CONTRACTUL DE CREDIT SI GARANTIILE SALE

Documentatia de credit

In vederea obtinerii de credite, persoanele fizice au obligatia de a depune in timp util documentatia necesara. Documentele care pot fi solicitate de banca in vederea contractarii creditelor, in functie de obiectul acestora, sunt:

v     cererea de credit;

v     copia actelor de identitate ale solicitantului, sotiei/sotului acestuia si ale girantului/girantilor;

v     declaratie pe proprie raspundere;

v     adeverinte de salariu pentru imprumutat si giranti, angajati cu contract de munca pe o perioada nedeterminata sau talonul de pensie; adeverinta de venit;

v     declaratia speciala privind veniturile din activitati independente pentru anul in curs;

v     declaratie de impunere pentru anul expirat;

v     autorizatia de constructie cu toate avizele si acordurile necesare obtinerii acesteia, inclusiv proiectul de executie stampilat spre neschimbare;

v     documente de natura conventiilor civile, contractelor de colaborare, contractelor de inchiriere, de locatie etc., constituind dovada veniturilor nete obtinute din alte surse;

v     precontracte, contracte, repartitii, facturi proforme, comenzi etc., din care rezulta datele de identificare ale vanzatorului (denumirea, adresa, contul), acordul acestuia de a vinde, denumirea si caracteristicile bunurilor sau serviciilor ce urmeaza a fi vandute sau prestate, pretul sau tariful acestora, termenele si modalitatea de efectuare a platilor etc.;

v     devize estimative, invitatii sau orice alte documente din care rezulta costul preliminar (informativ) al tratamentelor sau taxelor de scolarizare pentru achitarea carora se solicita imprumutul;

v     autorizatia de constructie, proiectul de executie, copia actului de proprietate asupra terenului, devizul general si contractul cu antreprenorul pentru investitii (inclusiv locuinte) realizate prin construire;

v     dispozitia de impunere si declaratia de impunere;

v     documente (facturi proforme, repartitii, comenzi, precontracte, contracte etc.) din care sa rezulte elementele necesare stabilirii modului de utilizare a creditului;

v     avizele pentru asigurarea utilitatilor realizate prin construire (inclusiv locuinte);

v     descrierea modalitatilor de garantare a creditului si, dupa caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garantiei dovedite pe baza copiilor actelor de proprietate asupra locuintei, terenurilor, bunurilor asupra carora se va constitui ipoteca sau gajul;

v     orice alte documente solicitate de banca.

Analiza documentatiei de credit

Analiza documentatiei presupune din partea ofiterului de credit parcurgerea, in principal a urmatoarelor faze:

a) incadrarea solicitarii in criteriile si conditiile specifice categoriei de credit in functie de destinatia pentru care se solicita creditul;

b) determinarea capacitatii de rambursare a imprumutatului privind ratele de credit si dobanzile aferente.

In cazul creditelor acordate persoanelor fizice, analiza documentatiei de credit presupune stabilirea a patru elemente de baza:

• volumul creditului solicitat;
• nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plati;
• numarul de rate lunare in care urmeaza sa se ramburseze creditul;
• nivelul dobanzii in functie de categoria de credit solicitata si de optiunea clientului de a contribui sau nu cu surse proprii.

Pe baza documentatiei primite si in urma verificarii acesteia, se trece la analiza aspectelor financiare si nonfinanciare ale clientului. La evaluarea bonitatii clientului se are in vedere ca angajamentele totale de plata lunare (principalul si dobanda) ale solicitantului si ale familiei acestuia, decurgand din contractul de credit, contracte de leasing, contracte de cumparare de bunuri in rate, indiferent de creditor, sa reprezinte cel mult 35% din veniturile nete lunare ale solicitantului si, dupa caz, ale familiei sale.

Veniturile nete se calculeaza ca diferenta intre veniturile totale certe, cu caracter de permanenta realizate si angajamentele intregii familii evidentiate in declaratiile pe proprie raspundere, exclusiv rata lunara de platit la creditul solicitat.

Datoriile lunare totale de plata sunt formate din rata lunara de platit la creditul solicitat (principalul si dobanda) si angajamentele evidentiate in declaratiile pe proprie raspundere ale solicitantului (rate credit, rate leasing, rate bunuri, rate credit card, popriri, rate CAR, alte angajamente de plata).

Analiza nonfinanciara vizeaza credibilitatea clientului, ca element psihologic esential cu privire la formarea de catre banca a convingerilor referitoare la calitatile morale (si profesionale, in cazul PFA) ale clientilor solicitanti de credite, a principalilor asociati si colaboratori, precum si a reputatiei privita prin calitatea produselor, serviciilor si a modului de indeplinire a obligatiilor asumate in relatiile cu parteneri de afaceri (in cazul PFA).

In cazul in care pentru acordarea unui credit banca solicita constituirea unor garantii, valoarea acestora trebuie sa fie acoperitoare din punct de vedere valoric si corespunzatoare din punct de vedere juridic. Analiza actelor pentru bunurile imobile aduse in garantie se face de catre consilierul juridic pe baza de aviz de legalitate separat care se anexeaza la referatul de credit. Pentru garantiile reale mobiliare si imobiliare se intocmeste raport de evaluare de catre un specialist ANEVAR, care se anexeaza la referatul de credite.

Dupa verificarea documentatiei, concluziile rezultate din efectuarea analizei financiare si non-financiare, precum si cele privitoare la garantii, se sistematizeaza in:

1. fisa scoring - pentru creditele simple (de consum);

2. referatul de credit - pentru creditele complexe (imobiliare, ipotecare).

1. Evaluarea creditului prin punctaj scoring este un mijloc statistic de evaluare a clientilor cu scopul de a accepta un demers standardizat pentru determinarea bonitatii clientilor. In acest scop sunt necesare:

- stabilirea unui numar de variabile (stare materiala, nivel de venituri, stabilitatea la locul de munca si de domiciliu, varsta, starea civila, studiile, comportament in relatiile cu banca si in calitate de debitor s.a.).

- statuarea unui sistem de agregare care sa permita transpunerea variabilelor intr-un calificativ comun, de expresie globala.

Fiecarui element din fisa scoring ii este alocat un punctaj. Punctele alocate sunt totalizate, iar banca stabileste un prag de la care se poate acorda creditul.

Exemplu:

BANCA X S.A.

Sucursala/Agentia ........

Data .....

FORMULAR TIP SCORING

de stabilire a bonitatii clientului

Numele si prenumele clientului:

    Veniturile certe, cu caracter de permanenta, realizate de client si/sau de oricare dintre persoanele semnatare ale contractului de credit (membrii familiei clientului sau girantii, dupa caz) sunt exprimate in aceeasi moneda cu cea a creditului? DA NU

In cazul in care se bifeaza caseta "NU", chiar daca punctajul obtinut permite incadrarea la categoria A de risc, incadrarea clientului se va face cel mult la categoria B de risc.

Credit scoring-ul este o metoda stiintifica utilizata pentru a evalua credibilitatea persoanei supuse analizei. Utilizand credit scoring-ul, creditorul poate sa evalueze intr-un mod rapid, obiectiv si consistent creditele anterioare si sa determine probabilitatea ca imprumutul sa fie restituit conform angajamentului. Intrucat credit scoring-ul este obiectiv si bazat pe o cantitate mare de date verificate statistic, aduce un nivel de obiectivitate procesului de acordare a creditelor.

2. In urma analizelor efectuate si pe baza concluziilor favorabile rezultate, ofiterul de credit intocmeste referatul de credit care trebuie sa contina urmatoarele informatii:

- date de identificare a solicitantului si girantilor;

- volumul creditului propus a fi acordat si destinatia acestuia;

- incadrarea in conditiile generale si specifice de creditare;

- sursele si capacitatea de rambursare, cuantumul ratelor lunare totale antecalculatede rambursat;

- garantiile asiguratorii ce se vor constitui;

- aprecierile ofiterului de credite si propunerile acestuia privind conditiile de acordare, utilizare si rambursare a creditului referitoare la: volumul creditului, termenul final de rambursare, nivelul ratei anuale de dobanda (%), termenele si modalitatile de efectuare a platilor, nivelul ratei lunare totale antecalculate de rambursat si graficul de rambursare antecalculat, evaluarea garantiilor;

- competenta de aprobare.

