Periodizarea procedurii insolventei

Periodizarea procedurii insolventei

Legea insolventei are in vedere (i) o procedura colectiva  generala  care se deschide printr-o faza de observatie si se continua cu doua modalitati distincte ale procedurii, reorganizarea judiciara si/sau falimentul, care pot fi si succesive, precum si (ii) o procedura  simplificata , care presupune fie trecerea directa la faliment, dupa o scurta perioada de observatie, fara posibilitatea de reorganizare judiciara (ca, de exemplu, in cazul societatilor-fantoma), fie deschiderea directa a procedurii de faliment (ca, de exemplu, in cazul societatilor dizolvate deja). In primul caz faza de observatie, scurtata la maxim 60 de zile, este urmata direct de faliment, fara posibilitatea reorganizarii judiciare.

Procedura colectiva obisnuita este scindata, ca si in dreptul francez, in 2 faze: o faza (perioada) de observatie si o faza  definitiva , de tratament judiciar, cuprinzand fie redresarea propriu-zisa (reorganizarea judiciara sau lichidarea pe baza de plan), fie falimentul.

Sentinta de deschidere a procedurii declanseaza faza de observatie (cu exceptia cazului in care, in procedura simplificata, se deschide direct procedura falimentului). In faza de observatie pot apare nenumarate litigii sau proceduri necontencioase, dintre litigii cele mai numeroase fiind cele declansate de diversele contestatii (la tabelul creantelor sau la masurile administratorului judiciar/lichidatorului). Faza de observatie se incheie cu hotarirea prin care se alege una dintre cele doua proceduri, hotarire care declanseaza faza "definitiva". Trecerea de la faza de observatie la reorganizarea judiciara este marcata de hotarirea de confirmare a unui plan de reorganizare judiciara. Trecerea de la faza de observatie direct la faliment, posibila daca, pentru un motiv sau altul, nu poate fi admis un plan de reorganizare, este marcata de hotarirea prin care se dispune inceperea procedurii de faliment. Trecerea de la reorganizarea judiciara la faliment, ca efect al esecului planului, este marcata de hotarirea prin care se dispune falimentul cu titlu de sanctiune pentru neexecutarea planului. Asadar, daca planul de reorganizare nu este executat de catre debitor sau nu da rezultatele scontate, se trece la faliment, cu titlu de sanctiune ; daca, insa, reorganizarea se termina cu succes, procedura se inchide, fara a se mai trece la faliment.

Procedura insolventei se finalizeaza prin sentinta de inchidere a procedurii.

Mai mult decit atit, deschiderea procedurii insolventei genereaza nu numai efecte contemporane procedurii, ci si efecte asupra unei perioade de timp anterioara deschiderii procedurii (denumita si  perioada suspecta ), precum si anumite efecte ce se perpetueaza in timp dupa inchiderea procedurii (e vorba, in principiu, de decaderi profesionale si interdictii). Toate aceste momente presupun pronuntarea unor hotariri ale judecatorului-sindic care modifica in mod dramatic situatia juridica si chiar personala sau profesionala a debitorului, dar si situatia creditorilor participanti la procedura sau chiar a partenerilor contractuali ai debitorului din perioada anterioara deschiderii procedurii.

Este limpede astfel ca deschiderea procedurii insolventei prin hotarire judecatoreasca genereaza un complex de procese, cu parti, obiect si cauze diferite, toate solutionate de judecatorul-sindic. Procedura insolventei nu este un singur proces, ci o pluralitate practic indeterminata de procese.  Dosarul de insolventa  nu este, deci, dosarul unui singur proces.

In functie de aceste momente diferite in timp fata de deschiderea sau inchiderea procedurii, in cazul procedurii  generale  putem vorbi de :

a) perioada suspecta, adica o perioada de timp ce se intinde pe maxim 3 ani anteriori deschiderii procedurii insolventei si fata de care legea leaga o prezumtie de frauda in dauna creditorilor, aplicabila in cazul in care, in cadrul procedurii, se va fi formulat o actiune in anulare; actele juridice, transferurile sau constituirile de drepturi din aceasta perioada pot fi anulate la cererea, in principal, a administratorului judiciar/lichidatorului sau, in subsidiar, a comitetului creditorilor ; perioada suspecta nu este inca o perioada de insolventa, iar in lipsa hotaririi de deschidere a procedurii, aceasta perioada este indiferenta Legii insolventei, nici unul din efectele procedurii insolventei neproducindu-se fata de debitor, creditor sau co-contractantii debitorului ;

