Factori care influenteaza producerea micotoxinelor - Formarea micotoxinelor

Factori care influenteaza producerea micotoxinelor

Micotoxinele sunt metaboliti secundari produsi de mucegaiuri apartinand in principal genurilor Aspergillus, Penicillium si Fusarium.

In conditii nefavorabile de temperatura si umiditate, mucegaiurile care contamineaza alimentele au capacitatea de a elabora metaboliti toxicogeni. Prin consumul de nutreturi contaminate cu micotoxine, acestea sunt preluate de animal care le poate metaboliza doar parttal. De la animal, micotoxinele ajung la om prin consumul de carne, in care micotoxinele sunt cumulate, prin consumul de oua, lapte si produse lactate, in care micotoxinele sunt excretate. Acestea devin alimente nocive pentru om, adica iti pierd inocuitatea.

Conditiile de toxicogeneza sunt in general mai restrictive decat cele necesare cresterii mucegaiurilor.

1 Biogeneza micotoxinelor

Formarea micotoxinelor poate avea loc la toate stadiile din camp si pana la comercializarea produselor pentru consumul animal si uman.

Natura micotoxinelor produse si care contamineaza alimentele depinde de speciile fungice, de conditiile ecologice si de stabilitatea acestor toxine in mediu alimentar.

Micotoxinele nu contituie o clasa chimica. Sunt metaboliti secundari care nu joaca un rol evident in economia microorganismelor:

in comparatie cu metabolismul primar care este cu temeinicie acelasi pentru toate fiintele vii, metabolismul secundar depinde de speciile considerate, in acest caz, susele;

metabolismul secundar, foarte important la mucegaiuri, aduce o mare diversitate de molecule, din care micotoxinele;

metabolitii secundari sunt foarte adesea elaborati de familia de produsi chimici vecini, din punct de vedere toxicologic, aceasta explica in parte ca pentru aceeasi doza de toxina, efectele sunt foarte grave si mai putin specificate in intoxicatiile naturale fata de intoxicatiile experimentale efectuate cu o micotoxina pura.

Natura produselor care se acumuleaza in aval, depinde de caracterele individuale ale suselor si de conditiile de mediu.

La ora actuala se cunosc in jur de 200 de specii de mucegaiuri care au capacitatea de a forma micotoxine.

Fig. 7. Biosinteza micotoxinelor

Originea chimica a micotoxinelor este foarte diversa, unele deriva din aminoacizi (alcaloizii de ergot, acidul aspartic, acidul ciclopiazolic, slaframina, glioxina, roquefortin, sporodesina), altele sunt policetoacizii ( aflatoxinele, ochratoxina, patulina, citrinina, acidul penicilic, sterigmatocistina, zeararlenona), iar altele sunt derivati terpenici ( fusarenona, desoxinivalenolul, varidina, toxina T-2).

Micotoxinele se formeaza la finalul fazei exponentiale si inceputul fazei stationare a cresterii mucegaiului (figura.

Fig. 8 Fazele de crestere fungica si localizarea sintezei micotoxinelor

2 Formarea micotoxinelor

Formarea micotoxinelor pe produsele alimentare presupune parcurgerea urmatoarelor etape

1. Infestarea cu mucegai - este favorizata de temperaturi ridicate si de umiditatea redusa a solului

2 Colonizarea -favorizata de atacul de insecte

- distrugerea barierelor fizice faciliteaza raspandirea infectiei pe produs

- distrugerea pericardului favorizeaza infectia interiorului boabelor

- descresterea umiditatii boabelor 35

3. Producerea de micotoxine -favorizata de

- temperaturi ridicate;

- precipitatii reduse-stres hidric al plantelor;

- alti factori limitativi ai plantelor cu boabe in curs de formare

- prolina, factor, semnal de stres in plante induce sinteza toxinelor in tulpinele toxicogene

Cresterea microbiana si productia de toxine este influentata de numerosi factori (fig. 9). Este important sa cunoastem modul in care acesti factori influenteaza calitativ si cantitativ, dezvoltarea microorganismelor si productia de toxine pentru a putea stabili conditiile optime de depozitare a cerealelor.

Fig. 9. Factori care favorizeaza cresterea fungica si productia de toxine

Pentru a intelege modul in care celula microbiana reactioneaza la conditiile mediului ambient, diferiti factori au fost impartiti arbitrar in trei mari grupe, cu precizia ca in conditiile naturale, bioefectul acestora poate fi cumulativ sau sinergic:

Factori extrinseci sunt factorii exogeni, ai mediului natural/industrial: temperatura, umezeala relativa a aerului, concentratia de oxigen, radiatii, factori mecanici, factori chimici, s.a.

Factori intrinseci sunt factori dependenti de natura alimentului care influenteaza cresterea si activitatea culturilor starter dar si de natura alterarii specifice a produselor alimentare-compozitia chimica si concentratia in nutrienti, pH, rH, structura anatomica, substante chimice .

Factori impliciti sunt factori biologici determinati de relatiile ce se pot stabili intre diferitele grupe de microorganisme care alcatuiesc microbiota alimentului respectiv.

3 Influenta factorilor extrinseci asupra aparitiei micotoxinelor

3.1 Temperatura

Temperatura are influenta asupra speciei de mucegai, dar si asupra produselor de metabolism.

Procesele metabolice se desfasoara in limite stricte de temperatura, specifice fiecarui microorganism. Acest factor poate favoriza sau inhiba dezvoltarea microorganismelor, iar in anumite cazuri poate chiar determina moartea acestora. Efectul temperaturii asupra dezvoltarii microorganismelor se datoreste influentei pe care aceasta o exercita asupra:

- starii de agregare a apei, in functie de care se mareste sau se micsoreaza disponibilitatea apei;

- vitezei reactiilor enzimatice;

- plasticitatii membranei celulare si citoplasmei;

- macromoleculele pe care le pot denatura;

Mucegaiurile se dezvolta la temperaturi diferite. Exista pentru fiecare specie, un grad de temperatura la care dezvoltarea se face cu cea mai mare intensitate. Aceasta temperatura se numeste temperatura optima de dezvoltare. Deasupra si sub temperatura optima, dezvoltarea mucegaiurilor slabeste, si cand atinge un anumit punct, superior sau inferior, inceteaza de a se mai dezvolta chiar daca mediul nutritiv ramane acelasi.

