Originea factoringului

Originea factoringului

Factoringul international isi are originile in secolul al XVII-lea, fiind concentrat in comertul cu textile dintre Anglia si Statele Unite.

Primele forme ale factoringului dateaza din perioada marilor descoperiri geografice. Creat de practica engleza, factoringul a dobandit o amploare deosebita in S.U.A. in conditiile comertului cu coloniile .

In ziua de 21 decembrie 1620, cand pelerinii au debarcat de pe bordul vasului Mayflower, aveau un aliat deosebit de important. De fapt, acest "partener tacut" a fost cel care a facut posibila navigarea acestora din Plymouth (Anglia) catre Lumea Noua, partener cunoscut mai tarziu sub denumirea de factor.

Acordul incheiat cu un grup de comercianti din Londra avea drept scop finantarea expeditiei catre Lumea Noua si a reprezentat o forma timpurie a factoringului in care resursele banesti erau avansate in schimbul garantarii rambursarii lor la scadenta.

Aceasta noua forma de finantare a avut o contributie esentiala, un rol hotarator in pasirea S.U.A. in randul celor mai industrializate tari din lume. Colonistii din Plymouth stabiliti pe tarmurile Lumii Noi aveau sa se confrunte cu realitatile construirii unei vieti noi: nevoia de a obtine marfurile si materialele necesare construirii coloniei, pe de o parte, si aceea de a-si plati datoriile implicate de expeditie, pe de alta parte.

Astfel s-a ajuns la hotararea de a infiinta parteneriate generale pentru comertul cu marfurile coloniale si cele engleze astfel incat colonistii sa poata obtine bumbac, articole din lana, arme, iar partenerii acestora sa obtina un profit din care sa-si poata plati datoriile.

In cadrul acestor acorduri comerciale, comerciantii londonezi erau denumiti "agenti si factori", avand rolul de a facilita schimbul de marfuri. Astfel, termenul de "factor" a devenit o componenta a vocabularului colonistilor. In timp ce coloniile au parcurs un drum istovitor catre independenta, factorii au progresat odata cu ei.

Dupa castigarea luptei pentru independenta, noua natiune a inceput sa cucereasca vestul. Aceasta a determinat o crestere continua a cererii de produse manufacturate care proveneau mai ales din Anglia si celelalte tari europene. Sistemul de distributie de tip agent sau factor a continuat sa fie principalul mijloc prin care marfurile din Europa ajungeau in America prin anii 1800. In schimbul unui comision, factorul si-a asumat responsabilitatea vanzarii marfurilor, a garantat creditul cumparatorilor din colonie si a colectat drepturile exportatorilor europeni.

Factorii ofereau chiar si facilitati de depozitare partenerilor. Adeseori, marfurile destinate asezarilor americane erau incredintate factorului inainte de a fi vandute consumatorului final, factorul putand astfel furniza partenerilor europeni informatii cu privire la produsele cerute de clientii din colonie. Aceste activitati priveau in primul rand produsele din industria textila. Fabricile din Europa furnizau tesaturile americanilor pe care acestia le prelucrau si le transformau in imbracaminte. Factorul primea marfurile, platind uneori avans expeditorilor-exportatori in schimbul marfii incredintate. De asemenea, factorul platea uneori avansuri periodice in schimbul drepturilor rezultate din vanzarea marfurilor direct catre clienti.

Odata cu izbucnirea primei Revolutii Industriale rolul factorului s-a scimbat semnificativ. Producatorii din industria textila si-au construit propriile fabrici, creandu-si strategii de vanzare pentru a desface productia pe intreg teritoriul tarii. Dependenta acestora de factori in privinta vanzarii marfurilor a disparut, acestia devenind din ce in ce mai mult o organizatie specializata in servicii bancare si de credit.

In aceste conditii, factorul garanta platile clientilor acceptati si cumpara creantele partenerilor fara recurs. Clientii efectuau platile in acest fel direct catre factor. In plus, factorul dadea avansuri in bani in schimbul valorii marfurilor, care erau controlate fie prin gaj, fie prin recipisa de depozit.