b) sentinta de deschidere a procedurii care, chiar supusa recursului, este definitiva si executorie ; aceasta sentinta declanseaza toate efectele propriu-zise ale procedurii insolventei, atit cele fata de debitor, cit si cele fata de creditori, precum si efectele asupra perioadei anterioare deschiderii procedurii si, respectiv, asupra perioadei posterioare inchiderii procedurii ; procedura insolventei genereaza un potential practic infinit de procese, de genul contestatiilor, actiunilor in anulare, actiunilor in raspundere etc.; procesele aferente procedurii insolventei nu sunt posibile in lipsa sentintei de deschidere a procedurii ; in cazul in care, in recurs sau intr-o alta cale de atac, sentinta de deschidere a procedurii este desfiintata, toate celelalte procese declansate in baza ei ramin fara obiect ;

c) perioada de observatie care presupune, in principal, inventarul bunurilor debitorului si stabilirea masei credale, prin elaborarea si afisarea tabelului de creante ; in aceasta perioada anumite contracte ale debitorului sunt mentinute, in timp ce altele inceteaza de drept sau prin actul de vointa al administratorului judiciar ; toate actele debitorului care nu sunt incuviintate in prealabil de judecatorul sindic, cu exceptia actelor de gestiune curenta, sunt nule ;

d) perioada definitiva, care presupune ca judecatorul-sindic a decis fie confirmarea unui plan de reorganizare judiciara, fie trecerea la faliment ; in cazul in care reorganizarea judiciara, desi confirmata de judecatorul-sindic, a esuat, judecatorul-sindic dispune trecerea la faliment ;

e) inchiderea procedurii care presupune dezinvestirea organelor procedurii si incetarea tuturor efectelor procedurii, cu exceptia decaderilor si interdictiilor aplicabile debitorului persoana fizica sau conducatorilor debitorului persoana juridica ; ca efect al inciderii procedurii, cu putine exceptii, persoana juridica este radiata, iar datoriile acesteia se sterg ca urmare a incetarii personalitatii juridice a debitorului ;

f) perioada decaderilor si interdictiilor, uleriora inchiderii procedurii ; in aceasta perioada debitorului sau conducatorilor acestuia li se aplica, pe termen limitat de obicei la 5 ani, sanctiuni profesionale si decaderi care sa-i tina pe acestia departe de mediul lor de afaceri, pe care l-au contaminat cu insolventa.

Procedura simplificata de faliment se supune aceleiasi periodizari, cu exceptia faptului ca perioada de observatie fie lipseste total, fie se intinde pe maxim 60 de zile de la deschiderea procedurii, iar reorganizarea judiciara este exclusa.

In toata perioada de la deschiderea procedurii, pina la inchiderea acesteia, pot fi declansate litigii specifice procedurii insolventei. Aceste procese sunt posibile numai datorita existentei procedurii insolventei deschise fata de debitor si numai pe perioada de existenta a acesteia. Dintre aceste litigii specifice procedurii insolventei se pot da citeva exemple, dupa cum urmeaza : (i) contestatiile la masurile administratorului judiciar/lichidatorului sau la tabelul creantelor ; (ii) anularea unor acte juridice incheiate de debitor in perioada suspecta; (iii) angajarea raspunderii organelor de conducere ale debitorului persoana juridica ; (iv) angajarea raspunderii asociatilor care raspund nelimitat si solidar pentru datoriile societatii comerciale; (v) alte procese aferente procedurii, cum ar fi : procese referitoare la hotaririle organelor colective ale creditorilor ; inlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului ; incuviintarea unor masuri sau acte ale administratorului judiciar, ca de exemplu vinzarile prin negociere directa sau tranzactiile referitoare la creantele debitorului contra debitorului sau.

Debitorul poate, insa, sa fie parte (pirit, reclamant, intervenient) si in procese de drept comun, cum sunt procesele debitorului contra debitorilor sai sau procesele debitorului in care se revendica sau se contesta drepturi reale. Debitorul poate fi parte civila sau parte responsabila civilmente in procese penale. In toate aceste procese, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar sau de lichidator. Chiar daca, prin controlul pe care il exercita creditorii si judecatorul-sindic asupra administratorului judiciar, aceste procese sunt strins legate de procedura insolventei, suntem in prezenta unor procese independente de regulile speciale de procedura impuse de Legea insolventei, procese care se supun regulilor de procedura de drept comun, inclusiv cele de competenta. Spre exemplu, un litigiu referitor la creanta unui debitor aflat in insolventa asupra unui debitor al sau poate fi solutionat prin arbitraj, daca intre parti a fost convenit un compromis arbitral. Celelalte litigii de acest gen sunt in competenta instantei de drept comun, si nu a judecatorului-sindic.