Temperatura superioara optimului, la care se mai poate observa o foarte slaba dezvoltare a mucegaiurilor, se numeste temperatura maxima iar cea inferioara, temperatura minima de dezvoltare. Cand temperatura se ridica deasupra maximului de temperatura, mucegaiul este distrus. Daca temperatura scade sub minimul de temperatura, mucegaiul nu este distrus ci se gaseste intr-o stare de viata foarte lenta, favorabila conservarii.

Temperatura optima pentru cresterea mucegaiurilor este cuprinsa intre 25-30sC iar limita maxima este de 40-45sC (tab.10). Exista totusi mucegaiuri care se pot dezvolta fara probleme la temperaturi de 55sC Aspergillus flavus, Aspergillus fumigatus, dar si mucegaiuri care sunt capabile sa se dezvolte la temperaturi de 0sC, Penicillium cyclopium.

Tabel 10. Temperaturi minime necesare pentru dezvoltarea unor mucegaiuri si pentru productia de micotoxine.

Se observa ca sunt unele situatii in care exista o apropiere intre temperatura minima necesara pentru cresterea mucegaiului si cea la care are loc producerea de micotoxine. Exista totusi unele exceptii cand temperatura de dezvoltare a mucegaiului este cuprinsa intre 6-45sC cu un optim la 37sC iar productia de micotoxine are loc intr-un interval de temperatura cuprins intre 11-36sC cu un maxim la 30sC.

Fusarium roseum (producator de zearalenona) se dezvolta bine intre 24-27sC, iar productia de micotoxine are loc la temperaturi cuprinse intre 10-12sC. Totusi, sunt varietati ale lui Fusarium roseum, ca Fusarium roseum "gibbsosum" si Fusarium roseum "semitectum" care au capacitatea de a produce in orz la 25sC, cantitati de zearalenona echivalente cu productia de micotoxina la temperatura de 10sC. Plecand de la aceste temperaturi minime necesare pentru cresterea anumitor mucegaiuri, putem spune ca sunt conditii optime pentru o crestere si proliferare fungica la o valoare optima mai mare de 0.75, o temperatura mai mare 20sC si o umiditate a substratului de 14%.

Mucegaiurile se impart in linii mari, dupa temperatura de dezvoltare in: mezofile, termofile, termotolerante si psichrofile. Majoritatea mucegaiurilor sunt mezofile.

Tabel nr.11 Exigentele termice pentru dezvoltarea mucegaiurilor

La temperaturi foarte joase, de pana la -19sC, mucegaiurile nu sunt omorate, sporii lor supravietuiesc si raman apti germinarii atunci cand se intorc in conditii normale. Aceasta mare stabilitate a mucegaiurilor la temperaturi joase permite in micoteca conservarea usoara surselor prin tehnici de liofilizare.

In atmosfera cu temperaturi ridicate, tunelele de uscare a alimentelor tocate, se observa o microflora fungica foarte abundenta in care domina speciile termofile sau termorezistente ca: Aspergillus flavus si Aspergillus fumigatus. Rhiyopus pusillus, izolat in diverse substraturi (cacao, cereale, boabe de mustar), este capabil sa se dezvolte pana la 57sC. Fara sa creasca, poate avea spori care sa supravietuiasca la temperaturi foarte ridicate, si de asemenea, acest soc termic stimuleaza dupa acea germinare; este cazul ascosporilor de B. Fulva, un contaminant al sucului de fructe si ascosporii de Neurospora crasa care se gaseste in lemnul ars si in brutarii, tubul germinativ dezvoltandu-se dupa expunerea timp de 5-20 minute la temperaturi mai mari de 100sC.

3.2 Umiditatea

Cantitatea de apa existenta in mediul ambiant si in substraturi este unul din factorii importanti pentru dezvoltarea mucegaiurilor si pentru productia de micotoxine.

In atmosfera exista o umezeala relativa de 70-90% si prin pastrarea alimentelor, in timp, in functie de temperatura si compozitia produsului are loc o absorbtie a vaporilor de apa din aer, instalandu-se o stare de echilibru, cu cresterea cantitatii de apa libera si a indicelui de activitate a apei. Este stiut faptul ca mucegaiurile apar dupa o crestere accidentala a umiditatii. Insa, nu doar cantitatea de apa influenteaza ci si forma de prezentare a acesteia (libera sau legata).

Apa libera este apa din interiorul celulelor si poate fi eliminata fara a interveni in procesele vitale.

Apa legata face parte integrata din celule. Pentru germinare, sporii de mucegai au nevoie ca apa sa se gaseasca in forma libera.

Exista doua unitati relationate cu cantitatea de apa:

umiditate relativa de echilibru (HRE): este cantitatea de apa care dispun microorganismele, fiind echilibrul intre continutul de apa libera al produsului si vaporii de apa existenti in mediul ambient. Se exprima in procente si variaza de la un produs la altul in functie de continutul acestuia in glucide sau materie grasa.

apa disponibila sau activitatea apei (aw) este relatia existenta intre apa libera din alimente si capacitatea microorganismelor pentru proliferare. Activitatea apei ne indica care este cantitatea de apa disponibila pentru dezvoltarea microorganismelor.

aw se exprima ca relatia existenta intre tensiunea vaporilor de apa in substratul (P) si apa pura (Po), la aceeasi temperatura, (aw =P/Po). Daca umiditatea alimentului este in echilibru cu umiditatea relativa de echilibru a atmosferei, aw este numeric echivalenta cu aceasta (aw = HRE/100).

Valorile aw la diverse grupe de mucegaiuri variaza in functie de temperatura si substrat. Comportamentul diferit al mucegaiurilor in functie de exigenta lor fata de valoarea aw, face ca aceasta sa se imparta in:

specii xerofile la care germinarea sporilor este posibila la o valoare a aw mai mica de 80%, in special specii din genul Aspergillus repens, Aspergillus glaucus, Aspergillus versicolor, Aspergillus flavus, Aspergillus nidulans;

specii mezofile cu o exigenta la apa cuprinsa intre 80-90% Penicillium cyclopium, Penicillium expansum, Alternaria, Cladosporium cladosporioides;

specii hidrofile (superioare 90%) Epicoccum nigrum, Fusarium ssp, Mucorales;

Tabel 1 Valori ale aw necesare pentru dezvoltarea unor mucegaiuri si pentru productia de micotoxine

Se observa ca majoritatea mucegaiurilor se dezvolta plecand de la valori ale aw-0.7. In general sunt rare cazurile in care anumite mucegaiuri germineaza la valori ale aw cuprinse intre 0.6 si 0.7. Totusi productia de micotoxine este nula sau foarte scazuta la valori ale aw mai mici de 0.85, iar cresterea mucegaiurilor toxicogene se poate realiza intr-un interval al aw cuprins intre 0.70-0.85.

