Aparitia si evolutia istorica a dreptului international

Aparitia si evolutia istorica a dreptului international

1. Perioada prestatala

Inca inainte de formarea statelor au aparut o serie de practici si obiceiuri determinate de raporturile de vecinatate dintre comunitatile gentilice.

Primele norme de drept international apar insa odata cu aparitia primelor state, in antichitate, si odata cu crearea relatiilor intre aceste entitati, purtatoare de suveranitate.

Necesitatile specifice ale acestor raporturi, legate mai intai de activitatea razboinica, au determinat ca un prim grup de reguli si institutii se se refere la ducerea razboiului si incheierea pacii, a aliantelor militare si politice, primirea si protectia soliilor, rezolvarea diferendelor, reglementarea schimburilor s.a.

2. Antichitatea

2.1. China antica

Literatura filozofica facea distinctia intre razboaie drepte si nedrepte, respectarea tratatelor, sanctiuni internationale.

Solutionarea unor diferende se facea prin conferinte internationale ('congrese ale monarhilor').

In sec. VI i.H. se incheie un tratat privind renuntarea la razboi si solutionarea diferendelor prin arbitraj.

2.2. India antica

Legile lui Manu (sec. V i.H.) consemneaza existenta misiunilor diplomatice ad-hoc; tratatele erau considerate sacre.

in Gantama Sutra (sec. VI i.H.) se folosea denumirea 'legile tarilor' (Des& Dharma).

Erau dezvoltate regulile razboiului (se face si distinctia combatanti - necombatanti, se interzicea uciderea prizonierilor etc).

2. Egiptul antic

Corespondente diplomatice (sec. XVI-XV i.H.) cu Babilonul (cele 360 tablite de la Tell-Amarna).

'Tratatul sublim' intre Ramses al 11-lea si Hattusii al III-lea - cel mai vechi tratat (1296 i.H.) - tratat de aliante si ajutor reciproc.

2.4. Grecia antica

S-au dezvoltat in special normele de drept international referitoare la solii, negocieri, tratate, rezolvarea diferendelor.

Se folosesc mult medierea si arbitrajul.

Cel mai vechi document diplomatic european (tratatul de alianta intre elini si hereeni - sec. VI i.H.).

In operele lui Herodot, Tucidide, Platon, Aristotel sunt referiri la regulile ducerii razboiului.

2.5. Roma antica

Problemele relatiilor internationale cadeau in sarcina colegiului fetialilor care aplicau un cod cu caracter religios (ius fetiale) care reglementa solutionarea diferendelor, declararea razboiului, incheierea pacii, a tratatelor de alianta [cu cei considerati egali se incheiau tratate de prietenie sau alianta (foedera), cu ceilalti - tratate ce consacrau forma de dependenta (clientela, deditio in fidem)].

Tratatele trebuiau respectate cu bung credinta (pacta sunt servanda).

Cu extinderea relatiilor dincolo de solul italic se formeaza 'ius gentium', ce reglementa atat unele probleme de drept international, cat mai ales raportul de drept privat intre cetateni romani si straini; 'ius gentium' este considerat de Cicero ca 'drept natural' guvernand intreaga omenire, 'ius naturae et gentium', spre deosebire de 'ius civile'; este, pentru Ulpian, dreptul folosit de toate popoarele in problemele privind razboiul, sclavajul, aliantele etc.

Feudalismul

in conditiile faramitarii feudale din evul mediu timpuriu, o caracteristica a epocii o reprezinta razboaiele private dintre feudali. In aceste conditii, sub influenta ordinelor religioase cavaleresti, apar o serie de noi reguli de purtare a razboiului. Astfel, biserica catolica impune asa numitele 'armistitii ale lui Dumnezeu' (zile in care razboiul era oprit). Conciliul de la Lateran (1135) interzice folosirea arbaletelor, arcurilor si transformarea in sclavi a prizonierilor crestini.

Se dezvolta practica incheierii de tratate.

Se permanentizeaza institutia ambasadorilor.

Se recurge la arbitraj si mediere (de catre Papa, imparati, juristi faimosi). Principalul mijloc de solutionare a diferendului ramane insa razboiul.

incepe opera de codificare a obiceiurilor internationale, practicate in comertul maritim (Legile Oleronului - sec. XII, Consolato del Mare - sec. XIV, Anunta prima oara principiul libertatii navigatiei).

Un moment foarte important in dezvoltarea dreptului international il reprezinta tratatele de pace de la Westphalia din 1648, care pun capat Razboiului de 30 de ani. S-a afirmat ca acest moment ar fi punctul de plecare al dreptului

international european sau modern. Importanta sa consta in aceea ca a stabilit un sistem de tratate de pace intre state suverane, care au conturat structura Europei pentru aproape 100 de ani.

