Obiectul si metoda contabilitatii

Obiectul si metoda contabilitatii

1.1 Obiectul contabilitatii

1.1.1 Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitatii

Prin patrimoniu se intelege totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le gestioneaza o entitate economica precum si totalitatea drepturilor si obligatiilor (cuantificabile in bani) pe care acesta si le asuma.

Ecuatia patrimoniului este:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGATII

Bunurile economice reprezinta substanta materiala a patrimoniului. Ele pot fi sub forma corporala (bunuri materiale) si sub forma necorporala (concesiuni, brevete, licente).

Cea de-a doua componenta a patrimoniului, drepturile si obligatiile exprima raporturile de proprietate in cadrul carora se procura si gestioneaza bunurile. Ele capata forma de drepturi in situatia in care titularul de patrimoniu este proprietar si deci, nu trebuie sa acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile aflate in posesiunea si folosinta sa. In cazul obligatiilor, pentru bunurile componente ale patrimoniului, titularul trebuie sa indeplineasca o anumita prestatie sau sa dea un echivalent valoric.

Potrivit conceptiei economice, patrimonial se intemeiaza pe structura calitativa

de resurse. Din acest punct de vedere, patrimonial delimiteaza valorile economice ale unei entitati privite prin prisma resurselor si utilizarilor.

Resursele au o determinare financiara, ele reprezentand sursele sau izvoarele de finantare a valorilor economice. Resursele pot fi proprii asigurate de catre proprietari sau atrase (straine) furnizate de terte persoane (banci, furnizori) si resurse rezultat sub forma profitului realizat la inchiderea exercitiului contabil.

Utilizarile definesc modul de intrebuintare a valorilor in cadrul activitatilor desfasurate de entitatea patrimoniala.

Deci putem spune ca din punct de vedere juridic patrimoniul reprezinta drepturi si obligatii cu valoare economica, inclusiv bunuri economice ca obiecte de drepturi si obligatii. Din punct de vedere economic, patrimoniul delimiteaza resursele ca origine a valorilor economice si utilizarile acelorasi valori economice.

Interdependenta drepturilor si obligatiilor

Firma (detinatoarea patrimoniului) se afla intr-un continuu parteneriat cu tertii, asupra carora detine anumite drepturi sau fata de care isi asuma anumite obligatii.

De cele mai multe ori exista o relatie mixta (drepturi si obligatii) asupra aceluiasi partener astfel:

- in relatia cu asociatii (asociatii sunt proprietarii, cei care detin capitalul social, care si-au riscat banii, care vor obtine dividente in caz de profit, dar care vor fi ultimii beneficiari ai sumelor repartizate in caz de faliment) firma (prin reprezentantii sai legali) are:

obligatia de a plati asociatului dividentele cuvenite si acordarea facilitatilor si drepturilor legale sau prevazute in statut si contract;

dreptul de a pretinde asociatului sa verse (la scadenta) transele de capital social promis (subscris), inclusive de a pretinde daunele care deriva din neonorarea obligatiilor asumate.

- in relatia cu salariatii firma are:

obligatii pentru munca depusa si inca neplatita, plata concediilor medicale, plata asigurarilor sociale, etc;

drepturi asupra avansurilor acordate spre decontare sau pentru pagubele din vina salariatului.

- in relatia cu clientii (clientii sunt acei parteneri carora firma le vinde marfuri sau le presteaza servicii) firma are:

drepturi (de creanta) asupra bunurilor livrate sau prestatiilor efectuate dar inca neincasate;

obligatii in cazul in care clientul, pentru a fi sigur ca i se va onora o anumita comanda, plateste un avans (clienti creditori);

- in relatia cu furnizorii (furnizorii sunt acei parteneri care furnizeaza firmei bunurile si serviciile de care are nevoie pentru realizarea obiectului de activitate) firma are:

obligatia pentru bunurile primite si serviciile consumate dar inca neplatite;

drepturi daca, pentru a i se satisface o comanda speciala va achita un avans (furnizori debitori);

- in relatia cu bancile firma are:

drepturi pentru banii aflati in banca (cont current sau depozite speciale) pentru care de regula se primeste dobanda;

obligatii pentru creditele primite sau prestatiile efectuate de banca (comisioane);