3.3 Tensiunea superficiala

Microorganismele sunt influentate de tensiunea superficiala a mediului in care se gasesc. Substantele care coboara tensiunea superficiala intarzie sau impiedica dezvoltarea mucegaiurilor, aceste substante pot sa aiba, de asemenea, influenta asupra morfologiei si sporularii.

3.4 Presiunea osmotica

Presiunea osmotica poate provoca modificari bruste ale structurii celulare (plasmoliza, turgescenta) si modificari ale morfologiei microorganismelor.

Mucegaiurile sunt microorganisme osmofile (se pot dezvolta pe medii cu presiune osmotica mare) si din acest motiv, ele pot altera produsele alimentare care contin o cantitate mare de zahar (miere, dulceata, etc.). Ele se pot dezvolta pe produse care contin max. 70% zahar.

3.5 Lumina

Actiunea luminii depinde de specia microorganismelor. In general se poate spune ca lumina este daunatoare mucegaiurilor. Actiunea vatamatoare a luminii creste cu scaderea luminii de unda a razelor luminoase. Din spectrul luminos cele mai vatamatoare sunt razele violete, iar din spectrul invizibil, radiatiile ultraviolete. Actiunea daunatoare a razelor ultraviolete depinde de intensitatea si durata lor de actiune asupra mucegaiurilor, acestea putand fi impiedicate sau oprite din activitatea lor, ori complet distruse.

Cand actiunea luminii se exercita asupra unei culturi si nu numai asupra unui singur microorganism, se deosebeste alaturi de actiunea directa, si actiunea indirecta asupra mediului de cultura. Astfel, in mediile de cultura care au fost expuse la lumina solara sau la radiatiile UV, s-a gasit intotdeauna apa oxigenata, rezultata din oxidarea apei, oxidare produsa de raze, care constituie un toxic pentru microorganism. Prin urmare, actiunea luminii asupra microorganismului, se exercita fie direct, asupra celulei insasi, fie indirect, prin producerea apei oxigenate.

3.6 Integritatea fizica a boabelor si invelisului produselor vegetale

Factorul acesta asigura calitatea produselor in timpul conservarii si face mai dificil atacul mucegaiurilor.

Produsele cerealiere sunt protejate de mediul exterior, de tegumente care sunt o bariera foarte eficace impotriva penetrarii microorganismelor. Aceasta eficacitate scade dupa recoltare, deoarece anvelopa protectoare este eliminata sau lezata. Structura interna reprezentata de peretii celulozici, diminueaza inmultirea si deci proliferarea germenilor in masa produselor alimentare. Microorganismele emit astfel in mediul exterior hidrolaze care le permit sa treaca aceasta bariera.

Structura si starea fizico-chimica a materiei are un rol important asupra cresterii germenilor.

Tegumentele intacte ale boabelor ingreuneaza accesul mucegaiului. Boabele sfaramate sunt mai susceptibile invaziei si cresterii fungice decat boabele intregi deoarece partea interna a bobului este cea mai vulnerabila la actiunea mucegaiurilor datorita compozitiei chimice a acestuia.

4 Influenta factorilor intrinseci asupra apartiei micotoxinelor

4.1 Natura substratului

In general, substratul optim este cel glucidic. Mucegaiurile nu sunt exigente din punct de nutritional, ele hranindu-se cu micro si macro elementele care exista in substratul unde se dezvolta.

Aflatoxina este secretata in special pe amidon, iar zearenona se formeaza pe un substrat celulozic.

4.2 Influenta pH-ului asupra dezvoltarii mucegaiurilor

Actiunea pH-ului asupra cresterii microorganismelor se situeaza la trei nivele:

mediu

permeabilitatea membranei

activitatea metabolica

Disponibilitatea anumitor nutrienti in mediul de cultura este modificata prin echilibrul ionic. La pH acid, ionii de magneziu formeaza compusi insolubili, la pH bazic, zincul, calciul si ionii ferici sunt complexati. Sub aceasta forma acesti ioni indispensabili ca si cofactori ai enzimelor sunt dificil de folosit.

Permeabilitatea membranelor este in egala masura afectata de variatiile de concentratii in ioni de si. In mediul acid pearmeazele cationice sunt saturate in ioni de hidrogen, ceea ce limiteaza sau anuleaza transportul actiunilor indispensabili. In mediul alcalin ionii hidroxil care satureaza membrana impiedica transferul de anioni indispensabili.

Reactiile enzimatice au un optim de crestere. Totusi variatiile de pH citoplasmatic vor stabili o incetinire a activitatii enzimatice si cresterii. Enzimele nu au toate acelasi comportament in functie de pH, hidrolazele extracelulare fiind mai sensibile decat enzimele citoplasmatice.

Citoplasma este de asemenea protejata de schimbul limita de pH extracelular. Membrana citoplasmatica este putin permeabila la molecule foarte ionizate in general si la ioni de in particular, si citoplasma are functie tampon foarte eficace pe de alta parte.

Actiunea pH-ului este legata de conservatorii sau inhibitorii familiei acizilor organici, acizi slabi. Mucegaiurile suporta un interval mare de valori ale pH-ului 5-7.5, suportand mai bine un mediu acid decat unul alcalin. Este bine de specificat faptul ca mucegaiurile pot modifica pH-ul, folosind ca sursa acizii organici ai alimentelor.

Keller SE au studiat efectul pH-ului asupra productiei de fumonisine B1 de catre Fusarium proliferatum in mediul lichid limitat in azot. Au dedus ca exista un prag care separa doua compartimente fiziologice. La un pH mai mare de 5, Fusarium proliferatum se dezvolta normal si produce putine toxine, in timp ce la un pH mai mic de 5, cresterea este mai putin importanta, iar productia de toxine este superioara.

4.3 Nutrienti minerali

Microorganismele, pentru dezvoltare au nevoie de apa, o sursa de energie, de azot, de saruri minerale si eventual de oxigen si/sau factori de crestere. Microorganismele care se intalnesc pe produsele alimentare sunt chimio-organotrofe si folosesc mai degraba hidratii de carbon ca sursa de energie decat acizii grasi sau substantele azotoase. Monomerii sau moleculele mici sunt incorporate in citoplasma prin transport membranar, polimerii trebuie sa fie insa hidrolizati in prealabil.