Multe din societatile de factoring de azi isi au originile la inceputul secolului al XIX-lea. Pe masura ce economia s-a transformat dintr-una dominata de agricultura intr-o economie industriala, factorii au depasit limita industriei textile, acumuland un volum impresionant de date financiare prin dezvoltarea unor tehnici de creditare sofisticate si variate. Au aparut de-a lungul tarii noi industrii care aveau nevoie de serviciile specializate, calificate oferite de factori la un nivel mai mult decat satisfacator.

Armonizarea legislatiilor privind operatiunile de factoring

Marea diversitate de legislatii nationale cu privire la transmiterea creantelor si, mai cu seama, formalitatile cerute pentru a face opozabila cesiunea constituie inca un puternic obstacol in calea dezvoltarii operatiilor de factoring, datorita problemelor conflictuale care se nasc. Pentru a inlatura asemenea obstacole din calea operatiunilor comerciale internationale, practica si-a creat unele uzante menite sa faciliteze operatiunile de factoring, mai cu seama unele privind opozabilitatea cesiunii.

Pentru a diminua impactul nearmonizarii legislative , in functie de locul de desfasurare a procedurilor, se poate utiliza:

1) Contractul standard - contribuie la o anume consistenta in relatiile legale prin adoptarea unor termeni consacrati in majoritatea tarilor. Acest contract tip este relevant doar intre partile contractante si cesionari.

2) Codul standard - poate fi o alternativa care este inclusa in contract si care stabileste drepturile si obligatiile participantilor la operatiunile de factoring. Prin adoptarea codului, acesta devine legea partilor. Un exemplu in acest sens pot fi Regulile Uniforme privind Aplicarea Creditului Documentar.

3) Legea uniforma - o serie de state pot incheia o conventie cu privire la Regulile Uniforme. Implementarea lor devine obligatorie pentru tarile ratificatoare. Un exemplu elocvent il constituie Regulile Uniforme asupra vanzarii internationale de bunuri mobile corporale din 1964, inlocuite de Conventia privind formarea contractelor de vanzare internationala de bunuri mobile corporale (Haga, 1964).

4) Norme comune - o lege uniforma este, de regula, anexata oricarei conventii. Ea constituie produsul unei Conferinte Diplomatice Oficiale ai carei membri sunt inzestrati cu puteri diplomatice. Desi adoptarea normelor este voluntara, s-au exercitat presiuni ca ele sa dobandeasca un caracter obligatoriu, astfel, in 1976, Adunarea Generala a ONU a promulgat Regulile de Arbitraj UNCITRAL, elaborate de Comisia ONU pentru dreptul comercial international.

5) Legea etalon - statele care nu doresc sa se angajeze in acceptarea unei legi uniforme pot conveni asupra textului unei legi etalon, acesta constituind o solutie de compromis, partile fiind libere sa o respinga sau sa o modifice corespunzator necesitatilor.
6) Norme conflictuale uniforme - asigurarea uniformitatii in substanta legii ridica probleme in special in cazul statelor cu o legislatie fundamental diferita. Partile pot conveni asupra unei reguli privind prioritatile legate de incasarea unor creante, reguli ce vor fi guvernate de legea tarii in care este desfasurata activitatea debitorului (de exemplu Conventia CEE privind Legea Aplicabila Obligatiilor Contractuale adoptata in 1980, la Roma).

7) Directiva CEE - diferite prevederi ale Tratatului de la Roma imputernicesc Consiliul sa emita o directiva adresata statelor membre. Directiva produce un efect de armonizare, similar unei legi uniforme, oferind libertate de actiune membrilor cu privire la modul de implementare.

Institutul Natiunilor Unite pentru Drept International Privat - International Institute for the Unification of Private Law (UNIDROIT) este o organizatie interguvernamentala cu sediul la Roma, care si-a propus uniformizarea treptata a regulilor si legilor din dreptul privat al celor 58 de tari membre (printre care se numara si Romania), stabilind reglementarile referitoare la operatiuni de finantare ale comertului exterior cum ar fi leasingul si factoringul, in acelasi timp formuland si o prima definitie a contractului de factoring.

