| CATEGORII DOCUMENTE |
| Agricultura | Asigurari | Comert | Confectii | Contabilitate | Contracte | Economie |
| Transporturi | Turism | Zootehnie |
Criza mondiala a capitalismului este un fapt care nu poate fi ignorat de nimeni. Economistii, nu mai departe de ieri, ne asigurau ferm ca un alt 1929 nu mai este posibil. Acum ei vorbesc de amenintarea unei alte Mari Depresii. Fondul Monetar International avertizeaza despre riscul crescut al unei severe si prelungite crize (caderi ) economice la nivel planetar. Ceea ce a inceput ca un colaps financiar in Statele Unite s-a raspandit acum in economia reala, amenintand locurile de munca, casele si standardul de viata a milioane si milioane de oameni.
Panica a pus stapanire pe piete. Richard Fuld, fostul director executiv al lui Lehman Brothers, a marturisit in fata Congresului Statelor Unite ca banca sa a fost doborata de o "furtuna de panica". Aceasta furtuna nu da semne ca poate fi controlata. Nu numai banci dar si tari au fost amenitate cu falimentul asa cum ne arata cazul Islandei. S-a crezut ca Asia poate salva lumea de recesiune, dar pietele asiatice au fost atrase in degringolada generala. Caderi abrupte au fost inregistrate zilnic de la Tokyo la Shangai, de la Moscova la Hong Kong.
Acesta este cel mai mare colaps financiar din 1929 incoace. Si la fel ca Marele Crah de acum aproape 80 de ani, a fost precedat de masive speculatii financiare. Scala uriasa a speculatiilor din ultimele doua decenii a fost fara precedent. Capitalizarea bursiera in SUA a crescut de la 5.400 de miliarde de dolari in 1994 la 17.700 de miliarde in 1999 pana la 35.000 de miliarde in 2007. Aceasta depaseste de departe capitalul speculativ in exces prezent pe piata inainte de 1929.
Capitalizarea bursiera mondiala este de cel putin 500 de trilioane (un trilion =1.000 miliarde) dolari, de zece ori mai mare decat totalul mondial de bunuri si servicii produse.
In anii de boom, cand bancherii acumulau averii incalculabile, nu s-a pus problema impartirii profitului cu restul societatii. Dar acum bancherii se afla in dificultate si au dat fuga la guvern sa ceara bani. Daca esti un jucator impatimit care s-a imprumutat si a pierdut o mie de dolari, pe care nu o poate plati, vei fi trimis la puscarie. Dar daca esti un bogat bancher care a jucat si a pierdut miliarde de dolari ce apartin altor oameni, nu vei fi trimis la inchisoare ci vei fi recompensat cu noi miliarde daruite de stat de la contribuabili.
Confruntate cu riscul prabusirii complete a sistemului bancar guvernele iau masuri disperate. Administratia Bush a injectat 700 de miliarde de dolari in cuferele bancherilor intr-o frenetica incercare de a readuce la viata, muribundul sistem financiar. Suma echivaleaza cu contributia a 2.400 de dolari pentru fiecare barbat, femeie sau copil din Statele Unite. Guvernul Britanic a anuntat un pachet de salvare de peste 400 miliarde de lire (proportional mai mult decat SUA ), si Uniunea Europeana a adaugat alte miliarde. Planul German de salvare se ridica la 20 de procente din PIB-ul cele mai mari economii europene. Administratia Cancelarului Angela Merkel a promis 80 de miliarde euro destinate recapitalizarii bancilor cu probleme, iar restul a fost alocat pentru a garanta depunerile si a acoperii pierderile. In intreaga lume au fost cheltuiti 2.5 trilioane dolari fara opri spira prabusirii.
Actuala criza este departe de a-si consuma parcursul. Ea nu va fi stopata de masurile guvernelor sau ale bancilor centrale. Aruncand uriase sume de bani catre banci, ei vor reusii cel mult sa ajunga la o intrerupere temporala sau la o atenuare marginala a crizei cu pretul unei uriase poveri financiare ce va apasa pe umerii generatiilor viitoare. Dar orice economist serios stie ca pietele sunt in cadere.
In anumite feluri situatia actuala este chiar mai rea decat in 1930.Valul urias de speculatii financiare care a precedat criza si care a declansat-o a fost de cateva ori mai mare decat cel care a stat la originea prabusirii din 1929.Valoarea capitalului fictiv pompat in sistemul financiar mondial, ce constituie o otrava ce ameninta sa distruga totul, este atat de mare incat nimeni nu o poate cuantifica. "Corectia " ce trebuie aplicata ( ca sa folosim eufemismul curent al economistilor ) va fi deci foarte dureroasa si de lunga durata.
In 1930 USA era cel mai mare creditor al lumii. Acum este cel mai mare debitor al planetei. In anii New Deal -ului cand se incerca revitalizarea economiei americane in urma Marii Depresii (Great Depresion ) Roosvelt a avut mari sume de bani la dispozitie. Astazi, Bush a cerut unui Congres neincrezator bani pe care acesta nu-i poseda. Aprobarea cadoului de 700 de miliarde dolari facut Marilor Afaceri inseamna o noua crestere a datorie publice a Statelor Unite. Ceea ce se va reflecta intr-o lunga perioada de austeritate si reducere a standardului de viata pentru milioane de cetateni americani.
Aceste masuri panicate nu vor prevenii criza care se afla abia la debut. Intr-un fel, contrar perceptiei comune, New Deal-ul lui Roosvelt nu a stopat Marea Criza. Economia Statelor Unite a ramas intr-un sediu depresat pana in 1941, cand SUA a intrat in cel de al Doilea Razboi Mondial, iar uriasele cheltuieli militare angajate au dus la revitalizarea economiei.
Ne aflam inca odata in fata unei lungi perioade de declin a standardelor de viata, a inchiderii fabricilor, a scaderii veniturilor reale, a reducerii cheltuielilor sociale, de austeritate generala.
Capitalistii insasi nu vad nici o posibila iesire. Toate partidele traditionale se afla intr-o stare de perplexitate la granita cu paralizia vointei. Presedintele Bush a cerut ca lumea
sa astepte un timp, ca planul sau de salvare financiara sa inceapa sa lucreze. Intre timp tot mai multe companii dau faliment, multi oameni isi pierd slujbele, si multe natiuni incep sa fie ruinate. Criza creditelor incepe sa gatuie chiar si companiile sanatoase. Incapabile sa-si creasca capitalul, companiile vor fi nevoite sa reduca pe rand investitiile, apoi capitalul circulant iar in cele din urma angajatii.
Angajatorii cer guvernelor si bancilor centrale sa micsoreze rata dobanzilor. Dar in circumstantele actuale acest lucru nu va fi de folos. Reducerea coordonata cu o jumatate de procent a dobanzii de referinta a dus la o noua cadere accentuata burselor de capital in toata lumea. Turbulentele pietelor financiare nu pot fi rezolvate de bancile centrale. In fata recesiunii globale nimeni nu vrea sa cumpere actiuni si sa imprumute bani. Bancile au stopat creditul pentru ca nu au certitudinea ca banii le vor mai fi returnati vreodata. Intregul sistem este amenintat cu paralizia.
In ciuda eforturilor coordonate ale bancilor centrale de a pompa bani in sistem, pietele creditului au ramas inghetate. Guvernul Britanic a facut cadou bancherilor 400 de miliarde de lire sterline. Reactia a fost caderea bursei de capital. Rata dobanzii la imprumuturile inter-bancare a crescut dupa ce a fost anuntata donatia guvernului si dupa ce Banca Angliei a anuntat reducerea cu jumatate de procent a dobanzii de referinta. Aceste masuri nu i-au afectat pe creditori si pe cumparatorii de case. Masurile nu au rezolvat criza, dar au varsat bani in buzunarul acelorasi oameni care prin speculatiile lor financiare, daca nu au declansat criza, atunci au exacerbat-o nemasurat si i-au imprimat caracterul convulsiv si incontrolabil.
In trecut bancherul era un om respectabil imbracat intr-un costum cenusiu ce se presupunea ca reprezinta un model de comportament responsabil ce avea datoria sa-i chestioneze serios pe cei ce-i imprumuta cu bani. Dar toate astea s-au schimbat in ultima perioada. Cu o rata a dobanzii joasa si cu lichiditati in surplus din belsug, bancherii au aruncat prudenta la cos, imprumutand miliarde pe scara larga unor oameni ce s-au dovedit incapabili sa restituie imprumuturile atunci cand dobanzile au crescut. Rezultatul a fost criza ipotecilor sub-prime (destinate celor cu venituri reduse) ce au ajuns sa destabilizeze intregul sistem financiar.
Guvernele si bancile centrale au alimentat focul speculatiilor in scopul evitarii recesiunii. Sub conducerea lui Alan Greenspan Banca Federala (FED) a tinut dobanda foarte jos. Acest lucru a fost laudat ca o politica foarte inteleapta. Dar in fapt prin aceasta FED nu au facut decat sa amane declansarea crizei si sa o faca de o mie de ori mai rea. Banii ieftini i-au indemnat pe bancheri sa se complaca in adevarate orgii speculative. Au fost acordate imprumuturi individuale pentru case sau pentru a cumpara diverse bunuri. Investitorii au utilizat creditul ieftin pentru a-l investii in cele mai riscante afaceri, ori pentru a-si realimenta speculatiile deja in derulare;bancile s-au intrecut intr-un grad fara precedent in a investi depozitele clientilor in activitati dubioase care nu erau raportate in oficial in bilant.
Toate acestea s-au intors acum impotriva lor. Toti factorii care au impins economia inainte s-au combinat acum pentru a crea o spirala a prabusirii fara iesire. Pentru ca datoriile nu mai pot fi recuperate de la debitori, lipsa creditelor ameninta sa pulverizeze economia. Daca un muncitor face o trasnaie la locul sau de munca el va suporta imediat consecintele. Dar cand bancherii duc la naufragiu intregul sistem bancar ei asteapta sa fie recompensati. Oamenii in costume elegante care au facut speculatii riscante cu banii altor persoane cer acum contribuabilului sa le achite nota de plata. Aceasta este o logica foarte originala pe care majoritatea oamenilor o gasesc foarte greu de inteles.
In anii de boom profituri uriase au fost realizate in sectorul financiar - bancar. In 2006 marile banci singure au realizat 40% din profitul inregistrat in intreaga economie a Statele Unite. In aceasta industrie directorii executivi au fost recompensati cu castiguri de 334 de ori mai mari decat salariul mediu in SUA. In urma cu 30 de ani media castigurilor unui director executiv (CEO) atingea 35 de salarii medii. Anul trecut media "compensatiilor" incasate de directorii primelor 500 de companii din domeniu a atins suma de 10.5 milioane dolari de fiecare.
Bancherii isi doresc sa uitam toate astea acum si sa ne concentram pe salvarea bancilor.
Toate nevoile presante ale societatii trebuie lasate deoparte acum si toata avutia societatii trebuie pusa la dispozitia bancherilor, ale caror servicii aduse societatii sunt ipotetic cu mult mai importante decat ale surorilor, medicilor, profesorilor, sau decat ale constructorilor. Guvernele Uniunii Europene si ale Statelor Unite au cheltuit intr-o saptamana echivalentul a ceea ce era necesar pentru a hrani flamanzii lumii pentru 50 de ani. In vreme ce milioane sufera de foame, bancherii continua sa incaseze salarii si bonusuri uriase mentinandu-si stilul extravagant de viata pe cheltuiala publica. In fapt pentru ei nu exista criza.
Multi oameni nu sunt convinsi de argumentele bancherilor si politicienilor. Ei resimt cu amaraciune cum castigurile lor adunate cu truda trec in mainile bancherilor si ale bogatasilor. Dar cand acestia obiecteaza ei sunt intampinati de corul asurzitor al politicienilor care le spun: "Nu exista alternativa !" acest argument este repetat atat de des si cu atata insistenta reducand la tacere orice critica, in special datorita faptului ca toate partidele sunt de acord cu el.
Democratii si Republicanii, Social Democratii si Crestin Democratii, Conservatorii si Laburistii, toti si-au unit fortele intr-o veritabila conspiratie pentru a convinge publicul ca "este in interesul tuturor" ca populatia sa fie jefuita cu scopul de a pune si mai multi bani in mainile gangsterilor corporatisti. "Avem nevoie de un sistem bancar sanatos"
spun ei." "Avem nevoie sa instauram increderea ori altfel vom avea apocalipsa maine dimineata". Acest tip de argument este destinat a crea o atmosfera de panica cu scopul de a face imposibila o discutie rationala. Dar in ce consta in realitate acest argument ? Dezbracat de toate nuantele el nu inseamna decat atat: cat timp bancile se afla in mainile bogatilor si cata vreme acestia "riscand" propriii bani obtin profituri inalte foarte bine, cat timp nu obtin profit, ci pierderi, guvernul trebuie sa intervina si sa le puna la dispozitie mari sume de bani cu scopul de a le reface profiturile si imaginea afectata de neincredere.
Celebrul economist american John Kenneth Galbraith a rezumat acest argument in felul urmator: "Saracii au prea multi bani iar bogatii nu au indeajuns". Ideea este ca daca bogatii o duc bine, pe termen lung o parte din avutia acestora ajunge in cele din urma in mainile tuturor. Dar asa cum remarca Keynes "Pe termen lung suntem cu totii morti". Mai mult aceasta teorie s-a dovedit in practica a fi falsa.
Argumentul ca este absolut necesar sa fie pompate mari sume de bani publici in sistemul bancar, sub amenintarea altminteri a unei catastrofe, nu a convins masele ce trudesc din greu pentru a-si asigura traiul. Toti acesti oameni pun o intrebare foarte simpla: De ce trebuie sa platim noi pentru greselile bancherilor ? Daca ei insisi s-au varat in bucluc atunci ei sunt obligati sa plateasca. Lasand la o parte pierderea considerabila a slujbelor in sectorul bancar si al serviciilor financiare, criza bancara afecteaza standardul de viata al tuturor in multe feluri. Cutremurul care a zguduit pietele, a dus la prabusirea abrupta a burselor de valori ruinand economiile clasei muncitoare si a clasei de mijloc.
Pana acum planul american de pensii a pierdut 2.000 de miliarde de dolari (doua trilioane $).Ceea ce inseamna ca oameni care au muncit din greu toata viata si au economisit bani in speranta unei pensii relativ confortabile sunt fortati sa renunte la aceste planuri si sa-si amane pensionarea. Mai mult de jumatate din subiectii intervievati de un sondaj de opinie
au declarat ca sunt ingrijorati ca vor fi nevoiti sa munceasca mai mult timp pana la pensie deoarece valoarea fondului lor de pensie a fost diminuata considerabil, iar aproape unul din patru persoane au declarat ca se vad nevoite sa mareasca numarul de orelor de munca zilnica.
Multi oameni sunt confruntati cu executarea ipotecilor si deci cu pierderea caselor. Daca o familie isi pierde in aceste conditii casa, atunci spunem ca acesta este rezultatul proprie sale lacomii si lipsei de prevedere. Legile de fier ale pietei si "supravietuirea celui mai adaptat" ii arunca fara mila afara din categoria proprietarilor. Este o chestiune privata ce nu priveste guvernul. Dar daca o banca este ruinata de speculatiile rapace ale bancherilor aceasta este o teribila tragedie pentru intreaga societate si deci toata societatea trebuie sa se uneasca pentru a o salva. Aceasta este logica rasucita a capitalismului.
