Efectele Crizei financiare din Asia de est

Efectele Crizei financiare din Asia de est

Numerosi analisti subliniaza frecvent cresterea formidabila a miscarilor de capital in economia mondiala in ultimele doua decenii; se mentioneaza totodata ponderea din ce in ce mai ridicata a capitalului privat in finantarea deficitelor din tarile in dezvoltare. Dar daca asemenea cifre au o semnificatie incontestabila, alte evenimente - precum crizele ce s-au succedat rapid in anii recenti - obliga la o examinare mai adanca a evolutiei sistemului financiar international. A urmat la cativa ani marea criza financiara din Asia de Sud-Est, declansata de prabusirea baht-ului thailandez in toamna lui 1997. Aceasta criza, care a avut ca efect dinamici economice negative pentru tari ce se obisnuisera cu rate inalte de crestere economica,  a ilustrat convingator periculozitatea contagiunii financiare in zona respectiva si in spatiul mondial. Tot aceasta criza a evidentiat dezavantajele practicarii de cursuri de schimb fixe atunci cand deficitele de cont curent sunt importante, iar finantarea acestora se face cu intrari de capital pe termen scurt. De remarcat ca tarile asiatice, spre deosebire de cele din America Latina, erau cunoscute pentru prudenta politicilor bugetare; sursa necazurilor lor s-a localizat in sectorul privat si in supraexpunerea fata de imprumuturi bancare pe termen scurt. La aceasta se cuvine sa adaug fragilitatea sistemelor financiar-bancare.

Evenimentele evocate mai sus pun in evidenta o volatilitate in crestere a fluxurilor financiare internationale, incertitudinea marita cu care se confrunta sistemele financiare nationale (locale). In acest context este interesant de precizat ca, la  reuniunea anuala a organismelor financiare internationale de la Hong Kong (in 1997), directorul general de atunci al FMI, Michel Camdessus, a suspus atentiei oficialilor din tarile participante o recomandare din partea institutiei pe care o reprezenta si anume, de a se accelera liberalizarea contului de capital. Acea recomandare, mai mult decat surprinzatoare avand in vedere turbulentele financiare din anii precedenti, era facuta in conditiile in care criza financiara din Asia de Sud-Est izbucnise. Cum de era posibila o astfel de recomandare de politica economica si care puteau fi consecintele sale? Pentru a raspunde la o astfel de intrebare se cuvine sa analizam succint dificultatea alegerilor de politica macroeconomica intr-o economie deschisa.

Pentru a intelege functionarea mediului economic si financiar international in ultimele doua decenii este necesar sa mentionez cateva evolutii institutionale de baza. Aceste evolutii isi aveau determinare, pe de o parte, in progresul tehnologic (tehnologiile informatiei, comunicationale) si inovatiile financiare, iar, pe de alta parte, in cresterea economica remarcabila inregistrata in Asia de Sud-Est si un spirit al vremii (un Zeitgeist) de liberalizare a pietelor.

O evolutie de ordin institutional importanta este si formarea de trusturi (conglomerate) financiare, care combina toate genurile de operatiuni financiare la scara globala. Fuziuni de mare anvergura, intre banci comerciale si de investitii, companii de asigurari, au dat nastere unor colosi globali; in SUA, aceasta evolutie a facut necesara renuntarea la prevederile legislatie Glass Steagall, care era data din anii interbelici si care fusese destinata sa reglementeze activitatea bancara in scopul prevenirii unor crize financiare. In sfarsit, dar nu in cele din urma, este de subliniat liberalizarea pietelor financiare in unele tari nou industrializate (din Asia de Sud-Est in special), care a fost stimulata de mai  multi factori intre care: "moda"  intelectuala a timpului, dorinta acelor tari de a atrage capital pentru dezvoltare economica si interesul institutiilor financiare occidentale private de a valorifica oportunitati noi. Acest ultim interes s-a articulat politic avand vehicul si pozitia unor tari ca SUA, Marea Britanie, Germania, etc., care au cerut tarilor nou industrializate de a-si deschide pietele financiare, in cadrul unor negocieri bilaterale sau multilaterale. Avand beneficiul analizei retrospective putem usor constata ca acea liberalizare a fost cel mai adesea prematura si sta la originea unor mari dificultati prezente. Interesul tarilor bogate a mers pana in a propune Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, la jumatatea anilor 90', adoptarea unor reguli uniforme privind regimul investitiilor in lume si care sa confere dreptul unei firme de a da in judecata - intr-o instanta internationala - ceea ce ar fi fost perceput ca un act detrimental al tarii gazda. Aceasta propunere a cazut, ea intalnind opozitie inclusiv in unele tari bogate ca sa nu mai vorbim de cele in curs de dezvoltare.

