Culoarea parului

Culoarea parului

Este o caracteristica ereditara, ea se datoreaza celor doi pigmenti, melanina (eumelanina) si fenomelanina. Acestea se formeaza in melanocite, de unde prin prelungirirle dendritice ale acestora difuzeaza in celulele corticale care sunt inca moi si nekeratinizate.

Melanina. Granulele de malanina initial existente in melanocite sunt incolore si contin tirozina, care sub influenta tirazinanzei si a radiatiilor UV trec in melanina.

Granulele de melanina au forma ovoidala cu o lungime medie de 0,40-1,0mm si latime de 0,1-0,5mm. Cu cat parul este mai inchis la culoare cu atat dimensiunea medie a granulelor este mai mare. Actiunea titozinazei este influentata de urme de cupru sau cobalt, nichel, vanadiu, activitatea acestora din urma fiind mai slaba decat a cuprului.

Dintre substantele care inhiba actiunea tirozinanzei, deci pigmentarea parului, mentionam: fenilalanina, 3-aminotirozina care complexeaza activitatea cuprului din gruparea prostetica a enzimei, cisteina, gutationul etc.; apoi compusi care modifica potentialul redox al sistemului, cum este hidrochinona, indofenolul sau substante cum sunt anilina, acidul p-aminobenzoic, p-fenilendiamina, etc. care se combina cu unii din compusii intermediari din sinteza melaninei.

O parte mica din aceste substante au fost testate in vivo, asa de exemplu a-naftilurea si fenilurea, produc incaruntirea parului la cobai, iar tiouracilul suprima pigmentatia la om.

Feomelanina (Pheomelanina), este colorantul care rezulta din reactia dintre triptofan, tirozina si tirozinanza. Triptofanul poate fi transformat in o-aminofenoli care se oxideaza la derivatii oxazinici in prezenta dopachinonei si tirozinazei, furnizand in final pigmentul feomelanina.

Granulele din feomelanina sunt asemanatoare ca structura cu melanina dar cu culoarea maron-galbuie. Ea se diferentiaza de melanina deoarece este solubila in alcali diluati.

Pigmentul rosu al parului. Cercetarile efectuate in legatura cu acest pigment sunt mentionate de F. Dutcher si S. Flesh, care mentioneaza:

- parul rosu contine o cantitate mai mare de fier decat celelalte nuante. Fierul in par se gaseste sub forma de pigment organic complex;

- censa provenita de la parul roscat are un continut mai mare de fier decat alte culori ale parului;

- pigmemtul rosu al parului asa-numit tricosiderin, contine complecsi de fier.

P. Vulcan mentioneaza ca pigmentul rosu al parului este feomelanina. Mostenirea parului rosu este dominata, putand fi o anomalie izolata sau asociata cu xanthism in anumite arii. Se considera ca intre rutilism si efelide ar fi o relatie stransa, se crede ca efelidele tin de o gena dominanta care este legata cu o gena a culorii rosii a parului.

Modificarea culorii parului (Canitia, acromotrichia). O data cu inaintarea in varsta se produc modificari de culoare, in sensul ca parul datorita unui proces fiziologic normal incarunteste, datorita diluarii gradate a pigmentului, producand o scara de culori pana la cea alba.

L. Singer mentioneaza ca acidul pantotenic impiedica incaruntirea, prin deficienta de cupru, acidul pantotenic joaca un rol important in fixarea cuprului in tirozinaza. S-a mai constatat ca desi cuprul se acumuleaza in pielea animalului (sobolanului) datorita deficientei in acid pantotenic nu se produce activarea tirozinazei.

Un element care poate cauza pierderea pigmentului este zincul, care joaca rol in decarboxilarea depacromului.

Incaruntirea parului la oamenii in varsta se datoreaza:

- scaderii progresive a activitatii tirozinanzei din melanocite;

- functionarea insuficienta a glandei tiroide;

- lipsa vitaminelor B, in special a acidului pantotenic;

- expunerile indelungate a parului la actiunea razelor solare puternice, poate determina accelerarea incaruntirii;

- albirea parului se poate produce ca rezultat al unor boli seroase sau a socurilor nervoase.

Albirea parului se traduce printr-o pierdere a pigmentului ca urmare a reducerii progresive a functiilor melanocitelor. Exista o diluare specifica a pigmentului la nivelul parului incaruntit, modificarea de culoare fiind observata la diverse nivele ale aceluiasi fir de par, cat si de la un fir la altul.

In esenta baza biologica a albirii o constituie incapacitatea melanocitelor din stratul germinativ al bulbului pilos de a forma pigment melanic, incapacitate care poate fi temporara, dar de cele mai multe ori permanenta, ceea ce se traduce prin albirea progresiva si ireversibila. Varsta de aparitie a canitiei este in principal dependenta de gentotip, desi poate fi influentata si de factori dobanditi. In general la varsta de 50 ani, aproape 50% din populatie are jumatate din par grizonat.

Canitia fiziologica. Primele fire de par albe apar de obicei la tample si in timp de cativa ani se extinde din regiunea temporala in celelalte zone ale scalpului, mai intai pe vertex si apoi pe regiunea occipitala. Incaruntirea completa apare mai repede la cei cu par de culoare deschisa. In medie, canitia fiziologica incepe progresiv de la 35 ani si devine cel mai adesea completa la 55-60 ani.

O forma particulara o constituie prezenta congenitala a parului alb-leucotrichia sau albinimsul, care poate fi totala sau partiala, constand din albirea numai a unei zone sau suvite, mai ales cu insertia pe scalp in regiunea frontala.

Canitia precoce, este relativ rara, nu este patologica. Este o albire prematura care apare la varste tinere 20-30 ani sau chiar mai de timpuriu si care poate fi ereditara cel mai adesea, dar si dobandita.

Canitia precoce patologica, poate fi simptomatica in cadrul unor afectiuni: epilepsie, boli endocrine (boala lui Addison basedow, etc.) in care albirea este insotita de o rarire precoce, boala coronariana, hipertensiunea arteriala, care se asociaza cu incaruntirea precoce, migrene, stari febrile prelungite, neoplazii, vitiligo.

Gresarea parului

Parul este lubrifiat de sebum, secretat de glandele sebacee, de tip holocrin, care la maturitate se dezintegreaza complet, eliminand secretia care se varsa prin conductul sebaceu. Esterii din secretia sebacee sunt scindati sub actiunea enzimelor lipolitice prezente in conductul sebaceu si de la suprafata pielii, in digliceride, monogliceride si acizi grasi liberi.

Cecertari efectuate de N. Nicolaidis si S.Rothman au demonstrat ca sebumul colectat de la copii contine o cantitate de colesterol de 9-12%, pe cand la adulti este mult mai scazut, 1-5%. Se mentioneaza faptul ca squalenele din compozitia sebumului sunt transformate in organism in colestereol, se presupune ca ar exista o relatie intre aceste doua substante care concura la gresarea parului copiilor si adultilor.

S-a constatat ca squalenele si un grup de lipide nesaturate (dimeri cloroprenici, unii esteri ai alcoolului alilic, acidul oleic, linoleic), pot produce alopecie aproape completa in experiment pe animale. Hormonii sexuali masculini sunt esentiali pentru aparitia alopeciei barbatilor, ei fiind stimulatori ai secretiei sebacee.

Sebumul prezinta diferente in compozitia lui inainte si dupa pubertate. O data cu pubertatea glandele sebacee de pe scalp secreta un sebum care contine cantitati mari de acizi grasi cu un punct de topire coborat, care au un efect selectiv fungistatic si fungicid si care previn aparitia alopeciei in cursul pubertatii.