Rusinoasei incercari de a plasa povara crizei pe umerii celor ce isi permit cele mai putine lucruri, trebuie sa i se opuna rezistenta. In scopul solutionarii crizei este necesar ca intregul sistem financiar bancar sa fie luat din mainile speculatorilor si pus sub controlul democratic al societatii, pentru a putea servi interesele majoritatii nu pe cele ale bogatilor.
Adevaratele radacini ale crizei nu sunt comportamentele condamnabile ale unor individualitati. Daca aceasta ar fi adevarat atunci solutia ar fi simpla: i-am face sa se comporte bine pe viitor. Asta a vrut sa spuna Gordon Brown cand a cerut " transparenta, onestitate si responsabilitate". Dar toata lumea stie ca finantele internationale sunt transparente ca smoala, iar fraternitatea bancara este onesta ca o adunare mafiota si responsabila ca un jucator de carti impatimit. Dar chiar daca toti bancherii ar fi fost sfinti tot n-ar fi fost nici o diferenta.
Nu este corect sa se atribuie cauzele crizei coruptiei si lacomiei bancherilor (desi sunt cat se poate de corupti si de lacomi).Criza este rezultatul slabiciunii sistemului ca ansamblu -expresia crizei organice a capitalismului. Problema nu este lacomia catorva indivizi, sau lipsa de lichiditati, ori absenta increderii. Problema este a sistemului capitalist la scara mondiala care este complet orb. Motivul principal al crizei este dezvoltarea fortelor de productie peste limitele stramte ale relatiilor private de proprietate si ale statului national.
Expansiunea si contractia creditului sunt adesea prezentate drept cauze al crizei dar de fapt nu sunt decat cel mai vizibil simptom al ei. Criza este o parte integranta a sistemului capitalist. Marx si Engels au explicat asta cu mult timp in urma:
"Sub ochii nostri se desfasoara o miscare asemanatoare. Relatiile burgheze de productie si de schimb, relatiile burgheze de proprietate, societatea burgheza moderna, care a produs, ca prin farmec, mijloace de productie si de schimb atat de uriase, seamana cu vrajitorul care nu mai poate stapani puterile intunericului pe care le-a dezlantuit. De decenii istoria industriei si comertului nu este altceva decat istoria razvratirii fortelor de productie moderne impotriva relatiilor de productie moderne, impotriva relatiilor de proprietate care sant conditiile de existenta ale burgheziei si ale dominatiei ei. Este de ajuns sa pomenim crizele comerciale, care, prin repetarea lor periodica, pun tot mai amenintator sub semnul intrebarii existenta intregii societati burgheze.
In timpul crizelor comerciale este distrusa regulat o mare parte nu numai a produselor create, ci si a fortelor de productie existente. In timpul crizelor izbucneste o epidemie sociala, care ar fi parut o absurditate in toate epocile anterioare, - epidemia supraproductiei. Societatea se vede brusc aruncata inapoi, intr-o stare de barbarie momentana, ca si cum o foamete, un razboi general nimicitor ar fi lipsit-o de toate mijloacele de trai; industria, comertul par distruse. Si pentru ce? Pentru ca societatea poseda prea multa civilizatie, prea multe mijloace de trai, prea multa industrie, prea mult comert.
Fortele de productie de care dispune nu mai servesc la dezvoltarea civilizatiei burgheze si a relatiilor de proprietate burgheze; dimpotriva, ele au devenit prea uriase pentru aceste relatii, care franeaza dezvoltarea lor; si de indata ce inving aceasta piedica, ele provoaca perturbari in intreaga societate burgheza, primejduiesc existenta proprietatii burgheze. Relatiile burgheze au devenit prea stramte pentru a cuprinde avutia produsa de ele. Cum invinge burghezia crizele? Pe de o parte, prin distrugerea fortata a unei mase de forte de productie, pe de alta parte prin cucerirea de noi piete si prin exploatarea mai intensa a pietelor vechi. Prin ce, deci? Prin pregatirea unor crize si mai generale, si mai formidabile si prin reducerea mijloacelor de a le preveni
Aceste cuvinte din Manifestul Partidului Comunist scrise in 1848 sunt atat de vii si de relevante astazi ca si atunci. Ele ar fi putut fi scrise ieri.
Cea mai importanta chestiune, in orice caz, nu este sistemul bancar ci economia reala; productia de bunuri si servicii. In scopul realizarii de profit ea trebuie sa-si gaseasca o piata. Dar cererea este in cadere libera accentuata si de lipsa creditelor. Avem de a face cu o criza clasica a capitalismului care a facut deja multe victime inocente. Prabusirea pretului la case in SUA a antrenat declinul industriei constructiilor ce a insemnat deja sute de mii de locuri de munca pierdute. Industria automobilelor este si ea afectata ajungand cu vanzarile la nivelul de acum 16 ani, atragand dupa sine scaderea cererii la otel, plastic, petrol, electricitate, cauciucuri si alte produse. Toate acestea au un efect in lant asupra economiei care se va confrunta cu marirea semnificativa a somajul si scaderea standardului de viata al populatiei.
In ultimii treizeci de ani sau mai mult ni s-a tot spus ca cel mai bun sistem economic cu putinta este ceva numit "economia pietei libere". Inca de la inceputurile anilor 1970 burghezia a repetat ca o mantra :"Lasati piata libera sa decida" si "Tine-ti statul departe de economie". S-a emis supozitia ca piata poseda puteri miraculoase de reglare si organizare a fortelor de productie fara nici o interventie a statului. Ideea este la fel de veche ca si Adam Smith care a vorbit de "mana invizibila a pietei" in secolul 18. Politicienii si economistii si-au facut un titlu de glorie personala din abolirea ciclurilor economice. "Nu ne vom intoarce la crestere urmata de criza" au repetat la nesfarsit.
Nu si-au pus niciodata problema reglementarii pietei. Dimpotriva, au militat ca toate restrictiile si regulamentele sa fie abolite pentru ca sunt in detrimentul "pietei libere"
Ei au pus pe foc toate reglementarile si normele si au lasat mana libera dominatiei pietei.
Goana dupa profit a facut restul, o enorma masa de capital s-a mutat de pe un continent pe altul fara nici o opreliste, distrugand industrii si culcand la pamant monede nationale la o simpla apasare de tasta a computerului. Este ceea ce Marx a numit anarhia capitalismului. Acum vedem rezultatele. Cu 700 miliarde de dolari in Statele Unite si cu 400 miliarde de lire in Marea Britanie statele vor fi multi ani implicate in economie. Chiar daca acesti bani vor fi inapoiati (ceea ce presupune multe) vor insemna multi ani de crestere a taxelor, de reducere a cheltuielilor sociale si de austeritate.
O foarte veche lege, instinctul de turma, guverneaza pietele. Mirosul abia perceptibil al unui leu pandind intr-un tufis va arunca o turma de gazele intr-o panica ce nu poate fi oprita cu nici un chip. Acesta este tipul de mecanism ce determina destinul a milioane de oameni. Aceasta este cruda realitate a economiei de piata. Asa cum gazela simte mirosul leului tot asa piata simte mirosul recesiunii. Spectrul recesiunii provoaca panica. Odata declansata nimic nu o poate opri. Toate cuvantarile, toate reducerile ratelor dobanzilor de referinta ale bancilor centrale, toate ajutoarele acordate bancilor nu vor avea nici un efect pe pietele financiare. Ele vor vedea ca guvernele si bancile centrale se tem si vor trage concluziile ce se impun.
Panica care a spulberat pietele financiare ameninta sa copleseasca totul, in ciuda incercarilor guvernelor, criza isi continua cursul. Nici una din masurile disperate luate de FED, sau de guvernul Britanic sau alte guverne europene nu a avut succes in stoparea propagarii panicii. Ce este scandalos si socant este faptul ca oamenii care acum striga disperati dupa ajutorul statului sunt cei care propavaduiau neamestecul acestuia in economie si domnia fara restrictii a pietei libere.
Acum ei se plang amarnic ca regulatorii nu si-au facut datoria. Dar pana recent cu totii au fost de acord ca datoria regulatorilor este de a sta deoparte si de a lasa piata in pace. Dar regulatorii au perfecta dreptate cand argumenteaza ca nu este treaba lor sa conduca bancile deoarece asta a fost cutuma de 30 de ani incoace. De la Londra la New York si Reykjavik normatorii au esuat sa controleze in "exces" industria financiara. In ultimele trei decenii toti avocatii economiei de piata au cerut abolirea reglementarilor.
Concurenta intre centrele comerciale de afaceri s-a presupus ca ar trebui sa garanteze ca piata va functiona eficient multumita mainii invizibile a acesteia. Dar falimentul politicii laissez-faire s-a declansat cu cruzime in vara anului 2007. Acum toti plang si se jelesc de consecintele propriilor actiuni. Societatea plateste acum nota politicilor prin care capitalistii si reprezentantii acestora au incercat sa mentina boom-ul economic prin umflarea balonului speculativ. Toti sunt implicati intr-o frauda masiva. Republicani si Democrati, Laburisti si Conservatori, Social Democrati ori fosti comunisti cu totii au imbratisat economia de piata si au aplaudat acest voios carnaval de facut bani.
Este foarte usor sa fi intelept dupa evenimente. Fiecare betiv promite ca nu va mai bea dupa o noapte de betie crunta iar promisiunea tine pana la urmatorul chef. Acum cei ce reglementeaza industria financiara si-au bagat nasurile in aspectele cele mai marunte ale afacerilor bancare, dar numai dupa ce bancile au fost in pragul colapsului. Unde au fost ei inainte ?
Acum toata lumea blameaza lacomia bancherilor si ii acuza de criza. Dar nu mai departe de ieri tot acesti lacomi bancheri erau peste tot salutati ca salvatorii natiunii, creatorii de bogatie, oamenii ce isi asuma riscurile si creaza locuri de munca. Multi brokeri in London City si pe Wall Street se confrunta cu pierderea joburilor.
Dar jucatorii au facut milioane din bonusurile tranzactiilor la termen ferm pentru specularea pietei. Patronii acestora din board-urile de administratie vor lasa cazinoul sa continue pentru ca plata lor a fost deasemenea legata de rezultatul tranzactiilor la termen ferm.
Tardiv autoritatile incerca sa impuna diminuarea castigurilor bancherilor ca un pret al salvarii acestora. Ele nu fac acest lucru dintr-un principiu moral sau din convingere, ci pentru ca se tem de reactia opiniei publice vis-a-vis de scandalul bonusurilor uriase platite din fonduri publice celor ce au aruncat economia in haos. Capitalistii sunt orbi la starea de furie si de ura care a cuprins societatea. Orice niveluri ar atinge acesta ei vor ramane indiferenti. Dar politicienii nu pot ramane total surzi la electoratul care i-ar putea sanctiona la urmatoarele alegeri.
Problema cu care se confrunta este imposibilitatea de a reglementa anarhia capitalismului. Ei se plang de lacomie, dar lacomia este inima si sensul economiei de piata si nu trebuie condamnata. Toate tentativele de a limita veniturile sau bonusurile "excesive" se lovesc de sabotajele. Piata si-a exprimat rapid si fara echivoc dezacordul prin caderea brusca a preturilor la actiuni. Aceasta a facut ca atentia si concentrarea legiuitorilor sa se indrepte catre realii lor patroni: detinatorii bogatiei. Daca un muncitor renunta la cresterea salariului sau in acest an banii vor fi pierduti pentru totdeauna. Dar regula nu se aplica unui bancher sau unui capitalist. Chiar daca intr-un tarziu, din motive cosmetice bancherii au consimtit la reducerea bonusurilor in acest an, ei se vor revansa pentru acest sacrificiu prin marirea bonusurilor anul viitor. Ceea ce nu este deloc dificil.
Ideea ca barbatii si femeile nu sunt capabili sa-si conduca afacerile mai bine decat asa este o insulta majora la adresa rasei umane. In ultimii 10.000 de ani umanitatea si-a demonstrat singura ca poate invinge orice obstacol in cursa sa pentru cucerirea libertatii.
Miraculoasele descoperiri ale stiintei si tehnologiei au pus in maine noastre perspectiva de a rezolva toate problemele care framanta omenirea de secole sau de milenii. Dar acest potential extraordinar nu poate fi valorificat la adevarata sa capacitate cata vreme va fi subordonat actualul sistem bazat pe profit.
Incredibil, dar in efortul lor de a apara capitalismul, multi comentatori incearca sa blameze comportamentul consumatorilor si al comparatorilor de case si a pasa vina crizei pe umerii acestora. "Suntem de vina cu totii", spun ei fara macar sa roseasca. Ei sustin si argumenteaza ca nu ne-a fortat nimeni sa luam credite ipotecare cu acoperire de 125 la suta sau credite pentru a ne plati vacantele in strainatate si designerii de pantofi. Dar in situatia in care economia se dezvolta rapid iar creditul este ieftin chiar si cei saraci sunt invitati "sa traiasca peste de propriile lor mijloace". In fapt, in acest moment, rata reala a dobanzii este in Statele Unite negativa ceea ce inseamna ca sunt penalizati oamenii care nu apeleaza la credite.
Capitalismul creeaza in mod constant noi nevoi iar publicitatea este acum o vasta industrie, ce utilizeaza cele mai sofisticate mijloace pentru a convinge consumatorii ca au nevoie de un lucru sau altul. Stilul de viata somptuos si risipitor al "celebritatilor" este
plimbat prin fata oamenilor saraci si prezentat ca un mod. Oamenii de rand sunt hipnotizati cu stilul de viata risipitor si somptuos al "celebritatilor" bogate pentru a le induce o vedere distorsionata a vietii si a le spala creierul cu aspiratii ce nu vor fi vreodata atinse. Apoi burghezii ipocriti vor arata cu degetul acuzator catre mase care ca si miticul Tanasus sunt condamnate sa priveasca la un festin in timp ce sufera de foame si de sete.
Nu este nimic ilogic sau imoral sa aspiram la o viata mai buna. Daca barbatii si femeile nu ar aspira continuu la o viata mai buna nu ar mai exista nici un progres. Societatea ar decadea in stagnare si intr-o conditie incerta. Trebuie cu certitudine sa aspiram la o viata mai buna pentru ca nu traim decat o data. Si daca tot ce putem spera se reduce la situatia actuala, perspectivele pentru umanitate sunt cu adevarat sinistre. Ceea ce cu siguranta este imoral si inuman este cursa de soareci creata de capitalism in care lacomia individuala daca nu este ridicata la rangul de virtute morala este preamarita ca motor al progresului uman.
Clasa capitalista crede in ceea ce se numeste "supravietuirea celui mai adaptat". Insa, in realitate asta nu inseamna supravietuirea celui mai inteligent sau muncitor ci a celui mai bogat adesea urat, stupid si stricat fara sa conteze cati oameni inteligenti , performanti sau productivi mor in acest proces. Ideea ce este cultivata sistematic este ca promovarea mea trebuie sa se faca in detrimentul oricui altcuiva, ca setea de bogatie nu poate fi satisfacuta decat pe cheltuiala altora, si ca pentru a avansa trebuie calcati in picioare alti oameni. Acest individualism burghez vicios este psihologic si moral la baza celor mai multe relele ce erodeaza fundamentul societatii noastre tragand-o in jos intr-un stadiu primitiv de barbarism. Este moralitatea lupilor care mananca lupi, conceptului "dupa mine potopul".
