Calculatia traditionala a costurilor complete - forma fundamentala a calculatiei costurilor efective (costuri istorice)

Calculatia traditionala a costurilor complete - forma fundamentala a calculatiei costurilor efective (costuri istorice)

1. Caracteristicile calculatiei costurilor efective

Scopul calculatiilor complete este acela de a repartiza toate costurile identificate pentru o anumita perioada de gestiune pe purtatori de costuri. In acest sens, cheltuielile sunt grupate in cheltuieli directe si indirecte.

Costul se determina dupa incheierea procesului de productie sau a perioadei pentru care se    face calculatia.

Se procedeaza la repartizarea cheltuielilor indirecte in functie de diferite criterii mai mult sau mai putin obiective in costul produselor, lucrarilor si serviciilor.

Se realizeaza 2 serii de calculatii:

- antecalculatia - stabilirea costului planificat

- postcalculatia - determinarea costului efectiv

Numai in acest mod se pot determina abaterile.

Tinand cont de caracteristicile procesului tehnologic, de tipul de productie, etc. s-au conturat de-a lungul timpului urmatoarele calculatii care conduc la un cost total / complet folosind:

- calculatia globala

- calculatia pe faze

- calculatia pe comenzi

2. Calculatia globala

Calculatia globala se aplica in cazul productiei omogene unde se obtine un singur produs, lucrare, serviciu fara semifabricate si fara productie neterminata la sfarsitul perioadei (centrale hidroelectrice, fabrici de ciment, cariere balastru, extractia titeiului, de gaze, carbuni, servicii transport).

Caracteristic acestei calculatii este faptul ca toate cheltuielile de productie au un caracter direct. Totusi pentru a cunoaste structura costului pe componentele sale, cheltuielile vor fi urmarite separat cele directe de cele clasice indirecte:

In ceea ce priveste contabilitatea de gestiune precizam urmatoarele:

a) calculatia globala se poate aplica fie la nivelul intregii intreprinderi (in industria extractiva, etc.), fie la nivelul unor sectii din cadrul intreprinderii (caz valabil de regula pentru activitatile auxiliare)

b) daca calculatia globala se realizeaza la nivelul intreprinderii, cheltuielile directe se colecteaza in contul 921, iar cheltuielile indirecte in conturile 923, 924, 925. La sfarsitul lunii, toate aceste cheltuieli ajung in debitul contului 902 pentru a se putea compara nivelul efectiv cu cel planificat.

c) daca calculatia globala se realizeaza doar la nivelul sectiilor auxiliare, cheltuielile directe se colecteaza in contul 922, iar cele indirecte tot la 922, dar la analitic "Cheltuieli de regie"

d) calculatia globala se poate aplca si in cazul productiei sortodimensionale unde din aceeasi materie prima si utilaje se obtin mai multe produse care difera prin dimensiune (fabricare sticla, cherestea). Aici metoda globala de calculatie se combina cu procedeul coeficentilor de echivalenta.

Concluzie: In esenta costul unitar se determina folosind diviziunea simpla, adica

3. Calculatia pe faze

Caracteristic este faptul ca urmarirea cheltuielilor de productie se face pe fiecare faza sau etapa de productie prin care trece produsul respectiv si numai dupa aceea se calculeaza costul unitar pe produs.

Se aplica la intreprinderile cu productie de serie mare unde procesul tehnologic este relativ omogen iar produsul finit se obtine prin prelucrarea in faze succesive a materiei prime (in industria alimentara, industria de prelucrare a titeiului, etc.).

Problema specifica a calculatiei pe faze consta in faptul ca fazele de calculatie se stabilesc prin sectionarea procesului tehnologic in punctele sale cheie. Fazele de calculatie sunt tratate ca si centre de responsabilitate atat in ceea ce priveste productia, cat si costurile.

La stabilirea fazelor de calculatie se au in vedere fazele procesului tehnologic. Problema care se ridica este aceea ca trebuie sa existe posibilitatea delimitarii cheltuielilor pe faze, iar la finele fiecarei faze sa se poata masura si exprima cantitativ productia obtinuta.

Dupa stabilirea fazelor de calculatie, acestea se simbolizeaza, iar simbolurile atribuite se inscriu obligatoriu pe toate documentele privind consumurile ocazionate si cele referitoare la productia fabricata in cadrul lor.

In cadrul fiecarei faze de calculatie se identifica atat cheltuielile directe, cat si cele indirecte care se vor repartiza asupra costului fiecarei faze in parte.

Calculatia pe faze se poate realiza in doua variante:

varianta cu semifabricat: se utilizeaza la intreprinderile cu proces tehnologic lung de fabricatie care produc un numar restrans de produse, iar dupa fiecare faza se obtin semifabricatele depozitabile din care unele trec la prelucrat in faza urmatoare, iar altele pot fi livrate in afara in starea de semifabricat.

Aceasta varianta presupune calcularea costului fiecarui semifabricat in parte luand in considerare atat costul materiei prime sau semifabricatului din faza anterioara, cat si cheltuielile directe si indirecte generate de faza respectiva.

