Codul de bare

Codul de bare

Codificarea reprezinta operatiunea de transpunere in cod a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii sau fenomene.

Principalul obiectiv al codificarii este identificarea rapida si precisa a elementelor unei multimi; daca se preiau si semnificatiile relatiilor stabilite intre elementele multimii respective, codificarea indeplineste si functia de reprezentare a clasificarii.

Codul este o combinatie de elemente simbolice folosita pentru transmiterea unei informatii

litere (cod alfabetic),

cifre (cod numeric),

litere si cifre (cod alfanumeric).

Codul cu bare este modalitatea de reprezentare grafica a caracterelor numerice sau alfanumerice prin alternarea unor bare albe si negre, cu dimensiuni predefinite.

Codul cu bare pune la dispozitia utilizatorilor o metoda de introducere automata a datelor in sistemul informatic, cu o viteza si o acuratete deosebite.

Activitatile comerciale moderne presupun localizarea si identificarea rapida a obiectului tranzactiei. In acest context s-a consacrat conceptul de trasabilitate, definit drept aptitudinea de regasire a istoricului, utilizarii si localizarii unei entitati prin identificari inregistrate, fiind evidente posibilitatile oferite de utilizarea in scopurile mentionate a unui sistem informational adecvat si usor accesibil, cum este codul cu bare.

Principalele aplicatii ale codificarii cu bare sunt:

numerotarea, codificarea si identificarea automata a produselor;

gestionarea si urmarirea automata a stocurilor;

identificarea partenerilor de afaceri in comunicatia comerciala electronica;

inregistrarea automata la casele de marcat din magazine.

Cateva din cele mai importante avantaje ale utilizarii sistemului codificarii cu bare la producator sunt:

Urmarirea si controlul productiei in punctele de lucru si pe flux;

Managementul intrarilor, iesirilor si stocurilor de marfuri in magazii si depozite;

Inventarierea stocurilor, mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar ;

Controlul accesului si inregistrarea prezentei personalului.

Pentru comercianti, codificarea cu bare asigura:

o gestionare mai eficienta a stocurilor, oferind un grad inalt de computerizare a operatiilor cu bunurile respective;

o inregistrare mai rapida si mai precisa a produselor, ceea ce conduce la cresterea calitatii serviciilor pe care le ofera clientilor;

obtinerea de beneficii importante prin instalarea unui sistem de scanning, care poate fi folosit in toate practicile manageriale, cum ar fi: cresterea productivitatii la punctele de vanzare; eliminarea bonurilor si a erorilor de inregistrare; scaderea timpului alocat operatiilor contabile.

Pentru consumator, folosirea codurilor cu bare conduce la:

disparitia erorilor de pret ce pot sa apara la casele de marcare;

reducerea timpului petrecut la casele de marcare;

eliminarea facturii si inlocuirea ei cu un bon pe care sunt trecute denumirea si pretul fiecarui articol achizitionat.

Elemente de baza ale codificarii cu bare

Aplicarea tehnologiei codului cu bare a debutat in 1952 si se bazeaza pe recunoasterea acestor combinatii de bare alb-negre cu ajutorul unor echipamente informatice specializate, insotite de software-ul adecvat. Dispozitivele moderne executa o citire optica, informatia cu continut comercial fiind preluata intr-o singura trecere si prelucrata cu ajutorul softului specializat.

In 1977 s-a constituit organismul european specializat, care din 1981 se numeste EAN International (Asociatia Europeana de Numerotare a Articolelor) - cu sediul la Bruxelles, iar sistemul armonizat de denumire si codificare a produselor cuprinde peste 80 de state membre; acest sistem a fost adoptat si de Romania in 1995, prin aderarea la Conventia internationala privind Sistemul armonizat de denumire si codificare a marfurilor, nomenclatorul continand 5018 grupe de marfuri identificate prin coduri de cate sase cifre. In plus, standardele romane sunt compatibile si aliniate integral la standardele internationale privind codificarea cu bare.