- in relatiile cu statul firma are:

obligatii pentru impozitele si taxele inregistrate dar neplatite (impozit pe salarii, pe dividente, TVA, profit, etc);

drepturi pentru impozite si taxe platite anticipat (TVA cu drept de recuperare, etc);

Reflectarea patrimoniului prin bilantul contabil

Cuantificarea patrimoniului in plan global si structural se realizeaza prin bilantul contabil. Sub aspect conceptual bilantul contabil poate fi definit ca o reprezentare a utilizarilor si resurseor de care dispune firma la un moment dat. Aceasta reprezentare se face sub forma unei egalitati ce reflecta echilibrul valoric intre utilizari denumite active patrimoniale si resurse denumite pasive patrimoniale.

UTILIZARI = RESURSE

sau

ACTIV = PASIV

Intr-o abordare economica activul si pasivul sunt considerate doua marimi valorice ale aceleasi relatii economice, respectiv ale capitalului de care dispune o entitate patrimoniala; prin bilant, capitalurile sunt reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resursele, (aport de capital, rezerve, datorii, beneficii) cat si al modului de utilizare concreta (bunuri economice, creante). Aceasta intrepretare genereaza ecuatia economica a bilantului, respectiv egalitatea intre utilizari si resurse.

Interpretarea juridica a bilantului pleaca de la acceptia juridica a patrimoniului, considerat ca ansamblul drepturilor si obligatiilor pe care le are un titular de patrimoniu astfel ca activul bilantier reflecta elementele patrimoniale ce apartin proprietarului, iar pasivul bilantier corespunde datoriilor fata de terti si capitalurile subscrise, partial sau total varsate de asociati.

Aceasta abordare sta la baza ecuatiei juridice a bilantului:

S = A - D S = situatie neta

A = activul

D = datorii fata de terti

Din punct de vedere financiar bilantul este analizat ca o descriere a resurselor investite (pasivul) si alocarea acestor resurse (activul), stabilind nevoile de finantare prin compararea:

Ø      resurselor stabile (numite si permanente sau pe termen lung) cu utilizarile stabile (active imobilizate) obtinandu-se marimea fondului de rulment net (FRN)

Ø      resursele pe termen scurt cu activele investite pe termen scurt (active circulante) in afara trezoreriei obtinandu-se necesarul de fond de rulment (NFR)

Prin compararea celor doi indicatori se obtine trezoreria (T) abordarea financiara

a bilantului generand ecuatia financiara a bilantului adica:

T = FRN - NFR care reflecta echilibrul sau dezechilibrul financiar al societatii.

1.1.3 Trasaturile obiectului contabilitatii

1.1.3.1 Contabilitatea ca stiinta a evidentei, calculului, analizei si controlului

Ca stiinta a evidentei contabilitatea ofera o teorie si o metoda privind inregistrarea, intr-o anumita ordine si pe baza unor principii normative, a circuitului valorilor economice si pe o anumita perioada de gestiune.

Fiind o stiinta a calculului economic, contabilitatea masoara si determina costurile ocazionate de o activitate economica si sociala, precum si rezultatele obtinute.

Functia de analiza, atribuita contabilitatii, marcheaza faptul ca prin obiectul sau sunt dezvaluite si interpretate in mod analitic raporturile de schimb dintre valorile economice componente ale patrimoniului, precum si tendinta lor de miscare.

Prin functia de control se constata in ce masura se asigura integritatea materiala si gestionarea rentabila a valorilor economice componente ale patrimoniului.

Specific pentru contabilitate este faptul ca ea se delimiteaza ca disciplina economica functionala specializata in evidenta, calculul, analiza si controlul raporturilor de schimb privind situatia si miscarea patrimoniului.

1.1.3.2 Contabilitatea ca stiinta a raporurilor cantitative

Contabilitatea ofera informatii despre pozitia financiara, performanta si fluxurile monetare ale unei entitati patrimoniale.