Miscarea eratica si pronuntat speculativa a capitalului privat a marit probabilitatea de umflare artificiala a preturilor  (bubbles) unor active in zonele cu piete in formare (emerging markets). Aceasta umflare artificiala de preturi creeaza anticipatii nefondate deturnand atentia de la elementele fundamentale; totodata, se mareste probabilitatea pentru prabusiri masive ale preturilor si a activitatii economice. Volatilitatea si incertitudinea ce inconjoara miscarile de capital, ca si fragilitatea institutionala congenitala a tarilor mai putin dezvoltate fac tot mai posibile si probabile crizele financiare - ceea ce s-a si intamplat in realitate. Se cuvine sa mentionam aici un comportament paradoxal al investitorilor financiari. Pe de o parte, instrumentele financiare noi (swaps, optiuni, etc) ar permite asigurarea fata de riscuri valutare (financiare); pe de alta parte insasi activitatea de speculatie este stimulata de un mediu volatil, incert, deoarece castigurile depind de gama de oportunitati si  dinamica acestora. Pentru tarile care au acuta nevoie de finantare externa, fluctuatiile de intrari si iesiri de capital pot fi insa fatale.

Proliferarea crizelor financiare in spatiul mondial a condus la o diminuare progresiva a capacitatii FMI de a actiona in calitatea de imprumutator de ultima instanta (lender of last resort), interventiile sale din ultimii ani (Mexic in 1994, Coreea de Sud, Thailanda si Indonesia in 1997; Rusia in 1998) intrand puternic sub incidenta unor considerente de ordin strategic. Aceasta slabiciune crescanda a FMI, ca si constatarea ca, de cele mai multe ori, capitalul privat a mizat pe interventia salvatoare a FMI pentru a-si recupera invesitiile in cazul unei crize majore, a indus o reconsiderare a procedurilor de interventie.

Astfel s-a sugerat atragerea investitorilor privati in suportarea unor pierderi determinate de crizele financiare - ceea ce se numeste "bailing- in". In prezent exista aproximativ 300 de acorduri comerciale regionale in vigoare in intreaga lume, iar numarul lor este in crestere. Agricultura este un domeniu foarte sensibil in cadrul relatiilor comerciale, si face adesea obiectul unor exceptii speciale in cadrul acordurilor comerciale regionale. La nivel global, ar putea lua nastere trei blocuri regionale extrem de puternice, realizand peste 90 la suta din PIB-ul  lumii. Ele ar fi ASEAN +3 in estul Asiei, Zona de Liber Schimb a Americii, si Uniunea Europeana.
 
Asia este o regiune de crestere dinamica a economiei mondiale, iar organizatiile de producatori agricoli sunt implicate, pentru a se asigura ca si producatorii asiatici beneficiaza de aceasta crestere. Cea mai veche Zona de Comert Diferentiat din Asia a fost AFTA-Zona de Comert Liber, ASEAN din 1992, care includea Brunei Darussalam, Indonezia, Malaiezia, Filipine, Singapore si Thailanda. Ulterior Vietnamul, RPD Lao, Myanmar si Cambodgia s-au alaturat si ele ASEAN. Produsele agricole neprocesate erau excluse din acest acord, dar in 1995 au fost incluse si acestea. Totusi, pentru produse agricole sensibile liberalizarea a fost amanata pentru 2010.

Dupa criza din Asia de Est din anii 1997-1998, in regiunea Asia-Pacific au fost stabilite peste 30 de aranjamente de comert diferentiate. Majoritatea sunt acorduri bilaterale, intre Japonia si Republica Coreea, si multe sunt incheiate cu tari din Oceania si America. Evenimentul cel mai semnificativ este aparitia ASEAN+3",care reuneste cele 10 economii ASEAN, plus China, Coreea si Japonia. Daca ar fi infiintata Zona  de Liber Schimb ASEAN +3", aceasta ar acoperi intreaga Asie de Sud-Est, cu exceptia provinciei Taiwan. Se asteapta ca si China sa formeze o zona de liber schimb cu ASEAN pana in 2015, iar India pana in 2016. La nivel global, ar putea lua nastere trei blocuri regionale extrem de puternice, realizand peste 90 la suta din PIB-ul  lumii. Ele ar fi "ASEAN +3" in estul Asiei, Zona de Liber Schimb a Americii si Uniunea Europeana.

