PREVIZIUNEA RESURSELOR UMANE - Indicatorii resurselor de munca si a fortei de munca

PREVIZIUNEA RESURSELOR UMANE

In vederea realizarii determinarilor previzionale referitoare la populatie si la forta de munca, trebuie luati in considerare principalii indicatori demografici obtinuti in urma efectuarii recensamantului populatiei, din categoria carora fac parte:

numarul total al populatiei

structura populatiei pe sexe, medii sociale, grupe de varsta, stare civila, dupa nivelul scolii    absolvite

mortalitatea si natalitatea

numarul emigrarilor si imigrarilor.

1. Indicatorii resurselor de munca si a fortei de munca

Principalii indicatori corespunzatori resurselor de munca sunt:

Resursele de munca existente la un moment dat in societate exprima numarul persoanelor capabile de munca, respectiv acea parte a populatiei care poseda ansamblul capacitatilor fizice si intelectuale ce-i permit sa desfasoare o activitate utila.

Volumul resurselor de munca (RM), se determina pe baza urmatoarelor relatii:

RM = PVM - PVMI + PAVML

PVM - populatia in varsta de munca;

PVMI - populatia cuprinsa in limitele varstei de munca, dar care nu lucreaza, fiind in incapacitate de munca;

PAVML - populatia din afara limitei varstei de munca, dar care lucreaza.

Populatia in varsta de munca determina in mod hotarator nivelul si structura resurselor de munca

rata specifica de mortalitate:

m = (M_xi / P_xi )

rata de supravietuire:

(1000- m_xi)

populatia activa

ratele de activitate:

rata generala de activitate: (PA / P)

rata de activitate a populatiei in varsta de munca:

(PA / PVM)

rate specifice de activitate pe sexe

rate specifice de activitate pe grupe de varsta

rata de ocupare a fortei de munca (P_{care lucreaza} / PA)

rata bruta de ocupare ( PO / P

9) numarul salariatilor (salariatii se refera numai la persoanele care isi desfasoara activitatea pe baza unui contract de munca)

10)timpul efectiv lucrat ( calculat la nivelul unitatilor economice, la nivelul fiecarei ramuri economice, exprimat in om-ore, om-zile). Exprima totalitatea orelor, respectiv zilelor lucrate de toti muncitorii din intreprinderea sau ramura pentru care se efectueaza calculul. La nivelul ramurilor, indicatorul se obtine prin agregarea informatiilor cuprinse in balanta utilizarii timpului de lucru, elaborat de unitatea economica.

2. Indicatori de masurare a gradului de neocupare a fortei de munca

Indicatorii cu ajutorul carora se poate caracteriza gradul de neocupare a fortei de munca sunt:

numarul somerilor in sensul Biroului International al Muncii (BIM) cuprinde toate persoanele de 14 ani si peste, care in cursul perioadei de referinta, indeplinesc simultan urmatoarele conditii:

nu lucreaza, ne avand loc de munca;

sunt disponibili sa inceapa imediat lucrul;

sunt in cautarea unui loc de munca.

numarul somerilor inregistrati, cuprinde toate persoanele care au declarat ca in perioada de referinta erau inscrise la oficiile de forta de munca si somaj, indiferent daca primeau sau nu ajutor de somaj sau alocatie de sprijin.

Timpul de munca disponibil utilizat, este un indicator cu ajutorul caruia se poate cuantifica in intregime somajul, intrucat numarul somerilor asa cum a fost definit de primii doi indicatori nu evidentiaza o parte a timpului de munca neutilizat. Astfel, in conditiile recesiunii economice, un segment mai mare sau mai mic al populatiei ocupate este afectat de reducerea numarului de ore prestate, fara a fi cuprins din punct de vedere statistic in categoria de someri. Aceste persoane se afla de fapt in somaj partial, fenomen manifestat in special prin intreruperea temporara a lucrului, ca urmare a conjuncturii economice nefavorabile.

