Cererea de chemare in judecata

134. Definitia si ratiunile cererii de chemare in judecata. 135. Forma si continutul cererii de chemare in judecata. 136. Sanctiunile neindeplinirii cerintelor prevazute pentru cuprinsul cererii de chemare in judecata. 137. Timbrarea cererii de chemare in judecata. 138. Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru. 139. Asistenta judiciara. 140. Efectele introducerii cererii de chemare in judecata. 141. Retractul litigios

Definitia si ratiunile cererii de chemare in judecata. In afara unor situatii de exceptie, instanta nu se sesizeaza din oficiu. Cu alte cuvinte, de regula, judecata presupune o initiativa din partea aceluia care va avea calitatea de reclamant in proces ¹ . Aceasta initiativa este ceea ce numim "cerere introductiva de instanta" sau "cerere initiala". Este o cerere "introductiva de instanta" sau "initiala" pentru ca, pe de o parte, exprima initiativa reclamantului, iar pe de alta, intrucat ea initiaza judecata. In acest sens, art. 109 C. proc. civ. precizeaza ca: "Oricine pretinde un drept impotriva unei alte persoane trebuie sa faca o cerere inaintea instantei competente". Acest text nu ofera el insusi o definitie a cererii de chemare in judecata. Totodata sunt de facut cel putin alte doua observatii: a) O cerere inaintea instantei poate fi facuta nu numai atunci cand titularul ei "pretinde un drept impotriva unei alte persoane", ci si in situatii necontencioase sau pentru constatarea inexistentei unui drept; b) Textul ar putea conduce la interpretarea gresita ca cererea adresata unei instante necompetente nu este valabila. Or, in realitate, numai daca s-ar constata ca n-au fost respectate regulile de competenta generala, cererea va fi respinsa ca inadmisibila. In celelalte cazuri de necompetenta, cererea produce unele dintre efectele ei, dar, prin admiterea exceptiei de necompetenta, ea va fi solutionata de organul jurisdictional in favoarea caruia s-a pronuntat declinarea de competenta, de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila [art. 158 alin. (1) C. proc. civ.] ² . Articolul 158 alin. (3) C. proc. civ. arata de asemenea ca, daca instanta se declara necompetenta, impotriva hotararii se poate exercita recurs, in termen de 5 zile de la pronuntare; dosarul va fi trimis instantei competente sau, dupa caz, altui organ cu activitate jurisdictionala competent, de indata ce hotararea de declinare a competentei a devenit irevocabila.

In sens generic, prin cerere ar urma sa se inteleaga formularea unei pretentii in fata justitiei, in vederea satisfacerii ei ³ . Si tot intr-un asemenea sens, pentru a cuprinde toate formele prin care se deschide judecata, s-ar putea vorbi despre "actul introductiv de instanta" ⁴ .

Cererea de chemare in judecata nu trebuie confundata nici cu actiunea, nici cu sesizarea instantei ⁵ . Cererea este actul procedural prin care se pune in miscare actiunea civila; ea nu este insa chiar actiunea civila. Adeseori, cererea de chemare in judecata indeplineste si functia de sesizare a instantei. Totusi, uneori, sesizarea instantei reprezinta un act procedural distinct de cerere. Aceasta constatare este evidenta in situatia in care legea instituie obligatoriu o procedura prealabila de conciliere intre parti ⁶ , in "procedura gratioasa" ⁷ , precum si in acele situatii, altele decat cele ce apartin "procedurii gratioase", cand instanta este solicitata, printr-o cerere comuna a partilor, sa statueze asupra unor elemente de fapt sau de drept dintre ele ⁸ .

Asadar, cererea de chemare in judecata este actul procedural prin care reclamantul, punand in miscare actiunea civila si, totodata, de regula, investind instanta cu solutionarea ei, isi formuleaza pretentiile fata de cel chemat in judecata, solicitand concursul instantei pentru satisfacerea lor ⁹ .

Intre ratiunile cererii de chemare in judecata pot fi inscrise si urmatoarele: ea semnifica abandonarea ideii de "justitie individuala", primitiva - in care partea se confunda cu judecatorul si se manifesta voluntarist - in favoarea "justitiei sociale", independenta si impartiala; intrucat, in principiu, judecata nu se poate realiza din oficiu, cel mai adesea cererea este aceea care investeste instanta; judecatorul neputand da partii ceea ce ea n-a cerut, nici, de regula, mai mult decat ea a cerut (ne eat ultra petita partium), cererea este aceea care determina obiectul pretentiilor si mijloacele pentru justificarea lui, precum si limitele judecatii sub aspectul intinderii pretentiilor si sub aspectul partilor; cererea constituie si actul de somare a paratului, fie pentru a achiesa, fie pentru a-si pregati apararea.

Forma si continutul cererii de chemare in judecata. Cererea trebuie facuta in scris [art. 82 alin. (1) si art. 113 alin. (1) C. proc. civ.] si in limba romana [art. 127 alin. (1) din Constitutie si art. 14 alin. (5) din Legea nr. 304/2004]. In contextul conditiilor generale privitoare la cereri (articolele 82-84 C. proc. civ.) si observand exigentele legale in materie (art. 112-114 C. proc. civ.), cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda urmatoarele:

Aratarea instantei careia cererea i-a fost adresata ¹⁰ . Aceasta mentiune prezinta interes sub doua aspecte: a) Potrivit art. 109 C. proc. civ., cererea celui care pretinde un drept trebuie facuta "inaintea instantei competente". Or, numai prin indicarea instantei poate fi verificata competenta acesteia. Pe de alta parte, numai o instanta competenta se poate considera valabil investita prin sesizarea ei; b) In toate cazurile de competenta teritoriala alternativa sau facultativa, reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii instantei, iar alegerea instantei se face tocmai prin indicarea acesteia ¹¹ ;

Identificarea partilor. In aceasta privinta, art. 112 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precizeaza ca trebuie sa se arate "numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului, codul fiscal, contul bancar". Asemenea elemente pot prezenta deosebit interes in desfasurarea judecatii ¹² . Reclamantul se poate afla in imposibilitatea de a face unele dintre mentiunile aratate, dar aceasta nu trebuie sa anuleze dezideratul identificarii partilor cat mai complet posibil. Identificarea partilor, prin atributele mentionate, poate prezenta importanta, intre altele, pentru: a) Stabilirea limitelor litigiului sub raportul subiectelor procesuale; b) Verificarea calitatii si a capacitatii procesuale ¹³ ; c) Verificarea competentei instantei; d) Stabilirea locului unde urmeaza sa se faca comunicarea actelor de procedura ¹⁴ ; e) Asigurarea conditiilor necesare pentru exercitarea dreptului la aparare, precum si pentru sanctionarea incercarii de disimulare frauduloasa a unora dintre elementele procesului ¹⁵ ;

Calitatea juridica in care partile stau in judecata, atunci cand ele nu stau in nume propriu. Partile stau in judecata intr-o dubla ipostaza: in calitatea ce le deriva din raportul juridic substantial (de exemplu, creditor si debitor); in calitatea ce le deriva din raportul juridic procesual (de exemplu, reclamant si parat, intervenient principal, intervenient accesoriu, chemat in garantie). Prin sorginte si prin continut, cele doua ipostaze nu se suprapun totdeauna. Intereseaza insa, mai ales, calitatea ce deriva dintr-un raport de reprezentare (mandatar conventional ad litem, reprezentant legal, mandatar judecatoresc). Reprezentantul trebuie sa-si arate calitatea si sa o probeze. Altminteri, se va presupune ca el actioneaza in nume propriu. De asemenea, aratarea calitatii trebuie sa se faca si atunci cand persoana actioneaza atat in nume propriu, cat si ca reprezentant ¹⁶ . Mentionarea calitatii, atunci cand partile nu stau in judecata in nume propriu, se dovedeste a fi esentiala in unele situatii. (Bunaoara, pentru a aprecia capacitatea de a dispune prin achiesare, renuntarea la judecata, renuntarea la dreptul alegat etc. sau pentru constatarea identitatii de parti in ipoteza autoritatii lucrului judecat s.a.). Art. 112 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reclama de altfel ca in cuprinsul cererii sa se precizeze "numele si calitatea celui care angajeaza sau reprezinta partea in proces, iar in cazul reprezentarii prin avocat, numele acestuia si sediul profesional";

Obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului ¹⁷ , atunci cand pretuirea este cu putinta. In cazul bunurilor imobile, vor fi mentionate elementele necesare pentru identificarea lor (comuna, judet, strada, numar, numarul de carte funciara, numarul topografic s.a.). Este vorba deci despre pretentia concreta a reclamantului. Determinarea obiectului trebuie sa fie clara, completa, cat mai exacta cu putinta ¹⁸ , intrucat si acest reper are multiple semnificatii si implicatii, intre care: indicarea exacta a obiectului (quod petitur, quod desideratur si care poate fi dare, facere, pati) pune partile dintru inceput pe pozitii de egalitate, paratul putand deja opta intre recunoasterea pretentiilor sau formularea apararilor; raportat la obiect se va verifica respectarea normelor privitoare la competenta instantei ¹⁹ , taxa de timbru, admisibilitatea unor probe, eventuala modificare sau completare ulterioara a cererii; obiectul constituie elementul indispensabil al dispozitivului si criteriul de apreciere a situatiilor de minus, plus sau ultra petita ²⁰ ; cu alte cuvinte si, partial, exprimand aceeasi idee, determinarea obiectului cererii este o expresie si o garantie a principiului disponibilitatii, consacrat de art. 129 C. proc. civ. ²¹ ; obiectul - sau, mai corect spus, materia litigioasa - constituie unul dintre elementele autoritatii lucrului judecat ²² ;

Aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea. In esenta si atat cat este posibil in aceasta prima etapa a procesului civil, reclamantul trebuie sa indice imprejurarile de ordin substantial din care deriva pretentia sa, titlul juridic pe care se sprijina acea pretentie si cauza juridica - in conventii aceasta inseamna echivalentul unei indatoriri, iar in procedura fundamentul juridic al pretentiei. Cat priveste motivele de drept, nu este necesar sa se recurga la formule sacramentale, nici sa se indice exact textele de lege, ci sa se indice principiile de drept care fundamenteaza cererea ²³ . Sub ambele aspecte - al motivelor de fapt si de drept - aratarea acestora, chiar sumara, este indeniabila pentru a permite paratului sa-si formuleze exceptiile, apararile sau explicatiile, pentru fixarea cadrului procesului si pentru prefigurarea fondului acestuia, dar si - in cele din urma - pentru verificarea unuia dintre elementele autoritatii lucrului judecat: cauza juridica;

Aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Simplele alegatii nu pot conduce la admiterea cererii; ele trebuie sa se sprijine pe probe. Probele sunt o institutie dinamica; utilitatea sau inutilitatea lor se remarca in chiar cursul desfasurarii procesului civil. Totusi, de la inceput, prin chiar cererea de chemare in judecata, unele dintre probe - mai ales cele ce sustin obiectul si valoarea cererii, motivele de fapt si titlul juridic - trebuie indicate. Aceasta, pentru relevarea temeiniciei cererii, aprecierea admisibilitatii mijloacelor probatorii, celeritarea justitiei, prevenirea surprinderii adversarului, respectarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare.

Articolul 112 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. aduce cateva precizari in plus:

- Cand dovada se face prin inscrisuri, se vor alatura la cerere atatea copii cati parati sunt, precum si cate o copie de pe fiecare inscris pentru instanta; copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul;

- Se poate depune si numai o parte dintr-un inscris privitor la pricina, ramanand ca instanta sa dispuna, la nevoie, infatisarea inscrisului in intregime;

- Daca inscrisurile sunt scrise intr-o limba straina sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine certificate de parte;

- Cand reclamantul voieste sa-si dovedeasca cererea sau vreunul din capetele cererii sale prin interogatoriul paratului, se va cere infatisarea in persoana a acestuia, cu mentiunea "la interogator";

- Cand se va cere dovada cu martori, se va arata numele si domiciliul acestora.

Pentru acest stadiu al procedurii, legea nu prevede sanctiunea care poate interveni in cazul nerespectarii exigentelor prevazute la art. 112 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin corelarea insa cu alte dispozitii, eventuala sanctiune care poate interveni se prefigureaza: presedintele, primind cererea, va fixa termenul de judecata "indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata" [art. 114¹ alin. (1) C. proc. civ.]; presedintele ii va pune in vedere reclamantului lipsurile cererii de chemare in judecata, spre a le inlatura inainte de comunicare [art. 114 alin. (2) C. proc. civ.] ²⁴ ; in afara exceptiilor prevazute de lege, dovezile care nu au fost cerute in conditiile art. 112 C. proc. civ., nu vor mai putea fi invocate in cursul judecatii; sub sanctiunea decaderii, partea este obligata, in cazul amanarii judecatii, ca inainte cu cel putin 5 zile de termenul fixat pentru judecata sa depuna copii certificate de pe inscrisurile invocate (art. 138 C. proc. civ.); daca partea refuza sa raspunda la interogatoriu sau daca refuza sa infatiseze inscrisul, instanta va putea considera ca dovedite pretentiile formulate (art. 174 si art. 225 C. proc. civ.) s.a.m.d. ²⁵ ;

Semnatura [art. 82 alin. (1) si art. 112 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.]. Acest element este indiscutabil necesar, deoarece tocmai semnatura constituie certificarea manifestarii de vointa a reclamantului ²⁶ . De altfel, art. 133 C. proc. civ. - intr-o formulare paradoxala insa - precizeaza ca cererea de chemare in judecata nesemnata va fi declarata nula ²⁷ ;

Data cererii de chemare in judecata nu este mentionata ca element necesar al acesteia, nici de art. 82 C. proc. civ, nici de art. 112 C. proc. civ. Totusi, datarea trebuie considerata ca necesara. Cu totul adevarat ca cele mai multe si mai semnificative consecinte sunt corelate datei de introducere a cererii de chemare in judecata, dar si data cererii stabilita de autorul ei poate atrage unele implicatii (de exemplu, cat priveste capacitatea procesuala a partii).

