Utilitatea economica: continut si masurare

Utilitatea si cererea

1. Utilitatea economica: continut si masurare

Obiectivul oricarui individ rational este satisfacerea maxim posibila a nevoilor (maximizarea efectelor utile prin minimizarea eforturilor). In cazul consumatorului rational, aceasta se traduce prin maximizarea satisfactiei totale pe care oamenii spera sa o obtina prin consumul diverselor bunuri sau servicii.

Astfel, utilitatea unui bun sau serviciu reflecta satisfacerea sau placerea pe care un consumator anticipeaza sa o obtina prin consum.

In conditiile economiei de schimb, bunurile economice, in special cele marfare, sunt destinate satisfacerii nevoilor nonproducatorului. Pentru aceasta ele trebuie sa aiba utilitate economica, adica sa se bucure de apreciere din partea consumatorului nonproducator.

Privita sub aspect tehnic, utilitatea reprezinta capacitatea unui bun de a satisface o nevoie, proprietate ce decurge si se exprima prin trasaturile, caracteristicile si insusirile intrinseci ale fiecarui bun sau clase omogene de bunuri de consum personal, de bunuri de capital sau intermediere de servicii si asa mai departe.

Spre deosebire de sensul tehnic al utilitatii, sensul economic al acesteia include raportarea la o nevoie, la o trebuinta a nonposesorului.

O implicatie a acceptiunii economice a utilitatii e faptul ca aceasta notiune are un caracter prin excelenta subiectiv. Utilitatea unui bun difera de la un individ la altul si, chiar in cazul unuia si aceluiasi individ.

Fiind o notiune subiectiva, utilitatea este, in acelasi timp, nu numai dificil de definit, ci si dificil de masurat.

Masurarea utilitatii

In Teoria economica exista 2 acceptiuni diferite ale masurarii utilitatii:

- acceptiunea cardinala: in virtutea careia fiecarei doze consumate i se poate atasa un numar ca masura a utilitatii. Aceasta maniera de abordare apartine, in special, gandirii economice a secolului al XIX-lea.

- acceptiunea ordinala: conform careia utilitatea nu poate fi masurata cu precizie. Adeptii acestei conceptii au ilustrat ca, de fapt, nici nu e important sa masuram utilitatea, in conditiile in care ceea ce ne intereseaza este, practic, ierarhizarea (ordonarea) preferintelor in raport cu nivelul satisfacerii totale scontate a se obtine.

In functie de cantitatea de bunuri consumate la care se refera, utilitatea de care beneficiaza consumatorul poate fi privita ca:

- utilitate individuala;

- utilitate totala;

- utilitate marginala.

Utilitatea individuala exprima satisfactia generata consumatorului de fiecare unitate din bunul consumat.

Utilitatea totala arata care este satisfactia totala sau placerea pe care o persoana anticipeaza sa o obtina prin consumul unei anumite cantitati (doze) dintr-un bun sau serviciu.

Unitatea marginala reprezinta satisfactia suplimentara pe care spera sa o poata obtine un consumator prin consumul unei cantitati (doze) suplimentare dintr-un bun sau serviciu, ceilalti factori fiind presupusi constanti.

Relatia de calcul a utilitatii marginale este:

U_mg - utilitatea marginala

U_t - utilitatea scontata (estimata) a se obtine

X - cantitatea (doza) consumata dintr-un bun

In continuare am luat un exemplu de calcul si de reprezentare grafica a utilitatii totale si a utilitatii marginale.

Tabelul 1.

X

Ut

	a) utilitatea totala		b) utilitatea marginala

Fig. 1. a) utilitatea totala; b) utilitatea marginala

Se observa astfel ca utilitatea totala este o functie crescatoare de cantitatea consumata dintr-un bun. Cresterea utilitatii totale se reduce progresiv iar la un nivel de consum (nivelul 5) este cea mai ridicata. Acest nivel de consum defineste punctul de satietate in care U_mg se anuleaza. Dincolo de acest punct se intra intr-o zona de dezutilitate in care satisfactia se transforma in insatisfactie.