Costul semifabricatului obtinut intr-un anumit stadiu al procesului de productie se transfera in faza de calculatie urmatoare:

unde: - costul semifabricatelor obtinute in faza "n"

Q_{s (n-1)} - cantitatea de semifabricate obtinuta in faza "n - 1" si trecuta la prelucrare in faza urmatoare

c_{s (n-1)} - costul unitar al semifabricatelor din faza "n - 1"

Chelt dir_n - cheltuielile directe ale fazei "n"

Chelt indir_n - cheltuielile indirecte ale fazei "n"

- valoarea productiei neterminate in faza "n"

- cantitatea de semifabricate obtinuta in faza "n"

Principalul dezavantaj al acestei variante este faptul ca pune in dependenta directa calculatia produsului obtinut intr-un anumit stadiu de calculatie produsului din faza anterioara.

varianta fara semifabricat: se aplica de regula cand semifabricatele se trec la prelucrare de la o faza la alta fara gestionare si depozitare si fara livrare in afara de semifabricate.

Aceasta varianta implica urmarirea cheltuielilor directe si indirecte de prelucrare pentru fiecare faza de calculatie in parte si stabilirea costului fazei numai pe baza acestor cheltuieli, fara transferarea costului semifabricatelor de la o faza la alta.

Costul produsului finit se obtine prin insumarea cheltuielilor tuturor fazelor de prelucrare de la momentul inceperii productiei pana la sfarsit:

Pentru determinarea cheltuielilor fiecarei faze se va tine cont si de valoarea productiei neterminate din fazele respective si anume PN₀ se va adauga si PN de la sfarsitul perioadei se va scadea.

Dezavantajul este acela ca prin contabilitate nu se realizeaza o evidenta a circulatiei semifabricatelor intre faze, ceea ce implica organizarea unei evidente operative pentru cantitatile de semifabricate pentru fiecare faza, desi varianta nu o cere.

Avantajul este ca se pot urmari operativ depasirile de cheltuieli in cadrul fiecarei faze care sunt mai usor sesizabile si mai corect localizate decat la prima varianta.

Concluzie: Atat la prima varianta, cat si la a doua conturile de cheltuieli se deschid pe analitice pe fiecare faza de calculatie in parte.

Intreprinderea X fabrica un anumit produs care pana la finalizare parcurge n faze de fabricatie care reprezinta si faze de calculatie. Din fiecare faza rezulta semifabricate.

a)      varianta cu semifabricat:

Aceasta calculatie se mai putea realiza prin folosirea consumului specific (ce cantitate din semifabricatul din faza n - 1 este necesara pentru obtinerea unui semifabricat in faza n).

b)      varianta fara semifabricat presupune ca la valoarea productiei neterminate luate in calcul in varianta precedenta sa se adauge valoarea semifabricatelor ramase neprelucrate in interiorul fazei

b1: PN = 1.000.000 + 800.000 + 100.000 + 200.000 = 2.100.000

b2:

b3:

b4:

b1 + b2 + b3 + b4 = 10.456.500

↑

valoarea productiei neterminate

CT_faze = 10.000.000 + 8.000.000 + 640.000 + 1.800.000 = 20.440.000

4. Calculatia pe comenzi

Obiectul de calculatie il reprezinta comanda lansata pentru o anumita cantitate de produse. Costul comenzi se stabileste dupa terminarea fabricarii intregii cantitati prevazuta in comanda.

La lansarea in fabricatie se atribuie fiecarei comenzi cate un simbol cifric, simbol care va fi inscris ulterior pe toate documentele primare care evidentiaza consumurile si productia obtinuta. Acest lucru asigura colectarea corecta a cheltuielilor si a productiei obtinuta pe fiecare comanda in parte.

In planificare obiectul de calculatie il reprezinta produsul, iar urmarirea si inregistrarea cheltuielilor de productie se face pe comenzi. Din totalul cheltuielilor colectate la o comanda se va scadea valoarea productiei neterminate existente la data postcalcului.

In cazul in care se predau produse clientilor inainte de terminarea intregii cantitati comandate aceste produse se vor evalua la cost planificat urmand ca toate abaterile generate de fabricatia acestora sa fie imputate asupra ultimelor produse din comanda respectiva ducand la denaturarea costului acestora din urma.

Reflectarea in contabilitate presupune folosirea contului 921 dezvoltat in analitice pe fiecare comanda in parte, iar in cadrul lor pe fiecare loc de cheltuieli in parte:

921 "CAB"

- comanda X/S1

- comanda X/S2

- comanda Y/S1

- comanda Y/S2

Cheltuielile indirecte se evidentiaza cu ajutorul contului 923 care se dezvolta in analitice pe locuri:

923 "CIP"

- S1

- S2

Cheltuielile indirecte se vor repartiza in costul comenzilor folosind procedeul suplimentarii cu coeficienti selectivi.