1 Efecte mondiale ale Crize Asiatice

Criza financiara asiatica din 1997 a fost provocata de o deschidere a pietelor de capital care a dus la un aflux rapid de fonduri straine. Aceasta situatie a fost sustinuta cu vigoare de Departamentul Trezoreriei de Stat a Americii, impotriva faptului ca tarile interesate dispuneau de dobanzi la imprumuturile interne crescute si nu aveau nevoie neaparata da marirea imprumuturilor lor externe. Economistul sef al Bancii Mondiale din acea perioada si laureat al Premiului Nobel, Joseph Stiglitz a remarcat ca : artizanii acestei politici nu au dispus de nici un fel de studiu care sa demonstreze ca deschiderea pietei de capital avea sa duca la crestere economica. In cazul Asiei, masurile au dus la efect contrariu. In perioada anilor 1996 si 1997 s-a realizat o inversare a fluxului finantelor de circa 11% din PIB-ul Coreei de Sud, Malaieziei, Filipinelor si Thailandei. Parasirea acestor tari de catre fondurile financiare a dus la prabusirea monedelor locale si a declansat o panica financiara.

Washington-ul a intervenit prin mijloace diferite si a reusit sa transforme criza intr-un proces de declin economic regional grav. Mai intai Trezoreria a convins Japonia sa-si abandoneze propunerea initiala a realizarii unui Fond Monetar Asiatic care ar fi furnizat zonei cel putin 100 miliarde de dolari pentru a stabiliza monedele inainte ca acestea sa inceapa o cadere libera. Apoi, FMI a impus o politica de austeritate fiscala si monetara inutila economiilor in criza. Aceasta s-a realizat prin dobanzi imense : de pana la 80% in Indonezia. S-au mai realizat si alte erori importante care au dus la rezultatul acesta dezastruos. In 1998 economia indoneziana a avut o cadere de 17% iar cea a Thailandei de 10 %.

Criza asiatica s-a extins mai intai in Rusia apoi in Brazilia[1]. Aceasta a ilustrat un alt efect pervers al liberalizarii temerare a investitiilor din perioada aceea : o panica se poate propaga la toate tarile care au cea mai mica relatie comerciala comuna. Comportamentul solidar al investitorilor este suficient pentru declansarea crizei. Inca o data interventia FMI a agravat situatia. In Rusia si Brazilia, Organizatia a insistat pentru mentinerea unor rate de schimb supraevaluate, sustinandu-le cu ajutorul unor imprumuturi considerabile ( 42 miliarde de dolari pentru Brazilia ) si de dobanzi crescute ( pana la 170% ) in Rusia. In ambele tari monedele s-au prabusit, productiile s-au redus si tarile respective sunt considerate drept datornice, fara nici un fel de castig din punct de vedere economic, ca urmare a tranzactiilor efectuate. Singurul argument al FMI pentru mentinerea nivelelor de schimb supraevaluate era acela ca o prabusire a acestuia ar fi dus la hiperinflatie. Dar nu a avut lor nici un fel de hiperinflatie iar cele doua economii au reactionat foarte pozitiv la devalorizarea monetara, Rusia a inregistrat cea mai mare crestere din ultimii 20 de ani in 2000 (8,3%).

2 Fondul monetar international si criticii sai

Responsabilitatea intreruperii cercului vicios in care s-au trezit economiile est-asiatice a revenit in primul rand FMI, sustinut puternic de Statele Unite. Sarcina principala a FMI era sa limiteze fuga capitalurilor si sa redea increderea investitorilor in sistemul financiar al regiunii. Aceasta era o provocare serioasa, datorata amplitudinii problemelor si costurilor extrem de ridicate ale salvarii bancilor si celorlalte institutii financiare din zona.

Conform unei estimari, imprumuturile neperformante ale bancilor din Asia de Sud - Est se ridicau la aproximativ 73 de miliarde de dolari, cifra ce reprezenta peste 13% din PIB-ul regiunii. Efortul de salvare facut de FMI a fost puternic sustinut si influentat de Statele Unite. Rubin si Summers, ultimul castigandu-si faima prin salvarea Mexicului in 1995, au prescris aceeasi reteta severa si pentru economiile din aceasta regiune asiatica: reducerea drastica a cheltuielilor, rate ridicate ale dobanzilor si aprecierea monedelor. FMI cauta sa reinstituie increderea in sistemele bancare, preluand comanda eforturilor de a colecta uriasele fonduri de salvare necesare fiecarei tari.

