Notiunea de drept constitutional si notiunea de institutii politice

Notiunea de drept constitutional si notiunea de institutii politice

1. Dreptul constitutional

In domeniul dreptului anumiti termeni au diverse acceptiuni si, cu atat mai mult cand avem in vedere notiunea de drept constitutional. Astfel dreptul constitutional poate insemna o disciplina universitara, principala ramura a dreptului sau stiinta dreptului constitutional. Deci, notiunea de drept constitutional are trei acceptiuni, fiecare dintre acestea aflandu-se intr-o conexiune fireasca.

Activitatea de dobandire si exercitare a puterii politice in orice stat, relatiile permanente dintre stat si cetatenii sai, de fapt dintre guvernanti si guvernati porneste de la identificarea unor criterii constante, a unor principii generale, pe care Adunarea constituanta trebuie sa le identifice si sa le incorporeze in textul Constitutiei. De aceea, asa cum se va vedea in partea consacrata adoptarii Constitutiei, mai intai se elaboreaza anumite Teze ale viitoarei Constitutii si ulterior, dupa acceptarea acestora se trece la construirea edificiului tehnico-juridic al viitoarei Constitutii.

In regimurile nedemocratice, autocratice chiar nu exista, de regula putere si opozitie, ci numai putere ceea ce face ca ori de cate ori se doreste o reasezare a normelor dreptului constitutional sa se exprime un singur set de opinii.

Totusi la baza edificarii statului de drept, de legalitate, democratie trebuie asezate anumite principii constitutionale care sa-si gaseasca o consacrare in legea fundamentala, in ceea ce numim in normele ramurii dreptului constitutional Regimul politic, forma de guvernamant, exercitarea efectiva a puterii cu respectarea codului juridic existent trebuie fundamentate pe principii, pe reguli clare si constante.

Acceptand necesitatea intronarii unor asemenea principii chiar in Constitutie, inseamna ca ori de cate ori apare o tendinta de indepartare de la aceste principii a unei autoritati publice se impune apelul la regula, revenirea in limitele principiului consacrat democratic in Constitutie. Aceste principii constitutionale isi au baza reala in izvoarele materiale ale dreptului, in realitatile social-politice, traditiile statului respectiv, modul in care poporul intelege rolul si necesitatea reglementarii in cauza.

Poate cel mai elocvent exemplu in sustinerea de mai inainte o constituie, recentul esec european de instituire la nivelul Uniunii Europene, a unei Constitutii pentru Europa care in final nu a fost ratificata de toate statele membre ale Uniunii Europene pentru ca in cuprinsul ei, Constitutia pentru Europa avea prevederi neacceptate de traditia si realitatile social-politice ale multor state membre. De altfel esecul demersului amintit releva inca o data marele adevar exprimat prin Declaratia lui Sch la 9 mai 1950, conform caruia o unita poate fi realizata daca se porneste cu elementele economice, si numai in final cand aceste elemente au fost integrate, consolidate sa se treaca la elementele politice.

De aceea, principiile constitutionale ale fiecarui stat trebuie sa corespunda realitatilor acelui stat, traditiilor. In acest sens am putea face referire si la principiul bicameralismului parlamentar romanesc la faptul ca de la inceputurile sale constitutionale statul roman (tarile romane anterior Unirii din 1859) au adoptat acest sistem institutional de reprezentare a puterii poporului (Parlamentul, potrivit art. 61 din Constitutia in vigoare este "organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".).

Atunci cand vremelnicul sistem marxist a fost implementat in regimul constitutional din Romania, s-au "asigurat" pe deplin bazele dictaturii, ca urmare a dezechilibrului creat in ceea ce priveste reprezentarea si manifestarea in exercitarea puterii poporului.

In doctrina recenta romaneasca au fost exprimate o serie de principii constitutionale aplicabile sistemului politico-juridic autohton :

principiul puterii suverane a poporului

principiile exercitarii puterii (principiul democratiei reprezentative si principiul democratiei semi-directe);

principiul separatiei puterilor;

principiul legalitatii;

principiul egalitatii in drepturi si indatoriri a tuturor cetatenilor fara nicio discriminare;

principiul apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor;

principiul autonomiei locale si al deconcentrarii serviciilor publice;

principiul independentei justitiei.