Printre cele mai cunoscute coduri liniare folosite in practica internationala se numara Codul UPC, Codul EAN, Codul 39, Codul 93, Codul 128, Codul 2 din 5, Codul 2 din 5 inlantuit si Codabar, fiecare dintre acestea fiind standardizate la nivel european si preluate si ca standarde romanesti (Comitetul Tehnic CT 300 - Coduri cu bare).

Ele se deosebesc prin particularitatile sirului de caractere folosit la codificare, astfel:

codurile numerice, care reprezinta doar cifre (codurile EAN si UPC);

coduri alfanumerice, care reprezinta atat cifre, cat si litere (codurile 128 si 39);

coduri cu lungime fixa, la care dimensiunea sirului de caractere este fixa (de exemplu, la codul EAN sirul are 13 elemente, iar in varianta scurta are opt elemente);

coduri cu lungime variabila, unde sirul de caractere poate avea o lungime variabila (codurile 128 si 39).

Codul EAN (European Article Numbering) este o replica europeana la codul UPC si a aparut din necesitatea uniformizarii sistemelor de clasificare si codificare a marfurilor in schimburile internationale.

Codul EAN (figura 5.2) este o serie de 13 caractere numerice, in cazul Romaniei structura fiind urmatoarea:

indicativul tarii - primele trei cifre reprezinta prefixul tarii, atribuit de EAN si se aplica produselor fabricate si chiar comercializate in tara (pentru Romania este 594);

identificarea produsului se face prin noua cifre: CNP (Codul National al Producatorului), care este atribuit de EAN Romania in momentul aderarii si are patru cifre, urmat apoi de CIP (Codul Interfata al Produsului) care are cinci cifre si serveste la identificarea produsului in cele mai mici amanunte.

Trebuie precizat ca la producator se aplica numerotarea conform codului EAN numai pentru produsele care se distribuie in mod general si fara restrictii. In celelalte cazuri, numerele nu au nici o semnificatie, numarul nu poarta informatii despre entitatea identificata (despre tara de origine, furnizorul, tipul sau pretul articolului) si nici nu constituie mijloc de clasificare; cu alte cuvinte, numarul respectiv are doar rol de identificare unica a articolului respectiv.

Pentru codificarea EAN la producator exista doua versiuni:

versiunea generala, care rezerva noua pozitii numerice pentru 'identificarea produsului' (asa cum am aratat mai sus), astfel incat codul complet va avea 13 caractere numerice. Aceasta versiune se numeste EAN 13;

versiunea scurta, care rezerva campului 'identificarea produsului' doar patru cifre, astfel incat codul complet va avea opt caractere numerice. Aceasta versiune se numeste EAN 8 si se foloseste in cazul in care ambalajul produsului nu are suficient spatiu pentru a permite tiparirea in conditiile impuse de standard a simbolului EAN 13, deci aceasta versiune este un caz exceptional

Utilizarea sistemului EAN asigura o serie de avantaje specifice, ce se adauga celor asigurate de codificare, in general.

Prin intermediul acestui sistem, producatorii se pot informa operativ in legatura cu modificarile care apar in desfacerea produselor, ceea ce le asigura posibilitatea adaptarii rapide la cerintele pietei (prin largirea sau restrangerea gamei sortimentale, retragerea produselor fara succes comercial etc).

Pentru comercianti, sistemul EAN asigura posibilitatea cunoasterii, in orice moment, a situatiei stocului pentru fiecare produs, care poate fi astfel reinnoit operativ.

Codul UPC (Universal Product Code) este folosit mai ales in economia S.U.A. (dupa unele surse se pare ca peste 95% din produsele comercializate in S.U.A. sunt codificate in acest fel) si a aparut prin anii '70 din necesitatea cresterii eficientei activitatilor din reteaua comerciala cu amanuntul de pe piata americana, dorindu-se automatizarea prelucrarii informatiilor legate de desfaceri.

Acest cod este format dintr-o serie de 12 caractere numerice, fiecare cu semnificatie aparte (figura 5.1):

primul caracter este de fapt o 'cheie a clasificarii' (key number);

urmatoarele cinci identifica producatorul;

urmatoarele cinci identifica produsul;

ultimul caracter este o cifra de control, servind la inlesnirea citirii optice si se calculeaza in functie de caracterele precedente.