Histologia pielii

Histologia pielii

Din punct de vedere histologic, pielea se compune dintr-o zona superficiala de natura epiteliala, numita epiderm, o portiune mai profunda de natura conjuctivovasculara, derma; mai profund se afla hipodermul sau tesutul celuloadipos subcutanat, care uneste tegumentul cu organele adiacente. In hipoderm se gasesc glandele anexe: sudoripare si aparatul pilosebaceu.

Epidermul (Epidermis). Reprezinta stratul exterior al pileii, are o grosime care variaza intre 6-36 mm pe fata, 1 mm pe palme si talpi; 0,06 mm in zona peloapelor. Din punct de vedere morfologic, epidermul prezinta o dubla structura: stratul viabil malpighian si tesutul cornos al celulelor moarte. Ele se prezinta ca o banda sinuaosa, neregulata, care prezinta la suprafata o serie de santuri, care corespund depresiunilor ce se observa cu ochiul liber.

Epidermul este alcatuit din mai multe straturi de celule suprapuse (fig.1):

- stratul bazal, germinativ (Stratum basale);

- stratul spinos (Stratum spinosum);

- stratul granulos (Stratum granulosum);

- stratul lucid (Stratum lucidum);

- stratul cornos (Stratum corneum).

Fig. 1 Structura epidermului

Stratul bazal, germinativ (Stratum basale, germinativum). Este stratul cel mai profund, alcatuit dintr-un singur rand de celule cilindrice, dispus pe o membrana bazala densa, care desparte dermul de epiderm. Membrana celulelor din stratul bazal, reprezinta la intervale regulate anumite ingrosari in partea orientata spre derm, iar in partea centrala un nucleu. Prin diviziunea mitotica, activa, a celulelor stratului bazal, rezulta celule care migreaza in stratul superior. Celulele noi rezultate se divid din nou si evolueaza inspre exterior, se maturizeaza si isi modifica dimensiunile (celulele din stratul bazal au 6 mm iar cele din stratul granulos ajung la 20 mm).

Printre celulele stratului bazal sunt intercalate celule cu un aspect clar, cu fine prelungiri dendritice, denumite melanocite. Acestea au rolul de a secreta melanina (pigmentul melanic); ele contin pe langa granulatii de melanina si organite celulare abundente, in special mitocondrii.

Stratul spinos (Stratum spinosum). Este denumit inca stratul filamentos, akantos sau mucos a lui Malpighi si reprezinta prima treapta morfologica dinstincta a diferentierii celulelor epidermale. El este alcatuit din 6 - 20 randuri de celule poligonale voluminoase, celulele sunt unite prin numeroase filamente sau punti intracelulare (tonofilamente), care prezinta o ingrosare centrala. Reunirea mai multor ingrosari produce aspectul de desmosomi, prin care fiecare celula se conecteaza la celula invecinata din epiderm. Din cauza acestui aspect fibrilar, stratul malpighian mai poarta denumirea de strat filamentos, iar prezenta acelor punti intercelulare explica rezistenta deosebita a pielii de la acest nivel.

In celulele situate in partea superioara a stratului spinos apar mici granule sferice cu diametrul de 200- 300 nm, cu o structura densa si lamelara, ce reprezinta precursorii granulelor de keratohialina. Observatii recente de diviziune celulara, au demonstrat ca si in stratul de celule filamentoase are loc procesul de multiplicare a celulelor.

Stratul granulos (Stratum granulosum, Unna). Este alcatuit din 1-5 randuri de celule, de forma romboidala, cu nucleu vizibil. Si in aceasta zona sunt prezentate puntile intercelulare, insa nu sunt atat de evidente datorita unei dispozitii mai stranse a celulelor.

Caracteristic pentru aceasta zona, este prezenta in citoplasma celulelor a granulatiilor bazofile de keratohialina, substanta cu o mare afinitate fata de coloranti.

Acest strat este foarte fragil, la nivelul lui putandu-se produce usor dezlipiri epidermice.

