Notiuni generale privind contractul de mandat

Sectiunea I: Originea contractului de mandat

Subsectiunea I. Geneza mandatului roman

Contractul de mandat isi are originea intr-o epoca inca neprecizata. Facea parte din grupul contractelor consensuale, introduse tarziu in practica juridica obisnuita a societatii romane, caracteristica acestora fiind faptul ca se incheiau prin acordul de vointa al partilor.

In epoca cea mai veche a dreptului roman contractul era o conventie¹⁾ a carei obligativitate rezulta din formalitatile si solemnitatile efectuate cu ocazia incheierii lui. Elementul esential, cu alte cuvinte, al contractului nu l constituia acordul de vointa, ci elementele formale cerute pentru intocmirea lui. Formalismul, trasatura esentiala a vechiului drept civil roman isi gaseste explicatia in nivelul scazut de dezvoltare a fortelor de productie.

Odata cu dezvoltarea societatii romane, in ultimele secole ale Republicii, productia de marfuri creste, si in paralel, necesitatea schimbului. In acelasi timp, contradictiile de clasa se ascut, iar luptele se intensifica. Vechiul drept civil, rigid si formalist nu mai corespundea noilor transformari economice si nici cerintelor vietii sociale si, de aceea in scopul usurarii relatiilor cu strainii, magistratii si mai ales preotii,

^{1) Vl.Hanga, Dreptul privat roman, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971,Pg.2}

calauzindu-se de principiile echitatii, au imbunatatit sistemul succesoral roman, procedural, reglementarea juridica a dreptului de proprietate,

sistemul de interpretare a actelor juridice si nu in ultimul rand, sistemul contractual.

Contractele consensuale, alaturi de contractele nenumite au incheiat o perioada de evolutie a normelor romane substantiale. Afirmarea contractelor consensuale in urma dezvoltarii jurisprudentiale, doctrinare si politice ce a inceput in secolul al II-lea i.H. a reprezentat efectul reticentei societatii romane la formalismul excesiv si vechi, pe care celelalte tipuri de contracte (litteris bazate pe scrieri sacramentale; verbis, bazate pe formule verbale solemne; reale, intemeiate pe remiterea lucrului) il presupuneau.¹⁾.Contractele consensuale luau fiinta numai prin acordul de vointa al partilor.

Acordul de vointa avea, totusi, un caracter formal in sensul ca cei saraci trebuiau sa se supuna conditiilor impuse de cei bogati. Cuvantul acord de vointa libera se foloseste in acest caz in dublu sens.²⁾ Pe de o parte avem in vedere elementul care transforma acordul de vointa in contract, iar pe de alta parte caracterul formal al acordului de vointa pentru a arata ca intre categoria dominanta si cei saraci nu poate exista un acord de vointa libera.

^{1)V.M. Ciuca,Lectii de drept roman, vokumul III, Editura "Polirom", Iasi, 2000, Pag. 826}

^{2) St.Cocos, Drept roman, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 1997, Pg.372}

In dreptul roman contractele consensuale aveau cinci caracteristici¹⁾ si anume:

a)      formarea se facea consensu;

b)      se puteau incheia si intre partile absente;

c) erau bazate pe oferte reale;

c)      se bazau pe buna credinta a partilor contractante;

e) erau contracte sinalagmatice.

In literatura juridica¹⁾ acestea sunt grupate in doua categorii. In

prima categorie intra vanzarea (emtio-venditio) si inchirierea(locatio-conductio). Acestea se caracterizau in dreptul roman prin faptul ca presupuneau existenta invariabila a unei contraprestatii ce consta intr-o suma de bani(pretium) fata de care partile aveau interese contrare( o parte urmarea cresterea pretului vanzarii sau al locatiunii, iar cealalta parte dorea contrariul).

A doua categorie cuprinde societatea(societas) si mandatul

(mandatum). In dreptul roman acestea se caracterizau prin faptul ca incheierea contractului presupunea luarea in considerare a persoanei contractantului. Unii autori²⁾ au introdus in randul contractelor

consensuale romane si emfiteoza(emphiteosis) . Acest tip de contract

a aparut ulterior celorlalte, in epoca postclasica. Prin emfiteoza se

^{1) V.M. Ciuca, op. cit. pg.827}

^{2) St.Cocos, op.cit. pg. 390}

intelege contractul prin care o persoana se obliga a procura unei alte persoane, numita emfiteot, un fond(o bucata de pamant) pentru a-l cultiva si a-i culege fructele pe un timp indelungat sau chiar fara termen, iar cel dintai se obliga a-i plati o suma de bani numita canon.

Emfiteoza, numita in legile vechi romanesti embatic sau bezman a avut o oarecare importanta si sub regimul Codului Civil de la 1868 care , prin articolul 1415 dispune ca emfiteozele sunt reglementate dupa legile sub incidenta carora s-au nascut, dar ca nu se mai pot infiinta pe viitor :"Locatiunile ereditare astazi in fiinta, cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic(besman), se pastreaza. Ele se vor regula dupa legile sub care s-au nascut(alin.1). Pe viitor ele nu se mai pot infiinta(alin.2)".