Din cele de mai sus rezulta un aspect foarte important al teoriei utilitatii: sporul de utilitate furnizat de cantitati crescatoare dintr-un bun evolueaza descrescator pana in punctul de satiere cand devine nul. Aceasta formulare e cunoscuta sub denumirea de lege a utilitatii marginale crescande sau prima lege a lui Gossen: "cand cantitatea consumata dintr-un produs (bun economic) creste, utilitatea marginala a produsului (adica utilitatea suplimentara adaugata de ultima unitate) tinde sa se diminueze".

2. Preferintele si alegerea consumatorului

Ca fiinta rationala si afectiva, consumatorul isi stabileste in fiecare moment al existentei sale unul sau mai multe programe de consum. Programul de consum reprezinta specificarea unor cantitati anumite din bunurile diferite x, y, z, ., w care-i asigura unui consumator dat o anumita utilitate (satisfactie) agregata.

Un program de consum da expresie sistemului de nevoi al consumatorului gusturilor dar si preferintelor sale, disponibilitatii in timp si spatiu ale diferitelor bunuri, utilitati pe care o acorda diferitelor cantitati (doze) din bunurile x, y, z, ., w.

Programele de consum ale fiecarui consumator sunt influentate de statutul social si situatia familiala, de incidentele fenomenului de "inducere" a nevoilor si orientare a consumului prin mass-media reclama si publicitate, moda, etc. Programul de consum al fiecarui consumator e individual si subiectiv.

Doua sau mai multe programe de consum sunt echivalente daca ele ii asigura consumatorului acelasi nivel de satisfactie, prin combinatiile respective asigurandu-se aceeasi utilitate agregata (U_a) iar el nu are preferinte pentru unul sau altul.

Daca U_a(P₁) U_a (P₂) U_a (P₃) U_a (P₄) atunci programele P₁ . P₄ sunt programe echivalente.

Reprezentarea grafica a programelor de consum echivalente se face astfel: daca pe abscisa se inscriu cantitatile din bunul x iar pe ordonata cantitatile din bunul y, diferitele programe de consum sunt prezentate prin punctele P₁, P₂, P₃, P₄, care exprima combinatii intre cantitati diferite din bunurile x si y.

Fig. 2.Programe de consum echivalente

Curba AB care uneste ansamblul combinatiilor din bunurile x si y care furnizeaza consumatorului aceeasi satisfactie (utilitate agregata) se numeste curba de indiferenta.

Programele de consum echivalente P₁ . P₄ au la baza faptul real ca utilitati agregate identice se asigura prin cresterea cantitatii consumate dintr-un bun (in cazul nostru x) si reducerea cantitatilor consumate din celalalt (in cazul nostru y).

Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus sa renunte in schimbul unei unitati suplimentare din altul, pastrandu-si acelasi nivel de satisfactie (de utilitate agregata) se numeste rata marginala de substituire (RMS).

Pentru a asigura aceeasi utilitate agregata trebuie ca utilitatea marginala pe care o realizeaza pe baza suplimentarii consumului din bunul x (Umx) sa fie egala cu utilitatea marginala la care se renunta prin micsorarea consumului din bunul y (Umy)

Aceasta face ca

Prin trecerea de la P₁ la P₂ consumatorul e dispus sa renunte la cantitatea P₁M din bunul y in schimbul cresterii cu MP₂ a cantitatii consumate din x (si asa mai departe pentru celelalte programe).

Deci: RMS₂ = P₁M/MP₂

RMS₃ = P₂N/NP₃

RMS₄ = P₃R/RP₄

Cum MP₂ = NP₃ = RP₄ iar P₁M > P₂N > P₃R RMS are o tendinta de reducere .

Ea decurge din faptul ca prin cresterea succesiva a consumului din bunul x se reduce intensitatea nevoii pentru acest bun; deci si utilitatea marginala pe care o aduce fiecare unitate suplimentara. Din contra, micsorarea succesiva a consumului din bunul y face ca fiecarei unitati la care se renunta sa i se acorde de catre consumator o utilitate marginala mai mare in raport cu cea precedenta.