Acestor principii identificate de autorul citat adaugam principiul bicameralismului parlamentar al carui rol fundamental nu poate fi ignorat de orice om de buna credinta pentru ca el asigura un echilibru deplin in domeniul reprezentarii poporului si al exercitarii puterii delegate de popor, Experienta din perioada Marii Adunari Nationale - 1948 - 22 decembrie 1989, dar si aparitia de data recenta in Parlamentul Romaniei a unui asa zis "grup parlamentar al independentilor" in conditiile in care actualul Parlament s-a constituit pe baza votului uninominal dar politic reprezinta o prima bresa periculoasa in perspectiva unui Parlament unicameral .

Pornind de la principiile constitutionale enuntate este necesara o analiza a conceptului de drept constitutional ca ramura a dreptului. Mai este necesara o precizare: orice norma juridica, constitutionala sau legala - are un dublu continut, aspect, unul juridic, de efect si de exprimare directa si un altul politic, pentru ca la baza constituirii structurii de stat si a dreptului sta elementul politic, definitor.

De aceea, avand in vedere ca dreptul constitutional este o ramura de drept, ceea ce presupune definirea acestuia din perspectiva continutului si a locului ce-l ocupa in ansamblul sistemului dreptului. Astfel, putem afirma ca dreptul constitutional este ramura dreptului unitar roman formata din totalitatea normelor juridice care reglementeaza forma statului, organizarea si functionarea puterilor statului, raporturile dintre aceste puteri publice, limitele lor, organizarea politica a societatii, modalitatea de preluare a puterii prin mijloace democratice, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Normele de drept constitutional au o pondere foarte importanta in definirea si fundamentarea statului de drept, a regimului politic si a formei de guvernamant. La baza existentei, si a functionarii intregului sistem politico-institutional stau normele de drept constitutional. Nu fara temei, ramura de drept constitutional a fost uneori definita "ramura conducatoare" a dreptului, un element de referinta pentru toate celelalte norme de drept care se adopta ori exista deja in vigoare la momentul adoptarii ori modificarii unei Constitutii. In acelasi timp trebuie subliniat faptul ca dreptul constitutional, ca ramura a dreptului este legat de aparitia constitutiilor, altfel nu am putea afirma ca el cuprinde norme de referinta pentru toate celelalte ramuri ale dreptului, fiindca s-ar confunda ori s-ar transfera in cadrul altor ramuri ale dreptului.

Dreptul constitutional este parte a sistemului normativ statal, chiar daca, are anumite trasaturi ce-l deosebesc de celelalte parti ale acestui sistem.

Aparitia relativ tarzie a dreptului constitutional este justificata prin lenta dezvoltare a statului fapt ce s-a repercutat asupra sistemului dreptului.

Cele trei acceptiuni ale sintagmei drept constitutional au o stransa legatura. Orice ramura a dreptului poate fi inteleasa si se poate dezvolta numai prin fundamentarea ei stiintifica, prin studierea ei la nivel teoretic si aplicativ. Dreptul, ca fenomen social, se afla intr-o permanenta dezvoltare, apar cerinte noi in cadrul societatii, se modifica altele si in consecinta, cunoasterea, intelegerea acestor realitati impune cercetarea lor. De aceea, ca disciplina didactica, dreptul constitutional s-a manifestat abia la sfarsitul secolului XVIII, dupa adoptarea primelor constitutii scrise, insa adevarata sa dezvoltare se va realiza in secolul urmator, printre primele constitutii scrise numarandu-se cea a Statelor Unite ale Americii .

Conceptul de drept constitutional este de origine italiana, dar s-a format sub impulsul ideilor franceze . Este cunoscut faptul ca in general disciplinele juridice apar dupa ce o anumita directie a normelor juridice noi, se consolideaza si dezvolta.

Chiar daca una din primele constitutii care s-a afirmat este Constitutia SUA, primele manifestari ale dreptului constitutional ca ramura de sine statatoare si in acelasi timp ca disciplina regasim in Italia la Ferrana ( 1796), iar ulterior la Paris si Bolognia.

In Franta, prima catedra de drept constitutional va functiona abia din 1834.