Apare Stiinta dreptului international, ca stiinta juridica autonoma:

Scoala de la Salamanca aduce o contributie importanta prin Francisco de Vitoria, Francisco Suarez,

Alberico Gentilis, italian, profesor la Oxford, publica o lucrare de drept diplomatic si lucrari despre dreptul razboiului,

Hugo Grotius (parintele stiintei dreptului international) publica 'Mare liberum', 'De iure befi ac pacis'

Scoala dreptului natural (S. Puffendorf, J. Barbeyrac) . Scoala dreptului pozitiv (Rachel, Moser)

Scoala sintetica (groliana) - Richard Zouche, E. de Vattel, G.F. Martens

Apar primele culegeri de tratate: Leibniz (1693) - 'Cod al diplomatiei si dreptului international'; Dumont - 'Corps universal diplomatique du droit des gens'; colectia Martens

4. Epoca moderna

Revolutia franceza exercita o mare influenta asupra dreptului international:

'Declaratie asupra dreptului gintelor' (abatele Gregoire) afirma inalienabilitatea suveranitatii natiunii, dreptul fiecarei natiuni de a-si organiza si schimba forma de guvernare,

Adunarea nationala din 1789 si Conventia de mai tarziu au proclamat renuntarea la razboaiele de cucerire si principiul noninterventiei. Prin decrete ale guvernelor revolutionare, fluviile sunt declarate proprietate inalienabila a tarilor traversate, recunoscandu-se libertatea de navigatie pentru statele riverane,

Declaratia de independenta a SUA (1776) - prima afirmare a dreptului popoarelor de a-si hotari singure soarta;

Congresul de la Viena (1815) - codificarea partiala a dreptului diplomatic, proclamarea libertatii de navigatie pe fluviile internationale, interzicerea comertului cu sclavi, recunoasterea neutralitatii perpetue a Elvetiei;

Congresul de la Paris (1856) - prima codificare a normelor juridice privind razboiul maritim, regimul juridic al Dunarii ca fluviu international, neutralizarea Marii Negre;

Apar o serie de conventii multilaterale de interes general care reflectau diversificarea relatiilor internationale in conditiile revolutiei industriale si prin care se infiintau primele organizatii internationale (uniuni administrative): Uniunea Telegrafica Universala, Oficiul International al Administratiei Telegrafice, Uniunea monetara latina (1865);

in 1864 - prima conventie multilaterala privind imbunatatirea soartei ranitilor si prizonierilor in razboiul terestru (Geneva);

in 1868 - Declaratia de la Petersburg - interzicerea proiectilelor explozive sau incarcate cu substante inflamabile.

Conferintele de la Haga (1899 si 1907) - conventii privind mijloacele pasnice de solutionare a diferendelor, precum si codificarea legilor si obiceiurilor razboiului; - Se creaza noi organizatii: Uniunea postala generala (1874), Uniunea pentru protectia proprietatii literare si artistice (1884), Uniunea pentru Sistemul Metric (1875) s.a.

in doctrina dreptului international apar mai multe curente pozitiviste:

pozitivismul voluntarist clasic (Jellinek, Triepel, Anzilollti, Cavaglieri)

normativismul (Kelsen, Kunz),

obiectivismul sociologic (G. Scelle, Ch. de Visscher)

pozitivismul pragmatic - are loc o renatere a tezelor dreptului natural (J.B. Scott, J.L. Brierly, L. Dellbez)

5. Epoca contemporana

Tratatele de pace din 1919-1920 - aparitia de noi state independente.

Pactul Ligii Natiunilor - crea o organizatie internationala cu caracter general, ce urmarea mentinerea pacii si ingradirii recurgerii la razboi, garantand statu-quo-ul versaillez si respectarea dreptului international.

Pactul Briand- Kellog (1928) - se renunta la razboi ca instrument al politicii nationale.

Definitia agresiunii - Conventiile din 193

Pactul oriental, Tratatele de la Lucarno, Mica intelegere, intelegerea balcanica.

Se creaza Organizatia Internationala a Muncii.

Crearea ONU deschide largi posibilitati de afirmare si dezvoltare a dreptului international. Se formeaza sistemul de organizatii si institutii specializate.

Principiile dreptului international sunt consacrate prin Declaratia 2625 din 1970 si alte documente ulterioare (Actul Final de la Helsinki etc.).

Dupa al doilea razboi mondial, in doctrina dreptului international apar noi curente:

militantismul juridic (ce foloseste analizele stiintelor politice, facand din dreptul international un instrument de actiune politica), cu varianta sa - 'Scoala de la New Haven' (Myres McDougal, G. Schwarzenberg, Rosalin Higgins)

'New Stream' (Martti Koskenniemi)

Dupa 1989 incepe o noua etapa in configurarea dreptului international, marcata de sfarsitul infruntarii bipolare si de transformarile radicale suferite de caracterele societatii internationale.