Ecuatia de baza este:

ACTIV - OBLIGATII = SITUATIA NETA A PATRIMONIULUI

Daca ne referim la capital vom avea:

ACTIV - DATORII = CAPITALURI PROPRII

Deci putem spune ca o firma are o pozitie financiara pozitiva atunci cand situatia neta a patrimoniului (capital propriu) este mai mare decat obligatiile (datoriile).

De asemenea contabilitatea ne arata activitatile care produc transformari cantitative si calitative in masa patrimoniului si care sunt descrise prin prisma cheltuielilor si veniturilor.

Veniturile inseamna in expresie monetara, bogatia creata prin activitatile desfasurate de catre entitatea patrimoniala sau obtinuta din afara cu titlu gratuit.

Cheltuielile delimiteaza in expresie monetara utilizarea bogatiei in cadrul activitatii desfasurate.

Prin compararea veniturilor si cheltuielilor se determina rezultatul, care poate fi profit daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile si pierdere in situatia inversa.

1.1.4 Sfera de actiune a obiectului contabilitatii

Contabilitatea ca stiinta are drept obiect de studiu patrimoniul unei persoane fizice sau juridice. Prin contabilitate se realizeaza cunoasterea in expresie baneasca atat a structurii averii agentului economic, utilizarea acesteia cat si performantele si pozitia financiara a acestuia.

In sfera de actiune a obiectului contabilitatii se cuprind: regiile autonome, societatile comerciale, societatile/companiile nationale, institutele de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice cu scop lucrativ (art. 1 din legea contabilitatii nr. 82/1991 R). Toate aceste entitati gestioneaza valori economice in scopul analizarii unor activitati productive, de circulatie a marfurilor si a titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni) de prestatii servicii, etc.

In raport cu forma de proprietate asupra capitalului, entitatile pot fi proprietate de stat si proprietate privata.

Dupa obiectul de activitate, societatile comerciale pot fi: de productie de bunuri, de circulatie a marfurilor de consumatie, comert, prestari servicii in domeniu financiar-bancar, in transporturi si asigurari, prestari servicii diverse.

In raport cu forma de constituire si functionare societatile comerciale pot fi (Legea 31/1990 R):

societati in nume colectiv (SNC)

societati in comandita simpla

societati in comandita pe actiuni

societati pe actiuni

societati cu raspundere limitata (SRL).

Societatea in nume colectiv(SNC) este aceea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimonial societatii si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor.Totodata, partile sociale nu pot fi reprezentate de titluri de valoare negociabile.

Societatea in comandita simpla(SCS) este cea in care asociatii sunt de doua genuri:comanditati, care raspund solidar si nelimitat, administrand direct societatea, si comanditari, care raspund numai cu aportul propriu ;Capitalul social este divizat in parti sociale care nu pot fi cedate de comanditari fara acordul unanim al acestora.

Societatea in comandita pe actiuni are aceleasi caracteristici cu cea in comandita simpla, cu deosebirea ca partile comanditarilor sunt separate in actiuni ca titluri de valoare negociabile.

Societatea pe actiuni(SA) este aceea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimonial social, iar actionarii sunt obligati sa raspunda in limita capitalului subscris, exprimat in actiuni.Actiunile pot fi transmise liber tertelor personae, nefiind necesara o incuviintare din partea celorlalti actionari.

Societatea cu raspundere limitata(SRL) este aceea ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimonial social, iar asociatii, in numar limitat, raspund numai cu cota lor sociala.Partile sociale ale asociatilor sunt, in principiu, netransmisibile altor persoane si nici reprezentate prin titluri de valoare negociabile, asa cum sunt actiunile.

1.2 Metoda contabilitatii

Menirea contabilitatii este indubitabila: urmarirea existentei, miscarii si transformarii patrimoniului (capitalului si formelor de manifestare ale acestuia), ca si determinarea rezultatelor finaciare.

Ca orice disciplina stiintifica, contabilitatea, avand un obiect propriu de cercetare are totodata si o metoda specifica de lucru pentru realizarea obiectului sau. Data fiind complexitatea obiectului sau de studiu, metoda contabilitatii reuneste mai multe procedee tehnice de lucru, aflate intr-o stransa corelatie si interconditionare ca un tot unitar, in vederea stabilirii normelor si principiilor cu caracter special pe care se fundamenteaza contabilitatea ca disciplina stiintifica si cu ajutorul carora cerceteaza starea si miscarea elementelor patrimoniale, sub dublu aspect - acela al resurselor si al utilizarilor.

