Individualizarea obligatiei fiscale prin titlul de creanta

Individualizarea obligatiei fiscale prin titlul de creanta

Obligatiile fiscale instituite prin legile speciale care le reglementeaza au un caracter general, abstract.

Concretizarea lor presupune aplicarea normei juridice la situatii particulare si individualizarea, in acest mod, a obligatiei fiscale.

Actul juridic prin care se stabileste intinderea obligatiei fiscale ce revine persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil, este actul administrativ fiscal. Acesta are valoarea de fapt juridic pentru raportul juridic obligational de drept financiar care se naste intre stat sau colectivitatea locala, pe de o parte si contribuabil, de cealalta parte. Suntem in fata unui fapt juridic complex alcatuit din:

- faptul juridic fiscal:constituirea unei baze de impunere fiscala prin dobandirea unui bun, realizarea unui venit, savarsirea unei fapte de consum etc., care, potrivit legii, da nastere unui drept de creanta fiscala si unei obligatii fiscale;

- constatarea si stabilirea printr-un act juridic declarativ a faptului juridic fiscal si intocmirea actului administrativ fiscal care concretizeaza obligatia fata de bugetul public.

Actul juridic administrativ fiscal prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume ce reprezinta resurse financiare publice, intocmit de catre organele de specialitate sau de persoanele imputernicite potrivit legii are natura de titlu de creanta fiscala si bugetara in acelasi timp.

Titlul de creanta este actul prin care, potrivit legii, se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale, intocmit de organele competente    sau de alte persoane indreptatite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:

a) decizia de impunere emisa de organele competente;

b) declaratia fiscala,     angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, potrivit legii;

c) decizia prin care se stabileste si se individualizeaza suma de plata pentru creantele fiscale accesorii reprezentand majorari de intarziere stabilite de organele competente;

d) declaratia vamala pentru obligatiile de plata in vama;

e) documentul prin care se stabileste si se individualizeaza datoria vamala, inclusiv accesoriile;

f) procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;/

g) ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti ori un extras certificat intocmit in baza acestor acte in cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare si al altor acte fiscale stabilite de procuror sau de instanta judecatoreasca.

Dupa modul de intocmire titlurile de creante fiscale pot fi grupate in doua categorii: titluri de creanta explicite si titluri de creanta implicite.

Titlurile de creanta explicite sunt cele intocmite exclusiv in scopul de a constata si individualiza o obligatie fiscala.

In mod traditional, se include in aceasta categorie: actul/documentul de impunere, declaratia de impozite si taxe, declaratia vamala, documentul de plata a unei taxe etc.

Titlurile de creanta implicite sunt acele acte intocmite intr-un scop determinat dar care, alaturat datelor pretinse de acesta, cuprind si individualizarea obligatiei de plata a unui impozit sau a unei taxe, fiind, in masura in care constata existenta unei obligatii fata de bugetul public, titluri de creanta bugetara.

Au acest caracter: documentele care cuprind rezultatele controlului efectuat de organele abilitate de lege pentru diferentele constatate si accesoriile acestora.

Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului consolidat se stabilesc prin urmatoarele acte administrativ fiscale:

a) prin declaratie fiscala intocmita de catre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, cu respectarea conditiilor de forma si continut stabilite de lege, declaratia asimilata cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificari ulterioare.

Aceasta obligatie exista si in situatia in care impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plata conform reglementarilor legale, precum si in cazul unei rambursari de taxe pe valoarea adaugata.

In situatiile in care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscala este asimilata unei decizii referitoare la baza de impunere;

b) prin decizia emisa de organul fiscal in celelalte cazuri.

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de cate ori acesta modifica baza de impunere.

Pentru creantele administrate de Ministerul Economiei si Finantelor prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin ordin al ministrului finantelor publice se pot stabili si alte competente pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspectiei fiscale.

Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii constituie si instiintari de plata, de la data comunicarii acestora.^

Decizia de impunere trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege pentru actul administrativ fiscal.

Decizia de impunere trebuie sa cuprinda si categoria de impozit, taxa, contributie sau alta suma datorata bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabila.

Sunt asimilate deciziilor de impunere si urmatoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind rambursari de taxa pe valoarea adaugata si deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat;

b) deciziile referitoare la bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligatiile de plata accesorii;

d)procesele-verbale intocmite de organele de executare privind majorari de intarziere sau cheltuieli cu executarea silita;

e)deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, in urmatoarele situatii:

a) cand venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului;

b) cand sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decat cel competent teritorial. In acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza caruia se afla sursa venitului.

Daca venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sa-si numeasca un imputernicit comun in relatia cu organul fiscal.

1. Particularitatile titlului de creanta fiscala

Titlurile de creanta fiscala prezinta unele caractere specifice, dupa cum urmeaza:

- sunt acte juridice de drept financiar, supuse normelor juridice care reglementeaza finantele publice;

Suntem deci in fata unor acte juridice unilaterale, de putere publica.

- reprezinta acte juridice declarative de drepturi si obligatii.