In afara programelor P₁ . P₄ se pot imagina si alte retete de consum adecvate P₁` . P<sub>4</sub>` respectiv P₁" . P₄" care in combinatii adecvate intre cantitatile x si y pot conduce la utilitati agregate mai mici sau mai mari in raport cu cele de referinta.

Fig. Harta curbelor de indiferenta

Curbele de indiferenta UV si CD exprima, fiecare in parte, programe de consum echivalente. Ansamblul curbelor de indiferenta care dau expresie programelor de consum concurente imaginate de catre consumator formeaza harta curbelor de indiferenta.

Tipuri de preferinte

Preferintele se materializeaza diferit nu doar in raport cu subiectul actiunii umane ci si in raport cu obiectul acesteia respectiv cu categoria de bunuri avute in vedere la un moment dat. Astfel, in functie de tipul bunurilor consumate se cunosc urmatoarele categorii de preferinte: preferinte pentru bunurile perfect substituibile, preferinte pentru bunurile rele si preferinte pentru bunurile neutre.

* Bunurile substituibile sunt acelea care de regula in anumite limite se pot inlocui unele cu altele avand utilitati similare: unt - margarina, zahar - zaharina;

Fig. 4. Harta curbelor de indiferenta pentru bunurile perfect substituibile

In cazul bunurilor perfect substituibile, preferintele se descriu pe linii cu panta negativa.

* Bunurile complementare se caracterizeaza prin aceea ca nu isi pot manifesta utilitatea independent unele de altele: autoturism - carburant; zahar - ceai; unt - paine; stilou - hartie;

Fig. 5. Harta curbelor de indiferenta pentru bunurile perfect complementare

In cazul bunurilor perfect complementare, harta curbelor de indiferenta, e formata din curbe avand forma literei L.

* Bunurile rele reunesc acele bunuri pe care consumatorul nu le doreste pentru ca ii pot fi in anumite conditii nocive.

De exemplu in cazul tigarilor, la unii fosti fumatori atunci cand se lasa de fumat poate sa creasca apetitul pentru dulciuri.

Fig. 6. Harta curbelor de indiferenta pentru bunurile rele

In cazul bunurilor rele preferintele se instaleaza grafic printr-un model liniar de drepte cu panta pozitiva.

* Preferinte pentru bunuri neutre se manifesta atunci cand consumatorului ii este indiferent cat consuma dintr-un bun oarecare, insa el este interesat in dobandirea unei cantitati precise dintr-un alt bun.

Fig. 7. Harta curbelor de indiferenta pentru bunurile neutre

In cazul bunurilor neutre, harta curbelor de indiferenta va fi formata dintr-un set de linii paralele cu axa bunului neutru.

Echilibrul consumatorului

Desi consumatorul isi proiecteaza programele de consum sub impulsul preferintelor sale, el se confrunta si cu restrictii economice: are un anumit venit disponibil (R).

Preturile unitare ale bunurilor economice x si y (P_x, P_y) sunt date. Cu venitul disponibil R si in conditiile preturilor P_x, P_y consumatorul poate realiza variate combinatii de achizitii, respectiv cantitati diferite

Z₁, Z₂, . Z_n din bunul y si

W₁, W₂, ., W_n din bunul x a.i.

W_iP_x + Z_jP_y = R

Combinatiile extreme sunt:

a) sa cheltuiasca intregul venit disponibil pt. a cumpara bunul y in cantitatea Z

W=0 Z_j=R/P_y

b) intregul venit disponibil e cheltuit pentru a achizitiona doar bunul x in cantitatea W.

Z=0 W_i=R/P_x

Din restrictia bugetului rezulta ca:

care reprezinta ecuatia unei drepte, dreapta bugetului (a venitului), ce este reprezentata in urmatoarea figura:

Fig. 8. Curba bugetului si programele de consum posibile din punct de vedere economic

Dreapta ZW numita linia bugetului, reprezinta o multime de puncte, fiecare de coordonate ZW, adica cantitatile complementare din cele 2 bunuri care, la preturile P_x si P_y permit consumatorului sa-si cheltuiasca venitul disponibil pentru consum. Cu alte cuvinte linia bugetului desemneaza toate programele de consum posibil de realizat la preturile date si in conditiile cheltuirii intregului venit disponibil, astfel ca:

