Elemente de psihofiziologia limbajului: Teorii ale achizitiei limbajului

Elemente de psihofiziologia limbajului

1.1. Organizarea corticala a limbajului

Stimularea corticala si inregistrarile efectuate in cazul bolnavilor de epilepsie au adus o contributie importanta la realizarea localizarii cerebrale a limbajului. Folosindu-se aceste tehnici au fost separate ariile ca deservesc limbajul, senzatiile, motricitatea. Cercetari efectuate de diferiti cercetatori (Penfield & Roberts, Ojeman & Whitaker citati de Kertesz, 1994) au demonstrat ca intr-adevar aria lui Broca are o importanta deosebita in denumirea cuvintelor si ca limbajul apare organizat in jurul scizurii lui Sylvius.

Inregistrarile neurologice din girusul temporal superior arata activarea acestei zone in procesul de ascultare a materialului verbal si mai ales in diferentierea fonologica. Diferentele de intelegere sau flexibilitatea verbala au fost asociate cu schimbarile in patternurile de descarcare neuronala din girusul temporal inferior si median. Inregistrarile din lobul temporal median au aratat activarea acestei zone in momentul receptionarii anumitor stimuli ce denumesc cuvinte. Aceasta regiune pare sa codeze stimuli distincti intr-un anumit context cu un mare grad de specificitate (Kertesz, 1994).

Intr-un studiu pe 117 pacienti, privind organizarea corticala a limbajului, 90 dintre ei au avut harti cerebrale ale ambelor arii ce deservesc limbajul: frontala si parieto‑temporala. Din acestia 15% aveau toate ariile esentiale ale limbajului in cortexul parieto-temporal, fara ca vreuna din acestea sa poata fi identificata in lobul frontal, in ciuda extinderii hartii cerebrale in aceasta parte In 17% din cazuri ariile esentiale ale limbajului erau in lobul frontal, nici una neputand fi identificata in aria parieto-temporala. In urma studiului s-a constatat ca doar zona din imediata vecinatate a cortexului motor facial contine arii esentiale pentru limbaj la o mare majoritate din subiectii studiati (97%). In celelalte zone ale cortexului perisilvian, incluzand chiar si aria lui Wernicke. Probabilitatea de a gasi zone esentiale este mai mica (mai putin de 30%) (Gazzaniga, 1995).

1.2 Zonele corticale implicate in producerea si perceperea limbajului

In modelul traditional al organizarii cortexului, cea mai importanta separare se face intre producerea limbajului - relationata cu lobul frontal posterior - si perceperea lui - relationata cu lobul temporal posterior. Hartile cognitive demonstreaza existenta unei arii frontale posterioare inferioare esentiala pentru orice output verbal. Ojerman, citat de Kertesz (1994), sustine ca stimularea acestei zone nu mai indica o acoperire a vorbirii ci si impiedica abilitatea gesturilor mimice ale vorbirii.

Au fost identificate ariile esentiale ale producerii vorbirii in cortexul perisilvian si in portiuni ale girusului superior temporal. Cu alte cuvinte mecanismele esentiale ale producerii vorbirii se gasesc in spatele lobului frontal posterior inferior si in cortexul perisilvian al emisferei dominante. S-a observat ca ariile corticale dominante perisilviene sunt esentiale atat in producerea vorbirii cat si in perceptia ei (Kertesz, 1994).

Microelectrozii implantati in lobul temporal sugereaza o relatie complexa intre producerea vorbirii si perceptia ei. Cateva inregistrari demonstreaza faptul ca exista populatii neuronale ce-si schimba activitatea in acelasi fel atat in perceptia cat si in producerea vorbirii. Acestia se gasesc in girusul temporal stang superior. Se pare ca un astfel de neuron are pattern-uri specifice de activare ca raspuns la perceptia unui anumit cuvant si acelasi pattern la producerea cuvantului. Totusi majoritate neuronilor implicati in perceptia vorbirii altora nu sunt activi in timpul generarii propriei vorbiri (Kosslyn, 1992).

Anumite populatii neuronale par sa aiba patern-uri specifice de activare ca raspuns la perceptia cuvintelor specifice. Se pare ca exista subdiviziuni specializate ale mecanismului neuronal al perceptiei vorbirii implicand neuronii distribuiti in ambele emisfere. Prozodia nu a fost sistematic studiata. Totusi stimularea cortexului senzorial stang in "zona fetei" este deseori asociata cu schimbari de articulatie astfel incat vorbirea are un accent strain. Schimbari in rata articulatiei sunetelor vorbirii a fost realizata prin stimularea unor zone din cortexul temporal stang (Kosslyn, 1992).