Produsele alimentare contin in general toti nutrientii necesari dezvoltarii microorganismelor, dar diferentele de compozitie observate au un efect selectiv asupra florei microbiene.

Sunt in relatie cu compozitia substratului, fierul si zincul, fiind elementele cele mai importante pentru cresterea fungica. Lipsa anumitor elemente are ca rezultat o crestere fungica foarte scazuta.

Nutritia mucegaiurilor

Prin analiza chimica s-a stabilit ca celula contine urmatoarele elemente: C, N, O, H, P, S, Si, Cl, K, Ca, Mg, Fe, Na precum si urme de Mn, Al, Zn, B. Cele mai frecvente elemente sunt: N, C, H, O, P, S, K, Mg si uneori Fe, respectiv Mn. Primele opt elemente sunt cu siguranta absolut indispensabile vietii microorganismelor. Folosirea dar nu si indispensabile sunt: Na, Ca, Mn, Cl, Si, etc. Calciul este la putine specii de microbiene

Proportia acestor elemente, indispensabile sau utile de asemenea este deosebita. Unele se gasesc in cantitate mult mai mare decat altele. Cele dintai servesc ca baza pentru formarea tesuturilor microorganismelor (membrana, protoplasma, nucleu) si din aceasta cauza au fost numite elemente plastice, spre deosebire de celelalte, care se gasesc in cantitati foarte mici sau in urme si care au fost numite elemente catalitice sau fiziologice servind ca activatori. In aceasta categorie intra Fe, Mn, care maresc activitatea oxidazelor, sau Ca care joaca rol in nutritia azotata si in transformarea substantelor azotate prin microorganismelor fixatoare de azot. Elementele catalitice au fost studiate amanuntite de Gabriel Bertrand, care le-a denumit si elemente oligodinamice.

Pentru procurarea acestor elemente indispensabile sau numai utile, microorganismele au nevoie de diferite substante din care sa isi procure elementele necesare. Nu orice substanta, insa, care contine aceste elemente, poate servi ca aliment pentru ele.

Se da numele de aliment, sau poate servi ca aliment orice substanta de la care un microorganism dat poate capata elementele si energia necesara organizarii sale fara a mai utiliza caldura solara.

Descompunerile produse de microorganisme trebuie sa aiba loc cu degajare de caldura pentru a le furniza energia de care au nevoie. De obicei, in transformarile microbiene, ramane putina caldura care ridica temperatura mediului. Descompunerile microbiene endoterme nu sunt posibile decat daca alaturi se produce un fenomen exoterm, care sa dea caldura disponibila. In orice caz, bilantul caloriferic si ansamblul reactiilor trebuie sa fie exoterm.

Alimentele absorbite de microorganisme sunt utilizate pentru inlocuirea produselor de dezasimilare si pentru formarea de noi substante necesare cresterii si dezvoltarii vietii lor.

Toate modificarile interne sau externe ale celulelor, reactiile fizico-chimice, functiunile biologice si de reproducere, sunt strans legate de transformarile pe care le sufera alimentele absorbite. Dintre elemente, unele ca protidele, aminoacizi si sarurile amoniacale, furnizeaza alimentele azotoase necesare sintezei substantei vii. Altele ca glucidele iau de asemenea parte la formarea protoplasmei si nucleului, dar in primul rand sunt alimente producatoare de energie; prin descompunere, ele pun in libertate caldura necesara reactiilor endoterme. Din aceasta cauza aceste alimente s-au numit alimente energetice.

Valoarea alimentara a unui element oarecare este reprezentata prin raportul P/, in care P este greutatea culturii obtinute in mediu complet si greutatea culturii lipsita de elementul caruia i se determina valoarea alimentara. Cele mai interesante studii au fost facute cu mucegaiul Aspergillus niger. Inceputul acestor studii dateaza de acum 70 ani servind si astazi in introducerea fundamentala in fiziologia microorganismelor.

Raulin, un elev al lui Pasteur, a alcatuit un mediu de cultura format din compusi chimici bine definiti (acid tartric, zahar si saruri minerale) care sa ofere posibilitatea maxima de dezvoltare a acestui microorganism.

Mediul lui Raulin cuprinde urmatoarele substante:

- Apa 1500 - carbonat de magneziu 0,4 g

- Zahar 70 g - sulfat de amoniu 0,25 g

- Acid tartaric 4 g - sulfat de zinc 0,07 g

- Nitrat de amoniu 4 g

- Fosfat de amoniu 0.6 g - sulfat de fier 0.07 g

- Carbonat de potasiu 0.6 g - silicat de potasiu 0,07 g

Reactia acestui mediu este acida. Pentru a realiza maximum de dezvoltare a mucegaiului, trebuie ca insamantarea sa se faca in strat subtire in conditii aerobe, iar cultura sa fie tinuta la 37sC, intr-o atmosfera umeda. Dupa 24 ore de la insamantare, suprafata lichidului se acopera cu o membrana albicioasa care se ingroasa repede, se increteste si a patra zi capata la suprafata o culoare neagra, datorita formarii sporilor.

Pentru evaluarea greutatii recoltei, dupa trei zile de la cultivare se culege tot miceliul, se stoarce, se usuca si se cantareste. Dupa alte trei zile se procedeaza la fel cu noua recolta care s-a mai format si care este ultima. Cantitatea totala de miceliu din cele doua recolte este de 25 g.

Alimente minerale

Eliminand pe rand fiecare element mineral din lichidul Raulin, se poate determina importanta pe care o au in dezvoltarea culturilor sau utilitatea lor specifica.

Utilitatea specifica a unui element este raportul dintre greutatea microorganismului si a elementului considerat sau mai bine zis cresterea greutatii realizate pentru fiecare unitate din greutatea elementului adaugat. De exemplu pentru greutatea recoltei de 25 g s-au intrebuintat 0 mg oxid de zinc- utilitatea specifica=225000/40=56

Prin suprimarea acidului fosforic, recolta scade la 1/182; a magneziului, la 1/91; a potasiului, la 1/25; a acidului sulfuric, la 1/25, etc. Aceste rezultate sunt identice cu cele ce s-ar obtine de la o planta superioara cultivata in conditii experimentale identice. Cu totul altfel se prezinta in cazul celorlalte elemente.

Daca se suprima zincul, recolta scade la 1/10, iar prin suprimarea fierului la 1/

Cum se poate explica rolul acestor elemente, care se gasesc in cantitati infinitezimale in mediul de cultura si care totusi au o actiune asa de importanta?

