Patrimoniul - obiect al ocrotirii penale

Patrimoniul - obiect al ocrotirii penale

Patrimoniul, din punct de vedere juridic, este aparat prin numeroase si variate dispozitii cuprinse in legile extra penale (civile si administrative).

Patrimoniul are insa nevoie si de apararea complementara a legii penale, care prin actiunea de preventie generala a dispozitiilor sale creaza conditii favorabile formarii, dezvoltarii si intaririi relatiilor sociale de ordin patrimonial in randul membrilor colectivitatii.

In incriminarile sale privind patrimoniul, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului, iar nu pozitia juridica a victimei; infractorul trebuie sa-si justifice fapta pe care legea penala o prevede ca infractiune, pe cand victima nu este tinuta sa dovedeasca ca ar fi proprietar sau ca ar poseda legitim ori ca ar avea alt drept asupra bunului care i-a fost sustras, insusit sau distrus prin comiterea infractiunii.

Pentru asigurarea drepturilor patrimoniale, legea penala apara situatii existente, modificarea lor facand mult prea anevoioasa ocrotirea penala a entitatilor patrimoniale de drept subiectiv.

Relatiile sociale de ordin patrimonial a caror formare, dezvoltare si desfasurare sunt asigurate prin apararea patrimoniului constituie generic al ocrotirii impotriva infractiunilor contra patrimoniului obiectul juridic.

Pentru a intra sub incidenta legii penale, este suficient sa se constate ca s-a comis o infractiune asupra patrimoniului, fara sa mai fie necesar sa se faca dovada ca s-a adus o vatamare unui raport patrimonial.

A. Notiunea de patrimoniu

S-ar putea sustine ca patrimoniul privit ca o universalitate este o notiune abstracta, care nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei persoane, infractiunea putand fi indreptata numai contra unui bun patrimonial, adica asupra unei valori care face parte efectiv din activul patrimoniului unei persoane (bun, valoare economica pe care faptuitorul sa si-o apropie). Pasivul patrimoniului, adica datoriile unei persoane, nu prezinta, de regula, nici un interes pentru cei care se dedau la fapte de incalcarea patrimoniului, chiar daca pasivul face parte din patrimoniu si este cuprins in aceasta notiune.

In terminologia legii penale, notiunea de 'patrimoniu' nu are acelasi inteles ca in dreptul civil. Sub aspect civil, patrimoniul inseamna totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le are o persoana si care au valoare economica, adica pot fi evaluate in bani, sau cu alte cuvinte, totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si viitoare ale unei persoane.

Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi si obligatii ale unei persoane private ca o universalitate, ca o totalitate independenta de bunurile cuprinse la un moment dat in patrimoniu; fie ca il privim ca o entitate strans legata de persoana subiectului, fie ca o universalitate de drepturi, el exista obligatoriu la orice subiect de drept (chiar cand pasivul depaseste activul); el nu se poate niciodata instraina, ci se transmite numai la moartea subiectului, in momentul cand vointa acestuia - care ii da caracterul de unitate - se stinge.

Notiunea de patrimoniu, in dreptul penal, se refera la bunuri in individualitatea lor, susceptibile a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori a fi distruse, deteriorate, tainuite, etc.

Infractiunea nu va fi indreptata niciodata asupra patrimoniului ca universalitate de bunuri, pentru ca acesta din urma va exista intotdeauna, indiferent de numarul sau valoarea bunurilor componente, chiar daca subiectul nu poseda bunuri, nici o persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu, ci doar de bunurile care compun patrimoniul sau.

Prin incriminarea faptelor care aduc stingerea patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului, nu pozitia juridica a victimei.

Pentru ocrotirea patrimoniului si drepturilor legate de acesta, se impune sa fie aparate situatiile de fapt existente, in sensul mentinerii in starea in care se aflau pana la interventia ilicita a faptuitorului.

B. Formele patrimoniului

Prin norme constitutionale, sunt delimitate formele fundamentale de proprietate care fac obiectul ocrotirii penale.

Art. 135 din Constitutie prevede: Proprietatea este publica sau privata, ceea ce presupune ca in societatea noastra nu sunt concepute alte forme de proprietate, si, in consecinta, de patrimoniu, decat cele enumerate.

Bunurile care apartin uneia sau alteia dintre formele de proprietate nu sunt enumerate in Constitutie. In normele constitutionale sunt mentionate doar bunurile care formeaza proprietatea publica, astfel ca in categoria bunurilor care apartin proprietatii private vor intra toate bunurile care nu formeaza patrimoniul public.

Constituie bunuri care fac parte exclusiv din sfera proprietatii publice, potrivit art.135 alin.4 din Constitutie: bogatiile de orice natura ale subsolului , caile de comunicatii, spatiul aerian, apele cu potentialul energetic valorificabil si naturale ale zonei economice si ale platoului continental. Aria acestor bunuri poate fi largita prin adaugarea altor bunuri care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice. De exemplu, conform art.5 din Legea nr.18/ 1991, au acest caracter terenurile care prin natura lor sunt de uz public, iar in art.4 aliniatul ultim din aceeasi lege se precizeaza ca apartin proprietatii publice terenurile    afectate unei utilitati publice⁴.

Bunurile proprietate publica pot fi date in administrarea Regiilor Autonome, institutiilor publice sau pot fi considerate inchiriate, astfel ca se admite o anumita circulatie a lor ( art.13 5 alin.2, Constitutia Romaniei 1991).

Determinarea bunurilor proprietate privata se face pe cale indirecta prin excluderea celor care fac parte din sfera proprietatii publice, indiferent daca bunurile se gasesc in stapanirea unei persoane fizice ori daca ele se afla in proprietatea statului sau a unor persoane particulare. Prin urmare, proprietatea privata poate avea atat statul, cat si cetatenii, precum si persoanele juridice. Bunurile Regiilor Autonome, altele decat cele apartinand proprietatii publice si date spre administrare, nu constituie proprietate de stat, ci proprietate privata a statului. La fel, bunurile unei Societati Comerciale la care statul detine majoritatea capitalului social, cu exceptia bunurilor ce apartin proprietatii publice care i le-a incredintat sub forma concesionarii sau inchirierii.