Aceste procedee se impart in:

a)      procedee comune tuturor stiintelor cum ar fi: observatia, rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza, sinteza, etc.

b)      procedee specifice metodei contabilitatii: contul, balanta de verificare si bilantul contabil.

Bilantul contabil este procedeul folosit de metoda contabilitatii, prin care se infaptuieste dubla reprezentare a situatiei patrimoniale si a rezultatelor obtinute sub dublu aspect:

Ø      de active - utilitati (structura materiala);

Ø      de pasive - resurse (structura financiara).

Bilantul cuprinde situatia patrimoniala la un moment dat, exprimand in acelasi timp rezultatul utilizarii si valorificarii acestui patrimoniu in perioada data, el furnizand informatii generale cu privire la situatia economica si financiara a entitatii economice precum si relatiile ei economice cu alte unitati.

Pentru aceasta bilantul este completat de o serie de anexe, prin care se explica si se detalieaza anumite laturi ale activitatii comerciale si financiare ale entitatii economice.

Miscarile succesive ce se produc ca urmare a operatiilor economice si financiare in structura si marimea patrimoniului unei entitati economice se realizeaza cu ajutorul contului.

Contul reprezinta procedeul specific, uzual al metodei contabilitatii, cu ajutorul caruia se asigura reflectarea, in expresie valorica a existentei, miscarii si a situatiei finale pe elemente patrimoniale.

Pentru fiecare element patrimonial se deschide cate un cont care va urmari starea initiala si evolutia (cresterile sau micsorarile).

Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate in scopul realizarii obiectului sau de studiu formeaza sistemul conturilor sau planul de conturi.

Legatura dintre cont care furnizeaza informatii de detaliu asupra fiecarui element patrimonial si bilant asigura informatiile generale asupra intregului patrimoniu, se realizeaza cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilitatii si anume balanta de verificare sau balanta conturilor.

Prin balanta de verificare se controleaza respectarea in contabilitate a dublei inregistrari a elementelor patrimoniale, creand prin aceasta garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi. De asemenea cu ajutorul balantei de verificare se centralizeaza intreaga activitate economica a unitatii patrimoniale reflectata distinct in conturi pe parcursul perioadei de gestiune, oferind conducerii unitatii patrimoniale informatii referitoare la volumul modificarilor survenite in structura patrimoniului atat in perioada curenta cat si cumulate din perioadele precedente de gestiune. Balanta de verificare constituie puntea de legatura dintre cont si bilant, datele ei stau la baza inlocuirii bilantului contabil.

c)      procedee ale metodei contabilitatii comune si altor discipline economice: documentatia, evaluarea, calculatia si inventarierea.

1.2.1 Trasaturile metodei contabilitatii

Trasaturile metodei contabilitatii sunt trasaturi de baza(principale): dubla reprezentare a patrimoniului si dubla inregistrare a operatiunilor economice si financiare si trasaturi auxiliare(secundare):inregistrarea cifrica si in expresie valorica a patrimoniului si inregistrarea operatiunilor economice si financiare pe baza documentelor scrise.

Dubla inregistrare a patrimoniului este principala trasatura a obiectului de studiu al contabilitatii si consta in reflectarea patrimoniului entitatii economice, atat sub aspectul utilizarii bunurilor economice care il compun, adica destinatiei economice a acestora (terenuri, mijloace fixe, materii prime, materiale , produse finite, marfuri, mijloace banesti) cat si sub aspectul raporturilor de proprietate in cadrul carora se dobandesc bunurile economice ca obiecte de drepturi si obligatii, adica al provenientei lor sau in plan financiar, al resurselor de finantare a bunurilor respective (capital social, rezerve, credite bancare, furnizori, profit).