Stratul lucid (Stratum lucidum). Este un strat omogen, constituit din celule fusiforme, clare, omogene, anucleate, care contin elaidina (granulatii fine de grasime), care confera pielii aspectul refringent, lucios caracteristic. Celulele acestui strat sunt puternic acidofile, ceea ce explica afinitatea fata de colorantii acizi. Stratul lucid, denumit  si stratul bariera sau zona bariera, este mai evident la palme si plante. Stratul granulos si lucidum formeaza impreuna stratul precornos.

Stratul cornos (Stratum corneum). Reprezinta stratul cel mai extern al epidermei, compus din celule moarte, plate, incolore cheratinizate, dispuse unele peste celelalte. Celulele cornoase, prezinta un invelis periferic de keratina, iar in interiorul lor contin o grasime fluida, unite intr-o masa compacta. Stratul cornos prezinta doua zone: cea superioara formata din foite usor disociabile care nu prezinta o coeziune intre ele, de aceea se exfoliaza mereu (Stratum corneum disjunctum). Acest proces abia vizibil reprezinta descuamatia fiziologica. Descuamarea stratului cornos, de pe suprafata pielii se face fara sa afecteze grosimea stratului cornos care ramane constant in pielea normala, ea are loc sub forma unor grupuri, in placi cu dimensiuni de la 0,25 mm la cativa milimetri. Celule dispuse sub aceasta zona exfoliabila, sunt aderente, datorita faptului ca prin cornificare, din citoplasma si nucleul celulelor moarte, rezulta o substanta lipicioasa, aderenta care asigura celulelor o anumita legatura (Stratum corneum conjunctum). Aceasta zona aderenta (bazala) a stratului cornos, reprezinta zona keratogena, in care s-a pus in evidenta cantitati mici de dezoxiribonucleaze si ribonucleaze.

Stratul cornos, are o grosime care variaza, in functie de zona de recoltare a probei (10 - 50 mm), sex, profesie. Distanta intre celulele stratului cornos este de cca. 20 - 200 nm.

Procesul de cornificare, este integral in zonele corpului, intreaga suprafata produce circa 2 m² material cornos, ceea ce revine in jur de 0,5-1 g zilnic. El este mai intens pe plante, palme, si pielea paroasa a capului, unde in acelasi interval de timp se produce de 5 - 10 ori mai mult material cornos decat in alte zone ale corpului (in medie se produce 35g/m²/zi pe palme, 1,7 g pe frunte, 0,3 g pe coapse si 0,2 g pe brate). Stratul cornos este format din 16-23 randuri de celule, iar pe 1 cm² se gasesc 1,6 x 10⁶ celule cornoase.

Stratul cornos constituie o zona de protectie a pielii datorita impermeabilitatii sale pronuntate. Aceasta proprietate este imprimata de structura specifica a celulelor cornoase, care au o membrana foarte dura, rezistenta si un schelet intern format din fibre proteice compacte.

Membrana externa a celulelor cat si interiorul acestui complex edificiu (sisteme de pachete fibrilare) contin proteine (compusi cu grupari disulfitice), esteraze nespecifice (acid fosfataze, beta-glucuronidaze, aminopeptidaze); in afara de elementele de baza, celulele cornoase mai contin granule de melanina sau resturi ale mitocrondiriilor. La protectia pielii concura si coeziunea celulelor epidermei, legate intre ele prin desmozomi cat si prin forte de natura fizico-chimica, care concura la legarea membranelor celulare in zona malpighiana. Forta de coeziune dintre celule creste proportional cu intensificarea procesului de cornificare, in care se presupune ca in interiorul membranelor se acumuleaza substante cu rol de ciment. Aceasta confera celulelor din zonele definitiv keratinizate o rezistenta marcanta fata de agentii chimici energici, care nu pot scinda legaturile disulfitice. In zona keratogena, unde procesul de cimentare este foarte slab, se produce hidroliza chiar cu agenti slabi, cum sunt acidul clorhidric, ureea, etc.