La 28 mai 1988, la Ottawa, a fost adoptata Conventia asupra factoringului international. Conventia poate fi acceptata sau respinsa de catre partile contractante . In textul acestui act, capitolul I - Sfera de aplicare si dispozitii generale, art.1., punctul 2., se defineste contractul de factoring astfel: "contractul de factoring este contractul incheiat intre doua parti (vanzator si factor), prin care vanzatorul cesioneaza factorului toate creantele rezultate din contracte de vanzare de bunuri si prestari servicii (punctul 3) pe care acestea le au cu diversi parteneri (altele decat cele pentru consum personal sau casnic) si notifica debitorii privind aceasta cesiune".
Potrivit legii romanesti (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.10/1997 ) factoringul este un contract incheiat intre o parte, denumita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii, si o societate bancara sau o institutie financiara specializata, denumita factor, prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea creantelor si protectia riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare sau de gaj, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti.

Natura juridica a contractului de factoring

In unele state, operatiunile de factoring sunt reglementate prin dispozitiile legii civile aplicabile cesiunii de creanta (Italia, Belgia, Olanda, Anglia) sau subrogatiei conventionale (Franta). Contractul de factoring are insa o configuratie particulara, care il defineste ca un tot unitar si de sine statator, cu un regim juridic propriu, distinct nu doar de cesiunea de creanta ci si de subrogatia conventionala, pe care le implica. El presupune: un raport contractual al aderentului (de vanzare-cumparare, prestare de servicii, executare de lucrari) cu diferiti beneficiari, debitori ai platii prestatiilor efectuate de aderent; creditul acordat de factor aderentului din momentul cedarii creantelor pana la incasarea lor de la debitori; cesiunea creantelor de la aderent in favoarea factorului cesionar, care din momentul platii facute aderentului se subroga in drepturile acestuia fata de debitori.
Contractul de factoring nu poate fi asimilat imprumutului garantat cu gajul factorului si nici nu poate fi redus la mandatul comercial, deoarece, in prima ipoteza, factorul detine proprietatea si nu gajul creantelor cedate, iar in cea de-a doua situatie, multitudinea obligatiilor factorului depaseste angajamentele unui mandatar.
Mandatarul se obliga sa transmita mandantului sumele efectiv incasate, in timp ce factorul se obliga sa plateasca intreaga valoare a creantelor aderentului, suma urmand a fi ulterior incasata, factorul asumandu-si si riscul insolvabilitatii debitorilor.
Spre deosebire de mandatar, factorul devine proprietarul creantelor si poate prin urmare sa le transmita altui factor in cadrul operatiunilor internationale. Astfel, factorul, in calitate de mandatar al aderentului, nu ar putea transmite valoarea creantelor catre aderent inaintea incasarii efective a creantelor, nu si-ar puta asuma riscul insolvabilitatii debitorilor cedati si nici nu ar putea incasa creantele cedate in favoarea sa.

Factoringul nu poate fi conceput decat ca o operatiune vizand totalitatea creantelor aderentului, spre deosebire de mandat care se poate referi si la o singura operatiune izolata.

Desi factoringul are afinitati cu tehnica scontului, deoarece ambele se realizeaza printr-o cesiune de creanta, el implica incredere si acordarea creditului inainte de scadenta, intre cele doua operatiuni existand deosebiri esentiale. Scontul are efecte asupra unei operatii izolate si nu asupra tuturor creantelor in cazul carora intervine clauza de exclusivitate; scontul implica existenta unui titlu negociabil, imprumutatul ramanand garantul operatiunii.

Factoringul se distinge si de operatiunea de asigurare de credite, deoarece societatea de asigurare isi asuma obligatia ferma de a plati numai in cazul in care debitorul principal nu plateste, spre deosebire de factor care, devenind beneficiarul valorii tuturor creantelor acceptate din momentul cesiunii acestora, isi asuma obligatia imediata de plata.