Aceasta dubla reprezentare a starii si miscarii patrimoniului poate fi redata sintetic sub forma unei ecuatii cunoscuta sub denumirea de ecuatia dublei reprezentari:

BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGATII

Dubla inregistrare a operatiunilor economice si financiare

Elementele patrimoniale ale entitatilor economice se afla intr-o continua miscare si transformare in fazele circuitului economic, ramanand totusi intr-un echilibru permanent in cadrul unitatii respective. Acest echilibru este evidentiat in contabilitate printr-o alta trasatura specifica metodei sale de lucru si anume dubla inregistrare.

Dubla inregistrare este determinata, in primul rand de dubla reprezentare, prin faptul ca in timpul miscarii si transformarii lor, elementele patrimoniale nu inceteaza a fi privite sub dublul lor aspect care genereaza raportul de echivalenta, pe de o parte bunurile economice si pe de alta parte sursele de finantare.

In al doilea rand, dubla inregistrare este determinata de faptul ca miscarea si transformarea bunurilor economice in fazele circuitului economic genereaza operatii economice si financiare de iesire dintr-o faza si intrare in alta.

Astfel bunuri sub forma de materii prime si materiale consumabile se transforma in semifabricate si produse finite care la randul lor se transforma in diponibilitati banesti, etc.

Pornind de la relatia generala de echilibru proprie dublei reprezentari, prin dubla inregistrare se creeaza cea de-a doua relatie specifica si anume:

cresterea bunurilor economice + micsorarea drepturilor si obligatiilor = cresterea drepturilor si obligatiilor + micsorarea bunurilor economice cunoscuta sub denumirea de ecuatia dublei inregistrari.

Reflectarea simultana a unei operatiuni economico-financiare, in debitul unui cont si in creditul altui cont poarta denumirea de dubla inregistrare. Legatura care se stabileste intre cele doua conturi reprezinta corespondenta conturilor iar conturile inregistrate se numesc conturi corespondente.

De mentionat ca atat dubla reprezentare, cat si dubla inregistrare, sunt trasaturi esentiale ale metodei contabilitatii, ele sunt specifice numai acesteia, fara a se mai intalni si la alte discipline economice, motiv pentru care ele se constituie in principiile partidei duble, considerate de mai multi autori ca teorie a metodei contabilitatii.

Inregistrarea cifrica si in expresie valorica a patrimoniului este o trasatura auxiliara (secundara) a metodei contabilitatii, determinata de particularitatea obiectului ei de studiu, cea a folosirii unor procedee care sa permita inregistrarea numerica, cifrica, a existentei si miscarii patrimoniului in expresie valorica.

Inregistrarea operatiunilor economice si finaciare pe baza documentelor scrise este tot o trasatura auxiliara a metodei contabilitatii care presupune inregistrarea acelor operatii valorice intervenite in masa patrimoniului care au avut loc efectiv si pentru care se face dovada infaptuirii lor prin acte scrise, adica prin documente.

1.2.2Principiile normative ale metodei contabilitatii

Pentru inregistrarea, evaluarea si masurarea patrimoniului contabilitatea foloseste o metoda proprie de observare si de reprezentare.Ea exprima modalitatile sau tehnicile prin care se infaptuiesc evidenta, calculul, analiza si controlul situatiei financiare, rezultatului si modificarilor situatiei financiare.

Orice metoda, deci si cea a contabilitatii se bazeaza pe o teorie care pune in evidenta principiile generale si normative privind modul cum trebuie studiat obiectul.

In cazul contabilitatii, aceste principii sunt enunturi de esenta conceptuala foarte generale si delimitate ca sistem de referinta pentru construirea informatiei contabile privind situatia patrimoniului, situatia financiara si rezultatul obtinut.

Avand in vedere divesitatea acestor principii, ele se pot grupa in:

principiile inregistrarii si tinerii contabilitatii;

- principiile partidei duble ;

- principiile cuantificarii;

- principiile observarii;

- principiile responsabilitatii;

A .Principiile inregistrarii si tinerii contabilitatii

Acestea sunt :inregistrarea completa si continua; uniformitatea inregistrarii contabile; fundamentarea documentara a inregistrarii contabile si tinerea contabilitatii.

Principiul inregistrarii complete si continuue consta in reprezentarea in scris a tuturor operatiilor economice si financiare care modifica masa patrimoniului unei entitati contabile.

