Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

REGULAMENTUL COMPETITIILOR DE SARITURI IN APA

Sport



+ Font mai mare | - Font mai mic



REGULAMENTUL COMPETITIILOR DE SARITURI IN APA

D.1.GENERALITATI



D.1.1.Aceste reguli guverneaza toate competitiile de sarituri in concordanta BL 6 si GR 10 (Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale), GR 11.2 (Cupa Mondiala de Sarituri) si GR 12 (Campionatul Mondial de Juniori).

D.1.2.Toate instalatiile de sarituri, inclusiv trambulinele si platformele trebuie sa fie in acord cu regulamentul relevant FINA cu privire la instalatii si aprobate de un reprezentant al Comitetului Tehnic de sarituri cu minimum 90 de zile inaintea competitiei.

D 1.3.Cand sariturile se desfasoara in acelasi bazin cu orice alta disciplina, toate instalatiile de sarituri trebuie sa fie disponibile spre a fi utilizate de concurentii inscrisi la sarituri in zilele de concurs, cu conditia ca competitia respectiva sa nu fie in desfasurare. In cursul finalelor de inot si a meciurilor de polo pe apa pentru medalie sariturile sunt interzise.

D 1.4.Saritorilor mai mici ca varsta decat Grupa B de varsta (mai mici de 14 ani la 31 decembrie in anul competitiei) nu li se va permite sa concureze la Jocurile Olipice, Campionatele Mondiale si Cupele Mondiale.

D.1.5.Numerotarea sariturilor

D.1.5.1.Toate sariturile vor fi numerotate cu un sistem de 3 sau 4 cifre urmate de o singura litera.

D.1.5.2.Prima cifra indica grupa din care face parte saritura.

1= inainte 2= inapoi 3= rasturnat

4= contra 5= surub 6= stand pe maini

D.1.5.3.La grupele de sarituri inainte, inapoi, rasturnat si contra, un 1 la a doua cifra indica ca saritura are o actiune de zbor in cursul ei. Cand nu exista nici un zbor, a doua cifra va fi 0.

D.1.5.4.A treia cifra indica numarul de jumatati de salturi care se vor executa. De exemplu 1 = ½ salt, 3 = 1/12 salturi etc.

D.1.5.5.La sariturile cu stand pe maini a doua cifra indica grupa sau directia din care face parte saritura.

1= inainte 2= inapoi 3= rasturnat

D.1.5.6.In grupa sariturilor cu surub (cele care incep cu cifra 5) a doua cifra indica grupa sau directia conform D.1.5.2 de mai sus.

D.1.5.7.La grupele de sarituri cu surub sau stand pe maini cifra numarul 4 indica numarul de jumatati de surub executate.

D.1.5.8.Litera de la sfarsitul numarului atribuit fiecarei sarituri indica pozitia corpului in saritura respectiva.

A=intins

B=echer

C=grupat

D=liber

D.1.5.9.Pozitia liber inseamni orice combinatie si este permisa numai la sariturile cu surub.

D.1.6. Gradele de dificultate

D.1.6.1.Gradul de dificultate al fiecarei sarituri este calculat folosind valorile componentelor cuprinse in Anexa 1 si in conformitate cu formula:

GRADUL DE DIFICULTATE=A+B+C+D+E

D.1.6.2.Ca ghid in Anexa 2 se prezinta o lista a sariturilor calculate anterior impreuna cu numerele lor si gradele de dificultate.

D.1.6.3.Orice saritura care nu este cuprinsa in lista dar este introdusa in competitie va fi numerotata si va primi gradul de dificultate determinat de arbitrul general in acord cu regulile D.1.5. si D.1.6

D.1.6.4.La calcularea gradului de dificultate pentru sariturile cu surub cu mai mult de un salt si jumatate cand pozitia A, B sau C este clar definita, exceptand in cursul surubului, pentru cel putin un salt complet in cursul sariturii, acea pozitie va fi intrebuintata la calcul. O saritura cu surub si salt cu 1 x 1 ½ salturi se va calcula la pozitia liber.

D.2. COMPETITIILE - GENERALITATI

D.2.1.Trambulina 1 m

D.2.1.1.La Campionatele Mondiale vor exista probe preliminarii si finala. Competitita finala va avea loc in sistem turneu, ale carui detalii vor fi decise de Birou la recomandarea Comitetului Tehnic de Sarituri.

D.2.1.2.Finala va consta din primii 12 clasati la probele preliminare.

D.2.1.3.In caz de egalitate pentru locul 12 in preliminarii sau pentru ultimul loc care califica pentru urmatoarea sesiune a turneului, toti saritorii care au avut punctaje egale vor concura in sesiunea urmatoare.

D.2.1.4.Clasamentele pentru fiecare competitie vor fi stabilite astfel:

Finala - pentru acei saritori care concureaza in finala, punctele din proba finala vor stabili clasamentul. Saritorul cu punctajul cel mai mare va fi declarat invingator.

Sferturi sau semi-finale - pentru acei saritori eliminati in sferturi sau in semi-finale, punctele obtinute in respectiva sesiune in care au fost eliminati vor stabili clasamentul.

Preliminarii - pentru acei saritori eliminati in preliminarii, punctele obtinute la acea sesiune vor stabili clasamentul.

D.2.1.5.Pentru a avea numarul recomandat de saritori in fiecare sesiune, cand un saritor nu poate concura in orice sesiune a turului, saritorul clasat urmator in sesiunea relevanta anterioara va avansa in urmatoarea sesiune.

D.2.2.Trambulina 3 m si platforma 10 m

D.2.2.1.La Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale, vor exista intotdeauna preliminarii, semi-finala si finala.

D.2.2.2.Semi-finala va consta din primii 18 clasati la preliminarii iar finala va consta din primii 12 clasati la semi-finala.

D.2.2.3.Pentru a stabili clasamentul la finala, punctele obtinute la preliminarii se vor adauga la punctele obtinute in semi-finala.

D.2.2.4.Cand un saritor nu poate sa concureze in semi-finala sau finala, saritorul clasat urmator in preliminarii sau semi-finala va avansa in semi-finala sau finala pentru a asigura numarul de 18 semi-finalisti sau respectiv 12 finalisti.

D.2.2.5.Daca exista egalitate pentru locul 18 din preliminarii sau pentru locul 12 din semi-finala, acei saritori care au avut punctaje egale vor concura in respectiva competitie.

D.2.2.6.Clasamentele pentru fiecare competitie vor fi determinate astfel:

Finale - punctele obtinute in semi-finale (sarituri cu grad limitat de dificultate) vor fi adunate la punctele obtinute in finala. Saritorul cu punctajul total cel mai mare va fi declarat castigator.

Semi-finale - pentru acei semi-finalisti care nu se califica in finala, punctele obtinute in preliminarii se vor aduna cu punctele obtinute la semi-finala si rezultatul va stabili clasamentul pentru locurile 13 - 18.