Aceasta mizerabila caricatura a teoriei selectie naturale este o insulta la adresa memoriei marelui savant Charles Darwin. Este un fapt bine dovedit ca cooperarea si nu competitia a fost cheia supravietuirii si dezvoltarii rasei umane inca din momentul aparitiei sale. Stramosii nostri timpuri aflati in savanele din Estul Africii (cu totii provenim din Africa) erau creaturi mici si slabe. Ei nu aveau dinti si gheare puternice. Ei nu alergau mai rapid decat animalele pe care doreau sa le manance sau ca pradatorii care doreau sa-i manance pe ei. Conform teorii supravietuirii celui mai adaptat specia noastra trebuia sa se stinga cu 3 milioane de ani in urma. Principalul avantaj evolutiv de care au beneficiat stramosii nostii a fost capacitatea de cooperare si productia sociala. Individualismul in aceste conditii ar fi condus la moarte.
Avocatilor asa numitei teorii a supravietuirii celui mai adaptat trebuie sa li se puna o intrebare simpla. De ce in cazul bancilor, bancile ce s-au dovedit complet inadaptate pentru supravietuire nu au fost lasate sa moara si mai mult decat atat au beneficiat de generozitatea societatii, ce se presupune ca nu exista. In scopul de a salva bancile slabe si neadaptate conduse de bancheri stupizi si ineficienti, majoritatea adaptata, harnica si eficienta trebuie sa se sacrifice pe sine bucuroasa. Da, societatea poate fi convinsa sa se sacrifice, dar pentru o cauza nobila, fara excese inutile, cum ar fi scoli si spitalele si sa accepte un regim de austeritate pentru un viitor previzibil.
Socul economic ce este raportat zilnic in ziare si pe ecranele televizoarelor ne spune o poveste care este clara pentru toti: Sistemul actual nu lucreaza.
Ca sa folosim o expresie americana : Marfurile nu se livreaza. Nu exista bani pentru sanatate, educatie sau pensii, dar pentru Wall Street exista toti banii din lume.
Gore Vidal unul din cei mai mari scriitori americani ai zilelor noastre spunea :Avem socialism pentru bogati si piata libera pentru saraci.
Multi oameni de rand au tras concluziile ce se impun din toate acestea. Ei au inceput sa se indoiasca de sistemul capitalist si sa caute solutii alternative.Din nefericire aceste cai nu sunt usor de descoperit. In SUA ei s-au orientat catre Obama si catre Democrati. Dar Democratii si Republicanii nu sunt decat gheata stanga si drepta a Marilor Afaceri. Din nou Gore Vidal a subliniat cu dreptate "In republica noastra nu exista decat un partid al propietarilor cu doua aripi democrata si republicana" Obama si McCaine loiali amandoi Marilor Afaceri au sprijinit finatarea acestora de catre stat cu 700 de miliarde dolari in egala masura. Ei reprezinta acelasi interese cu mici variatiuni in probleme de tactica.
Acest fapt are puternica influenta asupra constiintelor.Este un lucru elementar al marxismului ca mentalitatea umana este profund conservatoare. Oamenilor in general nu le plac schimbarile. Obieciurie, traditiile si rutina joaca un rol foarte important in formarea mentalitatii maselor, ce se opun in mod normal unei schimbari majore in viata si deprinderile lor. Dar cand evenimente majore zguduie temelia societatii oamenii sunt siliti sa-si reconsidere vechile idealuri, credinte si prejudecati.
Cu totii tocmai am intrat intr-o astfel de perioada.Lunga perioada de prosperitate relativa din tarile capitaliste avansate ce a durata doua decenii sau mai mult, intrerupta de o usoara recesiune in 2001 a luat sfarsit. In ciuda injustitei manifeste a capitalismului, in ciuda orelor prelungite de munca, a intensificarii exploatarii, a mariilor inegalitati, a luxului obscen afisat fara rusine de cei avuti in opozitie cu cresterea numarului celor saraci sau marginalizati, impotriva tuturor acestora, multi oameni au crezut ca economia de piata lucreaza si chiar ca lucreaza in beneficiul lor.Acest lucru a fost mai cu seama adevarat in Satele Unite. Dar pentru un numar din ce in ce mai mare de oameni acest adevar se prabuseste.
In timpul boom-ului sau facut profituri uriase dar majoritataea muncitorilor nu au beneficiat de salarii crescute. Ei au fost subiectul presiunilor pentru sporirea tot mai mult a productivitatii si pentru marirea orelor de munca. Dar acum cand criza a inceput sa muste ei sunt amenintati nu numai cu scaderea drastica a satandardului de viata dar si cu pierderea locurlor de munca. Inchiderea fabricilor si cresterea somajului sunt la ordinea zilei. Aceasta este o adancire a crizei si un punct de cotitura a ei, ce va duce in viitor la deteriorarea si mai accentuata a nivelului de viata al celor ce muncesc. La scara intregii lumi milioane de oameni se vor confrunta cu pericolul pauperizarii.
De zece ani economia spaniola a fost prezentata ca motorul crearii de job-uri in aria europeana. Acum numarul joburilor desfintate in aceasta tara a fost mai mare de 800.000 in ultimul an. Colapsul ce a urmat boom-ului din industria constructiilor ce a durat mai mult de o decada, a ridicat rata somajului la 11.5 procente, cea mai mare din toata Uniunea Europeana."Va fi din ce in ce mai rau.Acesta nu este decat inceputul !" a spus Danielle Antonucci economist la Merrill Lynch International in Londra.El a prevazut o rata a somajului in Spania de 13 % pentru anul viitor, in vreme ce in Europa aceasta se va umfla de la 7.5 la 8.1 la sfarsitul anului 2008. In realitate cifrele somajului stau mult mai rau dar guvernele folosesc o gramada de trucuri pentru al prezenta asa. Situatia este valabila intr-o masura mai mare sau mai mica in toate tarile.
Cei ce muncesc trebuie sa-si apere standardul de viata daca nu pot sa-l imbunatateasca. Somajul ameninta societatea cu dezintegrarea. Clasa muncitoare nu trebuie sa permia dezvoltarea unui somaj masiv si cronic. Dreptul de a muncii este un drept fundamental. Ce fel de societate condamna milioane de barbati si femei in putere la o viata de inactivitate fortata, cand munca si abilitatile lor sunt necesare pentru a satisface nevoile societatii. Nu avem nevoie de mai multe scoli si spitale ? Nu avem nevoie de drumuri bune si de case ? Nu este nevoie ca infrastructura si sistemul de transporturi sa fie reparate sau imbunatatite ? Raspunsul la aceste intrebari este cunoscut de fiecare.
Dar replica clasei conducatoare este intodeauna aceiasi:Nu ne putem permite aceste lucruri. Insa toata lumea stie ca ca acest raspuns este fals. Dar toate acestea demonstreaza acum ca guvernele pot aduna uriase sume de bani ce pot fi puse la dispozitia unei minoritati avute ce controleaza bancile si industria. Numai cand majoritatea celor ce muncesc solicita sprijin pentru nevoile lor, guvernul argumenteaza ca seiful trezoreriei este gol.
Ce dovedeste aceasta ? Dovedeste ca in sistemul in care traim profitul celor putini este mult mai important decat nevoile celor multi.Dovedeste ca intregul nostru sistem de productie este bazat numai si numai pe un singur lugru:pe motivatia profitului sau mai raspicat pe lacomie. Atunci cand muncitorii decalnseaza o greva ei sunt condamnati public de presa (care este patronata si controlata de o mana de miliardari) ca fiind lacomi.
Dar lacomia lor nu este decat o lupta fara sfarsit pentru plata chiriei sau ipotecii, mancarii si combustibililor ce se scumpesc mereu sau pentru a se ingriji si a aproviziona copiii si familia lor.
Pe de alta parte lacomia bancherilor si capitalistilor este lacomia de a cumula vaste bogatii din munca altora (ei insisi nu produc nimic).Odata obtinuti, banii se cheltuiesc pe opere de arta, nu pentru desfatare ci ca o noua forma de investitie profitabila, pe un stil de viata risipitor si extravagant, sau pentru a se lansa in noi speculatii ce sfarsesc inevitabil in colaps economic si mizerie, nu pentru ei insisi ci pentru majoritatea celor ce muncesc si produc.
In trecut angajatorii argumentau ca noile tehnologii vor usura povara muncii, dar s-a intamplat exact invers. Uniunea Europeana tocmai a promulgat o lege ce mareste numarul orelor de munca pe saptamana la 60. Aceasta in prima decada a secolului 21, cand avansul miraculos al stiintei si tehnicii a produs nenumarate mijloace de economisire a muncii umane. Ce sens exista in aceast lucru ? Ce sens exista atunci cand un mare numar de oameni fara slujbe sunt platiti sa nu faca nimic atata vreme cati alti oameni sunt fortati sa lucreze obligatoiu mai multe ore peste program.
In timpul boom-ului angajatorii i-au fortat pe muncitori sa lucreze multe ore peste timpul de lucru normal, cu scopul de a stoarce si ultima picatura de plusvaloare din munca lor. Dar cand recesiunea a inceput iar ei nu au mai avut o piata pentru bunurile lor, nu au ezitat sa-si inchida fabricile, pentru ca erau prea multe, sa-si azvarle forta de lucru in strada, exploatandu-i pe cei ramasi pana la limita. Impasul capitalismului este ca somajul nu va avea un caracter "conjuctural" ci unul organic "structural".Un barbat sau o femeie a caror varsta depaseste 40-50 de ani s-ar putea sa nu mai lucreze niciodata in viata, in vreme ce multi oameni calificati vor fi nevoiti sa accepte joburi inferioare sau prost platite in scopul de a supravietuii.
Aceasta este economia unei case de nebuni. Dintr-un punctde vedere capitalist este foarte logic. Dar noi repudiem logica nesanatoasa a capitalismului. Impotriva amenintarii somajului noi lansam sloganul lucrarilor publice si a muncii in folosul societatii fara scaderi ale veniturilor muncitorilor. Societatea are nevoie de scoli, drumuri, spitale si case. Cei fara joburi trebuie pusi sa munceasca in programele majore ala lucrarilor publice.
Sindicatele trebuie sa fie constiente ca soarta celor fara slujbe este strans impletita de a celor ce muncesc uniti impreuna intr-o solidaritate a responsabilitatii reciproce. Este necesar sa fie impartita munca disponibila fara diminuari ale venitului. Toata munca publica disponibila trebuie sa fie repartizata intregii forte de munca in conformitate cu modul de definire a marimii saptamanii de lucru. Media salariului fiecarui muncitor trebuie sa ramana la fel ca si in vechea saptamana de lucru. Salariul, sub un strict control ce va garanta un minimum va urmarii indeaproape miscarea preturilor.Acesta este singurul program ce poate proteja muncitorii pe timp de criza.
Cand realizeaza profituri uriase capitalistii isi pazezc cu strictete secretele comerciale. Acum in vreme de criza ei isi expun registrele contabile ca o "dovada" a faptului ca nu pot satisface cerintele muncitorilor. Este cazul mai cu seama al micilor capitalisti. Dar indiferent daca revendicarile noastre sunt "realiste" sau nu din punctul de vedere al angajatorilor nu aceasta este subiectul.Noi avem datoria de a proteja interesele vitale ale clasei muncitoare si de a o feri de efectele nefaste ale crizei. Capitalistii se vor plange ca acest lucru le va diminua profiturile si va avea un efect negativ asupra motivului lor de a investii.Dar ce motiv ar avea majoritatea populatiei intr-un sistem bazat pe profitul privat? Daca interesele vitale ale majoritatii nu sunt compatibile cu cerintele actualului sistem atunci sistemul trebuie aruncat la cos.
Este oare logic ca viata si destinul a milioane de oameni sa fie determinat de fortele oarbe ale pietii? Este drept ca viata economica a intregii planete sa se decida ca si cum totul ar fi un gigantic casino? Este oare justificat ca goana dupa profit sa fie singura forta motrice a societatii care sa decida daca un barbat sau o femeie va avea sau nu un acoperis deasupra capului ? Cei care sunt propietarii mijloaceleor de productie si care ne controleaza destinele vor raspunde in propiul interes afirmativ la aceste intrebari. Dar marea majoritate care sunt victimile inocente ale canibalismului societatii vor avea o cu totul alta opinie.
Luptand sa se apare pe ei insisi de incercarea de a fi facuti sa plateasca pentru criza, muncitorii vor ajunge sa inteleaga necesitatea unei schimbari radicale din radacini a societatii. Singurul raspuns la inchiderea fabricilor este ocuparea acestora: "O fabrica inchisa este o fabrica ocupata". Acesta este singurul slogan eficient de lupta impotriva inchiderii fabricilor. Ocuparea fabricilor trebuie sa conduca in mod necesar la controlul muncitorilor. Prin mijloacele controlului muncitorilor, acestia vor achizitiona experienta in intretinerea si administrarea intreprinderilor, ceea ce le va permite mai tarziu sa conduca intreaga societate.
Aceasta metoda de lupta avansata a fost aplicata de muncitorii din America Latina in ultimii ani.
In Brazilia (CIPLA/Interfibras, Flasko si alte fabrici) in Argentina (Brukman, Zanon, si multe altele) si Venezuela unde gigantul petrolier PDVSA a fost redeschis si condus de muncitori luni in sir antunci cand patronii l-au inchis in 2002-2003, si tot aici miscarea ocuparii fabricilor s-a dezvoltat in jurul Invevalului in 2005 si castiga putere in continuare.
In toate aceste cazuri si in multe altele, muncitorii au reusit impotriva tuturor oprelistilor sa redeschida fabricile sub propiul control si management. Dar controlul muncitorilor nu poate fi un sfarsit in el insusi. El naste intrebarea: Cine este satpanul casei ? Va duce controlul muncitorilor la o nationalizare sau va fi nu mai mult decat un episod efemer?
Singura solutie reala la problema somajului este o economie socialista planificata, bazata pe nationalizarea bancilor si a industriilor majore sub controlul democratic al muncitorilor.
Nu somajului ! De munca pentru toata lumea!
Jos cu secretul afacerilor. Puneti cartile pe fata. Lasati muncitorii sa aiba acces la toate panglicariile,speculatiile,chichitele fiscale, intelegerile necurate, profiturile si bonusurile excesive.
Nu inchiderii fabricilor. O fabrica inchisa este o fabrica ocupata.
Nationalizarea sub controlul muncitorilor a fabricilor care sunt amenintate cu inchiderea.
Pentru un larg program de lucrari publice: constructii de locuinte sociale accesibile, drumuri, scoli si spitale pentru a da de lucru celor fara locuri de munca.
Pentru introducerea imediata a saptamanii de lucrui de 32 de ore fara nici o pierdere de salariu.
Pentru o economie socialista planificata unde somajul va fi abolit iar societatea isi va inscrie pe frontispiciul sau: DREPTUL UNIVERAL LA MUNCA.
