REGIMURI DOMENIALE APLICABILE ALTOR BUNURI ALE DOMENIULUI PUBLIC

REGIMURI DOMENIALE APLICABILE

ALTOR BUNURI ALE DOMENIULUI PUBLIC

Regimul domenial aplicabil fondului funciar al Romaniei

Legea nr.18/1991 privind fondul funciar prevede ca terenurile de orice fel, indiferent de destinatie, de titlul pe baza caruia sunt detinute sau de domeniul public sau privat din care fac parte, constituie fondul funciar al Romaniei. Se consacra astfel, un regim de paza si protectie asupra tuturor terenurilor.

Cultivarea terenurilor, exploatarea lor, potrivit destinatiei nu este numai o problema privata a proprietarului lui, ci si o problema de interes public care, in final, poate periclita functionarea marilor servicii publice, apararea nationala, siguranta nationala, ordinea publica.

In art.5 Legea nr.18/1991 consacra principiul dupa care toti detinatorii de terenuri agricole sunt obligati sa asigure cultivarea acestora si protectia solului. Acest principiu guverneaza atat raporturile juridice de putere dintre autoritatile administratiei publice si detinatorii de terenuri agricole, cat si raporturile de drept privat dintre autorii de terenuri si alte subiecte de drept, fundamentand un drept de paza si protectie pentru autoritatile administratiei publice. Acest drept se concretizeaza prin somatia scrisa emisa de consiliile locale si adresata proprietarilor de terenuri care nu-si indeplinesc obligatia de cultivare si de protectie a solului.

Conform Legii fondului funciar, instrainarea terenurilor agricole in extravilan, prin vanzare, se poate face prin exercitarea dreptului de preemtiune care revine: coproprietarilor, daca este cazul si apoi proprietarilor vecini. Dreptul de preemtiune nu se poate exercita decat printr-o autoritate a administratiei publice in speta, Agentia pentru Dezvoltare si Amenajare Rurala.

Legea protejeaza anumite terenuri din extravilan, interzicand amplasarea pe acestea a constructiilor de orice fel. Dar, sunt cunoscute unele exceptii: constructii care servesc activitatile agricole; constructiile cu destinatie militara; caile ferate; soselele de importanta deosebita; liniile electrice de inalta tensiune etc.

Cand se dovedeste ca anumite suprafete au fost scoase din productia agricola sau silvica prin degradarea sau poluarea solului, prin fapta culpabila a persoanelor fizice sau juridice, proprietarii, consiliul sau autoritatea administrativ judeteana pot cere acoperirea de catre culpabil, a cheltuielilor necesitate de lucrarile de refacere si ameliorare a solului. Acest lucru se realizeaza in urma unei actiuni in fata instantelor de drept comun.

Regimul domenial al cailor terestre nationale de comunicatie

Legiuitorul constituant nominalizeaza ca bunuri publice si caile de comunicatie: calea rutiera, calea ferata etc.

Regimul cailor rutiere are la baza O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, cu modificarile si completarile ulterioare, care clasifica drumurile din punct de vedere al folosintei si administrarii in: drumuri publice si drumuri de exploatare. La randul lor drumurile publice sunt clasificate in drumuri publice de interes national (autostrazi, drumuri nationale) si drumuri publice de interes local (drumuri judetene, drumuri comunale, strazi).

In privinta drumurilor de exploatare trebuie facuta distinctia dupa cum ele sunt construite pe terenul proprietatii unitatii ce-l foloseste sau pe un teren proprietate de stat, respectiv al unitatilor administrativ-teritoriale.

Incadrarea sau trecerea unui drum dintr-o categorie in alta revine Guvernului, pentru drumurile nationale, inclusiv autostrazi, respectiv consiliile judetene ori consiliilor locale, pentru drumurile publice judetene sau locale.

