CULTURA COACAZULUI - Specii si soiuri

Cultura coacazului

1. Importanta culturii

Coacazul este unul dintre cei mai raspanditi arbusti in cultura in tara noastra. Exista in cultura doua specii: coacazul negru care are gust si miros foxat si fructe negre si coacazul rosu, care poate avea fructe rosii sau albe. Sunt specii rustice, cu potential mare de productie, iar fructele au o multitudine de intrebuintari. Coacazele negre sunt cele mai bogate fructe in vitamina C 100-316 mg%, avand in compozitia chimica si alte componente importante: protide 0,9 g%, glucide 10-14 g%, 2,5-3,5% acizi organici, tanin 0,29-0,51%, antociani, flavone, potasiu 872 mg%, Mg, Ca, P, Cl, Na etc. Fructele se folosesc pentru prepararea sucurilor, siropurilor, lichiorurilor, dulcetei, compoturilor peltelei, marmeladei, vinurilor tonice etc. Din fructe, frunze si ramuri, se prepara ceai cu efecte calmante si medicamente pentru afectiuni gastrointestinale si cardiace.

2.Originea si aria de raspandire

Coacazul creste spontan in zona colinara si de munte din Europa, nord-estul Asiei si in America de Nord. Productia mondiala se ridica la circa 583000 t din care cea mai mare parte se obtine in Europa 374000 t, urmata de CSI 180000 t si cantitati mici se obtin in alte zone.

Din Europa tarile mari cultivatoare sunt: Polonia 162000 t, Germania 90000 t, Norvegia 18000 t, Franta 13000, Austria 16000 t, Cehia 25000 t, Anglia 19000 t etc.

La noi in tara coacazul este cultivat pe circa 2300 ha, din care circa 800 ha cultura intercalata, iar productia de fructe se ridica la circa 3300 tone. Productii mai mari se obtin in Arges, Mehedinti, Maramures, Suceava, Prahova, Mures, Salaj, Dambovita etc.

3.Particularitati biologice

3.1.Particularitati de crestere si fructificare

Coacazul are un sistem radicular relativ superficial (pana la 30-40 cm), foarte ramificat, cu multe radacini subtiri, fibroase. Pe radacini formeaza micorize. Coacazul rosu inradacineaza mai profund decat coacazul negru.

Partea aeriana creste sub forma de tufa cu inaltimea de 1,5-2 m, care este formata din mai multe tulpini (16-20) de varste diferite. Coacazul rosu este de vigoare mai mica decat cel negru, are mugurii mai mici si asezati grupat pe ramura, in timp ce coacazul negru este viguros, are muguri mari, dispusi relativ echidistant pe ramura. Ramurile in contact cu solul emit foarte usor radacini, pe aceasta insusire se bazeaza inmultirea prin butasi sau marcotaj. Fructifica pe ramuri lungi si buchete. Coacazul are muguri vegetativi, micsti si floriferi. Din mugurii micsti se formeaza rozete de frunze si inflorescente, iar din cei floriferi numai inflorescente. Ambele specii au florile si fructele grupate in raceme. La coacazul negru, inflorescentele sunt mai mici, rasfirate cu 6-11 bace, iar la coacazul rosu, inflorescentele sunt aproape cilindrice si cu mai multe bace.

Inflorirea este mai timpurie la coacazul negru, in prima parte a lunii aprilie si la circa 10-15 zile urmeaza coacazul rosu si se esaloneaza pe o perioada de circa 3 saptamani la coacazul rosu si 12-15 zile cel negru. La coacazul negru inflorirea are loc simultan cu infrunzirea iar la cel rosu inflorirea precede infrunzirea. Soiurile de coacaz rosu sunt autofertile, in timp ce la coacazul negru sunt soiuri autosterile (Goliath, Urias de Boskoop, Negre Silver), partial autofertile (Baldwin) si autofertile (Negre Lee, Costwold cros, Daniel de Septembrie). Polenizarea este entomofila si indiferent de tipul soiului, polenizarea incrucisata asigura o mai buna legare a fructelor.

Maturarea fructelor incepe din decada a treia a lunii iunie si dureaza pana la inceputul lunii august.