Preliminarii - saritorii ramasi se vor clasifica in functie de rezultatele lor din preliminarii.

D.2.3. Trambulina 3 m si platforma 10 m

Sarituri sincron

D.2.3.1.La Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale, vor exista urmatoarele competitii

3 m femei

3 m barbati

10 m femei

10 m barbati

D.2.3.2.La fiecare competitie vor exista preliminarii si finala. Concursul preliminar sau de calificare va avea loc separat si inainte la o alta data decat data finalei.

D.2.3.3.Numarul finalistilor va fi decis de Birou la recomandarea Comitetului Tehnic de Sarituri.

D.2.3.4.Pentru a avea numarul recomandat de saritori in finala, cand o echipa nu poate concura in finala, echipa clasata pe locul urmator la preliminarii sau la calificari va avansa in finala.

D.2.3.5.Cand exista egalitate pentru ultimul loc care califica in finala, toate echipele cu punctaj egal vor concura in finala.

D.2.3.6.Clasamentul se va stabili astfel:

Finale - punctajul total obtinut in finala va stabili clasamentul. Echipa cu punctajul total cel mai mare va fi declarata castigatoare.

Preliminarii - pentru acele echipe eliminate in preliminarii, punctajul obtinut in aceasta competitie va stabili clasamentul.

D.2.4. Generalitati

D.2.4.1.Ordinea sariturilor va fi stabilita prin tragere la sorti inainte de probele preliminarii.Tragerea la sorti va fi publica, locul si ora fiind mentionate in anuntul concursului. Cand este disponibil, se va folosi dispozitivul electronic de tragere la sorti.

D.2.4.2.La semi-finale saritorii vor concura in ordinea inversa a clasamentului lor stabilit de punctajele totale la sfirsitul concursurilor preliminare.

D.2.4.3.La finale, cu exceptia cazurilor cand se foloseste sistemul turneu, saritorii vor concura in ordinea inversa clasamentului stabilit de punctajul total la sfirsitul semi-finalelor.

D.2.4.4.Cand se intrebuinteaza sistemul turneu, saritorii vor concura in toate sesiunile ramase ale concursului in ordinea inversa a clasamentului stabilit de punctajul total la sfirsitul rundei preliminare. In caz de egalitate, ordinea va fi stabilita prin tragere la sorti pentru acei saritori aflati la egalitate.

D.2.4.5.Numarul total de sarituri executate intr-o sesiune nu va depasi 210. in aceasta situatie, sesiunea va fi impartita in cateva sesiuni daca nu se folosesc doua jurii.

D.3. CONDITII DE CONCURS

D.3.1.Trambulina 1 m

D.3.1.1.Concursul de trambulina 1 m femei va cuprinde 5 sarituri din grupe diferite fara limita a gradului de dificultate. Aceasta regula se va aplica pe parcursul intregului concurs.

D.3.1.2.Concursul de trambulina 1 m barbati va cuprinde 6 sarituri din care o saritura se va selecta din fiecare grupa, plus o saritura suplimentara care se poate alege din orice grupa. Aceasta regula se va aplica pe parcursul intregului concurs.

D.3.2. Trambulina 3 m

D.3.2.1.Proba preliminara de trambulina 3 m femei va cuprinde 5 sarituri din grupe diferite fara limita a gradului de dificultate.

D.3.2.2.Semi-finala trambulina 3 m femei va cuprinde 5 sarituri din grupe diferite ale caror grade diferite de dificultate nu va depasi 9.5.

D.3.2.3.Finala de trambulina 3 m femei va cuprinde 5 sarituri din grupe diferite fara limita a gradului de dificultate.

D.3.2.4.Proba preliminara trambulina 3 m barbati va cuprinde 6 sarituri fara limita a gradului de dificultate din care o saritura va fi selectata din fiecare grupa plus o saritura suplimentara care poate fi selectata din orice grupa.

D.3.2.5.Semi-finala 3 m barbati va cuprinde 5 sarituri din grupe diferite al caror grad de dificultate nu va depasi 9,5.

D.2.3.6.Finala trambulina 3 m barbati va cuprinde 6 sarituri fara limita a gradului de dificultate din care o saritura va fi selectata din fiecare grupa, plus o saritura suplimentara care poate fi selectata din orice grupa.

D.3.3. Platforma

D.3.3.1.Preliminariile competitiei de platforma feminin vor cuprinde 5 sarituri fara limita a gradului de dificultate.

D.3.3.2.Semi-finalele competitiei de platforma feminin vor cuprinde 4 sarituri din grupe diferite, iar totalul coeficientului de dificultate nu trebuie sa depaseasca 7,6.

D.3.3.3.Finala competitiei de platforma feminin se compune din 5 sarituri din grupe diferite, fara limita a gradului de dificultate.

D.3.3.4.Preliminariile competitiei de platforma masculin se compun din 6 sarituri din grupe diferite, fara limita a gradului de dificultate.

D.3.3.5.Semi-finalele competitiei de platforma masculin se compun din 4 sarituri din grupe diferite , iar totalul coeficientului de dificultate trebuie sa nu depaseasca 7,6.

D.3.3.6.Finalele competitiei de platforma masculin cuprind 6 sarituri din grupe diferite fara limita a gradului de dificultate.

D.3.3.7.Competitiile de platforma din cadrul Jocurilor Olimpice , al Campionatelor Mondiale si al Cupelor Mondiale se vor desfasura numai cu sarituri de la platforma de 10 m. in toate celelalte competitii se pot executa sarituri si de la 5 m, 7,5 m si 10 m.

D.3.4. Sarituri sincron

D.3.4.1.Competitia de sarituri sincron se defineste prin executia sariturilor de catre doi competitori in mod simultan de la trambulina sau platforma. Competitia are ca scop sa aprecieze cat de bine este sincronizata perechea de saritori si cat de bine executa fiecare saritor saritura respectiva.

D.3.4.2.Competitia de sarituri sincron la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Cupele Mondiale si Campionatele Continentale va cuprinde doi concurenti din aceeasi federatie.

D.3.4.3.Competitia de sarituri sincron cuprinde 5 runde diferite de sarituri: doua runde in care gradul de dificultate nu trebuie sa depaseasca 2,0 pentru fiecare saritura, indiferent de formula aplicata si 3 runde de sarituri fara limita a gradului de dificultate.

D.3.4.4.In sariturile care nu au grad de dificultate repartizat, pentru fiecare pereche de sarituri se va folosi un grad combinat de dificultate. El se va stabili prin adunarea gradului de dificultate al fiecarei sarituri, impartit la 2 si rotunjit in sus cu o zecime de punct.

D.3.4.5.In cele 5 runde de sarituri, cel putin o runda trebuie sa cuprinda o saritura inainte executata de ambii saritori, cel putin o runda cu saritura inapoi executata de ambii saritori si cel putin o runda cu o combinatie fata-spate.