Daca se reconstituie mediilor elementele respective de care sunt lipsite, la zinc, recolta revine la normal, pe cand prin adaugarea fierului nu-si mai revine.

Raulin a dedus prin urmare ca zincul este aliment, in timp ce fierul nu este. Fierul nu poate fi considerat decat un antidot care neutralizeza anumite toxine excretate chiar de Aspergillus si care sunt vatamatoare dezvoltarii sale.

Dupa Javilier, culturile de Aspergillus in mediul lui Raulin, libere de zinc, nu ating, dupa 4 zile de dezvoltare, decat 0.37 din greutatea realizata in conditii normale; conditiile continua sa apara mai departe. Pe langa aceasta, 60% din zahar, in absenta zincului, ramane neutilizat.

Daca se adauga zinc 1/10000000 in raport cu mediul, se ajunge la recolta normala tip, tot zaharul fiind consumat. Zincul favoreaza de asemenea si fixarea siliciului, fierul si manganului de catre Aspergillus, fiind insa lipsit de efect asupra fixarii magneziului, sulfului si azotului. Chiar el este fixat in intregime de mucegai, cu conditia sa nu depaseasca cantitatea de 1/250000 in raport cu mediul.

Dupa cum unele doze foarte mici de substante minerale sunt indispensabile cresterii microorganismelor, tot asa altele devin vatamatoare, chiar in doze extrem de mici. Astfel, suplimatul impiedica germinarea sporilor in doza de 1/500000, iar azotul de argint in doza de

1/1600000. De asemenea dozele: de zinc 1/25000, de clorura de platin 1/8000, de sublimat 1/51200, de sulfat de cupru 1/2400 si de nitrat de argint 1/1600000 sunt toxice. Sensibilitatea aspergillului fata de sarurile de argint este asa de mare incat acesta nu se poate dezvolta sub nici o forma in vase din acest metal.

Alimente hidrocarbonate

Dupa modul cum isi procura azotul si carbonul, microorganismele au fost impartite in doua grupe: autrotofe si heterotrofe

Microorganismele autrotofe fiind dotate cu pigmenti ca si plantele verzi isi procura carbonul din bioxid de carbon.

Microorganismele heterotrofe, fiind lipsite de clorofila, nu-si pot procura carbonul din atmosfera ci trebuie sa-l obtina din diferite substante, in special din hidratii de carbon.

Este evidenta necesitatea exigentei unui criteriu dupa care unele microorganisme pot prefera un aliment sau altul. Unul din criteriile cele mai des intalnite este si acela al configuratiei sterice a moleculei organice. Astfel, mucegaiul Penicillium glaucum ataca de obicei, din acidul tartric inactiv, enantiomorful dextrogir, lasand direct pe cel levogir.

Acelasi lucru il face si Aspergillus niger. De asemenea, din cei doi acizi lactici, Penicillium glaucum prefera enantionul levogir celui dextrogir.

4.4 Potentialul de oxido- reducere (O /CO

Actiunea oxigenului asupra metabolismului microbian se poate manifesta in trei moduri:

- modificarea potentialului de oxido-reducere. Prezenta O dizolvat indica un potential redox pozitiv, absenta sa insa in medii organice bogate in compusi reducatori acizi organici, radicali SH (zaharuri reducatoare) se traduce prin potential negativ.

- acceptul final al electronilor pentru aerobioza stricta si facultativa;

- agenti ai stresului oxidativ prin intermediul formelor sale active (peroxid sau superoxid);

Oxigenul poate fi procurat de microorganisme din aer, din apa cum si din diferite substante care il contin. Rolul principal insa in nutritie si in functiunea celulei microbiene il joaca oxigenul din aer si cel din compusii organici.

Majoritatea mucegaiurilor sunt aerobe si din acest motiv au nevoie de O pentru a creste si pentru reactiile lor metabolice. O lipsa partiala de O , conditioneaza cresterea mucegaiurilor, iar lipsa acestuia duce la moartea acestora. Este cazul lui Penicillium, care poate suporta si conditii extreme.

O diminuare a concentratiei in O si o crestere a concentratiei de CO , provoaca o scadere a toxicogenezei, mai importanta decat cresterea.

In cazul fumonisinei B , in conditii de O scazut, cresterea mucegaiului va fi scazuta, consumul de glucoza va fi important si productia de micotoxina va fi nula.

4.5 Bacteriile

Barrios si col. (1996) au aratat ca inocularea bacteriilor lactice cu trei zile inaintea inocularii lui Aspergillus parasiticus provoaca o diminuare a cresterii si productiei de micotoxine. Acest fenomen are un efect de competitie pentru substrat si pH.

4.6 Microflora

Aziz N.H. si col. (1997a si1997b) au studiat efectul microflorei netoxice a porumbului in productia de aflatoxine de catre Aspergillus flavus. Au aratat ca Tricoderma viride inhiba cresterea mucegaiului si reduce sau anuleaza productia de aflatoxina B1 chiar daca boabele de porumb au fost sau nu sterilizate. Daca inocularea lui Tricoderma viride este ulterioara inocularii lui Aspergillus, nivelul de aflatoxina B se diminuiaza semnificativ. Aceasta diminuare atinge cam 31%.

Efectul microflorei actioneaza asupra acumularii toxinelor. In termen ecologic, exista o competitie pentru substraturi: doar sursele foarte competitive si care poseda un vast spectru de substraturi metabolizabile se dezvolta. In plus, anumite surse pot degrada micotoxinele. Un efect inhibitor al microflorei spontane a fost de asemenea demonstrat de O'Neil K.si col. (1996).

Analizand productia de trichotecine si zearalenona de Fusarium culmorum pe porumb, ei au aratat ca pe boabele sterilizate prin incalzire sau radiatii, cantitatea de micotoxina este superioara fata de cea prezenta pe granele nesterilizate.

Aceasta diferenta apare deoarece in primul caz substratul este lipsit de microorganisme, flora spontana fiind prezenta in cel de al doilea caz.

Marin si col. (1998) au studiat influenta unei flore competitive in cresterea si productia de fumonisine de catre Fusarium moniliforme si Fusarium proliferatum. La o temperatura de 15-25sC si o valoare a aw de 0.98, colonizarea mediului de catre cele 2 specii de Fusarium este mult mai mica decat Aspergillus flavus si Aspergillus ochraceus, dar in acelasi timp, productia de fumonisine este stimulata de aceste doua mucegaiuri.