W_iP_x + Z_jP_y = R

In interiorul triunghiului ZOW sunt circumscrise programele de consum posibil de realizat prin prisma restrictiei economice fara a cheltui intregul venit disponibil astfel ca: W_iP_x + Z_jP_y<R

Toate programele de consum, respectiv curbele de indiferenta exterioare liniei bugetului sunt imposibil de realizat, pentru ca venitul disponibil si preturile pietei nu asigura achizitionarea cantitatilor din bunurile x si y care sustin respectivele programe, fapt concretizat in relatia:

W_iP_x + Z_jP_y >R

In fata preferintelor subiective alternative exprimate de diferite programe de consum si a restrictiilor economice cumparatorul trebuie sa aleaga asupra unui program de achizitii, de consum. Optiunea nu este intamplatoare, ci trebuie fundamentata astfel incat sa-i asigure echilibru.

Se asigura ca un consumator isi asigura echilibrul atunci cand tinand seama de venitul disponibil si de preturile unitare ale bunurilor economice, obtine de pe urma achizitiilor efectuate, cea mai mare utilitate (satisfactie) posibila.

Cu alte cuvinte, echilibrul consumatorului desemneaza acea varianta de repartizare a venitului spre retete de achizitie care ii asigura maximum de satisfactie (utilitate agregate) comparativ cu orice alta varianta.

Din punct de vedere analitic, starea de echilibru se asigura in varianta de achizitii care satisface cumulativ:

1) sau

Px - pretul bunului x

Py - pretul bunului y

Umx - utilitatea marginala a bunului x

Umy - utilitatea marginala a bunului y

2)

Grafic, starea de echilibru se asigura prin acel program de consum a carui curba de indiferenta e tangenta la linia bugetului (S).

Echilibrul consumatorului este dinamic. El se modifica sub incidenta schimbarii preferintelor sale. De exemplu reducerea bunului x conduce la o dreapta a bugetului sub forma Z`W`, ceea ce face ca programul de consum care-i asigura noua stare de echilibru sa fie circumscris de coordonatele punctului S`, pe aceeasi curba de indiferenta.

Cresterea pretului ambelor bunuri sau reducerea venitului disponibil deplaseaza dreapta bugetului spre stanga, ceea ce face ca starea de echilibru sa se asigure prin unul din programele de consum circumscrise pe curba de indiferenta UV care exprima o utilitate agregata mai mica.

Cresterea venitului disponibil sau reducerea pretului deplaseaza dreapta bugetului spre dreapta. Noua stare de echilibru se asigura in cadrul curbei de indiferenta CD care desemneaza o utilitate agregata superioara, deci permite un program de consum care ii ofera consumatorului o satisfactie mai mare.

4. Cererea

4.1. Cererea: definire, legea cererii

Cererea reprezinta cantitatea totala dintr-o anumita marfa dorita, care poate fi cumparata de un individ, intr-o perioada determinata, la un pret unitar dat. Cererea nu poate fi inteleasa daca studiul sau nu se fundamenteaza pe cercetarea consumului.

Consumul reprezinta procesul obiectiv prin care sunt satisfacute trebuintele economice de catre fiecare individ si colectivitate prin folosirea bunurilor economice. Din punct de vedere al continutului, consumul poate fi:

a)      de bunuri si servicii

b)      de factori de productie

In functie de nivelul la care se exprima, cererea pentru un bun, poate fi:

a)      la nivelul unui consumator individual pentru un anumit produs, numita cerere individuala;

b)      la nivelul ramurii sau al pietei produsului cuprinzand toti utilizatorii acestui produs, numita cerere totala;

c)      cererea pentru o anumita firma se refera la segmentul de cerere a pietei pe care il poate satisface o firma prin vanzarea productiei sale si se exprima prin venitul obtinut.

Legea cererii exprima existenta unei relatii negative (inverse) intre cantitatea ceruta dintr-un anumit bun economic si pretul acelui bun. Cu cat pretul unitar este mai ridicat, cu atat consumatorul cumpara cantitati mai mici iar cu cat pretul produsului este mai scazut, cu atat cantitatile cumparate vor fi mai mari.