D.3.4.6.In fiecare runda cele doua sarituri trebuie executate in aceeasi pozitie si trebuie sa aiba acelasi numar de semi-salturi. In combinatia de sarituri surub, diferenta de surub nu trebuie sa fie mai mare de 1 semi-surub.

D.3.4.7.Nu se pot repeta sarituri avand acelasi numar.

D.4. DESFASURAREA COMPETITIILOR

D.4.1.Fiecare saritor va preda Secretariatului de concurs o declaratie completa cu privire la sariturile selectionate de pe formularul oficial desemnat pentru proba in preliminariile competitiei si la urmatoarele sesiuni ale sale.

D.4.2.Fiecare saritor este singurul responsabil de acuratetea celor declarate pe lista de sarituri si declaratia va fi semnata de saritor.

D.4.3.Declaratia sariturilor se va preda nu mai tarziu de 24 de ore inainte de debutul preliminariilor pentru fiecare proba in parte.

D.4.4.Arbitrul principal nu va accepta nici o declaratie a sariturilor prezentata dupa trecerea termenului de 24 de ore. Cu nu mai mult de 3 ore inaintea inceperii preliminariilor probei respective se poate accepta o prezentare tardiva cu conditia ca fie insotita de o taxa de 250 franci elvetieni.

D.4.5.Nu se va accepta nici o declaratie a sariturilor cu mai putin de 3 ore inainte de inceperea preliminariilor.

D.4.6.Daca nu prezinta declaratia in decursul perioadei stabilite, saritorul nu va fi admis in concurs.

D.4.7.Saritorii care vor intra in finala probei de trambulina 3 m si platforma pot sa prezinte o noua lista de sarituri cu maximum o ora dupa terminarea semi-finalei respective.

D.4.8.Pentru proba de trambulina 1 m saritorul poate schimba lista de sarituri la inceputul oricarei reuniuni a competitiei, cu conditia ca lista modificata sa fie inregistrata cu o ora cel mult dupa terminarea sesiunii anterioare a competitiei, inaintea inceperii reuniunii in care se desfasoara proba. Daca noua lista nu este predata in timpul limita prevazut, saritorul va efectua sariturile prevazute pe aceeasi lista de sarituri pe care le-a executat in reuniunea precedenta.

D.4.9.La competitiile de sarituri sincron, unul sau ambii saritori pot fi inlocuiti cu alti saritori din aceeasi echipa, cu cel mult 3 ore inainte de inceputul acelei competitii. Arbitrul general va accepta o modificare a declaratiei sariturilor.

D.4.10.Echipele de saritori sincron pot prezenta o noua lista de sarituri la cel mult o ora dupa terminarea preliminariilor competitiei.

D.4.11.Componenta echipei poate fi schimbata in noua declaratie a sariturilor.

D.4.12.La probele de sarituri individual si sincron cand timpul de inchidere a listelor a trecut, nu se mai permite nici o modificare in declaratiile de sarituri sau in ordinea executiei sariturilor.

D.4.13.Declaratia sariturilor va cuprinde urmatoarele informatii in ordinea executiei sariturilor:

D.4.13.1.Numarul fiecarei sarituri conform Regulilor 1.5.1 - 1.5.7.

D.4.13.2.Executia sau pozitia sariturii conform Regulii 1.5.8.

D.4.13.3.Inaltimea trambulinei sau platformei.

D.4.13.4.Gradul de dificultate stabilit dupa formula descrisa in Regula D 1.6.1. D.4.14.Sariturile din fiecare runda vor fi executate de toti saritorii consecutiv.

D.4.15.Sariturile fara limita nu vor fi repetate ca sarituri cu limita.

D.4.16.Toate sariturile cu acelasi numar vor fi considerate ca fiind aceleasi sarituri.

D.4.17.Numarul sariturii care urmeaza sa fie executata si maniera de executie vor fi afisate pe un panou vizibil atat pentru saritori cat si pentru arbitrii judecatori si de asemenea vor fi prezentate verbal inainte de executia respectiva.

4.4.18.In preliminariile competitiilor de la Jocurile Olimpice si Campionatele Mondiale toate rundele de sarituri vor fi afisate cu o viteza cat mai mare impreuna si fara anuntarea verbala a notelor acordate de arbitrii judecatori.

D 5 PRINCIPII

D.5.1.Jocurile Olimpice, Campionatele

Mondiale si Cupele Mondiale

D.5.1.1.Pentru fiecare competitie vor functiona 7 arbitri in fiecare proba individuala si 9 arbitri pentru sarituri sincron (din care 5 vor aprecia sincronizarea si din ceilalti 2 unul va aprecia executia unui saritor iar al doilea executia celuilalt saritor). Numai acei arbitri judecatori aprobati de FINA vor fi folositi la aceste probe.

D.5.1.2.Toti arbitrii judecatori trebuie sa fi fost arbitri la cel putin 4 competitii open de nivel national si international in anul precedent competitiei.

D.5.1.3.Daca nu sunt disponibili arbitri suficienti, juriul pentru finala competitiei va fi format din arbitri de nationalitati diferite si care nu au sportivi in respectiva finala.

D.5.1.4.Notele acordate de arbitrii judecatori vor fi prezentate pe un afisaj electronic care le prezinta simultan.

D.5.1.5.Se va utiliza un program de calculator adecvat pentru analiza acestora.

D.5.2. Celelalte competitii

D.5.2.1.In toate celelalte competitii in afara de Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale si Cupele Mondiale se pot folosi 5 arbitri.

D.5.2.2.Juriul va fi compus din arbitrul general si arbitri judecatori si poate include asistenti numiti conform regulii 6.2.

D.5.2.3.Cand se considera potrivit, la aceeasi proba se pot folosi doua jurii de 7 sau 5 arbitri judecatori. Daca se folosesc doua jurii ele trebuie sa alterneze cu maximum trei runde de sarituri. Daca este posibil fiecare juriu trebuie sa aprecieze acelasi numar total de sarituri.

D.5.2.4.Arbitrul general va plasa arbitrii judecatori pe ambele parti ale trambulinei de sarituri, dar daca nu exista aceasta posibilitate pot fi plasati toti pe aceeasi parte.

D.5.2.5.Pentru concursurile de trambulina 1 m se vor utiliza scaune normale iar pentru toate celalalte competitii, arbitrii juecatori vor sta la o inaltime nu mai mica de 1,5 m si nu mai mare de 2 m.

D.5.2.6.O data plasat, arbitrul judecator nu-si poate schimba pozitia decat la decizia arbitrului general si numai in imprejurari exceptionale.

D.5.2.7.Cand un arbitru judecator nu poate continua sa functioneze dupa ce a inceput competitia, el va fi inlocuit de un alt arbitru judecator de aceeasi nationalitate, daca este posibil.

D.5.2.8.Dupa fiecare saritura executata, dupa semnalul dat de arbitrul general, fiecare arbitru va indica nota acordata de el, imediat si simultan - fara sa comunice cu un alt arbitru si intr-o maniera distincta. Cand se intrebuinteaza aparate electronice de notare, acestea vor fi folosite de arbitri imediat dupa executarea sariturii.