FMI si-a asumat, de asemenea, si dificila misiune pe termen lung de a incuraja sau, mai precis, de a impune celor ce voiau sa beneficieze de asistenta sa reformarea economiei si eliminarea cauzelor fundamentale ale crizei. Pentru a primi asistenta financiara, guvernelor li se cerea sa implementeze schimbari de politici si unele reforme structurale. Cum practicile bancare nesanatoase erau considerate de catre FMI si Trezoreria SUA drept principala cauza a crizei, aceste schimbari politice si structurale vizau rezolvarea problemelor sectorului financiar si bancar. Reformele presupuneau reunirea mai multor banci mici in cateva banci mai mari si mai puternice, imbunatatirea practicilor contabile si de raportare in vederea cresterii transparentei si responsabilitatii, taierea legaturilor dintre bancheri si politicienii locali si deschiderea sistemului bancar local catre achizitii si competitia cu cei din afara. In plus, se cereau si o serie de reforme mai drastice si mai controversate, care se refereau la economie in ansamblu. Eliminarea subventiilor la alimente, reducerea cheltuielilor guvernamentale si mentinerea unei monede puternice care sa atraga investitorii - toate aceste reforme draconice au determinat o ciocnire violenta intre FMI si sustinatorii sai americani, pe de o parte, si guvernele din regiune, pe de alta parte. Implementarea reformelor cerute de FMI in Coreea, Indonezia ti in alte tari din zona au implicat costuri foarte mari din punct de vedere economic, politic si social. Costurile economice ale refacerii doar ale sistemului bancar s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari.

Reformele sistemului financiar lezeaza sau urmeaza sa lezeze puternice interese economice si politice, reducand considerabil nepotismul si favoritismul. Inchiderea sau consolidarea bancilor si intreprinderilor insolvabile au provocat concedieri masive, agitatii ale muncitorilor si conflicte sociale. O regiune care, in anii 90, cunoscuse o crestere economica rapida si o imbunatatire semnificativa a nivelului de trai a trebuit sa se resemneze in fata unei perioade nedeterminate de austeritate economica si de inevitabile conflicte sociale.

In afara de aceasta, reformele cerute de FMI si Statele Unite, menite sa transforme aceste tari dupa modelul american al pietelor eliberate de interventia guvernului, s-au ciocnit de valorile sociale si de strategiile de dezvoltare proprii ale regiunii. Multi lideri si formatori de opinie din aceasta zona considera ca principalul scop al Statelor Unite a fost subminarea strategiilor economice de succes ale acestor societati si deschiderea lor pentru investitiile americane. De exemplu, cererea Statelor Unite ca aceste Tari sa-ti deschida economiile pentru investitiile externe directe contravenea direct strategiei de dezvoltare a zonei, conform careia sectorul financiar si alte sectoare urmau sa ramana inchise investitorilor straini. Multi au dat vina pe FMI si Statele Unite pentru situatia disperata in care s-au aflat aceste tari. Profundele resentimente contra cererilor de reforma financiara ale FMI, sustinute de americani, vor crea in mod sigur probleme serioase pe termen lung in relatia dintre FMI; SUA si guvernele din regiune. Rolul central al FMI in salvarea Asiei de Est a starnit critici intense nu numai in zona, ci si in Statele Unite, Europa Occidentala si Japonia. Pentru ca aceste critici sunt vaste si acopera o arie larga de probleme, este greu de facut un rezumat al lor.

Cateva dintre cele care merita atentie, referitoare la FMI si la Administratia Clinton:

Economisti ca Jeffrey Sachs cred ca aceasta criza a fost in primul rand financiara si s-a datorat mai putin unor fundamente eronate, iar specialistii in problemele zonei ca Robert Wade, care condamna "complexul Wall Street - Trezorerie", argumenteaza ca FMI a diagnosticat incorect natura crizei si i-a prescris un remediu gresit. Ei acuza FMI ca n-a tinut seama de trasaturile specifice ale crizei, avand in vedere ca aceste economii sufereau mai degraba de o prabusire a cererii decat de o cerere prea mare si de o inflatie galopanta, ultimele caracterizand criza din Mexic. Acesti critici sustin ca, din cauza diagnosticarii gresite, FMI a aplicat formula sa standard de stabilire a unor rate ridicate ale dobanzilor pentru a calma investitorii si de apreciere a monedei pentru a usura returnarea datoriilor. Dar, spre deosebire de crizele anterioare din tarile in curs de dezvoltare, economiile din aceasta zona a Asiei urmasera politici macroeconomice responsabile si de aceea nu aveau nevoie de austeritatea severa si politicile de ajustare a FMI; acesti critici considera ca a fost o imprudenta din parte FMI sa prescrie austeritate si sa se astepte la restructurare in timpul unei severe crize economice. Mai mult, din moment ce criza a avut loc in sectorul bancar privat, FMI, in calitate de creditor de ultima instanta, ar fi trebuit sa investeasca fonduri substantiale in acest sector pentru a inlatura panica si nu sa impuna luarea unor masuri precum cresterea ratei dobanzilor, inchiderea bancilor cu probleme si reducerea cheltuielilor guvernamentale. Cererile FMI adresate tarilor ce beneficiau de asistenta sa au fost total nepotrivite si au agravat in mare masura criza, apreciaza acesti critici. In fine, multi dintre ei cred ca, daca FMI si Statele Unite ar fi intervenit imediat in criza de lichiditati a Thailandei din iulie 1997, aceasta nu s-ar mai fi raspandit in toata Asia de Est. Oficialii FMI au acceptat destul de greu relevanta acestor critici.

