Rolul motorului cu abur in inventia automobilului

Rolul motorului cu abur in inventia automobilului

Primul motor cu abur a fost inventat acum 5300 de ani, in timpul domniei faraonului Ank-En-Aton si a sotiei sale Nefertiti. Acest automobil era pus in miscare cu ajutorul aburului. Secretul de fabricatie s-a pierdut, odata cu prabusirea civilizatiei vechiului Egipt, precum s-au pierdut atatea taine ale stiintei egiptene, intre care si arta pastrarii mumiilor. Dar geniul omenesc a calcat pe urmele stiintei egiptene si a iscodit din nou - de cateva ori - automobilul pus in miscare cu ajutorul aburului.

Pe la mijlocul veacului al XVII-lea, cand se cunostea destul de bine puterea aburului, care trebuia sa fie in curand folosit pentru propulsarea vapoarelor si trenurilor, celebrul fizician si matematician Isaac Newton se gandi la construirea unui automobil.

In 1663, fiind profesor de matematici la Cambridge, ii trecu prin minte sa foloseasca aburul, care tasnind cu putere dintr-o teava dinapoia unei trasuri sa impinga trasura inainte. Pe la 1680 acest automobil fu construit intr-adevar.

Traia in Franta un ofiter, anume Nicolas Cougnot, care in timpul liber se ocupa cu mecanica. Patima lui pentru asemenea lucrari era netarmuita. Cu ajutorul printului Moritz, maresal de Saxa, el construi un automobil pus in miscare prin puterea aburului. In 1769 un automobil cu pricina fu pus la incercare si alerga in prezenta ministrului de razboi, ducele de Choiseul. Masina era proiectata sa fie un fel de tractor; ea trebuia sa tina locul cailor si sa fie "inhamata" la tunurile armatei franceze.

Noua masina fu asezata pe trei roti, tunul era legat intre cele doua roti dinapoi, iar pe roata din fata se afla cazanul cu aburi si carma. Sub cazan se afla cuptorul. Acest automobil nu era lipsit de forta si forta adevarata si-o arata in curand, caci nemaiputand fi manuit cumsecade, de catre conducator, trecu drumul, se urca pe trotuar si, izbind o uluca inalta, o darama cu totul. Viteza depasea uneori patru kilometri pe ora, ceea ce era un record neasteptat pe vremea aceea.

Nicolas Cougnot este astfel primul inventator al automobilului cu aburi

In 1771 el construi un automobil cu aburi mai perfectionat. E expus si poate fi vazut la Muzeul de arte si meserii din Paris, iar o copie a acestei masini se afla expusa la Muzeul tehnic din Mnchen.

Cougnot obtinu cu aceasta masina un succes nemaipomenit, alerga cu o viteza de 10-12 kilometri pe ora. Nu era gluma! Fu sarbatorit, ovationat, toata lumea vorbea de aceasta miraculoasa inventie.

Un an dupa Cougnot, se ivi americanul Oliver Evans, cu un model de automobil de aburi, pe care-l breveta in 1786 in Maryland si in Pennsylvania. In 1880, cu ajutorul profesorului Robert Patterson, noua masina fu gata. Ea lucra fara condensarea aburului. In acelasi an masina fu pusa la incercare. Era un fel de amfibie, buna pentru uscat si pentru apa. Totusi, asa cum era construita, s-ar fi putut prevedea ca va da mai bune rezultate pe apa decat pe uscat. Dar la incercare, se dovedi ca masina nu era buna nici pentru apa, nici pentru uscat.

Nu e mai putin adevarat ca Evans si-ar fi putut perfectiona inventia daca nu s-ar fi dedat altor ocupatii. Avu totusi viziunea automobilului modern si a insemnatatii lui, caci in unele din scrierile lui se poate citi:

"Va veni odata vremea cand se va putea calatori dintr-o localitate in alta cu ajutorul unor trasuri puse in miscare prin puterea aburului, cu aceeasi iuteala pe care o intrebuinteaza pasarile cerului, cu 20, daca nu chiar cu 30 de kilometri pe ora. Calatorul, care va pleca dimineata din Washington, va lua masa de pranz la Philadelphia si masa de seara la New York".

Pe la sfarsitul veacului al XVIII-lea, steaua automobilului cu aburi pare sa apuna. Caci patania lui Evans din America se repeta in Anglia cu Richard Trevithick care a jucat un rol insemnat la perfectionarea locomotivei.

Lui i se datoreaza constructia catorva automobile cu aburi. In 1802, impreuna cu Vivian din Camborne, iscodi o masina pe care o incerca in ajunul Craciunului. Iata darea de seama a unui martor vrednic de crezare:

"in anul 1801, in ajunul Craciunului, Trevithick puse masina in miscare. Noi toti ne-am urcat in ea. Eram vreo sase-sapte daca nu chiar opt persoane. Pe drumul de la Werth la Camborne-Bake se afla o colina destul de inalta, dar masina zbura ca o pasare pana-n creasta colinei.Cum eram prea multi in masina si ne cam striveam, eu m-am dat jos. Masina porni mai departe".

Ca prima incercare, era strasnic!. Masina urcase un deal, transportand sapte -opt persoane, si asta inca in 1802!

Automobilul lui Trevithick avea infatisarea unei diligente englezesti. Ea folosea aburul la mare presiune, dar fara condensator, adica aburul din cazan trecea cu forta in cilindru si impingea parghia inainte dupa care tasnea afara.

Ca atati alti inventatori, Trevithick fu dezamagit de dusmania unora, de indiferenta altora si isi indrepta atentia spre alte preocupari. Isi strica automobilul cu mana lui si vandu piesele ca fier vechi. Se muta la Cornwell, unde incepu sa se ocupe cu construirea unei locomotive perfectionate.