In timp ce bancherii si anagajatorii au facut profituri fabuloase, in termeni reali salariile au stagnat sau au suferit o descrestere. Prapastia dintre saraci si bogati nu a fost niciodata mai mare decat in zilele noastre.Nivelurile record ale profiturilor s-au acompaniat cu nivelurile record ale inegalitatilor. The Economist (un jurnal ce cu greu poate fi descris ca fiind de stanga) a punctat: "O tendinta veritabila in ultimii 25 de ani a fost concentrarea masiva a veniturilor spre cele mai inalte varfuri ale societatii" (The Economist,
Iunie 17, 2006.) O mica minoritate a devenit obscen de bogata, in timp ce partea celor ce muncesc din venitul national se reduce constant, iar sectiunea cea mai saraca a populatiei s-a scufundat intr-o si mai adanca mizerie. Uraganul Katrina a relevat lumii intregi existenta unei subclase de cetateni deposedati de orice bun care traiesc in conditiile Lumii a Treia in cea mai bogata tara de pe glob.
In USA milioane de oameni sunt amenintati cu pierderea locurilor de munca si a caselor
in timp ce profitorii continua sa prospere. In acelasi timp in care presedintele Bush anunta planul sau de salvare de 700 de miliarde de dolari, companiile de utilitati americane raportau o crestere record a numarului celor care renuntau la gaze sau electricitate. Cea mai mare crestere a renuntarilor la electricitate a fost in statul Michigan de 22 de procente si New York cu 17 procente, de asemenea alte cresteri au fost raportate in Florida, Pennsylvania si California.
Muncitorii din USA produc acum cu 30 de procente mai mult decat in urma cu 10 ani. Insa salariile au crescut abia perceptibil. Tesatura sociala este din ce in ce mai incordata. Exista o enorma tensiune sociala in cea mai bogata tara din lume. Toate acestea pregatesc terenul pentru o explozia si mai intensa a luptei de clasa. Dar aceasta situatie nu este specifica numai Statelor Unite. In restul lumii boom-ul a fost acompaniat de o rata mare a somajului. Reformele si concesiile au fost retrase inca din varful cresterii economice. Dar criza capitalismului nu inseamna numai ca clasa conducatoare nu tolereaza noi reforme. Ei nu numai ca nu vor tolera continuarea reformelor dar vor cauta sa anuleze drepturile castigate de muncitori in trecut.
Deci clasa muncitoare nu a avut de castigat nimic din boom-ul economic dar i se prezinta acum nota de plata pentru criza. Pretutindeni este atacat standardul sau de viata. In scopul de a proteja profitul industriasilor si bancherilor, trebuie reduse salariile si sporit numarul de ore si intensitatea muncii, iar cheltuielile cu scolile, spitalele si locuintele taiate drastic. Asta inseamna ca conditiile semi-civilizate la care s-a ajuns in trecut sunt astazi amenintate. In situatia actuala nici o reforma majora nu poate fi obtinuta fara lupta serioasa. Ideea ca s-ar putea ajunge la o intelegere cu bosii si bancherii este complet falsa.
Ideea "unitatii nationale" in combaterea crizei este o cruda deceptie pentru popor. Ce unitate de interese poate sa existe intre milioanele de muncitorii si exploatatorii lor superbogati. Numai unitatea dintre cal si calaretul ce isi infinge pintenii in burta animalului pentru a-l mana in directia dorita. Liderii partidelor de Stanga care au votat pentru "masurile de criza" ce implica ajutoare generoase pentru bancheri si masuri de austeritate pentru majoritatea societatii au tradat interesele celor care i-au votat. La fel liderii sindicali care argumenteaza ca intr-o criza "trebuie sa jucam toti impreuna" si isi imagineaza ca pot mentine concesiile castigate in trecut prin moderarea cerintelor salariiale si agreind conditiile impuse de angajatori vor ajunge sa actioneze ei insisi impotriva scopului pe care si l-au propus. Slabiciunea invita la agresiune. Pentru fiecare pas inapoi facut de noi capitalistii vor cere sa facem inca trei. Pe drumul gresit al colaborarii de clasa numit si Noul Realism pe care ne invita unele sindicate se afla noi infrangeri, inchiderea fabricilor si declinul standardului de viata.
In timp ce numarul celor fara loc de munca va creste, vom inregistra de asemenea o crestere a costului vietii. Combustibilii, gazul, electricitatea, mancarea toate au crescut in timp ce salariile sunt inghetate iar profiturile marilor companii de electricitate au explodat. In ultimul timp economistii burghezi au argumentat ca ei au "domesticit inflatia". Cat de ridicol suna acesta afirmatie acum. Familii care pana acum traiau din doua salarii acum traiesc cu un singur salariu sau cu nici unul. Lupta pentru viata va fi din ce in ce mai dura pentru milioane de oameni. Inflatia si austeriataea sunt numai fetele diferite ale aceleiasi monede. Nicaieri nu pot servii interesele clasei muncitoare.Noi respingem cu hotarare orice incercare de a plasa povara crizei, dezorganizarea sitemului bancar, si a tuturor celorlalte consecinte ale crizei si ale sistemului bazat pe profit pe umerii clasei muncitoare. Noi cerem locuri de munca si o viata decenta pentru toti.
Singura solutie pentru cresterea galopanta a preturilor este marirea proportionala a salariilor. Asta inseamna ca contractul colectiv de munca la nivel national trebuie sa asigure o crestere automata a salariilor proportionala cu cresterea preturilor la bunurile de consum.Bancherii si reprezentantii lor politici spun maselor: Nu putem permite cresteri ale salariilor deoarece ele vor genera inflatie.Dar totata lumea stie ca salariile se lupta sa ajunga preturile si nu invers. Solutia este o scala glisanta a salariilor prin care acestea sa fie legate automat de cresterea costului vietii.Totusi, chiar si acest lucru nu este de ajuns. Indicele oficial al inflatiei este fraudat in scopul de a ascunde adevarata valoare a acesteia pentru ca muncitorii sa nu solicite mariri de salarii in raport cu ciferele reale.De aceea este necesar ca sindicatele sa calculeze rata reala a inflatiei bazata pe preturile bunurilor de prima necesitate ( inclusiv costul chiriilor si al locuintelor) si sa o actualizeze in permanenta.Toate cererile salariale trebuie sa se bazeze pe asta.
In actualele conditii, mai mult decat niciodata, clasa muncitoare are nevoie de propia sa organizatie. Sindicatul este unitatea de baza a organizarii clasei muncitoare. Nu este posibila lupta pentru salarii si pastrarea conditiilor de viata fara sindicate puternice. Din aceasta cauza bosii si guvernele lor cauta sa submineze sindicatele sa restranga scopul actiunii lor printr-o legislatie antisindicalista.
Lunga perioada de boom economic a afectat liderii sindicali care au imbratisat politica colaborarii claselor si a "sindicatelor servile" exact cand conditiile pentru aceste lucruri au disparut. Liderii sindicali de dreapta sunt cele mai conservatoare forte ale societatii.
Ei spun muncitorilor ca "suntem toti in aceiasi barca", ca trebuie sa facem cu totii sacrificii pentru a depasii criza, ca bogatasii nu sunt inamicii nostri iar lupta de clasa este o "teorie depasita". Ei propovaduiesc un acord intre salarii, munca si Capital pe care ei il numesc "noul realism". In realitate este cel mai rau fel de utopianism. In conditiile prezente singura cale de a obtine reforme si cresteri ale salariilor este prin lupta. De fapt este nevoie de lupta pentru a pastra cuceririle trecutului care sunt pretutindeni amenintate.
Aceasta lucru este in contradictie directa cu politica colaborarii calselor sustinuta de acesti lideri care reflecta trecutul, nu prezentul si viitorul.
In efortul lor de a neutraliza sindicatele si de a le transforma intr-un instrument de control al clasei muncitoare, guvernele vor face tot cea ce le sta in putere pentru a corupe varfurile acestora si ai amesteca in afacerile puterii. Noi ne opunem acestor incercari si sustinem consolidarea si democratizarea organizatiilor sindicale la toate nivelurile. Sindicatele trebuie sa fie independente fata de stat, sa-si controleze liderii si sa-i oblige sa lupte cu intensitate in apararea intereselor clasei muncitoare.
Liderii reformisti carora le place sa gandesca despre ei insisi ca sunt practici si realisti sunt de fapt orbi si obtuzi. Ei nu au nici cea mai vaga idee despre catastrofa care se pregateste odata cu criza capitalismului. Ei isi imagineaza ca este posibil sa o balmajeasca prin acceptarea reducerilor si impunerilor sperand ca totul va fi bine intr-un final. Ei se cramponeaza de "bunele relatii" cu capitalistii.Dar din contra, toata istoria ne arata ca slabiciunea naste agresiune. Pentru fiecare pas inapoi pe care il vor face capitalistii vor cere inca trei.
Chair cand cand vor fi presati de mase sa declare greva sau greva generala, vor face tot ceea ce le sta in putere pentru a limita aceste actiuni atat ca timp cat si ca scop.
Cand vor fi obligati sa cheme la demonstratii de masa ei se vor stradui spre a le transorma intr-un carnaval cu baloane si banere fara caracter militant de clasa. Pentru lideri conservatori acestea sunt doar un mijloace de aburire a maselor. Din potriva pentru sindicalistii seriosi, grevele si demonstratiile au rolul de ai face pe muncitori sa inteleaga puterea lor si de ai face sa se pregateasca pentru o schimbare majora a societatii.
Chiar si in perioda precedenta s-a manifestat un curent subteran de nemultumire ca urmare a atacurilor la adresa drepturilor muncitorilor si datorita legislatiei antisindicat.
Acesta iese astazi la suprafata si cuprinde organizatiile de masa ale clasei muncitoare incepand cu sindicatele. Radicalismul membrilor de rand intra in conflic cu conservatorismul conducerii. Muncitorii vor cere prefacerea completa a sindicatelor de la varf si pana la baza si le vor transformarea in organizatii de lupta.
Noi suntem pentru constituirea de sindicate democratice, militante, de masa, care sa fie capabile sa organizeze majoritatea clasei muncitoare, sa o educe si sa o pregateasca nu numai pentru o schimbare radicala a societatii dar si pentru a conduce economia intr-o viitoare societate socialista democratica.
Criza capitalismului are un efect negativ in particular in cazul tinerei generatii. Marasmul si decrepitudinea capitalismului ameninta sa submineze cultura si sa demoralizeze tineretul. Largi straturi de oameni tineri, negasind nici o solutie pentru iesirea din impas vor cadea prada alcoolismului, consumului de droguri, crimei si violentei. Cand un tanar ucide pentru o pereche de treninguri trebuie sa ne intrebam in ce societate traim.
Societatea actuala incurajeaza tinerii sa aspire la produse pe care nu si le pot permite apoi se uita ingrozita la rezultate.
Margaret Thatcher marea preoteasa a economiei de piata a spus odata ca nu trebuie sa vorbim despre solidaritae sociala. Aceasta nociva filosofie a avut cele mai devastatoare rezultate atunci cand a fost pusa in practica acum trezeci de ani. Acest crud individualism a contribuit din plin la propasirea egoismului, lacomiei si a indiferentei la suferinta altora si actioneaza ca o otrava in corpul societatii. Aceasta este esenta reala a economiei de piata.
Adevarata masura a gradului de civilizatie al societatii este modul in care aceasta se ingrijeste de tineri si batrani. Din acest punct de vedere noi nu ne calificam ca o societate civilizata, ci mai degraba ca o societate care se indreapta spre o era de barbarism.
Chiar in perioade de boom economic sunt deja simptome de barbarism cum ar fi valul de crime si de violenta, sau comportamentul antisocial si nihilistic intalnit printre reprezentantii tinerei generatii. Dar manifestarile tinerilor nu sunt decat reflectarea moralei capitalismului.
Reactionarii protesteaza cu voce tare impotriva acestor comportamente, dar ei nu vor sa admita in nici un chip ca ele sunt o consecinta a sistemului pe care ei il apara si in consecinta sunt lipsiti de orice solutii. Singurul lor raspuns este de a umple celulele inchisorilor cu tineri care invata acolo sa devina adevarati criminali. Si astfel intram intr-un cerc vicios al alienarii sociale care duce la consumul de droguri si de aici la degradare si crima.
"Raspunsul" sistemului este sa-i incrimineze pe tineri , sa-i blameze pentru problemele generate de sistemul insusi sa amplifice politica represiva impotriva acestora prin constructia de noi inchisori si prin pronuntarea unor sentinte mai severe. In loc sa rezolve problemele asemenea masuri nu fac decat sa agraveze cercul vicios al crimei si al alienarii. Aceasta este rezultatul logic al sistemului capitalist si al economiei de piata care trateaza oamenii pur si simplu ca "factor de productie" si subordoneaza totul obtinerii de profit. Raspunsul nostru pentru tineri este sa se organizeze si sa se alature clasei muncitoare in lupta contra capitalismului pentru socialism.
Criza capitalismului inseamna mai multi oameni fara loc de munca, degradarea infrastructurii, a educatie, a sanatatii si a constructiilor de locuinte. Aceasta decadere a standardului de civilizatie aduce cu sine riscul dezintegrarii sociale. Ceea ce va insemna cresterea criminalitatii, vandalismului, comportamentelor antisociale si a violentei.
Sunt necesare masuri urgente pentru a evita ca largi paturi de tineri sa se scufunde in mlastina demoralizarii. Batalia pentru socialism inseamna batalia pentru cultura in sensul sau cel mai larg, pentru ridicarea aspiratiilor tinerei generatii, pentru a le da acestora un tel in viata care sa insemne mai mult decat lupta grea pentru supravietuire ce este nevoita sa o duca in prezent. Daca vom trata oamenii ca pe niste animalele ei se vor comporta ca animalele, daca ii vom trata ca pe fiinte umane ei se vor comporta ca fiinte umane.
Reducerile la toate nivelurile in educatie, abolirea invatamantului superior gratuit, impunerea de taxe studentilor, inseamna excluderea clasei muncitoare de la invatamantul universitar. In loc sa fie educata adecvat pentru a servii nevoile societatii, sa i se da acces la cultura, majoritatea tinerei generatii este condamnata la o viata de corvoada in slujbe fara calificare, prost platite. In acelasi timp le este permis firmelor private sa se amestece in educatie care incepe sa fie tratata doar ca o alta piata buna de muls pentru profit.
Criza capitalismului inseamna pretutindeni ca bancherii si capitalistii doresc sa lase intreaga povara a ei pe umerii celor ce sunt cel mai putin vinovati pentru ea: muncitorii, clasa de mijloc, batranii si bolnavii.Argumentrul repetata constant este acesta deoarece sete criza nu ne putem permite sa imbunatatim sau chiar sa mentinem actualul standard de viata.
Argumentul ca nu sunt bani pentru reorme este o minciuna sfruntata. Sunt bani din belsug pentru inarmare sau pentru a sustine un razboi criminal de agresiune in Afganistan si Iraq. Dar nu sunt bani pentru scoli si spitale. Sunt bani din belsug pentru ai subventiona pe bogati, vezi micul cadou de 700 de miliarde de dolari oferit de Bush bancherilor. Dar nu sunt bani pentru pensii, spitale si scoli.