Articolul 133 alin. (1) C. proc. civ. sanctioneaza cu nulitatea cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura ²⁸ . Textul art. 133 C. proc. civ. ramane vulnerabil sub mai multe aspecte: a) Ar rezulta, fiind vorba de sanctiunea "nulitatii" ²⁹ , ca dispozitiile privitoare la elementele cererii de chemare in judecata au caracter imperativ, desi, in realitate, ele au un caracter dispozitiv; b) Ar rezulta, de asemenea, ca lipsurile cererii pot fi invocate de oricare parte si oricand, cu toate ca numai paratul poate invoca exceptia avand ca obiect viciile cererii, si nu pentru prima data in dezbateri de fond, in apel sau in recurs; c) Termenul "nulitate" poate evoca ideea imposibilitatii acoperirii ulterioare a lipsurilor cererii de chemare in judecata, ceea ce contrazice chiar art. 133 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la lipsa semnaturii; d) In fine, s-ar putea deduce, gresit insa, ca nulitatea nu opereaza atunci cand lipsesc alte elemente din cererea de chemare in judecata decat numele, obiectul sau semnatura. Textul trebuie deci interpretat circumspect. ³⁰

Potrivit cu natura unor cereri de chemare in judecata, acestea trebuie sa indeplineasca unele conditii complementare ³¹ sau, dimpotriva, cererea poate fi mai sumara ³² .

Preventiv si pentru asigurarea desfasurarii mai rapide a procesului civil, art. 114 C. proc. civ., in noua sa forma, prevede ca, primind cererea, presedintele sau judecatorul care il inlocuieste, daca este cazul, va pune in vedere reclamantului ca, de indata sau in termenul ce i se va fixa, sa completeze ori sa modifice cererea si sa depuna, potrivit art. 112 alin. (2) si art. 113, cererea si copii certificate de pe toate inscrisurile pe care se intemeiaza cererea, intrucat, altminteri, se va putea dispune suspendarea judecatii. In orice caz, cererea trebuie inregistrata, iar daca reclamantul nu este de fata i se vor comunica in scris lipsurile cererii si termenul pana la care trebuie sa le acopere. Acordarea termenului, in scopul aratat, se va face in toate cazurile cu mentiunea ca neindeplinirea in acest termen a obligatiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecatii - art. 114 alin. (3) C. proc. civ.

Sanctiunile neindeplinirii cerintelor prevazute pentru cuprinsul cererii de chemare in judecata. Asadar, art. 133 alin. (1) C. proc. civ. spune doar ca "cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura va fi declarata nula". Din acest motiv, aceste elemente au fost considerate ca fiind "esentiale" ³³ .

Cu prilejul prezentarii elementelor cererii de chemare in judecata s-au facut insa mentiuni referitoare la semnificatiile si implicatiile pe care le au in procesul civil fiecare dintre aceste elemente, asa incat rezulta ca si alte elemente decat cele expres aratate de art. 133 alin. (1) C. proc. civ. trebuie considerate ca fiind cel putin importante si lipsa lor este de natura sa atraga anulabilitatea cererii sau o alta sanctiune, specifica. Asa fiind: a) Daca cererea nu indica partile si obiectul, ea va fi nula, fara a se mai intra in cercetarea fondului ³⁴ ; b) Cat priveste lipsa semnaturii, art. 133 alin. (2) C. proc. civ. arata ca aceasta "se poate totusi implini in tot cursul judecatii". Daca paratul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui sa semneze cel mai tarziu la prima zi de infatisare urmatoare, iar cand este prezent in instanta, in chiar sedinta in care a fost invocata nulitatea; c) Lipsa calitatii reclamantului duce la anularea cererii; lipsa calitatii procesuale a paratului ar trebui sa atraga respingerea cererii ca gresit indreptata, dar consideram ca, chiar de lege lata ³⁵ , reclamantul poate substitui persoanei lipsite de calitate procesuala o persoana care are o asemenea calitate ³⁶ ; d) Nearatarea motivelor de fapt si de drept duce de asemenea la anulabilitatea cererii, dar instanta, la cerere si daca partea adversa nu se opune, poate acorda un termen pentru completarea acestor lipsuri ³⁷ ; e) Potrivit art. 138 C. proc. civ., neindicarea dovezilor in cuprinsul cererii de chemare in judecata implica imposibilitatea invocarii lor in cursul instantei ³⁸ ; f) Daca, de indata sau pana la termenul ce i s-a stabilit, reclamantul, dupa caz, nu completeaza sau modifica cererea ori nu depune copiile certificate de pe inscrisuri, instanta va putea dispune suspendarea judecatii.

Din succinta prezentare a sanctiunilor posibile, in cazul lipsei unora sau altora dintre elementele prevazute de art. 112 C. proc. civ. pentru cuprinsul cererii de chemare in judecata, urmatoarele concluzii credem ca sunt admisibile: a) Sanctiunile nu sunt omogene, ele diferind uneori in raport cu specificul elementului lipsa si mai ales cu implicatiile si semnificatiile lui in procesul civil; b) Unele dintre elementele aratate sunt prevazute ca atare prin norme imperative (numele partilor, obiectul cererii si semnatura) ³⁹ , altele insa prin norme dispozitive ⁴⁰ ; c) Uneori nulitatea sau anulabilitatea este prevazuta expres si, prin urmare, vatamarea procesuala este prezumata; alteori anulabilitatea este virtuala si, prin urmare, pentru a putea interveni aceasta sanctiune trebuie sa se faca dovada existentei celor doua conditii prevazute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

In orice caz, cererea de chemare in judecata fiind un act de procedura, sunt aplicabile prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prima teza, potrivit carora: "Actele indeplinite cu neobservarea formelor legale () se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor" (s.n.)

Timbrarea cererii de chemare in judecata ⁴¹ . Actiunile sau cererile - inclusiv cererea de chemare in judecata - introduse la instantele judecatoresti, executorii judecatoresti si serviciile de publicitate imobiliara, cererile pentru exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, precum si pentru eliberarea copiilor de pe acte de catre instantele judecatoresti, executorii judecatoresti si serviciile de publicitate imobiliara, se taxeaza diferentiat, dupa criteriul evaluarii sau al neevaluarii lor in bani ⁴² .

Normele metodologice de aplicare a legii in materie impart actiunile si cererile in urmatoarele categorii: a) Actiuni si cereri evaluabile in bani; b) Actiuni si cereri neevaluabile in bani; c) Actiuni si cereri pentru care legea stabileste un regim distinct de taxare.

Timbrarea cererii de chemare in judecata trebuie sa se faca anticipat. Altminteri, ea va fi anulata ⁴³ . Totusi, nu se va dispune sanctiunea anularii cererii ca netimbrata sau insuficient timbrata decat dupa ce instanta a pus in vedere partii "cuantumul" taxei de timbru, modul in care s-a determinat suma si "sanctiunea" aplicabila in cazul neplatii. ⁴⁴

Intre considerentele solutiilor constante de respingere a exceptiilor de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala "a retinut, intre altele, ca intrucat legea fundamentala nu prevede gratuitatea justitiei, legiuitorul e liber sa stabileasca taxe judiciare de timbru, acoperind pe aceasta cale o parte din cheltuielile efectuate pentru functionarea serviciului public al justitiei, obligatie impusa de altfel de art. 56 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice" ⁴⁵ . Nu ne-am atasa unor asemenea considerente, care induc concluzia unui "impozit pe justitie". In realitate, partea care formuleaza o cerere instantei "avanseaza" cheltuielile de judecata constand in plata taxei de timbru, iar ulterior, pe baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cel aflat in culpa procesuala, fireste, "cade in pretentii". Este un mod specific de angajare a raspunderii, in aplicarea principiului general de raspundere consacrat de art. 998 C. civ. Mai recent, intamplator sau nu, Curtea s-a oprit la o alta explicatie, spunand ca justitiabilii "care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritatea judecatoreasca" trebuie sa acopere cheltuielile facute. ⁴⁶ Cum insa cheltuielile sunt suportate de partea care cade in pretentii, ne intrebam pur si simplu, ce folos a tras aceasta parte din activitatea de judecata? Poate doar unul moralizator. Mai presus insa de interesul unei asemenea discutii se afla cuantumul taxei judiciare de timbru, Curtea Europeana atragand atentia - chiar intr-o cauza impotriva Romaniei - ca o taxa judiciara de timbru excesiva poate afecta accesul liber la justitie. ⁴⁷

Valoarea la care se calculeaza taxa de timbru este cea declarata in actiune sau in cerere. Daca aceasta valoare este contestata sau apreciata de instanta ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice elaborate in acest sens de Ministerul Finantelor.

Daca instanta judecatoreasca investita cu solutionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca in fazele procesuale anterioare taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotararii constituind titlu executoriu - art. 20 alin. (5) din lege. ⁴⁸

Articolul 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 prevedea ca impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestatie "potrivit dispozitiilor aplicabile in materie fiscala". Era una dintre prevederile cele mai contestabile in materie: a) Odata declansat procesul civil, nu era posibil ca o autoritate administrativa sa rezolve un incident ivit in cursul acestuia; b) Rezolvarea contestatiei implica determinarea naturii cererii adresata instantei si, eventual, a valorii pretentiilor litigioase, ceea ce nu putea apartine unui organ administrativ; c) Potrivit art. 21 din Constitutie, trebuia admis ca solutia organului administrativ ar fi fost ea insasi susceptibila de atac la instanta judecatoreasca ⁴⁹ .

Legiuitorul, receptand observatiile facute, a reconsiderat reglementarea in materie ⁵⁰ , in esenta aratand ca: determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de catre instanta de judecata ⁵¹ sau, dupa caz, de Ministerul Justitiei; impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicarii sumei datorate; cererea se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, prin incheiere irevocabila ⁵² ; instanta judecatoreasca poate acorda scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru, in conditiile art. 74-81 C. proc. civ.

Presedintele, primind cererea de chemare in judecata, va stabili ziua infatisarii si va cita partile inaintea instantei de judecata, numai dupa ce constata plata taxei de timbru ⁵³ .

Cateva ipoteze practice prezinta importanta sub raportul modului diferentiat de rezolvare: daca cererea este introdusa in comun de mai multe persoane pentru acelasi obiect ori daca obiectul litigiului este un drept sau o obligatie comuna, taxa se datoreaza in solidar si se plateste o singura data ⁵⁴ ; daca reclamantul se adreseaza instantei cu mai multe capete de cerere, iar legea nu prevede o alta solutie, taxa se datoreaza distinct pentru fiecare capat de cerere ⁵⁵ ; cand, dupa sesizarea instantei, reclamantul isi modifica cererea de chemare in judecata, in sensul majorarii pretentiilor sau a valorii acestora, instanta va obliga partea - sub sanctiunea nulitatii plusului de pretentii sau a cererilor ulterioare netimbrate - sa achite taxa pana la cuantumul legal, cel mai tarziu pana la urmatorul termen de judecata ⁵⁶ ; daca, dimpotriva, dupa inregistrarea cererii, se micsoreaza obiectul acesteia, taxa se percepe la valoarea initiala, fara a se tine seama de reducerea ulterioara ⁵⁷ .

Unele categorii de cereri sunt scutite de taxa de timbru ⁵⁸ . Indiferent de obiectul acestora, sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si actiunile, inclusiv caile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputatilor, Presedintele Romaniei, Guvernul Romaniei, Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public si de Ministerul Finantelor; sunt de asemenea scutite de taxa judiciara cererile, actiunile si caile de atac ale altor institutii publice, daca au ca obiect venituri publice. ⁵⁹ Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile, actiunile si caile de atac formulate de catre prefect sau primar pentru anularea actelor juridice facute sau emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Netimbrarea cererii se invoca de catre parat pe cale de exceptie, inaintea oricaror alte exceptii de procedura ⁶⁰ . Instanta, daca este cazul, trebuie sa invoce din oficiu netimbrarea cererii, exceptie care are intaietate fata de altele si constituie un fine de neprimire ⁶¹ .

In situatiile prevazute de lege, sumele achitate cu titlu de taxe de timbru se restituie, la cererea petitionarului, adresata instantei judecatoresti in termen de cel mult un an de la nasterea dreptului de a solicita restituirea, anume: cand taxa platita nu era datorata; cand s-a platit mai mult decat cuantumul legal; cand actiunea sau cererea ramane irevocabila. (In penultima dintre aceste ipoteze, se restituie jumatate din taxa platita; in ultima ipoteza, taxa se restituie proportional cu admiterea contestatiei).

Taxele judiciare de timbru platite prin aplicarea si anularea de timbre fiscale mobile nu se restituie. De asemenea, nu se restituie taxele judiciare de timbru platite pentru cereri si actiuni anulate ca insuficient timbrate.

Cererile de chemare in judecata adresate instantelor judecatoresti trebuie, de asemenea, timbrate cu "timbru judiciar" ⁶² . Astfel cum precizeaza art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele incasate din vanzarea timbrului judiciar se constituie si se utilizeaza ca venituri extrabugetare la dispozitia Ministerului Justitiei ⁶³ .

Daca nu se plateste timbrul judiciar, cererea este anulata ⁶⁴ .

Potrivit insa art. 74 C. proc. civ., "cel care nu este in stare sa faca fata cheltuielilor unei judecati, fara a primejdui propria sa intretinere sau a familiei sale, poate cere instantei sa-i incuviinteze asistenta judiciara", iar asistenta judiciara - precizeaza art. 75 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - cuprinde si "acordarea de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar si a cautiunilor" (s.n.)

Cererea trebuie sa cuprinda mentiunile prevazute de art. 77 C. proc. civ., indicand totodata dovezile in sprijinul ei.

Instanta se pronunta asupra cererii prin incheiere, data in camera de consiliu, fara dezbateri. La cererea oricareia dintre partile interesate, tot prin incheiere, instanta poate sa oblige partea care a beneficiat de asistenta judiciara la plata sumelor datorate. Incheierile nu sunt supuse niciunei cai de atac.

Doua observatii, de principiu, cu privire la modul de reglementare a taxelor judiciare de timbru credem ca merita o atentie speciala: a) Din cuprinsul prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, in special alin. (2) si alin. (5) ale articolului mentionat, rezulta, in opinia noastra, o inegalitate vadita in tratament juridic a "partii-debitor" si a "statului-creditor", in favoarea acestuia din urma, in sensul ca ceea ce s-a platit in raport cu valoarea initiala a pretentiilor nu se mai restituie, chiar daca, ulterior, pretentiile au fost micsorate, dar ceea ce nu s-a platit in cuantumul legal se va impune la plata, chiar in cadrul cailor de atac ordinare sau extraordinare; b) Asertiunea ca, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, este dreptul legiuitorului sa stabileasca procedura de judecata, inclusiv conditia platii anticipate a taxei judiciare de timbru, nu poate fi disociata de caracterul rezonabil si proportional al "marjei lui de apreciere". Mai exact, o taxa judiciara de timbru excesiva poate si trebuie sa fie calificata ca ingradire la accesul liber la justitie.

Sub ambele aspecte, credem ca o reconsiderare a politicii legislative in domeniul taxelor judiciare de timbru se impune, chiar daca astfel s-ar fisura "platosa" reala sau prezumtiva a "statului-fiscal".

Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, "impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeasi instanta, in termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicarii sumei datorate"; in sensul alin. (3) al aceluiasi articol, "cererea se solutioneaza in camera de consiliu de un alt complet, fara citarea partilor, prin incheiere irevocabila".

