovituri sub centura si intrigi nemiloase. Cu toate acestea, mostenirea muzicala a acestui italian devenit francez, va influenta muzica europeana pana dupa anul 1800 si stilul creat de el va fi adoptat in multe tari, devenind obligatoriu pentru orice muzician "serios". Lully a influentat pana si muzica engleza, pentru ca Charles I isi trimitea proprii muzicieni sa invete noul stil de la Paris. Inovatiile aduse de marele compozitor in folosirea orchestrei, in dezvoltarea baletului si in structura tragediei lirice aveau sa aiba ecouri adanci in muzica europeana a secolului al XIX-lea. Marii compozitori ca Rameau sau Gluck ii vor calca pe urme, iar suitele sale instrumentale pentru trompete si instrumente de coarde se vor impune ca principala forma muzicala in Anglia Restauratiei familiei Stuart.

Este greu de comentat azi caracterul negativ al lui Lully. Marturiile despre acesta provin mai ales de la dusmanii sai, multi la numar, datorita faptului ca Lully a controlat intreaga productie artistica a Frantei cu o mana de fier. Toticei care isi vedeau lucrarile respinse ii deveneau inamici.

Poate ca marele muzician nu a fost nici mai bun nici mai rau decat altii, dar a avut sansa ca destinul sa-si dea concursul din plin la eforturile sale si sa-l aseze intr-o pozitie extrem de privilegiata.

Posteritatea nu poate decat sa multumeasca Divinitatii ca ambitiosul italian a profitat din plin de ea.