4.7 Insectele

Insectele intervin indirect in productia de micotoxine, ele fiind vectorii sporilor. In plus, insectele patrund in zonele interioare ale granelor prin ranile pe care le produc. Contaminarea dupa recoltare a alunelor si porumbului cu Aspergillus flavus este corelata cu un atac al insectele. Acestea pot fi prezente in spatiile de depozitare creand o contaminare importanta si in consecinta constituie o cauza a prezentei micotoxinelor.

Rodiquez de Bosque a aratat ca 2 factori sunt in relatie cu cresterea aflatoxinelor in porumb: semanatul tarziu si pagubele cauzate de insecte.

5 Descrierea mucegaiurilor cu potential toxicogen

5.1 Principalele genuri de mucegaiuri din industria alimentara

Genurile si speciile de mucegaiuri cu incidenta in industria alimentara (microbiota utila si de alterare), sunt grupate in diviziunile Zygomycota (Zygomycetes), Ascomycota (Ascomycetes) si Deuteromycota (Deteromycetes) (Gueguen, M. 1994).

Din diviziunea Zygomyceta, pentru industria alimentara, prezinta interes mucegaiurile din ordinul Mucorales: familia Mucoraceae, (genurile: Mucor, Rhizopus si Absidia) si familia Thamnidiaceae (genul Thamnidium). Acestea sunt denumite mucegaiuri inferioare si au thal septat monocelular coenocitic (miceliu neseptat, ramificat aerian si imersat in substrat). Ele sunt usor identificate prin caracterele morfologice ale aparatului reproducator pe cale asexuata, cand sporii se formeaza in interiorul unui sporange terminal (sporocist) purtat de un sporangiofor (sporangistofor), care poate sa se prelungeasca sau nu in interiorul sporangelui cu o columela.

Reproducerea pe cale sexuata se realizeaza prin zigospori. Unele specii sunt heterothalice, in timp ce pentru altele stadiul de zigospori este necunoscut.

Genul Rhizomucor a fost creat cu putin timp in urma si cuprinde speciile termofile ale genului Mucor (Rhizomucor pusillus) ce prezinta stoloni si rhizoizi.

Studii efectuate de Kirk (1986) si Cannon (1988) privind nomenclatura genurilor din ordinal Mucorales. Au relevat ca genurile Mucor si Rhizopus nu trebuie considerate ca genuri separate. Daca codul de nomenclatura botanica ar fi fost riguros aplicat genul Mucor ar fi trebuit unit cu Rhizopus, iar anumite specii din genul Rhizopus regrupate in gen Ascophora. Totusi, luand in considerare importanta economica a mucegaiurilor din cele doua genuri Mucor si Rhizopus, ele continua sa fie acceptate in vechea forma (Scriban.r,s.a 1993)

In diviziunea Ascomycota, sunt incluse mucegaiuri superioare cu miceliu septat care se reproduc pe cale sexuata prin ascospori ce se formeaza in asce inchise in formatiuni specifice numite: Chleistothecium (Ploctomycetes) si Perithecium (Pyrenomycetes-genurile Eurotiul si

Byssochlomys). Unele mucegaiuri din aceasta diviziune pot prezenta si reproducere asexuata si in acest caz ele se regasesc si in Deuteromycota, dar cu alta denumire.

Deuteromycota include mucegaiurile superioare cu thal septat care se reproduc numai pe cale asexuata, denumite fungi imperfecti. Capacitatea de reproducere pe cale asexuata a fost pierduta in cursul evolutiei acestor mucegaiuri. Sporii formati prin reproducere asexuata se numesc conidiospori (conidii). Diferitele moduri de formare a conidiosporilor sunt utilizate drept criterii de identificare a mucegaiurilor din aceasta subdiviziune. Pentru industria alimentara prezinta interes mucegaiurile din clasa Hyphomycetes, ce dispun de o diversitate metabolica deosebita. Aici sunt incluse principalele genuri cu aplicatii in procesele biotehnologice, dar si agenti de alterare ai produselor alimentare.

Caracterizarea principalelor specii de mucegaiuri cu potential toxicogen

Interventia nefasta a ciupercilor filamentoase in industria alimentara este intalnita la mai multe niveluri. Cerealele pot fi contaminate cu mucegaiuri in plin camp si in timpul depozitarii.

Mucegaiurile care se dezvolta pe camp ca si cele care se dezvolta pe materiale de putrefactie necesita o umiditate ridicata (20-25%) pentru cresterea lor (Hesseltine, 1976), in timp ce mucegaiurile de depozitare sunt capabile sa creasca pe un strat cu un continut de umiditate de 10-18% (Lillehoj & Elling, 1983).

Speciile cu activitate fitopatogena sunt foarte periculoase pentru productia materiilor prime alimentare brute. Mucegaiurile saprofite contamineaza alimentele si degradeaza din punct de vedere calitativ. Anumite specii sunt toxicogene si elibereaza in aliment micotoxine care reprezinta un grav pericol din punct de vedere sanitar.

Tabel 13. Principalele mucegaiuri care se gasesc in diferite alimente

Toxicogeneza cum s-ar numi conditiile de sinteza si elaborare a micotoxinelor, este un fenomen de mare complexitate. Conditiile optime de toxicogeneza depind de o combinatie de factori: temperatura, umiditatea si nivelul de oxigenare a substratului.

Expresia "specie toxicogena" poate fi interpretata in functie de mecanismul care da nastere aparitiei toxinelor:

- fie substanta este un metabolit secundar, propiu sursei fungice considerate, este cazul majoritatii micotoxinelor secretate de ciuperci in timpul depozitarii produselor alimentare. Rezulta astfel o mare diversitate de familii chimice: derivatii ai acizilor aminici: acidul aspergilic, roquefortine si derivati ai terpenelor: DON, tricotecine;

- fie mucegaiul poate transforma un substrat netoxic intr-un produs toxic prin bioconversie; este cazul acidului cumaric prezent in cantitati mici in sulfina, care poate fi transformat in dicumarol, un puternic anticoagulant pentru diferite mucegaiuri;

- fie mucegaiul parazit poate provoaca o deviatie a metabolismului normal al plantei, consecinta a formarii produsilor toxici care nu exista in plantele sanatoase.

5.1 Aspergillus flavus

Caractere coloniale

Colonia pe mediul solid se dezvolta rapid, 50-70 mm este plana, densa, catifelata, de culoare, alb-galbuie; la maturitate, odata cu dezvoltarea uniforma a conidioforilor, culoarea devine galben-verzui spre galben brun. Reversul coloniei se coloreaza in galben spre brun.