Proiectarea, construirea si modernizarea drumurilor se efectueaza pe baza unui plan de dezvoltare unitara a retelei rutiere, urmarindu-se urmatoarele:

a) apararea si consumarea fondului funciar;

b) eficienta economica a lucrarilor prin folosirea intensiva a drumurilor existente;

c) evitarea paralelismelor intre traseele de drumuri si restrangerea la maximum a drumurilor de exploatare;

d) evitarea inundarii drumurilor, a constructiilor si a terenurilor agricole limitrofe, prevazandu-se, in mod obligatoriu, lucrarile necesare asigurarii scurgerii apelor;

e) amplasarea obiectivelor economice, sociale si culturale, respectiv dezvoltarea unor atari obiective in functie de reteaua de drumuri, evitandu-se construirea de noi drumuri.

Administratia Nationala a Drumurilor din Romania are ca obiect de activitate administrarea, intretinerea si exploatarea drumurilor nationale, aproba constructiile si modernizarea drumurilor nationale, avizeaza , coordoneaza si controleaza activitatile pe reteaua de drumuri locale si de exploatare.

Ordonanta nr.30/1995 reglementeaza regimul de concesionare a construirii si exploatarii unor tronsoane de comunicatie terestre. In art.1 se precizeaza ca, concesionarea se face pe baza de contract. Prin acest contract o parte, concedentul, transmite celeilalte parti, concesionarul, dreptul de construire, administrare, exploatare si intretinere asupra unor tronsoane de cai de comunicatii terestre, pe o perioada determinata, in schimbul unei redevente.

Perioada de concesiune este pana la 20 de ani, iar in cazuri justificate, Guvernul poate sa aprobe o durata mai mare, dar, fara a putea depasi 49 de ani. La expirarea duratei concesiunii, toate bunurile si lucrarile care fac obiectul contractului de concesiune revin, in deplina proprietate publica a statului, impreuna cu instalatiile si echipamentele respective la parametrii tehnici impusi prin caietul de sarcini, gratuit si libere de orice sarcini (art.1 alin. final).

Procedura de concesionare cuprinde urmatoarele mari etape:

initiativa concesionarii;

aprobarea concesiunii de catre Guvern care presupune: elaborarea studiului de oportunitate si elaborarea si aprobarea caietului de sarcini;

organizarea licitatiei si acordarea concesiunii care presupune publicarea licitatiei in fata Comisiei, adjudecarea, contestatia si incheierea contractului de concesiune.

Regimul domenial al protectiei mediului

Societatea umana si-a pus, incepand cu prima jumatate a sec. XX, problema protectiei mediului, cu deosebire a protectiei spatiului aerian.

Spatiul aerian este un bun al domeniului public. Au aparut de-a lungul timpului regimuri juridice care urmaresc protejarea aerului de factorii poluanti. Astfel, a fost adoptata Legea nr.137/1995 (Legea protectiei mediului).

Prin mediu se intelege ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul si subsolul, straturile atmosferice, materiile organice si anorganice dar si fiintele vii, sistemul natural, inclusiv valorice, materiale si spirituale.

Elementul central al regimului de protectie a mediului il reprezinta autorizatia de mediu definita de Legea nr.137/1995: "actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite conditiile si parametrii de functionare, pentru activitatile existente si pentru cele noi pe baza acordului de mediu. Autorizatia de mediu este elaborata de autoritatile competente, Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului si agentiile de protectie a mediului la nivel teritorial. Litigiile generate de eliberarea, revizuirea sau suspendarea acordului sau a autorizatiei de mediu se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ (art.10 alin. final).

Regimul domenial al ariilor protejate si al monumentelor naturii

Legiuitorul a inteles prin arie protejata o zona delimitata geografic, cu elemente naturale rare sau in procent ridicat, desemnata sau reglementata si gospodarita in sensul atingerii unor obiective specifice de conservare.