Din punct de vedere grafic relatia se defineste printr-o curba care are panta descrescatoare. Reprezentarea grafica a functiei de cerere individuala este cea redata in fig.9:

Fig. 9. Functia de cerere individuala

Cererea si cantitatea ceruta nu se confunda. in teoria economica, cererea este o relatie intre doua variabile specifice, pretul si cantitatea. Cererea este intotdeauna un sir de preturi si un sir de cantitati pe care consumatorii pot sa le cumpere la preturile respective. Preturile si cantitatile corespunzatoare lor formeaza baremul cererii. O deplasare de-a lungul sirului (curbei) reprezinta o modificare a cantitatii cerute Cantitatea ceruta creste sau scade dupa cum se modifica pretul - scade sau creste, dar cererea ramane neschimbata, intrucat cererea este reprezentata de intreaga curba.

Modificarea cererii este asociata modificarii intregului barem al cererii, in sensul ca la aceleasi preturi cantitatile cerute fie ar creste fie ar scadea. Cresterea sau scaderea cererii inseamna in ultima instanta deplasarea intregii curbe spre dreapta sau spre stanga.

Deplasarea in plan a curbei cererii, spre dreapta sau spre stanga este rezultatul schimbarii unor factori economici si extraeconomici denumiti conditii ale cererii cum sunt: modificarea veniturilor banesti ale consumatorului, modificarea nivelului pretului altor bunuri, modificarea numarului de cumparatori, modificarea gusturilor (preferintelor) consumatorilor, previziunii privind evolutia preturilor si veniturilor, posibilitatile de substituire a bunurilor, caracteristica nevoii de satisfacut etc. Toti acesti factori se combina pentru a determina cererea pentru un anumit bun precum si relatia ce se stabileste intre modificarea pretului si cea a cantitatii cerute.

Desi in general evolutia cererii in functie de modificarea pretului este in raport invers, exista si posibilitatea unei influente pozitive a pretului asupra cererii, ceea ce poate insemna manifestarea anumitor exceptii de la legea cererii, ceea ce poate insemna manifestarea anumitor exceptii de la legea cererii. Comportamentul atipic al cererii se produce in mai multe situatii:

a) efectul de anticipare se manifesta atunci cand se anticipeaza o crestere a pretului unui bun si ca urmare va creste si cantitatea ceruta din bunul respectiv. In esenta, acest comportament urmareste pastrarea puterii de cumparare in viitor, in conditiile in care pretul bunului ar creste conform anticiparii.

b)       efectul de venit se manifesta atunci cand o reducere a pretului unui bun nu atrage dupa sine cresterea cantitatii cerute din bunul respectiv. Un asemenea comportament poate fi explicat fie prin corelatie cu gradul de satisfacere al nevoii, fie prin natura bunurilor.

c)        efectul de snobism ce se manifesta in cazul unor consumatori care doresc sa demonstreze prin obiceiurile de consum ca apartin unei categorii sociale superioare si achizitioneaza bunuri din ce in ce mai scumpe. In acest caz se cumpara unele bunuri pentru pretul lor ridicat, pentru a impresiona cu puterea de cumparare manifestata.

d)       efectul de informare incompleta. In lipsa unor informatii mai bune, calitatea unor produse este apreciata dupa pret. Un pret mai ridicat pare a indica o calitate superioara. Exista, insa, situatii in care bunuri de aceeasi calitate au preturi diferite si cererea este mai mare pentru cele mai scumpe.

e)        o forma de cerere atipica se manifesta si in cazul 'paradoxului Giffen'. Familiile paupere aloca cea mai mare parte din venit pentru achizitionarea alimentelor de baza. Cresterea pretului pentru aceste produse are ca efect, sporirea si nu scaderea cererii pentru ele. Cererea scade pentru alte bunuri, considerate a fi mai scumpe.

Se poate aprecia ca in ultima instanta, comportamentul consumatorului si implicit cererea exercitata prin programul de consum, se gasesc sub influenta interactiunii dintre efectul de substituire(cresterea pretului unui bun determina cresterea cantitatii cerute din alte bunuri ale caror preturi nu au crescut) si efectul de venit( concretizat in sporirea puterii de cumparare pentru alte bunuri in conditiile in care reducerea pretului unui bun nu atrage dupa sine si cresterea cantitatii achizitionate din bunul respectiv).