Continuitatea in timp a inregistrarii contabile se asigura prin aceea ca in toate cazurile, in cadrul registrelor de contabilitate, evidenta incepe cu soldul initial ( starea initiala) si se termina cu soldul final ( stare finala), care la randul sau devine o componenta a lucrarilor contabile de deschidere pentru perioada urmatoare.

Principiul uniformitatii inregistrarii contabile impune respectarea unui formalism care sa garanteze ireversibilitatea inregistrarilor contabile. Conform art. 2 din Legea 82/1991R- Legea contabilitatii, registrele de contabilitate se utilizeaza in stricta concordanta cu destinatia acestora si se prezinta in mod ordonat astfel incat sa permita in, in orice moment controlul operatiunilor patrimoniale afectate. De asemenea, regisrele de contabilitate se numeroteaza inainte sau pe masura intocmirii lor, iar la inchiderea registrelor acestea se bareaza nefiind admisa inregistrarea unor operatii ulterioare.

Principiul fundamantarii documentare a inregistrarii contabile impune consemnarea operatiilor patrimoniale in momentul efectuarii lor intr-un act scris denumit  document justificativ care sta la baza inregistrarilor in contabilitate.Asa cum prevede Legea contabilitatii nr. 82/1991R, documentele justificative angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, utilizat si aprobat ori inregistrat in contabilitate, dupa caz.

Principiul tinerii contabilitatatii. Potrivit prevederilor Legii contabilitatii 82/1991 R contabilitatea este organizata in compartimente distincte, conduse de directorul economic, contabililul sef sau alta persona imputernicita sa indeplineasca aceasta functie.Aceste persoane trebuie sa aiba studii economice superioare ;ea mai poate fi organizata si condusa pe baza de contracte de prestari de servicii si de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat (art.10).

B. Principiile partidei dublei

Definesc modul de sesizare si reprezentare a informatiei contabile. Aceste principii sunt :principiul gestionar, principiul dublei reprezentari, principiul dublului calcul al rezultatului contabil, principiul inregistrarii cronologice si sistematice, principiul inregistrarii analitice si sintetice.

Principiul gestionar presupune ca atat patrimoniul luat in totalitatea sa cat si miscarile de valori ce se produc in interiorul sau sunt reprezentate ca o entitate gestionara sau ca un ansamblu inchis.

Daca miscarile au loc in circuitul intern al patrimoniului, operatiile se numesc impropriu  operatii de intrare-iesire  si produc transformari patrimoniale de structura.

Exemple :darea in consum de materii prime catre sectie ; receptia de produse finite la depozitul de produse finite .

Daca operatiile sunt din circuitul extern (cu tertii) au loc operatii de drepturi si obligatii si se genereaza transformari patrimoniale de volum.

Exemple :cumpararea de materii prime ;vanzarea de marfuri.

Principiul dublei reprezentari este fundamental pentru metoda contabilitaii (se confunda cu teoria partidei duble).Potrivit dublei reprezentari, relatiile dintre structurile patrimoniale la un moment dat, precum si miscarile interne in masa patrimoniului sunt analizate si evidentiate atat ca destinatie, alocare , investire (utilizare) cat si ca provenienta, finantare (sursa).Deci orice element de patrimoniu este privit atat ca sursa (Pasiv) cat si ca utilizare, destinatie (Activ).

Activ = Pasiv

destinatie/utilizare

provenienta /finatare

Daca obiectul dublei reprezentari il constituie miscarile individuale de valori economice (reflectate cu ajutorul contului) atunci va fi :

Debit = Credit

destinatie/alocarea/utilizarea valorii economice  x 

provenienta/finantarea/resursa valorii economice x

Principiul dublului calcul al rezultatului contabil

Rezultatul contabil se calculeaza prin doua relatii :

a) prima bazata pe proprietatea detinuta care se intemeiaza pe ecuatia fundamentala a patrimoniului de forma :situatia neta a patrimoniulul = Activ - Datorii

Prin compararea situatiei nete la sfarsitul perioadei ''N'' cu situatia neta la inceputul perioadei ''N-1'' se determina cresterea-micsorarea proprietatii detinute.Cresterea dezvaluie profitul, iar micsorarea pierderea.

b) a doua bazata pe raportul sintetic si analitic dintre venituri si cheltuieli. Daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, rezultatul imbraca forma de profit, iar in situatia inversa de pierdere.