Multi americani, atat de stanga, cat si de dreapta, care aveau de multa vreme mari suspiciuni in privinta FMI, au contestat folosirea de catre Administratia Clinton a banilor contribuabililor americani pentru a salva firme si banci private de propria lor nebunie si coruptie. Criticii de stanga s-au intrebat de ce Statele Unite trebuie sa acorde ajutor tarilor care au urmat politici comerciale incorecte si au trimis in somaj muncitori americani. Mai mult FMI este prea elitist, prea secretos si in opinia conservatorilor, are o mentalitate antipiata. Fostul secretar de stat George Schultz, Milton Friedman si alte personalitati americane sustin ca efortul de salvare facut de FMI a fost eronat, pentru ca el a incurajat hazardul moral si investitiile riscante. Astfel de critici spun ca FMI ar trebui desfiintat complet sau cel putin reformat din temelii si supus unei supravegheri mai stricte din parte Congresului. In concluzie, atat criticii de dreapta, cat si cei de stanga contesta in totalitate opinia Trezoreriei si a presedintelui Federal Reserve, Alan Greenspan, conform careia planul de salvare ales de aceste institutii a fost necesar pentru a evita o criza economica globala si a sluji interesului economic al Statelor Unite.

Multi observatori din afara Statelor Unite au subliniat faptul ca programul FMI de ajustari structurale contine lucruri pe care America le ceruse de mult timp guvernelor asiatice, iar acestea le-au nesocotit. De exemplu, beneficiarilor de asistenta din parte FMI li s-a cerut sa-si deschida sistemele bancare pentru investitorii straini, dintre care mulsi erau americani; acestia puteau atunci sa cumpere banci locale la un pret scazut. Acesti critici acuza Statele Unite ca au profitat de criza pentru a forta deschiderea economiilor din zona si pentru a le face susceptibile de a fi dominate de interesele financiare americane.

Pentru unii critici, politicile si reformele cerute guvernelor ce doreau asistenta demonstreaza insensibilitate si chiar aroganta din parte oficialitatilor FMI, a Statelor Unite, precum si a economistilor care s-au ocupat de criza. Acestia s-au straduit prea putin sa inteleaga conditiile politice si sociale locale, in momentul in care au prescris remediile economice. De exemplu, a forta Indonezia sa elimine subventiile la alimente a fost un gest care n-a tinut seama de importanta acestor subventii pentru viata zecilor de oameni    obisnuiti, carora le-a provocat greutati teribile; unii cred chiar ca furia declansata de aceasta este responsabila de uciderea multor indonezieni. Desi acesti critici recunosc ca FMI a acordat ulterior mai multa atentie consecintelor sociale si politice ale masurilor sale de salvare si a mai imblanzi conditiile impuse solicitantilor, raul fusese deja facut. Ca urmare a acestor greseli de gandire politica, atat FMI, cat si Statele Unite au ajuns sa fie tinta unor reactii violente, in regiune.

Ca reactie la aceste critici dure, oficialii americani si o parte a economistilor au aparat interventia si actiunile FMI legate de criza. Ei considera ca interventia FMI a fost necesara, din cauza amenintarii economice ce plana asupra Japoniei si a celei militare exercitate de Coreea de Nord asupra Coreii de Sud. Colapsul economiei Japoneze ar fi putut atrage dupa sine o grava criza globala, iar problemele Coreii de Sud ar fi dat apa la moara intentiilor Coreii de Nord. Acesti oficiali considera ca judecata FMI si a Statelor Unite asupra principalelor defecte ale economiilor din zona asiatica a fost corecta si ca orice incercare de solutionare a crizei necesita actiuni puternice de remediere. Cresterea ratei dobanzilor si a valorii monedelor a fost necesara pentru recastigarea increderii investitorilor si spre a castiga timp pentru implementarea reformelor pe termen lung. Ideea ca FMI ar fi putut juca rolul de creditor de ultima instanta este nerealista; pozitia ar fi necesitat resurse financiare mult peste posibilitatile acestuia. In plus, FMI nu a avut si nici nu are sustinerea politica necesara unui rol atat de important.