Argumentul despre "practicabilitate" este fals din cap pana in picioare.O anumita reforma este "practica" sau nu in functie de interesul unei anumite clase. In ultima analiza totul este practic (despre orice lucru se poate vorbi ca poate fi pus in practica) depinzand de lupta de clasa si de balanta reala a fortelor. Atunci cand clasa conducatoare simte ca poate pierde totul este todeauna dispusa la concesii ce almiteri ar spune ca "nu si le poate permite". Acest lucru a fost demonstrat in mai 1968 in Franta cand clasa conducatoare franceza a consimtit la mari cresteri de salarii, imbunatatiri considerabile ale conditiilor de lucru si reducerea orelor de munca in scopul de a pune capat grevei generale si de ai face pe muncitori sa elibereze fabricile ocupate.
Primul atac la crizei poate produce la inceput un soc, dar acesta se va transforma curand in furie cand oamenii vor constata ca ei sunt cei ce vor trebuii sa plateasca pentru asta. Vor fi schimbari bruste in constiinte ce se pot produce pe parcursul a numai 24 de ore.
O miscare majora in numai o tara importanta poate provoca o schimbare a intregii situatii asa cu s-a intamplat in anul 1968. Singurul motiv pentru care acest lucru nu s-a produs inca este pentru ca liderii organizatiilor clasei muncitoare sovaie in spatele evenimentelor si esueaza in prezentarea unei alternative reale. Dar peste tot sunt semne ca lucrurile se vor schimba.
In perioada recenta au fost greve generale si demonstratii de masa in toata Europa. In Grecia au fost noua greve generale de cand partidul de dreapta Noua Democratie s-a instalat la putere in 2004.In primele sase luni ale lui 2008 Belgia a fost martora unui val de greve neautorizate reminescente ale anilor 1970. Miscarea s-a raspandit spontan de la un sector la altul. In martie 2008 Compania de Transporturi din Berlin (BGV) a fost paralizata de o lunga greva militanta a soferilor si a muncitorilor din sectorul mentenanta si administrativ. Dupa ani de concesii si pasi inapoi ai sindicatelor muncitorii au spus ca este destul. Mii de studenti au iesit sa protesteze in strada in 22 Octombrie 2008 impotriva planului privatizarii invatamantului universitar si totodata impotriva planurilor de a-i face pe muncitori sa plateasca pentru criza prin taierea bugetelor pentru educatie, sanatate si alte servicii publice.
In Italia studentii s-au mobilizat. Sute de mii de studenti si elevi insotiti de profesorii si parintii lor au protestat de-a lungul intregii tari impotriva deciziei guvernului Berlusconii de a privatiza educatia. Aceasta a dus la ocuparea scolilor si universitatilor. Raspunsul guvernului a fost amenintarea cu forta a demonstrantilor. Sambata 11 Octombrie 300.000 de muncitori si tineri au demonstrat la Roma intr-o manifestare organizata de gruparea Rifondazione Comunista.
Toate acestea ne arata ca muncitorii nu vor ramane cu arma la picior in timp ce standardul lor de viata este distrus. Scena este pregatita pentru intensificarea a luptei de clasa. Muncitorii nu sunt interesati de logica sistemului bazat pe profit. Datoria noastra este sa aparam interesele clasei muncitoare, sa pastram nivelul de trai actual si sa crestem conditiile de lucru la un nivel cat mai civilizat .Daca exista bani pentru bancheri, atunci exista bani pentru a finanta reformele ce pot face din societate un loc unde sa se poata trai in fiecare.
De mai bine de o jumatae de secol muncitorii din America de Nord si cei din Vestul Europei cred ca democratia este ceva fixat odata pentru todeauna. Dar este o iliuzie. Democratia este o constructie foarte fragila posibila doar in tarile bogate unde clasa conducatoare a facut anumite concesii maselor in scopul de a modera lupta de clasa.
Dar cand conditiile se schimba, clasa conducatoare din tarile "democratice" poate trece la dictatura la foarte usor.
In conditiile intensificarii luptei de clasa, clasa conducatoare se va situa pe pozitii reactionare. Ei se vor plange ca sunt prea multe greve si demonstratii si vor cere "Ordine". Recent, Cossiga fost ministru Crestin Democrat al Internelor, apoi presedinte al Republicii Italia si actual senator pe viata a fost intrebat ce ar fi de facut in privinta demonstratiilor studentesti. El a raspuns:
"Lasati-i in pace pentru o vreme. Retrageti politia din strada si din campusuri, infiltrati miscarea cu agenti provocatori care sunt gata sa faca orice si lasati demonstratii ca vreme de 10 zile sa devasteze magazine, sa arda masini si sa intoarca orasul pe dos. Dupa asta castigand suportul populatiei, asigurandu-va ca zgomotele sirenelor masinilor de salvare il va intrece pe cel al pompierilor si carabinerilor, fortele de politie sa ii atace fara mila pe studenti si sa ii bage direct in spital. Nu-i arestati caci judecatorii ii vor elibera imediat. Doar haituiti, atat ei cat si profesorii care au mandatat miscarea."
Acesta este un avertisment la ce ne-am puta astepta in Italia si in alte tari in conditiile intensificarii luptei de clasa. In viitor din cauza slabiciunii liderilor reformisti este posibil ca ei sa fie inlocuiti de regimuri bonapartiste (militaro-politiste) intr-o tara sau alta a Europei. Dar in conditiile actuale un astfel de regim ar fi probabil instabil si de scurta durata.
In trecut in Italia, Germnania si Spania taranii si mica burghezie in numar larg, au constituit o masa pentru reactiune.Acest lucru nu mai este valabil astazi. In trecut cei mai multi studenti proveneau din familii bogate si ii sprijineau pe fascisti. Acum cei mai multi studenti sunt de stanga. Rezerva sociala a reactiunii este foarte limitata. Organizatiile fasciste sunt mici, cu toate ca ele pot fi foarte violente, cea ce reflecta slabiciune nu putere. Mai mult, dupa experienta oferita de Hitler, burghezia nu mai este dispusa sa inmaneze puterea aventurierilor. Ei vor prefera sa se bazeze pe ei insasi, ca ofiteri "respectabili" ai armatei, flosindu-i pe fascisti ca auxiliari.
Deja in perioada recenta drepturile democratice sunt atacate pretutindeni. Folosind scuza legislatiei antiteroriste clasa conducatoare introduce legi noi care sfideaza drepturile democratice. Dupa atacul terorist de la 11 Septembrie, Bush a promulgat asa numitul Homeland Security Act (HSA) sau in traducere Legea Securitatii Patriei. Administratia Bush incearca sa distruga bazele regimului democratic instaurat de Revolutia Americana si sa indrepte tara spre o guvernare eliberata de constrangerile dreptului. Legi similare au fost promulgate in Marea Britanie si in alte state.
Noi vom lupta sa aparam toate drepturile democratice castigate de clasa muncitoare prin lupta in trecut. Mai presus de toate vom apara dreptul la greva, demonstratie , si ne vom opune impotriva tuturor restrictiilor legale cu privire la sindicate. Toate lumea trebuie sa aiba dreptul de a se alatura unui sindicat si alaturi de alti muncitori el sau ea sa-si poata apara drepturile. Foarte adesa aparatorii capitalismului opun socialismul cu democratia.
Dar aceiasi oameni care indraznesc sa acuze socialismul ca fiind antidemocratic, si se pun pe ei insisi primii aparatori ai democratiei sunt in aceslasi timp timp cei mai feroci inamici ai acesteia. Ei se fac ca uita ca aceste drepturile democratice posedate astazi de noi toti sunt cuceririle unei lungi si amare lupte a clasei muncitoare impotriva celor bogati si puternici ce s-au opus vehement si cu inversunare fiecarei revendicari democratice.
Clasa mucitoare este interesata de democratie deoarece aceasta ne ofera noua cadrul cel mai favorabil luptei pentru socialism. Dar noi intelegem ca in capitalism democratia are o singura fata, e restrictiva si fictionala. La ce foloseste libertatea presei daca toate ziarele mari, revistele, televiziunile, salile de conferinte, teatrele sunt in mana celor bogati. Atata timp cat pamantul, bancile si marile monopoluri raman in mainile celor putini, toate marile decizii ce ne afecteaza viata vor fi luate nu de parlamentari si de guvernul ales ci in spatele usilor inchise in birourile luxoase ale patronilor de banci si de mari companii. Prezenta criza a expus acest fapt in ochii tuturor.
Socialismul este democratic sau nu este deloc. Noi suntem pentru o democratie autentica in care poporul sa ia fraiele industriei, societatii si statului in mainile sale. Va fi o democratie autentica in opozitie cu caricatura pe care o avem acum in care toata lumea (mai mult sau mai putin) poate spune ce vrea, atat timp cat deciziile care afecteaza viata tuturor se iau de catre grupuri foarte mici, constituite in afara oricarui proces electiv, in birourile sefilor de banci si de monopoluri industriale.
Cativa oameni dezorientati spun ca problema este avansul fara precedent al stiintei. Ei cred ca am fi fericiti sa locuim in colibe de paie si sa muncim din greu din zori si pana in seara la cultivarea pamantului. Asta este nebunie. Calea obtinerii adevaratei libertati, de devoltare a potentialului uman la deplina sa capacitate este dezvoltarea deplinei a industriei, agriculturii, stiintei si tehnologiei. Problema este ca aceste puternice arme ale progresului uman se afla in mana particularilor care le subordoneaza profitului, distorsionandule scopul, limitand aplicatiile lor si obstructionand progresul acestora.este clar ca stiinta ar fi descoperit demult o cura pentru cancer sau o alternativa ieftina si curata pentru combustibilii fosili daca nu ar fi inlantuita de carul de razboi al profitului.
Stiinta si tehnologia isi pot realiza extraordinarul lor potential atunci cand vor fi eliberate din imbratisarea sufocanta a economiei de piata, si vor fi plasate in serviciul umanitatii intr-un sistem democratic si rational de productie bazat pe nevoi nu pe profit. Aceasta ne va permite sa reducem timpul de munca la minimum eliberand fiintele umane de sclavia muncii prelungite, pentru ca acestea sa fie capabile a-si dezvolta deplin potentialul psihic, intelectual si spiritual. Aceasta este saltul umanitatii "din imperiul necesitatii in imperiul libertatii"
Dupa caderea Uniunii Sovietice aparatorii vechii ordini au jubilat. Au vorbit despre sfarsitul socialismului si chiar despre sfarsitul istoriei. Ei ne-au promis tuturor o era noua de pace, prosperitate si democratie multumita miracolelor pietii libere.
Acum la numai cincisprezece ani aceste vise sau spulberat. Piatra pe piatra nu a mai ramas din aceste iluzii. Problemele serioase necesita masuri serioase. Nu este posibil sa vindeci cancerul cu o aspirina. Este nevoie de o schimbare reala in societate. Problema fundamentala este sistemul insusi. Economistii scolastici care au argumentat ca Marx s-a inselat deoarece crizele capitalismului sunt de domeniul trecutului ("noua paradigma economica") au acum dovada propiei lor greseli. Boom-ul din urma are toate caracteristicile ciclurilor economice teoretizate de Marx cu multi ani in urma. Procesul concentrarii capitalurilor a atins proportii stupefiante. Am asistat la o adevarata orgie a preluarilor si a cresterii monopolizarii pietelor la proportii fara precedent. Acestea nu au mai dus la cresterea factorilor de productie ca in trecut. Fabricile au fost inchise ca si cum ar fi cutii de chibrituri iar mii de oameni au ramas pe drumuri. Acum acest proces s-a intensificat, astfel ca numarul falimentelor si afacerilor ce se inchid creste zi de zi.
Ce inseamna toate astea ? Suntem martorii agoniei dureroase a unui sistem social ce nu merita sa traiasca dar refuza sa moara. Dar nu este surprinzator. Intreaga istorie ne arata ca niciodata clasa conducatoare nu si-a predat puterea si privilegiile fara lupta. Aceasta este explicatia adevarata a razboaielor, terorismului, violentei si morti ce se constituie in cele mai importante trasaturi ale epocii pe care o traim. Dar in acelasi timp suntem si martorii nasterii dureroase a unei noi societati, drepte si juste, o lume demna de trait pentru oameni. In ciuda evenimentelor sangeroase, in tot mai multe tari o noua forta este pe cale de a se naste, forta revolutionara a muncitorilor, taranilor si tinerilor.
George Bush este imbatat de putere si isi imagineaza ca aceasta nu are limite. Din nefericire sunt si oameni de stnanga care gandesc asa. Dar ei se insala. Un val revolutionar strabate America Latina. Revolutia Venezueleana a fost un cutremur care a zguduit intregul continent. Miscarea de masa din America Latina este raspunsul final adresat celor care sustin ca revolutia nu este posibila. Nu numai ca este posibila dar este si necesara pentru salvarea lumii de la un dezastru iminent.
Milioane de oameni incep sa reactioneze. Demonstratiile masive impotriva razboiului din Irak au adus milioane de oameni pe strazi. Aceasta este un indicator ca lucrurile incep sa se miste. Dar miscarii ii lipseste coerenta si programul politic. Cinicii si scepticii isi traiesc azi zilele de glorie.
Este timpul sa-i dam la o parte si sa ducem noi lupta inainte. Noua generatie este gata de lupta pentru emancipare. Ei sunt in cautarea unui stindard, o idee sau un program care sa-i inspire si sa-i conduca catre victorie. Aceasta nu poate fi decat lupta pentru socialism la scara intregii planete. Alegerea aflata inaintea rasei umane este socialism sau barbarism.
Potentialul productiv al Europei este miraculos. Cu o populatie de 497 de milioane si un venit pe cap de locuitor de 32.000 de dolari este o formidabila putere care potential ameninta rolul de lider al Statelor Unite ale Americii. Dar acest potential nu poate fi realizat integral in capitalism. Toate incercarile de a merge mai departe pe calea unificarii Europei s-au lovit de zidul conflictelor intereselor nationale. Odata cu declansarea recesiunii aceste disensiuni se vor adancii si vor pune sub semnul intrebari insasi existenta Uniunii Europene.
Formarea Uniunii Europene s-a bazat pe acordul tacit ca problemele economice nu pot fi rezolvate in cadrul stramt al pietelor nationale. Dar pe o baza capitalista idealul uniunii europene nu poate fi implinit.In criza contradivtiile dintre capitalistii de diferite nationalitati ies la iveala. Criza actuala a dat la iveala vicii ascunse si a relevat gaunosenia demagogiei despre unitatea europei. In ciuda asigurarilor lui M. Sarkozy relatiile dintre liderii europeni sunt foarte incordate, nu in cele din urma cele dintre Franta si Germania, doua tari cheie ale constructiei europene.
Decizia unilaterala a guvernului German de a granta cu suma de 1 trilion de Euro (o mie de miliarde) depunerile private in banci a luat prin surprindere guvernele tarilor membre UE si a parut ca incalca obligatia de cooperare asumata anterior in minisummitul de la Paris unde au participat Franta, Marea Britanie, Germania si Italia. Miscarea Germana ameninta depunerile din celelalte tari. Tarile membre au devenit furioase. Dar ce diferenta este intre aceasta declaratie a Germaniei si declaratia guvernului Irlandez ca va garanta datoriile principalelor sase banci timp de doi ani, sau a guvernului Britanic care a promis frecvent ca va lua toate masurile posibile pentru a proteja depunatorii sau declaratile lui M.Sarkozy ca depunatorii francezi nu vor pierde nici un singur euro ?