Rata somajului:

generala - ( S / PA_c )

partiala - (S_i / PAc_i ) dintr-o anumita categorie

integrala

RIS = (TM_n / TM_t) 100, unde

TM_n - timpul de munca disponibil neutil

TM_t - timp de munca total.

S - numar someri

Pac - populatie activa.

3. Indicatorii eficientei utilizarii fortei de munca

Principalul indicator cu ajutorul caruia se poate caracteriza eficienta utilizarii fortei de munca este productivitatea determinata ca raport dintre output (iesiri) si input (intrari).

Daca in calcul se cuprinde ansamblul factorilor de productie (munca si capitalul) se obtine productivitatea globala, determinata cu relatia:

unde:     Y output (rezultat)

K+L input (capital - K, munca - L).

Daca in calcul se cuprinde un singur factor de productie, atunci productivitatea poate fi definita astfel:

W_k = Y / K

sau

W_L = Y / L

Se poate determina si productivitatea marginala cu ajutorul formulei:

W_m = DY / DL

Productivitatea marginala exprima faptul ca se obtine o modificare a productiei ca rezultat al modificarii cu o unitate a fortei de munca.

Productivitatea factorului de munca se determina la nivel de ramura economica raportand valoarea adaugata bruta (VAB_i) la populatia ocupata a ramurii respective (T_i), dupa relatia:

W_li = VAB_i / T_i

La nivelul economiei nationale, productivitatea sociala a muncii se calculeaza ca raport intre produsul intern brut (PIB) si populatia ocupata (STi):

W_l = PIB / ST

Productivitatea sociala a muncii, se poate obtine si prin agregarea productivitatilor la nivelul ramurilor economice, fiind o medie aritmetica ponderata a acestora:

W = SVAB / ST = SWT / ST = SW g_T

unde: g_T - structura pe ramuri a populatiei ocupate.

De exemplu: pentru datele din 1993, indicatorii productivitatii pot fi determinati astfel:

W = PIB / ST = SVAB / ST = (18.594,5 1848 mii lei

W = SW g_T = (1164 21,2) / 100 = 1848 mii lei

Indicele productivitatii muncii se determina pentru a caracteriza dinamica acesteia:

I₁₀ ^W W₁ / W₀)

Pentru asigurarea comparabilitatii datelor in timp este necesar ca productivitatea celor doua perioade sa fie exprimata in preturi comparabile. De aceea, produsul intern brut din perioada curenta trebuie reevaluat la preturile perioadei de baza, cu ajutorul indicelui preturilor (deflatorul produsului intern brut sau indicii deflatori de ramura ai valorii adaugate brute).

4. Prognoza numarului si structurii populatiei

Istoria previziunilor demografice afirma aplicabilitatea unui larg evantai de metode si tehnici de prognozare a populatiei. S-au impus tot mai mult metodele ce permit estimarea structurala a populatiei, ceea ce raspunde unor comandamente prioritare ale societatii. Sunt folosite tot mai rar metodele ce permit determinari globale ale populatiei, metode de tipul extrapolarii, fie bazate pe utilizarea seriilor dinamice, fie pe folosirea unor indici de crestere, a sporurilor medii absolute, etc.

Prognozele demografice confirma eficacitatea metodelor cu caracter analitic. Aceste metode permit estimarea separata a subpopulatiei de sex masculin si celei de sex feminin pe varsta de un an, sau grupe de varsta de mai multi ani si chiar pe alte subpopulatii, ca de exemplu: populatia urbana si rurala, populatia unor zone, populatia scolara, etc. Cea mai larga utilizare in sistemul metodelor analitice o are metoda componentelor.

Metoda componentelor sau metoda fluxurilor consta in utilizarea unor tehnici de prognoza ce permit prelucrarea unor informatii in scopul estimarii numarului si structurii pe sex, varste, etc, a unei populatii intr-un orizont finit.

Aplicarea metodei se bazeaza pe cunoasterea numarului si structurii populatiei - dupa anumite caracteristici dorite - in momentul efectuarii calculelor si pe formularea unor ipoteze cu privire la probabilitatea de producere a fenomenelor demografice ce influenteaza direct formarea populatiei.