1.3 Principalele componente implicate in procesarea limbajului

Sistemul cognitiv este echivalentul unei memorii semantice accesata de materialul auditiv-vizual. Posner, citat de Kertesz (1994), sugereaza faptul ca procesarea formei vizuale a cuvantului se realizeaza in lobul occipital. Alti cercetatori sustin faptul ca forma vizuala a cuvantului este mai degraba localizata in lobul temporal stang in vecinatatea ariei lui Wernicke. Localizarea lexiconului output-ului fonologic este neclara. Totusi aria lui Broca situata in treimea posterioara a girusului frontal inferior stang pare a fi o solutie. Kaplan, citat de Kertesz (1994), sustine ca exista o corelatie intre tulburarile limbajului si locul leziunii; aceasta corelatie indica faptul ca, cortexul de asociatie din regiunea scizurii lui Sylvius este responsabil de procesarea limbajului. Aceasta regiune include ariile 44 si 45 ale lui Brodman sau aria lui Broca si ariile 41 si 42 ale lui Brodman sau aria lui Wernicke. Procesarea limbajului este restransa la aceste arii: 98% din persoanele dreptace.

Au fost realizate cercetari pe subiecti folosindu-se "zgomotul alb" si sunetele vorbirii. Suprafata activata de "zgomotul alb" a fost mult mai mica in comparatie cu cea activata de sunetele vorbirii si era restransa la partea dorsala a girusului temporal superior. Prezentarea sunetelor vorbirii determina activarea unei regiuni mai largi incluzand mai mult ariile posterioare si dorsale ale girusului temporal superior. Activarea aparea simetric in lobii temporali drept si stang, pentru procesarea cerebrala auditiva, spre deosebire de procesarea zgomotului alb. Desi activarea in timpul vorbirii era mai extinsa decat cea produsa de zgomot, ariile activate nu difera atunci cand se compara cuvinte cu pseudocuvinte (Kosslyn, 1992).

2. Teorii ale achizitiei limbajului

Cum se explica dezvoltarea vorbirii in copilarie? Este limbajul achizitionat prin intermediul proceselor invatarii? Sau organismul uman este programat biologic pentru a folosi limbajul?

2.1 Teoriile invatarii

O teorie a invatarii care poate avea influente benefice asupra procesului dezvoltarii limbajului la copilul surd ii apartine lui Skinner citat de Malim, (1999). El imparte conduita cerebrala in trei parti: nevoia de comunicare, dorinta de comunicare si raspunsuri de tip ecou.

Nevoia de comunicare este raspunsul determinat de declansarea unor nevoi. De exemplu senzatia de sete determina copilul sa emita sunete care aproximeaza cuvantul "sete"; daca aceasta comunicare este rezonabila atunci are loc intarirea prin faptul ca va obtine apa si va determina si repetarea sau corectarea cuvantului de catre adult.

Dorinta de comunicare este raspunsul la stimulii din mediul inconjurator care starnesc curiozitatea copilului. Copilul va spune ceva asemanator cuvantului "pisica", indicand in acelasi timp animalul, si adultul va intari comportamentul verbal.

Raspunsurile ecou sunt situatiile in care copiii imita cuvintele ce exprima dorintele si primesc pentru aceasta intariri de la cei care-i ingrijesc. Aceste intariri stimuleaza copilul sa foloseasca iarasi cuvantul.

2.2 Natura interactionista a vorbirii adultului

Natura interactionista a vorbirii persoanei ce are grija de copil incepe de la nastere. Vorbirea se centreaza in principal pe comportamentul si caracteristicile nou-nascutului si pe activitatile specifice ale persoanei ce are grija de el. De cele mai multe ori adultii vorbesc ca si cum copiii i‑ar intelege. Vorbirea lor dovedeste faptul ca ei vad copiii ca pe niste persoane cu sentimente, dorinte, trebuinte si preferinte. Un cascat, un zambet, sau un stranut al copilului determina aparitia unui comportament verbal din partea adultului. Propozitiile adultului sunt de multe ori sub forma de intrebare la care tot ei raspund in locul copiilor. Adultii presupun faptul ca in spatele comportamentului copilului se afla o intentie. Pe baza acestor presupuse intentii copilul achizitioneaza limbajul. Aceasta teorie se regaseste aplicata in cazul MRM.

2.3 Teoriile ineiste

Unii psihologi si-au concentrat atentia nu pe importanta invatarii limbajului, ci pe importanta zestrei biologice pe care copilul o aduce pe lume. Chomsky a dezvoltat o teorie ineista a dezvoltarii limbajului care a avut un impact major in educatie si psihologie in ultimii treizeci de ani. In centrul teoriei lui sta observatia faptului ca adultii pot intelege si produce o infinitate de propozitii pe care nu le-au auzit niciodata si deci nu aveau cum sa le invete. El argumenteaza ca fiintele umane au un mecanism nativ de generare a limbajului pe care el il numeste mecanism central de achizitionare a limbajului (Language Acquisition Device sau LAD).

In sprijinul teoriei sale Chomsky aduce date lingvistice. El arata ca, chiar daca limbile difera intre ele prin caracteristici de suprafata, pe care le numeste structura de suprafata, au similaritati de baza in compozitia lor, denumite de el structura profunda. Structura include relatiile gramaticale dintre subiect si predicat si posibilitatea de a pune intrebari, de a da comenzi si exprima negatii. Chomsky sustine ca propozitiile pot avea aceeasi structura de suprafata dar structuri profunde diferite. Structura de suprafata a propozitiei este reprezentata de cuvintele ce apar. Structura profunda se refera la intentia propozitiei. In acelasi mod, doua propozitii pot avea structuri de suprafata diferite, dar aceeasi structura profunda (Shore, 1995).