Referatul de credite, impreuna cu intreaga documentatie se prezinta sefului compartimentului de credite, care are obligatia sa verifice respectarea conditiilor si criteriilor prevazute in instructiunile de lucru (norme de creditare) si in functie de competentele de aprobare, dosarul este analizat si aprobat de Comitetul de credite. Creditele sunt acordate in baza contractului de credit ale carui clauze sunt stabilite prin normele interne de creditare ale bancii si respectand prevederile reglementarilor BNR.

CONTRACTUL DE CREDIT

Contractul de credit reprezinta documentul juridic incheiat intre banca si client prin care se consfinteste acordul de vointa al celor doua parti si cuprinde urmatoarele elemente:

• date despre parti (banca-client);
• valoarea creditului si tipul de credit;
• perioada pentru care se acorda creditul;
• cum se efectueaza tragerile din credit (integral la acordare sau esalonat);
• graficul de rambursare (numar de rate);
• procentul de dobanda la data incheierii contractului de credit;
• procentul DAE (dobanda anuala efectiva) la data semnarii contractului de credit;
• dobanda majorata in functie de serviciul datoriei in cazul creditelor restante;
• comisioanele percepute pentru creditul acordat:

- comision de analiza a documentatiei;

- comision de gestiune;

- comision de rambursare anticipata.

De asemenea in contractul de credit sunt prevazute urmatoarele clauze:

 contractul se supune legislatiei romane;

 contractul poate fi modificat si/sau completat numai cu acordul partilor;

 contractul constituie titlu executoriu impreuna cu contractele de garantii accesorii;

 contractul intra in vigoare la data semnarii sale de catre toate partile implicate;

 contractul isi inceteaza valabilitatea la data rambursarii integrale a creditului si achitarii dobanzilor aferente, comisioanelor si oricaror alte sume datorate;

 banca acorda creditul in baza documentelor anexate la Cererea de credit;

 contractele de garantie, daca este cazul, sunt accesorii contractului de credit.

Contractul de credit se incheie intr-un numar de exemplare care sa asigure doua exemplare pentru banca si cate un exemplar pentru solicitant si giranti (daca este cazul). Toate exemplarele contractului sunt exemplare originale, fiecare in parte avand aceeasi putere juridica.

Contractul de credit, actele aditionale si contractele de garantie sunt inregistrate de catre ofiterul de credit in "Registrul contractelor de credite si garantie" care este unic pentru fiecare unitate bancara teritoriala, iar contractele de garantie se inscriu la Arhiva Electronica de Garantii Mobiliare.

Contractul de credit inceteaza de drept la expirarea duratei pentru care a fost incheiat, daca imprumutatul, a achitat toate obligatiile sale fata de banca, iar in situatia in care se inregistreaza credite sau dobanzi restante, contractul de credit ramane in vigoare pana la data recuperarii integrale a creantelor bancii.

GARANTII COLATERALE

In raporturile sale cu debitorul, creditorul (banca) este expus unor riscuri care impun luarea unor masuri pentru garantarea creantei. Daca in ziua scadentei debitorul nu isi poate achita datoriile si nu mai poate sa-si execute obligatia asumata, creditorul, daca are garantii constituite legal, pe baze contractuale, le poate executa indestulandu-si creanta.

Garantiile colaterale reprezinta metode, instrumente sau angajamente accesorii contractelor de credit, puse la dispozitia/emise in favoarea bancii finantatoare/creditorul, menite sa asigure indeplinirea de catre debitor a obligatiilor sale prevazute in contract.

Dupa natura lor, garantiile pot fi:

a) garantii reale;

b) garantii personale.

Garantiile reale reprezinta mijloace juridice de garantare a obligatiilor, prin afectarea speciala a unui bun, mobil sau imobil, aflat in proprietatea debitorului/fidejusorului asupra caruia se instituie un drept real accesoriu de garantie, in vederea asigurarii executarii obligatiei de rambursare a creditului si plata a dobanzii.

Bunul constituit drept garantie este protejat de la urmarirea celorlalti creditori chirografari - a caror creanta nu este insotita de garantii reale sau personale, sau garantia are un grad de prioritate inferior celui al bancii - fiind deci, destinat urmaririi si satisfacerii cu prioritate a creantei garantate.

Garantiile reale confera creditorului garantat:

- dreptul de preferinta in temeiul caruia, in cadrul executarii silite, din valoarea bunului respectiv se va asigura mai intai satisfacerea integrala a creditorului garantat si numai ceea ce prisoseste va servi satisfacerii pretentiilor celorlalti creditori;

- drept de urmarire, in temeiul caruia creditorul va putea urmari bunul in mainile oricui s-ar afla, in masura necesara satisfacerii creantei garantate.

Garantiile reale sunt:

► garantii reale mobiliare (gajul propriu-zis, ce poate fi la randul sau cu deposedarea debitorului de bunul afectat drept garantie sau fara deposedarea acestuia de bunul adus in garantie);

► garantii reale imobiliare (ipoteca).

Garantiile personale sunt mijloace juridice de garantare a obligatiilor prin angajamentul pe care si-l asuma o persoana, fizica sau juridica, alta decat imprumutatul, de a executa obligatia debitorului de a rambursa creditul si de a plati dobanda in cazul in care acesta nu si-o indeplineste.

Formele de garantii personale utilizate conform reglementarilor din legislatia romaneasca, sunt:

fidejusiunea (cautiunea), reglementata de art. 1652 din Codul Civil;

◘ garantiile prezentate sub forma de scrisori de garantie emise de banci, institutii financiare si de asigurari si autoritati administrative (ministere), companii internationale/nationale ce au aceasta competenta;

◘ garantiile personale reglementate de legi speciale, dar care se intemeiaza pe ideea de fidejusiune (de exemplu: garantia constituita de o terta persoana pentru acoperirea eventualelor pagube ce ar fi cauzate unui agent economic de catre un gestionar etc.).

Cesiunea de creanta - desi nu face parte din categoria garantiilor reale sau personale - intrucat este un mijloc specific de transmitere a obligatiilor, se constituie pentru garantarea propriu-zisa a creditelor acordate de banca si a dobanzilor aferente. Prin rezultatul sau, cesiunea de creanta asigura, ca orice garantie, recuperarea creantelor bancii, daca aceasta a fost constituita cu respectarea intocmai a prevederilor legale in vigoare. In cazul clientilor corporate, la acordarea creditelor si a altor facilitati, banca le va solicita acestora in mod obligatoriu, ca prima garantie, cesionarea in favoarea sa, a fluxului de lichiditati (cash-flow), care trebuie derulat prin banca.

In spiritul prudentei bancare, ca principiu fundamental al activitatii bancare, bancile accepta, in functie de situatia concreta a fiecarui solicitant de credite, constituirea uneia sau mai multor garantii (mix de garantii), astfel:

garantii neconditionate de la Guvernul Romaniei;

garantia bancara;

depozitul bancar (cash colateral);

contractul de asigurare pentru neplata ratelor de credit si a dobanzilor aferente (asigurarea de risc financiar);

cesiunea de creanta;

ipoteca;

contractul de garantii reale mobiliare;

fidejusiunea (cautiunea);

garantia de firma (companie);

planul de afaceri;

alte garantii.

In cazul clientilor care se confrunta cu greutati in achitarea la scadenta a obligatiilor de plata, prezentand un risc semnificativ in ceea ce priveste rambursarea la scadenta a creditelor si achitarea dobanzilor aferente, banca poate solicita ca imprumutatii sa semneze bilete la ordin, care, potrivit Legii nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, modificata prin Legea nr. 83/1994 si O.U.G. nr.39/2008, constituie titluri executorii si dupa investirea cu formula executorie de catre judecatorie pot fi puse in executare silita fara alte formalitati prealabile.

Pentru a fi acceptate de banca, garantiile trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

existenta pietelor de desfacere sau a potentialilor cumparatori pentru bunurile propuse drept garantie;

sa poata fi transformate rapid in lichiditati;

sa fie materializate sub forma unui titlu, inscris autentic etc.;

bunurile sa fie in circuitul civil, sa se afle in proprietatea solicitantului de credit sau a garantului acestuia si sa nu fie afectate de alte creante;

proprietarul bunurilor sa aiba capacitatea de a le aduce in garantie;

bunurile care sunt achizitionate si puse in functiune anterior solicitarii creditului trebuie sa fie in stare corespunzatoare de functionare in exploatare;

bunurile achizitionate si inca nepuse in functiune, precum si bunurile care urmeaza a fi procurate si achitate partial din credite sa fie noi si insotite de certificate de calitate si de garantie;

bunurile admise in garantie de natura activelor imobilizate corporale trebuie sa fie evaluate in conformitate cu normele tehnice in domeniu.