Aspect microscopic

Conidioforii sunt lungi, cu inaltimi cuprinse intre 400-1000 m si diametrul de 3-13 m, peretii sunt grosi, cu aspect rugos incolori. Vezicula are forma alungita la inceput, apoi capata forma sferica cu diametrul de 20-40 m si este fertila pe din suprafata. Pe vezicula se pot dezvolta direct fialide, fie metule cu fialide egale in dimensiuni. Fialidele, aranjate intr-un singur strat masoara (10-15)x(3-5) m; cele aranjate in straturi duble au inaltimi egale, de 7-10 m si cu diametrul de 3-4 m pentru cele secundare.

Raspandire si rol

Este raspandita in natura si poate fi izolat de pe seminte de porumb, orz, alune, orez, cartofi, mazare, mere, fainuri, lapte praf. Aspergillus flavus are o afinitate deosebita pentru alune si seminte oleaginoase. In conditii necorespunzatoare de pastrare, ca urmare a contaminarii inainte de recoltare, se poate produce mucegairea masiva a boabelor de porumb, alune, seminte oleaginoase cu importante pierderi economice. Aspergillus flavus creste intr-un domeniu larg de temperatura (12-48sC). Valoarea minima de aw 0.78 la 33sC, valoarea optima de pH = 7.5. Conidiosporii au rezistenta termica redusa cu D = 1 minut. Poate produce micotoxine cu denumirea generica de aflatoxine.

5.2 Aspergillus nidulans

Caractere coloniale

Colonia este catifelata de culoare verde-verde inchis cu formare in centru de peritheci de culoare alb- galbui. Reversul coloniei apare de culoare rosu purpuriu.

Aspect microscopic

Conodioforii sunt sinuosi de culoare bruna, cu lungime 6-100 m si diametrul 5-3 m, capul conidial este columnar, cu dimensiuni (40-80)x(25-30) m. Vezicula este semisferica, cu diametrul de 8-10m. Fialidele biseriate se dezvolta in partea superioara a veziculei. Fialidele primare ca si cele secundare sunt scurte si au dimensiunile (5-6)x(2-3) m. Fialosporii sunt globosi, cu suprafata rugoasa si dimetrul 3-3.5 m. La maturitate, prin dezintegrare se formeaza asci, cu cate opt ascospori lenticulari, cu pereti netezi, cu doua inele situate central, de culoare rosie si dimensiuni 3.5-4.5 m.

Raspandire si rol

Se intalnesc in sol, resturi vegetale, diferite seminte depozitate, pe paine. Poate elabora toxina sterigmatocystina (nidulina).

Aspergillus versicolor

Caractere coloniale

Colonia se dezvolta lent si are un aspect compact, catifelat. Zona centrala a coloniei este mai inalta si poate prezenta la margini striatiuni radiale. La maturitate, colonia prezinta o culoare galbui-verde ca mazarea si o bordura alba ingusta, revers se coloreaza in galben portocaliu spre rosu.

Aspect microscopic

Capul conidial este semisferic, radial cu diametrul 100-200 m. Conidioforii sunt relativ lungi, cu dimensiuni (500-600)x(4-8) m, sunt netezi, incolori, iar la maturitate se coloreaza in galbui. Vezicula este semisferica sau elipsoidala, fertile pe sau 2/3 din suprafata si are diametrul cuprins intre 12-20 m. Fialidele sunt biseriate aproximativ egale, cele primare au dimensiuni cuprinse intre (7-10)x(3-4) m, iar cele secundare au dimensiuni de (5-10)x(2-5) m. Fialosporii sunt globosi cu suprafata fin rugoasa si cu dimensiuni de 3.5-5 m.

Raspandire si rol

Este intalnit in sol, pe resturi vegetale in descompunere, cereale, fainuri, furaje, seminte oleaginoase, produse insilozate, produce micotoxina sterigmatocystina cu efect hepatotoxic.

Aspergillus candidus

Caractere coloniale

Formeaza colonii catifelat-pasloase de culoare alb-albastru-cenusiu spre verde si inaltime de 3 mm. Colonia prezinta circumferinte radiale si margine alba cu revers incolor, brun la maturitate.

Aspect microbiologic

Conidioforii au inaltime de mm, diametrul 20-30 m, sunt netezi si hialini. La capatul superior prezinta o vezicula clavata alungita ca o maciuca) cu dimensiunea 00)x(40-60) m. Fialidele uniseriate, care acopera toata suprafata veziculei masoara (5-3.5)x(2-3) m, cu dimensiuni mai mari la baza si apexul veziculei fialosporii sunt elipsoidali netezi, cu dimensiuni (5-3)x(3.5-4.5) m.

Raspandire si rol

Este o specie intalnita in sol, pe parti ale plantelor in stadiul de putrezire. A fost izolat de pe diverse seminte (porumb germinat, carne, fructe . Poate produce micotoxina patulina.

   

4.5 Aspergillus ochraceus

Caractere coloniale

Colonia are diametrul de 3-5 cm, prezinta zone concentrice si exudate. Are culoare galben-portocalie spre rosu, aspect granulat.

Aspect microscopic

Conidioforii cu lungimi variabile si diametrul de pana la 10m, au suprafata fin rugoasa si sunt colorati in galben. Capul conidial este de forma sferica si la maturitate se separa in doua sau mai multe grupari compacte. Vezicula este globoasa sau elipsoidala, fertile pe intreaga suprafata. Fialidele sunt biseriate: fialidele primare cu lungimi variabile cuprinse intre 15-30 m, iar cele secundare au dimensiuni intre (7-10)x(1.5-5) m. Fialosporii sunt sferici, elipsoidali, cu suprafata alb rugoasa si diametrul intre 3.5-5 m. Produce rar scleroti ovali, de culoare galben -brun.

Raspandire si rol

Este frecvent intalnit in sol, pe resturi vegetale, boabe de orez, porumb, seminte oleaginoase, furaje, produse alimentare. In conditii de facultativ anaerobioza la fermentarea boabelor de cafea este responsabil pentru formarea unui miros placut. Dintre micotoxinele elaborate in conditii favorabile de sporulare fac parte: ochratoxina, aflatoxine si acidul penicilic. Prin consum de produse mucegaite se produce hepatotoxicoze la animale.

   

Aspergillus tereus

Caractere coloniale

Colonia apare cu perimetru circular, aspect catifelat si uneori prezinta zone radiale. Culoarea coloniei variaza, de la centru spre periferie, de la cafeniu-brun la bej, reversul este galbui spre brun. Uneori elaboreaza un exudat de culoare portocalie.

