Intreprinderea virtuala versus intreprinderea traditionala

Intreprinderea virtuala versus intreprinderea traditionala

Urmare a competitiilor foarte puternice la care trebuie sa faca fata intreprinderile, acestea cauta solutii de a intra pe piata cu produse si servicii de calitate si la preturi atractive. Scaderea ciclurilor de inovare, schimbarea situatiilor pe piata ca si cresterea specializarii in segmente de piata individuale, au condus la noi moduri de gandire economica, incurajand intreprinderile sa coopereze, chiar daca uneori ele se afla intr-o directa competitie.

Descoperirile recente din domeniul comunicatiilor si tehnologiilor informatice distribuite, au schimbat modul de conducere a afacerilor. Avand ca tehnologii drept agentii software si comertul electronic, intreprinderile nu mai au granite geografice si socio-culturale si au devenit entitati care nu actioneaza doar pe o piata globala, ci isi dimensioneaza resursele pe piata internationala. Trend ul existent este de crearea de aliante strategice, unde intreprinderi individuale lucreaza impreuna pentru atingerea unui obiectiv comun. Aceasta cooperare permite intreprinderilor sa imparta aptitudini, costuri, sa acceseze reciproc pietele si resursele si uneori sa reduca riscul investitional.

Notiunea de intreprindere virtuala (virtual enterprise) contine un numar mare de modele, cu diferite caracteristici, in functie de formele si mediile in care le putem intalnim.

Teoria intreprinderilor virtuale a aparut in SUA, in completarea teoriei intreprinderilor agile care se referea la acele intreprinderi, capabile sa-si modifice rapid productia in functie de evolutia pietei si sa integreze din mers tehnologiile informationale. Obiectivul cheie al unei organizatii virtuale este de a capta o agilitate maxima: sa produca orice, oricand si oriunde cu o productivitate si eficienta crescuta.

O intreprindere virtuala poate fi definita ca fiind o alianta temporara de companii independente, reunite prin intermediul tehnologiei informationale cu scopul de a exploata oportunitatile pietei. Fiecare partener va contribui cu propria cunoastere, pricepere si iscusinta pentru realizarea obiectivului intreprinderii virtuale. Cand obiectivul a fost atins sau a oportunitatea pietei a disparut, intreprinderea virtuala se dizolva.

Daca pentru a initia o afacere este nevoie de un anumit capital fizic, o intreprindere virtuala poate potential demara in jurul unei oportunitati a pietei, cu ajutorul capitalului uman. Economisind bani prin necheltuirea acestora pe spatii de productie, de desfacere, mijloace de transport, utilaje, echipamente, etc., companiile sunt capabile sa investeasca mai mult in acele activitati ce permit obtinerea unui avantaj competitiv. Astfel, o intreprindere virtuala poate angrena mai multe resurse decat o intreprindere poseda in mod curent.

Caracteristic pentru o intreprindere virtuala este oportunitatea de afaceri aparuta pe piata si faptul ca diferite companii isi unesc fortele pentru atingerea unui anumit obiectiv (obtinerea unui profit cat mai mare). Modelul unei companii traditionale, comparativ cu unul al unei intreprinderi virtuale, arata ca in figura nr.

Figura nr. 2.8. Intreprinderea virtuala versus intreprinderea traditionala

Cum se creeaza o intreprindere virtuala? Sa presupunem ca dorim sa fabricam un model de usi de o calitate deosebita, dintr-o materie prima relativ ieftina. Pe Internet gasim suficiente informatii despre diferite locuri de unde putem procura materia prima. Pentru transportul materiei prime trebuie sa atragem o companie specializata, care sa le transporte la fabricantul care va produce usile pentru firma noastra. De asemenea, dorim ca usile sa fie atractive, sa aiba un design placut. Pentru aceasta, nu vom angaja o echipa de designeri ci vom contacta o agentie de designeri care sa participe alaturi de noi la acest proiect. Mai ramane de stabilit unde si cum vom vinde usile pe care le-am fabricat. Pentru a fi siguri ca atingem cerintele clientilor, contactam o agentie de marketing pentru a explora piata si care de asemenea, ne va deveni un partener strategic. In final, nu vom investi bani intr-un magazin de vanzare cu amanuntul, dar vom contacta diversi comercianti care sa distribuie prin retelele lor de magazine produsele noastre. Astfel am creat o intreprindere virtuala. Daca ne imaginam ca ajungem o firma de top in industria fabricarii usilor, populatia va percepe compania noastra ca avand circa 1000 de salariati, spatii de productie extinse, o retea de distributie largita etc.

Practic, pentru crearea unei intreprinderi virtuale nu se utilizeaza decat tehnologia informationala intr-un mod anume. Instrumentele groupware si tehnologiile de informationale si de comunicatii permit micilor firme sa actioneze ca unele mari.