CAP. II ASPECTE ECONOMICE

2.1. Contabilitatea operatiunilor de factoring

Consideram firma E care a afectuat exporturi catre tari straine, pe credit furnizor cu facturi neincasate, neajunse la scadenta. Deoarece firma E are nevoie de lichiditati pentru a-si desfasura activitatea curenta, apeleaza la firma FE, firma de factoring din tara, careia ii ofera spre vanzare facturile neincasate. Firma FE accepta contractul si, la randul ei, contracteaza o alta firma de factoring din tara importatoare - FI, careia ii cedeaza o parte din venitul obtinut de la aderent. Firma FI va urmari incasarea facturilor de la clientii factorului FE, deveniti clientii ei, si se va deconta cu firma FE.

Prin contractul de factoring incheiat intre aderent (firma E) si factorul de export (FE), firma E vinde facturile emise pentru exporturile ei catre importatorii straini (firmele I1, I2, I3 In) in valoare de 2.000 USD la cursul de 33.500 lei/USD. Prin conventia internationala, firma FE apeleaza la firma FI si ii vinde aceste facturi la acelasi curs de 33.500 lei/USD.

Termenul scadent pentru valoarea de 2.000 USD fiind peste doua luni, se negociaza un agio pentru firma E de 5% pe luna, iar comisionul de gestiune a facturilor este de 2%. Pentru acoperirea riscului de neincasare, firma FE retine un comision de 15%.

Factoring national si factoring international

Multe din caracteristicile de baza ale factoringului se refera atat la factoringul national, cat si la cel international, astfel:

finantarea acordata pentru creante,

controlul creditului si acceptarea riscului de credit,

mentinerea registrului de vanzari,

colectarea facturilor,

criteriile de acceptare.

1.5. Mecanism de derulare

1. Intre exportator (in calitate de vanzator) si importator (in calitate de cumparator) se incheie un contract comercial international. Factorul de export poate avea diversi corespondenti in functie de modalitatea de plata inscrisa in contractul comercial:
- factorul de import, in cazul in care modalitatea de plata este ordinul de plata simplu;
- banca emitenta (banca importatorului), daca modalitatea de plata prevazuta in contract este ordinul de plata documentar sau acreditivul documentar irevocabil sau daca plata este garantata printr-o scrisoare de garantie bancara;
- societatea de asigurare, in cazul in care exportatorul s-a asigurat impotriva riscului de neplata si/sau a riscului de tara la o societate de asigurare.

2. Vanzatorul completeaza si depune formularul standard de cerere de finantare prin factoring la factorul de export. acest formular contine pe langa anumite informatii generale (solicitant, obiectul de activitate, informatii despre structura debitorilor, informatii despre vanzari, informatii despre importuri etc.) si anumite informatii suplimentare despre fiecare client in parte (denumire client, adresa, persoana de contact, numarul de inregistrare la Registrul Comertului, codul fiscal, vanzari estimate etc.).

3. Cererea de factoring este transmisa de la factorul de export catre cel de import prin sistemul EDIFactoring si se solicita un plafon pentru operatiunea respectiva de catre factorul de import.

4. Factorul de import colecteaza date in vederea efectuarii analizei economico-financiare si a analizei bonitatii debitorului.

5. Daca analiza efectuata de factorul de import este favorabila, acesta va transmite catre factorul de import plafonul preliminar, conditiile si costurile operatiunii de factoring.

6. Factorul de export va transmite exportatorului conditiile si costurile totale ale operatiunii (conditiile si costurile factorului de export si a celui de import).

7. Vanzatorul accepta conditiile si costurile celor doi factori.

8. Intre vanzatorul-exportator (in calitate de aderent) si societatea de factoring sau banca comerciala care ofera servicii de factoring (in calitate de factor de export) se va incheia contractul de factoring international.