In raport cu aceste reglementari, din cuprinsul deciziilor Curtii Constitutionale pot prezenta un interes aparte cel putin urmatoarele considerente: incidentele in legatura cu taxa judiciara de timbru semnifica "incidente procedurale prealabile antamarii fondului", o "chestiune prealabila", care, pentru respectarea principiului celeritatii, se solutioneaza fara citarea partilor; ⁶⁷ aceste incidente evoca o contrarietate de interese, dar "contrarietatea de interese intervine intre reclamant in calitate de debitor si stat, in calitate de creditor"; ⁶⁸ putandu-se face cerere de reexaminare, invocandu-se art. 13 din Conventia Europeana, "nu s-ar putea sustine lipsa oricarei cai de atac"; ⁶⁹ prin cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru "se solicita doar un control asupra legalitatii si temeiniciei sumei ce reprezinta taxa judiciara de timbru, conditie prealabila a accesului la instanta"; ⁷⁰ cat priveste principiul contrarietatii "acesta nu este consacrat ca atare de Legea fundamentala si, mai mult decat atat, nici nu este de esenta procedurii in materie, in cadrul careia contrarietatea de interese, care impune si justifica acest principiu, nu intervine intre parti, ci intre reclamant, in calitate de debitor, si stat, in calitate de creditor"; ⁷¹ in fine, Curtea a reluat si in acest context ideea constant afirmata ca stabilirea cailor de atac este de competenta exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 129 din Constitutie.

In opinia noastra, unele dintre aceste considerente fac necesare cateva precizari: incidentul procedural cu privire la taxa judiciara de timbru nu este o "chestiune prealabila", ci o "chestiune prejudiciala", in privinta rezolvarii careia neintervenind prorogarea competentei completului de judecata investit cu solutionarea in fond a litigiului, potrivit art. 17 C. proc. civ., incidentul se rezolva de un alt complet de judecata; fiind in discutie modul de aplicare a normei cu privire la o "obligatie legala", constand in plata anticipata a taxei judiciare de timbru, asadar o chestiune in exclusivitate de drept, nu exista justificare pentru citarea partilor in vederea dezbaterilor contradictorii si a exercitarii dreptului la aparare; stabilirea corecta a taxei judiciare de timbru nu evoca doar o relatie intre "reclamant" si "stat", ci intereseaza deopotriva, asa cum vom incerca sa justificam, paratul din acel proces.

In context insa, alte cateva precizari au, poate, prioritate:

Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru este o cale de atac. Pentru a stabili taxa judiciara de timbru, inevitabil, instanta trebuie sa califice sau, dupa caz, sa recalifice actul introductiv de instanta. Calificarea cererii si, in raport cu aceasta calificare, stabilirea taxei judiciare de timbru se face printr-o incheiere prealabila, care, fara dubii, este un act de jurisdictie, ⁷³ iar actele de jurisdictie premergatoare abordarii fondului fac obiectul cailor de atac prevazute de lege, dupa caz, separat sau odata cu fondul - art. 282 alin. (2) C. proc. civ. In aceste conditii, cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru apartine categoriei generice a cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti. Dar ea este o cale de atac specifica, prin obiectul si prin procedura ei de solutionare. De altminteri, unii dintre termenii sau unele dintre sintagmele din cuprinsul art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 146/1977, articol reprodus deja, evoca atributul cererii de reexaminare ca o cale de atac: "impotriva" modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare; completul solutioneaza cererea de reexaminare prin "incheiere irevocabila"; "irevocabilitatea", in sistemul procesual, se ataseaza unei "hotarari" pronuntate, de regula, intr-o cale de atac;

Definita astfel, calea de atac numita "cerere de reexaminare" se afla numai la dispozitia titularilor cererii taxabile - a reclamantului - sau, imprumutand sintagma, a "reclamantului-debitor" fata de stat ori ea apartine deopotriva si paratului din acel proces? ⁷⁴

In opinia noastra - alaturata alteia deja exprimate ⁷⁵ - aparent paradoxal, cererea de reexaminare se afla si la dispozitia paratului. ⁷⁶ Iar pentru exercitarea ei, el nu trebuie sa justifice un interes procesual specific, ci doar trebuie sa o motiveze. Stabilirea taxei judiciare de timbru, implicand calificarea corecta a cererii introductive de instanta si, in aval, determinand cuantumul cheltuielilor de judecata, acestea nu-i pot fi indiferente paratului. Mai intai, calificarea judiciara a cererii de chemare in judecata prefigureaza, implicit, aproape intregul arsenal al mijloacelor sale de aparare si careul principiului contradictorialitatii in dezbateri, intr-un cuvant, substanta dreptului sau la aparare. Mai apoi, cum spuneam, in eventualitatea caderii lui in pretentii [art. 274 alin. (1) C. proc. civ.], urmand sa plateasca cheltuielile de judecata, taxa judiciara de timbru ar putea fi componenta cea mai substantiala a acestor cheltuieli.

La aceeasi concluzie s-ar putea insa ajunge si pe o alta cale, poate mai subtila, dar si mai anevoioasa. Plata anticipata a taxei judiciare de timbru - in cuantumul si pana la termenul stabilit de instanta - reprezinta o "obligatie legala", conditie sine qua non a investirii legale a instantei cu solutionarea litigiului. Or, indeplinirea obligatiilor procesuale "legale" si, a fortiori, a obligatiilor imperative si onerative, nu este o problema ce apartine in exclusivitate uneia dintre partile din proces, ci o problema a amandurora, solubila, fireste, intr-o maniera specifica in raport cu pozitia lor procesuala;

In opinia noastra, in cadrul solutionarii cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru nu opereaza principiul non reformatio in peius. In primul rand, cererea de reexaminare are ca obiect modul de determinare, in concret, a unei "obligatii legale", prestabilite generic prin normele in materie, asa incat instanta n-ar putea, sub motivul neagravarii situatiei partii in propria sa cale de atac, sa ignore ori sa altereze dispozitiile imperative cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru, considerand, fictiv, ca sub acest aspect, instanta a fost "legal" investita cu solutionarea litigiului. In al doilea rand, astfel cum am precizat intr-un alt context, ⁷⁷ principiul non reformatio in peius nu poate opera atunci cand el, aflandu-se la intersectia cu alte principii sau reguli imperative ale procesului civil, ar infrange asemenea alte principii sau reguli, intre care sau mai presus de toate principiul legalitatii; ⁷⁸

Sintagma "incheiere irevocabila" din cuprinsul art. 18 alin. (3) al Legii nr. 146/1997 nu inseamna ca aceasta incheiere este cu totul sustrasa controlului judiciar, ci numai ca ea insasi, separat, nu poate face obiectul unei alte cai de atac. Ea este insa susceptibila de control odata cu fondul. De altfel este de principiu ca infaptuirea controlului judiciar nu poate fi ab initio amputata prin sustragerea unor chestiuni litigioase din perimetrul acestui control. In cadrul controlului judiciar poate fi pus in opera dreptul la aparare - si complementul natural al acestuia, contradictorialitatea - inclusiv cu privire la timbrarea actiunii si modul de rezolvare a cererii de reexaminare. ⁷⁹

Asistenta judiciara. Aceasta este o forma de sprijin material al uneia dintre partile din proces, pentru a se asigura astfel, pe cat este posibil, conditii echitabile de participare a acestora in proces si de relativa egalitate intre ele sub aspectul posibilitatilor legale de a-si valoriza pe cale judiciara drepturile sau interesele legitime. Asadar, asistenta judiciara nu este un privilegiu pentru una dintre parti, nu este o solutie partinitoare pentru aceasta, ci, dimpotriva, o solutie de echilibru intre parti - sub aspectul posibilitatilor lor materiale de a-si organiza procesul si de a-si exprima dreptul la aparare - ca una dintre dimensiunile unui proces echitabil.

Articolul 74 si urm. C. proc. civ., in noua lor forma, inclusiv urmare a modificarilor si completarilor aduse prin Legea nr. 219/2005, reglementeaza institutia asistentei judiciare ⁸⁰ .

In sensul art. 74 C. proc. civ., "cel care nu este in stare sa faca fata cheltuielilor unei judecati, fara a-si primejdui propria sa intretinere sau a familiei sale, poate cere instantei sa-i incuviinteze asistenta judiciara".

Este motivatia-cadru a acestei forme de "ajutor".

Articolul 75 C. proc. civ. precizeaza in ce consta asistenta judiciara: a) Acordarea de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru, a timbrului judiciar si a cautiunilor; b) Apararea si asistenta gratuita printr-un avocat delegat de baroul avocatilor.

Astfel cum argumenta si Curtea Constitutionala ⁸¹ , "in aceasta maniera se asigura egalitatea de tratament intre subiectele de drept, principiu care, in materie procesuala, imbraca forma specifica a egalitatii de arme intre justitiabili, precum si premisele accesului liber la justitie si dreptul la un proces echitabil".

Articolul 76 si urm. C. proc. civ. reglementeaza procedura acordarii asistentei judiciare si consecintele pe care aceasta le poate implica.

Solicitarea asistentei judiciare se face in scris de partea interesata, ea depunand cererea la instanta de judecata. Totusi, in cazuri urgente, cererea pentru aparare si asistenta gratuita poate fi depusa la barou si solutionata de acesta. Cererea trebuie sa cuprinda mentiunile prevazute de art. 77 C. proc. civ., indeosebi cele cu privire la starea materiala a solicitantului.

Asupra cererii instanta se pronunta, fara dezbateri, printr-o incheiere, in camera de consiliu - art. 77 alin. (3) C. proc. civ. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac ⁸² - art. 79 C. proc. civ. Cu totul de inteles, instanta se pronunta in oportunitate. Exista insa o alta solutie pentru a indrepta eventuala eroare a instantei sau inducerea ei in eroare.

Orice parte interesata ⁸³ va putea infatisa oricand dovezi cu privire la situatia reala a celui caruia i s-a incuviintat cererea; instanta, intr-o astfel de situatie, fara suspendarea asistentei judiciare, va intreprinde noi cercetari. Daca va constata ca solicitarea de asistenta judiciara a fost facuta cu rea-credinta, prin ascunderea adevarului, ea va putea, printr-o incheiere pronuntata in aceleasi conditii si, de asemenea, nesusceptibila de nicio cale de atac, sa oblige partea la plata sumelor datorate. ⁸⁴

In fine, principiul raspunderii pe temeiul culpei procesuale pentru cheltuielile de judecata este aplicabil si in ipoteza asistentei judiciare. Astfel, potrivit art. 81 C. proc. civ., cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin incuviintarea asistentei judiciare vor fi puse in sarcina celeilalte parti, daca aceasta a cazut in pretentiile sale. Incheierea sau, dupa caz, dispozitivul hotararii cuprinzand obligatia de plata a sumelor constituie titlu executoriu.

Efectele introducerii cererii de chemare in judecata. Cererea de chemare in judecata se depune fie direct la instanta, fie se transmite acesteia prin posta ⁸⁶ , fie se depune la registratura instantei, primind data certa. Primind cererea si constatand plata timbrului, precum si indeplinirea celorlalte conditii prevazute de lege, presedintele va fixa ziua infatisarii si va cita partile in fata instantei. Cand reclamantul este de fata la fixarea termenului, el ia termenul in cunostinta ⁸⁷ .

Presedintele, daca este cazul, va sesiza reclamantului lipsurile cererii de chemare in judecata ⁸⁸ , pentru ca acesta sa le inlature ⁸⁹ , inainte de comunicarea cererii catre parat ⁹⁰ .

Introducerea cererii de chemare in judecata produce atat efecte procedurale, cat si unele efecte substantiale, asupra fondului dreptului ⁹¹ .

A. Efecte procedurale. Introducerea cererii de chemare in judecata provoaca, in esenta, doua efecte procedurale, care se rasfrang asupra partilor si asupra instantei ⁹² :

Cererea de chemare in judecata "creeaza instanta", in sensul ca ea deschide judecata care, de regula, se finalizeaza printr-o hotarare judecatoreasca ⁹³ . Exista deci intre parti o situatie juridica noua, de natura procedurala, precum si un raport juridic determinat intre parti si instanta ⁹⁴ , din care decurg cateva consecinte:

a) Partile dobandesc drepturi si obligatii subiective procesuale, a caror exercitare sau indeplinire sunt garantate prin sanctiuni specific procesuale, statuate sau validate de instanta;

b) Cererea de chemare in judecata delimiteaza cadrul procesual in care se va desfasura judecata ⁹⁵ (partile, obiectul si cauza litigiului), asa incat: obiectul actiunii fiind precizat deja, acesta nu mai poate fi schimbat decat modificand cererea, in conditiile prevazute de lege; competenta generala a instantei, precum si competenta ei materiala si teritoriala vor fi validate ca atare, pe parcursul judecarii, in raport cu obiectul actiunii; in acele cazuri in care, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are a alege intre mai multe instante deopotriva competente, cererea ii materializeaza irevocabil vointa de a se judeca la o anumita instanta; in raport cu elementele cererii, eventual se va justifica sau nu exceptia litispendentei; obiectul cererii va fi criteriul de apreciere pentru eventuala completare a hotararii, in conditiile prevazute de art. 281² C. proc. civ. ⁹⁶ ; modul de transpunere a elementelor cererii in hotararea definitiva sau irevocabila va justifica sau nu eventuala exceptie a autoritatii lucrului judecat;

c) Partile sunt obligate sa compara in fata instantei, in care scop ele vor fi citate. Altminteri se poate ajunge, dupa caz, la respingerea cererii ca nesustinuta (art. 616 C. proc. civ.), suspendarea judecatii (art. 242 pct. 2 C. proc. civ.) sau judecarea in lipsa (art. 242 alin. ultim, C. proc. civ.);

d) Partile sunt obligate sa staruie in judecata, altfel putand interveni sanctiunea perimarii (art. 248 C. proc. civ.);

e) Partile - mai intai reclamantul si apoi paratul - sunt obligate sa puna concluzii in fond (art. 128 si art. 146 C. proc. civ.), caci, in caz contrar, instanta va putea statua asupra fondului litigiului numai in considerarea elementelor cererii si ale intampinarii;

f) De la data introducerii cererii de chemare in judecata se produce efectul conservator de drepturi al acesteia, socotindu-se - in cazul hotararilor declarative sau constitutive de drepturi - ca procesul a fost castigat de la acea data;

Cererea de chemare in judecata, daca ea este facuta nemijlocit, direct in fata instantei, semnifica sesizarea sau investirea acesteia cu solutionarea litigiului ⁹⁷ .