Potrivit Legii mediului aria protejata cuprinde parcuri nationale, rezervatii naturale, rezervatii ale biosferei, monumentele ale naturii si altele. In art.54 Legea nr. 137/l995 stabileste principiul dupa care reteaua nationala de arii protejate si monumente ale naturii se mentine si se dezvolta in scopul conservarii unor habitate naturale, a biodiversitatii, care definesc cadrul biogeografic al tarii, respectiv al structurilor si formalitatilor naturale cu valoare ecologica, stiintifica si peisagistica. Legea mai consacra regula dupa care ariile protejate sunt evidentiate in planurile de urbanism si de amenajare a teritoriului aprobate conform legii. Regimul domenial al ariilor protejate are urmatoarele reguli:

a) noile zone protejate, pentru extinderea ariilor existente se declara si se incadreaza pe categorii de Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, la propunerea Academiei Romaniei;

b) Ministrul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului organizeaza reteaua de supraveghere, de paza a ariilor protejate si a monumentelor naturii, stabilind si regimul "de administrare si de abordare turistica";

c) Ministrul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului controleaza modul de aplicare a reglementarilor de catre cei ce administreaza ariile protejate si monumentele naturii;

d) Ministrul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului elaboreaza, edicteaza, tine la zi si difuzeaza, Catalogul ariilor protejate si al monumentelor naturii, precum si "Cartea rosie a speciilor de plante si animale" din Romania.

Art.58 din Legea protectiei mediului prevede ca, "Detinatorii de suprafete terestre sau acvatice, limitrofe ariilor protejate, monumentelor naturii sau pe ale caror terenuri s-au identificat elemente susceptibile de a fi ocrotite sunt obligati sa respecte statutul acestora, pentru a asigura transmiterea lor generatiilor viitoare".

Regimul domenial aplicabil fasiei de protectie a frontierei de stat a Romaniei

Potrivit art.1 din Legea nr.56/1995 (privind frontiera de stat a Romaniei), frontiera de stat a Romaniei desparte teritoriul statului roman de teritoriile statelor vecine si marea teritoriala a Romaniei de zona contigua. Totodata, frontiera de stat delimiteaza in plan vertical spatiul aerian si subsolul statului roman de spatiul aerian si subsolul statelor vecine.

Constitutia din 1991 in art.3 alin.2 prevede ca frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international. De asemenea, frontierele statului sunt inalienabile si inviolabile ca si restul teritoriului Romaniei.

Pentru executarea pazei si supravegherii frontierei de stat se constituie: fasia de protectia frontierei de stat si zona de frontiera.

Fasia de protectie a frontierei de stat are o latime de 20 m catre interior, incepand de la linia frontierei de stat, pentru frontiera de uscat, respectiv de la limita revarsarilor in ape, pentru frontiera de apa. Legea mentioneaza ca prin exceptie, fasia de protectie nu se constituie pe litoralul Marii Negre si in porturile de la Dunare, situate la frontiera.

Legiuitorul include in mod expres fasia de protectie a frontierei in domeniul public in domeniul national, precizand ca administrarea acesteia apartine granicerilor.

Zona de frontiera este alcatuita din teritoriul comunelor, oraselor si municipiilor, care, potrivit organizarii administrative a teritoriului Romaniei, sunt situate in apropierea frontierei de stat pe o lungime de 20 km. fata de acesta catre interior.

Legiuitorul stabileste o serie de drepturi si obligatii, atat pentru cetateni, cat si pentru autoritatile publice (graniceri), cu privire la fasia de protectie. Astfel, accesul persoanelor fizice in fasia de protectie a frontierei de stat, pana la linia de frontiera, este permisa numai pe baza documentelor personale de identitate (art.47 alin.1 din Legea nr.56/1992). Circulatia persoanelor in zona de frontiera este permisa ziua pana la fasia de protectie a frontierei, atingerea acestei fasii putand fi interpretata ca o incercare de iesire din tara prin trecerea frauduloasa a frontierei de stat. De la fasia de protectie a frontierei de stat catre interior sunt permise anumite activitati numai cu respectarea unor distante (exemplu: 250 m pentru culturi inalte; 50 m pentru plantarea pomilor si arbustilor; 500 de m pentru minerit, exploatari de titei, de gaze, de ape minerale etc.)