Intrarea pe rod se face din anul 2-3 de la plantare, iar potentialul de productie este de 5-8 t/ha la coacazul negru si 10-12 t/ha la cel rosu. Longevitatea plantatiei este de circa 15 ani, iar a tulpinilor in cadrul tufei de 5-6 ani.

3.2.Specii si soiuri

Rol important in formarea soiurilor de coacaz au avut speciile:

Ribes rubrum L - coacazul rosu, creste in centrul si nordul Europei, nord-estul Asiei, iar la noi in padurile si poienile din locurile mai pietroase.

Ribes vulgare Lam - coacazul obisnuit, creste spontan in Muntii Alpi si Pirinei si in regiunile muntoase din Belgia si Anglia.

Ribes petreum Wulf - coacazul de stanca, creste spontan in Muntii Alpi, Pirinei, Carpati, in zona Balcanilor, in Caucaz, in locurile stancoase. Este rezistent la ger, seceta si antracnoza.

Ribes nigrum L. - coacazul negru (casis), creste spontan in Europa si Asia, iar la noi prin paduri si tufarisurile din zona dealurilor.

Ribes americanum Mill. - coacazul negru american, se gaseste in America de Nord, este mai rezistent la boli decat coacazul rosu.

Soiuri de coacaz negru

Negre mari - soi foarte viguros, are ciorchini aproape cilindrici, cu 8-10 bace de marime mijlocie, cu pulpa verzuie si gust foxat.

Record - soi foarte viguros, rustic si foarte precoce, cu inflorescentele scurte si rasfirate si gustul slab foxat.

Costwold cros - soi timpuriu, viguros, cu inflorescente lungi si bace mari, gust slab foxat.

Negre Lee - soi semitimpuriu, de vigoare mijlocie, foarte productiv, cu inflorescente scurte, bace mijlocii care cad la maturitate, pulpa rosie negricioasa, aromata.

Joseni 17 - are vigoare mare, ciorchini mijlocii, cu 5-10 bace, aromate, foarte apreciat pentru industrie.

Soiuri de coacaz rosu

Abundent - soi de vigoare mijlocie, cu bace de culoare rosie-vie, apreciat pentru consum sau industrializare.

Productivul lui Fay - are tufa de vigoare slaba, cu inflorescente lungi si laxe, formate din 9-15 bace, rosii, carnoase apreciate pentru masa sau industrializare.

Rosu timpuriu - soi foarte viguros, cu ciorchini compacti si bace foarte variabile ca marime, mult apreciat pentru industrializare.

Rosii de Versailles - are vigoare mijlocie, cu inflorescente mijlocii, cu bace rosii, carnoase, bune pentru masa si industrializare.

Margaritar - soi de vigoare mijlocie, cu ciorchini lungi, cu bace galbene-aurii, cu epicarpul transparent, bune pentru masa sau industrializare.

3.3.Cerintele coacazului fata de factorii de mediu

Caldura. Fata de caldura cerintele sunt modeste, reusind foarte bine in zonele cu temperatura medie de 7,5-8,5C. Iarna suporta temperaturi de -30C, iar florile deschise suporta pana la -5C. Coacazul rosu este ceva mai rezistent decat coacazul negru. Temperatura optima din perioada de vegetatie este de 17-18C. Pragul biologic la care porneste in vegetatie este de 6C. Nu suporta temperaturile ridicate (peste 30C) din timpul verii.

Apa. Coacazul este pretentios fata de apa, avand nevoie de cel putin 700 mm precipitatii, fara sa suporte excesul. Coacazul negru este mai pretentios decat cel rosu.

Lumina. Pretentiile fata de lumina sunt mici, ceea ce permite cultura intercalata a coacazului in plantatiile tinere a speciilor de talie mare. Desi suporta semiumbra, rezultate bune se obtin in cultura pura si in plina lumina. In cadrul speciei, soiurile cu fructe albe sunt mai pretentioase, iar cele cu fructe negre mai putin pretentioase.

Solul. Coacazul da rezultate bune pe solurile fertile, profunde, cu textura argilo-lutoasa, argilo-nisipoasa, bogate in materie organica, cu drenaj corespunzator si continut redus in saruri. Pot valorifica si solurile subtiri, cu apa freatica la peste 1,2 m adancime, cu pH-ul de 5-6,5 la cel rosu si 6-7 la cel negru.