D 6 OBLIGATIILE ARBITRULUI GENERAL

D.6.1.Arbitrul general va detine controlul unic al competitiei si se va aseza intr-o pozitie care sa-i permita conducerea competitiei si sa aiba siguranta ca poate observa respectarea prevederilor regulamentului si penaliza legal.

D.6.2.Arbitrul general poate desemna asistenti pentru a observa executiile saritorilor.

D.6.3.Arbitrul general va verifica listele cu sarituri si cand acestea nu se conformeaza regulamentului el poate sa aduca corectii inaintea inceperii competitiei.

D.6.4.In acest caz saritorii vor fi informati cat se poate de repede asupra deciziilor arbitrului general.

D.6.5.Daca este necesar, arbitrul general poate - in caz de vreme urata sau in situatii neprevazute - impune o pauza sau poate amana o parte a competitiei. Daca este posibil aceasta se va petrece dupa o runda completa de sarituri.

D.6.6.Dupa o amanare, competitia va continua din momentul intreruperii si punctele obtinute inaintea amanarii vor intra in calcul impreuna cu cele ce urmeaza sa fie obtinute pana la incheierea competitiei.

D.6.7.Daca exista vant puternic, arbitrul general poate da dreptul saritorilor sa reia startul fara a se scadea puncte.

D.6.8.Inaintea fiecarei sarituri, arbitrul general sau crainicul oficial va anunta in limba tarii gazda a competitiei numele saritorului si saritura care urmeaza sa fie executata. in competitiile unde se folosesc diverse inaltimi la platforma acestea trebuie de asemenea anuntate. Daca se foloseste un panou de afisaj se vor afisa toate informatiile cu privire la saritura. Anuntul verbal se poate limita la identificarea saritorului.

D.6.9.Daca o saritura este anuntata incorect, saritorul sau reprezentantul sau poate rectifica anuntul imediat, daca este posibil inaintea executiei.

D.6.10.Daca o saritura incorect anuntata este executata de saritor, arbitrul general o poate anula si saritura este anuntata corect si executata imediat de saritor.

D.6.11.Saritura trebuie efectuata dupa semnalul dat de arbitrul general. Semnalul nu va fi dat inainte ca saritorul sa-si ia pozitia pe trambulina sau platforma si arbitrul general sa fi verificat panoul indicator. Pentru sariturile inapoi si contra saritorul nu se va afla la capatul trambulinei sau platformei, decat dupa semnalul arbitrului general.

D.6.12.Fiecare saritor are la dispozitie suficient timp pentru pregatirea si executia sariturii, dar daca trece mai mult de 1 minut dupa ce arbitrul general a dat semnalul de executie saritorul primeste zero puncte peste saritura anuntata.

D.6.13.Daca un saritor executa o saritura inaintea semnalului de executie, arbitrul general poate decide daca saritura va fi repetata.

D.6.14.Arbitrul general poate aproba repetarea unei sarituri la cerere, daca dupa parerea sa executia saritorului a fost influentata de circumstante exceptionale.

D.6.15.Cererea de a se repeta aceasta saritura va fi facuta imediat de saritor sau de reprezentantul acestuia.

D.6.16.Cand se constata clar ca saritura a fost executata intr-o alta pozitie decat cea anuntata, arbitrul general va cere repetarea anuntului sariturii si va declara ca nota maxima este 2, inainte de a da semnalul arbitrilor judecatori sa afiseze notele. Daca arbitrii judecatori au dat note mai mari de 2 puncte, arbitrul general va declara ca nota adjudecata va fi 2 puncte.

D.6.17.Cand arbitrul general are certitudinea ca un saritor a executat o alta saritura decat cea anuntata, el va declara saritura gresita.

D.6.18.Cand unul sau ambele brate sunt tinute deasupra capului in prima intrare cu picioarele sau sub cap in prima intrare cu capul, arbitrul general va declara ca se va acorda maximum 4 ½ puncte. Daca arbitrii judecatori acorda mai mult de 4 ½ puncte arbitrul general va declara ca se va acorda 4 ½ puncte.

D.6.19.Arbitrul general poate declara ca o saritura este gresita daca considera ca saritorul a primit ajutor dupa semnalul de start.

D.6.20.Cand un saritor isi opreste alergarea inainte de capatul trambulinei si apoi continua, se va considera un nou start si arbitrul general va scadea 2 puncte din nota fiecarui arbitru judecator.

D.6.21.Cand a doua incercare (nou start) este nereusita in urmatoarele circumstante, arbitrul general o va declara saritura ratata:

saritura in stand pe loc dupa ce a inceput balansul bratelor

saritura in alergarea dupa ce a inceput alergarea

a doua incercare in stand pe maini

D.6.22.Cand un saritor isi opreste miscarea pentru lansare dupa ce a inceput balansul bratelor si dupa ce picioarele au inceput sa apese, arbitrul general va scadea 2 puncte din nota fiecarui arbitru judecator.

D.6.23.Daca un saritor deranjeaza intrecerea, arbitrul general il poate exclude din competitie. Daca un membru al echipei, un antrenor sau un oficial deranjeaza intrecerea, arbitrul general poate decide ca acea persoana sa nu mai aiba dreptul sa stea in zona in care se desfasoara competitia.

D.6.24.Dupa inceperea competitiei, saritorii nu mai au dreptul de a sari la trambulina pana nu s-a anuntat/afisat punctajul obtinut de saritorul precedent. Incalcarea acestei reguli va fi penalizata o data cu avertisment, si apoi cu descalificarea din competitie.

D.6.25.Arbitrul general poate schimba orice arbitru judecator care nu da satisfactie intr-o competitie si va numi un alt arbitru judecator in locul celui in cauza. La sfirsitul competitiei arbitrul general trebuie sa raporteze in scris Juriului de Apel hotarirea sa.

D.6.26.Referitor la aceasta schimbare ea nu se poate face decat la terminarea unei runde de sarituri executata de fiecare saritor.

D.6.27.La sfirsitul competitiei arbitrul general va trece in revista punctajele obtinute de saritori si va semna aceste rezultate.

D.7 OBLIGATIILE SECRETARIATULUI

D.7.1.Procesul verbal al competitiei va fi redactata de doi secretari independenti.

D.7.2.Pentru a facilita calculul pucntajelor, se pot utiliza un computer,o masina de calculat rapida sau un grafic.

D.7.3.La sfirsitul competitiei, cei doi secretari vor colationa fisele de punctaje impreuna cu arbitrul general. Arbitrul general va confirma rezultatele finale semnand fisele de punctaje. Cand se foloseste un sistem computerizat, arbitrul general va confirma rezultatele finale semnind imprimarea iesita din computer.

D.7.4.Rezultatul final se va obtine din lista de rezultate si va fi inregistrat in procesul verbal principal la sfirsitul competitiei. Rezultatul final va fi anuntat de crainic intr-una din limbile oficiale FINA (engleza sau franceza).