Aceasta ne dezvaluie ipocrizia comisiei europene care a condamnat initiativa irlandeza, dar a spus mai tarziu ca nu este nimic in neregula la promisiunile germane. Ce diferenta este intre Irlanda si Germania ? Doar ca Irlanda este mica si Germania este Mare si in plus trage sforile Uniunii Europene.Garantii similare au fost instituite de o succesiune de alte guverne europene precum cel suedez, danez, austriac, danez si portughez pentru a prevenii ca depunatorii acestora sa-si mute depunerile in Germania sau Irlanda.
In realiatate fiecare guvern incearca sa puna pe primul plan interesele nationale. Suspiciunile reciproce dintre guvernele UE ies la iveala de indata ce ele se confrunta cu o criza. Fiecare guvern trebuie sa lupte cu panica ce s-a raspandit dinspre Atlanic spre institutiile financiare europene.
Washingtonul, cu un singur guvern si un singur sistem politic face fata cu greu crize globale creditelor. EU are o singura moneda si o singura piata dar 27 de guverne diferite si nici un sistem european de supervizare a bancilor sau de guvernare economica.
Este imposibil sa unesti economii care trag in directii diferite si guvernele europene platesc pretul crearii unei monede unice fara instituile de regularizare si management ale unei economii unice. In perioada ce va urma tendintele protectioniste vor iesi inevitabil la suprafata. Incercarile guvernelor individuale de a atrage miliarde de euro prin migrarea depunerilor din alte tari, sunt o anticipare a politicii "ruineaza-ti vecinul" la care ne putem astepta pe masura ce criza se adanceste.
Sylvester Eijffinger, de la Universitatea din Tilsburg, consultant monetar la Parlamentul European a spus: "Aceasta este un semnal de alarma.Prima data am avut integrare economica, apoi integrare monetara. Dar niciodata nu am dezvoltat institutii politice si regulatorii integrate care sa ne permita sa facem fata unei crize de amploarea celei de fata. Aceste tensiuni intre statele membre pun sub semnul intrebarii in perioada ce va urma chiar existenta monedei unice euro. Nu este de neconceput ca EU se poate rupe in bucati sau cel putin sa evolueze catre o transformare radicala care sa o reduca la ceva mai mult decat o uniune vamala.
Uniunea Europeana este in realitate un club capitalist dominat de bancile si monopolurile statelor membre. Noile State membre din Europa de Est sunt folosite ca un bazin de forta de munaca ieftin pentru marfuri cu preturi vestice dar cu salarii estice. Pe de alta parte Uniunea Europeana este un bloc imperialist care exploateaza fostele colonii ale statelor europene din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si Caraibe. Nu exista nici un progres in aceasta problema. Singura cale de a implinii potentialul Europei este instaurarea unei federatii de state socialiste care sa integreze potentialul productiv al Uniunii intr-un plan unic. Aceasta va fi combinata cu o maxima autonomie a tuturor popoarelor Europei, incluzand Bastii, Catalanii, Scotii ,Welshii si alte nationalitati si minoritati lingvistice nationale. Aceasta va pune temelia rezolvarii pasnice si democratice a problemei nationalitatilor in tari ca Irlanda si Cipru. Federatia Socialista va fi formata pe o baza strict voluntara cu o egalitate completa a tuturor cetatenilor.
Dezlantuirea recesiunii in Vestul Europei a exacerbat problemele asa numitor economii emergente din Estul Europei unde investitorii au facut invadat pietele iar acum se retrag intr-o incercare de gasire a unor destinatii mai sigure. Economiiile relativ slabe din est vor plati un pret greu pentru incurcatura care s-a produs in lumea capitalista.Un declin abrupt al economiei si o crestere a saraciei sunt de anticipat in Rusia, Ucraina si Romania. In ciuda cresterii economice in anumite zone din Estul Europei crestera pe cap de locuitor per toata regiunea luata ca un tot se asteapta sa fie zero.
Ungaria se pregateste pentru "realitatea recesiunii" si se asteapta ca produsul intern brut sa scada in 2009 asa a declarat primul ministru maghiar Ferenc Gyurcsany. Cand a elaborat bugetul pe anul 2009 guvernul maghiar se astepta la o crestere de 3 procente. Acum trebuie sa se confrute cu reducerile bugetare si cu cresterea somajului. Criza financiara a lovit la doar doi ani de la masurile de majorare fiscala, reducere de locuri de munca in sectorul public si reducere a subventiilor la pretul energiei casnice luate de guvernul Gyurcsany in incercarea de a reduce cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana. Guvernul Ungar sa vazut nevoit sa solicite un imprumut de urgenta de cinci miliarde de dolari de la Banca Centrala Europeana. Presat de bancheri, guvernul ungar va fi nevoit sa reduca cheltuielile publice in scopul de a reduce deficitul bugetar. Oricum ar fi muncitorii si fermierii vor plati pretul.Guvernul isi propune sa inghete salariile si sa renunte la bonusurile acordate lucratorior din sectorul public sa reduca pensiile pentru a reusi sa micsoreze deficitul bugetar cu 2.6 procente din produsul intern brut, iar Polonia si celelalte tari din regiune sunt doar cu un pas in urma Ungariei. Popoarele Europei de Est s-au alaturat Uniunii Europene in speranta ca vor atinge standardul de viata al francezilor sau al germanilor. Dar aceste iluzii s-au dovedit in curand nefondate. O mica minoritate de oameni au devenit bogati prin jaful propietatii socialiste insusite folosind teritpurile programelor de privatizare. Dar majoritatea polonezilor, cehilor, ungurilor, slovacilor, romanilor nu au beneficiat cu nimic din intoarcerea la capitalism. In timpul boom-ului ei au fost exploatati ca forta de munca ieftina in tarile bogate. Acum Estul Europei va intra in faliment, iar acest lucru va trage in jos economia Austriei si a altor tari expuse.
Nicaieri consecintele restauratiei capitalismului nu au foat mai serioase decat in balcani. Dezmembrarea Yugolslaviei a fost un act criminal, ce a condus la un razboi fratricid, terorism, crime pe scara larga si genocid. Aceasta situatie monstruasa a avut consecinte catastrofale asupra unui popor care se bucura de un standard ridicat de viata, pace si absenta a somajului. Acum multi oameni se gandesc la Yugoslavia cu nostalgie. Capitalismul nu le-a adus lor decat razboi, mizerie si suferinta.
Situatia cu care se confrunta Rusia nu este cu nimic mai buna. Contradictiile prezente aici sunt mai flagrante decat in Estul Europei. Restauratia capitalismului nu a oferit nimic marii majoritati a fostilor cetateni sovietici. Ea a creat o oligarhiei obscen de bogata strans legata de elementele criminale.Dar ei sunt o mica minoritate. Pentru milioane de rusi ultimele doua decenii au insemnat mizerie, foame, suferinta si umilinta. A insemnat colapsul sistemului public de sanatate si educatie care era gratis pentru toti cetatenii in vremurile sovietice, colapsul culturii si cresterea mizeriei si inegalitatilor.
Pentru un timp oamenii au crezut ca raul a fost depasit si economia se va redresa din criza adanca care a urmat prabusirii URSS. Dar acum Rusia se confrunta cu cea mai grozava criza din 1998 incoace. Caderea pretului petrolului ca urmare a reducerii consumului la scara globala a lovit economia Rusiei si a pus-o fata in fata cu criza. Buna dispozitie ce a cuprins Moscova in trecut s-a evaporat dupa caderea bursei de valori ce a fost nevoie sa fie inchisa din cauza unor grave turbulente. Ca in povestea cu vrajitaoarea Baba Yaga capitalismul rus este o coliba construita pe picioare de pui. Criza s-a relevat in reducerea volumului constructiilor si restrictionarea noilor linii de credit pentru companiile private.
Ea a fortat guvernul sa urmeze aceiasi linie cu a Washingtonul si Londrei si sa cheltuiasca miliarde de dolari pentru a salva companii private. Aproximativ 200 de miliarde de dolari au fost alocate in imprumuturi, scutiri de taxe si alte masuri. Dar cetatenii de rand ai Rusiei se intreaba de ce banii publici sunt utilizati pentru a salva oligarhia ce s-a imbogatit din jefuirea bogatiilor satului. Daca intreprinderile private si piata au fost considerate superioare economiei de stat planificate de ce sectorul privat trebuie sprijinit de catre stat.
Situatia este chiar mai rea in fostele republici sovietice cum ar fi Ucraina unde saracia este acompaniata de instabilitate politica, coruptie si haos. Pentru popoarele din Caucaz si Asia Centrala a fost un dezastru total. Georgia, Armenia si Azerbaigean sunt intr-o stare permanenta de razboi, iar masele suporta povara grea a cheltuielilor militare. Terorismul se raspandeste din ocupata Cecenie spre alte republici. Razboiul din Afganistat ameninta sa destabilizeze nu numai Pakistanul ci si intreaga Asie Centrala.
Exista un vechi proverb "Viata te invata". Multi oameni in Rusia, Ucraina si Estul Europei spun: Am avut probleme inainte dar cel putin nu exista somaj, aveam locuinta, invatamant si servicii de sanatate gratuite. Acum aceste tari se confrunta cu ruina si somajul in masa. Popoarele din Caucaz mai au un drum lung catre pace si stabilitate. Nimeni nu doreste intoarecea la statul birocratic si totalitar. Dar un regim socialist autentic ca cel instaurat de Lenin si Trotsky dupa revolutia din octombrie nu are nimic in comun cu regimul grotesc si caricatural al lui Stalin ce a urmat mortii lui Lenin.
Acesta a fost rezultatul izolarii revolutiei ruse in contextul unei extreme inapoieri. Dar acum pe baza avansului stiintei, tehnologiei si industriei din ultimii 90 de ani sau creeat conditiile obiective pentru un avans rapid spre socialism. Ce este necesar este crearea voluntara a unei Federatii Socialiste in care economia sa se afle in mainile statului iar statul sa se afle sub controlul democratic al muncitorilor si taranilor. Dar conditia premergatoare este expropierea oligarhiei, bancherilor si capitalistilor.
Incetinirea economiei mondiale are un impact major asupra economiei chineze. Cresterea economica chineza este puternic dependenta de exporturi, in varful boomului economic rata anuala de crestere a exporturile chineze a atins maximul de 38 la suta in cel de al treilea trimestru din 2003. Acum cresterea anuala s-a redus la 2 la suta in ultimul trimestru al anului 2008 iar ordinele de productie in manufacturi au suferit o incetare brusca. Comentatorii burghezi seriosi se intreaba daca va fi o incetinire graduala sau o cadere abrupta a productiei.
Stephen Green, un expert in economie chineza la Standard Chartered prezice ca exporturile chineze pot ajunge la crestere zero sau chiar negativa in anul 2009. Cat de mulata pe economia mondiala este economia chineze ne arata JP Morgan Chase care estimeaza o scadere cu 5.7 procente a ratei exporturilor chineze pentru fiecare procent de cadere a cresterii economiei mondiale. Aceasta va conduce la inchideri masive de fabrici in toata China care se va confrunta cu milioane de someri.
In 2007 cresterea economica a fost de 12 procente in 2008 a incetinit la 9 procente si va scadea in continuare. In aria Hong Kongului mai mult de doua milioane de oameni isi pot pierde slujbele in urmatoarele cateva luni. Cu toate acestea vine si dezumflarea balonului preturilor la locuinte care au coborat brusc lasand multe familii de chinezi cu ipoteci fara acoperire in pretul caselor.Toate acestea vor avea impact asupra pietii domestice. Raspunsul guvernului chinez a fost de a veni cu un pachet
de masuri care sa stimuleze cresterea economica.
China are nevoie de o cresterea de cel putin 8 la suta pe an pentru a mentine un grad relativ de stabilitate sociala. Este adevarat ca China a acumulat uriase rezerve valutare. Dar acestea nu pot compensa pierderile suferite pe pietele mondiale cauzate de alunecarea economiei mondiale in recesiune. Ca urmare nelinistea se raspandeste si deja a avut loc un val de proteste ce au revendicat salarii neplatite ce s-au soldat cu drumuri blocate si pichetarea fabricilor. La fel ca in Rusia, in China si in Estul Europei va fi o puternica reactie adversa impotriva capitalisnmului. Idea Marxista va incepe sa creasca, pregatind drumul catre o noua si irezistibila miscare spre socialism.
Prezenta criza va lovii cu putere tarile sarace din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si America Latina.
Chiar si in timpul expansiunii economice majoritatea populatiei a beneficiat foarte putin sau chiar deloc .Exista o extrema polarizare intre bogati si saraci in toate tarile. Doua procente din populatia globului stapaneste mai mult de jumatate din bogatiile planetei.1.2 miliarde de barbati, femei si copii vietuiesc in conditii de absoluta mizerie. 8 milioane mor din cauza foametei in fiecare an. Aceasta este tot ce poate oferi capitalismul mai bun. Ce se va intampla acum ?
In plus fata de colapsul exporturilor care a lovit toate bunurile (cu exceptia aurului si argintului) inclusiv petrolul, tarile lumii a treia trebuie sa se confrunte cu scumpirea hranei, ce este in mare parte o consecinta a speculatiilor internationale. Interamericano a avertizat ca cresterea costului hranei va arunca in saracie extrema 26 de milioane de oameni in America Latina. Presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a avertizat ca cea mai saraca parte a lumii se confrunta cu trei pericole ale: hranei, combustibililor si finatelor: "Celor mai saraci nu li se poate cere sa plateasca cele mai mari preturi. Noi apreciem ca inca 44 milioane de oameni vor suferii de malnutritie in anul acesta datorita scumpirii hranei. Nu vom permite ca aceasta criza financiara sa se transforme intr-o criza umana." Acestea sunt vorbe frumoase dar un vechi proverb spune "un car de vorbe doi bani nu face".
Mizeria si foametea vor creste ca urmare a crizei finaciare si ale "ajustarilor structurale" ale pietei libere, masuri cerute de Fondul Monetar International.
Aceasta este concluzia implacabila a ultimului raport al Bancii Mondiale in ceea ce priveste saracia mondiala. Din acest raport rezulta ca numarul celor nevoiti sa traiasca cu mai putin de 1$ pe zi este in cresterea si va atinge 1.5 miliarde de persoane la sfarsitul anului 2008. Fata de 1993 inca 200 de milioane de oameni au cazut prada mizeriei absolute. In Orientul Mijlociu si in Nordul Africii cresterea PIB se asteapta sa fie negativa. Rezumand situatia directorul departamentului Reducerii Saraciei si Managementul Economiei din cadrul Bancii Mondiale, Michael Walton, a spus: "Imaginea de ansamblu care se desprinde la sfarsitul anilor 1990 este una a stagnarii datorita crizei din Asia de Est, cresterii numarului de oameni saraci in India, si Africa sub Sahariana si inrautatirii abrupte a situatiei in Europa si Asia Centrala."