B. Efectele substantiale, asupra fondului dreptului. Cererea de chemare in judecata conserva si consolideaza drepturile subiective alegate. In acest sens pot fi consemnate ca asemenea efecte: intreruperea prescriptiei sau a forcluziunii; punerea in intarziere; transmiterea drepturilor si actiunilor exclusiv atasate persoanei decedatului; transformarea dreptului dedus judecatii intr-un drept litigios.

Intreruperea prescriptiei sau a termenului pentru a actiona (termenul de forcluziune) ⁹⁸ este supusa catorva exigente:

a) Cererea de chemare in judecata, chiar daca poarta o denumire gresita ⁹⁹ , trebuie sa fie o veritabila cerere introductiva de instanta ¹⁰⁰ , avand ca obiect recunoasterea unui drept litigios ¹⁰¹ ;

b) Cererea de chemare in judecata trebuie sa fie efectiva ¹⁰² , adica facuta in scopul de a fi admisa ¹⁰³ ;

c) Cererea sa fie admisa, printr-o hotarare definitiva sau irevocabila ¹⁰⁴ .

Intinderea efectului intreruptiv de prescriptie este limitata sub un intreit aspect:

a) Intreruperea prescriptiei priveste actiunea atasata dreptului subiectiv alegat prin cererea de chemare in judecata ¹⁰⁵ , nu insa si alte actiuni, pe care se sprijina alte drepturi subiective, exceptand situatia cand cele doua actiuni, chiar avand cauze distincte, tind spre un singur si acelasi scop, astfel incat cea de-a doua actiune este virtualmente compromisa prin cea dintai ¹⁰⁶ ;

b) Intreruperea prescriptiei poate profita numai titularului dreptului alegat si numai impotriva aceluia care a fost chemat in judecata sau a tertilor care au intervenit voluntar in favoarea lui. Asa fiind, intreruperea prescriptiei nu profita: paratului, cat priveste actiunea acestuia pentru ocrotirea propriului sau drept; celorlalti reclamanti, aflati in situatia de coparticipare procesuala activa; nici reclamantului impotriva altor parati, aflati in situatia de coparticipare procesuala pasiva. Totusi, legea civila prevede cateva exceptii: in cazul solidaritatii active ¹⁰⁷ , astfel cum rezulta din art. 1035 C. civ., intreruperea prescriptiei realizata de unul dintre creditorii solidari profita si celorlalti creditori aflati in solidaritate; in cazul solidaritatii pasive, in sensul art. 1045 C. civ., actiunea intentata impotriva unuia dintre debitorii solidari intrerupe prescriptia fata de ceilalti debitori aflati in solidaritate ¹⁰⁸ . Daca reclamantul isi completeaza sau isi modifica cererea de chemare in judecata, astfel investind instanta cu o noua pretentie, referitor la aceasta noua pretentie - cat priveste intreruperea prescriptiei - se va avea in vedere momentul completarii sau, dupa caz, cel al modificarii cererii, nu momentul introducerii cererii de chemare in judecata;

c) Intreruperea prescriptiei opereaza cat timp dureaza judecata - actiones quae tempore perimuntur semel iudicio inclusae salve permanent -, incetand odata cu ultimul act de procedura, dupa care urmeaza perimarea sau inceperea unei noi prescriptii.

Cererea de chemare in judecata opereaza punerea in intarziere a paratului ¹⁰⁹ . Rezulta de aici cateva consecinte:

a) Intrucat cererea de chemare in judecata este asimilata unei somatii de plata, paratul poate fi obligat la plata de daune-interese moratorii, chiar daca reclamantul nu a introdus cererea la instanta competenta sau daca, ulterior, el a renuntat la judecata ¹¹⁰ . Daca cererea are ca obiect plata unei sume - neproducatoare de dobanzi ¹¹¹ - sau regularizarea unui cont, daunele moratorii incep sa curga de la data introducerii cererii de chemare in judecata, intrucat, pe de o parte, aceasta constituie o somatie ¹¹² , iar pe de alta, pentru ca respectiva creanta este anterioara cererii. In caz de condamnare la despagubiri, daunele-moratorii incep sa curga de la data cand hotararea a fost pronuntata, indiferent de natura datoriei, daca legea nu a fixat un alt punct de plecare;

b) Daca litigiul are ca obiect un lucru frugifer, posesorul trebuie sa-l predea cu toate fructele lui. Cu alte cuvinte, chiar daca posesorul este de buna-credinta, el nu poate conserva fructele percepute posterior cererii de chemare in judecata ¹¹³ ;

c) Cand litigiul are ca obiect predarea unui lucru cert, riscul pieirii bunului se stramuta asupra paratului [art. 1074 alin. (2) C. civ.], chiar daca lucrul a pierit in caz fortuit. El va fi scutit de riscul pieirii fortuite a bunului daca va putea dovedi ca acesta ar fi pierit si la creditor, atunci cand si-ar fi executat obligatia de predare la termen [art. 1756 alin. (2) C. civ.].

Cererea de chemare in judecata transmite mostenitorilor unele dintre actiunile exclusiv atasate persoanei decedatului ¹¹⁴ . Altfel spus, unele dintre actiunile lui de cuius nu pot fi pornite de mostenitorii sai, dar pot fi continuate de acestia ¹¹⁵ .

Dreptul alegat, devenind un drept litigios, se deschide astfel posibilitatea retractului, in conditiile articolele 1402-1404 C. civ. si cu respectarea restrictiilor prevazute de art. 1309 C. civ. si de art. 45 C. com.

Retractul litigios. Avandu-si sorgintea in dreptul roman si urmarind impiedicarea speculatiilor de procese in scopul unui vil castig, contestat de o parte a doctrinei ¹¹⁶ , retractul litigios a fost preluat prin dispozitiile articolele 1402-1403 C. civ. ¹¹⁷ , el constand in "dreptul acordat de lege unei persoane de a lua asupra sa cumpararea facuta de un altul, substituindu-se in drepturile cumparatorului, fara voia acestuia" ¹¹⁸ . Acest mod de a defini, pe cat de laconic - paradoxal - pe atat de cuprinzator, nu exprima totusi suficient semnificatiile si implicatiile sintagmei "retract litigios", in intregul ei. Atasandu-se, se pare, ideii ca retractul litigios - cum spunea Planiol - nu este decat o anexa si o urmare fireasca a teoriei contractului de vanzare, in doctrina noastra clasica, sub titlul "Vanzarea de drepturi litigioase", retractul litigios a fost definit, mai aproape de sensul operatiunii, ca fiind vanzarea ce are ca obiect un drept litigios, indiferent de natura acestuia, care permite "tertului titular al dreptului sa stinga fara judecata pretentia formulata contra sa, platind cumparatorului acestui drept litigios pretul vanzarii sau, mai bine zis, al cesiunii" ¹¹⁹ . Am face doar observatia ca autorul retractului poate fi considerat "tert" numai in raport cu operatiunea cesiunii, el fiind insa "parte" - parat - in judecata pendinte pe care doreste sa o stinga prin retract.

Retractul litigios poate fi analizat ca o cesiune legala si fortata a unui contract. O definitie mai completa reclama insa chiar prevederile articolelor 1402-1403 C. civ.: retractul litigios este actul prin care, dupa cesiunea unui drept litigios, cel caruia i se opune acest drept se poate substitui cumparatorului dreptului platindu-i acestuia pretul real al cesiunii, impreuna cu cheltuielile contractului, dobanda din ziua in care cesionarul a platit pretul cesiunii si cheltuielile de judecata ¹²⁰ .

In context, ne intereseaza conditiile retractului litigios si efectele procesuale ale acestuia.

Conditiile legale necesare pentru exercitarea retractului litigios rezulta din cuprinsul art. 1402-1403 C. civ.:

Sa existe inaintea unei instante, indiferent de natura jurisdictiei, un proces in momentul cand a intervenit cesiunea ¹²¹ , altminteri neputand fi vorba despre un "drept litigios". Daca natura contractului dintre creditorul cedent si cesionar este, in principiu, indiferenta, caracterul litigios al dreptului constituie elementul principal al cesiunii ¹²² . Procesul trebuie sa existe nu la momentul indeplinirii formelor de publicitate a cesiunii catre debitorul cedat - indeplinirea acestor forme interesand numai sub aspectul opozabilitatii cesiunii fata de terti - ci la momentul formarii conventiei de vanzare a dreptului litigios, anterioara asadar notificarii ei catre debitor sau acceptarii ei de catre acesta. Pe scurt, procesul trebuie sa existe anterior vinderii. ¹²³ Calificarea dreptului care a facut obiectul cesiunii ca "litigios" este o chestiune de drept, apartinand aprecierii instantei ¹²⁴ . In orice caz, nu trebuie confundat "dreptul litigios" la care se refera art. 1403 C. civ. - "lucrul se socoteste litigios atunci cand exista proces sau contestatie asupra fondului dreptului" - cu "dreptul litigios" la care se refera art. 1309 C. civ, prin care s-a interzis calitatea de cesionari ai unuia asemenea drept magistratilor si avocatilor, acest din urma drept fiind considerat ca atare chiar daca in privinta lui procesul este numai eventual;

Procesul sa poarte asupra fondului dreptului - cum precizeaza art. 1403 C. civ. Paratul sa se gaseasca in una dintre urmatoarele situatii ¹²⁵ : a) El sa tagaduiasca insusi temeiul dreptului alegat; b) El sa tagaduiasca intinderea dreptului sau continutul acestuia; c) El sa invoce inexistenta actuala a dreptului, intrucat acesta a incetat sa mai existe prin unul dintre modurile legale de stingere a obligatiilor ¹²⁶ ;

Dreptul sa fie litigios in momentul cand debitorul cedat - paratul din proces - invoca retractul, dar retractul poate fi invocat cat timp chestiunea litigioasa n-a fost deja transata printr-o hotarare definitiva sau n-a intervenit unul dintre modurile legale de stingere a procesului ori de definitivare a hotararii date in prima instanta (tranzactia, achiesarea la hotarare, constatarea perimarii judecatii). Natura dreptului contestat este indiferenta, retractul putand fi exercitat atat in privinta drepturilor de creanta, cat si a celor reale (mobiliare sau imobiliare), precum si indiferent de faptul ca dreptul litigios poarta asupra unui bun izolat sau asupra unei universalitati; ¹²⁷

Cesiunea sa fi fost consimtita in schimbul unui pret. Intr-adevar, aceasta conditie rezulta explicit din cuprinsul art. 1402 C. civ., care, cat priveste retractul, se refera la un drept litigios "vandut" si la plata "pretului real" al cesiunii. Asa fiind, nu-si are locul retractul daca dobandirea dreptului litigios s-a realizat printr-o donatie, chiar cu sarcini, insa prevaland caracterul de gratuitate, nici atunci cand dobandirea dreptului este urmarea unui contract de schimb - in pofida faptului ca art. 1409 C. civ. extinde regulile de la vanzare si la contractul de schimb - intrucat cesionarul n-ar putea primi chiar aceeasi prestatie pe care el a facut-o ca pret al cesiunii.

. Pentru ca retractantul sa poata obtine retractul, art. 1402 C. civ. prevede trei conditii: plata pretului real al vanzarii, la termenele si in modalitatile de plata ce i-au fost oferite cesionarului si in locul caruia el se substituie integral, fara a fi necesar sa faca cesionarului, in prealabil, oferte reale de plata; plata dobanzilor la pretul numarat de cesionar; plata cheltuielilor facute cu contractul. Am mai adaugat si readaugam - in consens cu jurisprudenta noastra - conditia de plata a cheltuielilor de judecata, intrucat invocarea retractului este o forma de recunoastere a pretentiilor reclamantului si, corelativ, de cadere in pretentii a paratului.

. In principiu, retractul este un privilegiu al paratului, ¹²⁸ ca mijloc exceptional de aparare de catre acesta. Ne asociem insa opiniei ca el poate fi exercitat si de catre judecatorul sindic, precum si de creditori, pe calea actiunii oblice sau subrogatorii ¹²⁹ .

. Cazurile in care retractul nu este admisibil sunt cele prevazute de art. 1404 C. civ. si de art. 45 C. com.: a) Cand cesiunea a fost facuta catre un comostenitor sau coproprietar al dreptului cedat, astfel doar inlesnindu-se partajul; b) Cand cesiunea a fost facuta unui creditor drept plata a creantei lui, care, fiind o adevarata datio in solutum, evident, nu poate avea natura speculativa; c) Cand cesiunea a fost facuta de catre posesorul fondului asupra caruia exista dreptul litigios, intrucat posesorul nu are alta cale de interventie decat aceea de a-si consolida dreptul sau de proprietate; d) Cand este vorba de cesiunea unui drept litigios derivand dintr-un fapt de comert, subiectiv sau obiectiv ¹³⁰ .

Aceste cazuri sunt expres si limitativ prevazute de lege, nefiind susceptibile de extrapolare. Ele pot fi insa multiplicate prin legea generala sau prin legi speciale.

Efectele retractului opereaza retroactiv, asa incat toate drepturile consimtite de cesionar (bunaoara, un uzufruct) sau poprirea facuta de un creditor al cesionarului raman fara obiect. Retractul litigios nu este un mijloc de transare a litigiului, ci unul de stingere a acestuia. ¹³¹

. Regulile procedurale ale retractului litigios sunt sumare, singura conditie - esentiala, de altfel - ramanand aceea ca debitorul-retractant - cum ne spune articolul 1402 C. civ. - sa voiasca a se "libera de cesionar numarandu-i pretul real al cesiunii".

Retractul poate fi invocat fie pe cale de exceptie de catre debitorul-parat in procesul cu cesionarul dreptului litigios, fie pe cale principala, cand debitorul actioneaza preventiv in fata unei posibile urmariri, dar, in opinia noastra, numai atunci cand cesionarul, stand in expectativa, este reticent dolosiv, altminteri, actiunea lui principala putand fi respinsa ca prematura sau lipsita de interes.

Cererea retractului litigios, desi "incidentala", ramane dependenta de solutia ce se va da cererii principale, urmand, sub acest aspect, regimul juridic al unei cereri "accesorii", caci, bunaoara, daca actiunea principala va fi considerata inadmisibila, retractul nu va fi el insusi admisibil.

Instanta in fata careia s-a invocat retractul nu procedeaza la cercetarea fondului dreptului. Retractul poate fi invocat direct in apel, intrucat, pe de o parte, aceasta cale ordinara de atac are un caracter devolutiv, iar pe de alta cererea retractului nu este "o cerere noua", ci un mijloc de aparare.

Se da astfel expresie adagiului roman ne procedat ex officio, care, la randu-i, se conjuga cu alte adagii: da mihi factum, dabo tibi ius; iura novit curia. (A se vedea I. Deleanu, S. Deleanu, Mica enciclpopedie a dreptului. Adagii si locutiuni latine in dreptul romanesc, cit. supra, p. 8, 168, 276, 279.)