Legea interzice persoanelor care se deplaseaza sau desfasoara activitati in apropierea frontierei de stat:

1) trecerea frontierei de stat fara documente legale sau cu documente legale prin alte puncte din afara celor stabilite;

2) sa se traga cu arma peste frontiera de stat;

3) deteriorarea sau distrugerea semnelor de frontiera, instalatiilor sau mijloacelor de paza ale granicerilor;

4) iluminarea teritoriului vecin;

5) producerea sau extinderea de incendii in limita fasiei de protectie a frontierei de stat;

6) sa se filmeze, sa se fotografieze sau sa se execute lucrari de pictura in limita fasiei de protectie a frontierei de stat, care sa redea portiuni din teritoriul statelor vecine;

7) sa se faca schimb de obiecte si de corespondenta peste frontiera de stat in afara punctelor de control;

8) sa se desfasoare activitati prin care pot fi infestate sau poluate apele de frontiera si marea teritoriala;

9) comiterea de fapte, gesturi sau proferarea de expresii jignitoare la adresa statului vecin sau a cetatenilor acestuia.

Regimul domenial al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue ale Romaniei

Marea teritoriala a Romaniei cuprinde fasia de mare adiacenta tarmului sau, dupa caz, apele maritime interioare, avand latimea de 12 mile maritime (22.224 m)

Legea nr.17/1990 consacra principiul dupa care Romania isi delimiteaza marea teritoriala de marea teritoriala a statelor vecine prin intelegeri cu fiecare dintre aceste state, in conformitate cu principiile si normele internationale.

Apele maritime interioare ale Romaniei sunt suprafete de apa situate intre tarmul marii si liniile de baza ale marii teritoriale.

Potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.17/1990, marea teritoriala, apele maritime interioare, solul si subsolul acestora, precum si spatiul aerian al acestora fac parte din teritoriul Romaniei.

Zona contigua a Romaniei este fasia de mare adiacenta marii teritoriale care se intinde spre largul marii pana la distanta de 24 mile marine. In aceasta zona Romania exercita controlul pentru prevenirea si reprimarea incalcarilor, pe teritoriul sau, a legilor si reglementarilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar si al trecerii frontierei de stat.

Trecerea prin marea teritoriala evoca faptul de a naviga in marea teritoriala, fie pentru a o traversa fara a intra in apele maritime interioare ori a ancora intr-o rada sau, dupa caz, a face escala intr-o instalatie portuara situata in afara apelor maritime interioare, fie pentru a intra in apele maritime interioare si a ancora intr-o rada sau a face escala intr-o instalatie portuara sau de a le parasi.

Legea romana prevede urmatoarele reguli fundamentale pentru trecerea inofensiva prin marea teritoriala:

1) sa fie neintrerupta si rapida;

2) navele respective sa urmeze drumurile maritime, canalele si pasele recomandate, specificate de hartile maritime in documentele de navigatie;

3) oprirea sau ancorarea navei nu poate fi justificata decat de nevoile navigatiei, in caz de forta majora, avarie si pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutorarea navelor si aeronavelor aflate in pericol.

Legea nr. 17/1990 consacra regula dupa care in marea teritoriala, in apele maritime interioare si in porturile romane este interzis accesul navelor care au la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere in masa, iar navele cu propulsie nucleara au nevoie, pentru a intra in porturi, de o aprobare prealabila data de autoritatile romane cu cel putin 30 zile inainte de data intrarii (art.35 lit. e din Legea nr.17/1990).