Cererile de credite nu pot fi aprobate numai pe baza faptului ca bunurile oferite drept garantie de solicitanti pot fi valorificate, daca din analiza financiara si a planului de afaceri rezulta ca rambursarea imprumutului si plata dobanzilor aferente nu este asigurata in primul rand din lichiditatile generate de activitate a economica desfasurata, aceasta constituind sursa principala de rambursare, valorificarea garantiilor fiind o sursa secundara, de protectie a creditorului in cazul unor imprejurari neprevazute.

Atat inainte de acordarea imprumutului cat si pe toata perioada creditarii, bancile au obligatia verificarii existentei si conservarii valorii garantiilor. Verificarea garantiei creditelor se efectueaza atat faptic prin constatari la fata locului, cat si scriptic pe baza datelor din evidentele bancii. Cu ocazia verificarii faptice a garantiilor creditelor se va proceda obligatoriu la reevaluarea bunurilor care constituie garantia creditelor, urmarindu-se in permanenta daca valoarea de piata a acestora acopera creditele si dobanzile aferente.

Creditele si plasamentele se clasifica in urmatoarele categorii

standard;

in observatie (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului institutiilor de credit);

substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului institutiilor de credit);

indoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului institutiilor de credit);

pierdere.

Clasificarea creditelor si a plasamentelor se face prin aplicarea simultana a urmatoarelor criterii:

• serviciul datoriei;
• performanta financiara;
• initierea de proceduri judiciare.

Corespondenta dintre categoriile de clasificare si criterii este prevazuta in tabelele de mai jos:

Tabelul 1. Criterii de incadrare pe categorii de clasificare pentru creditele acordate clientilor din afara sectorului institutiilor de credit

Sursa: Regulament BNR nr. 5/2002

Tabelul 2. Criterii de incadrare pe categorii de clasificare pentru creditele si plasamentele din sectorul institutiilor de credit

Sursa: Regulament BNR nr. 7/2002

Categoriile de performanta financiara vor fi notate de la A la E, in ordinea descrescatoare a calitatii acesteia. In cazul clientelei din sectorul institutiilor de credit performanta financiara va fi incadrata in categoria A.

In cazul persoanelor fizice performanta financiara va fi incadrata in categorii de la A la E, potrivit criteriilor stabilite de institutiile de credit prin norme interne. Performanta financiara a persoanelor fizice nu va putea fi incadrata in categoria A decat daca, pentru oricare dintre imprumuturile luate, persoanele respective dispun de venituri certe cu caracter de permanenta, exprimate in aceeasi moneda cu cea a imprumutului, al caror nivel, in urma deducerii tuturor celorlalte obligatii de plata indiferent de moneda de exprimare, sa permita rambursarea la termen a fiecarei rate (principal si dobanda). In orice alta situatie in care nu este indeplinita conditia de mai sus, performanta financiara va fi incadrata cel mult in categoria B. Prin moneda de exprimare se intelege moneda in functie de care se determina sumele de incasat reprezentand venituri si sumele de platit reprezentand imprumuturi si/sau alte obligatii de plata.

Evaluarea performantei financiare a unei entitati economice din afara sectorului institutiilor de credit va conduce la incadrarea acesteia in una dintre cele cinci categorii de performanta financiara. Aceasta evaluare se va realiza potrivit normelor interne ale institutiilor de credit, pe baza de punctaj atribuit unor factori cantitativi si calitativi. Factorii cantitativi se vor referi in principal la urmatorii indicatori, acolo unde acestia pot fi determinati: lichiditate, solvabilitate, profitabilitate si risc, inclusiv riscul valutar. Factorii calitativi se vor referi cel putin la aspecte legate de modul de administrare a entitatii economice analizate, de calitatea actionariatului, de garantiile primite (altele decat cele care sunt acceptate la diminuarea expunerii fata de debitor), de conditiile de piata in care aceasta isi desfasoara activitatea.

Indicatorii se calculeaza pe baza datelor cuprinse in situatiile financiare ale entitatii economice, intocmite conform reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice sau de autoritati cu competente similare din alte tari, iar categoria de performanta financiara se determina si contribuie la stabilirea categoriei de clasificare a creditelor in luna urmatoare celei in care bancii i se prezinta raportarile respective.

In cazul in care bancile se gasesc in imposibilitatea de a evalua performanta financiara a unui client, persoana juridica, in afara celor din sectorul institutiilor de credit, aceasta va fi incadrata direct in categoria E.

Frecventa cu care se determina categoria de performanta financiara a unei entitati economice va coincide cu frecventa cu care se intocmesc situatiile financiare.

In vederea clasificarii creditelor, pe perioada cuprinsa intre doua momente de raportare financiara, se mentine ultima categorie de performanta financiara determinata.

Prima clasificare a creditelor pentru entitatile economice din afara sectorului institutiilor de credit, va lua in considerare categoria de performanta financiara determinata in functie de ultimele situatii financiare.

Creditele acordate unui debitor si/sau plasamentele constituite la acesta se incadreaza intr-o singura categorie de clasificare, pe baza principiului declasarii prin contaminare, respectiv prin luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.

Categoriile de credite ce vor fi clasificate in functie de serviciul datoriei, de performanta financiara si de initierea de proceduri judiciare, sistematizate din punct de vedere al cerintei privind constituirea de provizioane specifice de risc de credit, al apartenentei entitatii de risc la sectorul institutiilor de credit, precum si al structurarii, dupa caz, in principal si dobanda, conform reglementarilor Bancii Nationale a Romaniei nr. 12/2002.

Provizioane

Clasificarea creditelor si plasamentelor stau la baza determinarii si constituirii provizioanelor specifice de risc.

a) Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit

Conform legislatiei in vigoare pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, se parcurg urmatoarele etape:

1. In prima etapa se determina baza de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:

P prin deducerea din expunerea bancii fata de debitor a garantiilor acceptate a fi luate in considerare in cazul unui credit clasificat in categoria "standard", "in observatie", "substandard", "indoielnic" si "pierdere", in situatia in care nu s-au initiat proceduri judiciare si in situatia in care toate sumele respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;

Tipurile de garantii ce urmeaza sa fie luate in considerare la determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, precum si modul de ajustare a acestor garantii sunt prezentate in tabelul de mai jos

Tabelul 3. Tipuri de garantii luate in calculul provizioanelor

Sursa: Normele BNR nr. 12/2002

- prin luarea in considerare a intregii expuneri, indiferent de garantii, in cazul unui credit clasificat in categoria "pierdere", in situatia in care s-au initiat proceduri judiciare sau in situatia in care cel putin una dintre sumele respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile, precum si in cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferenta acestuia;

2. A doua etapa prevede aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obtinute; avand in vedere corespondenta de mai jos:

Tabel 4. Corespondenta dintre categoriile de clasificare si provizioanele aferente acestora

Sursa: Regulament BNR nr. 5/2002

b) Constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit

Constituirea de provizioane specifice de risc de credit presupune includerea pe cheltuieli a sumei reprezentand nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Regularizarea provizioanelor specifice de risc de credit are in vedere la modificarea nivelului existent al acestora, in vederea restabilirii egalitatii intre nivelul existent si cel al necesarului si se poate realiza prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentand diferenta dintre nivelul existent in sold al provizioanelor specifice de risc de credit si nivelul necesarului.

In acelasi timp utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit se refera la anularea provizioanelor specifice de risc de credit, in cazul producerii riscului de credit, si se inregistreaza in contabilitate prin reluarea pe venituri a sumei reprezentand nivelul existent in sold al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor si/sau plasamentelor care se scot in afara bilantului.