8a. In baza acordului-cadru interfactori si a contractului de factoring, se incheie intre cei doi factori (factorul de export si factorul de import) un acord individual pe respectivul contract comercial. Factorul de export va finanta activitatea aderentului, va administra facturile si va acoperi riscul de credit (pentru restul de plata), factorul de import fiind cel care va administra facturile pentru debitorii din tara sa, va colecta creantele si va acoperi riscul de credit.

9. Aderentul isi notifica debitorii despre existenta contractului de factoring si despre faptul ca platile se vor face in contul si in favoarea factorului de export. Intre factorul de import si importator nu exista o relatie contractuala, ci o relatie legala de tip creditor-debitor, nascuta din cedarea drepturilor de creanta de la exportator de la factorul de export si de la acesta catre factorul de import.

10. Debitorul isi da (sau nu) acceptul, in cazul in care refuza, facturile vor fi recesionate factorului de export si nu mai are loc operatiunea de factoring.

CAP. IV    AVANTAJE SI DEZAVANTAJE

4.1. Avantajele si dezavantajele factoringului pentru exportator

Avantaje:
☺ Prin intermediul factoringului, aderentul, transmitand creantele, realizeaza o incasare imediata si irevocabila a valorilor nominale (concretizate in facturi) din partea factorului, care apare ca un finantator al aderentului pana la achitarea efectiva de catre client a facturilor. Clientul trebuie sa faca fata obligatiilor lunare catre bugetul de stat, cheltuielilor cu chiriile, energie, apa, salarii, precum si achizitionarea unor mari cantitati de materii prime. Factoringul permite aderentului sa dispuna de capitalul necesar continuarii comertului, sa-si reduca ciclul de rotatie a fondului de rulment prin plata imediata a facturilor de catre o singura institutie financiara si nu de multitudinea clientilor, sa-si concentreze atentia asupra comertului propriu-zis si, in final, sa realizeze o crestere a cifrei de afaceri si a beneficiilor. Perioada de obtinere de lichiditati este mult mai scurta decat in cazul unui credit, fara a fi necesara respectarea unei destinatii precise precum in cazul unui credit. In plus, numarul de documente necesar obtinerii finantarii prin factoring este mult redus in comparatie cu documentatia necesara obtinerii unui credit.
☺ Eliminarea riscului insolvabilitatii partenerului comercial al aderentului, un atare risc asumandu-si factorul. In cazul operatiunii de factoring fara recurs, factorul isi va asuma acest risc, eliminand astfel cheltuielile din contul de profit si pierdere implicate de riscul insolvabilitatii.

☺ Preluand postul "clienti" din contabilitatea aderentului si prin fructificarea sistemului contului curent, factoringul contribuie la simplificarea evidentei contabile a aderentului si la reducerea aparatului sau functional de urmarire financiar-contabila privind incasarea facturilor, asigurand acestuia reducerea volumului de fonduri necesare activitatii curente si posibilitatea folosirii mijloacelor financiare in alte scopuri. Factorul efectueaza toate operatiunile legate de facturile aderentului, le proceseaza introducandu-le in sistemul sau informational, alaturi de incasarea acestora. La finele fiecarei luni intocmeste rapoarte financiare complexe privind operatiunile efectuate.

☺ Aderentul beneficiaza din partea factorului de facilitati curente de trezorerie, fie prin creditele ce i se acorda, fie prin alimentarea contului curent cu lichiditati necesare operatiunilor de plati curente, de servicii bancare de specialitate, fie pe linia contractului bancar al garantiei creditelor, fie pe analiza eficientei economice a activitatii factorului de export.

☺ Asumandu-si sarcina postului "clienti" din administratia aderentului, factorul devine un gestionar si un consilier al aderentului sau atat in selectarea clientilor sub aspectul bonitatii acestora, cat si in orientarea politicii sale comerciale, aderentul pierzand insa in acest fel o parte din autonomia economico-financiara. Implicarea factorului in gestionarea afacerilor clientului sau - aderentul - este insotita de o gama larga de servicii, precum si de aspecte legate de metodele moderne de gestiune si contabilitate, studii de conjunctura si analiza a pietei externe, servicii juridice, de natura a-l face pe aderent mai operational, de a-i spori siguranta si largirea pietei prin stabilirea de relatii cu parteneri de o certa capacitate de plata.