Principiul inregistrarii cronologice si sistematice

Presupune ca operatiile economice si financiare generate de miscarile patrimoniale sa fie inregistrate in contabilitate atat in ordine cronologica, adica a succesiunii in timp (in cadrul registrelor contabile), cat si sistematic, prin grupare de elemente si structuri patrimoniale (in cadrul conturilor).

Principiul inregistrarii analitice si sintetice

Inregistrarea analitica presupune individualizarea patrimoniului pe partile sale componente in scopul cunoasterii trasaturilor lor specifice..Inregistrarea analitica poate merge pana la nivelul la care ne putem permite sa tinem gestiunea (cat timp se justifica costurile evidentei).

Inregistrarea sintetica presupune o regrupare a elementelor patrimoniale dupa caracteristicile comune.

C. Principiile de observare

Definesc campul si perioada de observare a evaluarii si inregistrarii contabile.Acestea sunt :entiatea contabila, continuitatea activitatii si independenta exercitiilor.

Principiul entitatii contabile defineste perimentrul de observare si inregistrare al contabilitatii.Din punct de vedere juridic, acesta se identifica cu un patrimoniu de aceea si folosirea sintagmei de entitate patrimoniala. Resursele economice si tranzactiile privind miscarea acestora sunt atribuite unei entitati, numai in masura in care acestea isi exercita dreptul de proprietate, de posesie si de folosinta.

Principiul continuitatii activitatii consta in aceea ca se presupune ca entitatea isi continua in mod normal functionarea, fara a intra in stare de lichidare sau reducere semnificativa a activitatii.

Daca se cunoaste existenta unor elemente de nesiguranta legate de anumite evenimente ce conduc la incapacitatea entitatii de a-si continua activitatea, administratorii au obligatia de a prezenta aceste elemente in notele explicative.

De asemenea se impun explicatii in cazul in care situatiile financiare nu sunt intocmite pe baza principiului analizat, prezentandu-se motivele care au determinat adoptarea deciziei ca entitatea nu-si mai poate continua activitatea.

Principiul independentei exercitiului presupune delimitarea riguroasa in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente exercitiului financiar pentru care se face raportarea indiferent de data incasarii sumelor sau a efectuarii platilor.Acest lucru impune utilizarea unor conturi de regularizare atat a veniturilor cat si a cheltuielilor.

D. Principiile evaluarii

Se refera la cuantificarea si masurarea activelor si pasivelor, cheltuielilor si veniturilor.Acestea sunt : cuantificarea monetara, costul istoric, prudenta.

Principiul cuantificarii monetare

Unitatea monetara este retinuta in dubla ipostaza:

- ca unitate de cont are in vadere folosirea acesteia ca unitate de masurare si inregistrare a fluxurilor si stocurilor patrimoniale.Prin intermediul banului, valorilor economice se exprima in pret.

- ca putere de cumparare moneda trebuie tratata ca un rezervor de inlocuire in forma naturala a bunurilor ce formeaza obiectul evaluarii.

Etalonul monetar ca unitate de masura are un caracter instabil determinat de variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor.

Principiul costului istoric

In teoria si practica de contabilitate s-au conturat doua criterii cu privire la evaluarea fluxurilor si stocurilor de patrimoniu.Valoarea de utilitate (utilizare) si timpul.

Primul criteriu considera ca valoarea trebuie sa reprezinte ''costul'' sau ''sacrificiul'' facut la un moment dat pentru a aduce bunul respectiv in patrimoniu sau ceea ca ar aduce bunul daca l-am utiliza sau l-am vinde pe piata.

Cel de-al doilea criteriu, timpul, vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, prezent sau viitor.

Pornind de la cele doua criterii s-au conturat urmatoarele baze de evaluare :

- costul istoric ( costul de origine al timpului trecut folosit la timpul prezent) ;

- costul curent (costul de intrare al timpului prezent folosit pentru valori provenite de la timpul trecut) ;

- valoarea de realizare (pretul de iesire egal, de regula, cu cel de vanzare al timpului prezent folosit pentru valori provenite din timpul trecut).