Cat priveste Tarile Romane, la inceput dreptul constitutional nu era o disciplina autonoma, ci se studia impreuna cu dreptul administrativ sub denumirea de drept public. Notiunea de drept constitutional incepe a fi folosita abia dupa adoptarea primelor Constitutii romane, mai intai Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris care impreuna cu legea electorala, ambele din 2 mai 1864, vor constitui prima Constitutie romana , iar apoi Constitutia de la 1866. De altfel, in 1864 prof. A. Codrescu isi va intitula cursul publicat chiar "Drept constitutional". Apar o serie de alte cursuri in materie cu aceasta denumire desi unii autori romani de prestigiu vor continua sa mentina denumirea initiala de "drept public", printre care enumeram pe Paul Negulescu si George Alexianu.

Majoritatea autorilor au imbratisat denumirea de drept constitutional precum Christ I. Suliatis, in "Elemente de drept constitutional", Braila, 1881; Constantin Stere, 1910, Iasi; Constantin Disescu, Bucuresti, 1915 si altii. Aceasta denumire va fi utilizata pana in anul 1950 cand in conditiile noului regim politic instaurat la sfarsitul anului 1947 in tara noastra, va fi adoptata denumirea din dreptul sovietic, aceea de "drept de stat", la care s-a renuntat in anii 1970, revenindu-se la traditia romaneasca si cea occidentala . de drept constitutional

Definirea dreptului constitutional ca ramura a sistemului normativ general si ca parte componenta a diviziunii dreptului public trebuie sa porneasca de la definirea elementelor sale esentiale, de la nevoia de a face o separare a normelor de drept constitutional din punct de vedere stiintific, avand in vedere si faptul ca in general toate elementele componente ale faptului social sunt dificil de separat intre ele existand interferente si interdependente obiective, pentru ca privesc intr-un fel sau altul societatea umana, complexa si dinamica. Cu toate acestea o privire atenta asupra dreptului in general, ca ansamblu normativ, formal, in vigoare la un moment dat scoate in evidenta anumite elemente definitorii ale fiecarui domeniu pe care il reglementeaza.

Revenind la dreptul constitutional vom avea in vedere identificarea normelor care prin obiectul lor de reglementare au in vedere acele relatii sociale ce se nasc in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii in stat. Mai trebuie adaugat ca numai in cadrul unei societati organizate statal, se poate vorbi de drept si de drept constitutional. Chiar daca dreptul constitutional ca ramura de drept si ca stiinta a aparut relativ recent, ca de altfel si dreptul administrativ, nu putem face abstractie ca de-a lungul istoriei statului si a dreptului au existat anumite norme juridice de referinta in privinta organizarii, preluarii si exercitarii puterii, desi nu exista o Constitutie scrisa.

Incercand sa formulam o definitie a dreptului constitutional pe baza celor prezentate mai inainte, vom arata ca acesta, ca ramura a dreptului unitar roman, cuprinde acele norme juridice esentiale care reglementeaza relatiile sociale ce iau nastere in activitatea de instaurare, organizare, exercitare si mentinere a puterii de stat la un moment dat.

Sursa principala a dreptului constitutional o reprezinta Constitutia, dar pe langa aceasta exista o serie de alte acte normative, care vor fi ulterior prezentate, si ale caror norme juridice se inscriu in cadrul acestei ramuri a dreptului.

Daca sursa de baza a dreptului constitutional o reprezinta normele din Constitutie, nu trebuie omis faptul ca preluarea puterii, exercitarea si mentinerea puterii sunt tot atat de importante si acestea trebuie reglementate in detaliu. Spre exemplu, institutia sefului statului in cadrul sistemului constitutional roman este reprezentata de Presedintele Romaniei. Ea isi gaseste reglementarea prin insusi textul Constitutiei - art. 80 - 101 - in principal, dar exista si dispozitii in alte legi care privesc institutia Presedintelui Romaniei, cum ar fi legea responsabilitatii ministeriale, legea de organizare a Curtii Constitutionale, legea de organizare judecatoreasca, etc.

