SCURT ISTORIC AL EVOLUTIEI CONTABILITATII

Scurt istoric al evolutiei contabilitatii

Evolutia contabilitatii a fost impulsionata in principal de limitarea treptata a resurselor disponibile, dar si de nevoia de crestere a societatii omenesti, in ansamblul sau. In perioada antica, tehnicile, pe care contabilitatea se va baza mai tarziu, capata un avant deosebit, servind in principal intereselor conducatorilor cetatilor sau statelor antice sau, astfel spus, servind pentru controlul si mentinerea puterii, prin controlul si evidentierea resurselor disponibile.

Primul instrument al contabilitatii a fost dezvoltarea capacitatii de a socoti. Contabilitatea, in forma sa primara, a aparut in momentul cand primul om a numarat cate animale sunt in turma sa, acesta putand fi considerat primul inventar partial al averii sale. Instrumentele contabilitatii s-au dezvoltat in decursul timpului, pe masura ce resursele au devenit tot mai limitate in raport cu nevoile omenesti. In momentul in care oamenii nu si-au mai putut permite sa iroseasca, s-a impus utilizarea unui instrument care sa-i ajute in evidentierea averii lor. "In mileniul al IV-lea i.H., in Mesopotamia de Jos, o civilizatie stralucita, aceea a sumerienilor, utiliza tablite dreptunghiulare de argila umeda, pentru a trasa pe ele, cu un obiect ascutit, desene reprezentand oameni si obiecte. Aceste semne permiteau efectuarea inventarelor depozitelor si, o data argila uscata, pastrarea lor ca documente."[1] Tot din mileniul al IV-lea i.H. dateaza documente scrise, care atesta existenta unor elemente contabile in India: "[.] in Cartea Legilor lui Manu, scrisa in India, [.] anul 3200 i.e.n., sunt prezentate legile care reglementau activitatea comerciala "[2]. Una dintre primele scrieri care s-a pastrat este din timpul regelui Hammurabi al Babilonului (cca 2002-1960 i.H.). Tablitele din vremea lui contin texte pretioase privind tinerea legala a conturilor. Se pare totusi ca tehnica contabila fusese dezvoltata de mai inainte, deoarece in timpul regelui babilonian operatiunile efectuate erau destul de complexe pentru a putea crede ca atunci au fost "inventate": "Detalii referitoare la depozite, imprumuturi, dobanda perceputa si rambursarea creditelor se gasesc deja in Codul lui Hammurabi, descoperit la Susa."

Aceste tehnici au luat o tot mai mare amploare in momentul in care s-au creat primele state sau orase stat. Resursele de care aveau nevoie erau tot mai mari, chiar si cele pentru scopuri militare. Din aceste motive, conducatorii statelor respective au pus la punct sisteme de evidenta a populatiei, productiei, impozitelor, etc. "Sumerienii dispuneau de feluri de fise contabile in care cifrele si textul erau amestecate. Verificarea, din punct de vedere material, era reprezentata de puncte sau liniute de unire."[4] Acest fapt ne indica existenta, inca de timpuriu, a inventarierii in scopul controlului.

Pe masura dezvoltarii statelor, patura conducatoare a inceput sa acumuleze avere, de aici si dorinta de a pastra si spori aceasta avere, de multe ori inseamna o putere mai mare, inclusiv militara, ceea ce conferea si o anumita siguranta. Chiar si in capodoperele literaturii antice (Iliada si Odiseea), reies clar elementele de evidenta si calcul al averii conducatorilor cetatilor antice.

Un alt pas in ceea ce priveste dezvoltarea tehnicilor si instrumentelor de care se va folosi ulterior si contabilitatea il constituie dezvoltarea comertului.

In dezvoltarea stiintelor in general, si deci si a evidentei contabile, in particular, trebuie mentionat rolul decisiv pe care templele l-au jucat in epoca timpurie a societatii omenesti. Invatatii acelor timpuri erau in special preoti, care aveau cunostinte stiintifice complexe, inclusiv in domeniul financiar - "aristocratia templelor detinea firele circulatiei banesti"[5] si care, in general, aveau de tinut o evidenta destul de complexa a veniturilor si cheltuielilor asezamintelor religioase respective: "Toata viata publica si privata se desfasura sub ocrotirea templelor, ce constituiau ele insele centre de contabilitate."

Templele au constituit si primele institutii care au efectuat operatiuni de tip bancar: "Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc in Orientul Apropiat (Babilon) si Egiptul Antic. In aceea perioada, templele erau loc de rugaciune si loc de pastrare a banilor si tezaurelor. Au fost descoperite marturii scrise privind activitatea de depuneri si imprumuturi efectuata de temple."[6]

Totodata, se pare ca egiptenii detineau o tehnica contabila superioara altor popoare antice, deoarece stiau "sa foloseasca jocuri de inregistrari contabile fictive, care nu corespundeau fluxurilor, pentru a corecta anumite situatii."[7]

Pe masura apropierii in timp, averea, si deci si evidentierea, contabilizarea ei, capata o importanta din ce in ce mai mare. Din acest punct de vedere, cea mai interesanta de urmarit este evolutia Imperiului lui Alexandru Macedon. Bazele extinderii cuceririlor au fost puse de catre Filip al II-lea. In teritoriile cucerite, Alexandru Macedon a dus o adevarata politica fiscala. Cetatilor care i s-au predat fara lupta li s-au acordat adevarate inlesniri fiscale, cum ar fi scutirea de la plata impozitelor catre visteria sa.

Pentru Grecia antica, iar apoi pentru Imperiul Roman, tezaurele cetatii, averea publica capata un rol din ce in ce mai important. Sistemul de colectare a taxelor, dar si evidenta acestora, atat ca venituri, cat si ca mod de cheltuire a lor, capata o rigoare din ce in ce mai mare. Romanii au dus rigoarea la limita sa "extrema": nu numai contractele comerciale, dar si registrele contabile capata in vremea Imperiului Roman forta de proba in justitie, trebuind sa fie tinute in functie de un anumit tipic.

In antichitate, asistam si la aparitia altui fenomen destul de interesant legat de contabilitate: cei care se ocupau cu administratia, cu contabilitatea, capata o pozitie din ce in ce mai importanta in administratia statului, ceea ce indica rolul tot mai important pe care contabilitatea incepe sa-l capete: "Egiptologul Champollion arata ca <toti functionarii statului faceau parte din corporatia contabililor. Contabilii regali aveau in seama lor intreaga adminstratie>, iar dupa greci, conform oratorului atenian Eschine, <un om poate primi coroana numai dupa ce a dat socoteala de administratia incredintata>".

Este adevarat ca in toata perioada antica nu se poate vorbi de o tehnica contabila in sensul modern al cuvantului, dar cu siguranta ca deja exista o tehnica bine pusa la punct in ceea ce privea tinerea registrelor, pornind de la modul lor de intocmire, pana la prezentarea si controlul acestora.