4.2. Factorii determinanti ai cererii

Cererea rezulta din interactiunea mai multor factori: nevoile de consum (nevoia sociala), preturile bunurilor, venitul disponibil al consumatorilor.

Nevoia sociala

Nevoia de consum, adica dorinta de a beneficia de utilitatea unui bun, reprezinta primul factor care determina aparitia cererii.

Nevoia de consum face ca cererea sa fie un act rational, rezultatul unui calcul, dar si unul conditionat. Cererea se afla in raport direct proportional cu nevoile existente in societate si este influentata de mediu in care se manifesta.

In majoritatea cazurilor nevoile depasesc posibilitatile de satisfacere. Cererea se situeaza de regula sub nivelul nevoilor de consum. Situatia este determinata de caracterul limitat al resurselor care determina posibilitatile de productie si de nivelul limitat al veniturilor cumparatorilor, care fac ca o parte din nevoi sa ramana nesatisfacute.

Desi intre nevoie si cerere este o legatura directa, nevoia este izvorul cererii, ea nu se transforma automat in cerere. Pentru ca nevoia sa se transforme in cerere sunt necesare venituri disponibile corespunzatoare. In plus, individul trebuie sa fie dispus sa plateasca pretul solicitat de vanzator.

Pretul bunurilor

Se admite, in general, ca cererea este o functie descrescatoare de pret. Astfel, intre cantitate si pret exista o relatie negativa, cand cantitatea (Q) creste, pretul (P) scade. In mod similar, daca pretul creste, ceilalti factori ramanand neschimbati, cantitatea ceruta scade. Aceasta relatie inversa intre cerere si pret rezulta din comportamentul rational al consumatorului care urmareste maximizarea utilitatii in limita venitului pe care-1 are la dispozitie.

Cantitatea ceruta tinde sa scada pe masura ce pretul creste din doua motive ce exprima relatia dintre cantitatea ceruta si pret, in cazul bunurilor normale: efectul de substitutie si efectul de venit.

• efectul de substitutie: consta in aceea ca bunul al carui pret scade este cumparat intr-o cantitate mai mare. substituind achizitionarea si consumul altor bunuri, ale caror preturi nu s-au modificat, dar care devin relativ mai scumpe.
• efectul de venit: reflecta impactul modificarii pretului unui bun asupra venitului real al consumatorului. Cand pretul creste, venitul scade si se achizitioneaza mai putin din bunul respectiv si mai mult din alte bunuri ale caror preturi relative au devenit mai mici. Cand pretul scade, venitul real creste si creste implicit si bunastarea consumatorului.

Veniturile consumatorilor

Nevoia de consum oricat de intensa este, poate sa fie satisfacuta doar atunci cand exista venit corespunzator. In lipsa veniturilor, nevoia nu se transforma in cerere.

Abstractie facand de ceilalti factori, cererea variaza in acelasi sens cu nivelul veniturilor. Curba care pune in evidenta relatia dintre marimea veniturilor si marimea cererii este curba Engel.

Din perspectiva corelatiei venituri-cerere, bunurile se impart in bunuri "normale" si bunuri "inferioare".

Bunurile "normale" sunt considerate acelea a caror cerere de consum creste sau scade pe masura sporirii veniturilor. Faptul ca se solicita mai mult pe masura ce veniturile sporesc, este acela care determina orientarea curbei Engel de la sud-vest spre nord-est. Pentru ca in cazul absentei veniturilor cererea este nula, curba cererii porneste chiar din origine (Fig.10).

Bunurile normale se impart in doua categorii:

- bunuri prioritare, a caror cerere creste mai incet decat cresc veniturile, ele fiind bunuri de stricta necesitate.

- bunuri de lux, fata de cerere se manifesta cu intensitate ce sporeste pe masura ce cresc veniturile.

Pe ansamblu, consumul bunurilor "normale" se mareste odata cu venitul dar cresterea consumului este proportional mai slaba decat a venitului.