Daca se admite ca principalele fenomene demografice ce influenteaza in mod direct populatia sunt natalitatea, mortalitatea si migratia, atunci numarul populatiei va rezulta din utilizarea relatiei:

P_t = P_t-1 + N_t - D_t Sm_t , unde:

P_t - numarul populatiei in anul "t";

P_t-1 - numarul populatiei din anul precedent ce devine de regula an de raportare P_t0;

N_t - numarul nascutilor vii in anul "t";

D_t - numarul decedatilor in anul "t";

Sm_t - soldul migratoriu in acelasi an "t".

Rezulta ca populatia in perspectiva este influentata atat de numarul existent in punctul de plecare cat si de miscarea naturala si migratorie in intervalul prospectiv. Influenta determinanta asupra numarului si structurii populatiei o va avea numarul nascutilor vii si numarul deceselor ce se vor produce atat la populatia existenta la inceputul intervalului de prognoza cat si in numarul nascutilor vii in interiorul intervalului prospectiv.

Prognoza populatiei se poate realiza prin metoda sporului mediu anual, utilizand urmatoarea relatie de calcul:

unde:    P_t - populatia totala in perioada de previziune t;

P_t-1 - populatia totala in perioada anterioara;

- modificarea medie anuala a populatiei.

O formula similara se utilizeaza si pentru determinarea prognozei populatiei ocupate.

4.1. Prognoza numarului supravietuitorilor

Prognoza numarului supravietuitorilor se bazeaza pe actiunea legii naturale a mortalitatii, fenomen biologic obiectiv. Mortalitatea, desi fenomen natural este influentata de actiunea mai multor factori. Influenta factorilor fiind uneori contradictorie si mortalitatea populatiei totale si pe grupe de varste poate avea oscilatii. Asemenea evolutii sunt confirmate de coeficientii specifici de deces sau de probabilitatile de deces, specifice pe varste.

Datorita acestor influente apare necesitatea formularii si adoptarii unei sau unor ipoteze cu privire la evolutia mortalitatii in perspectiva. Ipoteza mortalitatii variabile in timp, cu diferentieri pe grupe de varste, este cel mai adesea o reflectare a realitatii, in special in tarile cu o economie in curs de dezvoltare. Iterarea unei astfel de ipoteze reclama tehnici de calcul adecvate, capabile sa permita determinari cantitative cu probabilitati ridicate.

Daca analiza cantitativa retrospectiva socio-demografica va identifica un trend evident, aproximativ uniform pe varste, atunci ipoteza va fi iterata prin intermediul extrapolarii, folosind o functie de timp: liniara, hiperbolica, parabolica, etc., pentru perioade scurte de timp si eventual medii. Este putin probabil ca tendinta identificata se va manifesta intr-o perioada indelungata de timp.

Ipoteza variabilitatii mortalitatii poate rezulta prin folosirea metodei analogiei unei populatii cu alte populatii, ce a parcurs in trecut etapa sau etapele pe care urmeaza sa le parcurga populatia studiata, supusa activitatii previzionale.

In multe calcule de prognoza se adopta ipoteza mortalitatii constante varste, adoptandu-se si ipoteza probabilitatii constante de supravietuire de perspectiva pe generatii. Rezultatele obtinute sunt apoi corectate daca exista argumente concludente, prin calcule simple de "ajustare" si ele aproximative.

Important este de la ce coeficienti agregati si de la ce probabilitati de mortalitate incepe orizontul prognozei. O anumita "cadere" a ratei mortalitatii generale este adesea argumentata de o contractie a activitatii economice, de un mediu socio-economic nefavorabil (cazul si al Romaniei de dupa 1989). O depasire a unor astfel de perioade conjuncturale nefavorabile, intr-un interval relativ scurt poate reprezenta, si continutul adoptarii unei ipoteze optimiste in evolutia mortalitatii si a sperantei de viata. Ameliorarea nivelului de trai si a asistentei medicale pot determina si ameliorari in evolutia mortalitatii, chiar daca nu in perioada imediat urmatoare.