Intreprinderile traditionale (prin contrast cu intreprinderile virtuale) integreaza sub o singura umbrela toate functiile necesare pentru oferirea produselor si serviciilor pe care acestea le creeaza. Beneficiul major al acestei structuri este acela ca toate resursele si toate activitatile desfasurate sunt sub un singur punct de control, lucruri ce permit integrarea rezultatelor, monitorizarea activitatilor si luarea deciziilor pentru atingerea obiectivelor pe termen scurt si lung. De asemenea, existand un singur punct de control, sunt usor de optimizat diferite fluxuri de operatiuni (detasarea angajatilor de la o activitate la alta, schimbarea locatiilor pentru optimizarea logisticii etc.). In schimb, integrarea intr-o singura organizatie a tuturor activitatilor necesita investitii masive si capital.

In majoritatea marilor intreprinderi organizarea traditionala este verticala. Fiecare departament are propria sa organizare interna, propriul sistem de informare, propriile principii de management. Uneori toate acestea conduc la crearea unor 'ziduri' interne intre departamente, impreuna cu un sistem complex de argumente tehnice si politice de a proteja aceste bariere de amenintarile potentiale din alte departamente (figura nr. 2.9). Rezultatele sunt o satisfactie medie a clientilor, costuri ridicate pentru servirea clientilor si vanzarea produselor.

Figura nr.2.9. Crearea de 'ziduri' interne in

intreprinderile traditionale creeaza ineficienta

Aceste lucruri conduc la crearea unor 'insulite' de cultura, de instrumente si metode unde, misiunea specializata (de ex. contabilitatea) isi preia o importanta mai mare decat misiunea intreprinderii - oferirea de produse si servicii pe o piata competitiva.

Pentru iesirea dintr-o astfel de situatie, intreprinderile trebuie sa implementeze un management al relatiilor cu clientii, pentru satisfacerea cerintelor acestora, atat din punctul de vedere al calitatii produselor si serviciilor oferite cat mai ales al orientarii catre client.

Organizatiile virtuale trebuiesc intelese alaturi de organizatiile conventionale sau fizice. Crearea organizatiilor virtuale nu inseamna sfarsitul organizatiilor fizice. Ele inseamna procese de afaceri, oameni si tehnologie cu diferite grade de conectivitate.

Din acest punct de vedere, unele organizatii pot fi mai virtuale decat altele. Cu cat gradul de conectivitate este mai mare, cu atat mai virtuala este organizatia, adica granita intre organizatii este aproape invizibila. Cu alte cuvinte, organizatia trece de la o forma fizica la una virtuala, pe masura cresterii gradului de conectivitate si a uniformizarii granitelor intre organizatii.

Unii autori considera ca organizatiile virtuale necesita indeosebi capital intelectual si ca cheia crearii si existentei unei intreprinderi virtuale este 'omul' si nu tehnologia. Detinerea unui anumit set de tehnologii, conform acestor autori, nu garanteaza utilizarea mai eficienta a resurselor in intreprinderea virtuala decat in firma mama. In fapt, intreprinderea virtuala depinde de infrastructura tehnologica la fel de mult ca si de infrastructura culturala, care faciliteaza utilizarea noilor tehnologii. Fara tehnologiile informationale, existenta unei intreprinderi virtuale nu este posibila. Pentru a fi operationala si eficienta, ea trebuie sa se utilizeze pe scara larga Internet-ul, Intranet-ul, instrumente de comunicare (email, teleconferinte etc), aplicatii groupware. Implicit, o intreprindere virtuala necesita angajati virtuali. Acestia trebuie sa aiba anumite aptitudini, respectiv cunostinte de operare calculatoare, multiple aptitudini de comunicare, confidentialitate in activitatile desfasurate, profesionalism si seriozitate.

In literatura de specialitate intalnim multi termeni utilizati pentru a descrie noul model organizational de intreprindere virtuala. Virtual este un adjectiv care poate fi folosit la un domeniu larg de activitati. Similar si termenul de organizatie poate referi o varietate si de activitati non-comerciale cum ar domeniul universitar, al medicinei si al cercetarii

Dintre termenii utilizati in definirea noului model organizational enumeram: virtual corporation (Davidow W., Malone M., The Virtual Corporation, New York, Harper Collins, 1992), inteligent enterprise (Quinn, J.B., The Intelligent Enterprise, 1992), virtual enterprise (Byrne J., The Virtual Corporation, Business Week, February, 1993) knowledge based enterprise (Drucker, P., Post Capitalist Society, Oxford, 1993), Internet worked enterprise (Tapscot, D., The Digital Economy, New York, McGraw Hill, 1996) enterprise web (Campbell A., Virtual Organization: Problem Setting and Research Agenda, 1997), agile virtual enterprise (Goranson, H.T., The Agile Virtual Enterprise, London, Quorum Books, 1999). Alti termeni similari conceptului de intreprindere virtuala intalniti in literatura de specialitate sunt: dissipative organisation, imaginary organisation, adaptive organisation, learning organisation, flex firm, agile enterprise, smart organisation, extended organisation, network organisation.