Autoritatile competente, in conformitate cu dispozitiile in vigoare, vor putea dispune retinerea sau sechestrarea unei nave straine folosite in scopuri comerciale pentru asigurarea exercitarii obligatiilor contractuale sau a altor obligatii asumate de nava respectiva in timpul trecerii sau in legatura cu trecerea sa prin marea teritoriala a Romaniei.

Aceasta este o modalitate de manifestare a dreptului de paza si de protectie ce apartine autoritatilor publice statale in privinta bunurilor din sfera domeniului public national, in speta marea teritoriala.

Art.31 din Legea nr.17/1990 prevede ca este interzisa poluarea apelor maritime interioare si a marii teritoriale, precum si a atmosferei de deasupra acestora, prin deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea de pe nave sau alte instalatii plutitoare sau fixe, de pe aparate de zbor, precum si de catre surse aflate pe tarm, a unor substante sau reziduuri toxice, radioactive, hidrocarburi, precum si a altor substante daunatoare sau periculoase pentru sanatatea oamenilor ori pentru flora si fauna marii, sau a altor reziduuri ori materiale care pot sa produca pagube tarmului romanesc, ori sa creeze obstacole in calea utilizarii legitime a marii. In art. 39 din lege se prevede ca desi se vor aplica amenzi contraventionale, nu il scuteste pe acesta de obligatia de despagubire pentru daunele pricinuite pe uscat, in apele maritime interioare si marea teritoriala a Romaniei.

Dincolo de regimul contraventional, Legea nr.17 din 1990 prin art.32 si 33 prevede si alte masuri de constrangere administrativa: inspectarea obligatorie a navei, retinerea navei spre a se deschide o actiune impotriva acesteia. Si aceasta este o exemplificare a dreptului de paza si de protectie, drept specific regimului juridic si de putere aplicabil marii teritoriale ca bun al domeniului public national.

Regimul domenial al Dunarii

Regimul navigatiei pe Dunare este Conventia despre regimul navigatiei pe Dunare, semnata la Belgrad la 18 august 1948, impreuna cu cele doua anexe si protocolul aditional ce a fost ratificat de Romania prin Decretul nr.298/1948.

Este consacrat, astfel, principiul dupa care navigatia pe Dunare este libera si deschisa "supusilor vapoarelor comerciale si marfurilor tuturor statelor pe picior de egalitate in ceea ce priveste drepturile portuare si taxele asupra navigatiei, precum si conditiilor carora este supusa navigatia comerciala" potrivit art.1 din Conventie.

Prin aceasta Conventie statele dunarene s-au angajat: "de a mentine sectoarele lor pe Dunare in stare de navigabilitate pentru bastimentele fluviale, respectiv de a executa lucrarile necesare asigurarii si imbunatatirii conditiilor de navigatie si de a nu impiedica sau stanjeni navigatia pe canalurile navigabile ale Dunarii in ceea ce priveste sectoarele proprii bastimentelor de mare". Statele dunarene se vor consulta in aceste probleme cu Comisia Dunarii.

Comisia Dunarii este compusa din reprezentanti ai tarilor dunarene (cate unul pentru fiecare iar pe o perioada de trei ani se alege, din membrii sai, presedintele, videpresedintele si secretariatul). Competenta acestei Comisii se intinde asupra partii navigabile a Dunarii de la Ulm la Marea Neagra.

Pe Dunarea de Jos (de la gura Canalului Sulina pana la Braila, inclusiv) pentru reglementarea navigatiei a fost stabilita a Administratiei Fluviale speciala, compusa din reprezentanti ai statelor suverane adiacente si tot o Administratie fluviala speciala a fost stabilita pe sectorul Portile de Fier. Pe aceste sectoare ale Dunarii, navigatia se desfasoara conform dispozitiilor acestor administratii speciale. Aceste reguli insa trebuie sa fie conforme cu prevederile Comisiei Dunarii.