Regionalismul asiatic are cateva caracteristici care il diferentiaza de cel european:
- nu exista o singura organizatie dominanta care sa ofere integrarea regionala: APEC (Asia-Pacific Economic Cooperation) isi propune eliminarea barierelor comerciale intre membrii sai bogati pana in anul 2010 si intre cei saraci pana in 2020, ea nereprezentand mai mult decat o posibila zona de comert liber iar ASEAN nu a fost conceputa initial ca organizatie economica;
- datorita lipsei de similitudini in ceea ce priveste nivelul de dezvoltare si neindeplinirii convergentei reale, exista ambiguitate in definirea unei regiuni economice in Asia;
- obiectivele organizatiilor regionale din Asia sunt mult mai modeste decat cele ale U.E.;
- se contesta rolul de lider natural: China si Japonia lupta pentru suprematia regionala, dar nici una dintre aceste tari nu isi foloseste moneda proprie ca ancora monetara in regiune.

3 Relatiile Uniunii Europene cu Asia

Asia este regiunea cu cea mai rapida evolutie din lume. O medie a cresterii economice de 8,6 % si un potential care se dezvolta rapid, ne obliga sa concluzionam ca, pe viitor, regiunea economica asiatica va reprezenta una dintre pietele cele mai importante.  

Uniunea Europeana este mai degraba slab reprezentata pe piata asiatica, comparativ cu prezenta ei pe piata nord - americana. De aceea, scopul Uniunii Europene este sa-si asigure un segment din evolutia pietei asiatice in urmatorul deceniu, pentru a-si putea mentine pozitia importanta pe care o detine in cadrul economiei mondiale.  Succesul economic al tarilor din Asia le ofera, de asemenea, o mai mare influenta politica. De aceea, este si mai important ca Europa sa poata infrunta acest bloc economic ca un tot unitar, intrucat impunerea anumitor reguli comerciale este mult mai grea pentru o singura tara, decat pentru UE.

Tarile europene nu pot sa reactioneze fata de succesul ametitor al unor produse asiatice - de la camere  video si aparate de fotografiat la copiatoare - lansand pe piata asiatica  produse de o calitate similara.   O strategie comuna pentru promovarea exporturilor in Asia si pentru crearea de presiuni asupra tarilor de aici pentru a-si deschide piete pentru produsele europene, in aceeasi masura in care UE le-a deschis pe ale sale, reprezinta premise necesare pentru  companiile europene in tentativa lor de a dobandi o pozitie ferma in aceasta regiune.  UE a lansat deja o serie de programe promotionale pentru a sprijini intreprinderile europene in incercarea lor de a se impune pe piata asiatica. 

Perspectivele unui comert si a unei productii la scara planetara au fost intunecate intr-o oarecare masura de criza financiara asiatica, criza care se extinde de la jumatatea lui 1997 dinspre Thailanda catre alte piete care abia incep sa apara. In tarile asiatice direct afectate de criza financiara, combinatia dintre deprecierea masiva a monedei nationale, probleme ale balantei de plati in sectorul bancar si conditiile restrictive de credit exercita o presiune contradictorie extrem de puternica asupra economiei reale. Activitatea economica este, de asemenea, incetinita si in alte tari asiatice in care sunt evidente legaturile comerciale cu economiile cel mai grav afectate de criza si de deteriorarea generala a impresiilor investitorilor. In cele mai multe dintre aceste tari, perioada de refacere ar putea fi destul de indelungata, iar prognozele privind cresterea economica in Asia nu sunt foarte optimiste.

4 Perspective noi pentru Investitiile Straine in Asia

Perspectivele investitiilor pentru Asia, care se afla in curs de dezvoltare, sunt destul de mari datorita calitatii factorilor economici principali ale investitiilor straine directe (ISD), reabilitarii regiunii in urma crizei financiare si liberalizarii si eforturilor de restructurare, care sunt raspandite pe larg in prezent, afirma Raportul Global cu privire la Investitii: Fuzionarile si Achizitiile Internationale, publicat astazi de Conferinta ONU pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD). ISD totale ale corporatiilor transnationale (CTN) in Asia in curs de dezvoltare (inclusiv Asia Centrala, Asia de vest si tarile Pacificului) au crescut semnificativ anul trecut, atingand cifra de 106 miliarde dolari (de la 97 miliarde dolari SUA in anul precedent). Aceasta a fost contrar declinului, are a fost anticipat in urma crizei financiare din 1997-1998.