John Byrne in 1993, in lucrarea sa The Virtual Corporation, a definit intreprinderea virtuala ca fiind o retea temporara de companii independente - furnizori, clienti - reunite prin intermediul tehnologiilor informatice, pentru a partaja aptitudinile si costurile si de a accesa oportunitatile pietei. Companiile se reunesc rapid pentru a exploata oportunitatile pietei si intreprinderea virtuala se dizolva dupa realizarea obiectivului stabilit.

O.F. Arnold a definit intreprinderea virtuala ca fiind o alianta intre intreprinderi independente, institutii sau indivizi, care furnizeaza un serviciu pentru realizarea unei afaceri comune. Entitatile actioneaza la exterior ca o singura corporatie prin cooperarea cu capacitati, aptitudini si resurse proprii. Cooperarea este coordonata prin utilizarea de tehnologii de comunicatie si informatice foarte flexibile.

Procesul de productie nu este suplinit doar de un singur partener. Fiecare partener reprezinta un nod al intreprinderii virtuale care adauga o anumita valoare (un pas in fluxul de productie). Intreprinderea virtuala se materializeaza prin selectarea resurselor si a competentelor de baza din diferite firme si gruparea lor intr-o singura entitate de afaceri (figura nr.

Figura nr. 2.10. Intreprindere virtuala realizata pe lantul valoric aprovizionare-productie-desfacere

J.E. van Aken (1998) a definit intreprinderea virtuala ca fiind o organizatie retea, care este structurata si condusa in asemenea maniera incat opereaza fata de clienti si alte entitati externe ca o organizatie completa si cu identitate.

A. Mowshowitz a subliniat importanta cooperarii si coordonarii activitatilor intre membrii unei organizatii virtuale si a definit metamanagementul - managementul activitatilor organizate virtual - ca fiind esenta unei organizati virtuale. Bob Travica a definit organizatia virtuala ca fiind o colectie temporara sau permanenta de indivizi, grupuri, departamente organizationale sau intregi organizatii, dispersate geografic, care sunt dependente de comunicatiile electronice pentru a sustine proceselor lor de productie.

W. Jansen, H. Jgers si G.Steenbakkers (1997) au definit organizatia virtuala ca fiind o combinatie de diferite entitati (persoane si/sau organizatii) dispersate geografic, care si-au propus sa realizeze un obiectiv comun, prin unificarea competentelor lor de baza. Entitatile componente se bucura de un statut egalitar si sunt dependente de infrastructura informationala si de telecomunicatii pentru coordonarea activitatilor lor.

Pentru atingerea obiectivului intreprinderii virtuale, fiecare entitate componenta participa cu competentele lor forte (de baza), respectiv acele activitati, produse, servicii, tehnologii, cunostinte si iscusinte care reprezinta forta si "inima meseriei" intreprinderii (figura nr. 2.11).

In figura nr. 2.11, intreprinderile 1-4 sunt unitati independente, care pentru a profita de o oportunitate a pietei si pentru a obtine un avantaj competitiv, s-au reunit intr-o intreprindere virtuala pentru a realiza un flux de activitati Ai- Ei, mai eficient decat al concurentilor. Fiecare intreprindere executa un lant valoric in cinci pasi si va furniza catre intreprinderea virtuala procesele partiale de afaceri pentru care detine competentele de baza (aptitudini, tehnologii si know-how) cele mai inaintate.

Figura nr. 2.11. Crearea unei intreprinderi virtuale prin

unificarea competentelor de baza ale partenerilor

2.3. Caracteristici si tipuri de intreprinderi virtuale

Pietele globale si competitia motiveaza crearea organizatiilor virtuale. Intreprindere virtuala este o forma de joint venture dar cu importante diferente. Ea este o alianta temporara a companiilor membre care se reunesc pentru a castiga avantajul unei oportunitati a pietei. Fiecare companie membra va oferi toate competentele sale de baza pentru reusita intreprinderii virtuale.

Caracteristica cheie a unei intreprinderi virtuale este dependenta de oportunitati. Oportunitatea de afaceri   este inima unei intreprinderi virtuale. Companiile care se reunesc cauta sa intampine o oportunitate a pietei si isi unesc fortele pentru a atinge un set de obiective. Cand oportunitatea pietei a disparut, intreprinderea virtuala se dizolva.

La infiintarea unei intreprinderi virtuale este important de identificat care este scopul sau motivatia unei companie de a se reuni intr-o retea. Motivatia poate fi extinderea granitelor companiei pentru a se mentine un control asupra partenerilor vitali (de ex. pentru mentinerea unui control al calitatii) sau poate sa reprezinte participarea cu anumite competente de baza pentru a imparti oportunitatile pietei.