OBIECTUL DREPTULUI

OBIECTUL DREPTULUI

Dreptul roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau sanctionate de statul roman si este un sistem extrem de vast si de complex, format din numeroase ramuri si institutii juridice.

Acest sistem de drept a trait o viata milenara, caci s-a nascut in epoca formarii statului roman si s-a aplicat pana la moartea lui Iustinian, adica din secolul 6 i.H pana in secolul 6 d.H.

Pentru a intelege corect specificul dreptului roman trebuie sa retinem ca la origini si romanii ca si celelalte popoare au confundat dreptul cu religia si morala, dar spre deosebire de celelalte popoare ale antichitatii, romanii au depasit aceasta confuzie si au realizat o distinctie clara intre normele dreptului, normele religioase si cele de morala.

Inca din epoca veche, romanii desemnau normele dreptului prin cuvantul "IUS" si cele religioase prin "Fas". La romani ideologia juridica si-a pus o puternica amprenta asupra intregii vieti spirituale, de aceea in antichitate se spunea ca asa cum grecii sunt un popor de filozofi, romanii sunt un popor de juristi.

Daca tanarul cetatean roman dorea sa se afirme in viata publica, trebuia sa faca dovada ca a fost elevul unui "jurisconsult" celebru.

Cu toate acestea, in unele texte juridice clasice, persista stravechea confuzie intre drept , religie si morala.

Printr-un text din opera legislativa a lui Iustinian s-a transmis definitia stiintei dreptului(jurisprudenta). Potrivit acestui text, Jurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia, justi atque injusti scientia (jurisprudenta este cunoasterea lucrurilor divine si umane, stiinta a ceea ce este drept si nedrept). In aceasta definitie dreptul se confunda si cu religia si cu morala.

Printr-un text atribuit lui Ulpian ni s-au transmis principiile fundamentale ale dreptului. Ulpian -Juris praecepta sunt haec : honeste vivere , alterum non laedere suum cuique trtibuere ( principiile dreptului sunt acestea : a trai in mod onorabil , a nu vatama pe altul , a da fiecaruia ce este al sau ).

De data aceasta dreptul se confunda cu morala deoarece primul principiu tine de domeniul moralei, iar urmatoarele principii sunt de domeniul dreptului.

Celsus ne-a transmis definitia dreptului: just est ars boni et aequi (dreptul este arta binelui si a echitatii). Si de data aceasta dreptul se confunda cu morala caci notiunea de bine tine de morala, iar echitatea are un sens juridic si unul moral.

Faptul ca in unele texte clasice persista confuzia dintre drept, religie si morala, in ciuda faptului ca aceasta confuzie fusese depasita in practica, se explica prin faptul ca romanii au fost un popor conservator, profund traditionalist, un popor care nu a renuntat la valorile sale traditionale chiar daca acele valori erau depasite de noile realitati.

Romanii au fost inzestrati cu un ascutit spirit practic, iar aceasta trasatura a psihologiei lor a marcat si cercetarea dreptului caci jurisconsultii romani nu-si incepea lectiile cu introduceri teoretice ci le incepeau cu expunerea unor spete, pe care le analizau impreuna cu studentii lor si constatau ca intre acele cazuri exista puncte comune, pe baza carora incercau sa formuleze reguli generale sau principii de drept.

Acele principii erau consacrate de doua jurisconsultii numai daca erau in masura sa ofere solutii optime tuturor cazurilor dintr-un anumit domeniu.

Romanii au formulat putine definitii(definitiile nu se confunda cu principiile deoarece definitiile au caracter teoretic, iar principiile caracter practic).

Atunci cand au formulat anumite definitii le-au preluat gata elaborate de la greci care erau teoreticieni, iar vechii greci nu au facut distinctie intre drept si moral. Ei considerau ca dreptul este o componenta a moralei.

Practica juridica romana a creat concepte, categorii, principii si institutii care s-au dovedit instrumente ideale ale gandirii juridice. De aceea ele au fost preluate si aplicate cu succes atat in societatea medievala cat si in cea moderna. Aceasta evolutie a fost posibila datorita faptului ca romanisti s-au preocupat de reconstituirea tezaurului gandirii juridice romane inca din Evul Mediu (se numesc romanisti cercetatorii dreptului roman de dupa caderea imperiului roman).

Inca din secolul VII, in Ravena s-a fondat prima scoala de Drept Roman.

In secolul X s-a fondat o scoala similara in Padia.

Lucrarile elaborate de reprezentantii acestor scoli nu s-au pastrat, incat le cunoastem numai din surse indirecte. Cert este ca acele lucrari nu au putut avea un nivel stiintific notabil deoarece acei profesori nu au cunoscut "digestele" imparatului Iustinian (digestele lui Iustinian sunt o culegere de fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, lucrari ce s-au pierdut pe cand digestele s-au pastrat, astfel incat pe baza digestelor au putu fi constituite lucrarile clasice).

In secolul XI la Bologna, profesorul Bahtalus a fondat Scoala Glosatorilor care s-a condus in cercetarile sale dupa metoda exegetica. Glosatorii au comentat de asa maniera textele juridice romane incat sa fie intelese si de profani. Acele comentarii erau denumite "Glose". Ele nu s-au aplicat in practica institutiilor judecatoresti.

Scoala Glosatorilor nu a avut succes. Cel mai renumit membru al acesteia a fost Alpinus, autorul "Marei Glose" care cuprinde peste 96.000 de comentarii.