ANEXA

Legea lui Manu. Cartea a VII-a

90. Razboinicul nu trebuie niciodata sa se foloseasca impotriva dusmanilor sai de arme viclene, nici de sageti cu dinti, nici de sageti otravite, nici de sageti aprinse.

91. Sa nu loveasca nici pe dusmanul pedestru, daca el se afla in car, nici pe barbatul molesit, nici pe cel care-si impreuna mainile spre a cere iertare, nici pe cel cu parul desfacut, nici pe cel care sade, nici pe cel care zice: 'Sunt prizonierul tau';

92. Nici pe cel adormit, nici pe cel fora platosa, nici pe cel gol, nici pe cel dezarmat, nici pe cel ce priveste lupta fara a lua parte la ea; nici pe cel care se bate cu altul;

9 Nici pe cel a carui arma este sfaramata, nici pe cel doborat de intristare, nici pe cel grav ranit, nici pe las, nici pe fugar; sa-si aduca aminte de datoria vitejilor razboinici.

94. Lasul care fuge in timpul luptei si care este omorat de dusmani se incarca cu toate faptele rele ale sefului sau, oricare ar fi ele;

95. Si daca acest fugar ucis facuse niscaiva fapte bune pentru cealalta viata, seful sau va trage tot folosul din ele.

96. Carele, caii, elefantii, umbrelele, vesmintele, cerealele, animalele, femeile, ingredientele de tot felul, metalele, afara de aur si argint, sunt de drept ale celui care s-a facut stapan pe ele in razboi.

97. Partea cea mai pretioasa din aceste prazi trebuie oprita si oferita regelui, aceasta este randuiala Vedei; si Regele trebuie sa imparta intre toti soldatii ceea ce n-a fost luat de fiecare din ei in parte.

107. Cand este astfel gata de cucerire, sa supuna autoritatii sale pe potrivnici prin negocieri si prin cele trei mijloace: daruri, semanarea discordiei si punerea armelor.

108. Daca nu reuseste sa-i biruiasca prin cele dintai trei mijloace, sa-i atace pe fata cu forta si sa-i sileasca, pe rand, a i se supune.

109. Dintre cele patru mijloace de a invinge, incepand cu negocierile, oamenii invatati pretuiesc intotdeauna mai mult negocierile si razboiul, ca mai folositoare imparatiilor.

158. Regele trebuie sa socoteasca de dusman pe orice print care-i este vecin imediat, ca si pe aliatul acestui print; de prieten pe dusmanul vecinului sau si de neutru pe orice suveran, care nu intra intr-una din aceste doua categorii.

159. Sa caute a avea influenta asupra tuturor acestor printi cu ajutorul negocierilor si al celorlalte trei mijloace, folosindu-se de fiecare in parte, sau de toate la un loc, si mai ales prin vitejia si politica sa.

160. Sa cugete necontenit la cele sase mijloace care sunt: incheierea unui tratat de pace, sau de alianta, purtarea unui razboi, alegerea locului pentru tabara, impartirea fortelor sale, punerea sub protectia unui monarh puternic.

161. Dupa ce a examinat starea lucrurilor, sa se hotarasca, potrivit imprejurarilor, a astepta pe dusman, a porni razboi impotriva lui, a face pace, sau razboi, a-si imparti fortele, sau a cauta ajutor.

162. Regele trebuie sa stie ca sunt doua feluri de alianta si de razboi, ca sunt doua feluri de a sta in tabara, sau de a inainta, si de a obtine protectia unui alt suveran.

16 Trebuie a sti ca sunt doua feluri de alianta cu scopul de a avea foloase indata sau mai tarziu: una in care cei doi printi se inteleg, sa lucreze si sa atace imperiul si alta in care lucreaza fiecare separat.

164. Razboiul este de asemeni de doua feluri: el poate fi facut sau pe socoteala sa proprie, sau pentru a razbuna nedreptatea facuta unui aliat, in scopul de a invinge pe dusman, fie in acel anotimp, fie in alt timp.

165. Ori regele porneste singur la razboi, spre a nimici pe dusman dupa placul sau, ori se uneste cu aliatul; sunt doua feluri de a ataca.

169. Cand recunoaste ca in curand superioritatea sa va fi sigura si ca pentru moment, este o pierdere neinsemnata a recurge la negocieri de pace;

170. Dar cand vede ca toti membrii statului sunt in stare infloritoare si ca el insusi s-a inaltat la cea mai inalta treapta a puterii, atunci sa faca razboi.

198. Sa faca toate sfortarile, ca sa scape de dusmanul sau, prin negocieri, prin daruri si prin atatarea neintelegerilor.