D.7.5.Castigatorul competitiei este saritorul care obtine numarul cel mai mare de puncte.

D.7.6.Cand doi sau mai multi saritori totalizeaza acelasi numar de puncte se va declara egalitatea pentru acel loc special.

D.7.7.Notele arbitrilor judecatori vor fi dictate de unul in aceeasi ordine consecutiva primului secretar care le va inscrie pe fisa de punctaje. Cand se foloseste un computer sau un panou de afisaj, nu este necesar sa se anunte verbal punctajele arbitrilor judecatori. in acest caz, secretarul poate lua notele direct din monitor.

D.7.8.Al doilea secretar va inscrie in fisa de punctaje notele dupa cum sunt indicate de arbitrii judecatori. Cand se utilizeaza un computer pentru a se stabili punctajele, al doilea secretar poate lua notele direct din monitor.

D.7.9.Secretarii vor anula notele cele mai mari si cele mai mici. Cand doua sau mai multe note din cele care sunt anulate sunt egale, se poate anula oricare dintre ele.

D.7.10.La sariturile sincron, secretarii vor anula notele cele mai mari si cele mai mici acordate pentru executie si nota cea mai mare si cea mai mica acordata pentru sincronizare. Cand doua sau mai multe note din cele care sunt anulate sunt egale, se poate anula oricare dintre ele.

D.7.11.Secretarii vor stabili in mod independent totalul notelor ramase si il vor inmulti cu gradul de dificultate (a se consulta Regulile D 1.6.1, 1.6.2, 3.4.3 si 3.4.4) pentru a stabili punctajul sariturii. Cand se foloseste un sistem computerizat, al doilea secretar poate inregistra numai notele arbitrilor judecatori.

D.7.12.Pentru a stabili un punctaj comparabil obtinut in competitii cand exista 5 arbitri judecatori ca in competitiile in care exista 7 arbitri judecatori, punctajul va fi impartit la 5 si apoi inmultit cu 3 (sau cu 0,6).

Exemplu:

5 note ale arbitrilor judecatori Tota lx Dificultate=Punctaj

7, 7, 7 = 21 21 x 2,0 = 42,0

7 note ale arbitrilor judecatori Total x Dificultate=Punctaj

35 x 2,0 = 70x0,6=42,0

D.7.13.Cand un arbitru judecator pe motiv de boala sau ca urmare a oricarei alte imprejurari neprevazute nu a dat o nota unei anume sarituri, media notelor celorlalti arbitri judecatorui va fi adoptat ca fiind nota sa. Ea se va calcula la semi-punctul cel mai proxim si daca aceasta medie are ca rezultat exact o fractie de 0,25 sau de 0,75, punctajul va fi rotunjit in plus pana la urmatorul semi-punct cel mai mare.

D.7.14.La sariturile sincron, cand un arbitru judecator pe motiv de boala sau ca urmare a oricarei alte imprejurari neprevazute nu a dat o nota unei anume sarituri, nota celuilalt arbitru judecator ale aceluiasi saritor sau respectiv media notelor celorlalti patru arbitri judecatori de la sincronizare va fi adoptata ca fiind nota lipsa. Ea se va calcula la semi-punctul cel mai proxim si daca aceasta medie are ca rezultat exact o fractie de 0,25 sau de 0,75, punctajul va fi rotunjit in plus pana la urmatorul semi-punct cel mai mare.

D 8 ACORDAREA PUNCTAJULUI

D.8.1.Executia sariturii

D.8.1.1.Punctele sau jumatatile de punct vor fi acordate de la 0 la 10 conform opiniei arbitrilor judecatori dupa urmatorul tabel:

- complet gresit 0 puncte

- nesatisfacator ½ - 2 puncte

- deficitar 2 ½ - 4 ½ puncte

- satisfacator 5-6 puncte

- bine 6 ½ - 8 puncte

- foarte bine 8 ½ - 10 puncte

D.8.1.2.Toate sariturile se vor executa de saritorii insisi fara nici un ajutor de la orice alta persoana. Se permite ajutor intre sarituri.

D.8.1.3.Cand se apreciaza o saritura arbitrul judecator nu trebuie sa fie influentat de alti factori in afara de tehnica si executia sariturii. Saritura trebuie sa fie considerata fara sa se aiba in vedere apropierea de pozitia de start, dificultatea sariturii sau orice miscare efectuata pana la spargerea suprafetei apei.

D.8.1.4.Punctele se acorda pentru tehnica si gratie la:

pozitia de start

apropiere

lansare

zbor

intrare in apa

D.8.1.5.Saritorul care refuza executarea sariturii va primi 0 puncte.

D.8.1.6.Cand o saritura este executata clar in alta pozitie decat cea anuntata saritura va fi considerata nesatisfacatoare. Nota cea mai mare pentru acea saritura este 2 puncte.

D.8.1.7.Cand o saritura este executata partial intr-o alta pozitie decat cea anuntata, arbitrii judecatori isi vor exercita propria lor opinie in acordarea notei lor pana la maximum 4 ½ puncte.

D.8.1.8.Cand o saritura nu este executata intr-o pozitie dupa cum s-a descris in regulament (intins, echer, grupat) arbitrul judecator va scadea de la ½ la 2 puncte.

D.8.1.9.Cand un arbitru judecator considera ca s-a executat o saritura cu un numar diferit el poate acorda 0 puncte prin derogare de la faptul ca arbitrul general nu a declarat-o saritura gresita.

D.8.1.10.O saritura se poate repeta fara penalizare in urmatoarele imprejurari

vant puternic (D 6.7.)

- saritura anuntata incorect (D 6.10)

cand saritorul executa saritura inainte de semnal (D 6.13)

daca saritura a fost influentata de circumstante exceptionale (D 6.14)

Cand se acorda o astfel de repetare a sariturii, se va aprecia prima saritura si se vor inregistra notele care urmeaza sa fie folosite daca se accepta o contestatie.

D.8.2.Pozitia de start

D.8.2.1.Se considera ca executia sariturii incepe cand s-a dat semnalul de catre arbitrul general.

D.8.2.2.Pozitia de start va fi libera si neafectata.

D.8.2.3.Cand pozitia de start nu este corecta, fiecare arbitru judecator va scadea puncte conform opiniei sale.

D.8.2.4.Sarituri din stand pe loc

D.8.2.4.1.Plecarea in sariturile din stand pe loc trebuie executate de saritor in pozitia stand la capatul frontal al trambulinei sau platformei.

D.8.2.4.2.Corpul trebuie sa stea intins, capul ridicat, bratele intinse in orice pozitie.

D.8.2.4.3.Saritura incepe cand bratele parasesc pozitia de start.

D.8.2.4.4.Cand se executa o saritura din stand pe loc, saritorul nu trebuie sa sara pe platforma sau trambulina, inainte de saritura; in caz ca procedeaza astfel, arbitrul general va declara maximum 4 ½ puncte pentru aceasta saritura.