Bunurile "inferioare" sunt acelea a caror consum scade atunci cand veniturile cresc si invers. Daca in conditiile unor venituri reduse, cererea este orientata spre marfuri inferioare, o data cu cresterea lor, cererea se orienteaza spre alte bunuri.

Fig.10. Curba Engel pentru bunuri normale

4. Elasticitatea cererii

Elasticitatea cererii exprima sensibilitatea cererii la modificarea pretului sau a altei conditii a cererii. Coeficientul de elasticitate a cererii arata gradul, fractiunea sau procentul modificarii cererii in functie de schimbarea pretului sau a altei conditii a cererii.

Elasticitatea cererii in functie de pret este reactia cererii la variatia pretului unui bun, ceilalti factori fiind considerati constanti.

Cea mai simpla determinare a elasticitatii in functie de modificarea pretului se face prin raportul dintre modificarea procentuala a cererii unui produs si modificarea relativa a pretului de piata a acelui produs.

sau

relatii in care:

- indicele procentual de sporire a cererii

- indicele procentual de sporire a pretului

- variatia cererii

- variatia pretului

Qo, Po - cantitatea ceruta si pretul la momentul t_o

In functie de marimea acestui coeficient, cererea pentru diferite bunuri poate inregistra urmatoarele forme:

a)      cerere elastica, ; sau

Cererea este elastica, daca volumul cantitativ al oricarui bun pe care oamenii il cumpara se modifica substantial ca reactie la o mica modificare de pret.

			Cantitate

Fig 11. Cererea elastica

b)      cerere inelastica, ; sau

Cererea este inelastica, daca are loc numai o mica modificare in cantitatea achizitionata, chiar si la o foarte mare modificare de pret.

Fig.12. Cererea inelastica

c)      Cererea unitara,

Cererea este de elasticitate unitara atunci cand cantitatea ceruta se modifica in aceeasi proportie cu modificarea pretului.

Fig.1 Cererea unitara

d)      cerere perfect elastica sau infinit elastica,

La foarte mici reduceri ale pretului cererea creste de la zero la infinit. Dincolo de pretul critic, consumatorii nu vor mai cumpara nimic. La nivelul pretului critic ei vor cumpara tot ce gasesc (chiar si o cantitate infinita daca aceasta este disponibila)

Fig.2.14. Cerere perfect elastica

e)      cerere nula sau perfect inelastica,

Acest gen apare atunci cand agentii economici nu manifesta o sensibilitate fata de cresterea sau scaderea pretului.

Apare de regula la produsele de stricta necesitate (paine, lapte) dar si la anumite bunuri de lux pentru persoanele cu bani multi.

Fig. 2.15. Cererea nula

Ultimele doua forme au mai mult o valoare teoretica decat practica ele intalnindu-se foarte rar si numai in anumite conditii de piata.

Elasticitatea cererii in functie de venit este reactia cererii la variatiile venitului unui consumator, ceilalti factori fiind considerati constanti.

Relatia dintre cerere si venit este pozitiva. Ea poate fi apreciata prin coeficientul de elasticitate al cererii in functie de venit. El exprima un raport intre proportia modificarii cantitatii cerute si proportia modificarii venitului. Coeficientul de elasticitate al cererii in functie de venit este determinat de relatia:

relatie in care:

- indicele procentual de sporire a cererii

- indicele procentual de sporire a venitului

- variatia cererii

- variatia venitului

Qo, Vo - cantitatea ceruta si venitul la momentul t_o

Valorile pe care coeficientul de elasticitate al cererii in functie de venit le poate lua sunt:

- cererea este elastica: cantitatile cerute se modifica in acelasi sens cu venitul dar mai intens;

- cererea este de elasticitate unitara: cantitatile cerute se modifica in acelasi sens cu venitul si cu aceiasi intensitate (este caracteristica pentru bunurile nealimentare de uz personal si folosinta curenta);

- cererea este inelastica: cantitatile cerute se modifica in acelasi sens cu venitul dar mai lent.

Calculul coeficientului de elasticitate a cererii in functie de venit permite sa identificam urmatoarele valori:

- bunuri normale

- bunuri superioare

- bunuri inferioare