De altfel, in cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in instanta necompetenta raman castigate judecatii si instanta competenta nu va putea dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice (art. 160 C. proc. civ).

P. Vasilescu, op. cit., vol. III, nr. 116, p. 142.

H. Solus, R. Perrot, op. cit., t. III, nr. 129, p. 139.

Desprinzand din context afirmatia ca, uneori, sesizarea instantei reprezinta un act procedural distinct de cerere, V.M. Ciobanu nu o impartaseste, zicand ca "cererea este cea care sesizeaza instanta si o investeste cu dreptul de a se pronunta asupra ei" (op. cit., II, p. 24). Desi exemplele date ni s-au parut cu totul lamuritoare, ne intrebam iarasi daca o cerere facuta in procedura necontencioasa este o "cerere de chemare in judecata" sau daca, in cazul acordului partilor la desfacerea casatoriei, cererea adresata instantei, in conditiile art. 613¹ C. proc. civ., si semnata de ambii soti este o "cerere de chemare in judecata". Ele sunt acte procedurale de "sesizare" a instantei, nu de "chemare in judecata".

Astfel, in procedura contenciosului administrativ, inainte de a sesiza instanta, cel ce se considera vatamat in dreptul sau trebuie sa se adreseze autoritatii administrative, si numai daca este nemultumit de solutia data el "poate sesiza" instanta (art. 7 din Legea nr. 554/2004); in procedura divortului, inainte de inscrierea cauzei pe rolul instantei, presedintele "va da reclamantului sfaturi de impacare" (art. 613 C. proc. civ). Dar, in noua sa forma, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. cuprinde o dispozitie generala: "In cazurile anume prevazute de lege, sesizarea instantei competente se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, in conditiile stabilite de acea lege. Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata". (Intr-o opinie pertinenta si subtil argumentata, in raport cu prevederile art. 21 alin. (4) din Constitutie, s-a considerat ca nu in toate cazurile jurisdictiile administrative sunt facultative si gratuite, ci numai daca acestea constituie o procedura prealabila sesizarii instantei judecatoresti - C.-L. Popescu, Jurisdictiile administrative potrivit dispozitiilor constitutionale revizuite, Dreptul nr. 5/2004, p. 83.) Nimic nu impiedica partile sa convina ca inainte de a sesiza instanta sa incerce concilierea. (O astfel de intelegere nu trebuie confundata cu un contract de tranzactie, intrucat, prin ea, desi partile intentioneaza sa preintampine un litigiu, in acest scop ele nu-si fac concesii reciproce - ceea ce este de esenta tranzactiei.) Fixand ziua infatisarii la judecata si citand partile inaintea instantei, presedintele dispune sa se comunice paratului copii de pe cererea de chemare in judecata si de pe inscrisuri. Comunicarea copiei de pe cererea de chemare in judecata n-ar putea fi asimilata cu incercarea de rezolvare amiabila a litigiului? In sens larg, da. Numai ca aceasta comunicare constituie deja un act procedural de judecata; paratul poate nu numai sa achieseze la pretentiile reclamantului, dar si sa faca intampinare, formulandu-si rezervele si apararile.

In aceasta procedura nu este vorba de o cerere de chemare in judecata, ci de simpla sesizare a instantei in vederea rezolvarii unei cereri, fara caracter contencios, fara adversar (de exemplu, in procedura adoptiei).

De exemplu, in cazul acordului partilor la desfacerea casatoriei si, eventual, la solutionarea cererilor accesorii divortului (art. 613¹ C. proc. civ).

Evident, nu putem ignora faptul ca, uneori, prin lege, exista o legitimare procesuala activa extraordinara, situatii deci in care cererea de chemare in judecata poate fi introdusa de alte subiecte procesuale decat cele care sunt titulare de drepturi contestate sau nesocotite. (De exemplu, Ministerul Public, autoritatea tutelara.)

Surprinzator, poate, art. 112 C. proc. civ. nu stipuleaza - el insusi - o asemenea exigenta. Trebuie insa observate dispozitiile de principiu cuprinse de art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

In acest sens, bunaoara: C.S.J., sect. civ., dec. nr. 1388/1999, in B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.

Interesant de aratat ca, uneori, jurisprudenta straina - de exemplu cea canadiana -, in anumite circumstante, a admis ca una dintre parti sa fie identificata numai prin initialele numelui si prenumelui, pentru a nu pune in pericol demnitatea si reputatia unei persoane.

Daca, la data sesizarii instantei de catre reclamant, persoana chemata in judecata era decedata, ea nu putea sa aiba calitatea procesuala de parat; ca atare, o astfel de hotarare, care nu indica nici alte persoane in calitate de parati, va fi nula. (C.S.J., sect. civ., dec. nr. 2371/1992, Dreptul nr. 10-11/1993, p. 106.) In conditiile prevazute de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate cere un termen pentru ca, "modificandu-si " cererea sa introduca in cauza pe mostenitorii paratului. (M. Nicolae, nota, P.R. nr. 2/2002, p. 120-121).

De exemplu, in caz de alegere de domiciliu, in sensul celor prevazute de art. 93 C. proc. civ., daca partea nu arata si persoana careia sa i se faca comunicarea actelor de procedura, ele se vor comunica la domiciliul real al partii.

Bunaoara, citarea prin publicitate a paratului, in conditiile art. 95 C. proc. civ., va fi incuviintata numai dupa ce reclamantul face dovada ca a intreprins tot ce-i sta in putinta pentru aflarea adresei paratului. Potrivit art. 92¹ C. proc. civ. comunicarea citatiei si a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afisare in cazul persoanelor juridice, precum si al asociatiilor sau societatilor care, potrivit legii, pot sta in judecata, cu exceptia cazurilor in care se refuza primirea sau daca se constata, la termen, lipsa oricarei persoane la sediul acestora.

De exemplu, tutorele poate intenta o actiune atat in nume propriu, cat si in numele incapabilului pe care il reprezinta, atunci cand ei sunt coproprietarii unui bun.

Daca valoarea este contestata sau apreciata ca derizorie, aceasta va fi determinata de catre instanta, pe baza probelor administrate [art. 2 alin. (2) al Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru].

Unele exigente privitoare la obiectul cererii conditioneaza nu valabilitatea acesteia, ci admisibilitatea ei (obiectul sa fie licit, posibil, determinat sau determinabil).

Art. 18¹ C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, prevede insa ca "instanta investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta dupa valoarea obiectului cererii ramane competenta sa judece chiar daca, ulterior investirii, intervin modificari in ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect".

Potrivit art. 129 alin. ultim., judecatorii sunt tinuti sa hotarasca numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii, exceptand desigur situatiile cand, pe temeiul legii, instanta din oficiu trebuie sa rezolve si alte aspecte ale litigiului, precum asa-zisele "cereri obiective" in materie de divort, in baza art. 42 C. fam.

In acelasi sens C.S.J., sect. civ., dec. nr. 3058/1998, C.D., 1998.

Din dispozitiile cuprinse in art. 129 alin. final C. proc. civ. rezulta obligatia instantei de a se pronunta cu privire la toate capetele de cerere cu judecata carora a fost investita. Solutionarea cauzei cu respectarea acestor dispozitii trebuie sa rezulte din dispozitivul hotararii, astfel ca nu poate constitui o aducere la indeplinire a acestei indatoriri a instantei mentiunea ce s-ar face in considerente, in sensul ca un anume capat de cerere a fost solutionat implicit prin solutia data unui alt capat de cerere ori prin solutia pronuntata in cererea altei parti. (C.S.J., sect. civ., dec. nr. 2386/1993, Dreptul nr. 8/1994, p. 87.)

P. Vasilescu, op. cit., vol. III, nr. 130, p. 159; H. Solus, R. Perrot, op. cit., t. III, nr. 137, p. 145. Nu este nula actiunea in care temeiul juridic nu a fost indicat sau el a fost gresit aratat, incadrarea juridica - in limitele investirii instantei - revenindu-i acesteia, dupa ce acest element a fost pus in discutia partilor. (Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 220/1978, C.D., 1978, p. 225.) "Daca, in principiu, partile sunt libere sa-si caracterizeze cum cred de cuviinta pretentiile ce se formuleaza prin actiune, ceea ce da insa adevaratul caracter juridic unei actiuni nu este calificarea facuta de parti, ci aceea facuta de judecatori si intemeiata pe insasi obligatia din care naste actiunea si pe concluziile puse de parti asupra acestei chestiuni". (Cas. III, dec. nr. 778/1934, apud C.Gr.C. Zotta, op. cit., p. 66, nr. 25.)

Daca, in scopul aratat, reclamantului i s-a acordat un termen, acordarea termenului se va face cu mentiunea ca neindeplinirea obligatiilor privind completarea sau modificarea cererii, pana la termenul acordat, "poate atrage suspendarea judecatii potrivit art. 155¹". Art. 114 alin. (4) C. proc. civ. arata de altfel ca, atunci cand obligatiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt indeplinite in termenul acordat in acest scop, suspendarea judecatii se pronunta prin incheiere.

Cat priveste exigentele aratate, jurisprudenta de data mai veche a decis ca: partea nu poate contesta cuprinsul actului depus in copie si certificat de ea pentru conformitate; partea adversa poate renunta tacit la indatorirea reclamantului de a alatura la cerere copii dupa actele de care se serveste in cauza; depunerea copiei dupa mandat trebuie facuta la instanta, ea nu trebuie comunicata partii adverse, comunicarea fiind necesara numai in privinta dovezilor; nedepunerea actelor prevazute de lege atrage decaderea din dreptul de a se mai servi de ele. (Pentru identificarea jurisprudentei: P. Vasilescu, op. cit., vol. III, nr. 131, p. 160-161.)

Cererea facuta de o societate in nume colectiv trebuie certificata nu numai cu emblema, dar si cu semnatura componentilor sau a asociatilor care au semnatura sociala. (Ibidem, p. 161.)

In realitate insa, aceasta lipsa poate fi acoperita in cursul judecatii [art. 133 alin. (2) C. proc. civ].

Daca acela care figureaza ca reclamant in cererea de chemare in judecata pretinde ca nu a semnat cererea, nici nu a dat mandat in acest sens unei alte persoane, s-a opinat ca se poate admite verificarea de scripte, chiar in fata instantei de apel. Cel care isi neaga semnatura este "parte" in proces, intrucat figureaza, chiar eronat, in raportul procesual, dar el nu are "calitate procesuala". (M. Georgescu, Al. Oproiu, Citarea la instanta de fond a reclamantului care nu a semnat cererea de chemare in judecata, R.R.D. nr. 7/1984, p. 13-15.)

Sursa posibilelor interpretari eronate o constituie mai ales faptul ca, adeseori, nulitatea absoluta este desemnata, in legislatie, practica si doctrina, prin termenul "nulitate" ori, eventual, prin locutiunile "nul de drept", "nul de plin drept", iar nulitatea relativa prin "anulabilitate", "anulabil", "poate fi anulat".

Cu atat mai mult cu cat ar putea fi o sursa de ambiguitati si Decizia Curtii Constitutionale nr. 315/2005 (M. Of. nr. 613 din 14 iulie 2005), prin care, eronat, sintagma "sanctiunea nulitatii" din cuprinsul art. 302¹ alin. (1) C. proc. civ. a fost interpretata ca evocand "nulitatea absoluta".

De exemplu, potrivit art. 612 C. proc. civ., cererea de divort, pe langa cele prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, trebuie sa mai cuprinda numele copiilor minori; la cerere se va alatura un extras de casatorie, precum si un extras de nastere al copiilor minori; in acelasi sens, a se vedea prevederile art. 720³ C. proc. civ. cat priveste cererea de chemare in judecata in materie comerciala.

De exemplu, cererea facuta in materia procedurii necontencioase - art. 333 C. proc. civ.

V.M. Ciobanu, op. cit. II, p. 33; O. Ungureanu, op. cit., p. 69.

Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 490/1963, C.D., 1964, p. 236.

Constatand aceasta lipsa, pe temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de infatisare, instanta va putea da reclamantului un termen pentru "modificarea" cererii, iar indicarea unui alt parat, care ar avea calitate procesuala, reprezinta o "modificare" a cererii.

De lege ferenda, in sensul aratat, a se vedea I. Les, Participarea partilor in procesul civil, cit. supra, p. 49.

Art. 69 alin. (2) al legii procedurale interbelice prevedea ca "neindicarea temeiurilor de fapt si de drept" indrituiesc partea interesata sa ceara amanarea si comunicarea lor. S-a decis ca, atunci cand paratul este decazut din dreptul de a mai invoca exceptia nemotivarii actiunii, el urmeaza sa accepte discutarea temeiurilor de drept si de fapt ale actiunii "asa cum vor fi invocate oral in instanta sau chiar depuse ulterior" (Cas. III, dec. nr. 890/1938, J.g., 1938, p. 981).

Art. 138 C. proc. civ. mentioneaza citeva situatii in care dovezile pot sa fie cerute si dupa prima zi de infatisare: a) Cand nevoia dovezii a reiesit din dezbateri si partea nu o putea prevedea; b) Cand administrarea dovezii nu pricinuieste amanarea judecatii; c) Cand dovada nu a fost ceruta in conditiile legii, din pricina nestiintei sau lipsei de pregatire a partii, care nu a fost asistata sau reprezentata de avocat.

Cel putin astfel rezulta din formularea art. 133 alin. (1) C. proc. civ., care precizeaza ritos ca, altfel, cererea "va fi declarata nula". Regimul juridic aplicabil nu este insa cel specific nulitatilor absolute.

Ni se pare deci excesiva aprecierea ca dispozitiile in general cu privire la chemarea in judecata nu au caracter imperativ. (Trib. Supr., col. civ., dec. nr. 473/1964, in "Repertoriu de practica judiciara", 1951-1969, de I. Mihuta si Al. Lesviodax, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, nr. 74, p. 739.)

Cu privire la timbrarea actiunilor si a cererilor in justitie, a se vedea Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (M. Of. nr. 173 din 29 iulie 1997), cu modificarile si completarile ce i-au fost aduse. [A se vedea, de asemenea, Ordinul ministrului Justitiei nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (M. Of. nr. 380 din 10 august 1999).] Cat priveste constitutionalitatea reglementarilor in materie, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 453/2005 (M. Of., nr. 943 din 21 octombrie 2005), unde se face trimitere si la deciziile anterioare, precum si, mai recent, Decizia nr. 845/2006 (M. Of. nr. 37 din 18 ianuarie 2007).