Totusi modelul automobilului sau fu folosit in mai multe imprejurari, intai in 1804 la transportul de la Merthyr la Tydwill, apoi la transportul carbunilor de la Liddleton la Leeda, apoi in 1813 in Wylam, la transportul persoanelor.

Ciudata a fost in 1813, incercarea lui Bruton de a imita la o masina cu aburi picioarele cailor, care fura inlocuite cu stinghii de fier, perpendiculare, legate intre ele orizontal. De vreme ce calul poate alerga pe patru picioare de ce n-ar alerga pe patru picioare si masina Dar incercarea reusi numai in parte.

In 1833 sir Goldswoethy Gurney construi cateva automobile cu aburi,    practice intr-adevar, de vreme ce erau in stare sa urce toate colinele din jurul Londrei. Incercarile lui Gurney atrasera atentia tuturor si in special a ducelui de Wellington, invingatorul lui Napoleon. Pe la 1830 circulau pe strazile Londrei omnibuze, sistem Gurney, care atatau curiozitatea cetatenilor si a numerosilor straini din capitala Angliei. In toata lumea se vorbea in acel timp de trasura fara cai de la Londra.

Economistul belgian Jobard atragea atentia guvernului sau sa nu dispretuiasca masinile cu aburi ale lui Gurney, precum dispretuise mai ininte vapoarele cu abur ale lui Fulton.

Mai norocos decat Gurney fu Walter Hancock, care lua un motor cu aburi, in 1827, si-l adapta unor omnibuze practice, desi cam greoaie. Forma automobilului incepu sa devina mai variata. Hancok zamisli la inceput un faeton pe trei roti pentru patru persoane, apoi un landou, al carui cazan era ascuns intr-un cufar, apoi numeroase omnibuze, de diferite marimi, in stare sa transporte pana la saisprezece persoane, in afara de conducator.

La 22 aprilie 1833, noua societate de transporturi "London and Paddington Steam Company", inaugura o linie regulata de omnibuze. Hancok construi de asemenea numeroase omnibuze pentru societati cu aburi avand o viteza de 25 de kilometri pe ora, care circula pe toate strazile atat de aglomerate, ale Londrei, fara a pricinui vreun accident.

Si alti englezi construira astfel de masini de aburi. Merita sa pomenim numele lui I. Squire, fost colaborator al lui Gurney. Autobuzele lui Squire faceau regulat cursa Londra - Windsor, pe o distanta de 60 de kilometri. Originalitatea acestor autobuze sta in faptul ca pasagerii sedeau in bancile din fata, in vreme ce conducatorul se afla inapoi, deasupra cazanului si a celorlalte accesorii. Acest model de automobil strabatu 1700 de mile engleze, fara a avea nevoie de vreo reparatie. Viteza lui mijlocie era de 20 kilometri pe ora.

Asadar, la inceputul veacului al XIX-lea automobilul in Anglia luase o dezvoltare imbucuratoare si plina de fagaduieli, desi automobilul cu aburi de pe acea vreme avea o infatisare nu tocmai atragatoare si era mai putin comfortabil fata de automobilul de mai tarziu. Aceasta dezvoltare ar fi crescut poate daca nu ar fi fost impiedicata de doua cauze: accidentele si opinia publica.

Nici azi accidentele de automobil nu sunt rare, orice progres se plateste cu jertfe, uneori destul de dureroase. Dar accidentele de automobil din Anglia dadura apa la moara adversarilor automobilului, atat de numerosi. Societatile particulare de cai ferate, care, prin aparitia si popularitatea automobilismului, isi vedeau amenintate castigurile si chiar existenta, intretinura atacurile prin presa impotriva noilor masini. Pe de alta parte, intervenira in Parlament, unde numerosi membrii din comisiile de administratie ale cailor ferate erau deputati si astfel izbutira sa interzica prin lege folosirea autobuzelor si faetoanelor cu aburi, la inceput pe strazile Londrei, apoi si in restul Angliei.

Din aceasta pricina constructorii englezi nu se vor mai preocupa de perfectionarea automobilului. Problema va fi reluata insa de spiritele inventive din alte tari, indeosebi din Franta si Germania.

E vrednic de amintit automobilul din 1867 al francezului Lotz, care avea infatisarea obisnuita a locomotivelor din acea vreme. Automobilul-locomotiva avea locuri pentru pasageri sau tragea dupa sine caroserii cu locuri. El era astfel construit incat se manuia si carmea cu multa usurinta, putea fi repede oprit, avea, deci, insusirile necesare ca sa circule, pe strazile si prin pietele Parisului, fara pericol pentru nimeni. Mergea cu o iuteala de 24 kilometri pe ora si era in stare sa traga o povara de 10.000 de kilograme.

Dupa ce strabatu distanta Nantes - Paris, acest automobil-locomotiva dobandi autorizatia de a functiona pe langa Expozitia universala de la Paris, producand printre vizitatori o uimire si o admiratie generala.

In aprilie 1869 aparu cel dintai "velociped cu aburi", parintele motocicletei de azi. El fu construit de mai multi ingineri francezi.

Dar aceleasi pricini care impiedicara dezvoltarea automobilului in Anglia se ivira numaidecat si in Franta. A fost nevoie de o inventie epocala, care sa inlocuiasca masina cu aburi prin motorul cu explozie, ca mecanismul automobilului sa devina mult mai simplu, mai comfortabil si mai elegant si sa invinga astfel toate dusmaniile, sa inlature toate interesele potrivnice.