☺ Capital nelimitat. Factoringul este singura sursa de finantare prin care finantarile cresc odata cu vanzarile. Pe masura cresterii cifrei de afaceri devin disponibile sume de bani in vederea satisfacerii cererii crescande de finantare.
☺ Factoringul nu impune o modificare in structura actionariatului unei societati comerciale. Acest lucru inseamna ca actionarii nu vor trebui sa renunte la cota lor din capitalul social ori sa accepte parteneri noi.

☺ Factorul furnizeaza rapoarte detaliate regulate permitand o mai buna gestionare a cash-flowului.

☺ Nu exista limite geografice privind operatiunile de factoring. Un factor poate lucra in orice zona, iar clientul poate avea parteneri comerciali oriunde in lume.
☺ Aderentul profita din plin de disconturile, reducerile acordate pentru plata imediata (engl. early payment discount), precum si de cele acordate pentru cantitatile de marfa mari comandate (engl. volume discount). Daca o afacere poate economisi intre 2-5% din costul materiilor prime necesare productiei prin simplul fapt ca aderentul are banii necesari de a le achita in termen de 10 zile, acest lucru reduce in mod semnificativ costul real al finantarii prin factoring.

☺ Utilizand factoringul aderentul inceteaza sa mai ofere reduceri pentru plata imediata. Atata timp cat exportatorii isi incaseaza creantele imediat, ei nu vor mai trebui sa acorde discounturi pentru plata imediata. Obtinand aceste economii si profitand de discounturile primite pentru plata imediata, aderentul este capabil sa compenseze costul factoringului.

☺ Operatiunile de factoring sunt mai putin costisitoare decat organizarea unui compartiment propriu de urmarire si colectare a creantelor. Institutul Sofres, intr-un studiu din 1999, arata ca, in primul caz, comisioanele de factoring reprezinta in Franta intre 0,5 si 2% din cifra de afaceri, in timp ce costurile de organizare ale unui compartiment specializat sunt de cel putin 2,5% din cifra de afaceri .

☺ Mobilizarea prin factoring international a creantelor scadente la termen nu reprezinta din punct de vedere contabil o datorie. Fiind o operatiune de vanzare-cumparare, creanta tranzactionata nu se reflecta in posturile bilantiere de datorii ale exportatorului majorand nivelul acestora. Factoringul nu reprezinta un imprumut, ci o forma speciala de mobilizare a unor creante scadente in viitor. Prin urmare, exportatorul are posibilitatea ca, separat de mobilizarea prin factoring a creantelor scadente la termen, sa apeleze si la credite bancare pentru acoperirea altor nevoi suplimentare.

Dezavantaje:
☻ Mobilizarea creantelor scadente la termen are loc in cuantum de cel mult 80% din valoarea totala a creantei, diferenta decontandu-se la scadenta din valoarea platii dispuse de catre importator prin intermediul factorului de import, dupa deducerea valorii dobanzii si a comisioanelor datorate factorului de export.

☻ Exportatorul poate apela la factoring doar pentru creantele platibile la termen scurt (de regula pana la 120 zile si doar exceptional 180 zile).

☻ Operatiunea poate fi efectuata si cu recurs asupra exportatorului.

☻ Exportatorul poate avea obligatii de livrare/prestare catre importator peste limita de credit stabilita de factorul de import si poate fi astfel preocupat de cautarea altor surse de finantare.

☻ Cheltuielile totale de finantare sunt exclusiv in sarcina exportatorului, acesta suportand atat costul finantarii (dobanda), cat si valoarea comisioanelor percepute de catre factorul de export.

