Rolul, scopul, trasaturile, fundamentul si limitele dreptului international

Rolul, scopul, trasaturile, fundamentul si limitele dreptului international

1. Definitie

Dreptul international public este acea ramura a dreptului, acel ansamblu de principii si norme juridice, scrise sau nescrise, create de catre state, dar si de catre celelalte subiecte de drept international, pe baza acordului lor de vointa, in scopul reglementarii raporturilor internationale.

Raporturile/relatiile internationale, in general, sunt relaliile care depasesc limitele unui singur stat si care se plaseaza in cadrul societatii/comunitatii internationale, scapand de sub autoritatea unei puteri statale unice.

Raporturile internationale, in sens larg, sunt raporturile care se desfasoara intre entitatile ce actioneaza in cadrul societatii internationale.

Relatiile internationale, in sens restrans (care fac obiectul reglementarii dreptului international) sunt relatiile intre subiectele de drept international, dintre care principalul subiect este statul. 'Relatiile intre state raman elementul fundamental al relaliilor internationale' (R. Pinto).

NOTA:

Sunt excluse din sfera de aplicare a dreptului international raporturile juridice dintre state (si alte subiecte de drept international) si entitati internationale care nu sunt subiecte de drept international (de exemplu, corporatiile / societatile transnationale, ONG-uri intemationale etc.), precum si raporturile juridice in care statul nu participa ca purtator al puterii de stat (ci ca subiect de drept civil; de ex.: incheierea unui contract civil intre stat si o organizatie internationala care isi are sediul pe teritoriul sau).

in concluzie, pentru a fi guvernate de normele dreptului international, raporturile internationale trebuie sa fie raporturi in care statele se manifesta ca titulare ale drepturilor lor suverane.

Relatiile internationale stricto sensu, dobandesc durata, regularitate si structura in cadrul unui mediu social care este societatea/comunitatea internationala (colectivitatea de entitati ce dobandesc drepturi si obligatii in cadrul raporturilor intemalionale, deci colectivitatea subiectelor de drept international).

NOTA:

Termenul de comunitate internationala, folosit de care autori pentru a desemna tesatura relatiilor internationale lato sensu presupune mai degraba, ca liant, o serie de legaturi de ordin afectiv, in timp ce termenul de societate internationala este considerat preferabil pentru ca descrie, cu mai multa exactitate, stadiul actual al relatiilor intre entitatile ce se manifesta pe plan international (membrii unei societati fiind mai degraba uniti prin legaturi de interes). Deosebirile intre state, inegalitatea nivelurilor de dezvoltare economica si politica, lipsa unei baze spirituale comune impiedica existenta unei veritabile comunitati internationale universale. Se apreciaza, insa, ca fenomenul mondializarii, care usureaza propagarea emotiilor colective, va duce, in timp, la crearea unei veritabile retele de interdependenta planetara, care va sfarsi prin aparitia comunitatii umane internationale.

Relatiile internationale stricto sensu se desfasoara in toate domeniile in care unt angajate interesele statelor si cu privire la care statele isi exercita vointa lor.

Rolul si scopul dreptului international

Este acela de a norma sau reglementa raporturile din cadrul societatii internationale, de a asigura functionarea armonioasa a acestei societati, de a contribui prin mijloacele sale la o dezvoltare corespunzatoare a acesteia, de a preveni si solutiona aspectele conflictuale care continua sa afecteze aceasta societate, altfel spus ordonarea raporturilor internationale.

In concluzie, se poate vorbi despre rolul regulator al dreptului international, care raspunde nevoii de a se reduce anarhia in relatiile internationale, prin structurarea ordinii juridice internationale.

3. Trasaturile societatii internationale contemporane

Definirea acestora contribute la definirea obiectului dreptului international.

Se constata, in special dupa 1989, o serie de mutatii ale mediului politic international:

3.1. Prabusirea bipolarismului (dupa 1989) a fost un factor esential al cresterii interdependentei. Bipolarismul, distrugand 'logica de bloc', a fost inlocuit cu o stare multipolara (sau 'apolara') a societatii internationale. Aceasta a dus la descentralizarea puterii, inegal repartizata intre centrii de putere, intre state, dar si intre alti noi actori ai scenei internationale: unele comunitati, corporatii transnationale, retele mass-media, organizatii neguvernamentale, indivizi.