In Indonezia proportia celor nevoiti sa traiasca cu sub 1 $ pe zi a crescut de la 11 procente in 1997 la 19.9 procente in 1998 asta insemnanad suplimentarea oamenilor in mizerie cu inca 20 de milioane echivalentul unei natiuni de marime medie cum ar fi Australia. In Corea de Sud incidenta saraciei urbane extreme a urcat de la 8.6 procente in 1997 la 19.2 procente in 2007. Numarul persoanelor care traiesc cu mai putin de 1$ pe zi in India a crescut de la 300 de milioane in 1980 la 340 de milioane in 2007. Date recente despre stagnarea veniturilor in mediul rura sugereaza o nou crestere a ratei saraciei extreme in aceasta tara. Si aceasta pe fondul cresterii economice cu o rata de aparoape 10 procente anual. Date oficiale estimeaza acum ca cresterea economic aproape s-a oprit. In august 2008 cresterea industriala fata de 2007 a fost de 1.3 % , foarte putin in comparatie cu 10 % in anul precedent.
Fondul Monetar International cere ca tarile sarace sa-si deschida pietele pentru penetrarea capitalului international. Ele cere taierea cheltuielilor guvernamentale, eliminarea subventiilor la hrana si alte utilitati destinate consumului populatiei si privatizarea intreprinderilor de stat. Obiectivul afirmat este promovarea "cresterii economice sustenabile". In realitate inseamna distrugerea industriei si agriculturii nationale, si o cresterea abrupta a saraciei si somajului.
Un studiu recent a dezvaluit un transferat net de plati de peste un miliard de dolari dinspre tarile Africane spre FMI in 1997 si 1998. Oricum, cu toate aceste rambursari, datoria Africii continua sa creasca cu 3 procente pe an. In timp ce tarile africane au nevoie urgenta sa mareasca cheltuielile cu sistemul de sanatate, inavatamant si sanitar, masurile de ajustare structurala impuse de FMI le forteaza sa taie aceste cheltuieli astfel incat pe cap de locuitor cheltuielile cu invatamantul au scazut fata de 1986 si 1996.
Catastrofa "lumii a treia" este o catastrofa provocata de om. Nu este nimic natural in ea. De fapt nu este nevoie ca nimeni sa flamanzeasca in prima decada a secolului 21. Banii care au fost dati bancilor puteau sa rezolve situatia foametei in lume salvand milioane de oameni de la moarte prin inanitie. In iunie 2008 Organizatia Mondiala a Hranei avea nevoie de 30 de miliarde dolari pentru stimularea agriculturii si pentru a preveni o viitoare penurie de hrana. A primit numai 7 miliarde si jumatate platibili in 4 ani adica 1.8 miliarde de dolari anual. Aceasta este echivalentul a doi dolari pe zi pentru fiecare persoana flaminda.
Se obisnuieste in Occident ca "solutia" acestei probleme sa fie numita cu termenul de ajutor. Tarile "bogate" sunt indemnate sa dea mai multi bani tarilor "sarace". Dar in primul rand, acest meschin ajutor este doar o mica parte din avutia jefuita din Asia, Africa, Orientul Mijlociu sau America Latina. In al doilea rand acest ajutor este legat de interese comerciale, diplomatice si militare ale donatorilor iar in al treilea rand reprezinta o cresterea a subordonarii fostelor colonii fata de fostii stapani.
In orice caz este inacceptabil ca aceste tari cu vaste resurse sa fie obligate la cersirea caritatii, si sa se multumeasca cu firimiturile ramase de la masa bogatilor. Conditia prealabila este ruperea dominatiei imperialiste si rasturnarea regimurilor corupte locale ce nu sunt decat oficine ale imperialismului si ale marilor companii transnationale. Nu ajutorul, nu caritatea, ci o schimbare majora in societate este solutia pentru saracia globala. In multe tari clasa muncitoare dupa ani de deznadejde si epuizare a ales calea luptei. Lupta poporului palestinian impotriva agresiunii Israeliene continua. Dar exista o clasa muncitoare puternica in tari ca Africa de Sud, Nigeria, Egipt ce va juca un rol cheie in viitor.
In Egipt am fost martorii unui val de greve cu ocuparea fabricilor impotriva privatizarilor si pentru apararea locurilor de munca soldat cu victorii ale grevistilor la complexul textil de la Manhala unde au participat peste 20.000 de oameni. Si muncitorii iranieni sunt pe cale sa se miste. Acolo a fost un val de greve implicand multe categorii ale clasei muncitoare si ramuri economice cum ar fi :soferi de autobuz, santiere navale, textilisti, cai ferate, zahar, ulei etc. Aceste greve au inceput cu revendicari economice, dar avand in vedere natura regimurilor din acele tari ele vor capata un caracter politic si revolutionar.
In Nigeria muncitorii au declansat o serie de greve generale (8 in ultimii 8 ani !) paralizand tara si fiind aproape de preluarea puterii abandonata de liderii sindicali de fiecare data. In Africa de Sud miscarea muncitoreasca a organizat mai multe greve generale cele mai recente datand din iunie 2007 si august 2008. Au mai fost miscari muncitoresti impresionante in Liban, Maroc, Iordania si de asemenea in Israel bastionul reactiunii din Orientul Mijlociu. Au fost de asemenea miscari de masa ale muncitorilor si taranilor in Pakistan, India, Banglades si Nepal unde au dus la rasturnarea monarhiei.
America Latina se afla in fruntea miscarii revolutionare de la Tierra del Fuego la Rio Grande cu Venezuela in avangarda. Apelul lui Hugo Chavez pentru socialism nu s-a adresat surzilor.
Ideea socialista este din nou pe ordinea de zi. In Bolivia si Ecuador miscarea maselor impotriva capitalismului si imperialismului desi avansata se loveste de rezistenta feroce a oligarhiei sprijinite de Washington. Este necesar sa trecem pe agenda de zi lupta pentru politica clasei muncitoare, pentru solidaritatea internationala a proletariatului si pentru socialism ca ultima si singura solutie la problemele maselor.
Cel mai frapant aspect al situatiei prezente este haosul si tulburentele care gripeaza intrega planeta.
Exista o instabilitate la toate nivelurile: economic, social politic, diplomatic si militar. Peste tot este un razboi sau amenitarea unui razboi: invazia Afganistanului a fost urmata de un razboi mai sangeros si mai criminal pentru ocuparea Irakului. Au fost razboie pretutindeni: in Balcani, in Liban si Gaza si sunt in Darfur in Somalia si in Uganda. In Congo au fost sacrificate 5 milioane de persoane fara ca ONU sau asa zisele organizatii internationale sa miste un deget.
Constient de puterea sa enorma Washingtonul inlocuieste diplomatia "normala" cu intimidarea. Mesajul sau este clar si brutal "Ori faceti ce spunem noi ori va bombardam si va invadam". Fostul presedinte al Pakistanului Generalul Pervez Musharaf a marturisit ca foarte curand dupa atacul terorist de la 11 Septembrie 2001 Statele Unite au amenintat cu bombardamente " ce vor trimite tara inapoi in epoca de piatra" daca nu vor coopera in lupta contra terorismului si a talibanilor. Acum Musharaf sa prabusit iar Statele Unite bombardeaza Pakistanul.
Imperialismul american a invadat Iraqul sub pretextul fals ca acesta poseda arme de distrugere in masa. Ei au argumentat ca Sadam Husein era un dictator brutal care isi ucidea si tortura propiul popor. Acum Natiunile Unite sint nevoite sa constate ca in Irakul ocupat crima in masa si tortura este ceva endemic. Un sondaj de opinie recent ne dezvaluie ca 70 la suta di irakieni cred ca acum este mai rau decat in timpul lui Saddam.
"Razboiul caontra terorismului" a condus la mai mult terorism pe scara mai extinsa decat inainte. Oriunde a pus piciorul imperialismul american a provocat distrugere si suferinta. Scenele inspaimantatoare de distrugere si moarte din Afganistan si Irak ne aduc aminte cuvintele istoricului roman Tacitus: "Atunci cand au creat un pustiu l-au numit Pace". Dar comparat cu forta imperialismului american puterea imperiului roman este doar o joaca de copii. Concomitent cu violarea irakului Washingtonul ameninta Siria si Iranul. El este gata sa destabilizeze Asia Centrala. Incerca in mod constant sa rastoarne regimul ales democratic din Venezuela si sa-l asasineze pe Presdeintelui Hugo Chavez. Planuieste sa aduca Cuba pentru inca o data la statutul de semi colonie si organizeaza atacuri teroriste impotriva acesteia.
Multi oameni intorc spatele acestui barbarism cu dezgust. Se pare ca lumea a inebunit brusc.Cu toate acestea acesta este un raspuns inutil si contraproductiv. Situatia cu care se confrunta in prezent rasa umana nu poate fi explicata prin nebunie sau prin slabiciunea inereneta barbatilor si femeilor. Marele filozof Spinoza a spus odata :"Nu rade si nu plange, incerca sa intelegi". Este un sfat foarte intelept pentru ca daca nu vom fi in stare sa intelegem lumea in care traim nu vom fi in stare sa o schimbam. Istoria nu este lipsita de inteles. Ea poate fi explicata si marxismul ofera o explicatie stiintifica.
Este fara rost sa apreciezi razboiul din punct de vedere sentimental. Clausewitz a spus cu mult timp in urma ca razboiul nu este decat continuarea politicii cu ale mijloace. Aceasta dezordine sangeroasa spune ceva. Este o reflectare a contradictiilor cu care se confrunta imperialismului la scara globala.
Sunt convulsiile unui sistem economico-social care se afla el insusi in impas. Au fost situatii similare in istorie cum ar fi lungul declin al imperiului roman sau descompunerea feudalismului.Prezenta instabilitate globala este numai o reflectie a faptului ca sistemul capitalist si-a atins potentialul istoric si nu mai este capabil sa dezvolte fortele de productie asa cum a facut-o in trecut.
Capitalismul decrepit, asediat de contradictii insolubile din toate partile si-a gasit echivalentul in cel mai brutal imperialism vazut vreodata. Cursa galopanta a inarmarilor consuma o parte din ce in ce mai mare din avutia produsa de clasa muncitoare. Statele Unite ce sunt acum singura superputere militara cheltuieste pentru inarmare 600 de miliarde de dolari in fiecare an. Cea ce inseamna 40 de procente din cheltuielile militare pentru inarmare ale planetei. Prin contrast Marea Britanie, Franta si Germania reprezinta 5 procente fiecare in timp ce Rusia desi pare incredibil reprezinta doar 6 procente.Aceasta situatie reprezinta o amenintare pentru viitorul planetei.
Enorma suma cheltuita pentru inarmare ar fi suficienta singura sa rezolve problema foametei la scara planetei. In acord cu o estimare recente razboiul in Irak a costa Statele Unite 3.000 de miliarde de dolari. Toata lumea realizeaza ca asta se numeste nebunie. Dar dezarmarea poate fi atinsa numai odata cu o schimbare fundamentala in societate.Lichidarea imperialismului poate fi realizata numai lichidand capitalismul guvernnat de banci si monopolurile, instaurand o ordine rationala bazata pe necesitatile oamenilor si nu pe lupta acerba pentru piete, materii prime si sfere de influenta care reprezinta adevarata cauza a razboiului.
Piata nu poate fi planificata sau reglementata.Ea nu raspunde la masurile luate de guvernele nationale.Presedintele Bancii Mondiale a fost aparoape cand a spus "G7 nu functioneaza.Ne trebuie un grup mai bun pentru vremuri mai bune." Dar vremurile bune nu se intrevad. FMI nu poate subscrie intrega lume. Si criza care ne-a lovit acum este mondiala. Nici o tara nu se poate sustrage. Criza este globala si necesita o solutie globala. Aceasta nu poati fi furnizata decat de socialism.
In Evul mediu productia era limitata la piata locala. Mutarea bunurilor de la un oras la altul implica plata vamilor, a taxelor si a altor impuneri. Aboliorea acestor restrictii feudale, piata nationala si statul national au fost conditiile premergatoare dezvoltarii capitalismului. In secolul 21, statul national si piata nationala sunt prea stramte pentru a satisface dezvoltarea fabuloasa a industriei, agriculturii, stiintei si tehnologiei. Economia mondiala izvoraste din colectia economiilor nationale.
Karl Marx a prevazut acest lucru acum 150 de ani in Manifestul Partidului Comunist. Dominatia zdrobitoare a pietei mondiale este caracteristica cea mai specifica a epocii pe care o traim.
In zilele sale de inceput capitalismul a jucat un rol progresist in sfaramarea barierelor si restrrictiilor feudale si in crearea pietelor nationale. Mai tarziu dezvoltarea capitalismul a dus la crearea pietei mondiale si aceasta este ce mai caracteristica trasatura a epocii moderne. Triumful globalizarii este expresia faptului ca cresterea fortelor de productie au devansat limita stramta a statului national. Oricum, globalizarea nu a rezolvat contradictiile capiatlismului. Ea nu face decat sa le reproduca la o scara foarte mare. Pentru un timp capitalismul a reusit sa-si surmonteze contradictiile prin marirea volumului comertului mondial (globalizare). Pentru prima oara in istorie intreaga lume a fost tarata in piata mondiala. Capitalismul a descoperit piete noi pentru investitii in China si in alte tari. Dar acum si-a atins limitele.
Prezenta criza este in ultima analiza revolta fortelor de productie impotriva camasii de forta a propietatii private si a statului national. Criza de azi are un caracter global. Globalizarea se releva pe sine insasi ca o criza a capitalismului. Este imposibil de rezolvat pe baze nationale. Toti expertii sunt de caord ca o criza ce afecteaza planeta nu poate fi rezolvata pe baze nationale. Problema infometarii planetei a fost grav exacerbata de productia de combustibili ecologici din Statele Unite. Aceasta este doar in interesul marilor afaceristi agricoli. Numai o economie globala planificata poate oprii aceasta nebunie.
In goana sa insatiabila dupa profit sistemul capitalist pune in primejdie intreaga planeta.Un sistem economic care revaseste planeta in cautarea prazii, care distruge mediul, care doboara padurile, otraveste aerul pe care il respiram, apa pe care o bem, si hrana pe care o consumam nu merita sa supravietuiasca. Drumurile in marile noastre orase sunt blocate de automobile. Congestionarea traficului a insemnat insumat pentru fiecare persoana 7 miliarde de ore pierdute plus un consum de 5 miliarde de galoane de combustibil numai in anul 2003. Lipsa planificarii duce la colapsul infrastructurii transporturilor si la poluarea mediului cu emisii de gaze si alte substante nocive, 60-70 de procente dintre acestea datorandu-se traficului rutier.
Lasand la o parte costul extraordinar in plan uman al acestei demente :accidente, oameni ucisi sau schiloditi pe sosele, stresul insuportabil, conditiile inumane, zgomotul si haosul.Pierderea de productivitate este colosala. Aestea pot fi rezolvate simplu printr-un sistem integrat de transport de buna calitate gratuit care sa fie public. Transportul pe aer, cale ferata, sosea, sau apa sa fie integrat, public, adminstrat rational pentru a servii nevoilor oamenilor. Continuarea capitalismului nu ameninta numai locurile de munca si standardul de viata dar pune in primejdie viitorul planetei si viata pe terra.