Situatia pe categorii de credite acordate clientilor nebancari si bancilor si dobanda aferenta pe anii 2004-2007, se prezinta astfel:

Tabelul 5. Situatia expunerilor si provizioanelor constituite de banci pe perioada 2004 - 2007

- mil.RON -

Sursa: Buletin lunar BNR nr. 1/2007 si 12/2007

Din datele prezentate mai sus se constata o crestere semnificativa a ponderii creditelor cu pierderi si indoielnice (3,99%) din total credite in anul 2007, fata de 2,81% pe anul 2006, crestere determinata in special de asanarea pierderilor din bilantul Bancii Comerciale Romane si a pierderilor inregistrate de celelalte banci.

Institutiile de credit au obligatia sa dispuna de metode adecvate de organizare si conservare a informatiei, precum si de proceduri care sa permita verificarea datelor primare, precum si a modului de prelucrare a acestora, care au stat la baza clasificarii creditelor si plasamentelor, a constituirii si/sau a regularizarii provizioanelor specifice de risc de credit, la sfarsitul fiecarui exercitiu financiar.

Monitorizarea creditelor inseamna urmarirea derularii contractului de credit bancar conform conditiilor acestuia si se face, in mod obligatoriu pentru toate creditele acordate persoanelor fizice.

Urmarirea comportamentului si a performantelor clientilor, precum si a desfasurarii activitatii lor constituie o etapa deosebit de importanta si absolut necesara in derularea unui credit. Scopul acestei activitati este acela al depistarii cat mai timpurii a unor indicii asupra oricaror probleme ce pot sa apara in derularea imprumutului, astfel incat sa se poata lua din timp masuri de remediere in vederea preintampinarii deteriorarii serviciului datoriei imprumutului.

Motivele urmaririi creditelor:

• confirmarea informatiilor furnizate de client;
• asigurarea faptului ca imprumutul a fost utilizat in scopul convenit;
• observarea oricaror tendinte negative in contul personal al clientului, astfel incat sa se poata intreprinde din timp orice actiuni de remediere, daca este cazul;
• asigurarea ca respectivul client este inca solvabil.

De la aprobarea si acordarea unui credit si pana la rambursarea integrala a acestuia, scopul activitatii de urmarire a derularii lui este de a mentine pe tot parcursul perioadei de derulare a creditului, conditiile initiale de la acordare.

Monitorizarea creditelor se realizeaza de catre ofiterul de credite in mod practic pe baza unei planificari. Urmarirea se efectueaza lunar sau ori de cate ori este nevoie, daca exista informatii ca situatia financiara a clientului persoana fizica este in declin.

Imprumuturi neperformante si operatiuni de recuperare

Activitatea de creditare genereaza atat credite performante cat si imprumuturi problema si neperformante. Imprumuturile neperformante apar atunci cand exista intarzieri in rambursarea si recuperarea ratelor de credit si a dobanzilor aferente, iar achitarea obligatiilor de plata asumate nu sunt asigurate sau sunt asigurate partial. Creditele nerambursate la scadenta devin restante. Pentru creditele restante, banca percepe dobanzi majorate diferentiate in functie de serviciul datoriei.

Ordinea incasarii creantelor cuvenite bancii este:

- comisioane;

- dobanzi in ordinea vechimii;

- credite in ordinea vechimii.

Imprumuturile problematice sunt cele care, la data analizei prezinta semnale evidente referitoare la imposibilitatea rambursarii viitoare la termenele stabilite, ca urmare a deteriorarii activitatii sau situatiei financiare a beneficiarului de imprumut. Pentru diminuarea imprumuturilor neperformante si a impactului acestora asupra profitabilitatii institutiei de credit este necesara o politica de creditare prudenta si eficienta, care sa conduca atat la prevenirea aparitiei acestor imprumuturi cat si la posibilitatea de recuperare a lor. Unele imprumuturi neperformante sunt inevitabile, insa pierderile inregistrate de banca pot fi diminuate daca acestea sunt identificate la timp.

Exista mai multi factori care ar putea genera aparitia unui credit neperformant (erori comise de catre creditor sau aparitia unor situatii nefavorabile. Cel mai adesea, aparitia unui credit neperformant este mai degraba, rezultatul actiunii conjugate a mai multor factori, decat a unuia singur.

In vederea recuperarii creditelor neperformante se pot aplica mai multe metode:

1. Recuperarea pe cale amiabila se aplica in cazul creditelor care inregistreaza restante la scadenta de peste 30 de zile. Recuperarea pe aceasta cale se realizeaza prin emiterea de catre banca a unor scrisori prin care se atentioneaza clientul asupra debitelor create si asupra consecintelor in caz de neacoperire a acestora si de masurile ce vor fi luate de catre banca in vederea recuperarii lor.

2. Restructurarea creditelor. Ofiterul de credit trebuie sa aprecieze situatia in care se afla clientul si in cazul in care considera ca pentru un credit restant exista posibilitati reale de recuperare, dar cu sprijinul bancii prin rescadentarea sau reesalonarea creditului.

Rescadentarea reprezinta operatiunea de modificare a scadentelor la o data viitoare fata de aprobarea initiala precum si a cuantumului ratelor. Creditele pot fi rescadentate o singura data pe an, prin una din urmatoarele modalitati:

- amanarea termenului de rambursare a uneia sau a mai multor rate intermediare in cadrul termenului initial aprobat al creditului;

- amanarea termenelor si/sau modificarea cuantumului ratelor de rambursat cu incadrarea in termenul initial aprobat al creditului;

- prelungirea termenului de rambursare a scadentei finale a creditului, daca se incadreaza in termenul de creditare stabilit in normele interne ale bancii pentru categoria respectiva de credit.

Reesalonarea este operatiunea prin care, in cadrul soldului total ramas de rambursat, se prelungesc sau se amana toate scadentele ratelor intermediare si finale sau se modifica cuantumul acestora, cu depasirea termenului initial aprobat, fara a se depasi termenul maxim de creditare prevazut pentru tipul de credit respectiv. Este admisa o singura reesalonare a aceluiasi credit in cadrul unui an calendaristic, iar dupa reesalonarea creditului nu se admit rescadentari. Pentru creditele reesalonate, banca percepe o dobanda majorata peste dobanda de baza curenta practicata la categoria respectiva de credit, incepand cu data incheierii documentelor contractuale.

3. Executarea silita este procedura de recuperare a debitelor prin valorificarea garantiilor si este utilizata atunci cand s-a constatat ca toate caile propuse anterior au fost utilizate; clientul nu respecta conditiile stabilite anterior sau este evaziv. Recuperarea creditelor acordate clientilor a caror situatie financiara nu mai asigura conditiile de rambursare se realizeaza conform legislatiei in vigoare. Dosarul de executare silita trebuie sa cuprinda toate actele si documentele care atesta derularea cronologica a creditului, valoarea totala a debitului si totalitatea masurilor intreprinse pentru recuperarea creditului.

Asigurari conexe activitatii de creditare

Asa cum am vazut, acordarea de credite persoanelor fizice este conditionata, in anumite cazuri, de incheierea unor asigurari: asigurarea imobilului care face obiectul ipotecii, asigurarea CASCO a autoturismului adus in gaj, asigurare de viata etc. In alte situatii, banca insasi incheie o asigurare impotriva riscului de neplata, prin care se protejeaza in eventualitatea in care imprumutatul nu ramburseaza creditul. Astfel, in activitatea de creditare sunt necesare cunostinte si din domeniul asigurarilor, pentru a vedea in ce masura banca este protejata de o polita de asigurare (fie direct, fie prin intermediul cesiunii).

OPERATIUNI CU CARDURI SI ALTE SERVICII ELECTRONICE

Desi este un instrument relativ tanar, care a aparut pe piata dupa al doilea razboi mondial, cardul a avut o evolutie rapida, poate mai rapida decat oricare produs bancar. Parintele cardului , care initial a avut forma unor bonuri valorice in schimbul carora se puteau face achizitii de la comerciantii care au acceptat sa participe la acest nou plan creditare, a inventat acest sistem foarte simplu si rapid de creditare, respectiv, comerciantii care vindeau marfuri, de regula de valori mici, in schimbul acestor bonuri valorice, le depuneau periodic la banca, iar banca factura cumparatorilor contravaloarea acestora. Pe baza acestui sistem, in 1951 Franklin National Bank - New York a emis practic primele carduri din lume.