3. Globalizarea, cel mai important fenomen post - 1989 are in vedere atat economia, dar si stiinta, tehnica, informatiile, comunicatiile si schimburile; in egala masura se refera si la valorile, devenite universale, ale democratiei, vietii si drepturilor omului. Globalizarea economica ocupa un loc esential in cadrul fenomenului, propagarea - de catre diversele grupari transnationale industriale si financiare -, in vederea cuceririi pietelor, a valorilor 'turbocapitalismului' avand unele 'efecte distructive': disparitia barierelor protectioniste, a locurilor de munca, un mediu inconjurator care se degradeaza accelerat etc. Printre 'efectele benefice' ale globalizarii se inscriu, alaturi de explozia telecomunicatiilor si cristalizarea unei constiinte universale a umanitatii si conturarea tot mai precise a unei morale internationale.

3.3. Interdependenta crescuta a subiectelor de drept international, datorita incapacitatii crescute a statelor (mai ales) de a face fata problemelor cu care se confrunta. Inca din 1923, in 'Proiectul de Declaratie asupra datelor fundamentale si marilor principii de drept international ale viitorului', votat de Comitetul de codificare al International Law Association, se arata (in art.1): 'Baza raporturilor intre membrii comunitatii internationale este interdependenta'.

3.4. Proeminenta economicului asupra politicului, existand un tot mai pronuntat decalaj intre cele doua dimensiuni: din punct de vedere economic, lumea se orienteaza tot mai mult spre piata unica mondiala, in timp ce politicul ramane fragmentat. Se dezvolta, tot mai mult, conceptul de securitate economica.

3.5. Regionalizarea, contrareactie la globalizare, manifestata prin crearea de diverse forme de cooperare regionala atat la nivel inter-statal, dar si la nivel sub-statal, intre comunitati si entitati locale aflate in state diferite.

3.6. Erodarea statului-natiune. Autoritatea, competentele principalului actor al vietii internationale sunt redirectionate, atat care comunitatea internationala / centrul comunitar, cat si spre componentele sale substatale (micro-regionale). Statul renunta la a avea o politica proprie de aparare (care este incredintata unor organizatii regionale de securitate - NATO), la a avea o politica externa proprie (de exemplu, in cadrul UE - apare PESC - Politica Extinsa si de Securitate Comuna), la alte componente din 'domeniul rezervat' (de ex. la dreptul de a bate moneda - vezi aparitia 'euro'). Se constata, totodata, o tendinta spre o permeabilizare mai accentuata a frontierelor de stat.

3.7. Dezintegrarea si descentralizarea unor state

Dreptul international, care este regulatorul relatiilor internationale, trebuie, la randul sau, 'sa tina pasul' cu aceste mutatii ale societatii internationale. Intre dreptul international si relatiile internationale influentele sunt in dublu sens.

4. Dreptul international si politica externa

Dreptul international influenteaza si orienteaza politica externa prin normele sale regulatoare, care trebuie respectate in actiunea de politica externa.

Politica externa foloseste instrumentele dreptului international pentru atingerea obiectivelor sale.

Nu orice actiune de politica externa poate fi justificata pe baza dreptului international, putand fi ilicita. Pe de alta parte, politica externa tinde sa modifice normele de drept care nu mai corespund intereselor unor state.

Diplomatia este principalul teren de formare si manifestare a normelor de drept international.

5. Trasaturile dreptului international

Este un drept de coordonare, in lipsa unei autoritati superioare cu atributii legislative, spre deosebire de ramurile interne de drept, care au un caracter de subordonare.

Procesul de elaborare a normei are loc pe orizontala, ceea ce implica, in procesul aplicarii, ca statele se autocenzureaza si se cenzureaza reciproc (statele sunt in acelasi timp creatori si destinatari a normei).

Din acest caracter consensual (normele sunt create si acceptate de creatorii, si, in acelasi timp, destinatarii lor, care au interesul sa-l aplice) decurge obligativitatea dreptului international; chiar daca sanctiunile nu sunt chiar atat de evidente, ele exista (colective, individuale).

In dreptul international jurisdictia exista, dar nu este obligatorie (este necesar consimtamantul expres al statului).

6. Fundamentul dreptului international

Fundamentul dreptului international, ca sistem, este reprezentat de valoarea raportului international protejat, determinate de importanta pe care acesta o are fata de ansamblul raporturilor internationale.

Totodata, ceea ce face ca fiecare norma in parte se fie creata si aplicata in situatiile concrete ce intra in sfera sa de aplicare este acordul de vointa al statelor (consimtamantul expres sau tacit al acestora), ce deriva din caracterele dreptului international indicate mai sus.