In ceea ce priveste procesul de reinnoire a epidermului, acesta este marcat de intervalul necesar ca o singura celula a stratului bazal, sa strabata epidermul pana la suprafata. Rothberg si col. au aratat cu ajutorul glicocolului marcat, ca in epidermul normal, aceasta corespunde unei perioade de 26 - 38 zile. Acest proces morfobiologic ce are loc in celulele care migreaza din stratul bazal pana la suprafata stratului cornos, poarta denumirea de keratinizare. In acest proces o celula cu latimea de 6 mm, ajunge in stratul cornos la 30 mm.

Din punct de vedere al irigatiei, epidermul nu dispune de vase de sange, alimentarea lui se efectueaza prin capilarele din derm; el include terminatiile nervilor senzitivi, canale si porii glandelor sudoripare si ai foliculilor pilosi.

Dermul (Corium, Cutis, Corion). Este un tesut conjunctiv, format dintr-o retea de fibre proteice, elemente celulare si substanta fundamentala.

Fibrele proteice sunt constituite in majoritate, 90% din colagen, 10% elastina si mici cantitati de reticulina.

Elementele celulare sunt reprezentate de celule fixe (fibroblasti, mastocite, celule pigmentare, plasmocite) si celule migratoare provenite din vasele sanguine (limfocite, granulocite, monocite).

Substanta fundamentala, ocupa spatiul dintre celule si fibre, ea este constituita din mucopolizaharide (acid hialuronic, acid condroitin sulfuric etc.) si o substanta proteica.

Dermul este constituit din doua straturi: dermul papilar si dermul reticular.

Stratul papilar (dermul superficial) este subtire si este separat de epiderm printr-o linie sinuoasa, care prezinta niste proeminente, denumite papile, dispuse in regiunile cu sensibilitate mai mare. Papilele contin terminatiile nervoase si sunt denumite corpusculi tactili.

Dermul reticular (corionul) sau dermul propriu-zis, cuprinde 4/5 din grosimea dermului. El este un tesut de rezistenta a pielii datorita prezentei in structura lui a unui numar mare de fibre colagene groase, dispuse tangential si perpendicular pe suprafata pielii, alcatuind o adevarata retea. Fibrele care compun dermul sunt de trei tipuri: fibre conjunctive, fibre reticulare si fibre elastice.

Fibrele conjunctive, sunt izolate sau dispuse in grupuri si sunt alcatuite din colagen.

Colagenul este o substanta albumoida, o scleroproteina, care formeaza majoritatea masei proteice din ligamente, tendoane, oase, cartilagii si piele. Macromolecula de colagen este constituita din trei lanturi polipeptidice, fiecare lant continand 1000-12000 aminoacizi (30% glicina, 22% prolina si hidroxiprolina), cu greutate moleculara cuprinsa in jur de 100000.

In piele exista permanent o cantitate de colagen solubil, mai mare in pielea tanara si mai mica in pielea persoanelor in varsta. Continutul in colagen solubil, poate fi utilizat drept un indicator pentru determinarea varstei pielii; odata cu inaintarea in varsta, metabolismul pielii devine mai lent si sintetizarea colagenului scade definitiv. Dermul imbatraneste, isi pierde mult din elasticitate, iar pielea intinsa prin miscari musculare nu-si mai revine la starea initiala formand riduri.

In derm se gasesc de asemenea organele de simt ale pielii (corpusculii tactili), organele de simt pentru temperatura, terminatiile nervoase ale nervilor senzitivi. Rolul principal al dermului, este de a asigura nutritia epidermului prin bogata vascularizatie pe care o poseda. Dermul este traversat de artera cutanata.

Hipodermul (tella subcutaneea). Hipodermul reprezinta stratul cel mai profund al pielii, el este alcatuit dintr-un tesut conjunctiv lax, in ochiurile caruia se gasesc celulele grasoase, grupate in lobuli, care constituie paniculul adipos.

Prezenta unui numar mare de celule cu continut de grasime, permite ca hipodermul sa actioneze ca un tesut tampon (perna) intre piele si tesuturile din profunzime; el este in mare parte responsabil de motilitatea mecanica a pielii. Hipodermul datorita stratului adipos, este un bun izolant care asigura termoreglarea.

In hipoderm se gasesc glomerulii glandelor sudoripare, foliculii pilosi, elemente de vascularizatie si in unele regiuni muschi pielosi.