Potrivit art. 28 alin. (1) al legii in materie, Guvernul este imputernicit ca, in functie de rata inflatiei, sa actualizeze periodic taxele judiciare de timbru prevazute de lege. Actualizarea acestora pentru anul fiscal 2007 s-a facut prin H.G. nr. 1514/2006 (M. Of. nr. 935 din 17 noiembrie 2006).

In acest sens, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede: "Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii". Este o nulitate neconditionata, intrucat nu se pune problema vatamarii procesuale. Instanta are insa obligatia sa incunostinteze partea despre taxa de timbru ce trebuie achitata pana la termenul de judecata, in acest scop putand acorda un nou termen. (Plen. Trib. Supr., decizia de indrumare nr. 11/1964 pct. 2, C.D., 1964, p. 218; Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 526/1987, R.R.D. nr. 2/1988, p. 77.) Obligatia achitarii anticipate a taxei judiciare de timbru se analizeaza cu prioritate si prealabil oricaror exceptii. (C.S.J., sect. com., dec. nr. 537/2000, P.R. nr. 4/2001, p. 117-118.) Daca instanta de control judiciar, legal sesizata, constata ca actiunea solutionata la instanta de fond nu a fost sau nu a fost suficient timbrata, nu va dispune anularea acesteia, ci va debita taxele datorate pentru a fi urmarite de organele financiare. (Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 375/1974, R.R.D. nr. 1/1975, p. 64.)

M. Gaita, M.-M. Pivniceru, Jurisprudenta Curtii de Apel Iasi in materie civila si procesual civila pe anul 1998, Ed. Lumina Lex, p. 136.

In acest sens, a se vedea Decizia nr. 499/2004 (M. Of. nr. 99 din 31 ianuarie 2005) si Decizia nr. 42/2005 (M. Of. nr. 206 din 10 martie 2005).

Decizia nr. 427/2006 (M. Of. nr. 582 din 5 iulie 2006).

CEDO, Hotararea din 24 mai 2006, in cauza Weissman s.a. c. Romaniei, impreuna cu jurisprudenta instantei europene la care se face trimitere in cuprinsul acestei hotarari (parag. nr. 35-44). De altfel, cum a retinut Curtea, in cauza Notar c. Romaniei (M. Of. nr. 1105 din 26 noiembrie 2004), Guvernul s-a angajat "sa initieze un proces de reforma a legislatiei in materia taxelor de timbru". Ar fi de observat, bunaoara, ca in Franta, prin Legea nr. 77-1468 din 30 decembrie 1977 s-a instituit gratuitatea actiunilor in justitie in fata instantelor civile si administrative, ca in Spania si Suedia procedurile judiciare sunt de asemenea gratuite. Chiar in conditiile inclinatiei excesive spre fiscalitate, s-ar putea observa modelul lituanian, care stabileste o limita maxima a taxelor judiciare de timbru, sau modelul finlandez, inteligent, potrivit caruia taxele sunt platite la sfarsitul procesului.

Asupra constitutionalitatii prevederilor art. 20 alin. (5), Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 90/2001 (M. Of. nr. 139 din 26 februarie 2007).

Curtea Constitutionala si-a insusit aceste observatii, constant formulate si a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001, constatand ca "acest text este neconstitutional in masura in care se refera si la taxele judiciare de timbru stabilite de instantele judecatoresti". [Decizia nr. 127/2003 (M. Of. nr. 275 din 18 aprilie 2003).]

A se vedea dispozitiile art. 5 din Legea nr. 195/2004 (M. Of. nr. 470 din 26 mai 2004).

Intr-adevar, atat legea in materie, cat si normele metodologice de aplicare a legii se refera la "instanta". Totusi, din cuprinsul art. 114¹ alin. (1) si (5) C. proc. civ. se poate deduce, fara rezerve, ca stabilirea taxei judiciare de timbru poate fi facuta - si chiar trebuie facuta - si de catre judecatorul care primeste cererea, prin rezolutia acestuia de primire a cererii. Intr-o opinie, s-a considerat ca partea poate face cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru si in raport cu rezolutia judecatorului, iar daca instanta dispune o taxa mai mare decat aceea stabilita prin solutionarea cererii de reexaminare, partea are deschisa calea unei noi cereri de reexaminare (D. Tatarusanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, Dreptul nr. 11/2005, p. 151). Potrivit unei alte opinii, o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilita de judecatorul de la serviciul de registratura trebuie respinsa ca prematura. (G.A. Nasui, Timbrarea cererii de partaj, Dreptul nr. 2/2005, p. 101-102.) In opinia noastra, aceasta din urma solutie pare justificata: a) In sensul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru trebuie rezolvata de un alt complet decat acela care solutioneaza litigiul, or, cat timp cererea introductiva susceptibila de timbrare n-a ajuns in fata unui anumit complet de judecata, nu se poate constitui un "alt complet" pentru rezolvarea cererii de reexaminare; b) Stabilirea taxei judiciare de timbru presupune, intre altele, calificarea corecta a cererii introductive, ceea ce n-ar putea face un "alt complet" decat acela investit cu solutionarea cererii introductive, asigurand totodata dezbaterea contradictorie a acestui posibil incident.

Acest mod de reglementare, stabilit prin dispozitiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, astfel cum au fost modificate, a facut obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate, invocandu-se intre altele prevederile art. 24, 127 si 129 din Constitutie. Cu unele considerente care ar fi susceptibile de observatii (de exemplu, "principiul contradictorialitatii nu este consacrat ca atare de Legea fundamentala"), exceptia a fost intemeiat respinsa: Decizia Curtii Constitutionale nr. 42/2005 (M. Of. nr. 206 din 10 martie 2005).

Daca partile nu se prezinta la judecata si nici nu au cerut judecarea in lipsa, instanta va suspenda judecata, chiar daca cererea nu este timbrata. (Plen. Trib. Supr., decizia de indrumare nr. 11/1964, pct. 2, cit. supra.) Reclamantul poate cere anularea actiunii ca netimbrata, aceasta echivaland, in sensul art. 246 C. proc. civ., cu o renuntare la judecata, nu insa la insusi dreptul dedus judecatii. (Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 1117/E/1989, Dreptul nr. 6/1990, p. 77.)

G. Kovacs, nota la decizia nr. 33/1985 a Trib. jud. Sibiu, sect. civ., R.R.D. nr. 6/1985, p. 54-56.

Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 606/1977, R.R.D. nr. 11/1987, p. 61; A. Pop, Stabilirea taxelor de timbru in valorificarea anumitor drepturi in procesul civil, R.R.D. nr. 1/1970, p. 99. (De astfel, art. 14 din Legea nr. 146/1997 prevede in terminis: "Cand o actiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datoreaza pentru fiecare capat de cerere in parte, dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care prin lege se prevede altfel".)

Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 477/1970, R.R.D. nr. 10/1970, p. 154-155.

Art. 20 alin. (2) din lege. In acelasi sens: Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 477/1970, cit. supra. Nu sunt supuse taxelor cererile ulterioare care nu modifica valoarea taxabila sau natura cererii initiale. (De exemplu, cererea cuprinzand lista cu martori, desistarea, achiesarea, tranzactia etc.)

De exemplu, potrivit art. 15 din lege, sunt scutite de taxe judiciare de timbru actiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, referitoare la: incheierea, executarea si incetarea contractului individual de munca; obligatiile legale si contractuale de intretinere; stabilirea si plata ajutorului de somaj; stabilirea si acordarea despagubirilor decurgand din condamnarea sau luarea unor masuri preventive pe nedrept; adoptie, tutela, curatela, interdictie judecatoreasca; amenzile de orice fel. Potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 112/1998, sunt scutite de taxe judiciare de timbru si cererile introduse de proprietarii sau succesorii acestora pentru restituirea imobilelor, precum si cererile accesorii si incidente. Sunt scutite de taxa de timbru, potrivit art. 15 lit. o) din lege, actiunile civile pentru daune produse prin infractiuni, daca sunt sau a fost pendinte unei cauze penale (I.C.C.J., sect. civ. propr. intelect., dec. nr. 3247/2005, Dreptul nr. 4/2006, p. 292). Cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 15 lit. r) din lege, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 309/2006 (M. Of. nr. 402 din 9 mai 2006). Prin O.G. nr. 12/2005 s-a mai adaugat o noua ipoteza de scutire, in cazul cererilor avand ca obiect "stabilirea si acordarea despagubirilor civile pentru pretinse incalcari ale drepturilor prevazute la art. 2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale". (Scutirea se aplica tuturor partilor din procesul care are un asemenea obiect; scutirea priveste deci cauza, nu persoana - C.S.J., sect. civ., dec. nr. 1869/2000, P.R. nr. 4/2001, p. 46-47.) Potrivit art. 17² din Legea nr. 146/1997, introdus prin Legea nr.195/2004, sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile pentru dizolvarea societatilor comerciale si a grupurilor de interes economic, formulate de Oficiul National al Registrului Comertului. [Cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale, nr. 424/2005 (M. Of. nr. 1029 din 21 noiembrie 2005).] Prin Legea nr. 439/2006 (M. Of. nr. 973 din 5 decembrie 2006) au fost de asemenea scutite de taxele judiciare de timbru actiunile si cererile privind drepturile si interesele legitime pretinse de fostii detinuti si persecutati pentru motive politice in perioada regimului comunist din Romania. In fine, prin Legea nr. 455/2006 (M. Of. nr. 995 din 13 decembrie 2006) scutirea a fost extinsa si la unele actiuni si cereri ale cultelor religioase. (Aceasta din urma favoare are totusi implicatii discriminatorii.)

Curtea Constitutionala a considerat dispozitiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 ca fiind constitutionale, scutirea fiind justificata obiectiv si rational de faptul ca autoritatile respective - creditori bugetari - sunt finantate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel ca ar fi absurd ca autoritatile in cauza sa fie obligate formal sa plateasca din buget o taxa care revine aceluiasi buget. [Decizia nr. 508/2005 (M. Of. nr. 1067 din 29 noiembrie 2005).] Subtil si intemeiat s-a observat insa ca, potrivit art. 295 alin. (1) lit. b) C. fisc., taxele judiciare de timbru nu se fac venit la bugetul de stat, ci ele sunt venituri ale bugetelor locale. Daca ne-am atasa la argumentarea Curtii, pentru identitate de ratiune, scutirea ar trebui sa opereze pentru toate autoritatile si institutiile publice finantate de la bugetul public. Lipsa de consecventa logica este evidenta. (In sensul celor aratate, C.-L. Popescu, comentariu la decizia Curtii, C.J. nr. 1/2006, p. 15-17.)

S-a considerat ca aceasta exceptie primeaza fata de aceea privind necompetenta materiala. (Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 214/1971, C.D., 1971, p. 191.) Intr-adevar, taxa de timbru platindu-se anticipat, ar rezulta, logic, ca aceasta chestiune are intaietate fata de orice alta problema pe care o evoca litigiul. Intr-o opinie, exceptia de necompetenta primeaza fata de cea privind anularea cererii pentru neplata taxei de timbru. (In acest sens Al. Bacaci, Exceptiile de procedura in procesul civil, cit. supra, p. 32-33.) Subscriem acestui punct de vedere. (A se vedea si supra, nr. 107, pct. 3⁰.) Instanta ar trebui ca, printr-o incheiere, sa precizeze cuantumul taxei de timbru, modul de calcul, termenul de plata si sanctiunea; dar, in sensul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., un act de procedura facut de o instanta necompetenta este nul.

T. Punga, Din jurisprudenta Curtii de Apel Suceava, Dreptul nr. 3/2002, p. 151-152.

A se vedea O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum aceasta a fost modificata si completata prin Legea nr. 123/1997 (M. Of. nr. 149 din 11 iulie 1997), prin Ordonanta nr. 10/1998 (M. Of. nr. 40 din 30 ianuarie 1998), aprobata prin Legea nr. 120/1998, precum si prin Ordonanta nr. 10/1999, aprobata prin Legea nr. 781/2001.

Art. 25 din Legea nr. 146/1997, in noua formulare stabilita prin Legea nr. 195/2004, se refera la alte categorii de venituri care constituie venituri la bugetul de stat si se cuprind distinct in bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei; 75% din aceste venituri se constituie intr-un fond cu destinatie speciala pentru stimularea personalului din sistemul Justitiei.

Art. 9 din O.G. nr. 32/1995 spune ca "cererile pentru care se datoreaza timbru judiciar nu vor fi primite si inregistrate, daca nu sunt timbrate corespunzator". Normele metodologice elaborate de Ministerul Justitiei, in aplicarea art. 10 din ordonanta, precizeaza ca sumele datorate pentru timbru judiciar nu pot fi date in debit. Neachitarea timbrului judiciar atrage sanctiunea nulitatii cererii sau, dupa caz, a caii de atac. (In acest sens: M. Tabarca, nota la decizia nr. 429/1996 a Trib. Bucuresti, sect. a IV-a civ., Dreptul nr. 2/1997, p. 127-128; C.S.J., sect. com., dec. nr. 839/1996, Dreptul nr. 6/1997, p. 125.) Se aplica asadar prevederile legale referitoare la taxa de timbru.

A se vedea Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2006, in cauza Weissman s.a. versus Romania, cit. supra.

Cu privire la constitutionalitatea acestor prevederi, mai recent, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 102/2005 (M. Of. nr. 215 din 9 martie 2006); Decizia nr. 594/2006 (M. Of. nr. 953 din 27 noiembrie 2006) si Decizia nr. 114/2007 (M. Of. nr. 199 din 22 martie 2007). Asupra temei in discutie, a se vedea I. Deleanu, Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, C.J. nr. 5/2006, p. 34 si urm.

Decizia nr. 102/2005, cit. supra.

Decizia nr. 42/2005 (M. Of. nr. 206 din 10 martie 2005).

Decizia nr. 581/2005 (M. Of. nr. 1113 din 9 decembrie 2005).

Ibidem.

Decizia nr. 42/2005, cit. supra.

Indubitabil corect s-a decis ca principiul rolului activ al judecatorului, consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., implica obligatia instantei ca inainte de toate sa asigure calificarea exacta a actiunii si sa stabileasca timbrarea in raport cu aceasta calificare. (C.A. Bucuresti, sect. a V-a com., dec. nr. 435 din 21 martie 2002, nepublicata.)

In acest sens, prevederile art. 268 C. proc. civ. sunt suficiente si deplin lamuritoare.

Cu privire la opiniile, diametral opuse, exprimate in aceasta problema, a se vedea: D. Tatarusanu, Reexaminarea taxei judiciare de timbru, Dreptul nr. 11/2005, p. 152-153; C. Rosu, A. Fanu-Moca, Cererea de reexaminare in materia taxelor judiciare de timbru, Dreptul nr. 2/2006, p. 144 si urm.

D. Tatarusanu, op. cit., p. 152-153.

Am face de altfel observatia ca din cuprinsul prevederilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 nu rezulta exclusivitatea reclamantului de a face cererea de reexaminare.