4.Particularitati tehnologice

Producerea materialului saditor se face exclusiv pe cale vegetativa, prin butasi, despartirea tufei, marcotaj si mai putin prin altoire sau microinmultire in vitro. Dintre cele doua specii, coacazul rosu inradacineaza mai greu decat cel negru.

Infiintarea si intretinerea plantatiilor. Coacazul se poate planta cu succes in aliniamente la capatul randurilor de pomi, ca aliniament in lungul drumurilor si zonelor de intoarcere, unde are si efect decorativ, formand in gard viu destul de aspectuos, sau in cultura pura, pe terenul cu profil subtire, pe anumite clinuri sau parcele mici cu delimitare naturala etc. Pregatirea terenului se face prin desfundare, fertilizare si maruntirea solului. Plantarea se face toamna sau primavara in gropi de 30/30 cm, la distanta de 3 m intre randuri si 1-1,2 m pe rand pentru intretinerea mecanizata a solului sau 1,5 m intre randuri si 1 m pe rand la intretinerea manuala. Se acorda atentie la manipularea materialului saditor, care are micoriza si este foarte sensibil la vant si soare. Se asociaza mai multe soiuri in parcele, plantate in benzi alternative. Formarea tufei are loc in primii 3-4 ani, cand productia este mica.

Taierea de formare consta in scurtarea unor tulpini anuale in cepi pentru a stimula cresterea, normarea tulpinilor in tufa, cate 3-4 din fiecare an si transferarea cresterii sau inlaturarea tulpinilor prea aplecate spre interval, pe ramuri anuale cu pozitie spre verticala.

Taierea de fructificare trebuie facuta anual, pentru a rari tulpinile in tufa. Consta in alegerea a 3-4 tulpini anuale, viguroase de inlocuire, suprimarea tulpinilor cu varsta de peste 5 ani, care sunt epuizate, transferarea cresterii tulpinilor aplecate, pe ramificatii anuale cu pozitie verticala, suprimarea tulpinilor anuale de vigoare slaba. Daca tufa este de vigoare mica si nu are cel putin 16-20 de tulpini, se scurteaza 3-4 ramuri anuale in cepi de 2-3 muguri pentru a stimula cresterea. Nu se recomanda scurtarea ramificatiilor multianuale in lemn de un an, deoarece acesta fructifica. La soiurile viguroase se pot simplifica tulpinile multianuale, prin reductia lor la o ramificatie anuala viguroasa.

Intretinerea solului se realizeaza prin lucrarea repetata a intervalului si a unei benzi in lungul randului sau inierbarea intervalului la coacazul in ogor propriu. Deoarece coacazul se cultiva in zone cu precipitatii suficiente inierbarea da rezultate bune, reduce foarte mult eroziunea, iar iarba se poate folosi pentru furajarea animalelor. Da rezultate bune erbicidarea totala daca terenul nu este predispus la eroziune sau pe rand. In multe plantatii, daca nu sunt bine intretinute se instaleaza pirul, care debiliteaza plantele si datorita cresterii sub forma de tufa este greu de distrus prin lucrari mecanice.

Fertilizarea se face in functie de fertilitatea terenului, de obicei periodic, cu gunoi de grajd, potasiu si fosfor si anual cu azot.

Irigarea se aplica numai daca sunt perioade de seceta, prin udarea de 2-3 ori a culturii cu 250-350 m³ apa/ha.

Bolile mai periculoase sunt: fainarea, antracnoza, rugina, iar dintre daunatorii: paduchi de frunze, paianjeni, sfredelitorul tulpinilor se combat prin 6-8 tratamente in functie de gradul si intensitatea atacului (tabelul 33).

Recoltarea fructelor se face la maturitatea de consum, cand bacele de la varful inflorescentei au ajuns in faza de parga, prin desprinderea inflorescentelor si asezarea lor in ambalaje de mica capacitate, de pana la 5 kg. Avand o maturare esalonata, recoltarea se face prin mai multe treceri la interval de 4-5 zile sau la o trecere.

Tabelul 33

Tratamente recomandate la cultura coacazului

Recoltarea se poate face si mecanizat cu ajutorul unor combine care incaleca randul, are organele active din cauciuc si scutura bacele pe prelate, de unde le ridica cu ajutorul unor elevatoare si le incarca in ambalaje.