- valoare actualizata (pretul de iesire al timpului viitor folosit la timpul prezent pentru evaluarea valorilor provenite din timpul trecut).

Normele contabile europene si internationale s-au orientat spre costul istoric ca principiu fundamental si general acceptabil al evaluarii.In aceste conditii, toate activele si pasivele figureaza in contabilitate de la intrare si pana la iesire la costul de origine (intrare), consemnat in documentele justificative.

Principiul prudentei se refera la determinarea valorii oricarui element patrimonial, in sensul ca se impune acordarea unei atentii deosebite al pietei aspectelor ce privesc :

- includerea in situatiile financiare numai a profiturilor recunoscute pana la data bilantului ;

- obligatiile previzibile si pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca ele apar intre data incheierii exercitiului si data intocmirii situatiilor financiare, precum si ajustarea valorilor corespunzatoare deprecierii constatate, indiferent ca rezultatul exercitiului este profit sau pierdere.

De retinut ca, prin aplicarea in mod voit, incorect, a acestui principiu se poate ascunde sau denatura realitatea,creandu-se rezerve nejustificate prin exagerarea riscurilor viitoare.

Acest principiu consta in aprecierea cu precautie sau rezonabil a activelor si pasivelor, cheltuielilor si veniturilor pentru a evita supraevaluarea rezultatului, sau asa cum este interpretat in normale contabile ''potrivit principiului prudentei nu este admisa supraevaluarea elementelor de pasiv si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de activ si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior. 

E. Principiile responsabilitatii

Sunt :permanenta metodelor ;intangibilitatea, evaluarea separata a elementelor de activ si de datorii, prevalentei economicului asupra juridicului, pragul de semnificatie.

Principiul permanentei metodelor presupune mentinerea in mod consecvent de la un exercitiu financiar la altul a metodelor de evaluare, inregistrare si prezentare a elementelor patrimoniale si a rezultatelor financiare, in scopul crearii premiselor pentru compararea in timp a infomatiilor contabile.

Metodele care se folosesc trebuie sa aiba caracter de permanenta, in sensul utilizarii lor in cadrul mai multor exercitii financiare consecutive, ceea ce permite compararea situatiilor financiare, iar analiza indicatoriilor economici-financiari conduce la obtinerea unor informatii utile pentru utilizatori.

Principiul intangibilitatii presupune existenta unei concordante depline intre bilantul de deschidere al unui exercitiu si cel de inchidere al exercitiului precedent.

Principiul necompesarii interzice efectuarea de operatiuni compensatorii intre elementele de activ si datorii.Exista posibilitatea unor eventuale compensari intre creante si datorii ale entitatii fata de ea insasi, cu respectarea prevederilor legale numai dupa inregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor la valoarea integrala.

Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si de datorii

In baza acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii tebuie evaluate separat.

Principiul prevalentei economicului asupra judicului se refera la faptul ca prezentarea valorilor din cadrul elemnelor din bilant si contul de profit si pirdere se face avand in vedere fondul economic al tranzactiei sau al operatiunii raportate si nu numai forma juridica a acestora.Principiul se aplica atat entitatilor care indeplinesc criteriul de marime, pentru situatiile financiare individuale si consolidate, cat si pentru entitatile care nu indeplinesc criterile de marime, dar inlocuiesc situatii financiare consolidate, cu respectarea prevederilor din ''Regulile de evaluare alternative''.

Principiul pragului de semnificatie are influenta asupra relevantei informatiei, motiv pentru care situatiile financiare trebuie sa contina, in mod distinct, numai acele elemente ce au o valoare semnificativa. Restul elementelor, in masura in care au aceeasi natura, precum si functii similare se reflecta in sume cumulate.

Abaterile de la principiile contabile generale prezentate pot fi efectuate numai in cazuri exceptionale, cu obligatia de a se prezenta in notele explicative, impreuna cu motivele care au determinat acest lucru, precum si evaluarea efectului produs de aceste abateri asupra activelor, datoriilor, pozitiei financiare si a profitului sau pierderii.