A se vedea, in volumul II al acestei lucrari, nr. 55. In acelasi sens A. Nicolae, Aspecte ale aplicarii principiului non reformatio in peius in procesul civil, Dreptul nr. 10/2001, p. 84.

Pentru o alta opinie, a se vedea I. Dragne, Observatii cu privire la solutiile pe care le poate pronunta instanta de apel, prin prisma modificarilor aduse de Legea nr. 219/2005 articolelor 296 si 297 C. proc. civ., C.J. nr. 9/2005, p. 120. Mutatis mutandis, asertiunea autorului ar putea fi reiterata si in legatura cu cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

In sprijinul acestei solutii credem ca pot fi invocate si prevederile alin. (5) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, in forma dobandita prin art. 1 al O.G. nr. 34/2001, aprobata prin Legea nr. 742/2001, prevederi in sensul carora, "in situatia in care instanta judecatoreasca investita cu solutionarea unei cai de atac ordinare sau extraordinare constata ca in fazele procesuale anterioare taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, va dispune obligarea partii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotararii constituind titlu executoriu". Am spune ca, cel putin in interesul statului-creditor, incheierea data in cererea de reexaminare, desi "irevocabila", isi produce efectele numai rebus sic stantibus. Pentru un alt mod, eronat, de intelegere, demonstrand inca o data insuficientele argumentului de lege lata, a se vedea A. Busuioc, Asistenta judiciara in materie civila prin acordarea scutirilor sau reducerilor platii taxelor judiciare de timbru, Dreptul nr. 12/2006, p. 128.

Cu privire la constitutionalitatea prevederilor in materie, a se vedea: Decizia Curtii Constitutionale, nr. 322/2004 (M. Of. nr. 1013 din 3 noiembrie 2004) si Decizia Curtii Constitutionale nr. 427/2006 (M. Of. nr. 582 din 5 iulie 2006).

Ibidem.

Cu privire la constitutionalitatea fostelor prevederi ale art. 78 alin. (1) in fine C. proc. civ., avand o formulare esentialmente identica, a se vedea: Decizia Curtii Constitutionale, nr. 105/2004 (M. Of. nr. 301 din 6 aprilie 2004) si Decizia nr. 258/2004 (M. Of. nr. 637 din 14 iulie 2004).

Intr-adevar, interesul n-ar trebui dovedit, acesta putand fi dedus din imperativul exercitarii cu buna-credinta a drepturilor procesuale. (V.M. Ciobanu s.a., op. cit., Dreptul nr. 12/2005, p. 21.)

In lipsa unui alt criteriu, instanta va obliga partea la plata onorariului minim stabilit in conditiile art. 63 lit. e) din Legea nr. 51/1995. (Ibidem.)

Textul fiind de stricta interpretare, cheltuielile la care se refera art. 81 C. proc. civ. trebuie evidentiate distinct in dispozitivul hotararii, pentru ca numai in privinta acestora hotararea constituie titlu executoriu. (Ibidem, p. 22.)

Actele de procedura trimise prin posta se considera facute in termen, daca au fost predate recomandat, inainte de implinirea termenului, la oficiul postal [art. 104 alin. (1) C. proc. civ].

S-a decis chiar ca in rezolutia prin care se da reclamantului termenul in cunostinta trebuie sa se precizeze nu numai ziua, dar si ora prezentarii. (Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 426/1975, R.R.D. nr. 10/1975, p. 65.)

Daca, prin eroare, presedintele restituie reclamantului cererea pentru ca acesta sa o completeze, cererea introdusa ulterior se considera depusa la termenul la care reclamantul a prezentat-o initial. (Trib. Supr., sect. civ., dec. nr. 2007/1978, R.R.D. nr. 5/1979, p. 49.)

Instanta, la prima zi de infatisare, va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii. Totusi - precizeaza art. 132 C. proc. civ. - cererea nu se socoteste modificata, consemnandu-se doar in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta, atunci cand: a) Se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii; b) Reclamantul mareste sau micsoreaza catimea cererii; c) El cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; d) Inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau, dimpotriva, inlocuieste cererea in realizarea dreptului printr-o cerere in constatare, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita.

Intrucat, potrivit art. 114¹ alin. (2) C. proc. civ., comunicarea copiei de pe cerere si a inscrisurilor o face instanta, comunicarea facuta de reclamant, chiar prin scrisoare recomandata, nu poate fi considerata valabila.

Cu privire la efectele cererii de chemare in judecata, a se vedea: V.G. Cadere, Tratat de procedura civila, "Tipografiile Romane Unite", Bucuresti, 1935, p. 182-183; P. Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. III, Bucuresti, 1943, p. 164-169; I. Stoenescu, S. Zilbestein, op. cit., p. 463-465; G. Boroi, D. Radescu, op. cit., p. 177-178; V.M. Ciobanu, op. cit., II, p. 51-53; O. Ungureanu, Actele de procedura in procesul civil, Ed. Press, Bucuresti, 1997, p. 72-77; I. Les, Tratat de drept procesual civil, All Beck, ed. 3, 2005, p. 377 si urm.; Idem, Codul de procedura civila. Comentariu pe articole, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, ed. 2, p. 361 si urm.; M. Tabarca, Drept procesual civil, vol. I, Ed. Global Lex, Bucuresti, 2004, p. 316 si urm. Mai recent, intre efectele introducerii cererii de chemare in judecata au fost consemnate urmatoarele: a) Obligatia instantei de a se pronunta, exceptand situatii precum prematuritatea, renuntarea la judecata, renuntarea la dreptul dedus judecatii; b) Determinarea cadrului litigiului si, pe cale de consecinta, a viitoarelor solutii; c) Aprecierea admisibilitatii si a fundamentarii cererii in raport cu data introducerii ei; d) Stabilirea legaturilor procesuale intre participantii la judecata; e) Punerea in intarziere; f) Transformarea dreptului dedus judecatii intr-un drept litigios. (G. Couchez, Procdure civile, Dalloz, 1998, nr. 247, p. 97 si urm.) Intre efectele cererii de chemare in judecata s-a inscris si faptul ca aceasta creeaza starea de litispendenta. (I. Les, Tratat de drept procesual civil, cit. supra, p. 378.) Numai ca, asa cum de altfel precizeaza autorul, in sensul art. 163 C. proc. civ., starea de litispendenta nu se creeaza prin introducerea cererii de chemare in judecata, ci doar daca "se exercita o noua cerere de chemare in judecata", in fata aceleiasi instante sau a unor instante diferite, avand acelasi obiect, intre aceleasi parti si intemeiata pe o cauza identica.

A se vedea, de asemenea: P. Vasilescu, op. cit., vol. III, nr. 133 si urm., p. 164 si urm.; I. Stoenescu, S. Zilberstein, op. cit., p. 463-465; V.M. Ciobanu, op. cit., vol. II, p. 52-53; H. Solus, R. Perrot, op. cit., t. III, nr. 162 si urm.; J. Vincent, S. Guinchard, op. cit., nr. 41, p. 64-66; J. Hron, op. cit., p. 78-80.

In principiu, iudex non procedat ex officio. Cu totul inacceptabila ar fi insa reluarea unei idei mai vechi, anume ca am fi in prezenta unui vinculum iuris de natura conventionala, care ar semnifica un cvasicontract judiciar. O astfel de idee si-a facut din pacate loc si intr-o decizie a Curtii Constitutionale. (Decizia nr. 9/1994, ramasa definitiva ca urmare a Deciziei nr. 94 din 21 octombrie 1994, in vol. "Curtea Constitutionala. Culegere de decizii si hotarari", Regia Autonoma M. Of. Bucuresti, 1995, p. 148-150.) Efectul specific al cererii initiale, constand in crearea unei legaturi juridice, a unui raport procesual, este unul "legal", nu "conventional". (Pe larg, a se vedea J. Hron, op. cit., 2^e d., nr. 120-122.)

Uneori s-a spus ca aceasta "legare juridica a instantei" are caracter conventional, ca ea semnifica un "cvasicontract judiciar". (R. Morel, Trait lmentaire de procdure civile, 2e d., 1949, nr. 311; P. Vasilescu, op. cit., vol. III, nr. 133, p. 164. Probabil ca o asemenea idee a inspirat Decizia Curtii Constitutionale nr. 94 din 21 octombrie 1994, cit. supra.)

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul este obligat sa determine obiectul actiunii, in cadrul caruia urmeaza a se solutiona procesul, instanta neputand sa depaseasca aceste limite - cum rezulta de altfel din cuprinsul art. 129 alin. ultim C. proc. civ.

Obligatia instantei de a se pronunta numai cu privire la obiectul actiunii constituie garantia aplicarii principiului disponibilitatii, recunoscut partii reclamante. (C.S.J., sect. civ., dec. nr. 1966/1993, Dreptul nr. 8/1994, p. 79.)

Aceasta formulare "sibilica" a fost considerata inselatoare, caci, in ultima analiza, totul depinde de sensul care i se atribuie (H. Solus, R. Perrot, op. cit., t. III, nr. 164, p. 165-166): a) Daca prin aceasta se vrea sa se spuna ca judecatorul este tinut sa statueze asupra cererii sub pedeapsa denegarii de dreptate, formularea nu este riguroasa decat atunci cand cererea initiala se confunda cu sesizarea efectiva a instantei, caci, in celelalte cazuri, judecatorii nu sunt realmente sesizati pana in ziua inscrierii pe rol a litigiului. (Bunaoara, numai de la data punerii pe rol a cauzei se poate invoca litispendenta sau perimarea); b) Daca s-a voit sa se spuna ca cererea in justitie delimiteaza intinderea prerogativelor instantei, in sensul ca ea nu poate statua ultra sau plus petita, regula e ambigua nu numai pentru ca, uneori, instanta se pronunta din oficiu - asupra asa-ziselor "cereri accesorii obiective" -, dar mai ales pentru ca ceea ce delimiteaza intinderea prerogativelor sunt ultimele concluzii ale partilor, precum si cererile lor, incidentale sau ale tertilor, facute in conditiile prevazute de lege; c) Spunand ca, intrucat cererea este actul de sesizare a instantei, aceasta trebuie sa statueze, plasandu-se la ziua cererii introductive, numai asupra faptelor si potrivit legii in vigoare la acea data, s-ar ignora posibilitatea luarii in considerare si a unor fapte ulterioare sesizarii, desi acestea ar avea o influenta decisiva asupra solutionarii litigiului. (Bunaoara, faptele constituite ca motive de divort, petrecute insa dupa sesizarea instantei si pana la prima zi de infatisare, aprecierea intereselor minorului in materie de adoptiune), ca si cerinta rezolvarii nuantate a conflictelor temporale de legi.

Distinctia intre termenele de prescriptie si cele de decadere sau de forcluziune nu este totdeauna lesnicioasa. (Pe larg asupra problemei, a se vedea E. Herovanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. I, Iasi, 1926, nr. 119-123, p. 261-274.) Pornindu-se de la ideea ca ori de cate ori un "termen prefix" - acel termen fixat pentru a face un act sau pentru a indeplini o obligatie juridica - a fost constituit ca o conditie extrinseca actiunii, ca o cerinta formala de intentare a acesteia, suntem in fata unei posibile decaderi, prin intrebari retorice s-a pus in discutie natura unor termene fixate prin legi de fond, precum: termenul de 6 luni pentru exercitarea actiunii in anularea casatoriei [art. 21 alin. (2) C. fam].; termenul de 6 luni pentru exercitarea actiunii in tagaduirea paternitatii [art. 55 alin. (1) C. fam.; mentionam insa Decizia Curtii Constitutionale nr. 349/2001 cu privire la neconstitutionalitatea prevederilor art. 54 alin. (2) C. fam].; termenul de 1 an in cazul actiunii in revocarea donatiei pentru ingratitudine [art. 833 alin. (1) C. civ].; termenul de 1 an pentru revocarea unui testament (art. 931 C. civ). s.a. Aici avem insa in vedere acele termene sau momente procesuale pana la care partea poate sa actioneze (de exemplu, cererea reconventionala - daca n-a fost depusa odata cu intampinarea - se depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare - art. 119 alin. (3) C. proc. civ.; interventia principala poate fi facuta inainte de inchiderea dezbaterilor - art. 50 alin. (2) C. proc. civ.; numai pana la inchiderea dezbaterilor poate fi formulata de reclamant cererea de chemare in garantie, iar de catre parat pana la prima zi de infatisare - art. 61 C. proc. civ. etc). Asupra distinctiei dintre termenele de prescriptie si cele de decadere, a se vedea, de asemenea, M. Nicolae, Prescriptia extinctiva; cit. supra, nr. 30. Uneori, legiuitorul insusi a calificat unele termene, discutabile sub aspectul naturii lor juridice. De exemplu, art. 7 alin. (7) teza a doua din Legea nr. 554/2004 califica termenul de 6 luni ca "termen de prescriptie".

Potrivit art. 84 C. proc. civ., cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar daca poarta o denumire gresita. Sesizarea instantei trebuie insa facuta inauntrul termenului de prescriptie si, in cadrul aceluiasi termen, daca este cazul, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., sa se procedeze la modificarea cererii. (Pentru o situatie in care cererea intitulata "contestatie in anulare" a fost calificata, corect, ca fiind "apel": decizia nr. 349/1997 a Trib. Sibiu, sect. civ., cu nota de G. Kovacs, Dreptul nr. 12/1997, p. 96 si urm.)

Este vorba, asadar, de sesizarea unui organ jurisdictional, chiar daca acesta nu este competent, sub aspectul criteriului material sau al celui teritorial, indiferent de natura regulilor de competenta (imperative sau dispozitive). Daca introducerea cererii de chemare in judecata este subordonata unei conditii prealabile - de exemplu, recursul gratios -, ea nu are efect intreruptiv de prescriptie. [Bunaoara o astfel de conditie este formulata, in termeni imperativi, de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Neindeplinirea procedurii prealabile administrative face inadmisibila actiunea in contencios administrativ. Aceeasi problema se poate pune, in conditiile art. 720¹ alin. (1) C. proc. civ., in legatura cu obligatia reclamantului ca, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, sa incerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte. O astfel de conditie este formulata acum, in termeni generali, dar si imperativi, prin prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ]. Cu privire la constitutionalitatea prevederilor in materie din legea contenciosului administrativ si ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., a se vedea bunaoara Decizia Curtii Constitutionale nr. 409/2004 (M. Of. nr. 1063 din 16 noiembrie 2004), iar cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 720¹ C. proc. civ., a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 335/2004 (M. Of. nr. 955 din 19 octombrie 2004), iar mai recent, Decizia nr. 832/2006 (M. Of. nr. 39 din 18 ianuarie 2007) si Decizia nr. 878/2006 (M. Of. nr. 40 din 19 ianuarie 2007). In legatura cu constitutionalitatea prevederilor art. 1 si art. 7 din Legea nr. 554/2004, a se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 528/2006 (M. Of. nr. 669 din 3 august 2006), impreuna cu deciziile anterioare la care s-a facut trimitere. [Precizam insa ca, prin Decizia nr. 65/2007 (M. Of. nr. 107 din 13 februarie 2007) s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004.]