Bastimentele care navigheaza pe Dunare au dreptul sa intre in porturi, sa procedeze acolo la operatiuni de incarcare si de descarcare, sa imbarce si sa debarce calatori, sa se alimenteze etc. cu conditia de a se conforma regulilor stabilite de statul dunarean caruia ii apartine statul respectiv.

Conventia interzice navigatia pe Dunare a vaselor de razboi nedunarene, iar vasele de razboi ale tarilor dunarene nu pot naviga pe Dunare in afara frontierelor tarii al carui pavilion il abordeaza fara o intelegere prealabila intre statele dunarene interesate.

Regimul domenial al spatiului aerian al Romaniei, sub aspectul activitatii aeronautice

Spatiul aerian este spatiul cuprins in limitele si deasupra teritoriului Romaniei. Spatiul aerian este format din: spatiul de circulatie aeriana; zonele rezervate pentru lucru aerian si zone interzise.

Zonele rezervate pentru lucru aerian si zonele interzise se stabilesc prin hotarare a Guvernului, iar in spatiul de circulatie aeriana se pot stabili zone conditionate in care aeronavele vor zbura respectand anumite conditii potrivit art.2 din Codul aerian al Romaniei, aprobat prin Decretul nr.516/1953.

Potrivit art.3 alin.2, dispozitiile din Decret se aplica tuturor activitatilor aeronautice civile, precum si tuturor persoanelor si mijloacelor cuprinse in cadrul acestor activitati.

Activitatea aeronautica civila a Romaniei are un triplu scop:

1) realizarea si dezvoltarea continua a transporturilor aeriene publice de calatori si incarcatura, adica traficul aerian;

2) realizarea si dezvoltarea aeronauticii utilitare prin deservirea industriei, agriculturii, silviculturii etc.;

3) realizarea si dezvoltarea activitatii aeronautice sportive si a actiunilor aeronautice cultural-educative.

Organul de stat care reglementeaza, coordoneaza si controleaza activitatea aeronautica civila potrivit art.5 din Codul aerian este Ministerul Transporturilor, prin Departamentul Aviatiei Civile.

Activitatea aeronautica civila internationala se desfasoara in spatiul aerian al Romaniei pe cai aeriene, in zonele stabilite pentru aceasta activitate. Legea romana se aplica atat aeronavelor civile inmatriculate in Romania, dar si echipajelor si calatorilor aflati la bordurile lor atata timp cat aeronavele zboara in spatiul aerian roman, cu derogarile stabilite prin acordurile si conventiile internationale incheiate de Romania.

Regimul domenial public cultural

Domeniul public cultural este protejat prin Ordonanta nr. 68/1994 care completeaza Ordonanta Guvernului nr. 27/1992, cu modificarile aduse prin Legea nr. 11/1994.

Regimul juridic stabilit prin aceasta Ordonanta reprezinta un sistem provizoriu, pana la adoptarea prin lege a unor reglementari speciale privind protejarea patrimoniului national cultural.

Totusi, Ordonanta nr.68/1994 reglementeaza unele masuri de protectie a bunurilor culturale dupa cum urmeaza:

Potrivit art.19 din Ordonanta nr.68/1994, Directia monumentelor istorice si Directia muzeelor si colectiilor pot impune "proprietarilor sau titularilor de alte drepturi reale" masuri deosebite de protectie, proprii fiecarui monument istoric, respeciv fiecarui bun cultural mobil. Proprietarii sau titularii de alte drepturi reale pot face contestatie la autoritatea administrativa, iar persoanele nemultumite de solutia data, in rezolvarea contestatiei se pot adresa instantelor judecatoresti competente, potrivit Legii contenciosului administrativ nr.29/1990, dar si neluarea masurilor la care au fost obligati constituie contraventie. Potrivit art.25 din Ordonanta detinatorii bunurilor culturale mobile sunt obligati sa asigure acestora protectia corespunzatoare impotriva proceselor de degradare.