Prin emiterea sau confirmarea acestora de catre institutiile competente se constata (si nu se creeaza), se consolideaza creanta statului asupra unui venit fiscal si obligatia corelativa a contribuabilului.

- titlurile de creanta sunt intocmite intotdeauna in forma scrisa, ca o conditie procedurala impusa de normele dreptului public.

- au caracter executoriu. Titlul de creanta ajuns la scadenta este executoriu de drept, fara a fi nevoie de o investire speciala cu formula executorie, ca titlu de drept civil.

Astfel, prin dispozitiile art. 25 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 108/1996 (act normativ in prezent abrogat prin Ordonanta Guvernului nr. 61/2002), se prevedea:

"(1) Pentru obligatiile bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii, amenzi, majorari de intarziere si alte sume datorate si achitate la termenul legal de plata, titlul executoriu il constituie actul, emis sau aprobat de organul competent, prin care acestea se stabilesc.

(2) in cazul in care suma neachitata la scadenta din obligatia bugetara a fost stabilita de organele competente ale Ministerului Finantelor, organul de executare va, intocmi, pentru fiecare creanta, cate un act distinct, denumit titlu executoriu care va contine: antetul organului emitent, numele si prenumele sau denumirea debitorului, domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si natura sumelor datorate; temeiul legal al puterii executorii a titlului, data intocmirii titlului, stampila si semnatura organului de executare'.

In fata Curtii Constitutionale au fost deduse mai multe exceptii de neconstitutionalitate a acestor norme juridice, aceasta constatand in mod consecvent netemeinicia lor.

Relevam, in acest sens, Deciziile Curtii Constitutionale nr. 25/1993¹, nr. 3/1999², nr.31/1999³,nr. 99/1999

In legatura cu sustinerea potrivit careia conferirea puterii de titlu executoriu unor acte intocmite de organele fiscale este neconstitutionala, Curtea Constitutionala a retinut ca, potrivit prevederilor art. 372 C.proc.civ., executarea silita se poate realiza, in virtutea unui titlu executoriu. Din aceasta formulare a legii rezulta ca temeiul pornirii unei executari silite il constituie nu numai hotararea judecatoreasca, ci si un alt titlu executoriu definit ca atare prin lege.

In consecinta, conferirea, prin art. 25 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, a calitatii de titlu executoriu actului emis sau aprobat de organul competent, prin care se stabilesc obligatii bugetare reprezentand impozite, taxe, contributii, amenzi, majorari de intarziere si alte sume datorate si neachitate la termenul de plata, nu contravine prevederilor art. 372 C.proc.civ.

In legatura cu posibilitatea executarii silite a creantelor fiscale, fara constituirea titlului executoriu printr-o hotarare judecatoreasca, Curtea Constitutionala s-a pronuntat, in sensul ca "insusi Codul de procedura civila, la art. 372, prevede posibilitatea executarii silite pe baza de hotarare judecatoreasca, sau alt titlu executoriu Deci, potrivit legii nu numai hotararile judecatoresti investite cu formula executorie constituie titluri executorii ci si alte titluri, in cazul in care legea le confera aceasta calitate. Astfel sunt, de exemplu, titlurile notariale, iar legiuitorul poate, cu respectarea prevederilor constitutionale si din motive de oportunitate, sa instituie asemenea instrumente legale de executare. Ele nu au semnificatia incalcarii regimului de separare intre puterea legiuitoare si cea judecatoreasca, cat timp debitorul are posibilitatea ca, pe calea contestatiei la executare, sa supuna litigiul ce ar rezulta din opunerea sa la executare instantei judecatoresti'.

Critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 s-a intemeiat si pe sustinerea ca aceste texte ar fi trebuit sa fie cuprinse intr-o lege organica, iar nu intr-o ordonanta emisa in temeiul unei legi de abilitare.

Curtea Constitutionala, in respingerea ca netemeinica a acestei critici, a retinut ca in sistemul Constitutiei, calificarea legilor este prevazuta chiar de textele acesteia si nu este lasata la aprecierea autoritatilor publice sau a altor subiecte de drept.

Referitor la faptul ca este posibil ca prin Ordonanta Guvernului, emisa in baza unei legi de abilitare, sa se reglementeze in domeniul procedurii civile, in care se include si procedura executarii silite, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 718/1997, in sensul ca "din cuprinsul prevederilor art. 72 alin. (3) din Constitutie si al altor dispozitii constitutionale nu rezulta ca reglementarile relative la procedura civila, in ansamblul lor, fac parte din domeniul legilor organice'.

In consecinta, conferirea prin textul criticat a calitatii de titlu executoriu, actelor emise de organele fiscale, nu este de domeniul legii organice, ci al legii ordinare. Ca atare, nu poate fi retinuta nici sustinerea referitoare la incalcarea art. 107 alin. (3) si art. 114 alin. (1) din Constitutie, care stabilesc, ca ordonantele emise de Guvern in temeiul unei legi de abilitare nu pot reglementa in domeniul legilor organice.