De exemplu, actiunea in granituire, introdusa in conditiile art. 584 C. civ., nu intrerupe prescriptia achizitiva a dreptului de proprietate. Desi ea este o actiune petitorie, real-imobiliara, nu este totusi o actiune in revendicare. (A se vedea: P. Perju, Probleme privind actiunea in granituire, Dreptul nr. 6/1991, p. 34-35; C. Birsan, Actiunea in granituire, R.R.D. nr. 8/1984, p. 34-35.)

Gh. Beleiu, Dreptul civil roman, Bucuresti, 1992, p. 235. Articolul 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 evoca de altfel, fara echivoc, cerinta "efectivitatii" cererii de chemare in judecata si prevederile articolului mentionat au fost, justificat, considerate constitutionale. [Decizia Curtii Constitutionale nr. 681/2006 (M. Of. nr. 884 din 30 octombrie 2006).]

Retragerea sau perimarea cererii demonstreaza neindeplinirea acestei conditii (art. 1869 C. civ). De asemenea, in sistemul Decretului nr. 167/1958, pentru a se produce efectul intreruptiv de prescriptie, trebuie ca respectiva cerere sa nu fie anulata. (In acelasi sens M. Nicolae, op. cit., nr. 340.) Potrivit art. 1870 C. civ., cererea de chemare in judecata intrerupe prescriptia, dupa regulile cuprinse in art. 1868 si 1869 C. civ., chiar daca ea este nula pentru lipsa de forme. (Decretul nr. 167/1958 neaplicandu-se drepturilor reale principale, cererea de chemare in judecata lovita de nulitate pentru vicii de forma intrerupe prescriptia, cu conditia ca reclamantul sa formuleze o noua cerere de chemare in judecata, iar aceasta sa fie admisa - G. Boroi, op. cit., p. 323.) La stabilirea termenului de prescriptie a dreptului la actiune se tine seama de data inregistrarii la instanta a cererii de chemare in judecata, chiar neinsotita de acte doveditoare si netimbrata, deoarece, potrivit art. 112 si art. 114 C. proc. civ., precum si potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, in asemenea situatii, instanta trebuie sa puna in vedere reclamantului sa-si completeze lipsurile din cerere, iar nu sa restituie cererea. (C.S.J., sect. com., dec. nr. 3272/2001, B.J., baza de date, Ed. C.H. Beck.)

S-a spus deci ca efectul intreruptiv de prescriptie extinctiva este "provizoriu si conditionat de admiterea cererii prin hotarare irevocabila". (G. Boroi, op. cit., p. 323.) Cererea facuta in judecata - spune art. 1868 alin. (1) C. civ. - nu va putea intrerupe prescriptia decat daca va fi incuviintata de judecatorie prin hotarare de nerevocabila autoritate. In principiu deci, retragerea cererii face ca aceasta sa nu-si produca efectul intreruptiv de prescriptie. Opinam insa ca retragerea cererii nu poate avea o asemenea consecinta daca aceasta s-a facut in considerarea faptului ca instanta sesizata nu era competenta sa o solutioneze. De asemenea, daca, din eroare, instanta restituie cererea, cererea depusa ulterior urmeaza a se considera ca fiind in termen si va avea un efect retroactiv cat priveste intreruperea prescriptiei. (O. Ungureanu, op. cit., p. 75.)

Notificarea prealabila a debitorului nu intrerupe cursul prescriptiei, deoarece reprezinta un termen de gratie pentru plata datoriei si nu o cerere de chemare in judecata. (C.S.J., sect. com., dec. nr. 4189/1998, R.D.C. nr. 6/2000, p. 169.)

H. Solus, R. Perrot, op. cit., t. III, nr. 171, p. 175. (De exemplu, o actiune in despagubiri pentru tulburarea in fapt a posesiei, urmata de o actiune pentru mentinerea posesiei.)

Solidaritatea activa se rezuma insa numai la mandatul reciproc prezumat de lege in privinta conservarii si realizarii creantei. Mai lesnicios si mai convenabil apare mandatul conventional intre creditori de a se reprezenta reciproc fata de debitorul lor. (C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil roman, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, nr. 958 si urm., p. 422-423.)

Obligatia solidara nu se prezuma; ea trebuie stipulata (art. 1041 C. civ). In materie comerciala, dimpotriva, solidaritatea se prezuma (art. 42 C. com). "Intreruperea civila facuta in contra unuia dintre mostenitorii unui debitor solidar nu are efect in contra celorlalti comostenitori.. daca obligatia nu este nedivizibila. Asemenea intrerupere nu are efect in contra codebitorilor debitorului defunct, decat in masura partii de obligatie a mostenitorului contra caruia s-a facut intreruperea. Spre a intrerupe prescriptia in contra acelor codebitori, trebuie o intrerupere facuta in contra tuturor mostenitorilor debitorului defunct" (art. 1872 C. civ).

Uneori, paratul urmeaza a fi socotit de drept pus in intarziere, inainte de introducerea cererii la instanta. (A se vedea: I. Deleanu, Drepturile subiective si abuzul de drept, cit. supra, p. 208, nota de sub nr. 374; C. Statescu, C. Birsan, op. cit., nr. 243, p. 302-303.) Debitorii comerciali sunt de drept in intarziere, conform art. 43 C. com., notificarea si comunicarea debitorului asupra neplatii creantei nu constituie o conditie prealabila a admisibilitatii sesizarii instantei. "Orice comerciant creditor - arata instanta suprema - este in drept sa cheme in judecata debitorul sau rau platnic, pentru obligarea acestuia la plata creantei, in temeiul art. 889 C. com si al art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., nefiind reglementata o alta procedura speciala in solutionarea pricinilor comerciale". (C.S.J., sect. com., dec. nr. 595/1995, Dreptul nr. 3/1996, p. 102. Instanta avea in vedere art. 10 din Legea nr. 76/1992, privind unele masuri menite sa previna incapacitatea de plata si blocajul financiar intre comercianti.)

Perimarea insa, avand ca urmare suprimarea retroactiva a tuturor efectelor actelor de procedura facute in acea instanta [art. 254 alin. (1) C. proc. civ]., va inlatura si virtualele consecinte ale punerii in intarziere, paratului neputandu-i fi opus un act perimat. De asemenea, o cerere nula nu poate pune in intarziere.

Art. 1088 alin. (1) C. civ. spune ca, in cazul obligatiei care are ca obiect o suma oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si de societate.

In sensul art. 1088 alin. (2) C. civ., daunele-interese "sunt debite din ziua cererii in judecata"; potrivit art. 1081 C. civ., daunele sunt debite "cand debitorul este in intarziere". Daca aceasta este situatia in cazul dobanzilor, pentru consecventa logica si similitudine, situatia nu poate fi alta in cazul daunelor moratorii.

S-ar putea insa obiecta ca astfel sunt ignorate dispozitiile art. 1899 alin. (2) C. civ., potrivit carora "buna-credinta se presupune". Asadar, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, buna-credinta ar trebui prezumata. Numai ca nu este vorba de transformarea, fara dovada, a posesorului de buna-credinta intr-unul de rea-credinta, ci de cu totul altceva: a) operand punerea in intarziere, lucrul trebuie restituit cu toate sporurile lui (res cum omni causa), inclusiv fructele pe care posesorul a neglijat sa le culeaga; b) hotararea judecatoreasca este un act jurisdictional declarativ. (Ne putem intreba totusi daca, in sensul art. 487 C. civ., nu s-ar putea spune ca buna-credinta a incetat prin introducerea cererii de chemare in judecata, pentru ca astfel viciile titlului au devenit cunoscute posesorului.)

S-ar putea discuta daca acesta este un efect procedural sau un efect substantial. L-am considerat a fi un efect substantial, intrucat prin introducerea cererii de chemare in judecata se conserva dreptul subiectiv alegat. Se transmite insa actiunea, nu insusi dreptul. (A se vedea si J. Hron, op. cit., p. 77.) Unele actiuni personale sunt intransmisibile absolut. In aceste cazuri, asadar, netransmisibilitatea nu priveste doar dreptul, ci si actiunea.

Cererea de revocare a donatiei pentru ingratitudine [art. 833 alin. (2) C. civ.], actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama [art. 52 alin. (2) C. fam], actiunea pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei [art. 59 alin. (2) C. fam], actiunea in tagaduirea paternitatii [art. 54 alin. (2) C. fam].

D. Alexandresco (op. cit., vol. VIII, p. 848-849) considera ca retractul litigios ar trebui desfiintat, el constituind o adevarata expropriere nejustificata de nicio consideratie de utilitate publica si fiind o institutie prin care se aduce atingere principiului modern al libertatii conventiilor. Curtea Constitutionala a fost sesizata in legatura cu neconstitutionalitatea prevederilor art. 1402-1404 C. civ. Mai intai, corect, s-a considerat ca prevederile art. 1403-1404 C. civ. nu sunt relevante, sub aspectul constitutionalitatii. Cat priveste prevederile art. 1402 C. civ., in raport cu fostele dispozitii ale art. 41 alin. (3) din Constitutie - carora le corespund actualele dispozitii ale art. 44 alin. (3) din Constitutie -" Curtea a retinut ca "institutia de drept public a exproprierii" nu vizeaza "raporturile stabilite intre persoane private", asa cum sunt cele carora le sunt aplicabile prevederile art. 1402 C. civ. Prin aceste prevederi se "ocrotesc drepturile cesionarului", din moment ce el primeste nu numai pretul real al cesiunii, ci si cheltuielile si dobanzile din ziua in care a cumparat dreptul litigios, asa incat nu sunt incalcate nici dispozitiile fostului art. 135 alin. (1) si (6), respectiv ale actualului art. 136 alin. (1) si (6) din Constitutie. In fine, retractul fiind interzis in materie comerciala, nu sunt incalcate prevederile legii fundamentale cu privire la "economia de piata". [Decizia nr. 6/2001 (M. Of. nr. 154 din 29 martie 2001).]

Tr. Alexandresco, adnotare P.R. nr. 6/2002, p. 179. Mai recent asupra retractului litigios, a se vedea D. Chirica, Contractele speciale, civile si comerciale, vol. I, Ed. Rosetti, 2005, nr. 94 si urm.; L. Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile, vol. I, Regimul juridic general, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, nr. 90 si urm.

C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., vol. 2, nr.1463.

Tr. Alexandresco, op. cit., nr. 6.

Aceasta din urma precizare nu rezulta, bineinteles, din cuprinsul art. 1402 C. civ., dar, cum autorul retractului este un parat si el cade in pretentii, prin manifestarea sa de vointa in sensul de a rascumpara creanta, va datora cheltuielile de judecata. S-ar putea insa spune, intr-adevar, ca aceste cheltuieli nu intra in "pretului retractului", ci ele sunt consecinta acestuia, daca sunt solicitate de reclamantul-cesionar, respectiv "reclamantul-retractat".

Tr. Alexandresco, op. cit., p. 180-184.

G. Baron, Retrait, in "Rpertoire de droit civil", Dalloz, 2000 - 2^ème, mise à jour, t. IX, nr. 18.

Notificarea gratioasa, invitatia la conciliere si procesul-verbal de neconciliere nu semnifica un proces in curs. (P. God, L. Lorvellec, Juris-Classeur Civil, art. 1699-1701, 1991, nr. 65.) Procesul trebuie considerat in curs si pe durata judecarii apelului sau a recursului; el nu poate fi insa considerat in curs prin simpla posibilitate de exercitare a cailor de atac de retractare. (D. Chirica, op. cit., nr. 101, p. 120.)

D. Alexandresco, op. cit., vol. VIII, p. 866.

A se vedea Tr. Alexandresco, op. cit., p. 184.

Din perspectiva situatiilor aratate, nu poate opera retractul litigios, bunaoara: in cadrul procedurii ordonantei presedintiale; cand litigiul nu priveste creantele in sine, ci numai modul lor de compensare; cand se contesta numai validitatea testamentului, nu insasi calitatea de mostenitor a cedentului; cand litigiul priveste modificarea ori inlaturarea numai a unui drept accesoriu; cand procesul are caracterul unei anchete in futurum etc. In cazul proceselor de partaj, cand in discutie se afla doar modalitatile de efectuare a acestuia sau compunerea loturilor, nu exista contestatie asupra fondului, asa incat nu este posibil retractul litigios. (P. God, L. Lorvellec, op. cit., nr. 85-86; D. Chirica, op. cit., nr. 97, p. 116.) Dobanzile unui imprumut, intrucat privesc intinderea creantei, semnifica judecata in fond, facand posibil retractul litigios. (P.-Y. Gautier, Obs. R.T.D. civ. nr. 3/2002, p. 532-533.)

L. Pop, op. cit., nr. 91, lit. D); D. Chirica, op. cit., nr. 48. Sa observam insa ca, potrivit art. 20 alin. (4¹) din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 247/2005, sub sanctiunea nulitatii absolute, este interzisa instrainarea sub orice forma a imobilelor la care se refera, in privinta carora exista litigii la instantele judecatoresti, pana la solutionarea lor definitiva si irevocabila.

Puterea pe care legea o confera retractantului asupra situatiei juridice create in urma cesiunii unui drept litigios "este una specifica unui drept potestativ". (D. Chirica, op. cit., nr. 103.)

Pentru doctrina si jurisprudenta, a se vedea Tr. Alexandresco, op. cit., p. 191.

S-a considerat a fi "o adevarata anomalie ca o institutie juridica blamata de legiuitorul civil sa fie recunoscuta de legiuitorul comercial" (Tr. Alexandresco, op. cit., p. 193). Ni se pare, dimpotriva, ca interzicerea retractului litigios in materie comerciala este justificata, operatiunile comerciale fiind speculative prin definitie.

Asupra efectelor substantiale, de drept material ale retractului litigios, a se vedea L. Pop, op. cit., nr. 92; D. Chirica, op. cit., nr. 106. S-a considerat insa ca, in cazul retractului litigios, actiunea reclamantului s-ar respinge ca nefondata. (T.C. Briciu, M. Nicolae, nota la sent. civ. nr. 1383/2001 a Curtii de Apel Brasov, P.R. III, nr. 5/2002, p. 113 si urm.; I. Popa, Vanzarea de drepturi litigioase - retractul litigios, P.R., VI, nr. 4/2004, p. 201 si urm.)