Perspectivele Chinei in ce priveste atragerea ISD sunt favorabile, in ciuda declinului de circa 8% din anul trecu la 40,4 miliarde dolari SUA. Tara va ramane un loc atractiv pentru ISD, in special pentru un termen mai lung, in contextual preconizatei aderari la Organizatia Mondiala a Comertului, afirma RGI 2000. Declinul din 1999 a reflectat o dezvoltare economica mai joasa in tara si un exces al capacitatii unor industrii de prelucrare datorita excesului de investitii pe parcursul ultimei decade. De asemenea, a existat o concurenta mare dintre tarile vecine.

Declinul ISD in China a fost echilibrat prin intermediului boom-ului ISD in Republica Coreea si reabilitarii fluxurilor in Singapore si provincia Taiwan din China. Printre cele 5 tari, care au fost cel mai grav afectate de criza financiara din 1997-1998, fluxurile au scazut in Filipine si Thailanda, in acelasi timp sporind in Malayezia si dublandu-se in Republica Coreea. Indonezia a inregistrat o lipsa de investitii de 3 miliarde $, dupa o lipsa de investitii de 350 miliarde $ in 1998. In total, toate cele 5 tari impreuna au castigat 4%, atingand cifra de 17 miliarde $. Drept urmare a crizei financiare din Asia, Republica Coreea a introdus politici de incurajare a fluxurilor de ISD, care au contribuit la o crestere mai mare a fuzionarilor si achizitiilor in contextual ISD.

Tabelul 2: Influxurile ISD ale celor 10 tari cu economii in dezvoltare din sudul, estul si sud-estul Asiei, 1998 si 1999 (in milioane de dolari americani)

Sursa: www.unctad.org

Reformele Guvernului in sectorul public si necesitatea imperioasa de acordare a asistentei financiare in perioada crizei a dus la o privatizare pe scara larga, care a devenit o alta atractie importanta pentru investitori. ISD totale au constituit anul trecut 10.3 miliarde dolari SUA (aproape s-a dublat cifra totala de 5.3 miliarde dolari si s-a triplat nivelul mare precedent de peste 3 miliarde dolari in 1997). Fluxurile de ISD in Hong Kong (China) au crescut pana la 23 miliarde $ in 1999 de la $15 miliarde, in timp ce fluxurile in Singapore si provincia Taiwan din China a atins cifra de 7 miliarde $ (5.5 miliarde $ in 1998) si respectiv de (222 milioane $ in 1998).

4.1 Fuzionarile si achizitiile internationale in crestere

Fuzionarile si achizitiile internationale (F&A) au devenit o metoda de importanta de accesare a sudului, estului si sud-estului Asiei, atingand o medie anuala de 20 miliarde $ in perioada 1997-1999 (in comparatie cu o medie de 7 miliarde $ in anii 1994-1996 pana la criza). Cresterile cele mai semnificative au avut loc in cele 5 tari, care au fost afectate de criza. Cota lor in F&A internationale in Asia in curs de dezvoltare au crescut pana la 68% in 1998 in comparatie cu 19% in 1996. F&A internationale in cele 5 tari a inregistrat un nivel record de 15 miliarde $ in 1999, 9 miliarde dolari revenind Republicii Coreea. O cifra cu mult mai mare ar putea fi inregistrata in anul curent.

Distribuirea F&A internationale conform tarii de origine a inregistrat o schimbare semnificativa. SUA, Olanda, Singapore si Regatul Unit, in aceasta ordine, au fost cumparatorii cei mai mari in timpul crizei financiare si impreuna au constituit aproape jumatate din valoarea totala a F&A internationale in cele 5 tari afectate de criza in 1995-1996. Corporatiile trans-nationale din Elvetia si Franta au accelerat achizitiile lor. IDS in Asia de sud a scazut cu 13% la 3,4 miliarde dolari. Fluxurile in India, cel mai mare beneficiar, au constituit 2,2 miliarde (2,6 miliarde in 1998). IDS in Banglades au scazut la 150 milioane dolari (308 milioane dolari) dupa cresterile inregistrate cu doi ani in urma. Fluxurile in Pakistan au ramas constante, constituind 0,5 miliarde dolari. RGI 2000 mentioneaza: "Intr-un termen mai mare, sub-regiunea dispune de un potential mare de IDS. Realizarea sa depinde mult de ritmul liberalizarii si reformei economice, cat si de

stabilitatea interna si regionala".