Acest regim a existat pana la Legea pentru reforma agrara din 14 iulie 1921, publicata in Monitorul Oficial din 17 iulie 1921, care a desfiintat complet "emfiteuzele", declarand exproprierea in intregime a terenurilor cu sau fara plantatii si cladiri, aceste terenuri expropriindu-se in folosul embaticanilor(articolul 7 din Legea pentru reforma agrara din 1921 ).¹⁾

In randul contractelor consensuale romane, in numar de patru dupa unii autori sau cinci dupa altii, un loc important il ocupa mandatul(mandatum)

Acesta reprezenta contractul prin care o persoana (procurator,

^{1) C. Hamangiu ; Rosetti Balanescu I. Baicoianu Al. Tratat de drept civil roman, vol.II, Editura All Beck,}

Bucuresti,1996, pg.663, nr. 1842

mandatarius) promitea altei persoane (mandant) sa-i faca un serviciu gratuit.

Nasterea acestui contract are la baza expansiunea romana prin cucerirea de noi teritorii ce a avut drept consecinta dezvoltarea comertului¹⁾. Noile teritorii reprezentau un spatiu important pentru comert si, in consecinta, romanii se deplasau pe teritoriile respective lipsind perioade lungi de acasa. In lipsa lor puteau fi dati in judecata diferite persoane pentru anumite motive si, prin neprezentare in fata magistratului, sa fie considerati ca se sustrag din fata justitiei. In acest caz sanctiunea aplicata era confiscarea bunurilor detinute. Pentru a se preintampina aceasta situatie s-a cautat o solutie si, astfel, in practica romana, s-a ajuns la incredintarea administrarii bunurilor si intereselor romanilor in perioada lipsei acestora, unui liber, demn de incredere. Se retine faptul ca aceasta persoana nu putea sustine in justitie interesele stapanului sau.

^{St. Cocos, op. cit. pg.387}

Subsectiunea a II-a: Caracteristicile mandatului roman

In ceea ce priveste caracteristicile mandatului roman trebuie subliniat faptul ca o parte din acestea s-au pastrat si la mandatul actual, iar altele au suferit modificari de-a lungul timpului, pastrandu-se in mod diferit.

In ceea ce priveste caracteristicile mandatului roman trebuie subliniat faptul ca o parte din acestea s-au pastrat si la mandatul actual, iar altele au suferit modificari de-a lungul timpului, pastrandu-se in mod diferit.

In dreptul roman, mandatul(mantatum) avea urmatoarele caracteristici¹⁾:

faptul pe care urma sa-l indeplineasca mandatarul trebuia

sa fie permis si moral, adica sa nu contravina regulilor de drept si bunelor moravuri. In epoca romana erau considerate fapte licite: garantia unei datorii a mandantului, o vanzare, o cumparare sau un fapt material cum ar fi, de exemplu, curatirea unei haine a mandantului;

faptul licit trebuia sa fie in interesul mandantului;

mandatul era prin esenta lui gratuit.

Acest ultim caracter se explica prin faptul ca, la origine, mandatarul

era un fost sclav, care nu putea primi o plata pentru serviciile sale fata de patron. Unii autori²⁾ afirma ca traditia gratuitatii mandatului vine din

^{1) St. Cocos, op. cit. pg.388}

^{2) V.M. Ciuca, op. cit. pg.874}

stravechile servicii prietenesti, amicale, neevaluate in bani sau din

eventualele avantaje de alta natura decat pecuniara. Astfel, libretul sau clientul care se ocupa de afacerile patronului, gratuit, spera sa obtina anumite avantaje prezenta sau viitoare, cum ar fi; protectie, alimente, promovare sociala, teama respectuoasa de a nu displace patronului.

Prin caracterul de gratuitate mandatul roman se deosebeste de

cel actual care poate fi remunerat, acesta fiind doar in principiul gratuit(art.1534 din Codul Civil). Astfel mandatul actual este gratuit numai prin natura sa, nu si prin esenta¹⁾. Chiar daca in dreptul roman mandatul era gratuit, acest lucru nu excludea posibilitatea mandatarului de a solicita prin actio mandati rambursarea de catre mandatant a tuturor cheltuielilor facute de el cu ocazia indeplinirii mandatului si a eventualelor daune-interese suportate de el cu acest prilej²⁾. In ceea ce priveste reprezentarea, dreptul roman vechi si, in buna masura, dreptul clasic, nu admiteau reprezentarea in actele juridice. Un act facut in numele si pentru o alta persoana producea efecte numai in persoana celui ce le savarsise. Astfel, procuratorul care cumpara o cladire cu banii mandantului devenea proprietarul acelei cladiri, desi incheiase operatia pentru mandant³⁾. In consecinta, in dreptul roman clasic, persoana pentru

^{1) D. Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a dreptului civil roman in comparatiune cu legile vechi si}

^{principiile din legislatiunea straina, volumul IX, Editura "Socec", Bucuresti, 1910,pg. 584}

^{2) M.J.Jakota, Drept romnan,volumul II, Editura Fundatiei "Chemnarea" Iasi, 1993, pg.584}

^{3) M.V.Jakota, op. cit. pg. 424}

si in numele careia s-a incheiat actul ramanea straina de ceea ce s-a intamplat:" res inter alios acta, aliis neque nocere, neque podesse potest(actul incheiat intre doua persoane nu trebuie sa foloseasca altor persoane, nici sa le prejudicieze)"

Mandatul actual cunoaste reprezentarea. Existau, insa., cazuri

cand cineva indeplineste servicii pentru alta persoana, dar in nume propriu. In acest caz, efectele juridice nu se produc in persoana mandantului. Un exemplu in acest sens este comisionarul fara reprezentare, unde efectele se produc numai fata de mandatar.