Comparatiile internationale, ce pun in evidenta decalajele economice si cele demografice, pot reprezenta un important element de analiza. Realitatile istorice demonstreaza ca mult mai greu se poate realiza o reducere a mortalitatii cu 1 la una mie de locuitori, decat o crestere a acestui coeficient. De aici si posibilitatea redusa de crestere evidenta a sperantei de viata intr-un orizont mediu. Scaderea mortalitatii infantile este mult mai probabila. Ea poate fi realizata in orizonturi medii.

Ipoteza mortalitatii constante este adoptata in practica demografica mondiala a prognozelor pentru orizonturi scurte si mijlocii. Nivelul mortalitatii se admite ca se va mentine in viitor. Se

Resursele de munca la nivel mondial

In prezentarea evolutiei populatiei, orizontul retrospectiv si prospectiv este cel utilizat de Organizatia Natiunilor Unite si de majoritatea specialistilor intre 1950 - 2025, cu unele reflectii pentru 2050. Acest orizont prospectiv incadreaza si orienteaza activitatea economica si sociala din prezent, spre a corespunde evolutiilor umanitatii privite intr-o larga perspectiva.

Populatia Terrei a fost de 2,555 miliarde locuitori in 1950, iar in anul 2000 a depasit 6 miliarde locuitori. Calculele de prognoza prevad pentru anul 2050 in jur de 11,5 miliarde locuitori.

In timp ce ritmul mediu anual al numarului populatiei mondiale tinde sa se reduca, sporul mediu absolut al numarului populatiei Terrei creste cu intensitati ce le depasesc pe cele ale dezvoltarii economice.

Ritmurile medii anuale de crestere a numarului populatiei mondiale a fost de:

0,4% anual intre 1650-1800, cu sansa dublarii numarului populatiei in 173 ani

0,5% anual intre 1800-1900, cu sansa dublarii numarului populatiei in 139 ani

0,8% anual intre 1900-1950, cu sansa dublarii numarului populatiei in 86 ani

2% anual dupa 1950, cu sansa dublarii numarului populatiei in 35 ani.

Populatia mondiala inregistreaza cresteri si ritmuri diferite in regiunile dezvoltate si mai putin dezvoltate ale lumii.

Ponderea populatiei marilor regiuni ale lumii in totalul populatiei mondiale se modifica intre 1950-2025, insemnate cresteri ale numarului populatiei se inregistreaza in Africa, America Latina, Asia de Sud. In marimi absolute, numarul populatiei creste in toate zonele lumii, in zonele lumii unde cresterea este mai intensa, resursele si productia de bunuri si hrana devin tot mai putine, fiind insuficiente.

O importanta deosebita in evolutia populatiei, o are tendinta de crestere a numarului populatiei urbane si de scadere a numarului populatiei din mediul rural.

Analizand cresterea economica globala la nivelul economiei mondiale intre 1950-1993, expertii americani au constatat ca:

intre anii 1950-1960, cresterea economica mondiala a cunoscut un ritm mediu anual de 4,9%, iar cresterea anuala raportata la un locuitor a fost de 3,1%;

intre 1960-1970, aceste ritmuri au fost de 5,3%, respectiv 3,2%;

intre 1970-1980, aceste ritmuri au fost de 3,4% si 1,6%;

intre 1980-1990, aceste ritmuri au fost de 2,9% si 1,1%;

intre 1990-1993, aceste ritmuri au fost de 0,9% si 0,8%.

Dupa 1995, cresterea numarului populatiei devanseaza cresterea economica. Evolutia populatiei mondiale mondiale si in diferite zone sau tari ale lumii, modificarea numarului si structurii ei, cresterea standardelor calitatii vietii umane impun realizarea in perspectiva a unor politici umaniste, de sporire normala a populatiei, de crestere si dezvoltare economica si sociala durabile.