Fluxurile IDS in Asia de vest (inclusiv Israel) au continuat sa creasca, constituind 9 miliarde $ anul trecut (8 miliarde $ in 1998). Acestea au constituit in Arabia Saudita 4.8 miliarde $ in 1999 (4.3 miliarde $ in 1998) si Israel a fost urmatoarea cu fluxuri estimate la 2.3 miliarde $ (1.85 miliarde $ in 1998). Turismul, uzinele electrice si electronice si alte industrii cu o tehnologie inalta au fost deosebit de atractive. Performantele recente in domeniul macroeconomic si politic al regiunii, insotite de deschiderea industriei petroliere investitorilor straini (in special, in Kuwait si Arabia Saudita) semnifica fluxuri mai mari in regiune, se spune in Raportul UNCTAD-ului. Arabia Saudita a negociat cu 12 companii petroliere lidere in elaborarea proiectelor cu privire la infrastructura si gaze, estimate la 100 miliarde dolari pentru urmatorii 20 de ani. In acelasi mod, Kuwait cauta sa atraga companiile petroliere internationale pentru a investi circa 7 miliarde dolari in scopul crearii sondelor petroliere la hotar cu Iraq. In RGI 2000 se mentioneaza ca Asia Centrala a pierdut momentul IDS, de care s-a bucurat la etapa initiala de liberalizare si reforme. Fluxurile in sub-regiune, care au depasit cifra de 3 miliarde dolari in 1997 si 1998, a scazut pana la 2,8 miliarde dolari anul trecut. Investitiile petroliere au dominat fluxurile ISD in cele doua tari lidere beneficiare. Kazahstan a inregistrat cifra de 1,6 miliarde dolari in 1999 (in comparatie cu 1,15 miliarde dolari in 1998). ISD totale in Azerbaidjan au scazut anul trecut pana la 690 milioane dolari (1 miliard dolari in 1998). Alte sectoare in aceste tari si alte economii (nepetroliere) din regiune, au atras mai putine ISD datorita problemelor perioadei de tranzitie (in Uzbekistan si Tukmenistan) si perspectivelor economice mici.

Drept urmare a fluxurilor ISD subordonate tarilor de pe insula Pacific in 1996 si 1997, in ultimii doi ani s-au inregistrat volumuri mai mari (248 milioane dolari in 1999 si 231 milioane dolari in 1998). Papua New Guinea constituie o mare parte din fluxurile ISD in sub-regiune (peste 70% in 1999), datorita dezvoltarii pe scara larga a mineritului si petrolului. Bursa de valori, care s-a deschis in aprilie 1999 pentru comercializarea companiilor mari, poate atrage investitorii noi.

4.2 Reabilitarea fluxurilor Investitiilor Straine Directe externe

ISD externe din Asia si Pacific au crescut considerabil in 1999, atingand cifra de $37 miliarde in comparatie cu 22.8 miliarde $ din anul precedent. Cu toate acestea, chiar si ultimul volum este jos in recordul sumelor inregistrate in 1997 si 1996 (47.4 miliarde $ si 51.9 miliarde $, respective). Hong Kong (China) a ramas investitorul extern principal, desi fluxurile externe catre China, unde continua sa fie cel mai mare investitor, au scazut in ultimii cativa ani. Lipsa de investitii din partea corporatiilor trans-nationale din Asia, in special in SUA si Europa, a continuat. O asemenea lipsa de investitii nu presupune in mod necesar ca filialele straine se afla intr-o stare grava; ele pot fi o functie a restructurarii corporative si dificultatilor financiare de scurta durata, afirma RGI 2000. Chiar si in cadrul regiunii, o mare parte din corporatiile trans-nationale nu au fost in stare sa beneficieze de activele disponibile. Unicele exceptii sunt corporatiile trans-nationale din Singapore, a caror fuzionari si achizitii au constituit 4 miliarde dolari in 1999.

O data in plus, numarul cel mai mare de companii lidere de pe lista recenta a UNCTAD cu cele 50 corporatii trans-nationale mari din tarile in curs de dezvoltare (masurate in active aflate in proprietate straina) nici pe departe nu era din Asia. 7 din cele primele 10 se afla in Asia. Corporatia Daewoo, aflata pe locul 2 printre corporatiile transnationale din toate economiile in dezvoltare, a fost cea mai mare corporatie transnationala din Asia, conform datelor din 1998. Printre companiile asiatice lidere, PETRONAS din Malaysia s-a situat pe locurile din frunte pe lista celor 50 de tari, anul precedent fiind pe locul 5 de la 18. Clasarea corporatiilor trans-nationale din Asia continua sa fie dominata de companiile din Republica Coreea , Hong Kong (China) si Singapore.

Tabelul 3: Cele 10 corporatii transnationale din tarile in curs de dezvoltare, clasificate conform activelor straine, 1998 (active si comercializari in miliarde de dolari americani)

Sursa: www.unctad.org