 Avantajele si dezavantajele factoringului pentru factorul de export

Avantaje:
☺ Pentru aceeasi operatiune, factorul de export poate apela la mai multi factori de import din tara importatorului atunci cand valoarea exporturilor efectuate de exportator este mare si factorul de export nu este dispus sa se expuna pe un singur factor de import sau atunci cand factorul de import nu poate acoperi intreaga valoare a exportului prin limita de credit alocata.

☺ Factoringul este totodata si o operatiune de plasament, in conditii de risc redus, intrucat riscul de credit este preluat de catre factorul de import sau operatiunea este efectuata cu recurs asupra exportatorului.

☺ Incasarea unor comisioane si dobanzi corelate cu costul resurselor atrase pentru finalizarea operatiunii, cu riscul, valoarea si scadenta operatiunii.

Dezavantaje:
☻ Potentiale intarzieri in incasarea creantelor datorita faptului ca plata este dispusa de catre importator in favoarea factorului de import, urmand ca factorul de import sa transfere mai departe sumele incasate in favoarea factorului de export.

Practica arata insa ca importatorul este mai preocupat de achitarea obligatiilor sale catre factorul de import din tara sa decat fata de exportator, pentru a nu isi afecta imaginea pe piata locala. In acest fel, implicarea factorului de import in procesul de transfer al fondurilor nu mareste durata transferului, importatorul fiind preocupat de achitarea la termen sau chiar in avans a datoriilor sale catre factorul de import.

☻ Prin operatiunea de factoring factorul de export isi asuma riscul de credit si, in cazul unor dispute comerciale dintre exportator si importator, factorul de import nu este obligat sa efectueze plata in favoarea factorului de export.

4.3. Avantajele si dezavantajele factoringului pentru importator

Avantaje:
☺ Este forma cea mai ieftina de finantare pe termen de 120-180 zile, deoarece toate cheltuielile de finantare sunt suportate de exportator.

☺ Perioada de credit ii permite importatorului sa achite valoarea bunurilor achizitionate din sumele obtinute ca urmare a valorificarii acestora pe piata locala, iar in cazul in care incasarea totala sau partiala a acestor bunuri are loc intr-un interval mai mic de 120-180 zile, el poate utiliza temporar aceste resurse financiare in alte scopuri.

☺ Comisioanele sau spezele bancare pentru transferuri de fonduri in interiorul tarii catre factorul de import sunt, de regula, mai mici decat cele percepute de banci pentru transferuri in afara tarii in favoarea exportatorului, importatorul putand astfel realiza economii cu comisioanele si spezele bancare.

Dezavantaje:
☻ In conditii de inflatie, profitabilitatea tranzactiei comerciale poate fi diminuata pentru importator prin deprecierea accelerata a monedei nationale fata de moneda in care este reflectata obligatia de plata catre exportator, acest fenomen concretizandu-se intr-o cheltuiala financiara.

4.4. Avantajele si dezavantajele factoringului pentru factorul de import

Avantaje:
☺ Importatorul acorda o mai mare importanta obligatiilor sale de plata catre factorul de import, situat in aceeasi tara, decat exportatorului, pentru a nu isi afecta imaginea de pe piata interna.

☺ Factorul de import poate decide sa nu acorde limita de credit daca operatiunea de preluare a riscului de credit pe un anumit debitor i se pare prea riscanta.

☺ Incasarea unor comisioane de urmarire si incasare a creantelor, precum si de acoperire a riscului de credit.

Dezavantaje:
☻ Acopera riscul de neplata din partea importatorului in baza limitei de credit alocate acestuia si, cu cat scadenta de plata este mai indepartata, cu atat riscul de neplata poate sa creasca.

☻ Factorul de import este obligat sa efectueze platile in favoarea factorului de export daca importatorul intarzie la termenul scadent, in lipsa unei dispute comerciale intre exportator si importator. Aceasta obligatie este suspendata daca intre exportator si importator exista dispute referitoare la nerespectarea obligatiilor contractuale de catre exportator, cum ar fi deficientele de calitate sau de cantitate, intarzieri la livrare etc.