Subsectiunea a III-a: Efectele si incetarea mandatului

In dreptul roman, mandatul fiind prin esenta gratuit, obligatiile se nasteau in persoana mandatarului. Astfel, mandatarul era obligat sa execute mandatul cu buna credinta fiind raspunzator daca nu l-a executat sau l-a executat necorespunzator. Mandatarul nu raspundea decat de doi Pe timpul lui Justinian, el raspundea si de culpa levis in abstracto, din cauza ca in epoca respectiva, mandatarul era de cele mai multe ori salariat¹⁾.

^{1) C.St.Tomulescu, Drept privat roman Bucuresti, 1958, pg.295}

Mandatarul, de asemenea, trebuia sa dea socoteala de modul cum a executat mandatul. In dreptul roman, actul producea efecte numai intre

partile contractante, nefiind admisa reprezentarea¹⁾.

Astfel, mandatarul devenea creditor sau debitor, nu mandantul. Mandantul avea posibilitatea de a cere mandatarului, prin actio mondati directa, pe care ar fi avut-o contra mandantului, daca ar fi platit²⁾.

Mandatarul putea sa instraineze un lucru de-al mandantului, ceea ce constituia o exceptie de la principiul:"nemo plus iuris ad alium, transfere potest,quam epse haberet".(nimeni nu poate transfera altuia un drept mai mare decat el insusi). In acest caz mandatarul trebuia sa aiba mandat special din partea mandantului, adica un mandat de libera administrare(procuratio cumlibera administratione).

Desi in mandatul roman, obligatiile se nasteau in sarcina mandatarului, se putea ca, ulterior, sa se nasca obligatie si in sarcina mandantului, anume cand mandatarul a facut cheltuieli cu ocazia executarii mandatului, cheltuieli pe care cel dintai putea sa le solicite mandantului.

Modalitatile de stingerea mandatului roman erau urmatoarele:

ajungerea la termen;

vointa ambelor parti, fie ca a fost sau nu stabilit un termen

^{1) M.V.Jakota, op.cit.,pg.389)}

^{2) St. Cocos, op.cit. pg. 389}

vointa unilaterala, chiar daca s-a stabilit un termen si anume revocarea mandatului sau renuntarea mandatarului(numai daca nu se cauza un prejudiciu mandantului)

4) prin moartea uneia dintre parti

In dreptul roman increderea deplina in mandatar, de exemplu, nu

exista in prezenta mostenitorilor acestuia¹⁾

^{1) M.V.Jakota, op. cit. pg. 426}

Sectiunea a II-a: Aspecte elementare privind

contractul de mandat

Subsectiunea I: Notiune

Cuvantul mandat vine, dupa unii autori, de la cuvintele manum dare(a da mana), pentru ca mandatarul obisnuia in vechime a-si pune mana sa in mana mandantului ca semn al increderii sale sau de la mandare(a porunci), dupa alti autori¹⁾.

In vechile legi romanesti cuvantul mandat avea intelesul de imputernicire(Codul Calimach) sau vechilet, Codul Caragea preciza:"Vechilet zicem fapta vechilului, iar vechil este cel care sta in locul stapanului la vreo treaba". Cuvantul vechil este de origine turceasca. Astfel, in Codul Civil otoman, mandatul se numea vechialet, mandantul muvechil, iar mandatarul vechil²⁾).

Cuvantul mandat si-a pastrat intelesul de imputernicire si in Codul Civil actual, cel de la 1868. In acest inteles, mandatul este sinonim cu cuvantul procura³⁾. Procura are si ea doua intelesuri:

imputernicirea data mandatarului ;

actul constatator al imputernicirii(instrumentum)

^{1) D. Alexandresco, op. cit. pg. 548}

^{2) Ibidem, pg.549}

^{3) E.Safta-Romano,Contracte civile, editia a III-a, actualizata si completata, Editura "Polirom", Iasi, 2000, pg.230}

Codul de procedura civila reglementeaza reprezentarea partilor in

cadrul judecatii in art. 67 si in urmatoarele, notiunea de procura avand atat intelesul de imputernicire, cat si cel de inscris constatator.

De-a lungul timpului, cuvantul mandat a dobandit si alte intelesuri. Astfel in materie penala, mandatul de aducere este un act procedural emis de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, in temeiul caruia o persoana este adusa in fata organului emitent (persoana poate fi invinuita, un martor sau un expert).

Tot sub aspect penal intalnim mandatul de arestare, acesta fiind ordinul scris de un organ judiciar pentru arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat.

Mandatul postal este scrisoarea (formularul tip) pentru expedierea banilor sau a coletelor prin posta. Mandatul de deputat este imputernicirea data de alegatori celor alesi pentru a-i reprezenta in Parlament.