Factorii de configurare ai dreptului international (determinantele acordului de vointa) sunt:

a)     interesul national;

b)    raporturile de putere;

c)     conceptiile filozofice, politice; - traditiile istorice;

d)    rolul personalitatilor.

7. Limitele dreptului international

Sunt trasate de limitele 'domeniului rezervat', considerat a fi sfera activitatii statelor in care competenta lor nu este supusa dreptului international (si rezulta din definitia data raporturilor internationale):

Art. 2 alin. (7) din Carta ONU arata ca nici o dispozitie a Cartei ONU nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in chestiuni care apartin in mod esential competentei interne a unui stat. O prevedere similara exista in Pactul Societatilor Natiunilor [Art. 5 alin. (8)].

Nu exista insa o definitie a domeniului rezervat, care este o notiune elastica, mai degraba cu caracter politic, decat juridic, o notiune imprecisa.

Doua rezolutii ale Institutului de Drept International (din 1932 si 1954) arata: 'Competenta statelor e determinata de dreptul international. Limitele in care aceasta competenta este exclusiva sunt esential ele tin de dezvoltarea raporturilor internationale'.

ANEXA 1

Conventia privind aplicarea Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 dintre Guvernele statelor Uniunii Economice Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind inlaturarea graduala a controalelor la frontierele lor comune, Schengen, 15 iunie 1990

Regatul Belgiei, Republica Federala Germania, Republica Franceza, Marele Ducat al Luxemburgului si Regatul Tarilor de Jos, denumite in continuare Parti Contractante, Luand ca baza Acordul de la Schengen din 14 iunie 1985 privind inlaturarea graduala a controalelor la frontierele for comune,

Hotarand sa aplice intentia exprimata in Acordul mentionat, de a ajunge la inlaturarea controalelor la frontierele for comune in ceea ce priveste miscarea persoanelor si la facilitarea transportului si miscarii bunurilor, in conformitate cu Tratatul stabilind Comunitatile Europene, completat de Actul Unic European, care stabilesc faptul ca piata interna va include o zona fara frontiere interne (s. ns.),

Au convenit urmdtoarele:

Articolul 1. Pentru scopurile prezentei Conventii:

Frontiere interne desemneaza frontierele de uscat comune ale Partilor Contractante, aeroporturile lor pentru zboruri interne si porturile for maritime folosite pentru legaturi obisnuite de transport exclusiv dinspre sau inspre teritoriile Partilor Contractante, care nu au legaturi cu porturi din afara teritoriilor acestora;

Frontiere externe desemneaza frontierele de uscat sau maritime ale Partilor Contractante si aeroporturile for si porturile for maritime, care nu sunt frontiere interne;

Zbor intern desemneaza orice zbor exclusiv inspre sau dinspre teritoriile Partilor Contractante care nu aterizeaza in teritoriul unui stat tert;

Strain desemneaza orice persoana care nu este un cetatean al unui stat membru al Comunitatilor Europene;

Articolul 1 Frontierele interne pot fi trecute in orice punct fara controale asupra persoanelor.

Totusi, atunci cand apar necesitati de ordine publica sau securitate nationala, o Parte Contractanta poate, in urma consultarii celorlalte Parti Contractante, sa decida pentru o perioada limitata aplicarea de controale la frontierele nationale, adecvate situatiei. Daca ordinea publica sau securitatea nationala necesita o actiune imediata, Partea Contractanta in cauza va lua masurile necesare si va informa celelalte Parti Contractante cat mai curand posibil.

Articolul 3. 1. Frontierele externe pot fi trecute, in principiu, la punctele de trecere a frontierei in timpul orelor fixate de functionare.

ANEXA 2

Pactul Societatii Natiunilor, Paris, 1919, art. 15 alin. (8)

8. Daca una dintre parti pretinde, iar Consiliul recunoaste ca diferendul atinge o chestiune pe care dreptul international o lasa numai la competenta acestei parti, Consiliul va constata faptul printr-un raport, dar fara sa recomande vreo rezolvare.

ANEXA 3

Carta ONU, 1945, art. 2 alin. (7)

7. Nici o dispozitie din prezenta Carta nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in chestiuni care apartin esential competentei interne a unui Stat si nici nu va obliga pe Membrii sai sa supuna asemenea chestiuni spre rezolvare pe baza prevederilor prezentei Carte; acest principiu nu va aduce insa intru nimic atingere aplicarii masurilor de constrangere prevazute in Capitolul VII.