D.8.2.4.5.Cand un saritor executa o saritura din stand pe loc el nu trebuie sa ridice picioarele de pe trambulina sau platforma in timpul balansului bratelor sau inainte de lansare. Daca picioarele parasesc trambulina sau platforma, fiecare arbitru judecator va reduce ½ - 2 puncte din nota sa conform opiniei sale.

D.8.2.5. Sariturile din alergare

D.8.2.5.1. Pozitia de pornire la sariturile din alergare va fi luata cand saritorul este gata sa faca primul pas al alergarii.

D.8.2.6. Sariturile din stand pe maini

D.8.2.6.1.Pozitia de start din stand pe maini va fi luata cand ambele maini se afla pe capatul frontal al platformei si ambele picioare sunt ridicate de pe platforma.

D.8.2.6.2.Cand la sariturile din stand pe maini, nu exista echilibru ferm in pozitia intinsa, arbitrii judecator pot reduce nota cu ½ - 2 puncte.

D.8.2.6.3.Cand un saritor isi pierde echilibrul si unul sau ambele picioare revin pe platforma, sau orice parte a corpului sau atinge platforma, el poate face o a doua incercare. Acelasi lucru se aplica cand saritorul isi pierde echilibrul si misca una sau ambele maini din pozitia initiala de la capatul frontal al platformei. Penalizarea pentru a doua incercare va fi 2 puncte scazute de arbitrul general din notele acordate de fiecare arbitru judecator.

D.8.2.6.4.Cu exceptia celor prevazute ca scaderi specifice de puncte, in orice saritura cand nu se ia pozitia de pornire corecta, fiecare arbitru judecator poate scadea puncte conform opiniei sale.

D.8.3. Apropierea

D.8.3.1. Cand se executa o saritura din alergare fie de pe trambulina, fie de pe platfora alergarea trebuie sa fie lina, dreapta si continua pana la capatul trambulinei sau platformei ultimul pas fiind facut pe un picior.

D.8.3.2. Cand un saritor reia pornirea intr-o saritura din alergare, arbitrul general va scadea 2 puncte din nota acordata de fiecare arbitru judecator. Acelasi lucru se aplica cand saritorul isi opreste alergarea inainte de capatul trambulinei sau al platformei si apoi continua.

D.8.4. Desprinderea

D.8.4.1.Desprinderea la sariturile inainte si rasturnat poate fi executata fie de pe loc, fie din alergare la optiunea saritorului. Desprinderea la sariturile inapoi si contra trebuie executata de pe loc.

D.8.4.2.Desprinderea de pe trambulina va fi de pe ambele picioare simultan. Desprinderea inainte de pe platforma va fi de pe un singur picior.

D.8.4.3.Cand desprinderea de pe trambulina nu are loc de pe ambele picioare simultan, arbitrul general va declara o saritura gresita.

D.8.4.4.La sariturile din alergare si de pe loc, desprinderea trebuie sa fie indrazneata, inalta si sigura si sa se faca la capatul trambulinei sau platformei.

D.8.4.5.Cand desprinderea nu este indrazneata, inalta si sigura sau la capatul trambulinei sau platformei, fiecare arbitru judecator va scadea puncte conform opiniei sale.

D.8.5. Zborul

D.8.5.1.Cand la orice saritura saritorul atinge capatul trambulinei sau sare pe lateral de linia directa de zbor fiecare arbitru judecator va scadea puncte conform opiniei sale.

D.8.5.2.In timpul trecerii prin aer corpul poate fi tinut in urmatoarele pozitii:

Drept (A)

D.8.5.3. In sariturile intins cu corpul rasturnat, rasturanarea nu se va efectua in mod manifest de pe trambulina sau platforma.

D.8.5.4.In toate sariturile cu zbor pozitia intins va fi evidentiata clar si aceasta pozitie se va lua din zbor sau dupa un salt la saritura nr.115. Cand pozitia intins nu este evidentiata cel putin ¼ dintr-un salt (90 grade) nota maxima va fi 4 ½ puncte.

Echer (B)

D.8.5.5.In pozitia echer corpul trebuie sa fie inclinat de la solduri, iar picioarele vor fi intinse din genunchi, vor fi apropiate si cu varful degetelor intinse (spit). Pozitia bratelor este la optiunea saritorului.

Aceste ilustratii de sarituri servesc numai ca ghid si pozitia bratelor este la alegerea saritorului cu exceptia momentului intrarii in apa.

Grupat (C)

D.8.5.7. In pozitia grupat corpul va fi strans complet, indoit de la solduri si genunchi, picioarele apropiate, bratele in jurul gambelor si varfurile degetelor intinse (spit).

Aceste ilustratii de sarituri servesc numai ca ghid si pozitia bratelor este la alegerea saritorului cu exceptia mainilor in pozitia grupat si la intrarea in apa.

D.8.5.8.Pozitiile echer si grupat sunt aratate si descrise in regulilele D.8.5.6 si D.8.5.7. si vor avea tot timpul un aspect estetic placut. Cand se priveste din lateral, pozitia grupat trebuie sa fie compact, adica partea din fata a coapselor sa fie strans lipita de piept, iar partea din spate a gambelor picioarelor sa fie apropiata de partea din spate a coapselor. Cand un arbitru judecator considera ca nu au fost indeplinite aceste cerinte el poate reduce nota acordata cu 1-2 puncte.

Liber (D)

D.8.5.9.In pozitia liber, pozitia corpului este optionala, dar picioarele trebuie sa fie apropiate si varfurile degetelor intinse (spit).

D.8.5.10.In sariturile cu surub, suruburile nu trebuie sa se execute manifest in dreptul platformei sau trambulinei; arbitrul judecator poate reduce punctajul in functie de opinia sa.
D.8.5.11.In sariturile in echer cu surub, surubul nu poate fi inceput inaintea marcarii pozitiei in echer.

D.8.5.12.Cand un surub este mai mare sau mai mic cu 90 grade decat cel anuntat, arbitrul general poate declara saritura gresita.

D.8.6.Intrarea in apa

D.8.6.1.Intrarea in apa trebuie sa fie in toate cazurile verticala sau aproape verticala cu corpul intins, picioarele apropiate si degetele picioarelor intinse (spit). Cand intrarea in apa este scurta sau pe deasupra apei, arbitrul judecator va scadea puncte conform opiniei sale.

D.8.6.2.La sariturile in care se intra in apa cu capul inainte, bratele vor fi intinse deasupra capului si in prelungirea corpului , cu mainile apropiate. Daca unul sau ambele brate sunt tinute mai jos de cap la intrarea in apa, nota maxima acordata va 4 ½ puncte.

D.8.6.3.La sariturile in care se intra cu picioarele inainte, bratele trebuie sa fie aproape de corp, fara sa fie indoite din coate. Daca unul sau ambele brate sunt tinute mai jos de cap la intrarea in apa, nota maxima acordata va fi 4 ½ puncte.