Principalul sens al cuvantului mandat este cel ce reflecta din Codul Civil care-l defineste in art. 1532 :  mandatul este acel contract in temeiul caruia o persoana numita mandatar se obliga sa faca ceva in numele si pe seama altei persoane numita mandant, de la care a primit o imputernicire necesara pentru a putea fi reprezentat .

Mandatul civil cunoaste mai multe modalitati. Astfel conform

articolului 1553 Cod Civil mandatul poate fi expres sau tacit. De

asemenea, mandatul poate fi pur si simplu sau conditional, limitat sau

incheiat pe un termen nelimitat. Art. 1535 si 1536 Cod Civil precizeaza alte modalitati ale mandatului.

Astfel mandatul poate fi general, avandu-se in vedere ca obiect al mandatului doar actele de administratie sau special, cand obiect al mandatului este o afacere anume : o instrainare, ipotecare sau realizare a unor acte ce trec peste administrarea obisnuita a bunurilor si intereselor mandatului.

Mandatul civil este cu reprezentare sau fara reprezentare¹⁾ dupa cum, in raporturile cu tertii care urmeaza sa incheie actele juridice stipulate in contract, mandatarul lucreaza in numele mandantului sau in numele sau, intelegerea dintre el si mandant fiind pastrata oculta. Existenta mandatului fara reprezentare nu este contestata de nimeni, utilitatea se practica impunandu-se de la sine desi Codul Civil reglementeaza doar mandatul cu reprezentare (art. 1543-1559 Cod Civil).

Trebuie mentionat, pe de alta parte, faptul ca raporturi juridice specifice mandatului se pot crea nu numai in temeiul legii in cazuri anume prevazute. Astfel, de exemplu, art.35 al. 2 Codul Familiei prezuma

^{1) D.Chirica, Drept Civil, Contracte speciale, editia a II-a, actualizata si completata, Editura "Lumina Lex",}

^{Bucuresti, 2000, pg.255}

existenta unui mandat tacit reciproc intre soti in cazul in care atributele legate de administrarea, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune sunt exercitate doar de unul dintre acestia. Tot Codul Familiei prevede in art. 155 alin.1 ca in cazul instituirii unei curatele se aplica regulile de la

mandat. Decretul nr. 31 1954, privitor la persoanele fizice si juridice prevede in art.36 ca raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse prin asemanare regulilor mandatului daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut¹⁾.

^{1) D.Chirca, op. cit. pg.255}

Subsectiunea a II-a : Definitie si reglementare juridica

In dreptul nostru civil, Codul civil a preluat aproape in intregime definitia mandatului din Codul italian de la 1737¹⁾ , Textul italian are urmatoarea alcatuire:"Il mandato e un contratto, in forza del quale una persona si obliga gratuitamente, o mediante un compenso, a compriere un affare per conto di un altra persona da qui ne a avuto l incarico",Dupa cum se vede, textul romanesc este identic, afara de cuvintele "mediante un compenso"(sau cu plata)care au fost eliminate, desi puteau fi pastrate de Codul nostru civil. Autorii textului nostru de lege s-au indepartat cu buna dreptate de Codul Francez care defineste mandatul in art. 1984 intr-o maniera neclara, mandatul confuzandu-se cu procura:"mandatul este un act prin care o persoana imputerniceste alta de a face ceva pentru mandant si in numele sau. Acest contract nu se formeaza decat prin acceptarea mandatarului".

Procura este, cu adevarat, actul(instrumentul) prin care mandatul manifesta vointa sa de a fi reprezentat de altul, dupa cum precizeaza si art. 1319 din Codul portughez. Codul Civil roman defineste procura in acelasi sens, numindu-l "inscris de imputernicire".

Alaturi de Codul Civil exista si alte documente si acte normative ce reglementeaza contractul de mandat si anume:

^{1) D. Alexandresco, op. cit. pg. 557}

Codul Familiei, ce contine anumite prevederi derogatorii, ce privesc mandatul, de la dispozitiile Codului Civil:

Codul Comercial, care prezinta aspecte ce privesc mandatul comercial (art. 374 -451 Cod Comercial)

Codul de procedura civila (art.67 si urmatoarele);

Legea nr.15 1990 privind incheierea si executarea contractelor

economice;

Legea nr. 178 1934 pentru reglementarea contractului de consignatie;

Jurisprudenta a constituit, de asemenea, un important izvor de drept in ceea ce priveste contractul de mandat.

Subsectiunea a III-a: Caracterele juridice ale contractului de mandat

Dupa cum precizeaza Codul Civil mandatul este un contract

deoarece se formeaza prin acceptarea ofertei de catre mandatar.   

Mandatul este, in principiu, un contract consensual care ia nastere prin simplu acord de vointa al partilor, nefiind supus unei forme specifice. Tinandu-se cont, totusi, ca mandatul este prin esenta reprezentativ¹⁾, in

^{1) D.Chirica, op.cit. pg. 256}

practica s-a remarcat necesitatea incheierii contractului scris pentru a se da astfel posibilitatea tertilor de a verifica limitele puterilor conferite de mandant, mandatarului. Acest inscris poarta denumiri diferite cum ar fi: mandat, procura, delegatie. In practica se foloseste destul de des denumirea de "delegatie" (de exemplu in cazul reprezentarii prin avocat sau prin jurisconsult) denumirea fiind folosita si in alte acte normative. Utilizarea denumirii respective poate crea confuzii intrucat are in civil o alta acceptie, aceea de mijloc de transmitere a obligatiilor¹⁾.