Chomsky sugereaza faptul ca prin intermediul regulilor intuitive, preverbale, denumite de el gramatica generativa, indivizii transforma structura de suprafata in structura profunda si invers. Interpretarea unei propozitii (intelesul) este in relatie cu procesul; altfel spus, trebuie gasita structura de profunzime, produsa de componenta de baza a gramaticii si rezultata in structura de suprafata (Carvallo, 1992).

Gramatica generativa face distinctie intre o competenta si performanta. Competenta este considerata o caracteristica abstracta a cunostintelor despre limbaj ale unei persoane. Performanta este procesul ce determina ce va spune un vorbitor sau cum va fi inteleasa o propozitie intr-un anumit context. Performanta se bazeaza pe competenta si pe factorii extralingvistici. Competenta si performanta sunt complementare (Carvallo, 1992).

Regulile gramaticii generative sunt biologic intiparite in functionarea organismului uman. Chomsky nu sustine faptul ca un copil este genetic predispus spre invatarea unei limbi, ci doar faptul ca un nou nascut poseda capacitatea de a genera reguli productive.

3. Stadiile achizitiei limbajului

Comunicarea preverbala. Comunicarea non-verbala acopera perioada de la nastere pana la aparitia primelor cuvinte. La inceput plansetele sunt simple reflexe. Treptat se transforma in intentii de comunicare (Berger, 1986, citat de Lepot-Froment, 1999). Modul in care adultul raspunde la plansul si actiunile copilului este cel care le ofera acestora un inteles. Adultul le interpreteaza si raspunde la nevoile copilului. Modul in care adultul raspunde, va influenta comportamentul copilului. Astfel copilul invata ca anumite mesaje pe care el le transmite inseamna ceva pentru adultii din jurul lui (Kersner, 1996).

In jurul varstei de 5 saptamani copiii produc sunete atunci cand vad fete sau aud voci. Aceasta etapa se numeste gangurit, copiii repetand acelasi sunet vocalic. De asemenea, copiii folosesc diferite sunete pentru a indica placerea, neplacerea, surpriza.

Productii protovocalice. In jurul varstei de 5 luni copiii adauga consoane la vocalele anterioare, reprezentand diverse combinatii. Ganguritul este universal. Toti copiii ganguresc in acelasi mod; chiar si copiii deficienti auditiv produc sunete ce nu se diferentiaza de cele ale copiilor auzitori (Gerrow, 1992). La inceput copiii ganguresc doar pentru placerea fizica de a produce miscari si zgomote cu ajutorul aparatului fono-articulator. Pe la 8 luni ei incep sa gangureasca ca si cum ar conversa: tac atunci cand vorbeste cineva, ganguresc cand persoana respectiva tace si din nou stau tacuti cand adultul incepe sa vorbeasca (Berger, 1986, citat de Lepot-Froment, 1999).

Rolul intonatiei in dezvoltarea limbii. Chiar inainte de a produce primele cuvinte, copiii invata intonatia limbii pe care o folosesc pentru a exprima placerea, disconfortul, o intrebare. Parintii pot determina corect intelesul fiecarei intonatii si a fiecarui sunet produs de copil. In orice stadiu al dezvoltarii limbajului, copiii inteleg mai mult decat pot exprima. Astfel, un copil de 10 luni fiind intrebat unde este mama, se va uita in directia ei.

Copiii spun primele cuvinte in jurul varstei de un an. Acestea sunt, de obicei, denumirile lucrurilor din apropiere si care sunt importante pentru ei. Adeseori aceste cuvinte nu sunt pronuntate corect dar au menirea de a denumi acelasi lucru ceea ce arata ca acelui cuvant i-a fost atasat un anumit inteles (Kersner, 1996). Tot acum este stadiul holofrazei cand un cuvant denumeste un obiect sau o intreaga actiune desfasurata cu acel obiect. Un alt concept legat de acest stadiu este cel de generalizare, care presupune ca acelasi cuvant este folosit pentru a desemna mai multe lucruri care i se par copilului identice. (Gerrow, 1992, Kersner, 1996).

Stadiul de doua cuvinte. Pe la 18-21 luni copiii incep sa alature doua cuvinte. Aceste propozitii formate din doua cuvinte reprezinta intr-un fel debutul gramatical al limbajului si pot avea diferite functii: afirmare, cerere, intrebare. Dupa cum arata Carlson (1993) pentru ca adultul sa inteleaga ce spune copilul trebuie sa se foloseasca de context si de intonatie. Treptat, comunicarile copiilor se diferentiaza reflectand tot mai mult mediul in care traiesc.

La sfarsitul primului an de viata comunicarile copiilor din tari diferite nu mai sunt atat de asemanatoare pentru ca poarta caracteristicile intonatiei si contin fonemele caracteristice limbii tinta.