Ideea de creditare pe baza cardurilor de plastic s-a transformat intr-un instrument propriu-zis abia in 1960, cand Bank of America a lansat BankAmericard (in prezent denumita VISA International). Dupa succesul rapid al BankAmericard, un numar de 17 institutii bancare au infiintat, in 1966, o retea proprie prin care isi acceptau reciproc credit - cardurile locale, denumita Asociatia Interbancara de Carduri, care se ocupa cu procedurile de autorizare, clearing si decontare.

Dezvoltarea a fost atat de rapida si neasteptata chiar, astfel incat, in jurul anului 1990, ambele institutii - BankAmericard si respectiv Asociatia Interbancara de Carduri - aveau fiecare in jur de 100 milioane de carduri emise. Piata cardurilor ca parte integranta a pietei financiare mondiale este supusa, mai mult decat oricare alta activitate, unui rapid proces de globalizare, pe langa cei doi mari jucatori (VISA International si MasterCardlnternational), un rol activ in globalizarea pietei cardurilor

il joaca si Europay International, American Express, Dinners, JCB etc.

Principalele tipuri de carduri

Cardul poate fi definit ca un instrument de decontare care faciliteaza detinatorului achizitionarea de bunuri si servicii fara sa fie nevoie de existenta numerarului (cash). Cardul ofera detinatorului accesul, printr-o modalitate tehnica adecvata, la un cont bancar din care se efectueaza plata bunurilor si serviciilor achizitionate, fie pe seama disponibilului existent in cont, fie prin apelarea la un credit.

Globalizarea pietei cardurilor confera acestora un grad inalt, aproape universal, de standardizare materializat in cateva trasaturi comune:

- suport fizic din plastic special cu dimensiuni standard;

- pe fata sunt imprimate, cu metode tehnice speciale (laser, embosare etc.), numele emitentului, numarul si seria cardului, data expirarii valabilitatii cardului, sfera de aplicabilitate, numele si prenumele posesorului si, dupa caz, spatiul geografic de utilizare;

- tot pe fata sunt imprimate sigla emitentului, logo-ul organizatiei de carduri, elementele holografice de securitate;

- pe spatele cardului este aplicata o banda magnetica, pentru elementele de securitate si individualizare, precum si o rubrica pentru semnatura posesorului.

Clasificarea cardurilor poate fi realizata dupa mai multe criterii:

a) dupa gradul de securitate:

- cu banda magnetica - asigura incriptarea si securizarea unor informatii despre posesorul (utilizatorul) cardului, emitentul acestuia si algoritmul unic de codare/decodare a datelor de verificare a validitatii instrumentului de plata;

- cu microprocesor incorporat (smart-cardurile) - asigura o securitate mai buna, dar si colectarea si furnizarea unor informatii, mai bogate privind alimentarea si utilizarea fondurilor. Viitorul este al smart-cardurilor, marii operatori internationali propunandu-si inlocuirea treptata a cardurilor cu banda magnetica cu smart-carduri.

b) dupa sursa de acoperire:

- debit-carduri. Cardurile de debit permit posesorului plata bunurilor si serviciilor achizitionate, precum si retrageri de numerar din ATM (Automated Teller Machine) sau de la ghiseele bancii in limita sumelor prerezervate in cont;

- credit-carduri. Cardurile de credit permit posesorului plata bunurilor si serviciilor achizitionate, precum si retrageri de numerar din ATM sau de la ghiseele bancii dintr-un credit acordat pe numele sau. Evident, cardurile de credit sunt mai mult solicitate de clienti, dar distribuirea lor trebuie facuta cu atentie, in functie de standingul financiar al solicitantilor, altminteri exista riscul folosirii nejudicioase a creditului de catre unii posesori, cu consecinte financiare nefavorabile asupra emitentilor de carduri.

c) dupa emitent:

- carduri emise de banci. Bancile, asociatiile bancare au fost pionierii emiterii primelor carduri si pe parcursul catorva decenii de experienta si-au consolidat pozitia pe piata acestor 'bani de plastic'.

- carduri emise de societati nebancare. In ultima perioada au aparut diverse cluburi private, lanturi hoteliere si de magazine care au emis propriile carduri ce confera detinatorilor, pe langa calitatea de membru, posibilitatea achitarii unor servicii cu acestea.

Drumul parcurs de la moneda-aur, cu valoare intrinseca, la moneda fiduciara (bani de hartie) a fost incomparabil mai lung decat cel de la banii de hartie la banii de 'plastic', care s-a infaptuit intr-o perioada istorica foarte scurta. Pe pietele mature (piata vest - europeana, piata americana) ca si pe pietele mai tinere (piata central si est europeana, din care face parte si Romania) exista o multitudine de tipuri de carduri, care in esenta nu sunt altceva decat variatiuni pe marginea celor trei tipuri fundamentale de carduri: cardul de debit, cardul de credit si cardul cu facilitati de descoperit de cont (charge - card overdraft).

Din punct de vedere al utilizatorilor, cardurile emise pe teritoriul Romaniei pot fi clasificate astfel:

- carduri utilizate de persoanele fizice: VISA Classic;VISA International; VISA Electron, Maestro etc.;

- carduri utilizate de reprezentantii persoanelor juridice si cele asimilate acestora: EUROCARD/MasterCard Business, VISA Business etc.

Din punct de vedere al monedei in care sunt emise, in Romania cardurile pot fi:

- carduri emise in lei: Maestro, VISA Classic, EUROCARD/MasterCard Business, EUROCARD/MasterCard Classic etc.;

- carduri emise in valuta: VISA International, VISA Business etc.;

- carduri emise in lei, utilizabile in lei pe teritoriul Romaniei si in valuta, in afara Romaniei: VISA Electron.

Piata romaneasca a cardurilor

Inceputul cardurilor in Romania se regaseste in anul 1970, cand persoanele straine nerezidente, care vizitau tara in acea vreme, aveau 'privilegiul' ca la anumite hoteluri, restaurante, magazine, exclusiv sa utilizeze, ca mijloc de plata, cardul.

Abia dupa decembrie 1989, o data cu trecerea de la economia de comanda spre cea de piata, bancile comerciale romanesti s-au gandit la emiterea propriilor carduri, care aveau sa se produca in anul 1992, cand cinci societati bancare reunite au pus bazele unei societati comerciale, denumita ROMCARD, si au emis carduri proprii pe piata romaneasca (Banca Comerciala Romana, Banca Agricola, Banca Romana pentru Dezvoltare, Banca Romana de Comert Exterior - Bancorex si Banca Comerciala 'Ion Tiriac'). In anul 1995, grupul celor cinci banci s-a completat cu BancPost.

In ultimii ani, piata cardurilor din Romania a cunoscut o dezvoltare rapida, ea fiind la momentul actual in plin proces de maturizare in toate segmentele sale. Pe langa eforturile privind operatiunile de autorizare si emitere propriu-zisa a cardurilor, bancile comerciale romanesti, care si-au asumat operatiunile cu carduri, au fost nevoite sa faca investitii importante pentru asigurarea unei retele adecvate, capabile sa ofere detinatorilor de carduri serviciul de baza, respectiv numerarul prin intermediul ATM-urilor. Pe de alta parte, cardurile au inceput sa fie utilizate tot mai mult ca instrumente de plata, nu doar ca mijloc de retragere a numerarului de la ATM-uri. Desi greu, anevoios chiar, tot mai multe unitati prestatoare de servicii si furnizoare de bunuri s-au lasat convinse sa accepte instalarea terminalelor pentru citirea si operarea cardurilor, in schimbul bunurilor si serviciilor fumizate.

Internet banking - expansiune pe un canal de distributie ieftin

Implementarea unor canale de distributie extrem de ieftine a reprezentat mereu un obiectiv prioritar pentru bancile de retail. Concomitent cu revolutia tehnologica, au aparut numeroase dezvoltari ale sistemelor IT capabile sa asigure accesarea serviciilor bancare de la distanta. In fiecare an se remarca o crestere a utilizatorilor Internetului. Astfel, aceasta oportunitate nu poate fi pierduta de bancile de retail aflate permanent in cautarea eficientizarii operationale si a cresterii volumului vanzarilor de produse, concomitent cu majorarea numarului de clienti.

Pentru asigurarea unui serviciu performant de tip Internet banking sau home banking, bancile au fost obligate sa investeasca masiv in sistemul IT. Problemele de securitate, de acces neautorizat asupra bazei de date a bancii, erorile procedurale, neincrederea clientilor, toate acestea pot constitui aspecte critice ale dezvoltarii internet banking-ului in general, dar care, fara investitii masive in sisteme IT de ultima generatie si campanii de promovare, nu poate da rezultate optime.