D.8.6.4.In afara de cele prevazute in Regulile D.8.6.2 si D.8.6.3., cand bratele nu se afla in pozitia corecta la intrarea cu capul sau la intrarea cu picioarele, fiecare arbitru judecator va scadea din nota sa ½ - 2 puncte.

D.9 PUNCTAREA SARITURILOR SINCRON

D.9.1.Regulile pentru sariturile individuale se vor aplica si la executia sariturilor la sariturile sincron.

D.9.2.Factorii care se vor lua in considerare la aprecierea sariturilor sincron sunt:

Apropierea;

Desprinderea, inclusiv similitudinea inaltimii;

Coordonarea in timp a miscarilor in timpul zborului;

Similitudinea unghiurilor de intrare in apa;

Distanta comparativa de la trambulina sau platforma la intrarea in apa;

Coordonarea intre timpii de intrare in apa.

D.9.3.Daca oricare dintre saritori intra in apa inainte ca celalalt sa se desprinda de trambulina sau platforma arbitrul general va declara saritura gresita si punctele acordate de arbitri care noteaza executia sariturii nu mai conteaza.

D.9.4.Arbitrii judecatori care apreciaza executia nu trebuie sa fie influentati de nici un alt factor decat tehnica si executia unei singure sarituri si nu ambele sarituri. Saritura urmeaza sa fie apreciata fara sa se ia in consideratie apropierea de pozitia de pornire, dificultatea sariturii, orice miscare sub suprafata apei sau sincronizarea saritorilor.

D.9.5.Cand o saritura este executata evident in alta pozitie decat cea anuntata, arbitrii judecatori ai executiei acelei sarituri vor considera saritura ca fiind nesatisfacatoare, Notata lor cea mai mare pentru acea saritura va fi 2 puncte. Arbitrii judecatori ai sincronizarii nu vor tine seama de schimbare ci vor aprecia numai sincronizarea sariturilor.

D.9.6.Cand o saritura este executata partial in alta pozitie decat cea anuntata, arbitrii care noteaza executia sariturii vor acorda maximum 4 ½ puncte conform opiniei lor. Arbitrii judecatori ai sincronizarii nu vor tine seama de schimbare ci vor aprecia numai sincronizarea sariturilor.

D.9.7.Cand un arbitru judecator desemnat sa noteze executia sariturii constata ca aceasta are un alt indicativ decat cel anuntat el poate acorda zero puncte, in ciuda faptului ca arbitrul general nu a declarat-o saritura gresita. Daca toti cei patru arbitri care noteaza executia acorda zero puncte, punctele acordate de arbitri care se ocupa de sincronizare nu mai conteaza.

D.9.8.Arbitrii judecatori care apreciaz sincronizarea nu trebuie sa fie influentati de nici un alt factor decat executia coordonata a celor doi saritori. Saritura urmeaza sa fie apreciata fara sa se ia in consideratie apropierea de pozitia de pornire, dificultatea sariturii, orice miscare sub suprafata apei sau executia fiecarfei sarituri.

D.9.9.Daca notele acordate pentru sincronizare sunt zero puncte, notele pentru executie nu vor mai conta.

D.9.10.Cand nici unul din aspectele urmatoare nu se evidentiaza fiecare arbitru judecator care apreciaza sincronizarea vor scadea ½ - 2 puncte pentru fiecare greseala:

similitudinea apropierii, desprinderii si inalsimii

coordonarea in timp a miscarii in timpul zborului

similitudinea unghiurilor de intrare in apa

distanta comparativa de la trambulina sau platforma la intrarea in apa

coordonarea in timp a intrarii in apa

D.10.Rezumatul penalizarilor

Arbitrul general declara "saritura gresita", 0 puncte

D.6.11.Daca saritorul a intarziat inceperea sariturii mai mult de 1 minut dupa semnalul arbitrului general.

D.6.17.Daca saritorul executa o alta saritura decat cea anuntata.

D.6.19.Daca se acorda asistenta saritorului dupa ce s-a dat semnalul de start.

D.6.21.Cand a doua incercare (un nou start) este nereusita in urmatoarele circumstante:

saritura de pe loc dupa ce a inceput balansul bratelor

saritura din alergare dupa ce a inceput alergarea

a doua incercare din stand pe maini

D.8.15.Cand un saritor refuza sa execute o saritura.

D.8.4.3.Daca desprinderea de pe trambulina nu se face cu doua picioare simultan.

D.8.5.13.Daca surubul este mai mare sau mai mic decat cel anuntat cu 90 grade sau mai mult.

D.9.3.La sariturile sincron daca unul dintre saritori intra in apa inainte ca celalalt saritor sa paraseasca trambulina sau platforma.

Arbitrul general declara "scaderea a 2 puncte"

D.6.20.Daca un saritor se opreste din alergare inainte de capatul trambulinei si apoi continua.

D.6.22.Daca un saritor isi opreste miscarea de elan dupa ce a inceput balansul bratelor sau dupa ce picioarele au inceput sa apese.

D.8.3.2.Daca un saritor ia un nou start intr-o saritura din alergare.

Arbitrul general declara "2 puncte maximum"

D.6.16.Daca o saritura este efectuata in alta pozitie decat cea anuntata.

Arbitrul general declara "4 ½ puncte maximum"

D.6.18.Daca unul sau ambele brate se afla deasupra capului la intrare in apa cu picioarele sau mai jos de cap la intrarea in apa cu capul inainte

D.8.2.4.4.Daca un saritor incepe sa sara pe trambulina sau platforma inainte de elan.

Arbitrii judecatori acorda " 0 puncte maximum"

D.8.1.9.Daca s-a executat o alta saritura decat cea anuntata.

D.9.7.La sariturile sincron se aplica de asemenea regula de mai sus.

Arbitrii judecatori acorda "2 puncte maximum"

D.8.1.6.Cand un saritor executa o saritura intr-o alta pozitie decat cea anuntata.

D.9.5.La sariturile sincron daca se executa o saritura evidenta in alta pozitie decat cea anuntata.

Arbitrii judecatori acorda "4 ½ puncte maximum"

D.8.1.7.Daca o saritura este executata partial in alta pozitie decat pozitia anuntata.

D.8.2.4.4.Daca la executarea unei sarituri de pe loc, saritorul sare pe trambulina sau platforma inainte de elan.

D.8.5.5.Daca la o saritura cu zbor, pozitia intins nu este evident manifesta cel putin un sfert din saltul executat in aer (90 grade)

D.8.6.2.Daca bratele nu sunt intinse deasupra capului si in aceeasi linie cu corpul, cu mainile apropiate.

D.8.6.3.Daca unul sau ambele brate sunt tinute deasupra capului la intrarea in apa cu picioarele.