Din faptul ca legiuitorul admite existenta mandatului tacit s-a tras concluzia ca dovada unui asemenea mandat, prin derogare de la dreptul comun, se poate face prin martori si prezumtii, indiferent de valoarea actului juridic. S-a exprimat, insa si opinia contrara potrivit careia dovada mandatului trebuie facuta in conditiile dreptului comun, neadmitandu-se existenta vreunei exceptii in materie²⁾.

In schimb doctrina si jurisprudenta sunt unanime in sensul ca in cazul cand actul la care urmeaza sa participe mandatarul in numele mandantului intra in categoria celor pentru care legea impune forma autentica (ipoteca, instrainarea unui teren) mandatul trebuie sa fie si el autentic, datorita faptului ca cele doua acte formeaza un tot indivizibil³⁾. In

^{1) Fr.Deak, St. Carpenaru, Contracte civile si contracte comerciale, Editura "Lumina Lex", Bucuresti, 1993, pg.139}

^{2) Tribunalul Lapusna in sentinta comerciala nr. 15/1940, s.a. III-a, in Pandectele Romane 1940.III, pg.177}

^{3) D.Chirica, op. cit. pg. 257}

practica judiciara s-a mentionat de asemenea, ca mandatul trebuie sa imbrace aceasta forma de validitate numai daca legea prevede astfel aceasta forma de validitatea actului ce urmeaza a fi incheiat, iar nu si atunci cand actul se incheie in forma autentica prin vointa partilor, fara ca legea sa impuna in mod imperativ acest lucru¹⁾.

Mandatul este in principiu, cu titlu gratuit, caracterul gratuit fiind un alt caracter juridic al acestui contract, caracter ce cunoaste multe interpretari. Astfel, desi din prevederile art. 1532 Cod Civil s-ar putea trage concluzia ca mandatul este un contract esentialmente gratuit, acest lucru nu poate fi retinut in final, deoarece din dispozitiile art. 1534 rezulta fara echivoc ca gratuitatea mandatului este doar prezumata, avandu-se in vedere natura contractului de mandat, nu si esenta acestuia.

"Mandatul este fara plata, cand nu s-a stipulat contrariul". Daca o asemenea stipulatie nu exista, mandatul poate fi remuneratoriu pentru mandatar, deci cu titlu oneros In acest sens, art.1547 Codul Civil este precis, prevazand in mod expres obligatia de a plati onorariul promis de el mandatarului: "Mandantul trebuie sa dezdauneze pe mandatar de anticipatiile si spezele facute pentru indeplinirea mandatului si sa-i plateasca onorariul daca i s-a promis".

Onorariul mandatarului²⁾ poate fi stabilit atat in mod expres (art..

^{1) Tribunalul S uprem, Sectia Civila, Decizia nr. 141/1971 in "Repertoriu de practica judiciara in materie civila pe}

^{anii 1969-1975",pg.141}

^{2) D.Alexandrescu, op. cit. pg.558}

1547 Cod Civil), cat si tacit (art. 1348 din Codul Calimachi si art.1004 Cod Austriac), stipulatia pentru altul fiind chiar presupusa in materie comerciala.

Mai mult chiar, in privinta persoanelor care traiesc din munca lor, precum avocatii, medicii, arhitectii, inginerii, s-a decis ca ei au dreptul la onorariu pentru serviciile prestate de ei, daca nu s-a stipulat in mod expres gratuitatea acestor servicii. In vechea legislatie romaneasca se preciza ca, in lipsa onorariului stipulat expres de parti, tribunalele apreciau si fixau ele insele acel onorariu¹⁾.

Practica juridica a decis in ceea ce priveste onorariul stipulat in folosul mandatarului ca acesta poate fi redus atunci cand mandatarul si-a executat in parte obligatiile sau fara nici un motiv a renuntat la executarea mandatului. Insa daca mandatarul a dovedit ca si-sa indeplinit mandatul, proba ca onorariul i s-a prestat incumba mandatantului²⁾.

Unii autori considera ca daca mandatul este oneros el are un caracter sinalagmatic, iar daca este gratuit are un caracter unilateral. Altii apreciaza ca in ambele cazuri mandatul este un contract unilateral⁴⁾, criticand opiniile celor care sustin ca mandatul este un contract

^{1) Vezi Legea pentru organizarea corpului de avocati din 12 martie 19o7, art. 21 alin. ultim}

^{2) D.Chirica,op.cit. pg. 257}

sinalagmatic imperfect si apreciind teoria contractelor sinalagmatice imperfecte este inutila si periculoasa. Respectivele contracte sunt acelea care, in momentul formarii lor nu dau loc decat la o obligatie, insa care pot sa dea loc, ulterior la obligatii si in sarcina celeilalte parti, in urma unui fapt posterior contractului. Insa, acestea sunt contracte unilaterale in momentul formarii lor.

Mandatul are de asemenea caracter unilateral, deoarece se bazeaza pe increderea pe care o are mandantul in mandatar. Este un contract care se incheie in considerarea persoanei mandatarului.¹⁾.

In cazul mandatului cu reprezentare, mandatarul trebuie sa incheie actele juridice in numele si pe seama mandantului²⁾, el fiind un reprezentant al acestuia din urma, iar drepturile si obligatiile izvorate din aceste acte juridice sunt ale mandantului.

^{1) I. Zinveliu, Contracte civile-instrumente de satisfacere a intereselor cetatenilor. Editura Dacia, Cluj-Napca, 1978,}

^pg.330-331

^{2) E.Safta-Romano,op.cit.pg.3}

Sectiunea a III-a: Asemanari, deosebiri intre contractul de mandat si alte institutii de drept

Subsectiunea I: Deosebirea de contractele inrudite

Desi contractul de mandat este, in principiu, cu titlu gratuit, legea nu interzice ca mandatarul sa fie remunerat, daca exista stipulatie expresa in acest sens.

Prin faptul ca mandatul poate fi cu titlu oneros el se aseamana cu contractul de munca si cel de antrepriza. Mandatul se deosebeste de contractul de antrepriza prin urmatoarele aspecte¹⁾:

contractul de antrepriza presupune efectuarea unor acte materiale nu juridice;

spre deosebire de mandat, clientul nu este legat de actele juridice incheiate de antreprenor cu tertele persoane;

raspunderea antreprenorului si a mandatarului sunt supuse unor reguli diferite.

Mandatul se deosebeste si de contractul de munca, acesta din

urma, asemenea contractului de antreprize, avand ca obiect acte materiale. Cel salariat, de regula, nu este un reprezentant al unitatii in care-si desfasoara activitatea, insa nu putem exclude existenta unei imputerniciri de reprezentare, imputernicire pe care o poate avea

^{1) J.Manoliu, St.Rauschi, Contracte. Drept de autor, volumul al II-lea, Editura Junimea, Iasi, 1984, pg.31}

jurisconsultul, de exemplu, in acest caz, jurisconsultul are calitatea de mandatar cel putin in raportul dintre el si tertul contractant, precum si intre acesta din urma si mandant, chiar daca in raporturile dintre mandant si salariatul lui, datorita raporturilor de munca, regulile mandatului vor fi inlocuite partial cu regulile aplicabile raportului de munca.

Astfel, obligativitatea acceptarii si executarii mandatului,

raspunderile mandatarului vor fi reglementate conform regulilor din dreptul muncii, iar nu din dreptul civil. In lumina acestor particularitati s-a sustinut ca imputernicirea de reprezentare data salariatului constituie un act unilateral de drept al muncii¹⁾.

Pe de alta parte, un liber profesionist, care este de regula un

reprezentant(mandatar) nu va avea intotdeauna aceasta calitate. Astfel, avocatul care da numai consultatii juridice sau care in materie penala acorda numai asistenta juridica, fara mandatar.

Mandatul se deosebeste, de asemenea, de vanzare, unde

cumparatorul devine imediat proprietarul bunului vandut, pe cand mandatul este reprezentat de mandatar²⁾. Contractul de mandat prezinta oarecare analogii cu depozitul, intrucat ambele sunt

^{1) Fr. Deak, St.Carpenaru, apud R.Rosca, Natura juridica a imputernicirii de reprezentare data de}

^{conducatorul unitatii unei persoane incadrate in munca, in "Revista Romana de Drept" nr. 8, 1982,}

^pg.13-14

^{2) D. Alexandresco, op.cit. pg.552}

contracte de binefacere, insa deosebirea principala rezida in faptul ca depozitul este un contract real i nu atrage, cel putin in mod direct, ca mandatul, obligatia de a face¹⁾.

Contractul de mandat se deosebeste si de comodat deoarece

comodatarul se foloseste de lucrurile ce el a imprumutat in interesul sau propriu, pe cand mandatarul trebuie sa fructifice lucrurile ce-i sunt incredintate in interesul mandantului.

In ce priveste mandatul si societatea, deosebirea poate fi greu de

facut, de exemplu in ipoteza in care proprietarul unui lucru insarcineaza pe un tert de a vinde acest lucru pentru un pret determinat, stipuland ca, daca vanzarea se face cu un pret mai mare, persoana insarcinata cu aceasta vanzare va pastra diferenta de pret. In principiu, contractul este in specie un mandat salarial, el va fi o societate numai atunci cand aceasta va fi in intentia partilor.

Mandatul prezinta analogie si cu fidejusiunea, de exemplu in

ipoteza cand o persoana creditand pe un tert pe langa un capitalist, roaga pe acesta din urma a da o suma de bani celui dintai, asa ca de multe ori mandantul pare a fi fidejusorul aceluia pe care il recomanda. Contractul va fi cand un mandat, cand o fidejusiune, dupa intentia partilor. Interesul de a distinge aceste doua contracte este beneficiul de discutie la care numai fidejusorul are drept. Mandatul trebuie deosebit si de

^{1) Ibidem, pg. 553}

gestiunea de afaceri deoarece primul este contract pe cand gestiunea de afacere este un cvasicontract.

Contractul de mandat nu trebuie confundat in acelasi timp, cu

simplul sfat dat cuiva sau o recomandare, deoarece mandatarul este dator sa execute obligatia, pe cand cel care primeste un sfat nu este obligat sa-l urmeze¹⁾. De aceea se si decide ca avocatul nu raspunde de erorile ce ar putea sa le comita in consultatiile date unui client²⁾. Afara de cazul cand exista dol sau frauda din partea lui. Jurisprudenta a concluzionat, astfel, desi exista numeroase controverse ale doctrinei si chiar multiple variatii ale practicii juridice, ca avocatul, desi nu este la adapost de orice raspundere pentru parerile ce-si da si masurile pe care le prescrie a fi luate, nu poate fi declarat responsabil decat atunci cand

n-a cunoscut principiile elementare ale dreptului³⁾.

^{1) E.Safta-Romano, op.cit pg.230}

^{2) D. Alexandresco, op.cit. pg. 553-554}

^{3) Vezi decizia Tribunalului civil din Grand inRevista "Dreptul" nr. 29, 1909, pg.232}

Subsectiunea a II-a: Asemanari si deosebiri intre mandat si executia testamentara

Potrivit opiniei dominante executia testamentara este un mandat special, motiv pentru care se aseamana dar se si deosebeste de mandatul de drept comun. In consecinta regulile de drept comun in materie de mandat se aplica numai in masura in care legea nu prevede altfel sau nu sunt contrare scopului executiei testamentare¹⁾.

Urmatoarele aspecte aseamana mandatul de drept comun cu executia testamentara²⁾.

ca si mandatul de drept comun, acceptarea executiei testamentare este facultativa si poate fi nu numai expresa, dar si tacita:

in principiu executia testamentara are un caracter gratuit,

gratuitatea fiind de natura institutiei respective si nu de esenta sa.

in consecinta, executorul poate cere remuneratia numai daca

testatorul a prevazut expres acest lucru sau este un profesionist, de exemplu avocat, cand .- in lipsa de criterii legale sau stipulatie - instanta urmeaza sa stabileasca remuneratia in functie de volumul serviciilor prestate. In principiu, testatorul stabileste remuneratia executorului testamentar sub forma unui legat, acesta din urma avand doua calitati.

^{1) D.Macovei M.S..Striblea, Drept Civil. Contracte Succesiune, editia a II-a, Editura Junimea, Iasi, 2002, pg.425}

^{2) Fr.Deak, Tratat de drept succesoral, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2002, pg.307}

independente unilateral: cea de executor testamentar si cea de legatar

Executorul testamentar are, de regula, obligatiile mandatarului

obisnuit: a) de a indeplini mandatul;

b) de a da socoteala pentru modul cum si-a indeplinit

mandatul;

c) de a raspunde pentru faptele persoanei substituite fara drept sau

pentru culpa in eligendo daca a fost autorizat sa-si substituie o alta persoana.

5) executorul testamentar, asemenea mandatarului obisnuit are

dreptul de a solicita cheltuielile efectuate si repararea prejudiciilor suferite in executarea mandatului;

mandatul testamentar, ca si mandatul de drept comun este

incheiat intuitii-personae:

In caz de deces a executorului, mostenitorii nu au nici o obligatie de a continua luarea unor masuri in interesul si pana la instiintarea mostenitorilor testatorului. In acest sens, Codul Civil dispune in art. 917: dreptul executorului testamentar nu trece la erezii sai.

Desi executia testamentara se aseamana cu mandatul de drept comun, ea cunoaste multe aspecte prin intermediul carora se particularizeaza. Astfel, executorul testamentar poate fi numit numai prin testament, in vreme ce mandatul poate fi dat prin orice fel de inscris, putandu-se concepe chiar si un mandat tacit. Aceasta deosebire evidentiaza faptul ca mandatul este un act consensual pe cand executia testamentara este un act solemn¹⁾. Atributiile executorului testamentar sunt stabilite de lege in mod imperativ, in timp ce, in dreptul comun, mandantul stabileste atributiile mandatarului, astfel, modalitatea de stabilire a atributiilor reprezinta un alt aspect ce diferentiaza mandatul de executie testamentara.

Autorii²⁾ explica aceasta deosebire prin faptul ca mandatul testamentar produce efecte dupa moartea testatorului cand acesta nu mai are posibilitatea de a interveni iar mostenitorii lui nu au drept de revocare unilaterala.

O alta diferentiere reiese din posibilitatea de a renunta la mandat. Astfel, executorul testamentar, daca a acceptat executia testamentara, nu mai poate renunta la ea, afara de cazul cand continuarea i-ar provoca un prejudiciu si demonstrand acest lucru. In dreptul comun, in schimb, mandatarul poate renunta la mandat. Aceasta deosebire se explica prin faptul ca mandatul testamentar produce efecte dupa moartea testatorului cand acesta din urma nu mai are posibilitatea intocmirii renuntatorului.

^{1) Fr. Deak , op. cit pg.309}

^{2) C.Hamangiu, I.Rosetti-Balanescu, Al.Bkaicoianu,op.cit. pg.982-983,}

Mandatul de drept comun si executia testamentara se mai deosebesc si din punctul de vedere al momentului de incepere a executarii obligatiilor. Astfel, sarcina executorului testamentar incepe la moartea testatorului, pe cand sarcina mandatarului inceteaza la moartea mandantului.

Subsectiunea a III-a : Asemanarile si deosebirile

intre mandatul civil si mandatul comercial

In multe cazuri, activitatile comerciale se realizeaza prin intermediari, de aceea Codul comercial reglementeaza contractul de mandat comercial.

Ca structura, mandatul comercial se aseamana cu mandatul civil mai ales pentru ca ii sunt aplicabile principiile generale referitoare la mandatul civil. Mandatul comercial are o functie deosebita, aceea de mijlocire a afacerilor comerciale, drept pentru care a fost nevoie de instituirea unor norme specifice care sa contureze mandatul apt exigentelor activitatii comerciale. Aceste norme specifice sunt cuprinse in art. 374-491 Cod comercial.

Spre deosebire de Codul civil, Codul comercial nu cuprinde o definitie a mandatului comercial, ci numeste doar unele elemente care contureaza acest contract. Astfel, art. 374 Cod comercial prevede: 'Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama si socoteala mandantului. Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit'. In lumina acestui articol si a prevederilor articolului 1532 Cod Civil putem defini contractul de mandat comercial ca fiind un contract in temeiul caruia o persoana (mandatarul) se obliga sa incheie in numele si pe seama altei persoane care i-a dat imputernicire (mandantul) anumite

acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comert.

Din definitia data, cat si din dispozitiile legale referitoare la cele

doua tipuri de mandat rezulta ca mandatul comercial are anumite particularitati care-l deosebesc de mandatul civil¹.

Ceea ce deosebeste mandatul comercial de cel civil este, in primul rand, obiectul contractului. Astfel, mandatul civil are ca obiect incheierea actelor juridice civile, cel comercial are ca obiect incheierea actelor juridice care, potrivit Codului Comercial, sunt fapte de comert pentru mandant¹. De altfel, pentru determinarea naturii mandatului trebuie sa avem in vedere natura juridica a actelor pe care urmeaza sa le incheie mandatarul cu tertul. Mandatul va fi comercial numai daca aceste acte sunt comerciale pentru mandant²⁾. In consecinta mandatul nu va fi comercial daca actele juridice pe care le incheie mandatarul cu tertul sunt fapte de comert numai pentru tert.

Mandatul comercial este un contract cu titlu oneros. Intrucat afacerile comerciale nu sunt gratuite, Codul Comercial prezuma caracterul oneros al contractului. In consecinta, chiar daca partile nu au prevazut in mod expres in contract clauza remuneratiei, mandantul o

^{1) T.R.Popescu, Dreptul comertului international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976}

^{2) St.Carpenaru, Drept comercial roman, editia a II-a revizuita si completata, Editura AllEducatio9nal,}

^{Bucuresti,1998, pg.63}

datoreaza. In absenta stipulatiei cu privire la aceasta cuantumul

remuneratiei va fi stabilit de instanta de judecata. Prin urmare, diferentierea care rezulta din cele doua tipuri de contract de mandat rezida in faptul ca mandatul civil este prezumat gratuit, pe cand mandatul comercial este prezumat a fi oneros.

Mandatul civil, de asemenea, implica in mod obisnuit reprezentarea, actele incheiate de mandatar fiind in numele si pe seama mandantului. Dar reprezentarea nu tine de esenta, ci numai de natura mandatului. Prin urmare, exista si mandat fara reprezentare, atunci cand mandatarul incheie actele juridice in nume propriu, dar pe seama mandantului.

Spre deosebire de mandatul civil, la care regula este reprezentarea, mandatul comercial este reglementat atat cu reprezentare, cat si fara reprezentare. Astfel, Codul comercial reglementeaza pe langa mandatul comercial, care este mandatul cu reprezentare, si contractul de comision care este o forma tipica a mandatului fara reprezentare.

O alta deosebire intre mandatul comercial si cel civil priveste puterile mandatarului. In cazul mandatului civil, imputernicirea trebuie sa precizeze riguros puterile mandatarului, mandatul putand fi general sau special. Mandatul comercial poate fi si el general, adica pentru toate afacerile mandantului sau special pentru o anumita afacere a acestuia, dar limitele puterilor mandatarului nu sunt atat de stricte ca in cazul mandatului civil. Mandatul comercial ofera o mai mare libertate de actiune, reclamata si de exigentele activitatii comerciale. In plus, un mandat comercial general confera mandatarului putere mai mare decat un mandat civil de acelasi fel. Intr-adevar, in cazul mandatului comercial mandatarul, care se confunda cu un prepus al comerciantului, poate indeplini toate operatiile necesare comertului. In cazul mandatului civil general, mandatarul nu poate face decat acte simple de administrare (art. 1536 Cod Civil). Trebuie subliniat insa, ca oricat de generali ar fi termenii in care a fost conceput mandatul comercial, el nu se intinde si la afacerile care nu sunt comerciale pentru mandatar, afara de cazul cand nu s-a stipulat contrariul ( art. 375 Cod Comercial). O alta deosebire se naste in perspectiva dovedirii¹⁾ contractului de mandat. Astfel, in cazul mandatului civil sarcina probei incumba aceluia care invoca existenta mandatului. in materie comerciala, mandatul fie tacit, fie expres, poate fi stabilit, in toate cazurile cu martori si prezumtii (art. 46 Cod comercial).