In prezent, se pune o mare problema in randul bancilor de retail. Dupa ce au fost realizate investitii de multe miliarde de dolari in sisteme IT capabile sa asigure un nivel extrem de performant al Internet banking-ului, nu este extrem de sigur ca volumul clientilor va atinge masa critica destul de repede. In special in activitatea de retail, numarul persoanelor fizice care utilizeaza Internet banking-ul si volumul operatiunilor derulate ar putea fi insuficiente pentru acoperirea investitiilor intr-un orizont de timp nu foarte indelungat. Pe langa aceasta, in domeniul bancar, nu doar acoperirea investitiilor este esentiala, ci atingerea unor venituri operationale consistente pe termen mediu si lung.

Exista totusi institutii care exceleaza in domeniul distribuirii unei palete largi de produse si servicii bancare prin intermediul internetului. Implementarea automatismului a determinat reduceri semnificative de cost pentru ING Direct - structura organizationala a grupului ING, care utilizeaza cu preponderenta canale de comunicatie electronica sau automatizate. Conform Retail Banker International, aceasta institutie financiar-bancara a reusit sa-si reduca cheltuielile cu circa 40% pentru noii clienti ce incep a lua contactul cu ING Direct prin intermediul serviciilor si produselor oferite prin Internet. Mai mult, pentru tranzactiile efectuate prin Internet sau prin intermediul 'raspunsului vocal inteligent' al unui robot telefonic, s-a atins o diminuare a cheltuielilor operationale cu 60%. Astfel, in anul 2002, ING Direct a inregistrat un cost operational de numai 0,6% din total active, in reducere fata de 0,98% atins cu un an in urma. Conform datelor ING, pentru o sucursala standard, costurile operationale ating circa 2,5% din total active, ceea ce reprezinta o crestere de peste patru ori fata de canalele electronice inteligente de distributie. Secretul activitatii de tip Internet banking al ING Direct in tari precum Germania, SUA, Canada, Spania, Australia, Franta, Italia il constituie mediul economic dezvoltat sau cu perspectiva exceptionala din punct de vedere al volumelor care se pot atinge.

Internet banking-ul insa trebuie sa aiba si o prezenta fizica, in special pentru confortul unor clienti. Lipsa prezentei fizice active a unei institutii financiar-bancare, care doreste sa se axeze in special pe canale de distributie la distanta, poate reprezenta unul dintre motivele insuccesului financiar al multor banci ce actioneaza exclusiv pe seama internet banking-ului.

Mobile banking - intre necesitate si eficienta

Similar dezvoltarii ariei de utilizare a Internetului, si in domeniul telefoniei mobile bancile de retail s-au aratat interesate de a transforma telefonul mobil intr-un mijloc cel putin de comunicare si informare a clientilor. Scopul final il constituie insa vanzarea de produse si servicii financiar-bancare prin intermediul telefoniei mobile.

Daca masa critica a celor ce utilizeaza telefoane mobile se poate considera ca a fost atinsa, nu aceeasi imagine o avem in randul clientilor bancilor care utilizeaza mobile banking. Studiile in domeniul utilizarii telefoniei mobile pentru scopuri bancare arata ca in anul 2001 numai 1% dintre clientii ce acceseaza in timp real de la distanta servicii si produse bancare utilizau telefonul mobil in acest sens. Se preconizeaza o majorare de cateva ori a acestui procent pana in anul 2008 in Europa de Vest, care ar crea, in viitor, perspective mai bune pentru mobile banking, in mediile bancare dezvoltate.

Modificarile curente in tehnologia utilizata in Europa in domeniu ofera un suport extrem de important calitatii serviciilor ce s-ar putea oferi clientilor prin intermediul mobile banking. Noile generatii de servicii de transmisie prin radio (GPRS) si sistemul de telecomunicatie mobila universala (UMTS) constituie exemple ale acestui suport important.

In prezent, nivelul de profitabilitate al serviciilor de tip mobile banking este redus, ceea ce conserva planurile de investitii in viitorul apropiat pentru o serie de banci dintr-un grup de 45 de institutii europene analizate.

Ultima zona de actiune a mobile banking-ului poate fi considerata m-payment (plata prin intermediul telefoniei mobile). Efectuarea de plati prin intermediul telefonului mobil poate asigura o flexibilitate sporita unui client persoana fizica si un acces, similar internetului, 24 de ore pe zi la serviciile bancare. Chiar si in regiuni economice dezvoltate din Europa se remarca faptul ca exista un numar relativ redus de furnizori de bunuri si servicii care asigura facilitatea de plata prin intermediul m-commerce. Desi acest canal are la baza incercarea de crestere a gradului de satisfactie pentru clientii unei banci prin flexibilitatea oferita in efectuarea unor tranzactii bancare de baza, nivelul utilizarii acestui canal pentru activitati bancare prezinta inca un mare potential de crestere.

Dezvoltarea tehnologica si unirea fortelor unor colosi in domeniul telefoniei mobile si al echipamentelor electronice ar putea crea premisele, in viitorul pe termen mediu sau lung, ale unei posibile rivalitati intre calculatoarele prezente si viitoarele telefoane mobile inteligente. Aceasta ar putea conduce la o culisare a clientilor care utilizeaza Internet banking-ul catre telefonia mobila. Previziunile optimiste privind numarul clientilor care vor accesa in viitor internetul pentru servicii bancare ar putea reprezenta in aceasta viziune o noua perspectiva pozitiva privind serviciile de tip mobile banking. Totusi, inhibitorii unei asemenea evolutii ar putea fi costurile pentru telefoane mobile capabile sa realizeze operatiuni bancare din ce in ce mai complexe si tarifele de comunicatie, uneori ridicate, pentru transmiterea informatiilor financiare intre clienti si banca, in vederea efectuarii tranzactiilor. Aceste aspecte par a umbri putin potentialul mobile banking, dar progresul tehnologic si pretuirea din ce in ce mai mare venita din partea persoanelor fizice a informatiilor financiare obtinute in timp real ar putea determina in viitor o reducere a pretului unor telefoane mobile inteligente si a tarifelor de acces la servicii bancare, in paralel cu o crestere a necesitatilor de acces in timp real de catre persoanele fizice al serviciilor bancare din ce in ce mai complexe.

ALTE PRODUSE SI SERVICII BANCARE DE RETAIL

Cecuri de calatorie

Cecurile de calatorie sunt destinate celor care calatoresc in strainatate, constituind o modalitate sigura de pastrare a banilor, substituind, de fapt, numerarul. Cecurile pot fi folosite pentru obtinerea de numerar, pentru cumpararea unor bunuri, pentru plata unor servicii (hoteluri, restaurante). Cecurile sunt imprimate pe o hartie speciala, avand elemente de securitate, fiind inseriate si numerotate, si au valori fixe (ex. 10, 20, 50 USD). In momentul cumpararii cecurilor de calatorie, banca (trasul) solicita cumparatorului (tragatorul) semnarea tuturor filelor de cec. Atunci cand cecul este utilizat pentru obtinerea de numerar sau pentru efectuarea unei plati, posesorul cecului inscrie o a doua semnatura care se verifica de catre beneficiar sau de catre tras cu prima semnatura. Beneficiarul incaseaza contravaloarea cecurilor de calatorie de la societatea bancara trasa unde isi are deschis contul tragatorul.

Cecurile de calatorie pot fi impartite in doua grupe:

- cecuri de calatorie propriu-zise ce au aspectul unei bancnote, ele putand fi cumparate de la ghiseele bancilor, organizatiilor turistice etc., platindu-se o suma mai mare decat valoarea lor nominala, diferenta reprezentand-o comisionul. Beneficiarul unui cec de calatorie este protejat impotriva furtului prin faptul ca atunci cand cumpara cecurile de la banca sau de la compania de turism, trebuie sa le semneze, semnatura care este confruntata de lucratorul de la ghiseul bancii platitoare, atunci cand il achita, si posesorul cecului trebuie sa dea a doua semnatura, deseori fiind solicitat si pasaportul pentru identificarea semnaturilor;

- cecuri de calatorie cu carte de garantie (Eurocecurile - 'Eurocheques') sunt o categorie specifica a cecurilor de calatorie, cu un grad de securitate ridicat la care au aderat majoritatea tarilor europene. Eurocecurile sunt cecuri cu limita de suma dar care nu au valoarea tiparita pe ele; sunt vandute de banci clientilor lor sub forma unor carnete de cecuri in alb. Beneficiarii completeaza eurocecurile, acestea fiind trase asupra disponibilului din contul lor deschis la banca indicata pe eurocec. Eurocecurile au ca particularitate faptul ca, la eliberarea carnetului de cecuri, banca da clientului si o carte de garantie (asemanatoare unui card) ce cuprinde anumite elemente care, pe de o parte, asigura bancii platitoare incasarea certa a banilor de la banca emitenta, iar pe de alta parte, constituie o protectie impotriva furturilor si falsificarilor. Eurocecurile sunt achitate numai dupa prezentarea de catre beneficiar a cartii de garantie. Intre elementele inscrise pe cartea de garantie si pe eurocec trebuie sa existe o identitate absoluta, verificata de lucratorul de la ghiseul bancii platitoare si confruntata cu pasaportul beneficiarului. Moneda si limita superioara a sumei ce pot fi completate pe un eurocec variaza de la tara la tara, atat in functie de tara unde se afla banca trasa, cat si de tara in care se efectueaza plata eurocecului.

Cecurile de calatorie au avantajul ca in caz de pierdere sau furt pot fi inlocuite sau contravaloarea acestora poate fi recuperata in numerar. Cele mai cunoscute cecuri de calatorie sunt American Express, Thomas Cook, Visa, Citicorp.

Transferuri rapide de bani

Acest serviciu permite transferul electronic de numerar, permitand trimiterea sau primirea de bani oriunde in lume, fara utilizarea conturilor bancare, ordinelor de plata sau cartilor de credit.

La transferurile rapide de bani recurg:

- persoane care lucreaza in strainatate si trimit bani acasa;

- parinti care trimit bani copiilor aflati in calatorie sau la studii in strainatate;

- oameni aflati in situatii critice (pierderea sau furtul banilor, cartilor de credit sau cecurilor de calatorie);

- persoane stabilite in strainatate si care trimit regulat bani rudelor din tara;

- oameni de afaceri care au nevoie urgenta de bani pentru cumparaturi sau afaceri in timpul calatoriilor in strainatate (in Romania acest serviciu este destinat numai persoanelor fizice, insa, in strainatate beneficiarii pot fi atat persoane fizice cat si juridice), etc.

Business-ul cu transferul de valuta are o dimensiune impresionanta (circa 4 miliarde de euro pe an), incat bancile din Romania nu mai stau sa astepte venirea in tara a marilor companii de transfer de valuta, ci isi infiinteaza propriile firme de transferuri rapide, ori se afiliaza cu repeziciune gigantilor deja prezenti in tara noastra.

MoneyGram Payment Systems, Western Union, Smith & Smith, Money Exchange Company sau Dollar Express sunt doar cateva din firmele care se ocupa de transferurile rapide. Piata e dominata de cei doi mari colosi: Western Union si MoneyGram, care impreuna detin peste 75% din transferurile de bani in si din strainatate. Dezvoltarea firmelor care activeaza in acest domeniu conteaza de numarul si, mai ales, de seriozitatea bancilor cu care coopereaza. Cu cat reteaua bancara acopera o zona mai mare, cu atat succesul companiei de transfer rapid de fonduri va fi mai mare. Pe primul loc in materie de transferuri de bani, cu peste 130.000 de locatii, in aproape 200 de tari, se afla Western Union, care a intrat si in Romania in 1996, cand a fost incheiat primul contract de colaborare cu Banca Romaneasca. MoneyGram ocupa locul doi, dupa Western Union. MoneyGram este disponibil in peste 170 de tari si dispune de peste 75.000 de agentii. BCR a devenit membra a MoneyGram in 1997, iar in prezent ofera acest serviciu prin toate cele 317 unitati operative. Ea a fost prima banca din Romania dar si din regiunea Europei Centrale si de Est care a depasit un milion de tranzactii prin acest serviciu intr-un an de zile. O alta banca care ofera acest serviciu in Romania este Banca Comerciala "Ion Tiriac".

Tehnic, transferurile de fonduri se realizeaza in baza unui schimb de mesaje standard (instructiuni de transfer intre banci). De obicei, sensul banilor transferati prin intermediul bancilor este din strainatate catre Romania, si mult mai putin in sens invers. Procedura este destul de simpla. Pentru a transmite o suma de bani, o persoana (ordonatorul) se prezinta la oricare sucursala sau agentie a unei banci afiliate la MoneyGram sau Western Union, unde completeaza formularul tip de transfer de bani, specificand destinatia sumei, datele sale de identificare, numele beneficiarului. In cazul MoneyGram, functionarul bancar va trebui sa comunice ordonatorului un cod numeric pe care acesta il va comunica beneficiarului transferului, pe baza lui efectuandu-se ridicare banilor. Cel care transfera banii este si cel care plateste comisioanele aferente transferului, beneficiarul nu va trebui sa achite nici un fel de taxa la ridicarea banilor. Durata unui astfel de transfer nu este mai mare de 10 minute, iar sumele care pot fi transferate de o persoana intr-o singura zi, nu pot depasi 5.000 USD din Romania catre alte tari si 10.000 USD din alte tari in Romania in cazul Western Union, sau de 10.000 USD din sau catre Romania in cazul MoneyGram.

De mentionat ca, persoana care transfera sau primeste banii nu trebuie sa fie client al bancii respective. Analistii spun insa ca piata transferurilor rapide s-ar putea diminua, deoarece, dupa integrarea in Uniunea Europeana, multi romani se vor stabili definitiv cu familiile in tarile in care acum muncesc doar temporar si nu vor mai avea motiv sa trimita sume consistente in tara.

Inchirierea de casete de valori

"Vizita" unor hoti, un incendiu sau chiar jocul nevinovat al unor copii pot sta la baza pierderii iremediabile a unor bunuri de valoare, fie ele obiecte de arta sau doar inscrisuri oficiale ori de valoare. O modalitate eficienta de a preintampina astfel de evenimente este aceea a depozitarii lor in seifurile unei banci. Aici siguranta este garantata in proportie de 100% (singurul eveniment care ar putea periclita bunurile depozitate la o banca ar putea fi un cutremur devastator, insa, de exemplu, nici cutremurul din 1977 din tara noastra nu a produs probleme de acest gen).

Casetele de valori sunt amplasate in spatii asigurate cu sistem de paza, supraveghere si alarma, in care se permite accesul doar unui singur client o data. In acest scop, se organizeaza un tezaur distinct de cel in care se pastreaza numerarul si alte valori, dotat cu dulapuri speciale compartimentate cu casete de diverse marimi. Deschiderea si inchiderea casetelor de valori se face cu ajutorul a doua chei: o cheie unicat detinuta de client si o a doua cheie detinuta de banca. Accesul la caseta de valori se face numai utilizand ambele chei. Clientul poate utiliza caseta de valori dupa ce semneaza contractul de inchiriere al acesteia, in care se mentioneaza durata depozitarii si valoarea declarata de client pentru obiectul depozitat, platind chiria aferenta. Bancile au o evidenta stricta a intrarii deponentilor in tezaurul cu casete, intr-un registru distinct in care se inregistreaza: data si ora intrarii, ora iesirii, numele deponentului, numarul legitimatiei de acces si semnatura acestuia.

Pe piata romaneasca acest tip de oferta este, contrar asteptarilor, destul de restransa. Doar un numar mic de banci pun la dispozitia clientilor un asemenea serviciu si, chiar in cazul acestora, serviciul nu este disponibil la toate sucursalele. Serviciul este solicitat, mai ales in orasele mari. Gradul de ocupare a casetelor la nivelul intregii tarii este cuprins intre 50% si 98%. In casetele de valori se pot pastra titluri si hartii de valoare (actiuni, obligatiuni, certificate de depozit, bilete de banca, garantii etc.), alte documente de valoare si inscrisuri oficiale (manuscrise, testamente etc.) si valuta cash, obiecte de arta, bijuterii, metale si pietre pretioase, colectii numismatice, alte valori, precum si orice fel de obiecte fara valoare determinata dar care nu fac parte din categoria substantelor periculoase (inflamabile, explozive), sau interzise (mercur, droguri etc.) si care incap in caseta. De regula, casetele au dimensiuni standard: 380 mm x 255 mm x 40 mm (caseta mica - tip I), 380 mm x 255 mm x 90 mm (caseta medie - tip II) si 380 mm x 255 mm x 210 mm (caseta mare - tip III). Tarifele la care poate fi inchiriata o caseta de valori variaza in functie de banca si de marimea casetei si a perioadei de inchiriere, de la 4 la 350 de euro.

Private banking

Orice banca care ofera produse si servicii de retail si-ar dori ca toti clientii care apeleaza la acestea sa detina active financiare consistente, ceea ce ar determina venituri substantiale ca urmare a gestionarii resurselor/avutiei acestora. In categoria clientilor retail, se regasesc si un numar relativ redus de persoane fizice care dispun de resurse financiare cu mult peste media sistemului. Segmentarea categoriilor de clienti a condus la concluzia intalnita pe scara mondiala, respectiv a necesitatii separarii acelora care dispun de active financiare consistente de restul clientilor. Profitul generat de un client este dependent direct de volumul operatiunilor derulate printr-o banca.

Un segment restrans de clienti prezinta permanent riscul de a fi atrasi de o alta banca. De aceea, nu este usor sa atragi si mai ales sa mentii asemenea clienti, care sunt inclusi in categoria private banking. In lupta acerba pentru atragerea acestei categorii aparte de persoane fizice, bancile sunt dispuse chiar sa ofere cotatii in afara pietei bancare, ceea ce semnifica o reducere a marjelor unitare de profit, compensate insa prin volum. La aceasta se adauga si costurile suplimentare generate de calitatea superioara a serviciilor oferite acestora. Prin urmare, rulajul fondurilor reprezinta elementul central pe baza caruia bancile care ofera produse si servicii de tip private banking marseaza in prezent, acceptand astfel o micsorare a marjei de profit pentru acesti clienti.

Desi costurile de vanzare ale produselor si serviciilor private banking reprezinta un element important in cadrul strategiilor de absorbtie de noi fonduri de catre institutiile de credit, in ultima perioada, ca urmare a sincopelor pietelor internationale de capital si a diminuarii astfel a avutiei clientilor bogati, se pune din ce in ce mal mult accentul pe produse si servicii cu un grad relativ scazut de risc, menite sa conserve economiile acumulate. Aceasta schimbare de optica pare relativ fireasca dupa cativa ani in care investitiile pe pietele de capital, in multe cazuri, au inregistrat volatilizari partiale ale valorilor initial investite.

Nu exista o anumita valoare a unui criteriu de segmentare universal valabil pentru clientii unei banci care se pot incadra in cea mai inalta clasa de clienti. Unele banci iau in considerare veniturile nete anuale inregistrate de persoanele fizice, alte institutii urmaresc in special avutia financiara acumulata de catre un client la un moment dat. Limitele valorice minime difera de la tara la tara si de la banca la banca. Chiar in cadrul aceleiasi banci se pot remarca diferentieri regionale ale limitelor minime de la care sunt acceptati astfel de clienti. Analizele si studiile efectuate au evidentiat ca, in Europa de Vest, in cadrul persoanelor fizice cu venituri superioare mediei - segmentul aflat imediat sub clasa clientilor de tip private banking - pot fi inclusi clientii care dispun de un venit net anual cu un minim cuprins intre 22.000 euro si 36.000 euro, in functie de regiunea geografica. In cazul bancilor care urmaresc capacitatea financiara a clientilor, sunt inclusi in aceasta clasa superioara mediei numai clientii care dispun de active financiare cu nivel minim cuprins in intervalul 34.000 - 50.000 euro. In segmentul private banking insa, cerintele minimale sunt superioare celor mentionate anterior. De exemplu, ramura de tip private banking a Deutsche Bank impune un minim de un mai putin de 500.000 euro pentru a pozitiona o persoana fizica in cea mai inalta clasa a clientilor, iar cele mai mari banci elvetiene care activeaza cu mult succes in domeniul private banking-ului (Credit Suisse si UBS), impun un minim de active financiare de 250.000 franci elvetieni, pe care aceste institutii sa le gestioneze. Se observa ca, indiferent de criteriul de segmentare, concluzia esentiala o constituie capacitatea financiara prezenta si viitoare. Astfel de clienti, desi in numar redus, pot dispune de un volum extrem de ridicat de resurse.

Exista o varietate de modele de abordare a clientilor ce dispun de active financiare importante. Dintre modelele de succes aplicate de banci europene de renume, se pot identifica doua dimensiuni ale modului de abordare a produselor si serviciilor oferite acestor clienti: prima dimensiune o constituie tipul si paleta de produse si servicii oferite clientilor de tip private banking iar a doua dimensiune o constituie modul de accesare a unui client. Nu toate bancile se pot incadra clar in anumite tipare ale celor doua dimensiuni mentionate. Sunt institutii care aplica un mix intre canale de distributie electronice fara interactiunea clientului fata in fata cu administratorul de cont personal din cadrul retelei de unitati sau alte canale alternative de distributie.

Consultanta financiara acordata de catre un "personal banker", discretia asigurata, inclusiv prin locatia institutiei in zone retrase fata de centrele aglomerate, disponibilitatea de a efectua aproape orice solicitare financiara si chiar nefinanciare a clientului pot constitui factori esentiali care ar determina o serie de persoane fizice bogate sa-si incredinteze spre gestionare avutia acestor banci specializate.

O alta categorie specializata care actioneaza pe aceasta piata, o constituie retelele de consultanti financiari. Expansiunea deosebita a acestor retele, in special in SUA, ar putea determina bancile ca, in viitor, sa incerce sa-si diversifice retelele de distributie inclusiv prin intermediul acestui canal alternativ. Consultantii financiari mizeaza atat pe consilierea fata in fata cu clientul, cat si pe experienta si suportul statistic asigurat de intreaga retea. Mobilitatea acestor consultanti financiari si flexibilitatea de care dau dovada, inclusiv prin intervalele orare de consultatie oferite, reprezinta o incercare de acoperire a niselor de piata pentru clientii care poseda resurse financiare importante, dar nu dispun de timpul necesar unei relatii cu o anumita banca. Un alt avantaj al acestor retele il constituie faptul ca, pretul platit de banci pentru acest avantaj alternativ de distributie este direct proportional cu rezultatele generate. Axarea vanzarilor in special asupra unor pachete investitionale si alte produse de gestionare a avutiei necesita de multe ori afilierea sau cooperarea cu una sau mai multe institutii financiar-bancare sau de asigurari.

Supermarketul financiar

Prin conceptul de supermarket financiar se intelege posibilitatea ca, in cadrul unei sucursale sau agentii bancare, clientul sa poata obtine servicii de asigurari, finantari in leasing sau consultanta pentru efectuarea de operatiuni pe piata de capital. Dar, supermarketul financiar se refera si la oferirea/furnizarea de catre banci de servicii bancare "la pachet". Desi inca la inceput, acest gen de oferta va deveni din ce in ce mai vizibil in cadrul institutiilor financiare din tara noastra.

Clientii care vor sa achizitioneze mai multe produse bancare sub forma de pachet vor beneficia de taxe si comisioane bancare mai mici. In UE, peste 50% din veniturile bancilor provin din taxe si comisioane si doar 20-30% din dobanzi, situatie inversa fata de ceea ce se intampla in Romania. Insa, si bancile romanesti vor trebui sa se alinieze acestui trend, astfel ca, nu peste mult timp, comisioanele bancare vor deveni factorul cel mai important de cost, in cadrul deciziei de a alege un serviciu bancar. Clientii vor fi, in aceste conditii, mult mai atenti la comisioanele bancare, astfel incat sa poata beneficia de cele mai avantajoase oferte pentru ei.

Problema costurilor cu taxele si comisioanele bancare este, insa, de actualitate si in prezent, mai ales pentru acei clienti care vor sa-si dezvolte relatiile cu banca si sa utilizeze mai mult de unul sau doua servicii bancare. Bancile care ofera deja servicii la pachet, ofera costuri de achizitie mai mici cu cateva procente sau zeci de procente, comparativ cu situatia achizitionarii acelorasi servicii separat.