Aspect microscopic

Conidioforii sunt scurti, drepti sau curbati cu lungimi egale si dimensiuni intre (100-250)x(4.5-5.5) m, incolori, cu pereti netezi capul conidial, este columnar, lung pana la 500 m si diametrul 10-16 m. Fialidele sunt biseriate si se dezvolta pe 1/2 max 2/3 din suprafata veziculei. Fialidele primare au dimensiuni cuprinse intre (5-7.2)x(2-5) m, iar cele secundare (5.5-7.50)x(1.5-2) m. Fialosporii sunt de forma globoasa, cu suprafata neteda, diametrul cuprins intre (1.8-3.5) m dispusi in lanturi lungi

Raspandire si rol

Poate fi izolat de pe furaje, seminte, cereale depozitate. Este termofil si are viteza rapida de crestere chiar la 37C, fiind frecvent intalnit in zona tropicala si temperata. Poate produce acizi organici: succinic, oxalic, enzime proteolitice. Are potential toxicogen produce micotoxine: citrinina si patulina.

Aspergillus fumigatus

Caractere coloniale

Pe Agar Czaper-Dox, dupa incubare de 7 zile la 25sC, coloniile au dimensiuni de circa 4-5 cm, culoare albastra-verzui si aspect pulverulent datorita sporularii intense.

Aspect microscopic

La stereolupa, se disting destul de facil capetele aspergilare cu aspect columnar. Hifele sunt septate si dau nastere unor conidiofori a caror extremite distala se termina printr-o vezicula cu aspect clavat, de 20-30 m diametru. Vezicula este tapetata in jumatatea superioara cu un singur rand de celule de culoare verzuie, cu dimensiuni de (6-8)x(2-3) m - fialidele, care vor genera lanturile de conidii. Conidiile au forma sferica sau subsferica, aspect verucos si diametru 5-3 m.

Raspindire si rol

Aspergillus fumigatus este un fung filamentos ubicuitar, saprobiot in sol, unde joaca un rol important in reciclarea carbonului si azotului din resturile vegetale. Fiind un fung contaminant, el se izoleaza destul de frecvent din aerul ambiant, din apa si de pe diverse suprafete, inclusiv din clinici si spitale. Din prelevatele clinice, izolarea sa este destul de facila, prin utilizarea mediilor uzuale de cultivare.

4.8 Fusarium graminearum

Caractere morfologice

Colonia dezvoltata pe mediu selectiv are un aspect paslos, dens si se extinde rapid in placa. Culoarea este roz-cenusiu spre auriu-brun. Reversul este colorat in portocaliu-brun cu nuante mai deschise spre margine.

Aspect microscopic

In preparat microscopic se pot observa:

macroconidii- se formeaza pe conidiofori simpli sau ramificati de obicei in manunchi, care au forma falcata sau fusiforma, cu 5 septuri, cu dimensiuni ce variaza intre (30-62)x(3.0-4.5)m. Nu formeaza microconidii.

chlamidosporii- sunt mono sau pluricelulari, de obicei globosi, care se formeaza intercalar, de-a lungul hifelor sau la nivelul macroconidiilor, sunt netezi sau rugosi, hialini sau de culoare brun-pal, cu dimensiuni de (10-12)m.

Raspandire si rol

Se dezvolta optim la 24-26C, pH 6.7-7. Este raspandit in natura si este fitopatogen al gramineelor (putrezirea in coroana la plante de grau si porumb). Poate sa paraziteze si alte plante (mazare, cartofi, banane). Poate elabora micotoxine de tipul scirpene (zearalenone) prin ingerarea produselor mucegaite se pot produce gastroenterotoxicoze la porcine ovine si cai.

   

4.9 Penicillium expansum

Caractere coloniale

Formeaza colonii cu diametrul de 30-40 mm de culoare verde-albastrui cu aspect catifelat. In zona centrala si cea marginala, colonia are aspect floconos. Formeaza in timp inele circadiene, in care, sunt zone cu miceliu inalt care alterneaza cu zone cu miceliu scund. Reversul este colorat in brun -inchis sau portocaliu-brun. Produce exudat incolor sau brun portocaliu foarte deschis si un pigment solubil portocaliu-brun.

Aspect microscopic

Conidioforii au pereti netezi, cu lungimi de 200-500m si poarta penicili terverticilati. Prezinta fialide fie cu forma de fiola, fie cu forma cilindrica, cu dimensiuni de (8-ll)x    (2-5)m. Formeaza conidii elipsoidale cu pereti netezi cu dimensiuni de (3-4)x(5-3.5 m.

Raspandire si rol

Este un mucegai psihrofil (poate creste la 6C, creste viguros la 0C). Se dezvolta optim la 28C. Temperatura maxima de dezvoltare este de 35C. Necesita pentru germinare un a_w de 0.82-0.83. Nu necesita prezenta unor cantitati mari de O pentru a se dezvolta. Este prezentata in mod frecvent la mere si pere la care produce putrezirea bruna. A fost izolat si de pe capsuni si tomate. Apare pe cereale mai putin frecvent decat alte specii ale genului. Foarte raspandit pe alimente cum sunt carnea si produsele din carne. Produce micotoxine de tipul patulinei si citrininei.

   

Trichotecium roseum

Caractere coloniale

Formeaza colonii cu diametrul de 50-60 mm, pufoase, cu miceliu colorat in roz, roz portocaliu. Reversul este colorat similar, mai putin intens sau cu nuante de brun.

Aspect microscopic

Prezinta conidiofori lungi, neramificati septati care poarta la capat conidii ce se formeaza una peste alta si sunt dispuse de o parte si de alta a conidioforului formand lanturi in V. Conidiile au forma elipsoidala pana la pirinforma, prezinta un singur sept transversal, au pereti subtiri, netezi si dimensiuni de (16-20)x(8-12) m. Prima conidie formata ramane verticala in timp ce celelalte, care se formeaza sub ea, sunt inclinate alternativ spre dreapta si spre stanga.

Raspandire si rol

Se dezvolta in intervalul de temperatura cuprins intre 15-35C, cu un optim la 25C si pana la o valoare a a_w de 0.9. Este foarte raspandit in natura, in special pe lemnul care putrezeste. A fost izolat de pe cereale diverse specii de alune, fasole si carne, dar nu este considerat agent de alterare a produselor alimentare. A fost deasemenea izolat de pe peretii pivnitelor. Produce micotoxina denumita tricotecina.