D.9.6.La sariturile sincron, daca o saritura este executata partial intr-o alta pozitie decat cea anuntata

Arbitrii judecatori scad " ½ - 2 puncte"

D.8.1.8.Daca o sarituranu este executatain pozitia descrisa in reguli.

D.8.2.4.5.In saritura de pe loc, saritorul isi ridica picioarele de pe trambulina sau platforma in timpul balansului bratelor sau inainte de elan.

D.8.2.6.2.La saritura din stand pe maini, nu este evident un echilibru ferm in pozitia intins.

D.8.5.8.Daca nu sunt evidente pozitiile echer si grupat.

D.8.6.4.Prin derogare de la reguilile D.8.6.2 si D.8.6.3 bratele nu se afla in pozitie corecta cand se intra in apa cu capul sau cu picioarele.

D.9.10.La sariturile sincron, daca nu sunt evidente oricare situatie din cele ce urmeaza:

similitudinea aproprierii, elanului sau inaltimii

coordonarea in timp a miscarii in timpul zborului

similitudinea unghiurilor la intrarea in apa

distanta comparativa de la trambulina sau platforma pana la intrarea in apa

coordonarea in timp a intrarilor

Arbitrii judecatori scad puncte "conform opiniei lor"

D.8.2.3.Daca nu este manifesta pozitia corecta de start.

D.8.2.6.5.Cu exceptia celor prevazute pentru scaderea unor puncte specifice la orice saritura daca nu se ia pozitia corecta de start, fiecare arbitru judecator poate scadea puncte conform opiniei sale individuale.

D.8.4.5.Daca elanul nu este indraznet, rezonabil de inalt si sigur, sau nu se face la capatul trambulinei sau platformei.

D.8.5.12.Daca la orice saritura, saritorul atinge capatul trambulinei sau sare lateral fata de linia directa a zborului.

D.8.5.10.Daca in sariturile cu surub, surubul este efectuat manifest de pe trambulina sau platforma.

D.8.6.1.Daca intrarea in apa nu este verticala sau aproape, cu corpul intins, picioarele aproape si degetele intinse in jos (spit).

REGULILE GRUPELOR DE VARSTA LA SARITURI IN APA

DAG 1 Regulile FINA se vor aplica in toate competitiile pe grupe de varsta

DAG 2 Categorii de varsta

Toti saritorii din grupele de varsta raman calificati de la 1 ianuarie pana la miezul noptii urmatorului 31 decembrie, in anul competitiei.

DAG 3 PROBELE DE SARITURI

DAG 3.1. GRUPA A

DAG 3.1.1. Varsta 16, 17 sau 18 ani la 31 decembrie, in anul competitiei.

DAG 3.1.2.Probe si serii

FETE - trambulina, 1 m si 3 m

9 sarituri diferite (5 sarituri din grupe diferite in care al caror grad total de dificultate sa nu depaseasca 9,5 pentru 3 m si 9,0 pentru 1 m , si 4 sarituri fara limita de grad de dificultate, fiecare selectata dintr-o grupa diferita.

FETE - platforma, 5 m - 7,5 m - 10 m

Platforma pentru fete (5 m, 7,5 m, 10 m) se compune din 8 sarituri diferite: 4 sarituri selectate de la o grupa diferita, cu un total al gradului de dificultate de cel mult 7,6 si 4 sarituri selectate din grupe diferite fara limita de grad de dificultate.

BAIETI - trambulina 1 m si 3 m

10 sarituri diferite din care 5 selectate din grupe diferite cu un grad de dificultate de cel mult 9,5 pentru 3 m si 9,0 pentru 1 m, si 5 sarituri din grupe diferite fara grad de limita de dificultate.

BAIETI - platforma 5 m - 7,5 m - 10 m

9 sarituri din grupe diferite din care 4 cu grad total de dificultate 7,6 si 5 sarituri din grupe diferite fara grad de dificultate. Se pot folosi toate cele 6 grupe de sarituri

DAG 3.2. GRUPA B

DAG 3.2.1.Varsta: 14 sau 15 ani la 31 decembrie in anul competitiei.

DAG 3.2.2.Probe si serii

FETE SI BAIETI - trambulina 1 m si 3 m

8 sarituri diferite din care 5 selectate din grupe diferite cu grad total de dificultate de 9,5 pentru 3 m si 9,0 pentru 1 m, si 3 sarituri fara limita de dificultate selectate din grupe diferite.

FETE SI BAIETI - platforma 5 m - 7,5 m

7 sarituri diferite din care 4 selectate din grupe diferite cu un grad total de dificultate de maximum 7,6 m , si 3 sarituri fara limita de dificultate selectate din grupe diferite.

DAG 3.3.GRUPA C

DAG 3.3.1 Varsta:12 sau 13 ani la 31 decembrie in anul competitiei.

DAG 3.3.2.Probe si serii

FETE SI BAIETI - trambulina 1 m si 3 m

6 sarituri diferite din care 3 selectate din grupe diferite cu un grad total de dificultate de maximum 5,4, si 3 sarituri fara grad limita de dificultate selectate din grupe diferite.

FETE SI BAIETI - platforma 5 m

6 sarituri diferite, selectate din grupe diferite: 3 cu un grad total de dificultate de maximum 5,4 si 3 sarituri fara limita de dificultate selectate din grupe diferite.

DAG 4.REGULI GENERALE PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DE JUNIORI

DAG 4.1. C.M de juniori se va organiza pentru grupele A si B.

DAG 4.2.Fiecare tara poate inscrie in competitie, maximum 2 concurenti intr-o proba.

DAG 4.3.Fiecare competitior va concura fara exceptie la grupa lui de varsta.

DAG 4.4.Fiecare saritor va execuita o serie completa de sarituri

DAG 4.5.Fiecare competitie poate fi o finala indiferent de numarul de inscrieri si se poate organiza in una, doua sau trei parti.

DAG.4.5.1.Cand instalatiile si timpul permit, se poate programa o finala a primilor 12 saritori care executa numai sarituri fara limita a gradului de dificultate. Finalistii vor fi stabiliti pe baza rezultatelor unei serii complete de sarituri. Numai punctele sariturilor cu limita a gradului de dificultate vor fi reportate pentru a se aduna la puctele din finala care vor stabili primii 12 clasati. Saritorii care urmeaza dupa locul 12 se vor clasa in functie de punctajele lor preliminare.

DAG 4.5.2.Cand instalatiile permit, se pot organiza probe preliminare conform aprobarii Biroului la recomandarea Comitetului Tehnic de Sarituri.

DAG 4.5.3.Programul va fi aprobat de Birou la recomandarea Comitetului Tehnic FINA de Sarituri.

DAG 4.6. La C.M. de juniori vor oficia 5 sau 7 arbitri judecatori in probele individuale si 9 in probele de sarituri sincron.

DAG 4.7.C.M. de juniori va fi organizat separat si nu impreuna cu inotul, polo pe apa sau inotul sincron.

DAG 4.8. C.M. de juniori va fi organizat intr-o perioada de minimum 5 zile.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2758
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved