CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

Vanzarea-Cumpararea este un contract prin care una dintre parti - vanzatorul - stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti - cumparatorul - care se obliga in schimb a plati vanzatorului pretul bunului vandut (art. 1294 C.civ.). Desi Codul civil se refera la transmiterea proprietatii, urmeaza sa fie calificat vanzare-cumparare si contractul prin care, in schimbul unui pret, se transmite un alt drept decat dreptul de proprietate, fiindca transmiterea proprietatii nu este de esenta, ci numai de natura contractului de vanzare-cumparare. Poate fi vorba de un drept real (de exemplu, dreptul de superficie), de un drept de creanta sau de un drept din domeniul proprietatii intelectuale ori, in mod exceptional, de drepturi asupra unei universalitati care cuprinde nu numai drepturi, ci si datorii (vanzarea unei mosteniri). Nu pot forma obiectul contractului de vanzare-cumparare drepturile personale nepatrimoniale si cele patrimoniale care au un caracter strict personal (drepturi real de uz - art.571 C.civ. - dreptul de abitatie al sotului supravietuitor - art.4 din L.nr.319/1944 -, dreptul de clientela in cazul liber profesionistilor etc.) sau care sunt prevazute de lege ori sunt contractate (sau constituite prin acte unilaterale) intuitu personae (de exemplu, dreptul de intretinere, dreptul de pensie etc.).

Dupa cum rezulta din definitia contractului, vanzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ,consensual si translativ de proprietate.

1. Vanzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre partile contractante. Vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vandut si sa garanteze pe cumparator, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul. Fiind un contract sinalagmatic, se aplica regulile specifice acestei categorii de contracte (exceptia neexecutarii contractului, rezolutiunea pentru neexecutarea obligatiei de catre una dintre parti, teoria riscului contractului). 57526pzh66qrl9k

2. Vanzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent in schimbul prestatiei la care se obliga. Vanzatorul urmareste sa primeasca pretul ca un contraechivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul urmareste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului.

3. Vanzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la incheierea contractului si nu depind, ca in contractele aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru ambele parti contractante. Numai in mod exceptional contractul poate capata caracter aleatoriu, de exemplu, cand obiectul este supus pieirii, exproprierii etc.

4. In principiu, vanzarea este un contract consensual ('vinderea este perfecta indata ce partile s-au invoit art. 1295 C.civ.), putand fi incheiat prin simplu acord de vointa al partilor (solo consensu), fara indeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea lucrului vandut si a pretului in momentul incheierii contractului. Deci vanzarea nu este un contract solemn si nici real.

Prin exceptie de la principiul consensualismului, in cazurile special prevazute de lege vanzarea devine un contract solemn. De exemplu, terenurile - indiferent ca sunt situate in intravilanul ori extravilanul localitatilor si indiferent de intinderea suprafetei - pot fi instrainate (dobandite) prin acte juridice intre vii, sub sauctiunea nulitatii absolutie (virtuale), numai daca actul a fost incheiat in forma autentica (art.46 alin.l - astazi abrogat - din Legea nr. 18/1991 si art.2 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor) .

0 precizare se mai impune in legatura cu forma contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect un autovehicul (folosit).

Potrivit legislatei in vigoare pana in 1992, radierea din circulate de pe numele vanzatorului si inscrierea pe numele dobanditorului la orgauele de politie si orgauele finauciare se putea face numai in baza contractului incheiat in forma autentica. In practica judiciara s-a decis ca aceasta cerinta prevazuta pe plau administrativ-finauciar nu influenteaza caracterul consensual al contractului; vanzarea-cumpararea de autovehicule se incheia valabil prin actul sub semnatura privata.

In prezent, radierea si inmatricularea in circulate a autovehiculelor de catre orgauele de politie si finauciare se face (in conditiile prevazute de HG nr.610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului si Instructiunue nunisterului de interne, finautelor si transporturilor nr.290/2802/1189 de aplicare a HG nr.610/1992) pe baza contractului de tip de vanzare-cumparare incheiat la orgauele de politie, renuntaudu-se la forma autentificata de potar

Formalitatile prevazute de noua reglementare nu afectcaza validitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti printr-un inscris sub semnatura privata, acele formalitati fiind prevazute de lege numai pentru inmatricularea autovehiculului In circulatie . Caracterul consensual al contractului de vanzare-cumparare de autovehicule se subliniaza si in practica mai recenta a instautci supreme.

In legatura cu forma contractului de vanzare-cumparare mai precizam ca, daca necesitatea unei auunute forme (de ex., act potarial) rezulta numai din intelegerea partilor, el nu se trausforma in contract solemn. 0 asemenea intelegere are numai semnificatia amauarii incheierii contractului de vanzare-cumparare si deci reprezinta un autecontract.

Intrucat radierea autovehiculiilui de pe numele vanzatorului si inmatricularea lui pe numele cumparatorului la orgauele de politie si la orgauele finauciare nu se poate face decat pe baza actului incheiat in conditiile legii, daca, dupa valabila incheiere a contractului (in forma inscrisului sub semnatura privata), una dintre parti (oricare) refuza sa se prezinte la orgauul competent, cealalta parte este indreptatita sa intenteze o actiune in constatarea dreptului de proprietate asupra autoturismului in patrimoniul cumparatorului (reclamant sau parat), urmand ca radierea-inmatricularea sa se faca pe baza hotararii judecatoresti.

Bineinteles, pentru pronuntarea unei hotarari in sensul aratat, reclamautul trebuie sa dovedeasca - separat de plata taxei de timbru pentru actiunea in justitie - consemnarea sumei reprezentaud taxele de timbru prevazute pentru instrainarea autovehiculelor, care, in urma admiterii actiunii, vor fi trecute la bugetul statului, iar in raporturile dintre parti vor fi suportate definitiv (in lipsa de stipulatie contrara, art. 1305 C.civ.) de catre cumparator, instanta dispunaud restituirea acestor cheltuieli reclamautului (vanzator) prin hotarare.

In sfarsit, precizam ca - vanzarea de autoturisme fiind un contract consensual, deci valabil incheiat prin actul sub semnatura privata - pretul real al vanzarii (datorat de cumparator) este cel prevazut in chitauta sub semnatura privata, iar nu cel inferior prevazut in actul incheiat ulterior, daca acest din urma pret este simulat. Tot astfel, dispozitiile referitoare la conditiile de validitate ale contractului (de exemplu, conditii de capacitate) trebuie sa fie raportate la momentul realizarii acordului de vointa (cand se transmite si dreptul de proprietate potrivit art. 1295 C.civ.).

Desigur, fiind vorba de un obiect cu o valoare de peste 250 lei, ad probationem va fi necesara prezentarea unui inscris sau a unui inceput de dovada scrisa, afara numai daca a existat o imposibilitate, fie si morala, de a preconstitui o dovada scrisa (art.1197-1198 C.civ.). Numai tertele persoane (nu si partile ori succesorii lor universali sau cu titlu universal) vor putea dovedi - de exemplu, un caz de simulatie sau vanzari succesive - cu orice mijloace de proba contractul intervenit intre parti, fiindca pentru terti contractul este un simplu fapt juridic.

Consideram ca solutiile adoptate in practica judiciara si doctrina referitoare la caracterul consensual al contractului de vanzare-cumparare de autovehicule urmeaza a fi aplicate si dupa adoptarea OG nr.78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere si eliberare cartii de identitate a acestora, in vedere admiterii in circulatie pe drumurile publice din Romania. Potrivit acestui act normativ, ' Cartea de identitate a vehiculului este documentul care atesta pentru persoana mentionata ca detinator, dreptul de proprietate asupra vehiculului' (art.9 alin.1). 'Datele despre detinator se inscriu de catre orgauele de politie care efectueaza inmatricularea, potrivit legii' (art. 10 alin.3). Dupa cum rezulta din textul citat, mentionarea cumparatorului in cartea de identitate are ca efect numai 'atestarea' dobandirii dreptului de proprietate prin acordul de vointa dintre parti. Iar daca, dupa realizarea acordului de vointa prin act sub semnatura privata, una dintre parti refuza sa se prezinte la orgauul de politie competent in vederea incheierii contractului in forma prevazuta de HG nr.610/1992, cealalta parte este indreptatita sa intenteze o actiune in constatarea transmiterii dreptului de proprietate, urmaud ca mentiunea privind noul detinator al autovehiculului in cartea de identitate sa fie inscrisa de orgauul de politie pe baza hotararii judecatoresti.

5. Vanzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate din momentul incheierii lui. Aceasta inseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa (solo consensu) si independent de predarea lucrului vandut si de plata pretului, se produce nu numai incheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator. In acest sens, art. 1295 C.civ. prevede ca 'proprietatea este de drept stramutata' de la vanzator la cumparator 'indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat'.

Din momentul dobandirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului, potrivit principiului res perit domino (art.971, 1156, 1335 si 1358 alin.2 C.civ.), daca vanzatorul-debitor al obligatiei de predare dovedeste intervenirea unei cauze straine exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.), adica natura fortuita, iar nu culpabila, a pieirii lucrului. Daca cauza straina a fost dovedita, vanzatorul va suporta riscurile numai daca a fost pus in intarziere cu privire la executarea obligatiei de a preda lucrul vandut (art. 1074 alin.2 C.civ.) si nu reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca s-ar fi predat la termen (art.1156 alin.2 C.civ.) .

Principiul transmiterii imediate (automate) a dreptului de proprietate (si a riscurilor) din momentul incheierii contractului opereaza numai daca sunt indeplinite anumite conditii:

a) Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut, iar contractul perfect valabil incheiat (de exemplu, daca, in mod exceptional, vanzarea-cumpararea este un contract solemn, consimtamantul partilor trebuie sa fie manifestat in forma prevazuta de lege).

b) Trebuie sa fie vorba de lucruri determinate individual (certe). In cazul bunurilor determinate numai generic, transferul proprietatii nu se poate produce din momentul incheierii contractului, caci nu se cunosc bunurile care urmeaza sa fie efectiv dobandite de catre cumparator. In consecinta, nu se pune nici problema transferarii riscurilor, iar lucrurile de gen nici nu pot pieri (genera non pereunt La termenul stipulat sau, in lipsa, la cererea cumparatorului vanzatorul trebuie sa individualizeze lucrul vandut si sa i-l predea. In caz contrar, va raspunde pentru neexecutarea obligatiei asumate.

In cazul lucrurilor de gen, transferul proprietatii (si al riscurilor) se produce din momentul individualizarii, ceea ce se face de regula, prin predarea lucrului vandut cumparatorului (predare care valoreaza, in toate cazurile, individualizare), dar nu se confunda cu aceasta; individualizarea se poate face si prin alte metode care asigura identificarea lucrurilor ca fiind ale cumparatorului, de exemplu, prin etichetarea coletelor sau predarea lor unui caraus pentru a fi transportate la cumparator etc. Intrucat prin individualizare se produce transferul proprietatii la care s-a obligat vanzatorul, dovada efectuarii ei este in sarcina lui si se poate face cu orice mijloc de proba (fiind un simplu fapt juridic).

Asemanator lucrurilor de gen se pune problema in cazul obligatiilor alternative. Astfel, daca vanzarea are ca obiect un lucru dintre doua (sau mai multe) determinate (certe) dar numai alternativ, proprietatea se transmite in momentul alegerii, fiindca prin alegere se individualizeaza lucrul care urmeaza sa fie dobandit de cumparator. In consecinta, riscul pieirii fortuite este suportat, pana la alegere, de catre vanzator. Astfel, daca piere unul dintre lucruri, el daloreaza celalalt (art. 1030-1031 C.civ.), fiindca ambele au fost prevazute in obligatione. 'Daca amandoua lucrurile au pierit, fara greseala debitorului, obligatia este stinsa' (art. 1032 C.civ.). Rezulta ca vanzatorul suporta paguba pieirii pana la alegere, dar este liberat de obligatia de predare si de plata daunelor - interese pentru neexecutare, deoarece neexecutarea s-a dovedit a fi fortuita.

Daca cele doua obiecte sunt lucruri de gen (ipoteza nevizata de art. 1030-1033 C.civ.), pe langa alegere (de exemplu, intre 1000 kg grau sau 1000 kg porumb) - pentru a opera transferul proprietatii si a riscurilor - trebuie sa se procedeze si la individualizarea propriu-zisa a lucrului ales.

In cazul obligatiei facultative, intrucat are ca obiect un singur lucru (in obligatione), al doilea fiind prevazut numai ca o simpla posibilitate de plata (in facultate solutionis), problema transferarii dreptului de proprietate si a riscurilor se rezolva - potrivit regulilor generale - dupa cum unicul obiect este un lucru cert ori de gen.

c) Lucrul vandut trebuie sa existe. In cazul vanzarii bunurilor viitoare (emptio-venditio rei futurae, de exemplu, lucruri care urmeaza sa fie confectionate, o recolta viitoare etc.), desi pot forma obiectul contractului, transferul proprietatii poate opera numai din momentul in care au fost executate, terminate, in stare de a fi predate cumparatorului, daca sunt bunuri individual determinate (certe), iar daca lucrul executat este de gen, dupa individualizare (de exemplu, lucrul fabricat in serie).

In cazul vanzarii unei recolte viitoare, proprietatea se transmite din momentul in care este gata de recoltat, daca lucrul vandut si pretul lui sunt determinate (de exemplu, graul de pe terenul vanzatorului in schimbul sumei de 100.000 lei). Daca vanzarea recoltei se face pe unitate de masura, proprietatea se transmite din momentul individualizarii.

Riscurile se transmit asupra cumparatorului o data cu dreptul de proprietate, daca nu si-a asumat riscul nerealizarii - in tot sau in parte - a lucrului viitor din momentul incheierii contractului si independent de transferul proprietatii (caracter aleatoriu).

d) Trebuie ca partile sa nu fi amanat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior incheierii contractului. Asemenea clauze pot fi prevazute in contract, intrucat regula stabilita in art. 1295 C.civ., potrivit careia transferul proprietatii are loc 'indata ce partile s-au invoit'', nu este de ordine publica (imperativa) si deci poate fi inlaturata chiar daca lucrul vandut este individual determinat.

- Astfel se intampla daca partile au amanat transferul proprietatii pana la implinirea unui termen suspensiv (de exemplu, pana la termenul predarii lucrului vandut ori a platii pretului) sau pana la realizarea unei conditii suspensive. Precizam ca termenul suspensiv afecteaza transferul proprietatii numai daca partile au prevazut expres amanarea acestui efect al contractului de vanzare-cumparare; daca termenul a fost stipulat pur si simplu, nu afecteaza transferul proprietatii, ci numai executarea obligatiei de predare a lucrului vandut (art. 1022 din C.civ.). In schimb, conditia suspensiva, prin ea insasi, amana transferul proprietatii pana la realizarea evenimentului (art.1017-1018 C.civ.). In ambele cazuri, deoarece vanzatorul ramane proprietar pendente termine, respectiv pendente conditione, continua sa suporte riscul pieirii fortuite (inclusiv in cazul conditiei, care opereaza retroactiv - art. 1015 C.civ. - fiindca riscul este suportat de proprietarul sub conditie rezolutorie - art. 1018 C.civ.)

6. 0 precizare se mai impune in legatura cu publicitatea dobandirii drepturilor reale imobiliare in lumina Legii cadastrului funciar si a publicitatii imobiliare nr.7/1996 , intrata in vigoare la data de 24 iunie 1996 (art.72), prin care s-a prevazut unificarea sistemelor de publicitate imobiliara, sub forma inscrierii in cartile funciare (publicitate reala), dar numai cu efecte de opozabilitate fata de terti a actului juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale imobiliare (asemanator sistemului cartilor de publicitate funciara - care a avut aplicabilitate in unele localitati din fostul judet llfov - potrivit Legii nr. 242/1947). Dupa cum prevede Codul civil, 'in materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta intre parti, nu pot a se opune, mai inainte de transcriptiunea (in prezent inscrierea in cartea funciara ) actului, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, dupa lege, oarecare drepturi asupra imobilului vandut' (art. 1295 alin.2). Avand in vedere dispozitiile Legii nr.7/1996 referitoare la efectele actelor translative (constitutive) de drepturi reale, respectiv la efectele inscrierilor in evidentele de publicitate imobiliara, trebuie insa sa facem o distinctie intre actele incheiate (efectuate) inainte de data intrarii in vigoare a noii legi si, respectiv, dupa aceasta data.

Astfel, inscrierile facute in registrele (cartile) de publicitate imobiliara inainte de intrarea in vigoare a noii legi vor produce efecte (constitutive in sistemul cartilor funciare si de opozabilitate in sistemul de transcriptii), potrivit reglementarilor in vigoare la data efectuarii lor. Tot astfel, actele juridice valabil incheiate anterior intrarii in vigoare a noii legi - dar fara efectuarea formelor de publicitate imobiliara - isi vor produce efectele (constitutive sau de opozabilitate) potrivit regimului juridic de la data incheierii lor, dar numai la data inscrierii in cartea funciara, potrivit dispozitiilor noii legi (art.58-59).

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.7/1996, toate actele translative sau constitutive de drepturi reale imobiliare - pentru a fi opozabile fata de terti - trebuie sa fie inscrise in cartea funciara. Astfel, in judetele cu carte funciara si in judetele in care s-au finalizat lucrarile cadastrale si ale registrelor de publicitate imobiliara, publicitatea imobiliara se realizeaza, pentru opozabilitate fata de terti, prin inscrierea in cartea funciara, incetand aplicabilitatea dispozitiilor referitoare la publicitatea imobiliara prin sistemul registrelor de transcriptiuni si inscriptiuni, respectiv prin sistemul anterior de carte funciara (art.22 si urm., art.72). lar in unitatile administrativ-teritoriale pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, actele translative de drepturi reale imobiliare se inscriu (tot in conformitate si cu efectele prevazute de noua lege), dar cu caracter nedefinitiv, in cate o carte funciara , urmand ca inscrierea definitive sa fie efectuata la punerea in aplicare a cadastrului general si pe acel teritoriu (art.61) .

7. Pentru lucrurile mobile nu exista un sistem de publicitate, caci posesia lor constituie cel mai bun mijloc de publicitate. Astfel, daca vanzatorul a vandut de doua ori lucrul mobil (corporal), va avea preferinta cel care a intrat mai intai cu buna-credinta in posesia lucrului, desi a cumparat mai in urma (posterior tempore, potior iure, art.972 C.civ.)