2. Institutiile politice

Referindu-ne la sintagma institutii politice, care se alatura celei a dreptului constitutional, in domeniul dreptului identificam doua categorii de institutii intre care exista stranse legaturi:institutii juridice si institutii politice . Institutia juridica este definita ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza un domeniu restrans, dar coerent si omogen din realitatea sociala, cum ar fi institutia casatoriei, proprietatii, obligatiile civile etc. Institutia juridica apare ca o parte a structurii tehnico-juridice a ramurii de drept. Pe de alta parte, institutiile politice reprezinta acele forme structurale "institutionale" ale statului prin care acesta se manifesta in realitatea societatii, in exercitarea in concret a puterii publice, statale. Aceste "institutii politice" se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza pe baza unor norme juridice coerente. Asemenea norme pot fi, la randul lor, considerate ca institutii juridice ce stau la baza institutiilor politice. Rezulta ca institutiile politice sunt fundamentate pe institutii juridice, insa ele au o puternica incarcatura politica fiindca numai asa pot sa-si realizeze scopul pentru care sunt create. Intelegem prin "politica", activitatea unui grup sau unei a structuri umane, de dirijare, de conducere a actiunilor umane intr-un domeniu sau ramura din realitatea sociala. De altfel, in ultimul timp se vorbeste tot mai des despre politici publice in domeniile social, economic, stiintific etc., ca actiuni si comandamente ce revin unor institutii, organe, autoritati. Spre exemplu, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarului public, opereaza numai cu doua notiuni in ceea ce priveste formele de manifestare organizata a puterii de stat, si anume "autoritati si institutii publice" .

Alaturand formularea de drept constitutional celei de institutii politice se realizeaza o definire mai corecta a ansamblului politico-juridic structural ce participa la exercitarea puterii in stat.

3. Normele de drept constitutional

Din cele expuse anterior rezulta ca normele de drept constitutional sunt norme ce reglementeaza relatiile sociale care se stabilesc in procesul de instaurare, exercitare si mentinere a puterii de stat.

Aceste norme au trasaturi si structuri caracteristice celorlalte norme juridice, desi celor mai multe le lipseste sanctiunea, element care nu modifica in nici un fel caracterul juridic al normei, tinand seama ca in primul rand rolul normei juridice este de reglementare, sanctiunea reprezentand doar o garantie. Spre exemplu, art. 13 din Constitutia Romaniei stabileste ca "in Romania, limba oficiala este limba romana" sau "instantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor" (art. 130 din Legea fundamentala).

Asemenea norme de reglementare, fara a avea si elementul sanctionator in structura lor, gasim in toate constitutiile . Astfel de norme din Constitutie au valoare juridica dar sunt si norme principii; ele reglementeaza la nivel de principiu diferite relatii sociale urmand ca organele abilitate, de regula Parlamentul, sa dezvolte asemenea norme constitutionale la nivel de lege, regulament, ordonanta etc., ocazie cu care se vor putea institui si sanctiuni cu caracter juridic.

Daca regula normele de drept constitutional cuprinse in legea fundamentala o reprezinta absenta elementului structural al sanctiunii sunt si norme constitutionale ce cuprind sanctiunea in continutul lor, cum este cazul art. 95 (1) din Constitutia Romaniei care prevede ca "in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale".

Se poate trage concluzia ca normele de drept constitutional, indiferent de izvorul lor formal sunt de doua categorii: norme juridice ce reglementeaza direct si nemijlocit relatii sociale si, norme juridice ce reglementeaza in mod indirect sau mijlocit relatii sociale. Cele din prima categorie nu mai au nevoie de o dezvoltare prin alte norme juridice. Spre exemplu, art. 104 (2) din Constitutia Romaniei stabileste ca "Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita mandatul, incepand cu data depunerii juramantului". O astfel de dispozitie constitutionala nu mai are nevoie de alte norme explicite pentru ca s-ar ajunge la o "completare a Constitutiei" ceea ce nu este permis.

Celelalte norme cuprinse in Constitutie care au nevoie de alte norme de aplicare, de dezvoltare, reprezinta norme principii, norme cu reglementare fundamentala indirecta, ele neproducand efecte prin ele insele . In acest sens, citam art. 46 din Constitutia Romaniei "Dreptul la mostenire este garantat".