In secolul XIX s-a fondat Scoala Postglosatorilor dupa metoda docmatica. Ei nu au cercetat direct textele juridice romane ci au cercetat glosele cu scopul de a extrage principiile juridice care sa fie aplicate in practica instantelor judecatoresti. Scoala a avut o finalitate practica.

Principiile formulate s-au aplicat in intreaga Europa de Apus, mai ales in Germania, deoarece in secolul XV germanii au renuntat la dreptul national si au preluat principiile postglosatorilor, le-au adaptat si le-au aplicat la relatiile din Germania.

Asa se face ca in secolul XVI in Germania s-a nascut un nou sistem de drept denumit Usus modernus pandectarum - dreptul modern al pandectelor (grecii denumeau digestele lui Iustinian prin pandecte).

In secolul XVI in Franta, profesorul Alcia a fondat Scoala Istorica a Dreptului Roman. Acest lucru a marcat o inflorire a cercetarilor de drept roman deoarece au valorificat pe langa texte juridice romane si alte domenii precum istoria sau filologia. Cel mai valoros reprezentant a fost Cujas, cel care a incercat sa reconstituie lucrarile jurisconsultilor clasici pe baza digestelor.

In 1802 in Germania, profesorul Savigny a fondat Noua Scoala Istorica a Dreptului Roman, scoala care a marcat o noua inflorire intrucat Savigny considera ca normele dreptului nu sunt legitime daca nu exprima in forma legii fiindca statul nu poate crea drept, dreptul isi are originea in constiinta natiunii.

Normele dreptului pot fi exprimate numai in forma nescrisa a obiceiului, a traditiei. Traditia germana a luat nastere pe baza principiilor preluate de la postglosatori, astfel incat intelegerea traditiei era conditionata de cunoasterea Dreptului Roman. De aceea germanii sunt cei mai buni romanisti.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea s-a afirmat Theodor Mommsen care s-a condus dupa metoda dialectica in sensul ca el a studiat institutiile juridice romane in evolutia lor istorica ti in stransa legatura cu realitatile politice.

La inceputul secolului XX s-a remarcat profesorul Girard, autorul unui tratat care a ramas modern si care a publicat o colectie a tuturor documentelor dreptului roman.

In perioada interbelica, in Italia s-a afirmat Pierre Borfant care a editat cea mai buna editie a Operei Legislative a lui Iustinian.

La romani cercetarea stiintifica a fost inceputa de Titu Maiorescu. El a publicat un amplu studiu numit "In contra Scolii Banutiu" in care a aratat ca institutiile Dreptului Roman pot fi intelese corect numai in relatie cu formele pe care le-a cunoscut statul cu forma sa.

La inceputul secolului XX, in Bucuresti, profesorul Stefan Longinescu a publicat un tratat in doua volume.

In perioada interbelica s-au afirmat la Cluj profesorul Ion Catuneanul, iar la Bucuresti Nicolae Golodean, Constatntin Stoicescu, Grigore Dimitrescu si Gheorghe Dimitriu.

Dupa al doilea razboi mondial, catedrele au fost ilustrate la Bucuresti de Constantin Tomulescu, la Cluj de profesorul Vladimir Hanga, iar la Iasi de Mihai Jakota.

La cursul nostru nu vom studia intregul Drept Roman ci numai Dreptul Privat Roman intrucat Dreptul Privat este domeniul in care romanii au creat principii si institutii, ele aplicandu-se si astazi.

Jurisconsultii romani au avut reprezentarea distinctiei dintre dreptul public si cel privat, dar nu au comentat-o .

La sfarsitul secolului 2 d.H. Ulpian ne infatiseaza criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si cel privat. Potrivit lui Ulpian Publicum ius est, quod ad statum rei Romanae spectat, privatum, quod ad statum rei Romanae spectat ( dreptul public este acela care se refera la organizarea statului, iar dreptul privat este acela care se refera la interesele fiecaruia.

Aceasta definitie este criticata deoarece in conceptia lui Ulpian ar exista anumite norme care exprima interese generale ale societatii alaturi de alte norme de drept care exprima interese ale indivizilor. In realitate, toate aceste norme juridice dau expresie unor interese generale ale societatii. De aceea criteriul pe baza caruia putem distinge intre dreptul public si cel privat este criteriul sferei de reglementare juridica deoarece normele dreptului public reglementeaza alte relatii sociale.

Normele dreptului public reglementeaza relatiile sociale care i-au nastere in legatura cu organizarea statului ca si relatiile dintre stat si cetateni.

Normele dreptului privat reglementeaza statutul juridic al persoanelor, relatiile dintre persoane cu un continut patrimonial, precum si relatiile care se formeaza intre persoane cu ocazia judecarii proceselor private.

Manualul de Drept Privat Roman oglindeste in norme normale fizionomia categoriilor de norme juridice care fac obiectul Dreptului Privat Roman, deoarece orice stiinta juridica are rolul de a teoretiza anumite categorii de norme juridice.

Cursul de Drept Privat Roman cuprinde:

1. Izvoarele Dreptului Privat Roman

2. Procedura Civila Romana

3. Dreptul Civil Roman

In unele manuale, procedura civila este plasata la sfarsit dupa Dreptul Civil pentru ca asa procedau romanii.

Noi insa vom studia procedura civila inaintea dreptului civil deoarece Dreptul Civil Roman a evoluat pe cale procedurala astfel incat intelegerea Dreptului Civil este conditionata de cunoasterea procedurii civile.