Prin participarea sporita la piata mondiala bancherii si capitalistii au acumulat super-profituri in ultima perioada. Dar acum acest proces si-a atins limitele. Toti factorii care s-au combinat in trecut spre a impinge economia inainte se combina acum pentru a actiona in directie opusa. Cererea care a fost stimulata artificial prin rate coborate ale dobanzilor se contracta cu repeziciune. Severitatea corectiei reflecta exagerarea increderii si "exuberanta irationala" din perioada precedenta.
La fel ca in perioada declinului oranduirii feudale cand vechile bariere, vamile, taxele si monedele locale, constituiau obstacole intolerabile in calea dezvoltarii fortelor de productie tot asa prezentele state natiuni cu frontierele lor nationale, pasapoarte, control al importurilor, restrictii ale emigratiei, si tarife vamale protectioniste sunt bariere in calea miscarii libere a bunurilor si persoanelor. Dezvoltarea libera a fortelor de productie - singura garantie a progresului civilizatiei umane - reclama abolirea frontierelor si instaurarea unui commenwealth la scara intregii planete.
O astfel de dezvoltare nu este posibila decat in socialism. Conditia premergatoare este abolirea propietatii private in punctele cheie ale economiei: propietatea comuna asupra pamantului, bancilor si a industriilor principale.Un plan comun de productie este singura cale de mobilizare a potentialului colosal al industriei, agriculturii, stiintei si tehnologiei. Asta inseamna un sistem economic care sa produca pentru nevoile celor multi nu pentru profitul celor putini. O Europa socialista, o federatie socialista a statelor latin americane sau a celor din Orientul Mijlociu ar deschide extraordinare persepective de evolutie civilizatiei umane. Scopul ultim este constituirea Federatiei Mondiale Socialiste in care resursele intregii planete vor fi puse la dispozitia si in beneficiul rasei umane. Razboaiele, somajul, foametea, si privatiunile for fi doar amintiri urate ale trecutului la fel ca niste cosmaruri pe jumatate uitate.
Uni vor spune ca aceasta este o utopie, ceva ce nu se poate realiza. Dar daca ai fi explicat unui taran medieval perspectiva unei economii mondiale cu computere si calatorii spatiale, el ar fi reactionat in acelasi fel. Si daca ne gandim bine e chiar asa de greu de facut ? Potentialul fortelor de productie este atat de dezvoltat incat problemele ce chinuie rasa umana: saracie, lipsa de locuinte, foamete, boli si analfabetism- pot fi usor rezolvate. Resursele sunt prezente. Este nevoie doar de un sistem economic rational care sa le puna in opera.
Conditiile obiective pentru socialism exista. Este chiar o utopie? Numai cele mai inguste minti, scepticii, cei fara viziune si cunostinte istorice vor sustine asta.Intrebarea care trebuie pusa este aceasta:In prima decada a secolului 21, este acceptabil ca vietile, slujbele si casele fiecaruia dintre noi, oriunde ne-am afla sa fie determinate in aceiasi maniera ca si cum am juca la ruleta intr-un cazinou? Chiar credeti cu adevarat ca omenirea nu poate concepe un sistem mai bun decat jocul orb al fortelor pietii?
Aparatorii asa numitei piete libere nu pot produce nici un argument rational care sa sustiana o asa de absurda supozitie. In locul unui argument logic ei doar afirma ca asta este o stare naturala si inevitabila in afaceri si oricum nu exista alta alternativa. Acesta nu este un argument coerent ci numai o oarba prejudecata. Ei spera ca daca vor repeta incontinuu aceiasi mantra atunci vor deveni credibili. Dar viata insasi ne-a dezvaluit minciuna ca "economia de piata functioneaza" Propia noastra experienta si ceea ce vedem cu ochii ne spune ca nu merge ca este un sistem risipitor, haotic, barbar si irational ce distruge milioane de vieti in beneficiul catorva.
Sistemul capitalist este condamnat deoarece nu este in stare sa hraneasca populatia planetei. Mentinerea sa in continuare ameninta civilizatia si cultura umana si chiar continuitatea vietii umane insasi. Sistemul capitalist trebuie sa moara pentru ca rasa umana sa poata traii. In viitoarea societate socialista oamenii liberi se vor uita inapoi la societatea noastra din prezent asa cum privim noi un trib de canibali. Iar intr-un trib de canibali o lume mai buna in care oamenii sa nu se manance unii pe alti ar parea o utopie.
In 1938 Leon Trotsky a scris :"Toate discutiile despre faptul daca conditiile istorice sunt coapte pentru socialism sunt produsul ignorantei sau expresia deceptiei. Premisele obiective pentru revolutia proletara sunt nu numai "coapte"; ele au inceput sa devina putrede. Fara o revolutie socialista in urmatoarea perioada istorica o catastrofa ameninta intreaga cultura a umanitatii. Acum este randul proletariatului dar mai ales a avangardei sale revolutionare. Criza istorica a umanitatii se reduce la criza conducerii revolutionare."
Clasa muncitoare si-a edificat cu mult timp in urma partide care sa-i apere interesele si sa schimbe societatea. Un partid se numeste Socialist, altul Laburist altul Comunist etc. Dar nici unul nu apara linia politica comunista sau socialista. Lunga perioada a ascensiunii capitalismului dupa cel de al Doilea Razboi Mondial si-a pus amprenta asupra organizatiilor de masa birocratice sau reformist degenerate ale proletariatului. Liderii sindicatelor ca si cei ai partidelor socialiste si comuniste au ajuns sub presiunea burgheziei si multi dintre ei au abandonat de mult orice pretentie de schimbare sociala.
Liderii partidelor muncitoresti traditioanale, Partidul Social Democrat si Partidul Laburist, sunt complet infratiti cu capitalistii din statele lor. Impotriva dorintei lor, ei au fost siliti sa nationalizeze bancile dar au facut-o in beneficiul bancherilor care au primit subsidii uriase si in detrimentul populatiei care nu a avut nimic de castigat. Noi cerem nationalizarea intregului sistem bancar si financiar cu compensatii minime numai in cazuri de nevoi dovedite.
Liderii fostelor partide comuniste din Rusia, Estul Europei, si multe alte tari au abandonat complet programul revolutionar al lui Marx si Lenin. Ne confruntam cu o orbitoare contradictie, exact cand capitalismul este in crizapeste tot si cand milioane de femei si barbati sunt in cautarea unei schimbari fundamentale in societate, liderii organizatiilor de masa se cramponeaza cu tenacitate de ordinea existenta. Asa cum Trotsky a punctat cu mult timp in urma: "Situatia politica mondiala in ansamblu se caracterizeaza in mod deosebit prin criza conducerii proletariatului."
Este inadmisibil ca liderii care vorbesc in numele socialismului si al clasei muncitoare sau chiar al "democratiei" sa prezideze acordarea de ajutoare uriase catre bancile private care se vor reflecta in cresterea datoriei publice si in ani buni de reduceri bugetare si austeriate. Acestea se fac in numele "interesului general" dar in realitate se fac in interesul celor putin si bogati si in detrimentul celor multi. Dar aceasta situatie nu poate continua.
Nu exista alternativa pentru clasa muncitoarae in afara Partidului si a miscarii sindicale.In conditiile crizei capitalismului organizatiile de masa vor fi zguduite din cap pana in picioare. Incepand cu sindicatele liderii de dreapta ai acestora se vor afla sub presiunea maselor. Fie ei vor vira sub presiune si vor incepe sa o reflecte in directia dorite de mase, fie vor fi inlocuiti cu oameni mai aproape de aspiratiile si vederile clasei muncitoare. Sarcina noastra este sa aducem ideile marxiste in miscarea muncitoreasca si sa cistigam clasa muncitoare pentru ideea socialismului stiintific.Acum 150 de ani Marx si Engels au proclamat in Manifestul Partidului Comunist:
Care este in genere raportul dintre comunisti si proletari? Comunistii nu sint un partid deosebit, opus celorlalte partide muncitoresti. Ei nu au interese deosebite de interesele intregului proletariat. Ei nu proclama principii deosebite dupa care sa vrea sa modeleze miscarea proletara. Comunistii se deosebesc de celelalte partide proletare numai prin aceea ca, pe de o parte, in lupta proletarilor de diferite natiuni ei scot in evidenta si sustin interesele comune, independente de nationalitate, ale intregului proletariat; pe de alta parte, prin aceea ca, pe diferitele trepte de dezvoltare ale luptei dintre proletariat si burghezie, ei reprezinta intotdeauna interesele miscarii in totalitatea ei. Comunistii sint, asadar, din punct de vedere practic, partea cea mai hotarita a partidelor muncitoresti din toate tarile, partea care impinge mereu inainte; din punct de vedere teoretic, fata de restul masei proletariatului ei au superioritatea de a intelege limpede conditiile, mersul si rezultatele generale ale miscarii proletare." Marxistii inteleg rolul organizatiilor de masa. Noi nu confundam conducerea maselor cu masele ce stau in spatele liderilor. O prapastie ii separa pe carieristii si pe oportunistii din conducere de masele care i-au votat. Dezvoltrea crizei a dezvaluit aceasta prapastie si a largit-o pana in punctul de rupere. Oricum clasa muncitoare se agata de organizatiile de masa, in ciuda politicii liderilor sai deoarece nu exista alternativa. Clasa muncitoare nu intelege micile organizatii. Toate incercarile sectariste de a creea "partide revolutionare de masa" in afara organizatiilor de masa au esuat mizerabil si vor esua si in viitor.
Vom lupta impotriva politicii falimentare a vechilor lideri si ii vom infrunta.Vom cere ca ei sa o rupa cu bancherii si capitalistii si sa militeze pentru o politica in interesul clasei muncitoare si a clasei de mijloc. In 1917 Lenin si bolsevicii le-au spus mensevicilor si liderilor SR-isti :"Rupeti-o cu burghezia, preluati puterea !" , dar Mensevicii si Socialist Revolutionarii au refuzat cu obstinatie sa preia puterea. Ei s-au agatat de burghezie si deci au permis Bolsevicilor sa cucereasca puterea. In acelasi fel noi ne adresam tuturor partidelor si organizatiilor care se bazeaza pe muncitori sau vorbesc in numele muncitorilor sa o rupa din punnt de vedere politic cu burghezia si sa lupte pentru un guvern socialist cu un program socialist.
Vom sprijinii partidele clasei muncitoare impotriva partidelor bancherilor si capitalistilor. Dar vom cere ca ele lupte pentru apararea intereselor clasei muncitoare. Nu exista alt drum decat prabusirea ce va urma masurilor paleative luate de guverne si de bancile centrale.Masurile partiale nu vor furniza o cale de scapare. Problema este ca liderii organizatiilor muncitoresti de masa din toate tarile nu au perspectiva unei schimbari radicale a societatii. Iata ce este cu precizie necesar.
Existenta sociala determina constiinta. Clasa muncitoare invata in general din experienta, si epxerienta crizei capitaliste ne spune ca invata repede. Ii vom ajuta pe muncitori sa traga concluziile necesare nu prin acuze stridente ci prin explicatii rabdatoare si prin munca sistematica in organizatiile de masa. Oamenii pun intrebari si asteapta raspunsuri. Sarcina marxistilor este numai sa faca sa devina constiiente dorintele necostiente sau semiconstiente ale clasei muncitoare de a schimba societatea.
Nu este suficient sa ne lamentam pentru situatia in care ne aflam. Este necesar sa actionam. Cine spune:"Nu sunt interesat de politica" trebuia sa se nasca intr-o alta epoca. Astazi nu putem sa scapam de politica. Dar puteti sa incercati. Puteti fugii acasa, incuia usa si va ascunde sub pat. Dar politica va veni peste dumneavoastra spargand usa. Politica afecteaza fiecare aspect al vietii noastre.
Problema este ca multi oameni identifica politica cu partidele politice existente si cu liderii lor.Ei arunca o privire pe scena in paralament, carierism, discursuri goale, promisiuni desarte si se alieneaza.
Anarhistii trag concluzia ca nu avem nevoie de partide. Aceasta este o gresala. Daca casa mea se prabuseste nu trag concluzia ca trebuie sa dorm in strada ci ca trebuie sa o repar grabnic. Daca sunt dezamagit de actuala conducere a sindicatelor si a partidelor muncitoresti trebuie sa lupt pentru o alta conducere cu un program si o politica adecvata nevoilor mele.
Tendinta Marxista Internationala activeaza in 40 de tari pe cinci continente. Noi stam fermi pe fundatiile marxismului.Noi aparam ideile de baza, principiile si politica lui Marx, Engels, Lenin si Trotsky. In prezent vocea noastra este inca slaba. Pentru un timp indelungat marxistii au fost nevoiti sa inoate contra curentului. Tendinta Marxista Internationala a dovedit ca se poate mentine ferm in conditii adverse. Dar acum inotam in curentul istoriei. Toate perspectivele noastre au fost confirmate de marsul evenimentelor. Toate acestea ne confera o incredere nastramutata in ideiile si metodele marxismului, in clasa muncitoare si in viitorul socialist al rasei umane.
Incepand cu cele mai avansate elemente ale muncitorimii si tineretului, vocea noastra se va face auzita muncitorilor peste tot: in fabrici, ramuri sindicale,comitete muncitoresti, scoli si colegii,districte muncitoresti etc. Pentru a duce la capat aceasata munca avem nevoie de ajutorul vostru. Avem nevoie de oameni care sa scrie articole, sa vanda ziare, sa adune bani, sau sa activeze in miscarea sindicala si muncitoreasca. In lupta pentru socialism nici o contributie nu este prea mica iar toate lumea poate juca un rol. Dorim ca si tu sa joci un rol de asemenea. Nu gandi :"Cu mine sau fara mine nu este nici o diferenta." Impreuna, odata ce suntem organizati putem realiza o mare diferenta.
Clasa muncitoare detine in mainile sale o putere colosala. Fara permisiunea muncitorilor nici un bec nu se aprinde, nici o raoata nu se invarte, nici un telefon nu suna. Problema este ca muncitorii nu realizeaza ca au o asemenea putere.Sarcina noastra este sa ii facem constienti de ea. Ne vom bate pentru fiecare reforma, pentru fiecare inaintare indiferent cat de mica, pentru ca numai prin lupta pentru progres sub capitalism muncitorimea va capata incredere in puterea sa de a schimba societatea.
Peste tot dispozitia maselor se schimba. In America Latina este un ferment revolutionar care se va intensifica si se va imprastia si pe alte continente. In Marea Britanie si Statele Unite persoane care nu puneau in discutie ordinea existenta incep acum sa-si puna intrebari.Idei ce inainte erau ascultate de un numar mic de persoane incep acum sa se faca auzite unui public mai larg. Terenul este pregatit pentru o dezvoltare fara precedent a luptei de clasa la scara planetara.
Cand Uniunea Sovietica s-a prabusit ni s-a spus ca istoria s-a incheiat. Dar din contra istoria se afla abia la inceput. In rastimpul a fix 20 de ani capitalismul si-a dovedit siesi ca este total in faliment.
Este necesar sa luptam pentru o alternativa socialista.Telul nostru este sa aducem o schimbare fundamentala in societate si sa luptam pentru socialismul national si international. Ne luptam pentru cea mai importanta cauza: emanciparea clasei muncitoare, si instaurarea unei noi si inalt umane forme de societate. Aceasta este singura cauza onorabila in prima decada a secolului 21.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1235
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
